Vasile Ernu – Sinoadele religioase in capitalism sau tragedia conservatorilor religiosi

Ultima poză a lui Vasea Ernu cu mama lui

Vasile Ernu a publicat astăzi pe Facebook o „predică” despre Marginali și relația lor cu Capitalul. La ce altceva te poți aștepta de la un stângist asumat? Sper să reușesc a scrie un răspuns acestei reflexii consistente. De aceea vă împărtășesc aici mai întâi textul său.


Predica de duminică. Am fost invitat să vorbesc la Arad și am vorbit. Păcat că nu mai e mama să mă audă…

Vin dintr-un mediu profund religios, cu o lungă tradiție de kibuț – adică de viață în afara statului. Dacă statul ar fi dispărut nu i-am fi simțit lipsa. Comunitatea știa să-și gestioneze bine lucrurile centrale de care avea nevoie: școală, muncă, întrajutorare etc. Firește că exista conexiune cu statul dar minimal.

Culmea e că în comunism aceste comunități au avut o perioadă de prosperitate. De ce? Secretul se află în gestiunea timpului și resurselor. Comuniștii au avut mereu un deficit de capacitate în a lua timpul cetățenilor. Îți luau un 8-10 ore pentru muncă, școală etc.

Care era un timp doar parțial al lor. În rest aveai timp berechet. În ce privește resursele ”sectanții” au inventat o tehnică pe care o foloseau și bandiții parțial: un job de acoperire gen paznic – 1 zi lucrai, 3 liber – paralel aveai o meserie care să-ți aducă venit suplimentar. Aveau mai multe tehnici comunitare: un soi de ultraconservatori cu practici socialiste 😉

Practic timpul trăit în comunitate era imens. Calculând simplu: cam de 20 de ori mai mult petrecea un om în comunitatea religioasă evanghelică în comunism decât astăzi în capitalismul liber. De ce? S-a schimbat stilul de muncă și controlul mijloacelor de producție: timpul și resursele nu le mai aparțin. Capitalismul este genial în ce privește controlul resurselor și timpului.

Stați că v-am luat prea tare. Ideea era următoarea. Urmăresc de mulți ani aceste transformări ale comunităților religioase mici: am scris Sectanții unde spun tot. Vin de acolo și mă interesează. Cunosc de la Lisabona la Vladivostok și de la Arhanghelsk la Tașkent mai toate aceste comunități. Prin natura istoriei de familie.

Pentru ei eu sunt ”oaia neagră” – nici măcar ”fiul risipitor”. Am prieteni destui în mediu cu care comunic. În general se tem de mine așa că nu mă prea invită pentru că ”Ernu spune lucruri strașnice”. Lucruri mai ”eretice”. Dar unii au curaj să mă invite. Apreciez acest lucru. Eu spun că din respect pentru ei nu le voi spune ce vor să audă ci exact lucrurile de care se tem. Așa e corect. Asta nu înseamnă că am dreptate – dar păcătos fiind, le mai și nimeresc. De la distanță unele lucruri se văd mai bine.

O, știu bine ce vor să audă și mai ales știu bine de ce se tem. Așa cum și eu știu bine că întâlnirea cu mama îmi provoca des disconfort: îmi spunea adevăruri greu de contestat, din acelea care produc un disconfort aproape metafizic. Iar cu acest tip de disconfort e greu de trăit.

Comunitățile acestea mici religioase care se descurcau de minune în comunism – am povestit pe larg în Sectanții – trăiesc o criză profundă în noul regim. Sunt mulți care înțeleg acest lucru și discută. Dar se tem să meargă până la capăt. Cu mulți povestesc aceste situații.

E o situație ”sinodală”. Adică situație de criză. Ce făcea Biserica în situații de criză, în confruntarea cu o problemă majoră? Făceau un Sinod, un Conciliu – se adunau liderii și discutau, analizau, polemizau asupra problemei și căutau soluții. Asta este în esență situația sinodală – situația de criză. Atenție: eu vorbesc strict ca un laic și din punct de vedere tehnic nu sunt preot, pastor, rabin – dar înțeleg bine mecanismele cred.

Când Biserica creștină a devenit o forță și însăși puterea și-a sistat această practică ca și cum totul a fost învins: noi suntem puterea. Sinoadele s-au încheiat, dogma și crezul au fost încheiate. Vine epoca lungă de dominație instituțională a creștinismului.

