Blog de istorie orala

istorie orala
Instantaneu din timpul seminarului

Workshopul de istorie orala de la Iasi, cu tema ‘Persecuţia Bisericii în România comunistă. Cazul Evanghelicilor organizat zilele acestea de Centrul de Istorie a Protestantismului din Romania, creat de Societatea Academica a Romanilor Evanghelici a fost ocazia aparitiei unui nou blog, initiat, cum s-ar fi putut altfel, de Alin Cristea.

Daca va intereseaza, il puteti gasi AICI.

Continue reading “Blog de istorie orala”

Advertisement

Constiinta europeana si comunismul – Declaratia de la Praga NEW UPDATE!

prague-declaration

În 2 şi 3 iunie 2008 a avut loc la Praga, sub auspiciile Senatului Republicii Cehe o conferinţă internaţională cu tema „Conştiinţa europeană şi comunismul“.

(UPDATE! Vezi la sfârşitul articolului.)

Continue reading “Constiinta europeana si comunismul – Declaratia de la Praga NEW UPDATE!”

Un interviu la Radio Vocea Evangheliei

interview

Amicul meu, Dănuţ Ţolea, mi-a semnalat existenţa pe site-ul Trilulilu (ce mai nume!) a unui interviu pe care l-am dat cu citiva ani in urma la Radio Vocea Evanghelie la Timişoara şi despre a cărui existenţă nu ştiam.

Dacă sunteţi interesaţi să-l ascultaţi, îl găsiţi la link-ul de mai jos.

Vieti transformate – Interviu cu Danut Manastireanu

Georg Herbstritt despre Stasi si Securitate

georg-herbstritt

Centrul de Studii asupra Comunismului şi Postcomunismului din cadrul Universităţii Al. I. Cuza din Iaşi a organizat joi 20 martie o întîlnire cu Dr. Georg Herbstritt, cercetator in cadrul Oficiului pentru Administrarea Arhivelor Stasi din Berlin. Dr. Herbstritt se află la Iaşi pentru a preda în cadrul masteratului Istoria comunismului românesc, din cadrul Universităţii ieşene. Cercetătorul a publicat împreună cu Stejãrel Olaru cartea Stasi şi Securitatea (Editura Humanitas, 2005).
Dr. Herbstritt, care este de profesie istoric, dar a studiat şi teologia, a făcut în prelegerea sa o comparaţie între modul de operare al Stasi (poliţia secretă comunistă din fostul RDG) şi Securitate. El a arătat de asemenea, că asemenea studii comparative, precum şi examinarea documentelor din ambele arhive pot face lumină în multe chestiuni rămase neclare în cercetările de pînă acum cu privire la comunism.

Continue reading “Georg Herbstritt despre Stasi si Securitate”

European Conscience and Crimes of Totalitarian Communism: 20 Years After

prague-declaration

Public Hearing in the EU Parliament – March 18th, 2009

The Deputy Prime Minister for European Affairs Alexandr Vondra and the Permanent Representative of the Czech Republic to the EU Milena Vicenová on behalf of the Czech Presidency of the Council of the EU in cooperation with MEPs supporting the Prague Declaration.

Continue reading “European Conscience and Crimes of Totalitarian Communism: 20 Years After”

Khmerii rosii in sfirsit adusi in justitie


Kaing Guek Eav, zis “Duch”, în 1975                            şi în 2009

Marţi 17 februarie a început în sfârşit, la Pnom Penh, procesul lui “Duch”, primul dintre liderii comunişti cambodgieni (khmerii roşii), responsabili pentru genocidul în urma căruia au fost omorâţi, din motivaţii legate de „umanismul generos” al criminalei ideologii comuniste, circa 1,7 milioane de cambodgieni în perioada 1975-1979.

Mai întâi, trebuie să spun că mi se pare extrem se semnificativă sfiala psihanalizabilă a mediei româneşti cu privire la acest proces (desigur, sunt ziare care au scris despre asta – găsiţi articole în Cotidianul, Jurnalul naţional, Adevărul, etc. – dar atenţia acordată acestui eveniment este precară în raport cu importanţa lui pentru spaţiul postcomunist românesc).

Continue reading “Khmerii rosii in sfirsit adusi in justitie”

Pamflet – Tara arde si baba se piaptana cu lautari

Dacă ne luăm după măruntele ciorovăieli politice ale coaliţiei aflate la putere la Bucureşti şi după amatorismul naiv cu care este abordată situaţia economică dezastruoasă a ţării noastre, avem impresia că boala de care suferă România este o simplă răceală şi că banala aspirină reprezentată de bugetul propus de guvern în Parlament ne va face bine până cel mult la vară; după care economia, zice-se, va “dudui” din nou, trosnind din toate încheieturile.

Continue reading “Pamflet – Tara arde si baba se piaptana cu lautari”

Amenintari securistice – un straniu cadou de Craciun

lui

gift_surprise

Astăzi, în jurul prânzului, am primit cel mai straniu cadou cu ocazia acestui Crăciun.

Ne aflam în jurul mesei, împreună cu cîţiva membri ai familiei soţiei, cu copiii fetei noastre şi cu mama mea. Deodată sună mobilul meu. Numărul nu era afişat – aşa cum se întâmplă uneori când cineva sună din străinătate sau sunt sunat de pe numere de telefon aflate “la secret” (ca de exemplu cele de la MInistrzul de Interne, MIRA, cum se cheamă acum). N-am recunoscut vocea bărbatului care suna, aşa încât i-am dat mobilul mamei mele, cu care acesta voia să vorbească. Atunci când a revenit din camera în care s-a retras pentru a vorbi în linişte, era puţin speriată. Iată ce se întâmplase.

Continue reading “Amenintari securistice – un straniu cadou de Craciun”

24 ianuarie 1989 – Delatiunile informatorului Postolache – 42

Inf. Postolache
Primit: Lt. Coresciuc Isidor
Buşteni

24.01.1989

Notă informativă

Cu ocazia lecţiunii biblice pe care a ţinut-o DĂNUŢ MÎNĂSTIREANU duminică 23 ian. a.c. din GENEZA 50:15-25 nu a reuşit – mă mir – să convingă despre ce presupune înfăţişarea spirituală.

Arătând că omul perverteşte tot ce face dumnezeu bun a insistat asupra distrugerii mediului ambiant. „De aceea dumnezeu va arde totul, ca apoi …”

Continue reading “24 ianuarie 1989 – Delatiunile informatorului Postolache – 42”

Persona – un an in blogosfera – cateva concluzii-3

persona3

3. La ce anume vă puteţi aştepta pe viitor de la acest blog?

De vreme ce am pus mai sus această întrebare, puteţi să trageţi concluzia, absolut legitimă de altfel, că intenţionez să continui acest blog, cel puţin în viitorul previzibil. Dar pentru că viaţa înseamnă schimbare, veţi observa în viitor anumite schimbări, care, aşa cum probabil aţi observat deja, au şi început să aibă loc.

Continue reading “Persona – un an in blogosfera – cateva concluzii-3”

23 decembrie 1988 – Delatiunile informatorului Postolache – 41

Inf. Postolache
Primit: Lt. Coresciuc Isidor
Casa: „Buşteni”

23.12.1988

Notă informativă

Revin asupra discuţiei purtată duminică 18 dec. a.c. în biserica baptistă din Iaşi, între mine, XXXXX şi Dănuţ Mînăstireanu sintetizând, în special cele spuse de către Dănuţ, nu în ordinea strict cronologică – poate – şi fără a mai consemna noianul de citate din biblie cu care am fost copleşit.

Continue reading “23 decembrie 1988 – Delatiunile informatorului Postolache – 41”

Persona – un an in blogosfera – cateva concluzii-1

persona1

Trecerea unui an este întotdeauna un bun prilej de bilanţ, chiar dacă, trebuie să mărturisesc, pe mine bilanţurile mă cam sperie, pentru că tind să-mi iasă mai întotdeauna cu semnul minus, ceea ce este deprimant. Voi încerca totuşi să fac aici o mică evaluare a experienţei mele de blogger, pentru că ar fi păcat să pierd acest prilej de smerire. Voi, cititorii mei, veţi putea face acelaşi lucru prin comentariile voastre la acest post şi la cele care urmează.

Continue reading “Persona – un an in blogosfera – cateva concluzii-1”

1 noiembrie 1988 – Delatiunile informatorului Postolache – 40

Inf. Postolache
Primit: Vasiliu Gh.
Buşteni

01.11.1988

Notă informativă

Duminică 23 oct. a.c. în staţia de tramvai, a doua de la capăt CANTA, sursa se afla împreună cu concubina timp în care a venit MÎNĂSTIREANU DĂNUŢ cu soţia. După salutul obişnuit MÎNĂSTIREANU a deschis discuţia referitoare la participarea la adunarea baptistă, orele nouă. La răspunsul că şi concubina va participa la adunare, MÎNĂSTIREANU şi soţia au început o discuţie teocratică care a continuat până la intrarea în biserică. Soţii MÎNĂSTIREANU au insistat asupra necesităţii de a participa frecvent la adunare – referindu-se la concubină, de a studia acasă zilnic publicaţii religioase.

Continue reading “1 noiembrie 1988 – Delatiunile informatorului Postolache – 40”

16 octombrie 1988 – Delatiunile informatorului Postolache – 39

Inf. Postolache
Primit: Lt. col. Vasiliu Gh.
Buşteni

16 oct.1988

Notă informativă

Duminică 16 oct. a.c. la biserica baptistă din Iaşi XXXXX a eşuat cu lecţiunea biblică despre Judecată. XXXXX seniorul a căutat s-o îndrepte dar mai rău a încurcat-o. A intervenit pastorul XXXXX din Bacău, care într-o manieră de mare maestru, în numai trei minute a ??? lecţiunea magistral. XXXXX s-a retras vădit nemulţumit şi jenat. XXXXX a adus la amvon pe „fratele” din S.U.A. şi a invitat din sală pe DĂNUŢ MÎNĂSTIREANU şi pe pastorul XXXXX.

Continue reading “16 octombrie 1988 – Delatiunile informatorului Postolache – 39”

12 iulie 1988 – Delatiunile informatorului Postolache – 38

Inf. Postolache
Primit: Lt. col. Vasiliu Gh.
Buşteni

12 iulie 1988

Notă informativă

Referitor la Mînăstireanu Dănuţ sursa informează că acesta vine rar la biserică, ultima dată fiind duminică 3 iulie când a stat retras la urmă pe bancă.

Continue reading “12 iulie 1988 – Delatiunile informatorului Postolache – 38”

25 mai 1988 – Delatiunile informatorului Postolache – 37

Inf. Postolache
Primit: Lt. col. Vasiliu Gh.
Buşteni

25 mai 1988

Notă informativă

Sursa informează că în ziua de 24 pe la orele 16 în staţia de troleibuz a treia de la capăt spre oraş în Păcurari s-a întâlnit cu MÎNĂSTIREANU DĂNUŢ cu care a avut o discuţie cu conţinut teocratic ocazie pentru Dănuţ de a-şi etala vastele sale cunoştinţe în problemele religioase.

Continue reading “25 mai 1988 – Delatiunile informatorului Postolache – 37”

DUI “Calugarul”

silva-george-elena

George Samoilă cu Silvia Tărniceru
şi Elena (fostă) Boghian, “pe vremuri”

Prietenul meu de o viaţă, George Samoilă, care are o istorie complexă cu “organele”, a început să-şi afişeze pe internet dosarul de urmărire informativă cu indicativul “Călugărul” (se numeşte astfel deoarece George era “frate” franciscan). Initial George a ales o soluţie destul de complicata pentru cei care care vor sa-i acceseze dosarul. L-am sfătuit să opteze pentru un blog, care este o soluţie mai comodă pentru cititori.

Notă: Până la urmă, prietenul meu s-a lăsat convins (nu i-a luat prea mult) şi şi-a făcut blog pe wordpress. Adresa este AICI.

18 aprilie 1988 – Delatiunile informatorului Postolache – 35

Inf. Postolache
Primit: Lt. col Vasiliu Gh.
Buşteni

18.04.1988

Notă informativă

Duminică dimineaţă 10 aprilie a.c. a catadicsit şi DĂNUŢ MÎNĂSTIREANU să se arate în biserica baptistă dar fără familie.

MORCAN a anunţat că va fi program şi a doua zi de paşte, luni 11 aprilie apoi a reamintit că toţi creştinii au obligaţia a fi primitori de oaspeţi şi că în acest sens trebuiesc invitaţi la masă acei fraţi oaspeţi, studenţi, elevi, etc.

Continue reading “18 aprilie 1988 – Delatiunile informatorului Postolache – 35”

30 martie 1988 – Delatiunile informatorului Postolache – 34

Inf. Postolache
Primit: Lt. col. Vasiliul Gh.
Buşteni

30.03.1988

Notă informativă

Lecţiunea biblică ţinută duminică 27 martie la biserica baptistă de către bătrânul LAZĂR a provocat un conflict.

DĂNUŢ MÎNĂSTIREANU, speculând utilizarea nu prea inspirată a unui verset biblic de către LAZĂR, a lovit în acesta foarte necreştineşte dar într-un diabolic de inteligent şi irefutabil, reuşind – ceea ce a şi urmărit, în primul rând – să demonstreze cât este el de doct în teocraţie şi cum, pasămite nu-i promovat la amvon EL ci alţii care …

Continue reading “30 martie 1988 – Delatiunile informatorului Postolache – 34”

19 martie 1988 – Delatiunile informatorului Postolache – 33

Inf. Postolache
Primit: Lt. col. Vasiliu Gh.
Buşteni

19.03.1988

Notă informativă

Sursa informează că duminică 13 martie a.c. şi-a făcut prezenţa la biserica baptistă MÎNĂSTIREANU DĂNUŢ.

Acesta, ca de obicei în ultimul timp îl caută pe XXXXX şi ia loc în bancă lângă acesta.

Au discutat în tot timpul programului fără a fi invitat vreo unul din ei să vorbească la amvon.

Continue reading “19 martie 1988 – Delatiunile informatorului Postolache – 33”

Directivele NKVD NK/003/47

nkvd

Documentul secret care urmeaza descrie succinct programul de inginerie sociala care a fost imaginat de comunistii societici si a fost aplicat, cu ajutorul politiei secrete, in tarile ocupate de armatele sovietice dupa Al Doilea Razboi Mondial.

El a fost descoperit la inceputul anilor 1980, in arhivele secrete ale lui Boleslav Bierut, primul Presedinte al Poloniei comuniste (1947-1952) si Secretar general al Particului Muncitoresc Polonez (1948-1956). Dupa cate se pare, el a fost trimis de la Moscova la sediul NKVD de la Varsovia, aflat in cladirea Ambasadei sovietice.

Traducerea in limba engleza a acestui document poate fi accesata AICI.

Traducerea textului in limba romana a aparut in revista Memoria, nr. 8/1993, p. 76-82, care poate fi accesata AICI.

Republicam aici acest text pentru reimprospatarea memoriei celor care, impotriva evidentelor, se incapatineaza sa nege crimele si natura malefica a comunismului.

Continue reading “Directivele NKVD NK/003/47”

05 martie 1988 – Delatiunile informatorului Postolache – 32

Inf. Postolache
Primit: Lt. col. Vasiliu Gh.
Buşteni

05.03.1988

Notă informativă

Sursa informează că pastorul XXXXX [Morcan Iosif]de la biserica baptistă sesizând faptul că s-au format amiciţii separat, pe grupuri şi grupuleţe, îndeosebi de către MÎNĂSTIREANU DĂNUŢ şi XXXXX a atras atenţia că faptul acesta poate duce la dezbinare aşa cum s-a întâmplat în vechime şi că de aceea domnul a atras atenţia ca în adunare toţi să fie unul de la copil la bătrân, cum spune în LEVETIC.

Continue reading “05 martie 1988 – Delatiunile informatorului Postolache – 32”

Neolegionarii de la CivicMedia au luat-o iarasi razna

nouadreapta

Vulgata desuetului (şi periculosului) naţionalism de sorginte legionară promovat astăzi în România susţine că “a fi român, înseamnă a fi ortodox”, şi, reciproc, că “dacă cineva nu este ortodox, acela nu poate fi român” (“verde”).

Asemenea aberaţii, propovăduite cu aplomb (şi cu gloanţe ucigaşe) în perioada interbelică, în condiţiile unei crize mondiale asemănătoare cu cea de acum, au reapărut cu neruşinare, în condiţiile libertăţii obţinute după 1989. Ca întotdeauna, în perversitatea lor, mişcările totalitare se folosesc de mecanismele democratice pentru a ajunge la putere şi apoi omoară democraţia. Să sperăm totuşi că România a învăţat lecţia interbelică şi nu va repeta istoria nefastă de atunci.

Civic Media este o instituţie (şi o reţea de agenţi de opinie conspiraţi) în care s-au aciuat o mulţime de activişti ai Noii Drepte, una dintre etichetele sub care se ascunde abjecta mişcare leginară renăscută. Pornind de la vulgata enunţată mai sus, una dintre ţintele predilecte ale acestor extremişti terorişti ai condeiului sunt ne-ortodocşii.

Continue reading “Neolegionarii de la CivicMedia au luat-o iarasi razna”

23 februarie 1988 – Delatiunile informatorului Postolache – 31

Inf. Postolache
Primit: Lt. col. Vasiliu Gh.
Buşteni

23.02.1988

Notă informativă

Referitor la MÎNĂSTIREANU DĂNUŢ sursa informează că acesta, în ultimul timp este prezent la adunări, deşi sporadic, fără a mai participa la activităţile de evanghelizare sau lecţiuni biblice.

Continue reading “23 februarie 1988 – Delatiunile informatorului Postolache – 31”

9 februarie 1988 – Delatiunile informatorului Postolache – 30

Inf. Postolache
Primit: Lt. col. Vasiliu Gh.
Buşteni

09.02.1988

Notă informativă

Duminică 31.01 a.c. dimineaţa la biserica baptistă – XXXXX a transmis salutul „surorei” XXXXX care se află în S.U.A., CALIFORNIA cu ocazia sărbătorilor.

Continue reading “9 februarie 1988 – Delatiunile informatorului Postolache – 30”

31 decembrie 1988 – Nota Vatra-Dornei

Ministerul de Interne
Inspectoratul Judeţean Iaşi
Securitate – Serviciul I

Către, I.J. Suceava al M.I. – Securitate

Notă

MĂNĂSTIREANU DĂNUŢ, lucrat prin D.U.I. în cadrul problemei „Culte – secte”, împreună cu XXXXX, semnalat cu activitate intensă pe linia cultului „C.D.E.” [Creştin după Evanghelie], se va afla în perioada 31.12.1988 – 02.01.1989 în localitatea Vatra-Dornei, jud. Suceava la XXXXX.

Rugăm ca prin mijloacele de care dispuneţi să luaţi măsuri de supraveghere informativă a persoanelor menţionate, trimiţându-ne datele obţinute în vederea exploatării; cazurile fiind în controlul Direcţiei I.

Şeful Securităţii Jud. Iaşi
Colonel Ciurlău Constantin

22 noiembrie 1988 – Nota-raport

Ministerul de Interne
Inspectoratul Judeţean Iaşi – Securitate
22.11.1988

Notă-raport

privind modul cum au fost exploatate materialele „T” [1] în măsurile întreprinse asupra elementelor din atenţie din problema culte-secte.

În baza ordinului dat cu prilejul analizei din luna octombrie 1987,  am verificat modul în care au fost exploatate materialele furnizate de Serviciul „TOT” în controlul […] ce fac obiectul problemei culte – secte.

Continue reading “22 noiembrie 1988 – Nota-raport”

23 octombrie 1988 – Nota

Ministerul de Interne
Inspectoratul Judeţean Iaşi – Securitate
Către, Ministerul de Interne
Departamentul Securităţii Statului – Direcţia I – Bucureşti
Notă
Raportăm următoarele:
În ultima perioadă se constată o frecvenţă mai mare a emisarilor cultelor neoprotestante care, cu ocazia sejurului municipiului Iaşi participă la activităţi specifice de la casele de adunare şi în special la comunitatea baptistă.
Continue reading “23 octombrie 1988 – Nota”

15 iulie 1988 – Notă despre vecini

Ministerul de Interne
Inspectoratul Judeţean Iaşi – Securitate
Serviciul „F”
Către Inspectoratul Judeţean Iaşi – Securitate
Serviciul I
Notă
La adresa dv. nr. 1/113/V.4/0093836 din 14.07.1988, privind pe numitul MĂNĂSTIREANU DĂNUŢ, fiul lui Ioan şi Mina, născut la 30.11.1954 în Iaşi, domiciliat în Iaşi, Strada Columnei nr.18, bl.K6, parter, ap.4, de profesie economist la Cooperativa „Prestaţiunea” Iaşi, vă comunicăm următoarele:
Continue reading “15 iulie 1988 – Notă despre vecini”

21 iunie 1988 – Notă de stadiu in DUI Ideologul

Ministerul de Interne
Inspectoratul Judeţean Iaşi – Securitate

21.06.1988

Notă de stadiu în D.U.I. „IDEOLOGUL”

În dosarul de urmărire informativă „IDEOLOGUL”, privind pe MĂNĂSTIREANU DĂNUŢ, conform planului aprobat de conducerea securităţii, de la ultima analiză şi până în prezent s-au luat măsuri pentru obţinerea de date cât mai complete, pe baza cărora să se acţioneze în direcţia limitării influenţei negative ale acestuia în rândul masei de credincioşi, [1] adâncirea disensiunilor dintre XXXXX [Morcan Iosif] şi obiectiv, [2] compromiterea lui MĂNĂSTIREANU faţă de conducerea cultului şi a unor emisari şi relaţii din emigraţie. [3]

Continue reading “21 iunie 1988 – Notă de stadiu in DUI Ideologul”

%d bloggers like this: