Zoon politikon – note autobiografice

La sfârșitul anilor 80 citeam în cartea Minima moralia a domnului Pleșu că politica este arta de a sluji binele cetății. Cum a ajuns însă ca această „damă bine” să presteze pe centură este o poveste pe care o las specialiștilor în științe politice, și politicienilor înșiși. Aici vreau să vă povestesc câte ceva din aventurile mele cu (nu prea) distinsa demoazelă mai sus amintită.

Dintru început trebuie să vă mărturisesc faptul că am fost mereu ispitit de implicarea în politica militantă. Am rezistat cât am putut, însă tentația este una constantă, alături de convingerea că nu sunt făcut din materialul adecvat pentru un asemenea demers. Mă refer la faptul că prin dotare genetică (dat fiind că am și ceva rădăcini roma) și prin temperament, dar și prin alegere deliberată, prefer să spun întotdeauna ceea ce gândesc, oricât de costisitor ar fi lucrul acesta. Ca să nu mai vorbim de faptul că nu pot spune niciodată ceea ce nu gândesc sau nu cred. Ori, se spune, un bun politician trebuie să fie capabil să spună numai ceea ce trebuie și să ascundă ceea ce nu trebuie spus ori știut – vezi faimosul caz Buttiglione, unul dintre foștii candidați italieni pentru un post de comisar european, care a fost invalidat pentru că a spus cu glas tare ceea ce toată lumea știa că este adevărat, și anume că, fiind catolic practicant, nu era de acord cu căsătoriile între persoane de același gen. Acestui „talent”, care îi lipsea i italianului, i se spune, eufemistic vorbind, „arta disimulării” (cu atât mai perversă, cu cât talentul este mai mare… și caracterul mai mic). Mi-am spus adesea că dacă intram în politică militantă, sfârșeam în pușcărie (mai ales sub comunism). Așa fiind, am fost nevoit să spun nu ispititoarei mele muze politice. Dar asta nu înseamnă deloc că eu o pot ignora complet sau că ea nu continuă să-mi dea târcoale, căci prin natura ei de curtezană profesionistă, este teribil de perseverentă. Trăiesc deci cu ea într-un soi de straniu „concubinaj”, ale cărui avataruri voi încerca sa le analizez mai jos, într-un mod mai degrabă autobiografic.

Începuturi

Prima mea amintire „politică” este din 1961, de la vârsta de șapte ani. Pe atunci aveam un aparat mic de radio la care ascultam regulat împreună cu tatăl meu emisiunile Europei libere. Acolo am aflat cu oroare despre uciderea lui Patrice Lumumba, primul ministru al Republicii Democrate Congo, cu implicarea directă a autorităților belgiene, care tocmai pierduseră această uriașă colonie africană. Îmi dau seama că pentru cei mai mulți cititori astea sunt vești din altă lume. Să venim, deci, mai aproape de „era noastră”.

Patru ani mai târziu, prin martie 1965, îmi petreceam ca de obicei vacanța de primăvară la bunici, unde trăisem cea mai mare parte a primilor patru ani de viață. De data aceasta vacanța a fost întreruptă brusc de vestea morții lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, primul lider al României comuniste. Mă văd și acum, parcă aievea, marcat de isteria colectivă care cuprinsese țara, plângând lângă gardul casei noastre din Iași, așa cum plânseseră alții, în 1953, la moartea „tătucului” Stalin. Asta deși știam, din emisiunile aceluiași post de radio, despre crimele și abuzurile acestui lider comunist. Tot el fusese însă cel care realizase retragerea completă a trupelor sovietice de pe teritoriul României, decizie pe care, se spunea pe atunci, a obținut-o de la Hrușciov, după ce a reușit să-l îmbete bine la o întâlnire la București. Nu aveam de unde ști realitatea, dar ne bucuram cu toții de rezultat, date fiind sentimentele anti-sovietice care dominau, ca și acum, străfundurile mentalului nostru colectiv.

După încă trei ani, în august 1968, a avut loc invadarea Cehoslovaciei de către trupele Pactului de la Varșovia, care avea să pună capăt astfel așa-numitei „primăveri de la Praga”, prima încercare de perestroika în spațiul comunismului de tip sovietic. Spre marea noastră bucurie, Ceaușescu, noul lider comunist român, refuzase să participe la invazie, ceea ce a fost, ani de zile, o mare pricină de mândrie națională. Mai ales în condițiile în care România jucase un rol esențial în înăbușirea revoluției anticomuniste de la Budapesta, din 1956. Această decizie curajoasă a lui Ceaușescu ne-a umplut pe toți de mândrie patriotică, și i-a făcut pe unii intelectuali români, inclusiv pe cunoscutul disident Paul Goma, să adere, pripit, la partidul comunist. Decizia secretarului general a fost semnalul unei politici de aparentă independență a României față de Moscova, care i-a adus o anume doză de simpatie în Vest, dar prețul acesteia, așa cum aveam să descoperim în mod dureros mai târziu, a fost de fapt înăsprire a controlului ideologic pe plan intern, care s-a intensificat după „mica revoluție culturală” inițiată de liderul comunist român în 1971, imediat după o serie de vizite în China și Coreea de Nord.

Criza marxistă

În mijlocul acestor evenimente, în perioada1969-1973, eram în liceu, și treceam eu însumi printr-o serie de serioase frământări existențiale. Descopeream atunci, ca orice adolescent care se respectă, problemele lumii în care trăiam: sărăcia marii majorități a oamenilor, în contrast cu bogăția de nedescris a celor puțini; colonialismul, și mișcarea de emancipare din ghearele acestuia; nedreptățile de tot felul care copleșeau societatea în care trăiam, în ciuda luminilor false ale potemkiniadei ceaușiste. Tocmai realizasem, cu mare dezamăgire, că biserica părinților mei (o mică „adunare” creștină după Evanghelie) nu avea nicicum ochi pentru aceste lucruri. Singura ei preocupare era pentru „lumea care va să vină”, ceea ce pentru mine ca licean era complet lipsit de interes. De aceea m-am bucurat când tatăl meu, care trecea atunci printr-o perioadă de criză, a decis să meargă mai rar, sau deloc, la biserică.

Acesta a fost momentul în care m-am apropiat de marxism. Am început să citesc cu nesaț, și cam alandala, câte ceva din Hegel (în care mi-am prins repede urechile – nu am niciodată o atracție specială pentru filosofie), Feuerbach (mult mai digerabil), Marx (așa și așa) sau Lenin (foarte pedestru și frust). Deși ateismul lor nu m-a ispitit câtuși de puțin, mi-am însușit, treptat, un soi de marxism idealist; dar n-am devenit nicidecum comunist. De aceea, deși eram utecist, făcut pe merite școlare, ca toți colegii mei, nu mi-a trecut niciodată prin cap să devin membru de partid. La aceasta mă vaccinase deja Europa liberă.

În ultima clasă de liceu am trecut însă printr-o serie de crize personale, care m-au făcut să pun la probă convingerile mele marxiste. Am realizat atunci – cât de riguros a fost acest proces rămâne de discutat, că ideologia pe care am adoptat-o nu părea să-mi ofere soluții viabile la frământările mele de viață.

Convertirea și angajarea anticomunistă

În acest context a intervenit, în 1972, convertirea și implicarea mea ulterioară în comunitatea baptistă. Am adoptat aproape instantaneu și cu toată sinceritatea o versiune de creștinism esențialmente fundamentalistă și pietistă. Cu ea a venit la pachet un anti-comunism funciar. Trecusem astfel dintr-o extremă în cealaltă. Atmosfera era perfect favorabilă pentru așa ceva, căci Iosif Țon tocmai se întorsese în România și își începuse activitatea lui contestatară, care urmărea lărgirea libertăților religioase ale evanghelicilor. Perspectiva aceasta m-a fascinat și am aderat la ea fără ezitare, încercând să-i antrenez în ea și pe tinerii baptiști din Iași, al căror lider ajunsesem. Aceasta i-a adus la disperare pe unii dintre liderii bisericii mele, care erau mai înclinați către cooperarea dacă nu chiar compromisul cu autoritățile comuniste, cu scuza penibilă că încercau astfel să „salveze biserica”.

Izvorul acestei atitudini este concepția eronată că creștinul nu trebuie să fie interesat, și cu atât mai puțin implicat, în politică, ci doar de treburile împărăției lui Dumnezeu, care, se spunea, nu au nimic de-a face cu lumea aceasta. Cel puțin așa umbla vorba între pietiști. Ca să nu mai vorbim de faptul că, se știe, politica e curvă, și pocăitul se ține sfânt și neîntinat de asemenea păcate. Despre altele, desigur, precum cea legată de colaborarea cu regimul, se mai putea discuta. Pe această atitudine perdantă se baza și Securitatea în eforturile ei de a controla biserica, pentru a preveni orice potențială formă de rezistență.

De aceea, opțiunea mea a atras și mai mult asupra mea atenția Securității. Așa cum aveam să aflu mai târziu din cele patru dosare de urmărire informativă deschise pe numele meu (sub numele de cod „Chitaristul”, și apoi „Ideologul”), aceasta începuse deja să mă urmărească încă din perioada stagiului militar (1973-1974).

Unul dintre momentele cruciale în raportarea mea la spațiul politic a fost contactul, în 1975, cu pastorul reformat Ferenc Visky, un om care făcuse șapte ani de pușcărie comunistă, și mi-a devenit un soi de mentor, de la distanță, în perioada studenției. Într-una din lungile discuții pe care le-am avut cu el în vizitele pe care i le făceam în satul Paleu, din Bihor, unde slujea ca paroh, Feri bacsi mi-a spus tranșant că, după părerea lui, este nelegitim pentru un creștin să fi anticomunist, căci spunea el, începem prin a urî comunismul și sfârșim urând comuniștii, iar aceasta vine de la diavolul, nu de la Dumnezeu. Am avut nevoie de aproape trei ani, și de o serie întreagă de întâmplări providențiale, pentru a-i da dreptate părintelui Visky.

Astfel, în primăvara lui 1978, mă pregăteam să mă alătur în mod public Comitetului Român pentru Apărarea Libertății Religioase și de Conștiință (ALRC), condus de pastorul Pavel Nicolescu. Pavel însă, care fusese exmatriculat cu câțiva ani înainte de la Facultatea de Filozofie a Universității București doar cu două săptămâni înainte de absolvire, m-a sfătuit ferm să nu fac asta înainte de a absolvi Facultatea de științe economice, în luna octombrie a aceluiași an.

Aveam deci înainte câteva luni în care putea cântări luarea acestei decizii. Vorbesc despre o hotărâre, pentru că de aproape un an eram implicat cu mișcarea secretă de ucenicie creștină inițiată de organizația Navigatorilor. Știind despre implicările mele în mișcarea de disidență religioasă, liderii mișcării îmi ceruseră să aleg între aceasta și lucrarea de ucenicie; nu fiindcă socoteau că implicarea politică este una nelegitimă pentru un creștin, ci pentru că disidența implica acțiuni publice care aveau să atragă și mai mult asupra mea atenția Securității, punând astfel în pericol implicarea Navigatorilor în Romania.

Vara anului 1978 este cea în care, după multe deliberări și timp petrecut în rugăciune, am decis să renunț la implicările mele „politice”, în favoarea uceniciei. Este o decizie pe care, trebuie să spun, n-am regretat-o niciodată. Am în continuare o prețuire imensă pentru Pavel Nicolescu și pentru ce a făcut atunci ALRC-ul. Istoricul Dorin Dobrincu consideră că, deși aceasta este o dimensiune a rezistenței față de comunism care este neglijată în spațiul nostru public și academic, ea constituie cea mai solidă contestare pe baze ideologice a sistemului comunist de la noi. Din acest punct de vedere, ea este mult mai consistent anticomunistă decât mult mediatizata mișcare Goma, deși în cele din urmă ambele s-au încheiat cu plecarea sau expulzarea din țară a celor implicați. Dincolo de posibilitatea oferită de mișcarea Navigatorilor de a investi în formarea a sute de oameni, în special studenți, veniți în Iași de pe mai multe continente în anii care au urmat, decizia mea a fost cea care mi-a permis să rămân în țară în toată perioada comunistă, și aproape trei decenii după aceasta, lucru pe care-l socotesc un adevărat privilegiu, mai ales când mă uit la lucrurile nu prea entuziasmante care s-au întâmplat între timp cu mulți dintre militanții mișcării de disidență în care am fost implicat.

„Creștinul este de dreapta sau nu este deloc”?

Până în 1993, când am mers la Londra pentru un masterat în hermeneutică și apoi un doctorat în teologie, consideram că un creștin nu poate fi decât de dreapta, deși mă consideram, în esență, ca fiind din punct de vedere politic un om de centru. Astfel, dacă sub comunism nu am votat niciodată, după 1989 am votat mereu, fără excepție, pentru ceea ce am considerat a fi opțiuni de dreapta. Cu alte cuvinte, eram de fapt un om de centru-dreapta. Faptul că mai apoi acele opțiuni s-au dovedit a fi cu totul altceva nu face decât să ateste încă o dată natura îndoielnică a politicii. Și acum, după ce am trăit timp de 35 de ani sub comunism, mă tem că dacă aș vota cu stânga politică, mi s-au usca mâna, metaforic vorbind.

Și totuși, experiența mea britanică a schimbat în mine ceva esențial cu privire la această percepție. Unii vor spune că este acesta este efectul inevitabil al unei teologii îndoielnice, și e dreptul lor de a crede asta, oricât de greșiți ar fi în opinia lor. Schimbarea poziției mele are de fapt de-a face doar în mică măsură cu teologia. Îmi amintesc bine de surpriza pe care am avut-o când l-auzit pentru prima dată vorbind pe Tony Blair. Până atunci nu mi-aș fi putut închipui că liderul unui partid de stânga (desigur, social-democrat modern, nu comunist) poate vorbi și acționa, cel puțin până la decizia de neiertat de a-l urma pe Bush în nebunia războiului din Irak, în termeni absolut compatibili cu viziunea mea creștină asupra realității.

A doua surpriză a fost să văd faptul că britanicii, inclusiv colegii mei de la teologie, aveau o adevărată venerație pentru liderul sud-african Nelson Mandela, un om pe care, în virtutea convingerilor mele de dreapta, îl consideram „un nenorocit de comunist”. Din fericire, acum știu mai bine cum stau lucrurile.

Acesta a fost începutul migrației mele intelectuale și spirituale către poziția mea actuală în materie de politică, una care este mai degrabă de centru-stânga, așa cum mi-au dovedit în mod repetat rezultatele testului de busolă politică pe care îl puteți găsi la adresa web https://www.politicalcompass.org/test.

Sensibilitățile „politice” ale Evangheliei

Un factor esențial în conturarea convingerilor mele politice actuale l-a jucat implicarea timp de circa 20 de ani cu organizația umanitară World Vision International. În reflecțiile mele biblice și teologice, sub impactul experiențelor trăite în călătoriile în cele aproape 70 de țări pe care le-am vizitat până acum, am ajuns să mă confrunt pentru prima dată în mod serios cu sensibilitățile sociale ale Evangheliei. Am realizat în acest proces că în centrul Evangheliei lui Cristos se află nu libertatea și inițiativa individuală, ca în liberalismul clasic, oricât de importante rămân acestea pentru noi, ci inima lui Dumnezeu pentru cei săraci și marginalizați. Din această perspectivă, căutarea cu orice preț a creșterii economice și a profitului, ca în mai toate versiunile politice actuale de dreapta, este fundamental incompatibilă cu viziunea creștină asupra realității în general, și asupra politicii, în particular. Așa fiind, am o veritabilă oroare față de lipsa totală de empatie față de problematica sărăciei, privită ca o boală imputabilă aproape exclusiv victimelor, pe care o manifestă reprezentanții dreptei românești, în special ai celei creștine, indiferent dacă este ortodoxă ori evanghelică – catolicii fiind, din această perspectivă într-o cu totul altă categorie, din pricina „gândirii sociale” consistente promovată de această tradiție eclesială. Astfel, în loc să fie „vocea celor care nu au glas”, reprezentanții dreptei creștine se manifestă, ca mai întotdeauna în istorie, drept apărătorii intereselor celor bogați. Scriind cele de mai sus, nu pot să nu aud în urechi judecata tranșantă a lui Cristos, care spunea că „anevoie va intra un bogat în împărăția cerurilor”.

La cele spuse deja trebuie să adaug faptul că, temperamental și vocațional, sunt extrem de alergic la orice formă de conservatorism, deși sunt gata să recunosc părțile pozitive ale acestuia: respectul pentru tradiție – pe care și eu, în calitate de creștin liturgic și sacramental o prețuiesc; opoziția față de mutațiile sociale bruște, de tip revoluționar – față care și eu am oroare; discursul centrat pe valori – deși adesea rădăcinile acestora sunt de natură socială, dacă nu chiar de clasă, mai degrabă decât spirituale.

Pe de altă parte, deși nu cred în mitul modernist al progresului, și detest în egală măsură apelativul de „progresist”, mai ales din pricina bagajului polemic căpătat în ultima vreme, îmi este în și mai mare măsură antipatic apelativul de „reacționar”, din pricina aceluiași balast polemic, deși, instinctiv, sunt ispitit în mod constant – mea culpa – să mă folosesc de el pentru a-i descrie pe prietenii mei conservatori.

Vocațional vorbind nu am chemare pastorală (aceasta fiind esențialmente o funcție de conservare), și îi mulțumesc lui Dumnezeu în fiecare zi că a dat acest dar altora. Personal prefer mai degrabă darul profetic, în ciuda prețului uriaș pe care acesta în implică (dacă cineva are îndoieli, este suficient să răsfoiască, fie și în fugă, paginile Scripturii).

O altă manifestare, aparent contradictorie, a opțiunii mele de centru-stânga, este alergia mea la stângismul militant, fie el de factură ateist-secularistă sau de nuanță creștină (pentru unii „dreptaci” s-ar putea să fie o surpriză că ideile socialiste nu-și au originea în ateism, așa cum crede, din ignoranță, dreapta americană, inclusiv cea creștină, ci în cercurile creștine britanice care manifestau sensibilitate „evanghelică” față de problemele celor săraci și năpăstuiți). Asta însă nu mă împiedică să am relații de prietenie autentică, asezonate în mod regulat cu polemici mai mult sau mai puțin cordiale, cu prietenii mei de stânga. Acest lucru îi derutează complet amicii mei de la dreapta (e drept că, în contrapartidă, unele dintre acțiunile sau pozițiile lor mă contrariază la fel de mult pe mine.

Ca să dau doar doua exemple în acest sens, unul dintre prietenii mei, de foarte dreapta acum, îmi spunea cu ceva timp în urmă: „nu știu cum poți fi tu prieten cu Vasile Ernu”. Pe de altă parte, mi-e greu să înțeleg cum este posibil ca unul dintre oamenii cei mai lucizi și mai luminați ai conservatorismului românesc, intelectual public creștin pentru care am o mare prețuire, deși polemizăm din când în când, date fiind pozițiile noastre politice și temperamentale diferite, a acceptat invitația de a participa la lansarea unui volum propagandistic scris în apărarea lui Trump. Mi-am spus că este vorba de avatarurile prieteniei. Dar mi-am amintit imediat de acel adagiu latin care începe cu amicus Plato

Și acum, încotro?

Capătul acestui drum sinuos, cel puțin până în acest moment, este opțiunea mea fermă pentru social liberalism. Cred cu tărie în libertate ca dar uman fundamental, precum și în valoarea inițiativei individuale, creatoare de plus valoare (ca să folosesc un termen economic marxist), dar detest profund promovarea individualismului, a egoismului și a avariției, ca presupuse virtuți ale capitalismului. Aceasta nu înseamnă că prefer opțiunea economică socialistă, și cu atât mai puțin pe cea comunistă; nu după ce am trăit timp de 35 de ani sub „binecuvântările” sistemului comunist. Aș prefera oricând o „a treia cale”, dacă ea ar putea fi imaginată.

Cred, de asemenea, în responsabilitatea socială a omului creat după chipul și asemănarea lui Dumnezeu. Pentru mine, o societate sănătoasă, înfloritoare, este cea care promovează bunăstarea umană, mai întâi cea spirituală și apoi cea materială, iar nu una a căutării cu orice preț a maximizării profitului și a creșterii economice ca scop în sine. Eu cred că o societatea umană este cu atât mai matură cu cât:

– cultivă mai multe sensibilități ecologice consistente;
– promovează egalitatea de șanse, inclusiv între femeii și bărbați (și implicit exorcizează misoginismul și patriarhalismul);
– cultivă o cultură a vieții, atât înainte de naștere, cât și, mai ales, după;
– apără pluralismul (cultural, politic, religios, de gen etc) și se ferește de nivelare socială;
– încurajează o cultură a păcii și înțelegerii, excluzând pe cât posibil violența și războiul ca mijloace de rezolvare a diferendelor dintre grupuri și state.

Vi se pare că toate acestea sună prea utopic? Eu cred că nu, și mă rog în fiecare zi, așa cum ne-a învățat Cristos: „vie împărăția ta, facă-se voia ta, precum în cer, așa și pe pământ”. Amin!

Omul evanghelic. O explorare a comunitatilor protestante romanesti

Dragi prieteni,

Vă anunț, cu un sentiment de mare ușurare, că astăzi, înainte de prânz, „după lupte seculare”, care au durat mai mult de… zece ani, am predat la Polirom textele definitive și am semnat contractul final pentru volumul Omul evanghelic. O explorare a comunităților protestante românești. Este vorba de un volum masiv, de circa 650 de pagini, format mare, ce include texte elaborate de 19 autori, din interiorul și din afara mediului evanghelic.

Volumul va apărea în librării cel mai târziu până la începutul lunii septembrie, iar până la finalul aceleiași luni va fi disponibilă și versiunea ebook.

În viitorul apropiat voi voi începe să comunic, din când în când, mai multe informații despre acest proiect editorial.

Până atunci, pentru cei interesați, iată mai jos cuprinsul volumului.

Omul evanghelic – Cuprins

 

Urbi et orbi – 1973, Vanju Mare

Danut militar
DanutM, soldat, Vanju Mare, 1973

Urmărind în ziua de Crăciun transmisiunea de la Vatican a mesajului papal urbi et orbi din ziua Crăciunului 2017, care este întotdeauna emoționantă pentru mine (ce să facem, vor spune unii, „un ecumenist va fi întotdeauna un ecumenist!”; la care eu răspund: „amin!”), mi-am adus aminte de un alt Crăciun, de acum exact 44 de ani.

În decembrie 1973 mă aflam într-o unitate militară la Vânju Mare, în Mehedinți, unde făceam armata la termen redus, la intendență, înainte de începerea studiilor universitare economice. Tocmai împlinisem 19 ani. Cele opt luni petrecute acolo au reprezentat una dintre cele mai dificile perioade din viața mea.

Când am ajuns în unitate, purtam deja asupra mea eticheta unui proscris. Pe dosarul meu scria „baptist”, ceea ce, în limbajul militar comunist se traducea prin „sectant”, „retrograd”, „dușman al patriei”, și altele asemenea. Am fost preluat imediat sub observație de ofițerul de contrainformații, securistul unității militare, care a recrutat imediat câțiva informatori dintre colegii mei (delațiunile lor aveam să le găsesc mulți ani mai târziu, în primul meu dosar de urmărire de la Securitate – au fost în total patru la număr, și care acum se află transcris în întregime pe acest blog – dacă vă interesează, găsiți aceste documente, însoțite de comentarii, dând o căutare după expresia „File I-1065”). Au urmat interogatorii umilitoare, batjocuri („nu avem nevoie de savanți pocăiți în țara noastră”, amenințări („nu vei termina niciodată facultatea”, și multe asemenea. Continue reading “Urbi et orbi – 1973, Vanju Mare”

North Korea – A Communist Human Rights Hell

north-korea-infographic

(Source, Christian Solidarity Worldwide)

Ioan T Morar la Areopagus in Timisoara, cu Sarbatoarea Corturilor

ioan-t-morar-la-areopagus

Credință, securitate și corturi | Steaua

Source: Credință, securitate și corturi | Steaua

Iata aici o noua cronica a romanului Sarbatoarea corturilor a lui Ioan T Morar, scrisa de Victor Cublesan pentru revista clujeana Steaua.
Sincer sa fiu, cronica nu ma convinge, in ciuda aerului ei doct, profesional.

Criticul se raporteaza la obiectul sau de studiu precum proful de biologie are face disectii pe broasca in laborator (nu sunt foarte sigur daca in acest caz broasca este romanul sau autorul insusi).

Este evident ca domnul Cublesan nu rezoneaaza nici cu subiectul romanului, nici cu contextul in care se desfasoara actiunea lui. Rezultatul este un text arid, si cam sictirit. Din el aflam insa, dincolo de orice putinta de tagada, ca daca criticul nostru ar fi scris romanului cu pricina, rezultatul ar fi fost unul net superior. Ceea ce dovedeste ca cei care sunt in stare sa faca ceva, o fac; in vreme ce ceilalti ii invata pe altii cum sa faca (ceea ce ei insisi n-au putut face vreodata).

My World Vision Story – 3 – From ‘Prisoner’ in the Communist Camp, to Globe Trotter

world-vision

From ‘prisoner’ in the communist camp, to globe trotter

I have started in my new adventure as a World Vision staff member on December 1st, 1999, one month before the turn of the Millennium. It was not an easy ride, by any means, but I have learned enormously during the last sixteen years as a staff member of this Christian humanitarian organisation.

Although my Christian ministry had from the beginning an ecumenical dimension, and my theological studies centred on contemporary Orthodox theology helped me to go beyond the narrow confines of the evangelicalism of my youth, it was in WV that I have come to understand in very real terms, and to be able to serve the entire breadth of the Church. Furthermore, it was in the WV context that I had real human interaction with people of other faith, and was often humbled by the sincerity of their commitment to a faith other than mine, and by their genuine love to others. Without my WV experience, these dimensions of faith would have remained theoretical, distant realities for me. Continue reading “My World Vision Story – 3 – From ‘Prisoner’ in the Communist Camp, to Globe Trotter”

Perm-36: The Gulag Camp Frozen In Time

966F36E0-AD3F-45B4-9495-AFF806D5E009_mw1519_mh679_s

Visitors to the Perm-36 museum in the Urals can stroll through a well-preserved prison camp of the Gulag system established by Soviet leader Josef Stalin. But despite the authenticity of the site, the museum’s new curators are downplaying the camp’s role in the repressions of the Stalin era. (Photos by Tom Balmforth, RFE/RL)

Source: Perm-36: The Gulag Camp Frozen In Time

Gulag Perm 36 Soviet Prison Camp

I plan to publish a series of posts on my visit at Perm 36 Camp of the Gulag. I post this short video as an introduction.

Vasile Ernu – Un crestin este mult mai mult decit un anticomunist – 6

Îmi amintesc două poveşti din această perioadă.

Feri bacsi m-a provocat pentru prima dată să gîndesc altfel puterea şi chiar comunismul. El este cel care mi-a spus foarte devreme în serile lungi, pline de poveşti şi învăţăminte: nu este legitim pentru un creştin să fie anticomunist. Un creştin este mult mai mult decît un anticomunist. A fi anticomunist e atît de simplu! Nu avem mulţi, e adevărat, dar e simplu. Cei din jurul nostru care ar trebui să fie anticomunişti nu sînt. Pentru noi e puţin mai complicat. Noi spunem: urăşte păcatul şi iubeşte-l pe păcătos. Numai că aceasta o poate face doar Dumnezeu. Deci, spunea el, în realitate, în practică, nu poţi să urăşti comunismul şi să-i iubeşti pe comunişti. Or, dacă anticomunismul tău te împiedică să-i iubeşti pe comunişti, atunci ţi-ai ratat chemarea de creştin. Noi trebuie să-i iubim atît de mult, încît să-i scandalizăm pe toţi, să-i facem să se revolte faţă de toată nedreptatea din jur. Noi nu putem fi anticomunişti, însă actele noastre sînt infinit mai anticomuniste decît toată disidenţa la care visează toţi. Asta m-a pus pe gînduri.

A doua poveste e legată de un alt om care, indirect, m-a salvat de la exil. La sfîrşitul anilor ’70, Comitetul Creştin Român pentru Apărarea Libertăţii Religioase şi de Conştiinţă (ALRC), al cărui membru ar fi trebuit să devin, condus de prietenul meu Pavel, şi în acelaşi timp navigatorii, după un an de relaţie cu ei, m-au pus în faţa unei alegeri: ori rămîi în disidenţa religioasă şi părăseşti mişcarea navigatorilor, ori alegi să rămîi în mişcarea de ucenicie, dar atunci trebuie să pleci din disidenţă, căci cele două nu sînt compatibile. Nu era vorba despre o problemă ideologică. Pur şi simplu mişcarea de disidenţă era publică şi avea drept scop confruntarea cu Securitatea. Apartenenţa la aceasta ar fi pus în pericol mişcarea navigatorilor, care era prin excelenţă subterană. în vara aceea, înainte ca ALRC să devină public, Pavel mi-a spus: Continue reading “Vasile Ernu – Un crestin este mult mai mult decit un anticomunist – 6”

Vasile Ernu – Un crestin este mult mai mult decit un anticomunist – 5

Să revenim după acest mare ocol la unchiul meu Dan, căci despre el era vorba. Fireşte, el nu putea fi altundeva decît în sînul acestei lupte. în prima linie. Era nelipsit de la întîlniri, dezbateri, organizarea de evenimente şi acţiuni de tot felul. Pe atunci însă acţiunile anticomuniste de protest îl fascinau cel mai mult. Se vedea deja pe el ştampila puşcăriei, se întrezăreau hainele vărgate de puşcăriaş. Poate şi pentru că era prea nărăvaş, tînăr şi lipsit de protecţie şi de experienţă în faţa maşinăriei Securităţii, cei mai în vîrstă au decis să-l protejeze şi să-l împingă spre alte domenii.

Comunitatea noastră avea nevoie în acea perioadă de mulţi „învăţători”, acei exegeţi ai Bibliei. Comunitatea se dezvolta, vremurile erau în schimbare şi, cum Biblia era axul nostru central, era o nevoie imensă de astfel de oameni. Cei mai buni erau împinşi spre acest domeniu. Atunci, în acele momente zbuciumate, cînd unchiul Dan era pe muchie de cuţit, prin intermediul unchiului Iosif au „debarcat” pe malurile rîului Bahlui din tîrgul Ieşilor faimoşii „navigatori”. V-am spus că noi avem ceva cu apele şi navigaţia.

„Navigatorii” era o grupare din spaţiul american, specializată în studiul biblic şi în ceea ce în tradiţia creştină se numeşte ucenicie. Totul se făcea conspira¬tiv, clandestin, după nişte rînduieli numai de ei ştiute. E cam greu să ascunzi un american de ochii Securităţii într-un regim ceauşist. Ei aveau însă tot soiul de tactici: unii se înscriau la universitate pentru studii, alţii îşi motivau prezenţa în ţară prin diverse activităţi, iar alţii veneau pentru vacanţe la munte, unde de fapt organizau tabere de studiu. Mai mult de zece ani au durat aceste studii intense cu aventuri demne de filmele poliţiste americane şi dramele ruseşti. Continue reading “Vasile Ernu – Un crestin este mult mai mult decit un anticomunist – 5”

Vasile Ernu – Un crestin este mult mai mult decit un anticomunist – 4

Lucrurile au luat o întorsătură neaşteptată la începutul anilor 70, cînd unchiul Iosif a scris o broşură în engleză şi în română intitulată Cine îşi va pierde viaţa, în care descria situaţia reală din comunităţile noastre, conflictele şi problemele cu care ne confruntam şi mai ales problemele pe care le aveam cu regi¬mul ceauşist. Spus direct şi tranşant.

Această broşură a fost mai tîrziu sintetizată într-o scrisoare, semnată de 50 dintre liderii noştri şi expediată însuşi tovarăşului Nicolae Ceauşescu. A fost trimisă după toate regulile birocratice, fiind depusă la registratura Comitetului Central. Avea să fie o adevărată bombă, căci pentru prima dată o astfel de scrisoare, cu un astfel de conţinut, semnată de un număr atît de mare de lideri ai unor comunităţi, îi era trimisă direct „tovarăşului”.

Cum era de aşteptat, aceasta a apărut imediat şi în Occident, tradusă în engleză. „Întîmplarea” face ca ea să apară în toiul pregătirilor faimoasei Conferinţe Europene de la Helsinki şi chiar în perioada în care Washingtonul purta tratative cu Bucureştiul pentru acordarea clauzei naţiunii celei mai favorizate României. Să fi fost o întîmplare? Nu cred. Ai noştri erau prea bine organizaţi ca să lase lucrurile în voia sorţii. în timp ce o parte a intelectualilor, scriitorilor, oamenilor de creaţie îi aduceau osanale „tovarăşului”, iar o altă parte „rezistau prin cultură”, ai noştri trimiteau această scrisoare şi înfăptuiau acte extrem de îndrăzneţe pentru acea vreme. Rezultatul? Ca prin minune, puterea comunistă a acceptat să negocieze cerinţele liderilor noştri, mare parte fiind acceptate. Şi acesta era doar începutul. Şi pentru noi, şi pentru regimul Ceauşescu în relaţia cu noi. Continue reading “Vasile Ernu – Un crestin este mult mai mult decit un anticomunist – 4”

Vasile Ernu – Un crestin este mult mai mult decit un anticomunist – 3

În acea vreme erau cîteva personalităţi care aveau să devină emblematice pentru România socialistă, „fraţii” Iosif şi Liviu. Erau poate cei mai buni predicatori pe care i-a avut comunitatea noastră în anii comunismului. Primul fusese student eminent la Oxford şi se întorsese în ţară cu gînduri măreţe. Al doilea avea harul de a face ceea ce la noi se numeşte „mari treziri”. Pe unde trecea el, totul căpăta viaţă, iar biseri¬cile şi comunităţile „dădeau în clocot”. Amîndoi aveau o putere incredibilă de a pune în mişcare oamenii, de a-i organiza şi de a le da o direcţie. Acest tip de lideri erau adoraţi în comunităţile noastre. Şi unchiul Dan a fost cît pe ce să li se alăture, să devină în scurt timp vîrf de lance, unul dintre lupii tineri ai „pocăiţilor”. Asta avea să se întîmple ceva mai tîrziu însă.

Comunităţile noastre din România aveau o foarte bună legătură cu comunităţile internaţionale, ceea ce noi, cei din URSS, nu am avut niciodată. Imperiile sînt autosuficiente, nu au nevoie de nimeni din afara lor, iar acest spirit ni s-a transmis şi nouă. Iosif avea însă să schimbe cu totul faţa relaţiei comunităţilor noastre cu cele internaţionale şi mai ales relaţia comunităţilor noastre din România cu statul. Aveau să se întîmple lucruri nemaiauzite şi nemaivăzute pe la noi.

Nu veţi mai auzi această istorie, pentru că anticomuniştii români de după ’89 vor monopoliza întregul discurs şi vor transforma anticomunismul într-o marfă, bîtă ideologică şi resursă pentru putere. în realitate, disidenţa românească tîrzie, spre deosebire de cea din anii ’50, este în mare parte o invenţie, cu mici excepţii care trebuie respectate şi menţionate permanent. Cum e cazul lui Paul Goma şi Doina Cornea, de exemplu. însă o disidenţă sistematic organizată au avut-o doar sectanţii, „pocăiţii” români, despre care probabil că nu aţi citit mai nimic. Ei nu fac obiect de studiu, nu sînt pe lista beneficiarilor. Continue reading “Vasile Ernu – Un crestin este mult mai mult decit un anticomunist – 3”

Vasile Ernu – Un crestin este mult mai mult decit un anticomunist – 2

Preferatul meu pe linia familiei rămase în România comunistă rămîne însă mult mai tînărul unchi Dan, un adevărat „mînz nărăvaş”, cum îl numea tata. Neîmblînzit, inconştient de curajos, slobod la minte şi la gură şi cu un spirit al dreptăţii nealterat, adolescentin, pe care şi l-a păstrat şi în ziua de azi. A îmbătrînit puţin între timp, dar e la fel de zbuciumat ca la prima tinereţe. Ba aş spune că s-a radicalizat. Doar că o face cu mai multă înţelepciune şi echilibru, chiar dacă îl irită puţin acest termen. El ar zice: „Un măgar mort e perfect echilibrat”.

Ca şi atunci, şi acum e mereu pe drumuri. Agenda lui arată ca registrul serviciului de informaţii al aero-portului Heathrow din Londra. Ori de cîte ori îl sun, aflu că, dacă nu e în Iaşi, e în Georgia sau Armenia, dacă nu e în Caucaz, atunci sigur e în Albania sau Bosnia, iar dacă nu e nici acolo, sigur e pe undeva prin ţările din Asia. Cum zicea bunelul: cu neamul nostru călător, nici Duhul Sfînt nu mai ţine pasul.

În tinereţe a visat să se facă marinar, să conducă vapoare. Apa, peştele, nava, cîrma sînt o veche boală „pocăită”. Vă mai amintiţi de Moby Dick? Bisericile noastre sînt făcute cam după acelaşi cala¬pod. O corabie, marinari, un amvon-cîrmă de unde se predica-naviga prin valuri şi furtuni spre a salva echipajul de furia acestei lumi-ocean. Toţi ne visăm Ahab cînd ieşim la amvon sau în lume după peşte, balene şi alte fiinţe pierdute pe care dorim cu orice preţ să le salvăm. Continue reading “Vasile Ernu – Un crestin este mult mai mult decit un anticomunist – 2”

Vasile Ernu – Un crestin este mult mai mult decit un anticomunist – 1

 

Nu mai este nici iudeu, nici grec; nu mai este nici rob, nici slobod;
nu mai este nici parte bărbătească, nici parte femeiască,
fiindcă toţi sînteţi una în Hristos Isus.

Galateni 3:28

La începutul anilor ’90, cînd comunitatea noastră din România trecea prin mari transformări, ca mai toată ţara şi tot fostul bloc estic, unchiul exilat în America în anii comunismului românesc s-a întors în ţară. Era un om împlinit, dar părea foarte trist, puţin descumpănit. Nu mai era rebelul din anii 70, gata să înfrunte toate grozăviile lumii, dispus să facă orice sacrificiu. Să fi fost vîrsta de vină? în comunitatea noastră procesul era mai degrabă invers. Vîrsta nu te făcea mai moale, ci mai dîrz. Bătrînii noştri erau ca vinul învechit, ca o stîncă ce a rezistat şi în faţa picăturii chinezeşti, şi în faţa şuvoiului de ape năprasnice.

În exilul american, el a avut o viaţă aproape perfectă: o familie reuşită, cum spunem noi, copii extra-ordinari, care învăţau la cele mai bune universităţi americane, şi o slujbă foarte bine plătită. I-au lipsit doar ţara şi grupul din care a plecat. Comunitatea de acolo nu era suficientă, se lupta cu aceleaşi frămîntări şi aceleaşi probleme cu care se confruntase acasă, dar care pe pămînt american nu mai aveau nici o relevanţă, nici o noimă. Dacă vrei să cunoşti România anilor ’60, 70, ’80, mergi în SUA şi vizitează comunităţile religioase plecate în anii aceia. Doar hainele şi casele arată altfel. Ei au rămas aceiaşi. Preocupările lor au rămas acolo, în acei ani.

Asta m-a şocat cel mai mult. Cînd prieteni ai mei, emigraţi în anii ’80 sau ’90, vin şi discută, mă întreabă despre probleme şi teme din perioada cînd au plecat. Noi am evoluat, ne-am schimbat. Şi noi, şi întreaga societate. Au apărut alte probleme. în raport cu locul de unde au plecat, ei nu s-au schimbat. Au luat cu ei lumea de aici şi de atunci, au dus-o în State şi au conservat-o. Astfel au apărut nişte monştri greu de controlat. Continue reading “Vasile Ernu – Un crestin este mult mai mult decit un anticomunist – 1”

ASTAZI – Lansarea documentarului ‘7 Cuvinte’ – Despre viata Pr. Calciu

Casa de Cultură a Studenţilor din Iaşi invită publicul la prezentarea filmului documentar “7 Cuvinte – Povestea unui biruitor”. Evenimentul va avea loc luni, 20 aprilie, ora 19.00. Filmul, realizat de regizorul american de origine română Andu Negoiţă, este un documentar artistic despre viaţa şi pătimirile părintelui Gheorghe Calciu. Cu participarea regizorului Andu Negoiţă, avându-i invitaţi speciali pe academicianul Alexandru Zub şi scriitorul Marcel Petrişor. Intrarea este liberă.
O viaţă tumultoasă
Cunoscut prin activitatea sa anticomunistă, părintele Calciu a fost deţinut politic timp de 21 de ani în cele mai cumplite închisori comuniste – Piteşti, Gherla, Jilava şi Aiud. În 1977, pe când era profesor la Institutul de Teologie din Bucureşti, a ţinut şapte predici în săptămânile Postului Mare, după care a fost arestat şi încarcerat din nou. În 1984 a fost eliberat şi expulzat în SUA, la presiunea lui Ronald Reagan şi a Papei Ioan Paul al II-lea. Din 1985 şi până în 2006, părintele şi-a continuat activitatea misionară în Alexandria, Virginia, Washington DC. S-a stins din viaţă în 2006, fiind înmormântat, conform dorinţei sale, la Mănăstirea Petru Vodă din Neamţ.

(Sursa, AgoraPress.)

Urmariti mai jos un trailer al documentarului.

Dialog despre Pr. Ferenc Visky – 1

Viskys
Ferenc & Julia Visky in gradina lor din Paleu

Nota: Cu ceva timp in urma, am primit de la domnul Tudor Petcu provocarea de a-i raspunde la citeva intrevari legate de relatia mea cu preotul reformat Ferenc Visky. Redau aici, in doua episoade, raspunsurile mele la cele cinci intrebari primite.

* * *

  1. Spuneți-mi, pentru început, vă rog, în ce împrejurări l-ați cunoscut pe pastorul Ferenc Visky și cum v-au marcat acesta din urmă preocupările și personalitatea.

L-am cunoscut pe Pr Visky, Feri bacsi (unchiul Feri), cum îi spuneau cei apropiați, la mijlocul anilor 70. Cele doua fete ale lui, Lidia și Hugi, au venit sa studieze la universitate la Iași, și au început să frecventeze biserica baptistă (în Iași nu exista o biserică reformată) și de asemenea orele de tineret pe care le conduceam acolo. Astfel, după ce ne-am împrietenit, am aflat încetul cu încetul povestea extraordinară a acestei familii. Am fost extrem de intrigat de această poveste și am dorit să-i cunosc. Așa că m-am autoinvitat în vizită. În prima vacanță de Crăciun am mers în vizită în satul Paleu, de lângă Oradea, unde Pr. Visky era paroh. Aveau o casă parohială destul de mare, care era mereu plină de musafiri, maghiari din Transilvania și Ungaria, români, germani, olandezi, americani și de multe alte naționalități. Erau nu doar reformați, ci si catolici, luterani, membri în Oastea Domnului, baptiști, penticostali, creștini după evanghelie. Pentru mine era prima dată când am avut experiența unei asemenea ecumenicități spirituale, pe care din acel moment mi-am însușit-o ca pe un mod de viață pe care îl respect cu rigoare până astăzi. Continue reading “Dialog despre Pr. Ferenc Visky – 1”

Chinese Lawyer Gao Zhisheng Is Free!

Gao Zhisheng2

Christianity Today announced that Gao Zhisheng is free. Thanks be to God!

I am late with this news, but it is still good to look into this story. The well known Christian Chinese lawyer, who was was condemned to eight years in prison for defending the Falun Gong believers is finally free. More or less, as you will see below.

Please continue to pray for him, as he may seek to be reunited with his family, who lives now in the US.

Here are some extracts from the media on his release. Continue reading “Chinese Lawyer Gao Zhisheng Is Free!”

Danut Manastireanu – Interviu de istorie orala – 9 – Stat si biserica in perioada comunista IV

Richard Wurmbrand - Marx si Satan

Procurarea şi răspândirea de literatură religioasă

IO – Aş vrea să trecem puţin la subiectul traficului cu Biblii şi de literatură religioasă din perioada comunistă. Cum intrau, cum se procurau asemenea materiale? E clar că ele nu erau tipărite în România, dar erau în limba română şi au existat persoane, instituţii, au existat, ştiu eu, inclusiv oameni care au suferit din pricina asta. Aş vrea să ne povestiţi pe scurt câteva lucruri.

DM – În anii ‘60, Bibliile erau foarte, foarte rare. Erau familii care nu aveau o biblie în casă. Şi cele care existau probabil intraseră în număr foarte mic, fie erau păstrate din perioada dinaintea regimului comunist, fie fusese introduse câte una prin străinii care veneau în țară. Îmi amintesc că în casa noastră exista până pe la începutul anilor ‘70, doar o singură biblie de mici dimensiuni, moştenită probabil de tatăl meu de la tatăl lui. În anii ‘70, s-a întâmplat ceva care a deschis cumva zăgazurile, dar vreau să spun că înainte de perioada asta, şi după, până la sfârşitul perioadei comuniste, multe cărţi erau distribuite în formă dactilografiată. Cărţile erau traduse – „forget about copyright”, nu-şi punea nimeni probleme de genul ăsta – când cineva ştia engleză, franceză, ştiu eu, şi punea mâna pe o carte bună şi socotea că e bună şi pentru alţii, o traducea, o multiplica la maşină, sau prin accesul la xerox, aşa cum am făcut şi eu în perioada comunistă cu câte o colegă care era dispusă să îmi facă asemenea servicii, sigur contra cost, și, evident, ilegal. Maşinile de scris trebuiau să fie înregistrate. Eu nu am înregistrat-o niciodată pe a mea, nu aveam de gând să fac un asemenea lucruri. Am primit-o de undeva din Elveţia şi am multiplicat enorm de multe materiale pe ea. Deci, cărţile circulau în această formă, un soi de samizdat, dacă vrei… Unele dintre ele au fost publicate mai târziu în ediţii verificate. Continue reading “Danut Manastireanu – Interviu de istorie orala – 9 – Stat si biserica in perioada comunista IV”

Danut Manastireanu – Interviu de istorie orala – 7 – Stat si biserica in perioada comunista II

Olah si Ton - Nunta Branzai la Bujac
Liviu Olah si Iosif Ton la nunta lui Daniel Branzei

Situaţia pastorilor în perioada comunistă

IO – Trecem la un subiect mai delicat. Nu aţi fost implicat direct în asta, nu aţi fost pastor. Dar vreau să discutăm câteva lucruri despre situaţia pastorilor în perioada comunistă.

Am fost pastor, apropo, pentru un an de zile şi part time, fără să fiu ordinat, dar după ‘89, n-am fost pastor înainte.

IO – Aş vrea să… din ce ştiţi, aţi avut suficienţi prieteni pastori… Care era motivaţia de a deveni pastor în perioada comunistă? Ştiind că e, până la urmă, o sarcină destul de complicată…

DM – Eu cred că, în esenţă, pentru cei mai mulţi dintre cei pe care eu i-am cunoscut, era sentimentul vocaţiei. Spuneam mai înainte, în momentul în care eu m-am întors la Dumnezeu şi am auzit vocea lui Dumnezeu care îmi spunea „tu trebuie să mă slujeşti pe mine”, pentru mine, deşi eram la început… nici nu păşisem încă deplin în spaţiul eclesial, anii pe care îi petrecusem în biserică mi-au comunicat această idee: slujirea lui Dumnezeu înseamnă implicarea clericală. Şi cred că ăsta era tiparul: dacă vrei să îl slujeşti pe Dumnezeu, trebuie să fii cleric, pastor, misionar, şi aşa mai departe… Şi atunci, oamenii care simţeau o vocaţie specială mergeau să studieze teologie, dacă existau școli teologice – cazul baptiştilor, şi mai târziu al penticostalilor, nu şi al creştinilor după evanghelie, unde lucrurile se realizau în perioada dinaintea perioadei comuniste, şi puţin după, prin întâlniri zonale în care oameni cu formare teologică, Constantinescu, Panaitescu, Tonoiu şi alţii, veneau şi făceau cursuri de formare… Tatăl meu a participat la asemenea cursuri. Din nefericire, cred că în perioada arondării aceste conferinţe s-au oprit, spre marea pierdere a creştinilor după evanghelie. Continue reading “Danut Manastireanu – Interviu de istorie orala – 7 – Stat si biserica in perioada comunista II”

Danut Manastireanu – Interviu de istorie orala – 3 – armata

Danut militar

b. Armata

IO – A fost armata… Haideţi să trecem la acest subiect. Ce s-a întâmplat şi cum aţi aţi petrecut perioada asta, din nou, ca evanghelic; asumarea acestei condiţii v-a făcut viaţa mai grea sau nu în armata?

DM – Diferenţa faţă de perioada liceului a fost una radicală. Acolo am cunoscut pentru prima dată persecuţia, marginalizarea, batjocura. Am intrat în atenţia organelor, a ofiţerului de containformaţii şi am avut tot felul de probleme. Lucrurile au devenit evidente chiar de la început când mi s-a comunicat că pe dosarul meu scrie „pocăit”, baptist şi…

IO – Repartiţia într-o anumită regiune sau într-o anumită zonă a ţării şi la un anumit tip de armă credeţi că s-a datorat…?

DM – Nu, nu cred lucrul ăsta. Mulţi dintre colegii mei care intraseră la ştiinţe economice, ca şi mine, făceau armata în acel loc. Deci nu cred că repartizarea a avut vreo legătură cu asta. Sigur, unitatea în care am făcut stagiul militar era o una disciplinară pentru cadre, dar nu cred că lucrul ăsta a avut de a face cu mine şi cu statutul meu de evanghelic. Însă modul în care am fost tratat acolo, foarte repede şi constant de-a lungul celor opt luni de zile, a fost evident legat de statutul meu de evanghelic. De la aluziile ofiţerilor, la controale mai intense la bagaje, la valiză, care mă ţinteau… Am realizat destul de repede că un număr de colegi de-ai mei au fost recrutaţi să dea informaţii despre mine şi observam cum mă trăgeau de limbă. Adevărul este că am fost foarte deschis cu privire la convingerile mele şi, spre deosebire de perioada liceului, cred că toţi colegii mei au ştiut că sunt evanghelic. Aveam cu mine o chitară şi adeseori cântam acolo cântece religioase. Aveam un carnet… Mai târziu am descoperit în dosarul meu de urmărire de la securitate că unul dintre ofiţeri sugerase să mi se confişte carnetul, dar superiorul lui nu i-a permis lucrul ăsta. Probabil că au vrut să vadă ce se întâmplă, cu cine mă întâlnesc, cu cine vorbesc şi aşa mai departe. Deci în toată perioada armatei aveam chitara cu mine, cântam, povesteam despre convingerile mele religioase… Continue reading “Danut Manastireanu – Interviu de istorie orala – 3 – armata”

Forum 18 – UZBEKISTAN: Anti-Terrorism Police seize religious literature, tear down religious posters

uzbekistan_map

(Article written by By Mushfig Bayram, Forum 18 News Service)

In two separate raids in early March, Anti-Terrorism Police and other officials seized religious literature from private homes, Forum 18 News Service has learned. In one raid in Uzbekistan’s central city of Samarkand, Anti-Terrorism officer Makhmud Nodyrov “tore posters with Scripture texts from the walls, and kept threatening [home owner Veniamin] Nemirov that his home could be taken away from him, and that his children could be expelled from school,” Baptists complained to Forum 18. Personal details of the 25 adults and the family’s 12 children present after the Baptist congregation’s Sunday service were taken. Four church members face administrative punishments. Asked why he tore down posters in Nemirov’s home, and why he threatened that Nemirov’s children would be expelled from school, officer Nodyrov referred Forum 18 to the Foreign Ministry, and put the phone down.

Continue reading “Forum 18 – UZBEKISTAN: Anti-Terrorism Police seize religious literature, tear down religious posters”

God’s Double Agent: The True Story of a Chinese Christian’s Fight for Freedom

God’s Double Agent: The True Story of a Chinese Christian’s Fight for Freedom, by Bob Fu, from ChinaAid, is a new book on the situation of the church under Chinese communism.

God’s people are hiding in plain sight

Tens of millions of Christians live in China today, leading double lives to hide from a government that relentlessly persecutes them. Continue reading “God’s Double Agent: The True Story of a Chinese Christian’s Fight for Freedom”

Anna Politkovskaia

Anna Politkovskaia.

Asa cum am spus si altadata, Anna Politkovskaia este unul dintre erorii mei.
Intr-o Rusie in care barbatiik isi beau mintile, aceasta femeie fragila a dat tuturor o lectie unica de curaj si a platit cu viata pentru ea. Putin si Kadirov poarta vina acestei crime, si a multor altora.

In vremea aceasta, Occidentul, in continuare orb, trateaza cu deferenta, daca nu cumva cu teama, regimul criminal de la Moscova, dind, in acelasi timp, restului lumii lectii despre valori si democratie. O adevarata rusine.

Rolul religiei in prabusirea comunismului – UPDATE

CSCP_Rolul religiei in prabusirea comunismului_Afis conf MBourdeaux-24 mai 2013

NOTA: Gasiti AICI inregistrarea unei emisiuni  Digi24 TV din 21 mai, in care Dr. Dorin Dobrincu vorbeste despre prezenta la Iasi a Rev. Canon Michael Bourdeaux.

UPDATE: Michael Bourdeaux a sosit cu bine la Iasi si va prezenta miine diineata, 22 mai, la ora 10am, un curs in programul de masterat dedicat Istoriei comunismului romanesc din cadrul Facultatii de istorie a Universitatii AL. I. Cuza din Iasi.

Continue reading “Rolul religiei in prabusirea comunismului – UPDATE”

Chinese Communists Plan to Wipe Out House Churches

Report: Government-sponsored persecution rose 42 percent in 2012.

China’s Christians felt a noticeable rise in persecution in 2012 as the Communist government began the first of a three-phase plan to eradicate unregistered house churches, a new report says.

Incidents of persecution of Christians rose by about 42 percent last year compared with 2011, according to the report by human rights group China Aid. Many of these incidents involved groups of Christians. In total, the number of individual persecuted Christians rose by roughly 14 percent and total individual detentions increased by nearly 12 percent. China Aid said overall total persecution in six categories was about 13 percent worse than in 2011—though China Aid termed its statistics just “the tip of the iceberg.”

At least 132 incidents of persecution affecting 4,919 Christians—442 of whom were clergy—were reported in the country last year, according to China Aid’s annual report. The Texas-based group tracked detention of at least 1,441 Christians, the sentencing of nine of them, and the abuse (verbal, mental and physical, including beatings and torture) of 37 Christians. Continue reading “Chinese Communists Plan to Wipe Out House Churches”

90 Days to Freedom – The Story of Pastor Makset – World Watch Monitor

Pastor Makset in prison
Pastor Makset in his prison cell in Kazakhstan

Djabbarbergenov lived in a Kazakh prison cell, under threat of deportation to his native Uzbekistan to face almost-certain years of harsh jail time.

His alleged crime: Leading small Christian communities in house churches without official registration. By 2007, this had made “Pastor Makset” a wanted criminal, and he fled across the border into Kazakhstan to escape arrest. By 2009, he and his family had won refugee status there from the United Nations High Commissioner for Refugees, or UNHCR. So far, Kazakhstan has refused to recognize the family’s refugee status.

Last year, Uzbekistan bumped up the convert pastor’s “criminal accusations” to charges of terrorism, and demanded the Kazakh government send him back home to face trial and a potential 15-year prison sentence.

His pregnant wife, Aygul, and their four young sons were left watching wide-eyed as the Kazakh police arrested him in their Almaty home at noon on Sept. 5. It would be three months before they saw each other again.

In late December, a few weeks after they had flown to safety and a new life in Europe, they told the story of their family’s faith ordeal in a series of interviews with World Watch Monitor. Their location is being withheld to preserve their security. Continue reading “90 Days to Freedom – The Story of Pastor Makset – World Watch Monitor”

Silviu Despa – Ferenc Visky

Ferenc Visky.

Prietenul meu Silviu Despa publica pe blogul lui un excelent text despre preotul reformat Ferenc Visky, care mi-a fost si mie mentor in vremea studentiei si mi-a ramas un model in viata.

Public acest text al lui Silviu, insotit de un scurt videoclip ci Feri bacsi, in aniciparea unui nou episod din serialul Memorialul durerii, de data aceasta despre Pr. Ferenck Visky, ce se va difuza pe TVR2, simbata 19 ianuarie, la orele 16.00

 

Kazakhstan – Mosques and Churches Forcibly Closed

kazakhstan_map

Kazakhstan is enforcing though the courts the closures of many religious
communities after the deadline for re-registration applications expired.
Communities complain of arbitrary and flawed decisions. One Protestant
church was liquidated for providing “false information” after one of its 54
founders died shortly before the re-registration deadline, its pastor told
Forum 18 News Service. Registration requires only 50 founders. An
independent mosque was closed down for failing to give extensive
information about its beliefs in its application. The judge in the case
refused to explain to Forum 18 why her verdict said the mosque’s
representative was present in court, while the imam told Forum 18 they knew
nothing of the hearings. A Protestant Church complained to Forum 18 it was
closed down because most of its members are ethnic Kazakhs. No one at the
government’s Agency of Religious Affairs in the capital Astana was prepared
to discuss the court-ordered closures with Forum 18. Continue reading “Kazakhstan – Mosques and Churches Forcibly Closed”

Uzbek Pastor Makset Djabbarbergenov Is Finally Free

makset-family

Uzbek pastor Makset Djabbarbergenov, who was arrested in Kazakhstan, at the request of the Uzbek KGB, being accused of running illegal religious activities in this autocratic post-Soviet republic Central Asia,  has been freed by the Kazakh authorities, as a result of the pressures of human rights institutions in the West and was allowed to rejoin his family who was already in Germany, where the family has asked for political asylum.

Thanks be to God.

You may read more about this on the Forum 18 website.