Ligia Crut – Perceptions on Women in Romanian Evangelicalism: An Interview with Danut Manastireanu

Ligia Cruț – The Romanian evangelical communities have always promoted the idea of discipleship, of the importance of spiritual formation, mostly done in small groups of young people or students. At a certain point in recent history, we also witnessed the formation of women discipleship groups. How did this become a priority for evangelical leaders in Romania? Was there some institutional structure promoting it or was it a local initiative?

Dănuț Mănăstireanu[1] – Let me first set the record straight. Discipleship—the personal formation under the authority of a mentor, is a model that predates Christianity and was adopted into the new religion from Judaism, being the main “mechanism” for the religious formation of new converts. Yet, it was abandoned to a large extent when the Roman Empire became Christian by decree, in the 4th century. In majority Christian contexts, discipleship continued to exist, to this day, almost exclusively in monastic communities.

Evangelicalism appeared on what is today’s Romanian territory in the middle of the 19th century, in the form of the Baptist faith, a Protestant tradition that was born in early 17th century. It was followed at the beginning of the 20th century by other evangelical expressions (Brethren, Pentecostal etc), evangelicals representing today about 2-3% of the entire population.

Now, in reality, as strange as this may sound, given its prominent place in the Bible, the practice of discipleship—as spiritual formation under the guidance of a mentor, has not been viewed as important by Romanian evangelicals until about 50 years ago, when the concept was reintroduced, in a modern form, under the influence of the Navigators—an American evangelical organisation dedicated to disciple making, which started working secretly in Romania in 1976 (I personally became involved with them a year later).[2] They are the ones who introduced women discipleship groups for the first time among Romanian evangelicals. Women groups were then largely disseminated in the country after 1985, through BEE (Bible Education by Extension), a consortium created in 1978 by more than ten Western Christian organisations working in Eastern Europe. BEE was dedicated to the biblical and then theological formation (in secret) of lay leaders for the Evangelical churches in the region, given that clerical formation was heavily controlled by the communist authorities. Women ministry was, from the beginning, part of the core BEE perspective.[3]

I need to add at this point that, because of the pressure put on them by the secret police, the leaders of the Romanian evangelical denominations, were opposed to the discipleship movement described above because it risked to destabilise the already fragile relationship between their communities and the communist regime. At the same time, however, they felt threatened by the growing theological competence and ecclesial authority of the younger leaders formed in the “underground”, which also included women leaders, even if they were not accepted as equal partners in ordained church ministry. For this, and other reasons, we have to clear, women ministry in itself, even if moderately encouraged, and most often ignored, even feared in some cases, has never been a “priority” for Romanian evangelical leaders.

Ligia Cruț – In many women conferences in Romania, some of the keynote speakers are American authors whose textbooks were used along the years as study guides for women groups in the country. One example is Linda Dillow’s book Creative Counterpart. Is there a connection between the women ministry in Romania and the activities of American Christian organisations working in Eastern Europe before 1989 and after?

Dănuț Mănăstireanu – As I explained already, the women ministry in evangelical churches in Romania is largely the result of the work of BEE, which included mission workers from such Western evangelical organisations like the Navigators, Campus Crusade, Operation Mobilisation, International Teams etc. The resources they brought together under the umbrella of BEE were almost exclusively from the West, even if large and dynamic evangelicals movements existed already in other parts of the world, like Africa, Latin America and Asia. These, however, did not have the financial power necessary for the dissemination of the training resources created in those regions, while, at the same time, they themselves continued to depend, financially and otherwise, on Western resources, especially coming from the United States.

To this, we need to add the situation on the ground in Romania. Evangelicalism, even if not new on the world religious scene, is one of the younger religious communities in Romania (which is why they are commonly labelled as neo-Protestants—a false and confusing misnomer). During most of its local history, evangelicalism, which recruited most of its membership from the poor and uneducated strata of society, was heavily persecuted. As a result, evangelicals tended to run most of the time in survival mode. Paradoxically, given the pervading atheist propaganda, things started changing during the communist regime, when the membership in these churches increased significantly and more evangelicals had access to education, including at university level. Yet, at the level of biblical and theological training, there were almost no relevant resources available for the evangelical communities. While the Orthodox community was pursuing quite serious theological education for over a hundred years, the theological schools of the evangelicals, besides being heavily controlled and restricted by the communist regime, were, educationally speaking, barely at high school level. Things started to change slowly, beginning with 1971, following a series of catastrophic flooding, when western organisations finally found the means to introduce in Romania Bibles and religious literature, mostly small booklets, printed in the West. Yet, the level of this material was quite basic. It is perfectly understandable then that what the BEE was able to offer was vastly superior to anything available at that moment in the country.

The book you mentioned, Linda Dillow’s Creative Counterpart, deserves a special comment. The book itself may be easily catalogued as reactionary, as it tried to counteract, from an extreme conservative position, the growing feminist phenomenon in the West, which the author perceived as a real threat. The way in which Linda tries to argue for the traditional hierarchical patriarchal structure of the family verges on heresy, as she postulates it on a supposed hierarchy within the Holy Trinity. Despite all this, the book was a huge step forward for a Romanian evangelical environment dominated by a pudibund spirit, because of the quite explicit way in which the author discusses sexuality. This created a real shock and was an eye opener for many in our context.

Ligia CruțThe history section of Priscila magazine mentions Miriam Charter as the brain of the activities destined to form evangelical women in Romania and Lidia Șchiopu as national BEE leader (an organisation which is still active in today’s Romania). Are Romanian evangelical magazines for women (Priscila, Lydia) autochthonous ‘mirrors’ of the American ideological and theological content or the American influence diminished and changed over the years?

Dănuț MănăstireanuLydia was the first evangelical women’s magazine published in Romania (in 1993), but it was just the Romanian mirror of a German evangelical magazine initiated by Elisabeth Mittelstaedt. In time, it started reflecting more and more the Romanian context and it included progressively more Romanian authors. But it continues to be a foreign magazine published for Romanians, as is the case with many secular magazines.

Priscila, created in 1999,[4]represents a very different case. The idea, born in the mind of Lidia Șchiopu, leader of the BEE women ministry in Romania, was created by a group of Romanian evangelical women involved in the leadership of the BEE ministry, my wife being one of them. As an expression of a foreign-born movement, Priscila unavoidably reflects the core teaching of the movement, including its hierarchical and patriarchal view of gender relations. Alongside it, however, the magazine reveals the pietistic spirit—meaning the individualistic and emotionalist attitude, that is characteristic to Romanian evangelicalism. So, what we have in the magazine is a mixture. And, of course, things are constantly evolving. Recently, a close friend who was recently invited to contribute to BEE women conferences, and who is committed to a softer version of egalitarianism, shared with me about the eagerness of the younger participants to hear a different perspective on womanhood—one that is still conservative and evangelical, but which elevates the dignity of women not as dependent on men, but as beings who share fully in themselves the image of God. I am hopeful that, slowly, as the older generation of leaders is handing in the baton to younger leaders, we will see more enlightened views developed in this community.

Ligia Cruț – The presentations made by Romanian leaders at evangelical women conferences seem to follow a prescribed pattern. They promote the idea of a domestic model in which a virtuous wife gladly accepts her (secondary) role in the hierarchy, and flourishes under the ‚shadow” of their supposedly benevolent husband-leaders. Is this kind of family arrangement rooted in the patriarchal tradition in Romania, or it is an import of the American complementarian perspective?

Dănuț Mănăstireanu – Let us first clarify some terminology here. American evangelicalism is divided between two perspectives on gender relations: complementarianism and egalitarianism. Both labels are in fact misnomers, which is symptomatic of the conceptual imprecision that dominates the “evangelical mind”.[5] Egalitarians are theological progressives, who argue that any hierarchy, especially in relation to gender, is a consequence of Adam’s fall, and thus needs to be eliminated in the light of the redeeming work of Christ.

The so-called “complementarian” position, which is held by more conservative evangelicals, argues for a strictly hierarchical order of reality—God, man, woman, children—which applies to both the family and the church, if not even society, and is supposedly part of God’s initial plan for creation, before Adam’s fall. It also includes very strict definitions of gender roles, men being called to be leaders and bread-earners, while women are meant to be wives and mothers, fully and gladly submitted to the authority of their husbands. Sometimes, as we have seen with Linda Dillow, complementarians tend to argue that this hierarchical and patriarchal view is a reflection of the supposed hierarchy in the Holy Trinity which, in some extreme versions also includes the strange idea of divine maleness (!?!). Such strange views have been declared heretical by the ecumenical councils of the Church in the first Millennium. Yet, given the low historical awareness of evangelicals, most of them seem to have no idea how consequential such theological misgivings really are.

“Complementarian” is a misnomer because anybody in their right mind, whether Christian or not, would agree that men and women are complementary to each other: genetically, anatomically, psychologically and in almost every other way. This is similar to the status of the idea of perfect equality of dignity between men and women, as rooted in humans being created “in the image of God”, which is held by both conservatives on the right and progressives one the left. So, again a misnomer.

The Navigators, Campus Crusade and the BEE, being very conservative theologically as organisations (even if there were individual exceptions among them) have consistently promoted in Eastern Europe the “complementarian” position. On the other side, this fitted perfectly in the traditional patriarchal structure of the family in Romania, including in the evangelical community.

Ligia Cruț – Sally Gallagher talks in one of her articles on the marginalisation of American evangelical feminism about the role played by evangelical institutions—denominational offices, theological schools, journals, which are generally dominated by complementarian men—in silencing feminist debates in this ecclesial tradition. Is there, do you think, a similar dynamic at work in Romanian evangelicalism?

Dănuț Mănăstireanu – As you well know, there are no feminist voices in Romanian evangelicalism, not even minority ones. That does not mean, however, that there are no feminist sensitivities among evangelical women in Romania, especially among those who have higher levels of education and who occupy positions of authority, professionally or in the business world. Yet, even within that elite group feminism does not have a very good name, which is probably true also at the level of the entire Romanian society. One of the reasons, besides the domination of complementarianism in the evangelical environment, which I have discussed above, may be the fact that the extended family is still a reality in the traditional Romanian society, and feminism might be perceived as a disruptive threat. This is, of course, just a hypothesis, which needs to be tested through serious sociological studies.

As to the role of the Romanian evangelical institutions and of their (exclusively male) leadership in the preservation of the patriarchal and implicitly anti feminist status quo within this particular ecclesial tradition, there is no doubt for me that this is the main cause of the current resistance to feminist ideas.

What is even worse, is that often women themselves, especially those in the older generations have incorporated to such an extent the hierarchical complementarian propaganda, that they seem to be even more fierce defendants of the oppressive patriarchal system that dominates this religious tradition. These women seem to really be affected by the Stockholm syndrome.

Ligia Cruț – You have never made a secret of your aversion towards the model of femininity that dominates Romanian evangelicalism. Has this always been your position, or you have gone through a “conversion” process which turned you into the feminist theologian that you are now?

Dănuț Mănăstireanu – I grew up in a fundamentalist evangelical environment and I have incorporated initially much of the baggage that comes with it: a literalist way of engaging with the Bible, a religious exclusivist spirit, an obsession with proselytising, and also a hierarchical view of the family and of gender relationships, among many other things.

I had, however, the chance of meeting at crucial points in my life some providential people who challenged my perspective and made me change progressively, in very significant ways. One of the important areas of change in my thinking was related to gender. During my theological studies, in the early nighties, I have expanded my understanding of Christianity and I became more sacramental, more liturgical and more historically rooted than any version of evangelicalism would ever be, which prompted me to migrate towards the Anglican ecclesial tradition, which I joined formally, through the sacrament of confirmation, more than ten years ago, in the Anglican Church in Bucharest.

Even before that happened, I started wrestling personally with the issue of women ordination to priesthood, which was a settled matter already in the Anglican Communion. I found myself resisting this idea, on hermeneutical grounds. One of the basic principles for a correct interpretation of the Bible is the principle of “historical precedent”. According to it, if a theological idea or an ecclesial practice is new, and without a precedent in church history, as it seemed to me was the case with women ordination, according to that principle it should be viewed with extreme suspicion. Or, the apostles of Jesus were all men. Also, it seems, there was no precedent of ordinationsof women to priesthood in the history of the church, until mainline Protestants started practicing it in the 20th century. True, some women were ordained as deacons in historical times, both in Orthodoxy and Catholicism, but even that practice disappeared in the meantime.

As I pursued this line of study, I started to realise some things I did not know. According to the apostle Paul himself, Jesus had a woman apostle (even if she was not one of the twelve). Her name was Junia. There was also a couple that Paul mentions, Aquila (a man) and Priscila (a woman), who are both called apostles in the Bible. That was the first crack in my system. Then I discovered Augustine’s misogyny, and the way in which his gender theology was influenced by his life of sexual debauchery before conversion (which he more or less consciously blamed on women). When this distortion was coupled with his Neoplatonic understanding of reality, it became in the hands of this genius of the ancient world a powerful system which impacted the church to this day. From here to the obliteration of historical facts indicating that the ordination of women as priests was a practice of the early church is just a little step. After all, history is always written by the victors.

I could go on and on, as the process is continuing, but I will stop here. It is my conviction that the church has missed a lot when it chose to marginalise women in the life of the church. I believe the time has come for a removal of this injustice. And I am committed to make my modest contribution to this process, by supporting and encouraging women to have their voices heard in the church and in society. The world would surely become a better place if that happened.


[1]Dănuț Mănăstireanu is an Anglican theologian living currently in Glasgow, United Kingdom. He edited, together with Dorin Dobrincu, a massive collective volume on Romanian evangelicalism, published in 2018 by Polirom.

[2] Dave and Sheri Grissen.One Life to Live. n.p., n.e., 2018. 264-303.

[3] Dave and Sheri Grissen.One Life to Live. n.p., n.e., 2018. 341-345.

[4] See, and Web. 06.03.2020.

[5] See Mark A. Noll. The Scandal of the Evangelical Mind, Grand Rapids, MI: Eerdmans, 1994, where the author, one of the most respected evangelical historians, laments: “The scandal of the evangelical mind is that there is not much of an evangelical mind.”

NOTE: This interview is part of a doctoral research that my friend Ligia Crut has done during the last three years, on perceptions of the body and sexuality in Romanian and American evangelicalism. The purpose of the interview was to cover some areas that are too recent to be covered in analytical literature.


Omul evanghelic. O explorare a comunitatilor protestante romanesti

Dragi prieteni,

Vă anunț, cu un sentiment de mare ușurare, că astăzi, înainte de prânz, „după lupte seculare”, care au durat mai mult de… zece ani, am predat la Polirom textele definitive și am semnat contractul final pentru volumul Omul evanghelic. O explorare a comunităților protestante românești. Este vorba de un volum masiv, de circa 650 de pagini, format mare, ce include texte elaborate de 19 autori, din interiorul și din afara mediului evanghelic.

Volumul va apărea în librării cel mai târziu până la începutul lunii septembrie, iar până la finalul aceleiași luni va fi disponibilă și versiunea ebook.

În viitorul apropiat voi voi începe să comunic, din când în când, mai multe informații despre acest proiect editorial.

Până atunci, pentru cei interesați, iată mai jos cuprinsul volumului.

Omul evanghelic – Cuprins


What I Will Miss When They Are Gone | UnTangled

Source: What I Will Miss When They Are Gone | UnTangled

In celebration of grandfathers.

The Welcome of Tiger the Cat in Glasgow

The arrival of the Romanian kitty Tiger in the house of the McArdeleanu clan in Glasgow

Socrate si Xantipa | ISTORII REGĂSITE

Source: Socrate si Xantipa | ISTORII REGĂSITE

Cu Socrate, desspre intelepciune matrimoniala.

două reguli și niște răspunsuri | JURNAℓ SCOȚIAN

Source: două reguli și niște răspunsuri | JURNAℓ SCOȚIAN

Parintele Florescu revine cu niste raspunsuri necesre, mai ales pentru farisei.

Pr Ioan-Florin Florescu – Copii pentru țară sau o țară pentru copii?

Pr. Florescu, un om foarte drag sufletului meu, a publicat din nou un text extrem de curajos, aproape profetic, a propos de ideea, cel putin neinspirata, ca sa nu spun mai mult, a Mitropolitului Andrei de la Cluj exprimata recent la Marsul pentru viata. Iata inceputul acestui text scris Pr Florescu pe blogul sau:

Mitropolitul Clujului a numărat zilele trecute de câți copii are nevoie o familie și i-au ieșit trei: „unul pentru tata, unul pentru mama și unul pentru țară și biserică”. Să mă ierte Părintele Mitropolit, dar în țara unde, nu chiar demult, altcineva a numărat până la patru, cu consecințele pe care le știm, poate ar fi bine ca măcar o vreme să nu mai numere nimeni copiii românilor.

        Problema natalității nu se rezolvă prin presiuni asupra părinților. Acestea sunt ineficiente, dar mai ales imorale. Biserica binecuvintează căsătoria și nașterea copiilor, dar e numai dreptul părinților să decidă când și câți copii să facă. Pentru că nimeni nu împarte cu ei nici responsabilitatea aducerii lor pe lume, nici greutățile creșterii lor.

        M-am cam săturat de predici pentru părinți. Aș vrea să aud din partea ierarhilor noștri câteva predici pentru miniștri și pentru parlamentari, adică pentru cei care au datoria să adopte o legislație care să ajute familia și copiii, așa cum se întâmplă în țările din vestul Europei. Oare chiar nu înțelegem că, în România, scăderea natalității are legătură în mod direct cu viața oamenilor de la un salariu la altul și cu nesiguranța zilei de mâine în care trăiesc cele mai multe familii? Așa stau lucrurile, dincolo de predici frumoase și cuvinte mari.

        Ca dovadă, cei mai mulți copii români se nasc de câțiva ani nu în țară, ci în afara țării (cu o treime mai mulți, arată statisticile), adică acolo unde părinții lor au dreptul la o viață decentă și unde guvernele sprijină familiile cu copii.

Cititi AICI intreg textul.

Why You Shouldn’t Waste Time Working on Your Marriage | UnTangled

It has been said so often it is now cliché: you have to work on your marriage. I wish I’d known fifteen years ago, when I got married, how false that truism actually is… Our first honeymoon was a b…

Source: Why You Shouldn’t Waste Time Working on Your Marriage | UnTangled

Kelly Flanagan makes so much sense and is so fresh. A must read, I would say.

Andrei Gaitanaru – Initiafrica pentru familie

Andre Gaitanaru a publicat recent, pe platforma Contributors, un text foarte consistent, legat de initiativa asa-numitei Aliante pentru Familie, privind modificarea Constitutiei in sensul definitiei familiei ca uniunea intre un barbat si o femeie.

Redau mai jos citeva fragmente semnificative din acest text, care incearca sa sugereze necesitatea unei dezbateri reale, pe argumente, in legatura cu aceasta initiativa (sublinierile cu aldine imi apartin).

* * *

Proiectul de modificare a modului în care este definită familia în cadrul Constituției, susținut de mai multe Biserici creștine, a fost o greșeală. Nu susțin acest lucru în pofida faptului că sunt ortodox, ci tocmai pentru că sunt unul sau, cel puțin, pentru că încerc să fiu unul. Ceea ce înseamnă că mă străduiesc să cunosc pe cât pot de bine tradiția Sfinților Părinți ai Bisericii și să o interiorizez prin intermediul vieții bisericești. …urmărind chestiunea schimbării modului în care familia este definită în Constituție, am ajuns treptat la concluzia că Inițiativa a pornit de la o îngrijorare legitimă pentru modul în care Creștinismul înțelege lumea, dar a sfârșit prin a acționa pe coclauri străine acestuia.

Pot creștinii să impună la nivelul Constituției o definiție a familiei și a căsătoriei conformă antropologiei creștine? Dacă ne grăbim să spunem că da, ar trebui să ne întrebăm atunci de ce nu mergem ceva mai departe. De ce, de pildă, creștinii ortodocși nu ar cere scoaterea în afara legii a celorlalte culte. În fond, conform Ortodoxiei, la noi este învățătura cea dreaptă. Celelalte confesiuni sunt, ca atare, mai mult sau mai puțin heterodoxe. Iar alte culte sunt de-a dreptul erezii. Câtă vreme avem majoritatea, de ce să nu impunem restrângerea conceptului de „cult” conform învățăturii ortodoxe? Avem o lege a cultelor?! A se slăbi! O modificăm și pe ea. Sau putem să o luăm invers. Ce s-ar întâmpla dacă creștinii ar fi minoritari în România, iar o majoritate atee ar decide să adauge în Constituție faptul că Dumnezeirea este o plăsmuire a minții? Ce ne-ar mai putea proteja în acel context? Singura noastră pavăză ar fi tocmai canonul constituțional care filtrează prin intermediul legilor sale deciziile majorității din cadrul unei democrații. Continue reading “Andrei Gaitanaru – Initiafrica pentru familie”

Te iubesc pe nevăzute, de Alina Ilioi – o carte din alte sfere

Te iubesc pe nevăzute, de Alina Ilioi

Cea de a doua carte a Alinei Ilioi ar trebui să devină lectură bibliografică obligatorie la manualul acela gros, de zece mii de pagini, intitulat Ce este femeia? Lectura cărții, desigur, nu garantează unui gentleman că acesta va înțelege misterul încă nedezlegat al feminității, dar ea îl poate plasa în poll position în competiția nemiloasă numită jocul vieții și al iubirii.

Mai întâi dați-mi voie să vă spun câteva cuvinte despre autoare. În prefața primei sale cărți, intitulată Așa vei ști că l-ai întâlnit pe EL. afirmam că, moldoveancă fiind, autoarea „spune povești. Despre iubire, despre trădare, despre suferință, despre dezamăgire, despre revenirea speranței, dar toate aceste sentimente, trăite atât de intens la vârsta ei…, nu sunt altceva decât ipostaze ale căutării de sine. Continue reading “Te iubesc pe nevăzute, de Alina Ilioi – o carte din alte sfere”

Philip Hunt: Why my Church is wrong on same-sex marriage

Source: Now is the Content of my Winter: Why my Church is wrong on same-sex marriage

Publishing this, I am sure, will make lose even more points with those who already think I am suspect, as a Christian and evangelical, for more than one reason.

Yet, I have to do it, because I believe the author is absolutely right.  Christians love their Christendom nostalgia (which, thanks be to God, is dead and burried). We love to pount the table and tell others how to live, the more so when we ourselves do not live at the level of our own expectations of others. Maybe, if we shout louder, we will not hear anymore the voice of our own conscience.

It’s time to shut up and look in the mirror. The louder we shout, the more suspect we become, of being mere religious hypocrites, which is the worst kind.

Philip Hunt is my first (and best ever) boss I had in World Vision. He is an Australian, and a man I respect deeply. He is a great Rene Girard fan, which shows clearly in everything he writes.

Thank you, Philip, for everything!

Charlie Chaplin catre fiica sa, Geraldine – un mesaj tulburator

Geraldine & Charlie Chaplin

Situl Miscarea de rezistenta a publicat recent scrisoarea tulburatoare adresata in 1965 de Charlie Chaplin fiicei sale Geraldine, care incepea atunci o cariere de dansatoare la Paris. Redau aici acest text emotionant, publicat (si probabil tradus) de Cristi Semeghin.

Dedic aceasta postare fiicei mele, Dorotheea and my daughter-in-law, Ligia, but especially to my grand daughter, Lisa.

* * *

Fetița mea,

Sunt tatăl tău, Geraldine! Eu, Charlie, Charlie Chaplin! Știi tu, oare câte nopți am stat lângă patul tău când erai mică și îți povesteam basme despre frumoasa adormită, despre dragonul care nu doarme niciodată? Și când somnul îmi biruia ochii bătrâni râdeam de el și îi ziceam: “Pleacă! Somnul meu e țesut din visurile fiicei mele!”

Ți-am văzut visurile, Geraldine, ți-am văzut viitorul, ziua ta de azi. Am văzut o fată dansând pe scenă, o zână alunecând pe cer. Auzeam cum vorbea publicul: “Vedeți fata aceasta? Este fiica unui bufon bătrân. Mai țineți minte? Îl chema Charlie.” Da, eu sunt Charlie! Sunt acel bufon bătrân! Astăzi este rândul tău. Dansează! Eu am dansat în pantaloni rupți, largi, dar tu dansezi în costum de mătase, de prințesă. Aceste dansuri și furtuna de aplauze te vor înălța la cer. Zboară! Zboară acolo! Dar coboară și pe pământ! Trebuie să vezi viața oamenilor, viața dansatorilor de pe stradă, care dansează tremurând de frig și de foame. Eu am fost ca ei, Geraldine. În acele nopți magice când tu adormeai legănată de poveștile mele, eu stăteam treaz. Continue reading “Charlie Chaplin catre fiica sa, Geraldine – un mesaj tulburator”

A Post About Marriage and What We’ve All Longed for Since the Crib | UnTangled

I’m in the garage working, when my daughter runs in breathless. “Come, Daddy, fast!” she exclaims. I ask her what’s wrong, and she looks at me quizzically. “Just come, Daddy!” Okay. We walk around …

Source: A Post About Marriage and What We’ve All Longed for Since the Crib | UnTangled

Here is another great text on marriage by Kelly Flanagan.

I think all married people should read this.

Looking at Your Mother – Raising Mothers

Julie Hart takes us through an emotional journey of vignettes of motherhood.

Source: Looking at Your Mother – Raising Mothers

The is so movingly beautiful.

Sarah Bessey – 15 Practices for a Good Marriage

Johnny Cash



  1. Put the other person first. This sounds pretty simple and straight forward but it’s probably the hardest. We’ve always called it “you first.” Choose each other first and always.
  2. Make it a priority to make each other better at being yourselves. Whatever goodness or calling you see in one another, celebrate it and strengthen it, speak it out and pursue it together. Set each other free to fly and when necessary give one another a good hard push out of the nest with a cheery “you’ll be fine, you’ve got this!”
  3. Assign positive intent to one another.
  4. Faithfulness and intimacy in heart, in mind, in spirit, in body.
  5. Spend time together. Like a lot a lot a lot of time. Especially time to have fun and laugh and make private memories. We have always found that a lot of small or daily talk has to happen before the big heart and life and dream talks have room to breathe and grow between us.
  6. Guard your words to one another and don’t speak careless or cruel words to or over or about one another – those words take seed in your own heart as well as your partner’s heart – they will bear fruit for years in your lives. Speak words of life.
  7. [I’d put something about sex here but our parents subscribe to this e-newsletter so just yeah…..yeah.]
  8. A lifelong love will require equal parts romance and grit. Be ready to show up.
  9. Talk about everything dear to your hearts and mundane in the daily and then keep talking through the years especially when you’re feeling like you’re in conflict. Avoid manipulation or control or passive aggressive crap.
  10. Don’t ever make any big decisions unless you’re in complete agreement. Trust each other’s instincts.
  11. Learn to let small things go and to forgive even before asked.
  12. Weave your lives together and build a shared family narrative. Remind each other of your love story and keep building on the foundations of it. Believe it’s a love story worth embodying even in the middle places of love.
  13. Give each other room and permission to change in profound and life-altering ways. You will both do a lot of changing in ways you can’t even fathom or imagine – keeping pace with each other’s new selves will mean you grow together even if you don’t always agree.
  14. When you are suffering or struggling, make it the discipline of your marriage to turn towards one another instead of away from one another. Those deserts and wounds will become part of the fabric of your love story; heal each other steadily over the years.
  15. Make Jesus – knowing him and following him – the centre of your home.

Read HERE the entire article.


Bishop Kallistos – Postmodern Issues Facing the Orthodox Christian

This is an absolutely radical approach by an Orthodox metropolitan of many contemporary challenges to the Christian faith. I do not think there are many theologians in the East who dare to speak so openly about these matters.

See below a summary transcript of this: Continue reading “Bishop Kallistos – Postmodern Issues Facing the Orthodox Christian”

A Daddy’s Letter to His Little Girl (About How Fast She’s Walking Away)

Source: [New Post] A Daddy’s Letter to His Little Girl (About How Fast She’s Walking Away)

A very moving letter of a father to his growing daughter.

din nou despre 8 martie

Sunt perfect de acord cu Parintele Florescu atunci cind scris:
‘Mă amuză (în zelul lor) deopotrivă fârtații mei preoți și nefârtații fanatici de toate soiurile care de 8 martie vituperează împotriva acestei sărbători pentru că ar fi o invenție comunistă și mai ales, vai, a unei evreice. Dar nu-mi bat capul să le comentez argumentele. Indiferent cum a ajuns 8 martie să fie sărbătorită la noi, în conștiința românilor nu a avut niciodată și nu are nicio legătură cu comunismul…’

Cazul Bodnariu NU este despre familia Bodnariu

România este ţara noastră, a celor care înainte de 1989 am închis şi schingiuit în orfelinate sute de mii de copii.

Source: Cazul Bodnariu NU este despre familia Bodnariu

Colega mea, Mirela Oprea, specialist in protectia copilului si advocacy, scrie despre contextul mai amplu al protestelor legate de cazul familiei Bodnariu.

Irina Pacurariu – In numele copilului – TVR

TVR a difizat in 29 ianuarie 2016 un reportaj despre cazul Bodnariu semnat de Irina Pacurariu. Am urmarit cu atenie acest program si marturisesc ca am fost placut impresionat de echilibrul si sensibilitatea cu care au fost prezentate lucrurile.

Am doar doua obiectii cu privire la abordare. Mai intii, singurul lider crestin norvegian care a aparut in reportaj a fost Jan-Aage Torp, coordinatorul (eng. ‘convenor’) unui grup carismatic radical (European Apostolic Leaders), care a fost exclus din rindul penticostalilor norvegieni, dupa radicalizarea lui, intre altele si pentruca a sustinut disciplinarea fizica a copiilor, care este ilegala in Norvegia. Argumentele sale s-au bazat pe interpretarea literalist-fundamentalista a unor texte din Scriptura. Cu un asemenea pedigree, Torp nu poate fi privit ca un martor demn de incredere in acest caz.

In al doilea rind, singurul ‘jurist’ care a fost intervievat in cadrul acestui reportaj a fost Marius Reikeras, care si-a pierdut licenta de avocat (de aici necesitatea ghilimelelor) in urma unor conflicte cu Barnevernet si, ca atare, nu poate pretinde a fi cit de cit obiectiv in aceste chestiuni.

In rest, aproape numai de bine. Daca astfel ar fi aratat toate demersurile gazetaresti legate de acest caz, probabil nu am fi vazut atitea atitudini si manifestari extreme in media romanesca. Ma indoiesc insa ca asemenea abordari profesioniste ar fi avut vreun efect moderator asupra spatiului virtual evanghelic, care opereaza dupa cu totul alte reguli decit cele ale profesionalismului jurnalistic si care este adesea manipulat cu usurinta de oameni animati de intentii dintre cele mai obscure.

Daniela Maris – Barnevernet sau mic ghid de psihiatrie cu susu’n jos

Bodnariu children

Am urmarit cu multa atentie desfasurarea dramei familiei Bodnariu, inca de la primele informatii aparute pe social media. Asemenea multora dintre noi, am trecut si eu prin cateva stadii de procesare a realitatii, primul fiind cel de negare. In mintea mea, imaginea aceea idilica a tarilor nordice, superdezvoltate si supercivilizate, a Norvegiei in speta, cumva nu se potrivea cu incredibilul act al confiscarii a cinci copii, cel mai mic dintre ei fiind inca alaptat la san.

Am trecut la stadiul urmator, cel de informare legata de practicile faimoasei structuri de protectie a copilului numita Barnevernet. In saptamanile ce au urmat au iesit la iveala niste aspecte desprinse parca din Kafka. Tot mai multe situatii documentate, surprinzator de asemanatoare cu a familiei Bodnariu, au aparut pe scena publica. In urma publicarii cercetarilor Mariannei Haslev Skanlånd, in legatura cu cele 69 de motive ale preluarii de catre Barnevernet a copiilor, au inceput sa se lanseze intrebari de genul: “Ce are de-a face omleta si grosimea feliilor de paine cu confiscarea copiilor?”; “De ce nu are voie copilul sa le zambeasca strainilor de pe strada?”; “De ce trebuie pedepsit parintele pentru ca bebelusul intoarce fata in partea opusa cand e spalat pe fata?”, etc.

Pentru ca in spatele oricarui experiment, fie el medical, social sau de orice alta natura, sta o teorie anume, indiferent cat de geniala sau stupida ar fi ea, am incercat sa o descopar pe cea care guverneaza activitatea Barnevernet. (Recunosc ca am fost orientata in directia corecta atat de interesul meu pentru psihiatrie ce dateaza inca din facultate, cat si de munca de documentare a mai multor persoane, printre care d-na dr. Mariana Goron si d-l Steven Bennett). In acest fel am ajuns, pe de o parte, la teoria atasamentului, iar pe de alta parte, la legislatia statului norvegian privitoare la protectia copilului. Continue reading “Daniela Maris – Barnevernet sau mic ghid de psihiatrie cu susu’n jos”

Jurnaliştii norvegieni, rezervaţi cu privire la un abuz în cazul copiilor luaţi de la familia Bodnariu |

Cazul familiei Bodnariu a împărţit opinia publică din România în două tabere. În Norvegia, însă, cazul a fost relatat doar de câteva publicaţii, una dintre ele fiind ziarul naţional creştin „Vårt Land“. Doi jurnalişti, care au publicat informaţii despre familia căreia i-au fost luaţi cei cinci copii în noiembrie, anul trecut, explică de ce sunt sceptici cu privire la acuzaţiile aduse sistemului de Protecţie a Copilului din Norvegia (SPC).

Source: Jurnaliştii norvegieni, rezervaţi cu privire la un abuz în cazul copiilor luaţi de la familia Bodnariu |

Adevarul publica aici un text de mare bun simt si extrem de bine informat, care demonteaza o multime dintre neadevarurile si deformatile voite vehiculate in ultima vreme in media sociala in legatura cu cazul Bodnariu.

Aventurile lui Calimero: Și-ar fi omorât Isus propriul copil dacă acesta ar fi fost rebel? – Chibzuieli

Această postare face parte din seria aventurilor lui Calimero, seminaristu’, care a ajuns seminarist luându-se după mine la școală, și de atunci mă tot sâcâie cu întrebări. Ultima, vine de la…

Source: Aventurile lui Calimero: Și-ar fi omorât Isus propriul copil dacă acesta ar fi fost rebel? – Chibzuieli

Eugen Matei este unul dintre putinii evanghelici romani care nu promoveaza ‘sfinta bataie’. Nici nu ar putea, caci nu marsaza la pseudo hermeneutica literalista aberanta pe care se bazeaza aceasta inradacinata traditie nesfinta.

In ce ma priveste, nu ma mira ca Piper, un neofundamentalist, dupa parerea mea, se deda (din nou) la siluirea fara scrupule a textului biblic, pentru a promova prejudecatile clasice legata de disciplinarea cu nuiaua.

O zicala norvegiana | Contributors

Orice caz de neglijenta, de abuz fizic sau psihic sau de abuz sexual asupra copiilor este enorm de trist. Cazurile provoaca sechele majore pentru toti cei

Source: O zicala norvegiana | Contributors

Nici asta nu va placea, dar o pun aici, sa nu souneti ca n-atui stiut.

Din nou despre cazul Bodnariu. 4 observaţii şi 3 concluzii preliminare

Cum s-a schimbat societatea românească după cazul Bodnariu

Source: Din nou despre cazul Bodnariu. 4 observaţii şi 3 concluzii preliminare

Mirela Oprea, specialist in psihologie si stiintele educatiei, scrie din nou despre cazul Bodnariu.

EXCLUSIV. Experta norvegiană care a însoțit Barnevernet în 41 de cazuri în care s-au luat copiii descrie o realitate „îngrijorătoare”

Gunn Astrid Baugerud

Distribuie această perspectivă din interior asupra serviciilor sociale din Norvegia

Source: EXCLUSIV. Experta norvegiană care a însoțit Barnevernet în 41 de cazuri în care s-au luat copiii descrie o realitate „îngrijorătoare”

Iata un articol extrem de istructiv, care prezinta un interviu cu un specialist norvegian in psihologia copilului, cu experienta in cazurile administrate de Barnevernet.

Asa cum ii spuneam si pietenului meu Andrei Ivan, caruia ii multumesc si pe aceasta cale pentru semnalarea textului, ‘desi lucrurile evidentiate aici de acest specialist sunt cu adevarat ingrijoratoare, ele nu sunt NICICUM in acord cu evaluarile apocaliptice facute de istericii evanghelici romani serviciului Barnevernet si Norvegiei’.

Cazul Norvegia, privitul în oglindă și pădurea care nu se vede de copaci | Protecție copii

Norvegia a fost pe buzele multora zilele astea. Cazul Bodnariu a fost întors pe toate fețele. Am evitat până acum să mă pronunț, pentru că tema a luat o turnură mult prea diletantă, ceea ce e în co…

Source: Cazul Norvegia, privitul în oglindă și pădurea care nu se vede de copaci | Protecție copii

Sper din toata inima ca dupa ce reusim sa-i ‘civilizam’ pe norvegieni, ne vom intoarce si spre ale noastre, care sunt mult mai grav, dar nu par sa deranjeze pe niciunul dintre cei care sunt astazi in strada.