Crizele care apar nu se mai rezolvă prin Sinod ci prin forță în stilul unei puteri statale. Pe acest fond apare Reforma. Prin Reformă începe fragmentare și tot așa. Nu e cazul să explic aici.

Însă comunitățile mici își fac un soi de mici Sinoade în prima fază. Dau exemplu cu sinoadele din kolhoz/CAP în care comunitatea din care m-am născut trebuia să ia decizii practice în legătură cu diverse situații: intrăm sau nu în UTC și PC? Luam și noi din bunul colectiv sau nu? Cum ne comportăm cu tehnica, cu banii? Etc. Sunt mecanisme de reglare a unor comportamente în corelație cu crezul comunității care este dedus din textele Bibliei. La ei totul trebuia bazat pe Scripturi la care trebuie multă muncă de interpretare.

Acum comunitatea nu mai face aceste mișcări: ba mai mult – ea este presată imens de comunitățile din SUA, din exterior.

Trebuie amintit că Estul, toate comunitățile de aici, chiar dacă mereu au ținut legătură cu cele din occident și în mod special din SUA, ele au fost rupte și autonome de exterior. Mai ales în comunism. Adică ele s-au dezvoltat destul de independent creând o proprie teologie, practică și cultură. Foarte diferită de ce avem afară. Puternic influențată de cultura rurală, ortodoxă, mediile culturale locale, limbă, istorie locală etc. Foarte diferită de cultura evanghelismului american. Cu o puternică tradiție a represiunii și a tehnicilor de supraviețuire. Aceste comunități sunt o comoară pentru întregul areal social de la noi.

Vine Revoluția – marea ruptură. Anii 90 au adus pentru ei un soi de explozie fără precedent. Ca pentru toată societatea dar acolo lucrurile sunt și mai dure.

Sunt trei fenomene importante: controlul timpului, controlul resurselor și influența comunității ”soră” din SUA.

În anii 90 a venit ”invazia” evanghelicilor americani. Nimic rău în sine. Ei au venit cu un puternic ”know-how” și cu multe finanțe. Ei sunt bine organizați. Intenții nobile. Dar cum știm de câteva mii de ani din Vechiul Testament: fiecare dar vine cu lepra de rigoare – otrăvit. Americanii, ca orice cultură imperială, vin cu o proprie ideologie, teologie, stil de viață. Coca Cola nu e neutră – e mult mai puternică decât Partidul Comunist. Și mai ales: vin în ”colonie” cu o idee că trebuie să o ia de la capăt, de la zero. E ca și cum cei de aici nu au propria istorie, cultură religioasă, practică etc. Vă sună cunoscut?

O mică paranteză: grupurile care veneau aici în anii 70 nu făceau asta. Cazul faimoșilor Crusaders – misionari americani care se înscriau pe la facultate aici ca să ajute comunitățile locale. Ei aveau ca scop oferta de servicii celor care deja activau, nu construcția de la zero.

Cei de după 90 vin în mare parte ca și cum aici ar fi păgânism și trebuie reluat de la zero. Iar la presiunea puterii lor o mare parte a comunității în zece ani a început să arate ca orice biserică americană: la muzică (traduceri din americană), la teologie (teologia prosperității), la stilistică, la retorică etc. Nu în totalitate, firește: dar influența a fost imensă. Și mă tem că deloc utilă: era o teologie de import, adaptata pe calapodul și problematica SUA. Noroc că SUA și-a exportat toate problemele și le avem și noi din plin. Globalizarea ne-a făcut pe toți americani.

Bun. Dar după mine cea mai mare problemă e legată de controlul timpului și resurselor. În noul context capitalist – a relațiilor de muncă, de producție, de organizare, de consum – comunitatea nu le mai poate controla. Controlul timpului și resurselor începe să devină o problemă imensă. Brusc comunitatea nu mai are timp pentru ea pentru că are un nou stăpân – Capitalul. Ce nu a reușit Partidul Comunist a reușit Capitalul. Dacă comuniștii s-au convertit la capitalism și creștinism în masă după 90, în totalitate, Capitalul nu dă niciun semn. Capitalul nu se poate creștina. Capitalul nu are Dumnezeu – el este Dumnezeul. Sau mai bine zis Idolul suprem. Acaparează tot timpul, controlează și monopolizează toate resursele.

Teologia care vine din SUA – teologia bunăstării care e o teologie de curte a neoliberalismului – spune: dacă ai bunăstare, înseamnă că Dumnezeu te-a binecuvântat. Sărăcia este un blestem pentru că nu îl urmezi pe Domnul. Bogăția este un semn al salvării. După mine este o teologie profund anticreștină și anti-evanghelică. Pe vremea mea 😉 Evangheliile aveau alt mesaj: era mesajul economiei darului nu a economiei acumulării. Economia acumulării este damnată în tot mesajul Noului Testament. Iar în cultura Vechiului Testament este o economie a redistribuției bine pusă la punct: a 7-a zi de odihnă, al 7-lea an sabatic, 7×7=49 – anul jubiliar de resetare a averii, datoriilor etc. Plus un întreg set de servicii sociale pentru categoriile vulnerabile. Dacă aș fi creștin serios aș condamna această teologie ca eretică.

Dar criza vine peste comunitate și încă una dură: toți simt asta. Cauza? Se caută un țap ispășitor. Acum e la modă sexo-marxismul. Aceasta e găselnița conservatorilor americani evanghelici. Adică valorile ne sunt atacate de aceste curente periculoase. Toată isteria cu ”familia tradițională” vine pe această filieră.

Am fost întrebat și eu ce părere am. Teza mea e simplă: haideți să verificăm. Câți dintre enoriași sunt afectați de „sexo-marxism” și câți de altceva? „Familia tradițională” e afectată de sexo-marxism sau de relațiile noi de muncă, stil de viață, control al timpului și resurselor, consum, credite, migrație economică etc? Vă spun un mic secret: „sexo-marxiștii” sunt acum ocupați acum cu diversitatea ”sexului îngerilor” și mai puțin cu problemele sociale și economice: trăiesc falsitatea conservatoare neoliberală în oglindă. Am avantajul să cunosc bine ambele tabere.

Care sunt problemele centrale cu care se confruntă comunitatea și familia tradițională? Dacă azi ați face un Sinod, ce ar trebui discutat? Sexo-marxismul sau altele? Mă tem că enoriașii habar nu au de sexo-marxism însă fiecare al treilea e plecat la muncă afară și nu și-a mai văzut familia de ani de zile iar cel de sus e uitat demult – are card deja, la ce bun Dumnezeu?

Hai să vedem care sunt problemele: migrația forței de muncă, lipsa timpului liber, problema împrumuturilor/creditelor care condiționează stilul de muncă, problema veniturilor, consumul etc. De ce explodează familiile? Că citesc sexo-marxiști sau că fug după un loc de muncă, că sunt presați de nevoia de resurse, că nu mai au timp să-și vadă copiii, familia etc? Mie mi se pare că aici e bătălia: munca, resursele, timpul, consumul. De ce în vechiul regim petreceați în comunitate de vreo 20 de ori mai mult decât acum? Cum se face că 30% din familii sunt rupte din cauza muncii și veniturilor? Mă îndoiesc că de la sexo-marxism li se trage. E de la cu totul altceva. Și eu tind să cred că e legat de presiunea a ceea ce numim Capital: care impune un control sever asupra timpului și resurselor. Mă rog, în Scripturi spune asta dar când asculți predicatorii lui Trump și nu mai faci Sinoade biblice, aici ajungi. La aberații. Și asta predică mai toți liderii conservatori creștini locali și globali isteric: noii apostoli ai hegemonului actual.

Și aici vin cu argumentul meu: Evanghelia după Ernu. Problema împrumutului, datoria, creditul bancar care este chintesența Capitalului de rit nou. Cine are împrumut nu se poate mântui, salva.

În Evanghelii există faimoasa parabolă a salvării, a mântuirii celui bogat. Și se spune: e mai ușor să treacă o cămilă prin urechile acului decât un bogat să intre în Împărăția Cerului. De ce? Pentru că un bogat renunță greu la bogăția lui – unde e bogăția ta acolo e și sufletul tău. Proprietatea, bogăția este privită ca o mare povară, o mare lipsă de libertate. Dar bogatul, pentru că e stăpân pe acea bogăție acumulată cu trudă sau prin furt, poate renunță la ea – e proprietatea lui, e în puterea lui.

Eu spun: e mai ușor să pătrundă un oligarh cu toată averea lumii în Împărăția celui de sus trecând prin urechile acului decât un împrumutat. De ce? Pentru că împrumutul este o avere pe minus. Ai o avere dar nu este averea ta, nu ești stăpân pe ea: ea are un alt stăpân care-ți controlează resursele și timpul. Împrumutul înseamnă a oferi control asupra resurselor și timpului noului stăpân – Capitalul. Tu îți vinzi timpul în avans, vinzi controlul timpului și resurselor, pentru nimic. Și partea cea mai tragică: nu poți renunța la această avere pe minus. Pentru că nu-ți aparține.

Așa că pentru un om împrumutat salvarea este imposibilă – nici Dumnezeu nu te poate ajuta. Pentru că puterea împrumutului produce o lume a sclavilor pentru care alții iau decizii în locul lor. Sufletul tău e acolo unde e comoara ta – iar aici comoara nu e a ta, ci a altora. E o lume a lipsei de salvare – iar salvarea este un act politic. Împrumutul produce o lume profund antipolitică – te scoate din joc. Puterea ta ca actor politic e dizolvată – ești un sclav care decide în concordanță cu împrumutul și interesele celui care te împrumută.

Iată despre ce ar fi noul meu Sinod, dacă l-aș face. Despre cum ne mai salvăm într-o lume în care nu mai putem să ne controlăm timpul și resursele. În ce privește relația cu Dumnezeu? Nu sunt competent pe astfel de lucruri.

Însă respect oamenii profund credincioși care sunt frământați de aceste teme. Și apreciez pe cei care trec peste prejudecățile comunității și se mai întâlnesc și cu eretici ca mine. Nu știu dacă-i pot ajuta cu ceva însă cu siguranță eu am ce învăța de la ei chiar dacă ei nu știu. Iar eu sunt mereu interesat să mă văd și să discut cu oameni care gândesc altfel decât mine – de cei care gândesc ca mine sunt cam sătul. Mă ajută să fiu scos din propriul confort. Așa că vă mulțumesc.

Cât de mult seamănă istoria ”sectei” mele cu istoria țării mele și a Estului meu drag.

Ne-am despărțit și am plecat fiecare în drumul său: în speranța unei lumi mai bine, mai drepte, mai echitabile mai pline de speranță că vom avea acces la puțin timp liber pentru noi și cei dragi. Și cum spunea mama – să avem speranța și mulțumirea unei felii de pâine cu care începe fericirea.

Ceea ce vă doresc și vouă.

Author: DanutM

Anglican theologian. Former Director for Faith and Development Middle East and Eastern Europe Region of World Vision International

One thought on “Vasile Ernu – Sinoadele religioase in capitalism sau tragedia conservatorilor religiosi”

  1. cam multe generalizări, superficialitate, dar na, asta a gândit omul. sună hazos: Pentru ei eu sunt ”oaia neagră” – nici măcar ”fiul risipitor” – adică este un animal domestic, nu un om? cineva care este preţuit 1:99, nu 1:1? cum rămâne cu alea nouă monezi, cea pierdută e dl ernu, adică banul cel rău? 🙂 nu m-am putut răbda… în definitiv deduc că oaia cea pierdută, nu cea neagră, ca să fiu political corect, încapsulează valoare celorlalte 99 de surate părăsite de cel plecat în căutarea ei, pe când fiul risipitor are acasă un frate plin de resentimente care nu se ridică la valoarea celui care a aflat cât de rău poate ajunge şi că nu fratele lui îi dă valoarea, ci tatăl său.

    am trăit şi eu în comunism mai mult ca dl ernu, am avut rude foarte pocăite-n familie ce s-au auto-exportat, altele au colaborat cu secu. percepţia mea referitor la perioada aceea este oarecum diferită de a sa.

    hm… dănuţ, n-am ştiut că de la centru dreapta ai trecut la centru stânga. dar na, tot centru ai rămas. eu joc mai mult portar, de stânga nu poate fi vorba că mi-a făcut prea multă greaţă şi rău în viaţă, de dreapta ce să zic, o înghit pentru că am ajuns la concluzia că deşi rea, foarte rea, corupţia dreptei, deşi de neiertat, e mai puţin dăunătoare decât a stângii. care e mult mai periculoasă, mortală aş putea zice. cel puţin prin comparaţie.

    apropo dl ernu, m-aş fi aşteptat să vă referiţi mai mult la manifestu(l comunist) din perspectiva dvs, decât la kapital. dar (tot) na, cine sunt eu să îmi închipui aşa ceva…
    dar totuşi mai interesantă decât plictisitoare, mai destupată decât amorţită perspectiva. un pic cam încurcată cu sinodaliatea şi cu statul ăla ce dădea buzna-n creştinism, dacă nu cumva invers.

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: