Teofil Stanciu – Evanghelicii romani fata cu viitorul

Teo Stanciu a publicat recent pe situl revistei Convergente o analiza a situatiei evanghelicilor romani in acest moment, in fata provocarilor viitorului. Ramine de vazut daca acest text va reusi sa lanseze o discutie in jurul acestei teme in spatiul evanghelic, ori va fi ignorat, asa cum s-a intimplat si cu altele de acest gen inaintea lui. Iata mai jos introducerea in acest articol:

Dacă în anii comunismului, cultele și comunitățile evanghelice erau orientate spre interior, cu minime legături cu societatea și probleme ei, deceniile ulterioare au fost caracterizate, în opinia mea, de un comportament preponderent reactiv față de problemele ivite, atât la nivel instituțional, cât și la nivelul poporului credincios al mișcării evanghelice – iar asta atunci când s-a coagulat cât de cât o reacție. Explicabil într-o anumită măsură, acest comportament înseamnă, în fapt, că o problemă nu există decât în momentul când afectează în mod direct și viața comunității. Iar în situațiile și mai deplorabile, anumite probleme devin reale abia atunci când se regăsesc în cercurile liderilor ecleziali (în familiile sau printre prietenii lor) fără a mai putea fi mascate. În rest, pot fi multă vreme ignorate.

Acest reflex reactiv mi se pare că este confirmat – fie și indirect – de câteva dintre dezbaterile importante din trecut pe fond ratate în bună măsură de către cultele evanghelice: despărțirea demnă de trecutul comunist; poziționarea ca reper moral public (oricât de mic, dar măcar consecvent) în societatea românească măcinată de tarele unui regim care a ucis zeci de mii de oameni, care a mutilat caractere și a distrus orice ierarhie de valori; migrația economică românească; integrarea europeană; ba chiar și recentul referendum pentru definiția familiei. Teme mari și grele, unde dezbaterea teologică serioasă și încercarea unor răspunsuri temeinice nu s-au făcut remarcate nici măcar în interiorul cultelor evanghelice – nu includ aici „răspunsuri” date preț de o predică, ce nu are cum trece drept demers teologic consistent.

Prinși în verva războiului cultural – foarte recent descoperit – cu diverse ideologii „stângiste”, război importat în mare parte cu temele, temerile și strategiile americane, evanghelicii amână cât pot mai mult soluționarea unor probleme tot mai prezente și tot mai complexe din imediata vecinătate. De asemenea, prezența (mai reală sau mai imaginată) pe frontul luptei pentru cauza creștină conferă o consolare morală pentru lipsa unor demersuri constructive, a reflecției teologice elaborate, profunde și complexe asupra realităților contemporane. Însă chiar și problemele conexe acestor ideologii necesită și o abordare pastorală, mult mai complicată decât poziționarea ideologică ușor de făcut și adesea lipsită de elementul uman și de orice urmă de compasiune.

Departe de a se limita la invazia ideologiilor progresiste (multe dintre ele îngrijorătoare și necesitând cu siguranță o poziționare), temele ce vor necesita un răspuns cât mai urgent – și, bine-ar fi, cât mai consistent – vin din mai multe direcții simultan: dinspre filosofie (unde e mare penurie de evanghelici angajați în dialogul cu lumea culturală), teologie, morală, ecleziologie, economie, politică, psihologie, știință, tehnologie, bioetică etc. Iar răspunsurile care vor conta va fi nevoie să iasă din sfera abordărilor actuale: predicoase, șablonarde, previzibile, de inspirație mai ales americană-populară/populistă, preluate cu minim efort de contextualizare.

Fără să fac o ierarhizare și o clasificare riguroasă, voi semnala câteva dintre problemele – de intensități și categorii foarte diferite – care cred că se vor prăvăli peste evanghelici cu o tot mai mare forță și reclamând tot mai acut niște soluții temeinice. Fără aceste soluții, sunt șanse mari ca evanghelicii din România să (re)cadă într-o irelevanță culpabilă și păguboasă, dar probabil meritată. Asta după ce s-au făcut remarcați, măcar mediatic, în ultimii ani în câteva rânduri. Nu am însă în vedere nici o utopică angajare generală a comunităților în astfel de demersuri teologice, ci pur și simplu interesul serios, consecvent al unor oameni – asumați de către „sistem” sau de mișcarea evanghelică – cât de cât competenți care ar vrea să și înțeleagă, nu doar să combată repede și să puncteze mediatic (cum se întâmplă în prezent) și ar încerca să elaboreze niște poziții teologice, temeinic ancorate în spiritul Scripturii, bine cumpănite sub raport intelectual și spiritual deopotrivă.

Cititi AICI restul articolului.

In memoriam pr. Cornel Cadar (1964-2019)

(pr. Cornel Cadar)

Zilele acestea a plecat dintre noi către o lume mai bună un om pentru care am o prețuire fără margini. L-am cunoscut pe pr. Cornel Cadar în 1992, atunci când a preluat responsabilitatea slujirii tinerilor în bisericile romano-catolice din Iași. Era o perioadă în care efervescența schimbărilor din țară după căderea comunismului, lăsase loc unei colaborări ecumenice autentice între ortodocși, catolici și protestanți (din păcate, vremurile acelea sunt de mult apuse). Pe atunci organizam împreună evenimente cu caracter apologetic în universități și alte spații publice, iar tinerii evanghelici erau implicați, alături de catolici și ortodocși în întâlnirile și pelerinajele legate de mișcarea Taizé (până în momentul în care ASCOR-ul a intrat sub influențe fundamentaliste și anti-ecumenice; același lucru, din nefericire, s-a întâmplat ulterior și cu mișcările studențești evanghelice).

Începuturile slujirii la Iași nu au fost ușoare pentru pr. Cornel. Episcopul Petru Gherghel tocmai mutase în parohia din Pașcani pe pr. Anton Săboanu, care se ocupase până atunci de lucrarea cu tinerii, și care era foarte iubit de aceștia. Ca urmare, tinerii preferau mai degrabă să meargă la el la Pașcani, decât să participe la întâlnirile tinerilor catolici de la Iași. Însă, cu înțelepciune și perseverență, pr. Cornel a reușit, în timp, să câștige încrederea tinerilor, care apoi l-au urmat fără rezerve, până în 2016, când acesta a predat responsabilitatea respectivă unui preot mai tânăr.

Eu eram atunci unul dintre prezbiterii comunității evanghelice Filocalia, formată în 1990, în care erau implicați, în diverse grade, studenți și tineri venind din diverse tradiții religioase, inclusiv cea catolică și cea ortodoxă. Unii dintre aceștia sunt acum preoți sau persoane consacrate în acele biserici. Legăturile mele cu lumea catolică erau însă mai vechi, datând din perioada comunistă. Îmi amintesc și acum, cu plăcere, de un Crăciun de la mijlocul anilor ’80, când, împreună cu un grup de tineri evanghelici, la invitația prietenilor noștri catolici, am vizionat la institutul lor teologic din Copou filmul lui Zeffirelli Isus din Nazaret. Relațiile dintre evanghelicii orientați ecumenic și catolici s-au strâns și mai mult după venirea la Iași a pr. Cornel. Îmi amintesc și acum surpriza foarte plăcută pe care au avut-o credincioșii baptiști din comunitatea Betania, în care am fost implicat după 1996, atunci când pr. Cadar a fost cel care a rostit cuvântul de învățătură.

Probabil cea mai consistentă implicare comună din acea perioadă a fost aceea în cadrul emisiunii Lumina din noi, coordonată de Laurențiu Melinte la Radio Europa Nova. Timp de mai mult de trei ani, între 1995-și 1999, am participat alături de pr. Cornel Cadar și de pr. Viorel Dumitriu (parohul bisericii ortodoxe din strada Curelari) la o misiune de două ore realizată în direct. Nouă ni se alăturau din când în când câțiva alți prieteni din bisericile noastre, între care țin să-i menționez în special pe pr. Mihail Lungeanu (ortodox), și pe dr. Dănuț Jemna (penticostal), profesor la universitate, care a devenit mai apoi un participant constant, și a moderat chiar ultimele întâlniri. Emisiunile, care se concentrau pe diverse teme alese de comun acord, erau deosebit de alerte, și nu evitau nicidecum subiectele controversate, atât în plan religios cât și politic, fiind nu de puține ori critice cu privire la propriile noastre tradiții eclesiale, ceea ce a și dus, în cele din urmă, la suspendarea emisiunii, la presiunile mitropoliei ortodoxe. Principala lor calitate era însă aceea că, deși în mod inevitabil discutam și despre diferențele dintre cele trei mari tradiții creștine, accentul cădea întotdeauna pe ceea ce ne unea în calitate de ucenici ai lui Cristos. Nu s-a întâmplat absolut niciodată să avem discuții polemice, în ciuda faptului că eram cu toții personalități puternice, cu convingeri ferme, pe care însă le afirmam în mod nedogmatic, fiind mereu gata să învățăm unul de la celălalt. Ceea ce ne unea era dedicarea față de Cristos și respectul reciproc.

Numărul celor care ascultau în mod consecvent emisiunile noastre era destul de mare, și de-a lungul anilor am primit nenumărate reacții, mai ales pozitive, dar și critici ale unor persoane care erau deranjate de criticile noastre constante la adresa guvernanților. Mare păcat că n-am reușit să păstrăm înregistrări din acea perioadă. Sau poate, cine știe, ele s-or afla pe undeva, în arhivele serviciilor secrete, sau prin casele credincioșilor care ne urmăreau săptămână de săptămână.

Îmi amintesc bine un incident care a avut loc în studioul TeleM, în care într-o emisiune în direct, cu pr. Cornel și pr. Viorel, chiar în sâmbăta dinaintea celui de al doilea tur al alegerilor prezidențiale din anul 2000, în care opțiunea era între Ion Iliescu și Vadim Tudor. Am spus atunci că nu mi-aș fi închipuit niciodată că la zece ani de la căderea comunismului voi avea de ales între un comunist și un fascist. Domnul Ticu Isari, directorul postului TV a oprit imediat emisiunea, speriat că riscă să piardă licența, și a reluat-o numai după plecarea mea. N-am mai fost invitat niciodată după aceea la TeleM.

Timpul a trecut însă, și am început să simțim și noi, încetul cu încetul, efectele lui. În 28 ianuarie 2014, părintele Cornel îmi scria la Londra:

Domnule Dănuț,
Vă scriu pentru a vă spune că pr. Viorel Dumitriu este grav bolnav. Un cancer l-a pus la pat în câteva săptămâni. Duminică era foarte slăbit, nu se mai putea ridica. Acum e la spital, însă medicii nu prea întrevăd nimic. Dumnezeu să aibă milă de el.
Rugați-vă pentru el.
Pr. Cornel Cadar

(Pr Viorel Dumitriu)

Două săptămâni mai târziu, prietenul și tovarășul nostru de isprăvi ecumenice avea să ne părăsească pentru o lume mai bună. Avea 75 de ani. Iar acum a venit rândul pr. Cornel, la vârsta de 55 de ani. Eu am 65. Probabil că ar fi bine să-mi fac și eu cu atenție socotelile.

De-a lungul anilor am făcut multe alte lucruri împreună cu pr. Cadar. În acei ani mi-a fost un prețios prieten și sfătuitor, așa cum nu găseam decât cu greu între coreligionarii mei. Ne-am rugat adesea împreună și i-am cerut ajutorul în rugăciune în tot felul de cauze complicate. Nu de puține ori am trimis la el, pentru sfat și rugăciune, mai ales oameni tineri – catolici, ortodocși ori protestanți – care aveau nevoie de ajutor spiritual.

Ne-a binecuvântat nu de puține ori cu vizita sa și s-a rugat pentru copiii și nepoții noștri. În câteva ocazii, foarte speciale pentru mine, pr. Cornel ne-a onorat cu prezența și slujirea sa.

Astfel, în martie 2005, a răspuns invitației mele de rosti o rugăciune de binecuvântare pentru începerea lucrărilor de construcție la casa noastră, alături de Mihai Costache, pastorul Bisericii baptiste Betania, în care ne închinam atunci, și un bun prieten, preot ortodox.

(Pr. Cornel Cadar, dr. Danuț Jemna, DănuțM, Rev. Patrick Irwin)

Șapte ani mai târziu, pr. Cadar a fost din nou alături de noi la sfințirea casei noastre, de data aceasta alături de prietenul nostru comun dr. Dănuț Jemna, pastorul Bisericii Străjerul, în care ne închinam atunci și de Rev. Patrick Irwin, preotul paroh al Bisericii Anglicane din București in în care fusesem confirmat în anul 2009. A fost o slujbă superbă, de care sunt sigur că-și amintesc toți cei care au participat la ea.

(DănuțM, pr. Cornel Cadar)

Așa cum nu pot eu uita faptul că prietenul meu catolic și-a făcut timp în programul lui aglomerat pentru a fi alături de mine și de câțiva prieteni apropiați, pe care îi știa bine, pentru a depăna împreună amintiri la aceeași masă, atunci când am împlinit 60 de ani.

De atunci ne-am mai văzut doar de câteva ori. Anul trecut l-am vizitat la episcopia catolică, unde locuia, pentru a-i duce un exemplar din cartea Omul evanghelic, pe care o publicasem nu demult la Polirom. După ce în urmă cu vreun an m-am mutat la Glasgow, în Scoția, l-am mai vizitat o dată, în cursul penultimei mele vizite în țară. Era deja foarte slăbit de boală și vorbea foarte greu. Abia l-am recunoscut. Ne-am despărțit cu mare greutate și cu sentimentul că este, poate, ultima dată când ne vedem pe pământul acesta.

Acum, cei care l-au iubit și pe care i-a slujit cu credincioșie atâția ani își iau la revedere, în vreme ce el merge să se odihnească cu sfinții, de toate nevoințele lui. Ne vom revedea însă la sărbătoarea cea mare a învierii și ne vom petrece împreună veșnicia, rememorând lucrurile frumoase care ne-au unit, și continuând să-l slujim pe Domnul nostru, așa cum am făcut și aici.

Axios! Soli deo gloria!

Pe scurt despre cultul sfintilor

Icoană a Sf Columba, dăruită fiului meu, la hirotonia lui in Church of Scotland.

NOTĂ: Am scris acest scurt text ca răspuns la întrebarea unei vechi prietene evanghelice, pornind de la atitudinea refractară a unur evanghelici din jurul ei cu privire la ceea ce ea numea „închinarea la sfinți”.

Dragă A,

La solicitarea ta, iată, încerc să scriu câte ceva, foarte schematic, și fără a intra în prea multe detalii, în legătură, așa cum spui tu, cu „închinarea la sfinți”.
Mai întâi, o precizare terminologică extrem de importantă. Sub raport teologic, numai lui Dumnezeu i se cuvine inchinarea („latreia”, în limba greacă).
Când vorbim despre „cultul sfinților” (aceasta este expresia teologic corectă), ne referim la venerare („doulia”, în grecește), adică la respect profund, asemeni celui datorat de exemplu părinților, fie ei fizici sau spirituali, și chiar mai mult de atât.

Cultul sfinților, și practica asociată cu acesta, a rugăciunilor către sfinți sunt fundamentate pe conceptul teologic (prea puțin înțeles in protestantismul evanghelic) de „comuniune a sfinților”. El se referă la faptul că noi cei credincioși, care suntem acum în trup, suntem în strânsă comuniune cu cei care au plecat în veșnicie, și care, conform învățăturii lui Cristos, sunt vii, poate mai vii decât noi. Căci Yahweh, Dumnezeul lui Avraam, Isaac si Iacov, este „un Dumnezeu al celor vii, nu al celor morți”. Iar dacă ei sunt vii, teoretic cel puțin, ne putem adresa lor, cerându-le să mijlocească pentru noi, exact așa cum ne solicităm unii altora ajutorul în rugăciune.

Desigur, în textul canonic al Scripturii nu există un exemplu în acest sens (există ânsă cel puțin unul în textele deuterocanonice, ori apocrife), și cu atât mai puțin nu există o poruncă. Așa fiind, din perspectivă strict biblică, cei care au rezerve față de această practică nu se află nici în păcat, nici în neascultare. În egală măsură însă, nu găsim în Scripturi nici implicit, nici explicit o poruncă împotriva acestei practici tradiționale. Ca atare, cei care sunt rezervață față de rugăciunile adresate sfinților ar trebui să se ferească de a judeca sau de a-i eticheta (de exemplu ca fiind idolatri) pe cei care îi venerează pe sfinți.
Precizez că „cultul sfinșilor” este prezent nu doar in catolicism și ortodoxie (unde avem de-a face cu o formă „hard” a acestuia), ci și în protestantismul magisterial, la anglicani (biserica mea), dar si la luterani, in forme mai „soft”, însă doar rareori la reformați, din pricina icoloclasmului strict al acestora și deloc la evanghelici, care au preluat de la calvini atitudinea față de acuste practici.

Desi distinctia dintre inchinare si venerare este, din punct de vedere teoretic, extrem de importanta in teologia ortodoxă, din pacate cei mai multi preoți nu-și educă enoriașii cu privire la aceasta, ceea ce dovedeste ca, în practica pastorală, ei nu dau prea mare importanta acestei distincții. Ori, conform teoriei, daca un crestin „se inchină” sfintilor (sau relicvelor acestora, ori icoanelor) în loc să le venereze, rezultatul este că au căzut în idolatrie. Banuiesc că preoții se bazează pe îngăduința și condescendența lui Dumnezeu, „slăbiciuni” pe care este evident că credincioșii evanghelici, în „mărinimia” lor ecumenică, nu prea le au față de catolici și ortodocși.

Așa cum reiese din cele de mai sus, această înțelegere a „cultului sfinților” are implicații, cu adăugirile de rigoare, și cu privire la „cultul relicvelor” și la „cultul icoanelor”. Dar despre acestea poate alta data.

LOI Discipleship and Christian Formation Consultation Resources

Dear friends

I am pleased to announce that LOI has now made available the podcasts from last year’s consultation, in which you participated. You can find a list, with hyperlinks, at http://www.loimission.net/loi-2018-discipleship-and-christian-formation/loi-2018-resources/, where you will also find free downloads of some of the papers. These constitute a valuable resource, not least because I am not aware of any extended consideration of this topic by Evangelicals and Orthodox together. Please feel free to share them and make known their existence.

Some of you must have wondered when these would appear; my apologies, but a protracted redesign of our website meant that I didn’t want to interfere halfway through!

In Christ

Tim

Dr Tim Grass Facilitator, Lausanne-Orthodox Initiative

Scurte consideratii personale despre recent incheiata Conferinta IOTA de la Iasi

Conferinta a fost foarte bine organizata si suportul asigurat de Arhiepiscopia Moldovei surprinzator de profesionist, in ciuda rezervelor unora mai conservatori de acolo fata de IOTA (perceputa ca fiind prea radicala).

Discursul Mitropolitului Kallistos, care poate fi urmatit pe canalul youtube al IOTA, a fost foarte transant si totusi a fost aplaudat la scena deschisa de participantii la deschiderea oficiala a conferintei, la Teatrul National, in prezenta participantilor si a multor personalitati iesene.

Desigur, asa cum era de asteptat, numarul femeilor care au prezentat lucrari in cadrul conferintei a fost mult mai mic decit cel al barbatilor, dar prezentarile lor, cel putin cele la care eu am assistat, si am incercat sa vad cit pot de multe dintre ale lor, au fost substantiale si au nascut dezbateri foarte serioase.

Prezenta observatorilor ecumenici, si a unor prezentari facute de ne-ortodocsi a fost importanta si, din cite imi spunea Paul Gavrilyuk, intr-o scurta convrbire, ceva ce va continua.

In sectiunile legate de ecumenism au fost numai prezentari facute de ne-evanghelici. Desigur, era mai ‘safe’ asa, data fiind tendinta anti-ecumenica din ortodoxia din aceasta parte de lume, dar este ceva ce ar trebui evitat in viitor, din motive de credibilitate.

A fost, pentru mine, o ocazie de a intilni, la mine acasa, o multime de prieteni ortodocsi, din diverse parti ale lumii. Sper ca povestea va continua, caci otodoxia din partea noastra de lume are nevoie de asa ceva ca de aer pentru a iesi dn autosuficienta pe care i-o da statutul de religie majoritara si de aflarea in proximitatea toxica a puterii politice.

Intr-o nota personala, ma bucur ca textul meu, modest, legat de perichoresis in Dogmatica lui Staniloae a fost primit foarte bine.
Doamne-ajuta!

HE Kallistos Ware – Unity and Conciliarity in the Orthodox Church, IOTA Conference, Iasi, 2019

II. Crezul creștin – Dimensiunea personală a credinței

Al doilea text al lui Danut Jemna pe tema Crezului.

via II. Crezul creștin – Dimensiunea personală a credinței

Reclaiming Jesus – A Prophetic Call from the Elders of the Church in America

reclaimingjesusheader

We are living through perilous and polarizing times as a nation, with a dangerous crisis of moral and political leadership at the highest levels of our government and in our churches. We believe the soul of the nation and the integrity of faith are now at stake.

It is time to be followers of Jesus before anything else—nationality, political party, race, ethnicity, gender, geography—our identity in Christ precedes every other identity. We pray that our nation will see Jesus’ words in us. “By this everyone will know that you are my disciples, if you have love for one another” (John 13:35).

When politics undermines our theology, we must examine that politics. The church’s role is to change the world through the life and love of Jesus Christ. The government’s role is to serve the common good by protecting justice and peace, rewarding good behavior while restraining bad behavior (Romans 13). When that role is undermined by political leadership, faith leaders must stand up and speak out. Rev. Dr. Martin Luther King Jr. said, “The church must be reminded that it is not the master or the servant of the state, but rather the conscience of the state.”

It is often the duty of Christian leaders, especially elders, to speak the truth in love to our churches and to name and warn against temptations, racial and cultural captivities, false doctrines, and political idolatries—and even our complicity in them. We do so here with humility, prayer, and a deep dependency on the grace and Holy Spirit of God.

This letter comes from a retreat on Ash Wednesday, 2018. In this season of Lent, we feel deep lamentations for the state of our nation, and our own hearts are filled with confession for the sins we feel called to address. The true meaning of the word repentance is to turn around. It is time to lament, confess, repent, and turn. In times of crisis, the church has historically learned to return to Jesus Christ.

Jesus is Lord. That is our foundational confession. It was central for the early church and needs to again become central to us. If Jesus is Lord, then Caesar was not—nor any other political ruler since. If Jesus is Lord, no other authority is absolute. Jesus Christ, and the kingdom of God he announced, is the Christian’s first loyalty, above all others. We pray, “Thy kingdom come, thy will be done, on earth as it is in heaven” (Matthew 6:10). Our faith is personal but never private, meant not only for heaven but for this earth.

The question we face is this: Who is Jesus Christ for us today? What does our loyalty to Christ, as disciples, require at this moment in our history? We believe it is time to renew our theology of public discipleship and witness. Applying what “Jesus is Lord” means today is the message we commend as elders to our churches.

What we believe leads us to what we must reject. Our “Yes” is the foundation for our “No.” What we confess as our faith leads to what we confront. Therefore, we offer the following six affirmations of what we believe, and the resulting rejections of practices and policies by political leaders which dangerously corrode the soul of the nation and deeply threaten the public integrity of our faith. We pray that we, as followers of Jesus, will find the depth of faith to match the danger of our political crisis. Continue reading “Reclaiming Jesus – A Prophetic Call from the Elders of the Church in America”

Teodor Baconschi despre principalele directii ale intelectualitatii romanesti si un raspuns

Theodor Baconschi

Într-un comentariu postat astăzi pe Facebook, domnul Teodor Baconschi, unul dintre intelectualii români pe care îi prețuiesc cel mai mult, spunea următoarele, cu privire la actualele orientări politice ale intelectualilor români.

Care sunt principalele direcții ale intelectualității românești?

  1. a) național-comuniști (Securitatea ”bună”, ”patriotică”)
    b) liberali clasici, pro-europeni
    c) conservatori clasici, pro-occidentali, critici ai exceselor PC (political correctness)
    d) naționaliști ortodocși (tente neo-legionare, potențial putiniste, anti-occidentali)
    e) globaliști pro-economie digitală, tehnocrați.
    f) stânga radicală, militant ateistă, anticlericală, pro-LGBT

Cel mai puțin sprijin politico-mediatic îl au cei din categoria în care mă înscriu (c). Și tocmai acest fapt înclină balanța în favoarea opțiunilor anti-occidentale, pentru că grupările a) și d) sunt mai numeroase, pe când grupările c), e) și f) sunt ireconciliabil divizate ideologic.

Dacă situația se menține, România se îndepărtează încet și sigur de Occident.

Iată mai jos și răspunsul meu.

Stimate Domnule Baconschi,

Eu nu mă încadrez în niciuna dintre categoriile de mai sus, de altfel foarte bine definite de dvs.

Eu sunt mai degrabă adeptul social-liberalismului, o poziție aproape nereprezentată în spațiul intelectual și politic romanesc. Deși apreciez unele dintre valorile conservatorismului, sunt în mod aproape visceral alergic la paseismul conservator.

Sunt rezervat și față de liberalismul clasic, pe care îl consider o ideologie a egoismului și o formă de idolatrizare a pieței (așa-zis libere) și a profitului.

Detest naționalismul (mai ales pe cel filetist), pe care îl socotesc aproape o boală mentală, dar consider că patriotismul este o expresie a normalității (deși nu pot spune că sunt „mândru că sunt roman” – în vremurile astea nu prea cred că am prea multe motive, și, nefiind conservator, nu mă satisface sa mă uit pentru asta doar în trecut). Cred, de asemenea, că statul național este un proiect iluminist profund viciat de această ideologie raționalistă.

Eu sunt pro-occidental și pro-european, și, trebuie să adaug, precum conservatorii, apreciez valorile Răsăritului (în definitiv am făcut un doctorat în eclesiologie ortodoxă, și această interacțiune m-a condus la anglicanism), dar sunt extrem de critic față de multele slăbiciuni orientale (așa cum nu prea reușesc a fi naționaliștii și cei mai mulți conservatori).

În egală măsură, sunt un creștin ecumenic, și detest sectarismul și intoleranța, sub toate formele ei (inter-creștină sau inter-religioasă). Definesc ecumenismul nu în sensul efortului de refacere a unității instituționale a Bisericii, ci, în spiritul teologiei Părintelui Stăniloae, ca pe un ecumenism al Spiritului, în care se regăsesc toți cei care-l recunosc pe Cristos ca Domn și Dumnezeu.

Sunt, de asemenea, un susținător fervent al unei Europe unite și federale, așa cum a fost conceput ea de Părinții Fondatori – pe principii profund creștine sociale și liberale), deși sunt conștient de faptul că, mai ales sub influența lui Giscard d’Estaing, UE a devenit un monstru birocratic și din ce în ce mai puțin democratic. Aceasta însă nu mă face sa abandonez proiectul Europei Unite, așa cum au făcut englezii, din lașitate, din prostie, și ca urmare a unor calcule meschine, ci militez pentru revizuirea din temelii a proiectului european și pentru revenirea la principiile de la început (iată cî în asta sunt și eu puțin conservator 🙂 ).

De asemenea, sunt oripilat de atitudinea de respingere, dacă nu chiar de ură (xenofobie) față de migranți, și chiar față de refugiați (există, evident, o deosebire între cele doua concepte), așa cum este manifestată ea de naționaliști și de mai toți conservatorii. Socotesc că aceasta atitudine nu are nicio legătură cu Evanghelia iubirii a lui Isus Cristos, deși înțeleg foarte bine faptul că statele au datoria de a manageria cu înțelepciune, dar și cu compasiune, aceste procese.

Nu sunt anti-LGBT, nici pro. Și, mai ales, deși sunt heterosexual, și socotesc că aceasta este normalitatea în lumea noastră, așa cum a fost ea creată de Dumnezeu, nu sunt homofob și detest homofobia, care este aproape intrinsecă pozițiilor naționaliste și conservatoare (de aceea mă opun cu fermitate manipulărilor coordinate de așa-numita Coaliție pentru Familie, care ar trebui să se numească, mai degrabă, Coaliția pentru Homofobie). Eu cred în libertate (a tuturor, nu doar a celor hetero).
Eu nu cred nici în patriarhalism și nici în misoginie. Dar într-o lume a bărbaților, făcută pentru bărbați, pentru motive de echilibru, sunt un teolog feminist, deși detest marxismul, în care am crezut cândva, dar nu am nici obsesii anti-marxiste, ca majoritatea conservatorilor și liberalilor.

Pentru același motiv nu sunt nici anti political correctness (PC – o alta obsesie conservatoare, cred eu – și nu e de mirare, căci PC este o formă de contestare a status-quo-ului, atât de drag conservatorilor), decât atunci când aceasta devine excesiva, ceea ce, trebuie să recunosc, se întâmpla de foarte multe ori – dar nu este în mod intrinsec așa, dar aceasta se întâmplă în mod inevitabil cu tot ceea ce înseamnă reacție. Cred însă că într-o lume profund nedreaptă și inegală, atenția fata de sensibilitățile minorităților de orice gen este o forma fundamentala de omenie. Poate că, fiind toata viată mea parte a tot felul de minorități, am capacitatea de a vedea ceea ce un majoritar nu va vedea niciodată, decât daca are o neobișnuită dotare empatică.

Cu toate cele de mai sus, Domnule Baconschi, îmi declar încă odată în mod public prețuirea pentru Dvs. ca intelectual creștin.

 

Omul evanghelic. O explorare a comunitatilor protestante romanesti

Dragi prieteni,

Vă anunț, cu un sentiment de mare ușurare, că astăzi, înainte de prânz, „după lupte seculare”, care au durat mai mult de… zece ani, am predat la Polirom textele definitive și am semnat contractul final pentru volumul Omul evanghelic. O explorare a comunităților protestante românești. Este vorba de un volum masiv, de circa 650 de pagini, format mare, ce include texte elaborate de 19 autori, din interiorul și din afara mediului evanghelic.

Volumul va apărea în librării cel mai târziu până la începutul lunii septembrie, iar până la finalul aceleiași luni va fi disponibilă și versiunea ebook.

În viitorul apropiat voi voi începe să comunic, din când în când, mai multe informații despre acest proiect editorial.

Până atunci, pentru cei interesați, iată mai jos cuprinsul volumului.

Omul evanghelic – Cuprins

 

Call for Papers: Dumitru Staniloae’s encounter with the West

European Academy of Religion Annual Conference
Bologna, March 4-7 2019

CALL FOR PAPERS

Dumitru Staniloae’s encounter with the West

Proponent: Petre Maican (University of Aberdeen)

Dumitru Staniloae (1903-1993) has been one of the most creative Orthodox theologians of the twentieth century, yet one of the least known. His theological vision is a majestic combination of Florovsky’s’ neopatristic epistemology, philocalic wisdom, and Romanian folkloric elements. Still, Staniloae never shone away from engaging with Western theology and philosophy whether critical or constructive. His theological edifice bears the marks of his encounters with Karl Rahner, Martin Buber, Karl Barth or Paul Tillich. This panel seeks to uncover the significance of these interactions for Staniloae’s thinking. Was Staniloae a faithful reader of Western theology and philosophy? To what extent was he influenced by theological debates in Roman Catholicism or Protestantism, especially Vatican II? How was Staniloae’s interpretation of the Fathers impacted by the trends of Western historical criticism? How did the ecumenical interactions shape his understanding of Orthodox theology?
Language: English
Speakers already selected: Petrea Maican (University of Aberdeen), Viorel Coman (KU Leuven)
Disciplines involved: Theology, Ecclesiology, History, Social Sciences
If you want to submit your paper, please write to petre.maican@gmail.com

What’s Missing from the Pope and Patriarch’s Statement on Climate Change – Public Orthodoxy

Source: What’s Missing from the Pope and Patriarch’s Statement on Climate Change – Public Orthodoxy

O blatantly neoliberal view of ecology – with the worship of the so-called ‘free market’ and wild capitalism included; a genuine ‘gospel according to capitalism’.
And, of course, very critical of the biblical and theological critique made by Pope Francis and Ecumenical Patriarch to the incessant and unmoderated search for profit with the excuse of looking for the illusionaary greatest good for most people, in spite of the worrying growing disparity between the richesst and the poorest of this world.

Open Letter from Christian Palestinians to the World Council of Churches and the Ecumenical Movement


Pope Francis at the Apartheid Wall in Palestine

Learn to do right; seek justice. Defend the oppressed. (Isa. 1:17)

Background

As we meet this month in Bethlehem in occupied Palestine, we are still suffering from 100 years of injustice and oppression that were inflicted on the Palestinian people beginning with the unjust and unlawful Balfour declaration, intensified through the Nakba and the influx of refugees, followed by the Israeli occupation of the West Bank including East Jerusalem and Gaza and the fragmentation of our people and our land through policies of isolation and confiscation of land, and the building of Jewish-only settlements and the Apartheid Wall.

We are still suffering because of one political declaration from a Western Empire, based on a twisted theological premise. Even some churches and few Christian leaders supported the establishment of the colonial state in our land, and totally ignored – even dehumanized – the nation, our people that had already existed here for centuries and paid the price for atrocities committed in Europe.

Hundred years later with thousands of lives lost, towns and villages razed from the face of the earth – though not our memory –, millions of refugees, thousands of homes demolished and continued incarceration of prisoners, our Nakba goes on. Continue reading “Open Letter from Christian Palestinians to the World Council of Churches and the Ecumenical Movement”

Healing – a Neglected Aspect of Orthodox-Evangelical Dialogue? | Lausanne-Orthodox Initiative

Source: Healing – a Neglected Aspect of Orthodox-Evangelical Dialogue? | Lausanne-Orthodox Initiative

Tim Grass invites us to explore the need of healing in Orthodox-Evangelical relations, following people moving from one ecclesial community to the other. Certainly something worth exploring, as there are so many sectarian pathologies associated with these.

Ortodoxie si protestantism

Clipul de mai sus cuprinde prima parte a prelegerii mele de joi 27 aprilie, la Universitatea Aurel Vlaicu din Arad, cu ocazia conferintei internationale dedicate Reformei.

Multumesc lui Alin Cristea pentru inregistrare.

Publicitate. Iepurașul pascal vă aduce un „Jurnal” | JURNAℓ SCOȚIAN

Source: Publicitate. Iepurașul pascal vă aduce un „Jurnal” | JURNAℓ SCOȚIAN

O carte de cautat, neaparat. Multumim, Parinte Florescu; multumim, Polirom.

Two of My Recent Publications

Note: Recently, I have received two of the publications to which I have contributed lately. Here are a few details about each of them.

* * *

intentional-discipleship-cover

Intentional Discipleship and Disciple-Making. An Anglican Guide for Christian Life and Formation is a publication of The Anglican Consultative Council, aiming to revive interest in the ancient discipline and practice of disciple-making within the Anglican Communion.

My friend, Rev. Mark Oxbrow, asked me to write about the practice of discipleship within the Orthodox Christian tradition. My initial text had to be shortened, in order to fit a very limited space, in which a variety of topics was discussed.

I attach below my short text. Time allowing, I intend to publish on my blog a more extended discussion of this important topic. Continue reading “Two of My Recent Publications”

Dorin Druhora – Doctorat pe tema relatiei intre ortodoxie si evanghelism in spatiul american

ovidiu-dorin-druhora

Rev. Ovidiu Dorin Druhora de la Biserica Romana Emanuel din Los Angeles, Ca. a finalizat recent cu succes teza sa de doctorat. Iata mai jos citeva detalii despre aceasta.

Titlul Tezei
Protestantism si Ortodoxie pe continentul nord american

Conducator Stintific
Profesor dr. Remus Rus

Abstract
Prezenta teză de doctorat își propune să contribuie prin demersul ei științific la optimizarea dialogului interconfesional. Cercetarea se va limita la examinarea literaturii teologice recente, a documentelor și consultațiilor care au avut loc pe continentul nord- american, cu referință la viața spirituală a celor două tradiții creștine, pe o perioadă de timp bine determinată. Această perioadă va acoperi peste o sută de ani, justificată cronologic între 1910 și anul curent.
Demersul cercetării pornește de la premisa că dialogul ecumenic este un deziderat născut din spiritul dragostei creștine și a respectului reciproc, dar care își definește sensul și relevanța în rugăciunea Mântuitorului Cristos cu privire la unitatea creștină și misiunea Bisericii pentru lumea contemporană (Ioan 17:21). Lucrarea se situează la interferența interogației cu răspunsurile posibile la întrebarea: “cum este cu putință ca cele două tradiții să intre într-un dialog autentic, astfel încât să ajungă să recunoască viața și harul lui Cristos în aproapele din cealaltă confesiune?” Continue reading “Dorin Druhora – Doctorat pe tema relatiei intre ortodoxie si evanghelism in spatiul american”

A Short Dialogue on Ecumenism

one-in-christ

Note: The text below was written in response to questions addressed to me over a year ago, by Rev. Dorin Druhora (now Rev. Dr. Druhora), from Los Angeles, US, while he was doing his doctoral research on Evangelical-Orthodox relations in the USA. In the mean time he has successfully defended his thesis and I will publish soon some details about it.

* * *

  1. Please define the uniqueness of the ecumenical dialogue here on the North American continent, in contrast with the dialogue in Europe or elsewhere? Do you see a paradigm that is specific to western culture (particularly in US, in the context of a pluralist Christian tradition or in the light of the dialogical development)? If your expertise is focused more on Europe, please address the question based on your experience.

DM – Although I never lived in the US, I traveled extensively there and I follow constantly the religious landscape there. Ecumenism is well and alive in the US. Yet, it involved more the Catholics and the mainline Protestants. Many of the American evangelical leaders do not strike me as very open ecumenically. That is true especially with the neo-reformed movement (the likes of Piper and Mohler), which is the new form of fundamentalism. However, there is a lot to appreciate also. Continue reading “A Short Dialogue on Ecumenism”

Call for Papers – CEEAMS Conference, 13-18 February 2017, Osijek, Croatia

Love, Live, and Delight: Conversations in Central and Eastern Europe on present day documents and commitments on mission
13-18 February 2017, Osijek, Croatia

The 2017 CEEAMS Annual conference seeks to actively engage in worldwide conversations on four mission documents of the last years:

1. The Cape Town Commitment (CTC) discussed at the Third Lausanne Congress for World Evangelization in 2010, and published by the Lausanne Movement in 2011;
2. Together Towards Life (TTL), accepted in 2013 at the 10th General Assembly of the World Council of Churches in Busan, Korea;
3. the Evangelii Gaudium (EG), which concluded the year of Faith (2013) and was written in the first year of Pope Franciscus’ Pontificate.
4. The Mission of the Orthodox Church in Today´s World (MOCT) – adopted in 2016 as an official document on mission at its Holy and Great Council. https://www.holycouncil.org/-/missionorthodox-church-todays-world

The conference seeks to identify key themes which are missiologically relevant for churches and Christian communities in Central and Eastern Europe, to critically analyse these documents and find ways of their translatability at academic level and in mission praxis, in and beyond in the region.
Conflicts, clashes, people worrying for their future, isolation, fear for the unknown, characterise the societies of Central and Eastern Europe; Christian communities and churches are challenged not to lose contact with each other and to open up to the societies to which they belong. Love, live and delight are calls for action prominently expressed in these four documents; they are active verbs more than ever relevant in the Europe of 2017, in which so much attention will be given to the 500th anniversary of the Reformation. Delighting in God, loving God and the fellow human being in order to be able to live together are the basic biblical values from which this conference seeks to find ways through which words of faith transform into lived faith. Continue reading “Call for Papers – CEEAMS Conference, 13-18 February 2017, Osijek, Croatia”

Lausanne-Orthodox Initiative Regional Consultation, Addis Ababa – Statement of Intent

 

Lausanne-Orthodox Initiative Regional Consultation, Addis Ababa

11-14 October 2016 (1-4 Tikemt 2009)

Statement of Intent

Sixty Orthodox and Evangelical Church leaders, theologians and mission workers gathered in Addis Ababa for a Regional Consultation at the invitation of Ethiopian leaders from both traditions. Over four days, we prayed, discussed, studied and shared meals together and were graciously received during our visit to the Ethiopian Patriarchate. Over half those present came from Ethiopia, with further regional representation from Egypt, Eritrea, India

and Kenya. Many Orthodox participants came from the Oriental family of Churches, and were joined by participants from the Eastern Orthodox family of Churches. Evangelical participants came from the Mekane Yesus Church, the Kale Heywet Church, the Meserete Kristos Church, the Mulu Wongel Church and the Anglican Church of Ethiopia, as well as Anglicans, Baptists, Independent Evangelicals, Methodists and Presbyterians from other parts of the region and the world.

We wish to express our gratitude to the Ethiopian Orthodox Tewahedo Church and the Evangelical Churches of Ethiopia for hosting our gathering. At the opening session we were encouraged by an inspiring message of greeting from His Holiness Abune Mathias I, Patriarch and Catholicos of Ethiopia, and members of the Steering Committee were warmly received by His Holiness, who encouraged them to continue the work of the Lausanne-Orthodox Initiative (LOI). Continue reading “Lausanne-Orthodox Initiative Regional Consultation, Addis Ababa – Statement of Intent”

Pope, Anglican leader, vow joint action on poverty and environment | Religion News Service

ROME (Reuters) The pledge at a vespers prayer service came despite challenges to greater unity posed by differences over women priests and gay marriage.

Source: Pope, Anglican leader, vow joint action on poverty and environment | Religion News Service

Here are two men I deeply love and respect.

Apocalipse autoprovocate – SuplimentulDeCultura.Ro

Source: Apocalipse autoprovocate – SuplimentulDeCultura.Ro

Textul lui Marius Mihet estee unul dintre cele mai intereante care s-au scris pina acum despre ultima carte a lui Ioan T Morar.

De citit neaparat.

Dr Danut Manastireanu on Father Dumitru Staniloae (Part Two)

DanutM at IOCS2

Dr Danut Manastireanu on Father Dumitru Staniloae (Part Two) (link here to watch)

This is the second presentation I have done on 16 April, 2016, at the Institute for Orthodox Christian Studies (IOCS), in Cambridge, UK, as part of a series of community lectures titled ‘Contemporary Fathers and Mothers of the Church: Guides for Today’s World’.

I concentrate in this second lecture on my personal encounter with Orthodoxy in general and the theology of Father Dumitru Staniloae in particular.

Many thanks, again, to my dear friend Dr. David Frost, then Principal of IOCS, and to my Romanian friends there, Dr. Razvan Porumb and Fr. Dragos Herescu, for their kind invitation, warm hospitality, and delightful open conversation we had during this event.

You may download at the link below the PDF text of my presentation.

Danut Manastireanu – My Personal Encounter with Fr Dumitru Staniloae’s Theology

 

Radu Bordeianu – After Fifty Years of Preparations, Will the Pan-Orthodox Council Be Ecumenically Relevant?

Radu Bordeianu

For the next nine days, a Great and Holy Council of the Eastern Orthodox Church will convene, starting today with the arrival of the official delegations at the Orthodox Academy of Crete in Greece. The Council’s main accomplishment, if ongoing disagreements could have been resolved, would have been the convocation of the fourteen autocephalous (independent, nation-based) Orthodox churches. Orthodoxy claims, with respect to ecumenical relations, that one of its charisms (holy gifts) is synodality—the ecumenical participation of the autocephalous churches in the governance of the Church as a whole. The convening of the long-awaited Council and a practical demonstration of ecumenicity will increase the credibility of that claim.

The last ecumenical Council was Nicaea II in 787. The schisms that divided Christianity in the second millennium have made it impossible to arrange for another ecumenical council. As a result, the Orthodox can only convene a pan-Orthodox Council. Many factors have hampered organizing such a Council.

With the fall of the Byzantine Empire and the Ottoman occupation of the Balkans, gathering a Pan-Orthodox Council became practically impossible. After the fall of the Ottoman Empire, Orthodox Churches in Eastern Europe became enthralled with the nationalist ideals that accompanied the formation of independent states, so their commitments ran counter to pan-Orthodoxy. Continue reading “Radu Bordeianu – After Fifty Years of Preparations, Will the Pan-Orthodox Council Be Ecumenically Relevant?”

Good News – Franklin Graham’s Moscow Summit Cancelled

Franklin Graham & Hilarion Alfeyev
Franklin Graham & Hylarion Alfeyev

M o s c o w — It was unofficially announced in Moscow on 19 May that the “World Summit in Defence of Persecuted Christians”, planned by the Billy Graham Evangelistic Association in conjunction with the Russian Orthodox Church and the Russian government, has been cancelled or at least postponed. The summit intended to gather 1.000 Christian leaders from as many as 150 countries in Moscow from 28 to 30 October 2016.

Vitaly Vlasenko, Director of External Relations for the Russian Union of Evangelical Christians-Baptists, attributes the decision to the preponderance of other issues burdening the ROA. According to him, Patriarch Kirill’s decision to meet with Pope Francis in Havana on 12 Feb. has caused major discord within the ROC. Consequently, Russian Orthodoxy needs all the resources it can muster to prepare for the global “Holy and Great Synod” scheduled for the Greek-held portion of Crete from 16 to 27 June. This gathering of the heads of all autocephalous (independent) Orthodox churches has been in preparation since 1961 and is touted to be the most significant gathering of Byzantine churches since the Second Council of Nicaea in 787! Continue reading “Good News – Franklin Graham’s Moscow Summit Cancelled”

Text of the Columba Declaration

Church of England  Church of Scotland

In the light of our common mission and context (chapter 1), our agreement in faith (chapter 2) and our significant opportunities for growing in partnership in mission (chapter 3), we recommend that our churches make the following Declaration.

We, the Church of Scotland and the Church of England, make the following acknowledgements and commitments, which are interrelated. Continue reading “Text of the Columba Declaration”

Tim Grass et al – Punti de dialog

Tim Grass, et al - Punti de dialog

Semnalez aici o importanta aparitie editoriala cu caracter ecumenic, mai precis, legata de dialogul ecumenic evanghelic-ortodox (sau ortodox-evanghelic, daca va cade mai bine asa :-)).

Lucrarea, editata de Tim Grass, Paul si Jenny Rolph, precum si de Ioan Sauca, apare in traducerea Diac. lect. univ. dr. Florin Toader Tomoioaga, de la Facultatea de teologie ortodoxa din cadrul Universitatii Oradea. Cartea este publicata de Editura Imago Dei, din Oradea.

Lucrarea aduna laolalta cele mai importante contributii la trei reuniuni de dialog teologi evangheli-ortodox desfasurate in ultimii douazeci de ani la Institutul ecumenic de la Bossey, in Elvetia. La ultima dintre acestea am avut si eu cinstea de a participa, cunoscindu-i acolo in mod personal pe cei mai multi dintre autori, impreuna cu unii dintre acestia fiind implicat astazi in Initiativa Ortodoxa Lausanne.

Lucrea contine contributii ale mai multor autori romani, evanghelici (Emil Bartos, Otniel Bunaciu) si ortodocsi (Ioan Sauca, Vasile Mihoc, Stelian Tofana).

Iata mai jos prezentarea cartii, asa cum apare ea pe situl web al Editurii Scriptum, care o distribuie: Continue reading “Tim Grass et al – Punti de dialog”

The Patriarch, the Pope, and the Refugee Crisis | John Chryssavgis | First Things

The significance of the joint visit to the island of Lesbos, Greece, on Saturday, April 16, 2016, by . . . .

Source: The Patriarch, the Pope, and the Refugee Crisis | John Chryssavgis | First Things

‘The power of ecumenism lies in beginning to open up beyond ourselves and our own, our communities and our churches. It is learning to speak the language of care and compassion. And it is giving priority to solidarity and service.’

Sunt crestin – I Am A Christian

A iesit, in sfirsit, de la tipar cartea Sunt crestin (I Am A Christian), editata de Voicu Bojan si publicata de Editura Aqua Forte din Cluj. Volumul va putea fi comandat curind pe situl editurii.

Asa cum spuneam recent si pe Facebook, cartea, care nu apare inca pe situl editurii, este o lucrare colectiva, in limba romana si engleza (desi poza primita pe facebook arata doua copertem nu stiu inca cu siguranta daca este vorba de doua versiuni separate, una in romana si una in engleza, sau de o editie bilingva), care cuprinde 15 scurte marturii personale ale unor credinciosi, mai ales romani, care incearca sa raspunda la intrebarea ‘de ce sunt crestin?’

Iata lista integrala a autorilor, in ordinea alfabetica a numelor:

Andreea Sepi, Anne Garrett, Cristian Mihut, Danut Manastireanu,
Dionis Bodiu, Don Lothrop, Dorin Axente, Dorin Muresan,
Doru Pop, George Ille, Marius David Cruceru, Mihaela Ursa,
Silvian Guranda, Teofil Stanciu si Voicu Bojan.

Redau mai jos explicatia lui Voicu Bojan despre felul straniu in care s-a nascut aceasta carte. Sper ca aceasta va va trezi interesul si ca veti dori s-o rasfoiti si, poate, s-o oferiti si altora, interesati de aceleasi intrebari existentiale care i-au framintat si pe autorii acestor pagini.

Va doresc lectura spornica si cu folos! Continue reading “Sunt crestin – I Am A Christian”