Ceva imi spuna insa ca dupa ce cei cinci copii Bodnariu si vor intoarce acasa la parinti, caci nu se poate altfel, si, poate, dupa ce parintii Bodnariu vor fi invatat sa renunte la orice forma de disciplinare fizica a copiilor lor, desi ma tem ca in privinta asta sunt mai putine sanse, NU vom vedea si o mobilizare a romanilor pentru soarta cu adevarat tragica a copiilor din Romania. Om traui si on vedea. Sa dea Dumnezeu sa ma insel!

Mișcarea Penticostală din Norvegia, prima reacţie în cazul Bodnariu: “NU suntem persecutaţi de autorităţi. NU găsim niciun argument rezonabil pentru utilizarea violenței fizice ca pedeapsă”

Source: Mișcarea Penticostală din Norvegia, prima reacţie în cazul Bodnariu: “NU suntem persecutaţi de autorităţi. NU găsim niciun argument rezonabil pentru utilizarea violenței fizice ca pedeapsă”

Desi optiunea religioasa  a familiei Bodnariu NU este cauza pettru care copiii acesteia au fost preluati de serciciile norvegiene de protectia copilului, cazul in sine are, in mod implicit, conotatii religioase, care nu pot fi ignorate in cazul in care urmarim o intelegere profunda a resorturilor acestuia. Pe de alta parte, exagerarea acestei dimensiuni, asa cum s-a indimplat deja uneori, risca sa deturneze discutia inspre chestiuni colaterale si sectare.

Acest articol raspunde, partial si implicit la unele dintre primele intrebari pe care mi le-am pus in legatura cu acest caz. Iata-le:

  • de ce tac (si nici nu s-a alaturat protestelor impotriva Barnevernet) penticostalii norvegieni, unul dintre cele mai importante culte religioase din aceasta tara?
  • de ce familia Bodnariu nu a apelat la sustinerea acestei comunitati? sau au apelat? daca da, care a fost raspunsul?
  • care sunt relatiile acestei familii cu comunitatile penticostale din Norvegia?
  • de ce liderii penticostali din Romania si din diaspora nu au apelat la ajutorul penticostalilor norvegieni? sau au apelat? daca nu, de ce nu? daca da, care a fost raspunsul?

Ambasadorii Norvegiei ar trebui să impună Justiţiei o sentinţă în cazul Bodnariu? Ce urmăresc, până la urmă, cei care s-au isterizat împotriva Norvegiei?

Malin Bot

Source: Ambasadorii Norvegiei ar trebui să impună Justiţiei o sentinţă în cazul Bodnariu? Ce urmăresc, până la urmă, cei care s-au isterizat împotriva Norvegiei?

Iata, in sfirsit, pe cineva care gindeste, in mare, ca mine despre cazul Bodnariu. Poate il ascultati pe jurnalistul Malin Bot, daca de mine nu va place. Si, in definitiv, de ce v-ar placea neaparat?

Din cauza aceasta protestam, domnilor! | Jurnal de Nord

Există la ora actuală mii de români în străinătate care s-au mobilizat pentru ”salvarea” copiilor români si întoarcerea lor acasă. Există în Țara-Mamă oameni care au organizat la televiziune sau pe internet campanii de strangere de semnături pentru susținerea românilor din diasporă. Există si reticenți care scriu prin ziare că presedintele sau prim-ministrul au uitat de cei 18 milioane de români numai ca să ajute familia Bodnariu!… (Sic! Nu uitați! Nici o zi fără băscăleală la noi!). Le mulțumim, însă, oricum pentru empatia pe care o manifestă față de cei din neamul lor! Există si oameni bulversați care sunt preocupați mai mult de violența domestică din România, si vin cu cifre si statistici să ne învețe să stăm cuminți în banca noastră. Nu putem isteriza o țară întreagă! Nu putem nici exporta violența noastră într-o țară civilizată ca Norvegia unde legile sunt imuabile si totul este perfect! Este bine, de aceea, să ne-aducem aminte de anumite lucruri. Eu, tu si el si… miile de

Source: Din cauza aceasta protestam, domnilor! | Jurnal de Nord

Domnul George Alexander, roman emigrat in Norvegia, si director de gradinita in Oslo, scrie aici un articol (foarte) polemic, in care incearca sa justifice dreptul romanilor de a protesta impotriva a ceea ce percep a fi un abuz din partea Barnevernet in cazul Bodnariu.

Ma intreb insa cine anume le contesta acest drept. IIn orice caz nixiun om cu  minte nu ar putea face asta. Cind vine vorba insa de mijloacele folosite de protestatari –  scandari agresive si acuzatii abaracadabrate la adresa Norvegiei ca tara, domnul respectiv tace milc. O fi stiind el de ce.

O intrebare ma siciie totusi, dupa lectura acestui text. Daca are o parere atit de proasta cu privire la Norvegia, de ce a mai mers acolo si, daca si-a dat seama de asta mai tirziu, de ce mai sta acolo. Ceva nu mi se pare in regula aici. Doar nu-l tine cineva cu forta acolo. Sau o fi ceva legat de bani? Nu cred (vorba vine), dar intreb si eu, asa, ca prostu.

%d bloggers like this: