Omul evanghelic. O explorare a comunitatilor protestante romanesti

Dragi prieteni,

Vă anunț, cu un sentiment de mare ușurare, că astăzi, înainte de prânz, „după lupte seculare”, care au durat mai mult de… zece ani, am predat la Polirom textele definitive și am semnat contractul final pentru volumul Omul evanghelic. O explorare a comunităților protestante românești. Este vorba de un volum masiv, de circa 650 de pagini, format mare, ce include texte elaborate de 19 autori, din interiorul și din afara mediului evanghelic.

Volumul va apărea în librării cel mai târziu până la începutul lunii septembrie, iar până la finalul aceleiași luni va fi disponibilă și versiunea ebook.

În viitorul apropiat voi voi începe să comunic, din când în când, mai multe informații despre acest proiect editorial.

Până atunci, pentru cei interesați, iată mai jos cuprinsul volumului.

Omul evanghelic – Cuprins

 

Advertisements

Femi Adeleye on Langham Preaching in Africa


Watch at the link below an excellent presentation made by my dear friend and former WVI colleague dr. Femi Adeleye, coordinator of Langham Preaching Africa.

https://p.widencdn.net/1eqwzq/2017-Vision-Weekend-Preaching-video

Eugene Peterson: In Between The Man and The Message

One of my heroes.

A reflective look into the life and beliefs of pastor and author Eugene Peterson. Executive Producer Don Pape. Directed by Greg Fromholz. Produced by Emma Good and Nathan Reilly.

Conflictul din Orientul Mijlociu – O serata Strajerul – 8

Haideți, fraților, o întrebare, o remarcă, o replică!

Mergem acasă nesatisfăcuți. Înseamnă că fie n-am priceput nimic, fie că am fost foarte clari, ceea ce mă îndoiesc… Te rog!

(O interlocutoare din sală) Vă întreb în legătură cu această toleranță de care vorbiți, cu privire la islam. Dacă toții creștinii au politica iertării și-a iubirii, asta nu ar putea fi ceva de care să profite islamismul în politica sa expansionistă?

Da, da! Întrebarea este absolut legitimă și este, de fapt, complexă. De fapt, aș putea-o traduce în termenii următori: ceea ce Cristos ne-a propovăduit în „Predica de pe munte” poate fi sursa unei teologii politice? Atunci când America este lovită, așa cum a fost lovită la 9/11, ar trebui ea să le ofere teroriștilor încă vreo două turnuri, eventual Sears Tower sau mai știu eu ce altceva? Cu siguranță că nu la asta se gândea Cristos! Cu siguranță că nu la asta! Într-un fel operează principiile eticii în relațiile dintre indivizi, dintre persoane umane și altfel operează ele la nivelul comunităților și la nivelul entităților naționale. Lucrurile sunt, în mod evident, mult mai complexe, la acel nivel. Nu putem transfera mecanic principiile de la un nivel la celălalt. Trebuie să operăm cu nuanțe. Teologia politică nu este specialitatea mea și nu intenționez să intru în detalii, într-un domeniu în care nu mă simt competent, dar în același timp, oricât de diferite ar fi principiile cu care operăm la nivelul relațiilor între state sau între comunități, nu cred că militarismul, că agresivitatea, că acceptarea cu seninătate a ideii de „victime colaterale”, când este vorba de oameni absolut nevinovați, cu zecile și sutele, este acceptabilă din perspectiva Împărăției, a valorilor Împărăției, a „Predicii de pe munte”, în sensul ei aplicat la comunitate, dar cred că adevărurile „Predicii de pe munte” pot fi aplicate în mod direct la relația dintre indivizi. Eu nu prea cred în predici, dar dați-mi voie să predic puțin în seara asta și să vă spun: haideți să încercăm să ne analizăm atitudinile! Ce anume se întâmplă în noi înșine, ce anume se stârnește în inima noastră, atunci când auzim cuvântul „musulman”? Ce imagini se nasc în mintea voastră? 9/11, fanaticul care se aruncă în aer în piață, Osama bin Laden? Oare v-ar plăcea dacă credința creștină ar evoca în mintea unui necreștin, islamic sau nu, doar Holocaustul, pornografia, căci doar de așa-zis creștini au fost ele inventate, nu-i așa? Țările zise creștine (orice va fi însemnând asta – eu cred că doar oamenii pot fi creștini, nu și țările) sunt cele care au promovat cruciadele; într-un oraș zis creștin, condus de un mare reformator, Calvin, a fost ars pe rug Miguel Servet, pentru erezia de a nu crede în Sfânta Treime; țările pretins creștine au instituit inchiziția, intoleranța, ori antisemitismul.Read More »

Conflictul din Orientul Mijlociu – O serata Strajerul – 7

Muslim_Distribution_map
Harta răspândirii Islamului

Hai să rezervăm câteva minute și viitorului. Ce se va întâmpla acolo? În mod clar, creștinii s-au aliat cu evreii în toată povestea asta și ca atare, creștinii sunt dușmanii declarați ai islamului, islam care nu poate fi neglijat, căci conține o populație destul de numeroasă…

Aproape 1 miliard!

… un teritoriu suficient de mare și care cuplând toată perspectiva lor, care-am povestit-o …

…una teocratică…

…sunt în stare de orice și ca atare, ei sunt o amenințare care nu poate fi neglijată din niciun punct de vedere. Pe lângă asta, ei sunt și-un popor militant, cum spuneai, nu numai cu armele, ci și sub raport misionar. Am mai povestit noi aici, Anglia este, realmente, terorizată de musulmani, Franța, de asemenea. Au existat, ați văzut, toate poveștile de violență din Franța, care realmente au întors lumea pe dos. Sunt oameni care trăiesc acolo, creștini sau nu, fie în Anglia, fie în Franța și care-și mărturisesc realmente frica de a trăi în acele zone dominate numeric de musulmani. Este interesant că istoria are consecințele ei: dacă Franța și-a alungat protestanții, acum are în locul lor musulmani și n-are decât să trăiască cu chestia asta.

Sigur!

Și așa mai departe. Deci noi creștinii suntem percepuți ca dușmani ai islamului De aceea, suntem vizați oriunde și peste tot în acțiunile lor, pentru că susținem Israelul. Deci un conflict aparent minor între două-trei milioane de oameni, de-o parte și tot așa de partea cealaltă, de fapt, se prelungește, se extinde la un conflict de proporții aproape mondiale, care acolo, local, se desfășoară în forma armelor și-a bombelor, iar la nivel mondial, sub forma ideologiilor, a politicilor economice, a influențelor ș.a.m.d. Dac-ar fi să discutăm în parametrii ăștia, lucrurile sunt mult mai grave. Noi stăm așa detașați, la distanță…

Așa credem noi.

…dar să vedem care ar putea fi viitorul și care ar putea fi în viitor impactul a ceea ce se întâmplă acolo, în Orientul Mijlociu.

Sigur!

Poate mai sunt întrebări sau comentarii.

(Un interlocutor din sală) se povestea că în timpul califatului musulman, creștinii au dus-o de fapt foarte bine…

Da! Mai bine decât politeiștii, vreau să spun. Pentru asta însă au plătit un preț, au fost mai degrabă o populație de gradul al doilea, dar li s-a dat dreptul să trăiască, nu să moară, ca celorlalți. Eu aș duce lucrurile un pas mai în spate, aș zice, apariția islamului este, într-un fel, judecata lui Dumnezeu asupra unui creștinism decăzut. Uitați-vă. Islamul a triumfat în toate zonele în care a existat creștinism înainte. Dar creștinismul a decăzut, sub raport dogmatic, sub raport moral și chiar sub raport administrativ. Zona Orientului Apropiat și a Orientului Mijlociu este una în care creștinii au fost la un moment dat în istorie extrem de puternici. Discutăm aici mai ales despre Irak, unde biserica caldeeană (de persuasiune nestoriană, monofizită), care este acum o rămășiță, a avut o activitate misionară extraordinară, cu rezultate incredibile în perioada medievală timpurie (înainte de anul 1000). Biserica ortodoxă orientală a Siriei, numită și siriacă, a întărit rămășițele bisericii rezultate, conform tradiției, din lucrarea misionară a apostolului Toma, în zona Kerala, pe coasta Malabar, din sud-vestul Indiei. Acum, biserica aceea se numește Siro-Malabar, din pricina influenței puternice a bisericii siriace. Între India și Siria este-o distanță uriașă, mai mare decât distanța dintre București și Londra. Misionarii aceia au împânzit lumea asiatică, până în Siberia la nord, în Mongolia, în zona centrală, și în China, la răsărit. Dar, cu vremea, din pricina unor cauze complexe, credința creștină a decăzut acolo, s-a amestecat cu religiile locale, și rezultatul este că un creștinism decăzut a devenit solul fertil pentru apariția unei erezii, pentru că islamul nu este altceva decât o erezie creștină. Același lucru s-a întâmplat în tot nordul Africii, care-a fost creștin în primele secole ale bisericii, din Egipt până în Maroc. Iar astăzi, acel spațiu este islamic și islamul se întinde mereu, ca o pânză, înspre sudul Africii, până în Nigeria, și dincolo de ea.Read More »

Conflictul din Orientul Mijlociu – O serata Strajerul – 6


Imperiul Otoman

Acum, haide să revenim la actualitate!

Să revenim!

Deci, la prezent! În mod cert, pentru unii de-aici, discuția asta începe să nu mai fie la locul ei …

Relevantă.

… pentru că, e clar, noi suntem orientați.

Da, da! Ce să facem? Avem un bai! Recunoaștem chestia asta, cel puțin.

Da. Suntem orientați, adică nu susținem dispensaționalismul și faptul că Israelul va juca acest rol important, la sfârșitul istoriei, inclusiv un rol politic și ca atare, ne detașăm puțin de povestea asta, de implicarea religioasă, în ce se întâmplă în conflictul de-acolo și poate reușim să fim puțin mai realiști sau mai obiectivi, cu privire la ceea ce se întâmplă faptic acolo.

Da! OK! Cineva poate respinge sau accepta povestea asta, dar ce se întâmplă faptic e ceva ce nu poate fi contestat, probabil.

Hai acum să povestim ceva despre ce se întâmplă faptic și care sunt influențele lucrurilor care se întâmplă concret acolo, căci până aici, sigur, poate că interesul discuției noastre ar fi fost pentru creștinii care au o perspectivă religioasă pro-Israel…

Sigur!

… dar dacă am demontat chestia asta, s-ar putea să nu mai aibă interes discuția. Totuși, ea cred că este de interes și aș vrea să ne spui care-ar fi influențele acestor fapte, care-au început în 1948, ce face Israelul, de fapt, care este scopul Israelului, ce se întâmplă acolo și ce influență are asta asupra lumii, asupra noastră, asupra viitorului.

Dați-mi voie să încep de la un punct, care nu-i direct legat de întrebarea ta, dar care s-ar putea să ne doară și sper să ne doară mai tare decât situația politică. La căderea Imperiului Otoman, la sfârșitul Primului Război Mondial, toată zona care aparținea Imperiului Otoman, inclusiv Israelul, Palestina, Siria, în toată zona aceea a răsăritului Mediteranei, inclusiv Asia Mică, existau circa 25% creștini. Vă puteți închipui acest lucru?! 25% creștini! Astăzi, sunt mai puțin de 4% în toată zona! În mai puțin de o sută de ani. Ce s-a întâmplat în această perioadă și ce se întâmplă astăzi, cu ajutorul dispensaționaliștilor americani, este că creștinii din spațiul în care s-a născut Biserica sunt încurajați să părăsească Israelul, locul în care s-a născut Cristos, ca să lase terenul liber sioniștilor, care persecută Biserica creștină cât pot, oriunde o prind la înghesuială, dar, în același timp, sunt foarte deschiși să ia banii creștinilor americani, căci doar banii n-au miros? Poate lucrul acesta ar trebui să ne doară!Read More »

Teodorescu, Valentin – Intre Dumnezeu si monstrul zburator de spaghete

Teodorescu, Valentin - Intre Dumnezeu si monstrul zburator de spaghete. Argumentele lui Plantinga pentru existenta lui Dumnezeu

Dupa o perioada de pauza, valoroasa editura oradeana Ratio & Revelatio, condusa de domnul Otniel Veres, revine in peisajul editorial cu un titlu din domeniul apologeticii crestine.

Teodorescu, Valentin, Intre Dumnezeu si monstrul zburator de spaghete. Argumentele lui Plantinga pentru existenta lui Dumnezeu

Autorul, care ]n prezent este doctorand in domeniul filosofiei religiei la Frankfurt, a studiat, intre altele, filosofie si teologie, avind preocupari constante in domeniul filosofiei stiintei si al teologiei fundamentale.

Iata o succinta prezentare a cartii, asa cum apare ea pe situl editurii.

Există Dumnezeu? De ce credem în El? Dacă într-adevăr este înscrisă în om o tendință naturală de a crede în Dumnezeu, cum putem distinge care dintre numeroasele abordări religioase este cea corectă? Iată cîteva întrebări esențiale la care studiul de față oferă un răspuns pertinent, pornind de la argumentele unuia dintre cei mai proeminenţi filosofi contemporani ai religiei.

Felicitari domnului Vaentin Teodorescu. Si la cit mai multe carti bune.

Conflictul din Orientul Mijlociu – O serata Strajerul – 5

Da, Dănuț are foarte multe date în spate, pe care noi nu le-avem, și poate, din prezentarea asta istorică, ar merita să mai spunem câteva lucruri… te rog pe tine să le spui!

Da! Te rog să întrebi!

Da! Te întreb: de exemplu, sigur, ai amintit de anul 1948, înființarea statului evreu, poate, ar merita să spunem cam cum s-a întâmplat chestia asta, pe scurt.

Da, da! Să spunem ceva despre mișcarea sionistă, care a preexistat acestui eveniment.

Da! Și ce s-a întâmplat, din punct de vedere politic, atunci? Cum a fost posibilă înființarea acestui stat care, în mod cert, a fost motorul acestui conflict care există actualmente și apoi, care sunt rațiunile din spatele tuturor acestor acțiuni evreiești, care își cere terenul înapoi? Bun! Noi, dac-ar fi să gândim după paradigma noastră strict creștină și numai după lectura Vechiului Testament, am zice: „Fraților, păi, ăla e terenul lor…

Sigur că da!

 …și trebuie să și-l ia înapoi!”

Sigur! Cu orice preț!?!

… și ca atare …

Să facă cum au făcut cu canaaniții: să-i nimicească pe orice cale; căci „scopul scuză mijloacele”.

…musulmanii au venit acolo peste ei, le-au luat terenul și ei și-l iau înapoi. Asta ar fi rațiunea cea mai simplistă, banală, cu care se judecă și cu care de fapt, suntem formați, prin mass-media, îndeosebi. Deci haide să spunem ceva despre asta: cum a fost posibil să se înființeze statul evreu, când el nu exista, el dispăruse în anul 70AD și care sunt rațiunile din spatele acestei manevre politice care continuă și acum, cu tot ce spuneai despre epurarea musulmanilor și despre conflictele dintre statul evreu și statele musulmane dimprejur?

Ei bine, în acest punct, ne-ar fi fost de foarte, foarte mare folos să-l avem aici pe Dorin Dobrincu, așa că eu o să încerc să fac o chestie absolut amatoristă și să vă spun câteva lucruri pe care le știu. În mod evident, acesta este un popor straniu, unic în istorie. Nu sunt multe popoare care-au suferit atât de multe vicisitudini și care-au continuat să existe, să-și păstreze identitatea în istorie, în ciuda tuturor acestor vicisitudini. Este un popor cu o capacitate de adaptare incredibilă! După aproape douăzeci de secole de împrăștiere, conștienta lor de popor și nostalgia întoarcerii în Țara Promisă nu i-a părăsit niciodată. Această nostalgie a căpătat diverse forme, unele dintre ele religioase, și aș vrea să menționez aici hasidismul, care s-a născut pe teritoriul nostru, undeva, în nordul Bucovinei – Martin Buber, o mare personalitate a mișcării hasidice își are rădăcinile spirituale pe-aici, pe undeva. Este o mișcare mistică, de reînnoire, un fel de Oastea Domnului a iudeilor, care a păstrat aceste nostalgii, dacă vreți, într-o formă religioasă strictă și spiritualizată. Dar au existat și forme foarte seculare și Mișcarea Sionistă, care s-a născut la sfârșitul secolului al XIX-lea și a ajuns la maximă activitate  în perioada care-a precedat Cel de Al Doilea Război Mondial și după aceea, a jucat rolul principal în înființarea statului evreu. Este, în esență și la rădăcinile ei, o mișcare strict seculară. Ea s-a folosit cu abilitate de argumentația de ordin religios, dar liderii ei n-au fost niciodată, și nu sunt nici astăzi  oameni religioși. Ei au dorit să construiască nu un stat religios, nu o teocrație acolo, ci un stat după principiile tradiției moderne, un stat în care acesta este desprins de instituțiile religioase. Ba chiar, la un moment dat, când începuseră discuțiile legate de un loc, de-o patrie, unii dintre liderii Mișcării Sioniste au fost gata să primească orice alt spațiu geografic. La un moment dat, s-a discutat despre Uganda, ca despre locul în care să se poată reînființa statul evreu și mulți dintre liderii Mișcării Sioniste au fost gata să accepte aceasta. Am putea spune că era un act de disperare. Eu i-aș spune, mai degrabă un act de indiferență, pentru că motivația lor nu era una religioasă, ci pur și simplu, una politic, naționalistă. Ei doreau, în mod legitim, să aibă un stat al lor, așa cum are aproape orice altă națiune. Așa cum kurzii își doresc un stat al lor, cum românii și-au dorit un stat al lor, la fel și evreii au dorit să aibă un stat al lor. Este o dorință absolut legitimă. Mișcarea Sionistă, care-a jucat rolul central în presiunile făcute asupra puterilor occidentale pentru înființarea unui stat evreu, a avut ca prim rezultat Declarația Balfour, dată, parcă, în 1917, de guvernul britanic. Aceasta afirma: „Guvernul Majestății Sale privește favorabil stabilirea în Palestina a unui Cămin național pentru poporul evreu și își va folosi bunele oficii pentru a facilita atingerea acestui obiectiv; este de înțeles că nu se va face nimic ce ar putea prejudicia drepturile civile și religioase ale comunităților neevreiești existente în Palestina, sau drepturile și statutul politic obținut de evrei în alte țări.”Read More »

Conflictul din Orientul Mijlociu – O serata Strajerul -1

Notă: Textul pe care încep să-l public astăzi, în serial, este editarea transcrierii unei serate „Străjerul”, legată de situația din Orientul Mijlociu, pe care am realizat-o împreună cu prietenul meu dr. Dănuț Jemna, în toamna anului 2006. Motivul afișării lui este pregătirea unei serii de întâlniri pe tema viitorului Bisericii în Orientul Apropiat, respectiv Mijlociu, la Arad, în perioada 27-28 ianuarie, sub auspiciile Forumului Dialogos, și la invitația amabilă a prietenului meu dr. Emil Bartoș. Sper că acest text va stimula gândirea celor care vor participa la acele întâlniri, dar și a altora, familiarizându-i cu informații pe care timpul redus pe care îl voi avea la dispoziție acolo nu-mi va permite să le dezbat  (textul în aldine reprezintă intervențiile lui Dănuț Jemna, gazda întâlnirii).

* * *

Vă spunem bună seara celor care ați reușit să ajungeți în seara aceasta aici! La noi, anul bisericesc începe în septembrie și deci, seratele se reiau aici și sper să fie cel puțin o dată pe lună. Și dacă vă fixați în program ideea de a veni la câte-o serată aici, sper să reușim cu ritmul ăsta, cel puțin o dată pe lună, să facem câte-o serată. În seara aceasta, ne-am gândit să abordăm o chestiune care e pe tapet și în mass-media și care frământă întreaga lume de la oameni religioși la cei politici. Este vorba despre conflictul dintre Israel și palestinieni. Așa cum vom vedea, dar acest conflict este foarte vechi, încă de la nașterea poporului Israel și durează până în prezent. De ce ne-am oprit la această temă? Într-o formă sau alta, lumea este cu ochii pe Ierusalim, indiferent din ce punct de vedere, fie că sunt rațiuni politice, la mijloc, fie că sunt rațiuni economice sau religioase. Avem acum acces la tot soiul de informații de-acolo. Așa cum spuneam, într-o formă sau alta, toți oamenii sunt cu ochii îndreptați spre Ierusalim. Creștinii înșiși au foarte multe motive care îi fac să fie cu privirea îndreptată spre Ierusalim. Există creștini de diverse culori care plasează statul Israel în istoria mântuirii, a lucrării lui Dumnezeu, într-o formă sau alta. Cei mai habotnici, printre care se găsește și o parte însemnată a evanghelicilor, consideră că statul Israel va avea de jucat un rol major, spre finalul istoriei și ca atare, este întemeiat să ne uităm spre Ierusalim, pentru că de-acolo vor veni lucrurile cele mai însemnate pe care le-așteaptă omenirea spre sfârșitul istoriei. Dar există și rațiuni politic. Acolo sunt interese enorme legate de zone de stabilitate, de pace cu fundamentalismul islamic, sunt interese economice cu petrolul ș.a.m.d. Le știți, pe acestea nu vreau să le comentez eu, doar am făcut deschiderea la acest subiect. În seara aceasta, domnul Dănuț Mănăstireanu ne va vorbi despre această poveste. Vom încerca să mergem puțin în istorie, să venim apoi, înspre prezent și să vedem dacă într-adevăr  poveste din Orientul Mijlociu merită atenția noastră și care-ar putea fi o perspectivă creștină asupra acestei chestiuni. Eu zic să facem obșteasca rugăciune „Tatăl nostru” și să avem întotdeauna în minte că orice lucru trebuie făcut cu Dumnezeu și în Numele lui Dumnezeu. După aceea, intrăm în temă, intrăm în prezentare. O să vedem cum facem. Probabil că vom începe cu prezentarea, și când vă vine o întrebare, când sau o idee, interveniți, opriți-ne sau opriți-l pe Dănuț, că eu sper că o să vorbească el mai mult –el este mai bine pregătit la capitolul ăsta, vine de pe teren de-acolo. Cred că asta va fi metoda: să interveniți, oricând, și să spuneți ce-aveți de spus… Haideți să ne ridicăm să spunem „Tatăl nostru” și-apoi să intrăm în temă!

Tatăl nostru care ne ești în ceruri…
Read More »

Peter Enns – The Hardest Thing for Me about What I Do

The confession below is about sincerity and integrity. I share it here because I feel exactly the same way. For a ‘social animal’ like me, loosing friends is never easy. Yet, I am not ready to sacrifice my conscience even in order to keep a friendship. I may be wrong on what I believe – I have been proven wrong before. 😦 That is why, some day I am going to write something titled ‘How I Changed My Mind’).

Yet, until I have enough evidence to change my mind, I have to be true to what I believe. And, of course, I will express those convictions in imperfect ways, in line with my temperament, my level of (im)maturity and my ethnic makeup. I hope my friends can live with that. But if they cannot, I can’t do anything about it.

As Scripture says, let us walk together in the things we think alike, and may the Holy Spirit enlighten us in the rest. I can live with that. Can you?
And now, here is what Pete Enns has to say about it.

** * *

OK, this is going to be a little personal, but you don’t have to read it.

In case you haven’t noticed, I write about the Bible and Christian faith now and then. And if you’ve noticed that, you’ve probably also noticed that some of what I write about could be considered a bit edgy—for some, at least.

And that’s OK. When you write about God, Jesus, and the Bible, you’re going to be controversial for somebody. And, if several thousand years of recorded history are any indication, some people are probably going to be very, very, very angry with you for uttering thoughts about ultimate reality that they don’t like. They might even hate you (in Jesus’ name and for the glory of God).

But that doesn’t bother me terribly. Sure, I don’t love it, but it’s part of the job. Plus, my keyboard has delete button.

Over-the-top negativity isn’t the hard part. What’s hard is losing friends, a community, a sense of belonging, a shared narrative.

It’s not so much about friends becoming enemies, but the more subtle disorientation of not really fitting anywhere.

The insider becomes the outsider. Nothing unravels a social fabric quicker. I get it. No one likes their social fabric unraveled. It keeps us warm and safe. No offense taken.
I keep writing because I believe in being true to myself, and genuine faith cannot exist for me if I hold back and refuse to “take door number 3.” I’m not particularly brave. I don’t wake up in the morning mustering courage so I can go into battle to slay dragons. I just don’t know what else to do with myself.

I don’t know how not to turn things around in my head and look for a different angle that produces some new insights, even if that means leaving behind familiar things. I just can’t imagine not trying to work all this out—for my own benefit, and, if all goes well, for others, too.

I’m not whining. I’m not a martyr. It is what it is. I’m just saying the loss of community, of a shared narrative, is the hardest part for me. Not fitting. Not knowing where you fit, or if such a place even exists. And maybe this is how it will always be.

And I know a lot of others feel the same way.

(Source, HERE)

Dr Danut Jemna – Viitorul comunitatii penticostale din România

Pentecostal baptism

La rugamintea prietenului meu, Dr Danut Jemna, fac publice aici consideratiile lui legate de situatia penticostalismului romanesc in acest moment. Textul de fata reia o analiza facuta de Dr. Jemna, singurul specialist in patristica in spatiul pentecostal romanesc, in urma cu aproximativ zece ani. Ca profesor universitar abilitat, Dr. Jemna este, de asemenea, specialist in statistica, cu un interes special pentru demografie, domeniu in care a publicat deja un numar de carti si articole. Textul de fata include si o discutie asupra citorva probleme importante pentru penticostali, si prea putin discutate pina acum, din perspectiva acestei discipline stiintifice.

Scopul acestei analize critice nu este nicidecum unul destructiv, ci reprezinta o invitatie la un prea mult intirziat dialog legat de o serie de chestiuni fundamentale de care depinde, crede autorul, viitorul comunitatii penticostale in Romania.

Autorul este deschis sa raspunda la reactiile celor interesati. O puteti face aici sau direct, pe email (pe care il pot pune la dispozitie, in privat, celor interesati).

Redau mai jos inceputul acestei analize.

** * *

În noiembrie 2008, la un moment aniversar, am scris un text pe care l-am intitulat: Are un loc Biserica Penticostală în România şi în Iaşi? În acest text am încercat să fac câteva observații legate de: dezvoltarea comunității în profil teritorial (am subliniat concentrarea în anumite zone ale țării și în mediul rural); spiritualitatea penticostală (cu înclinații dualiste și lipsa unei viziuni care să integreze întreaga realitate a existenței umane); prezența publică (precară și ambiguă, reactivă și partizană); relațiile cu celelalte comunități religioase (dominate de spirit sectar). Revin asupra acestei teme cu o nuanțare a întrebării puse atunci – mai are viitor această confesiune în România? Pentru a putea da un răspuns coerent la această întrebare este necesară analiza unor elemente pe care le supunem discuției în continuare.Read More »

A Cry for Help from Jerusalem

TJerusalem by night

I have just received a desperatee call for help from a very good Christian Palestinian friend. It is related to the implications of the recent decision of the American president to move their embassy from Tel Aviv to Jerusalem.

My friend is telling me that more and more of the evangelical churches in Palestine (representing something like 1% of the Palestinian Christians, who are, themselves, about 1% of the entire Palestinian population in the West Bank) are adopting a Zionist theology, in an attempt to schmooze American churches to support them financially (you may rightly call it ecclesial prostitution). This is, of course, a luxury that historical churches in Palestine (not only Greek Orthodox, Melkite, and Latin churches, but also Anglicans and Lutherans) do not have.Read More »

Molly Worthen – How to Escape From Roy Moore’s Evangelicalism

Molly Worthen

Molly Worthen (born 1981), is a historian of American religion and a liberal journalist. She is assistant professor of history at the University of North Carolina at Chapel Hill. She is the author of an exceptional book, which every evangelical should absolutely read: Apostles of Reason: The Crisis of Authority in American Evangelicalism. In this article, published by The New York Times, she reflects on the profound crisis on American evangelicalism, in the light of the current Roy Moore ethics scandal. Here are just a few excerpts.

* * *

…a new ritual has superseded Sunday worship and weeknight Bible studies: a profane devotional practice, with immense power to shape evangelicals’ beliefs. This “liturgy” is the nightly consumption of conservative cable news.

When I sought out conservative and progressive critics of white evangelical politics and asked them how to best understand it, this was their answer: pay attention to worship, both inside and outside of church, because the church is not doing its job. Humans thrive on ritual and collective acts of devotion. And the way we worship has political consequences. It shapes our response to evil and our reaction to people different from ourselves.

The philosopher James K. A. Smith, who teaches at Calvin College in Grand Rapids, Mich., has argued that our lives are shot through with unconscious acts of worship, whether we genuflect at the Apple Store or wake up whispering prayers for our child’s admission to the Ivy League. “We are, ultimately, liturgical animals because we are fundamentally desiring creatures,” he writes in his book “Desiring the Kingdom.” “We are what we love.”

When the Rev. Dr. Martin Luther King Jr. observed that 11 o’clock on a Sunday morning is the most segregated hour in America, he was acknowledging the special power that ritual and community have to stoke or weaken both love and hatred. There is no substitute for sharing the bread and wine — the climax of the Christian liturgy — with people unlike yourself, Ms. Schiess said. She called for fighting false idols with right worship: “Fox News forms a fear, a caricature of other people; if communion were done in churches with diverse populations, it would counteract that fear.”

f you’re wondering what the future of not-so-organized religion looks like, look to the community that has grown up around “The Liturgists,” a podcast hosted by Michael Gungor, a musician, and Mike McHargue, a science writer (both are former evangelicals).
When they began the podcast in 2014, “we started it out of a sense of existential loneliness,” Mr. Gungor told me. They broadcast liturgical music, meditations and interviews with theologians and activists. The podcast has nurtured a community with a life of its own. Listeners find one another through social media, and the co-hosts travel the country to convene events where fans eat, drink and worship together — groups that often continue meeting after Mr. Gungor and Mr. McHargue leave town.
“As America deinstitutionalizes and moves away from religion, people — especially millennials — have lost something. Their community becomes primarily virtual, they’re seeing people through a screen and not flesh and blood, and there’s great data that this leads them to loneliness and depression,” Mr. McHargue said. “The core of every podcast is, ‘you’re not alone,’ and that draws people in, but we can’t stay there. We have to draw them into some kind of communal practice.”

All these people have one thing in common: the instinct that worship should be an act of humility, not hubris. It should be a discomfiting experience, not a doubling down on what’s easy and familiar. The battle for the soul of evangelicalism, the struggle to disentangle it from white supremacy, from misogyny — and from the instinct to defend politicians like Roy Moore — demands sound arguments grounded in evidence. But the effort must also advance at the precognitive level, in the habits and relationships of worshiping communities. Fellowship has the power to refashion angry gut feelings and instead form meek hearts and bounden duty.

(Read HERE the entire article.)

 

 

Kirsteen Kim – Unlocking Theological Resource Sharing Between North and South


Kirsteen Kim is Professor of Theology and World Christianity in the School of Intercultural Studies, Fuller Theological Seminary, USA

Kirsteen Kim deals in this Lausanne article with what I consider to be one of the tragedies of present day evangelicalism: the Western financial and institutional domination of evangelicalism, in the context of a growing evangelical and Pentecostal/charismatic dynamic moving rapidly East and South.
The author suggests a number of well meaning possible solutions for ‘unlocking resource sharing’ in this context. However, I am afraid that, like in the Lausanne movement itself, unless something radical and prophetic happens, the ‘golden rule’ (meaning, ‘who has the gold, makes the rules’ ) will continue to dominate the North-South dynamic. And, for the moment, this dynamic seems to be governed more by the capitalist free market mechanism than by the principles of the Kingdom of God).
From this point of view, I am more hopeful in what secular institutions are trying to do (like the current European Union discussion that access should be TOTALLY FREE for ALL scholarly journals), than in the willingness of Christians to think and act outside of the capitalist box.
I am very curious what others think about this.

Here are a few excerpts from the article.

* * *

key dilemma faced by theological educators is that, whereas most students are in the South, many of the resources are in the North.

  • Although, throughout the North, the overwhelming majority of church leaders have theological education, sometimes to doctoral level, overall enrolment in theological education is declining, including in evangelical schools.
  • In the South, many churches are led by people without the benefit of theological education and without access to it. However, although concrete data on theological education in the South is lacking, regional theological associations report rapid growth. Moreover, some faculty at institutions in the South now have higher levels of faculty qualifications to enable them to offer doctoral degrees.

Despite the shifting picture, the absolute majority of teaching staff, scholarship funds, theological libraries and publications are still located in the North. Furthermore, the decline of theological education in the North, together with the ongoing effects of the 2008 financial crisis, has restricted the already-limited funds available from the North for theological education in the South.

Despite the financial constraints, there is much that can be done to address the current imbalance in theological education between North and South. I shall give some practical examples and suggestions of resource sharing below. However, in order for this to happen, we need the kind of theological education that encourages such sharing.

One of the reasons for the inadequate resource sharing is that theological education—both in the North and the South—is dominated by models developed to serve the institutional church of a largely homogenous community in a particular locality.

Along with the development of missional church, we need missional theological education. Becoming missional is not just a matter of adding in optional courses in ‘missiology’ or ‘global Christianity’; it requires a paradigm shift in the way the entire theological curriculum is taught. This change is happening:

  • Biblical studies is recognizing the cultural and regional diversity of the early church.
  • Systematic theology is taking account of the systems of thought in Asia, Africa, and indigenous peoples.
  • Church history is becoming integrated with mission history, and recognizing the polycentric nature of Christian movements.
  • Practical theology is focusing not only on local but also on global questions and on their interconnectedness.

When we learn through our theological education to value the whole church—diverse, multicultural, global, and interdependent—we will realize the importance of resource sharing. The Lausanne Movement can be a catalyst to speed up change, which needs to take place in the accrediting agencies as well as the institutions for theological education.

(Read HERE the entire article, to find the solutions suggested by the author to this serious problem.)

 

 

 

Horia-Roman Patapievici – Religie și politică. Rolul și locul creștinului în viața politică

Centrul Areopagus din Timisoara celebreaza zilele acestea 20 de ani de existenta. Cu aceasta ocazie a fost organizat evenimentul special pe care il puteti urmari aici inregistrat.

Eveniment special, sâmbătă, 11 noiembrie 2017, ora 11, la sediul centrului Areopagus din Timișoara. Invitat de onoare: Horia-Roman Patapievici. Am discutat împreună despre religie și politică, cu accent pe rolul și locul creștinului în viața politică.

Scot McKnight – Bury The Word “Evangelical”


Scot McKnight, at the centre of the picture

[This ia stern warning from a leading evangelical. We better listen. And, I openly admit, I fully agree with Scot.]

It’s time to bury the word “evangelical.” It’s both past time to bury it but it’s also time yet again to bury it.

I have a strategy for doing so, but first this:

Kate Shellnutt, at CT, writes,

More than 80 years ago, the first president of Princeton Evangelical Fellowship aspired for the organization to allow students “to enjoy Christian fellowship one with another, to bear united witness to the faith of its members in the whole Bible as the inspired Word of God, and to encourage other students to take, with them, a definite stand for Christ on the campus.”

In 2017, the Ivy League student ministry remains fully committed to this purpose … just without calling themselves evangelical.

The long-running organization changed its name this year to become Princeton Christian Fellowship, citing baggage surrounding the evangelical label.

“There’s a growing recognition that the term evangelical is increasingly either confusing, or unknown, or misunderstood to students,” the organization’s director, Bill Boyce, told The Daily Princetonian.

It’s not an issue limited to the 8,000-student campus; a number of evangelicals across the country share his concerns, particularly after last year’s election linked evangelical identity with support for President Donald Trump in the public eye.

Which leads me beyond the obvious: one of the more openly affirming institutions of evangelicalism, CT, records the news that evangelical is an embattled term while CT presses forward with no desire to diminish the centrality of the term for itself. But this essay is not about CT.

It’s about that dreaded term “evangelical.”

It’s a case of only a few who like the term while many despise the term, all the while knowing there’s no other term to use.

The issue is politics; the presenting painful reality is Trump. The reality is 81% of evangelicals voted for Trump. The word “evangelical” now means Trump-voter. The word “evangelical” is spoiled.

Which means the problem is not nearly so large among self-confessed evangelicals. They admit to being evangelicals and voting for Trump and evidently see no dissonance. We don’t know how many of that 81% held their nose when they voted for Trump but this is certain: they weren’t voting for Hillary Clinton. Their evangelical convictions and their political convictions were inter-looped into voting for Trump and not Hillary (or a Democrat).Read More »

Dewi Hughes – A Tribute to a Great Man of God


Dewi Arwel Hughes

I just found out that my dear friend Dewi Arwel Hughes went to bee with the Lord. May he rest in peace with the saints!

I met Dewi for the first time in February 2007, at Limuru, in Kenya, in the context of the Lausanne Movement, as we were both called to serve in the Lausanne Theology Working Group, under the leadership of Dr. Christ Wright.


Ruth Padilla, Dewi Hughes, Chris Wright, John Baxter-Brown,
Members of the Lausanne Theology Working Group

Dewi presented there a paper on ecclesiology and ethnicity, which, as I was going to find out, was one of his lifelong passions. My friend was not a nationalist. Far from it. Nevertheless, he was fully dedicated to the preservation and flourishing of the Welsh language. In 2010, when we met for the last time on this side of eternity, he had with him a young Welsh woman that he was mentoring in this area. I remember how impressed I was by the quality of her presentation during the congress, and how proud was Dewi of her. His interest in the theological implications resulted also in his book Castrating Culture: A Christian Perspective on Ethnic Identity from the Margins, published by Paternoster, in 2001.Read More »

Ritualul și rolul său | irisologie

Source: Ritualul și rolul său | irisologie

Am citit cu interes acest text. In ce ma priveste, ca ‘high church Anglican’ sunt mai pozitiv fata de ritualul religios decit sunteti dvs. Observ ca traseele noastre religioase sunt opuse, si poate de aici vine diferenta: al dvs este de la ritualul religios catolic (fie el si unul nominal), la saracia simbolica cultului evangelic, in vreme ce a mea este de la aceasta din urma, la bogatia liturgica si sacramentala a crestinismului istoric. In ce ma priveste, teologia, si in special interactiunea cu teologia ortodoxa, este cea care a determinat in cea mai mare masura aceasta traiectorie.
Acestea fiind spuse, dati-mi voie sa fac citeva observatii.
1. Omul este o fiinta simbolica si nu poate trai fara simboluri, metafore, modele, si, in cele din urma, fara ritual. Omul este singura fiinta are marcheaza ritualic nasterea unui prunc, isi celebreaza nunta si isi ingroapa mortii, intre multe altele.
2. Ritualurile de trecere, nu sunt doar apanajul omului primitiv. Chiar daca rolul ritualurilor de trecere a slabit in modernitate, acestea continua sa existe, slava Domnului, ele izvorind din natura omului creat dupa chipul lui Dumnezeu. In definitiv, botezul crestin tocmai asta este – un ritual de trecere (fara singe insa, caci pe acesta l-a varsat Cristos). In aceasta privinta refuz fara ezitare conceptia penibila a lui Zwingli despre sacramente, care le transforma in simple semne – daca e asa, adica daca singura lor ratune este sa semnifice, intr-un fel sau altul – caci aceasta este natura semnului: semnificatul este important, nu semnul utilizat, moartea si invierea cuiva in Cristos, de ce nu ‘facem botezul’, de exemplu, cu candidatul intrind cu hainele de strada intr-un dulap – semnificind mormintul, si iesind din el cu haine albe, semnificind invierea sau ‘nasterea din nou’ (intre altele, un concept biblic minor, a carui importanta a fost exagerata de evanghelici). La fel, am putea lua ‘cina’ cu brinza si lapte, daca vinul si piinea sunt doar semne arbitrare. Dar nu sunt. Cum nu e nici apa. Bunul nostru simt de spune asta, chiar daca bezmeticcul Zwigli ar vrea sa credem altceva.
3. Ruptura sacru-profan, oricit de folositoare ar fi ea pentru Eliade si istoria religiilor, este inselatoare din perspectiva crestina. Scopul lui Cristos, nu este sa creeze un soi de homo religiosus, la care doar dimensiunea sacra conteaza, ci ‘ a aduce toate lucrurile in ascultare de Dumnezeu, in Cristos’ (Efes. 1:10). Cu alte cuvinte, daca moderrnitatea a incercat profanarea (si eliminarea) sacrului, Cristos a venit sa sacralizeze intreaga existenta.
4. Da, modernitatea a incercat sa desvrajeasca lumea – lipsa de ritual a evanghelicilor, care sunt copii ai modernitatii, este o alta expresie a acestui efort – dar a esuat lamentabil. Avem de-a face, asa cum bine remarca multi sociologi ai religiei (inclusiv Peter Berger insusi – Dumnezeu sa-l odihnasca, cel care promova cindva teoria secularizarii, iar apoi a realizat ca s-a inselat), lumea a intrat, in postmoderrnitate, intr-un proces de revrajire, chiar daca, asa cum subliniam intr-un pasaj din teza mea de doctorat, este vorba de o revrajire in care transcendentul nu este inca pe deplin restaurat in locul care i se cuvine.
5. Cred ca evenimentul cristic nu schimba prea mult in nevoia omului de ritual. Inainte de Cristos, ritualul arata inainte, spre venirea lui, in vreme ce dupa inviere el arata inapoi, catre ceea ce a facut posibila mintuirea noastra. Atit si nimic mai mult.
In concluzie, convingerea mea este ca fara ritual omul nu este om, ci doar o jivina, fie ea si cuvintatoare.

Roger Olson – What is Fundamentalism?

Here are, according tto Roger Olson, the ‘symptoms’ of the spiritual disease called ‘fundamentalism’:

1) A tendency to elevate doctrines historically considered “secondary” (non-essentials) to the status of dogmas such that anyone who questions them questions the gospel itself.

2) A tendency to eschew “Christian fellowship” with fellow evangelical Christians considered doctrinally “impure” along with a tendency to misrepresent them in order to influence others to avoid them.

3) A tendency to “hunt” for “heresies” among fellow evangelical Christians and to reward fellow fundamentalists who “find” and “expose” them—even where said “heresies” are not truly heresies by any major confessional standards shared among evangelical Protestants.

4) A tendency to place doctrinal “truth” above ethics such that misrepresenting others’ views in order to exclude or marginalize them, if not get them fired, is considered justified.

5) A tendency to be obsessed with “liberal theological thinking” that leads to seeing it where it does not exist along with a tendency to be averse to all ambiguity or uncertainty about doctrinal and biblical matters.

(Source, ‘What Is “Fundamentalism?”’)

NOTE: In case you wonder if you are a fundamentalist.

 

 

 

Roger Olson – What is Liberal Theology?

Here are, according to Roger Olson, the ‘hallmarks’ of modern liberal theology:

1) A tendency to reduce the Bible to “the Christian classic” that is “inspired” insofar as it is inspiring;

2) A tendency to reduce Christianity itself to ethics such that doctrine is an expression of collective opinion always open to revision in light of changing cultural conditions;

3) A tendency to embrace and promote individualism in spirituality and doctrine while insisting on certain controversial ethical positions as matters of justice and therefore beyond debate;Read More »

Rob Bell – What Is the Bible?

I have just finished reading Rob Bell’s latest book, titled What Is the Bible?: How an Ancient Library of Poems, Letters, and Stories Can Transform the Way You Think and Feel About Everything. I really loved it and I think every evangelical should read it. The book does not say anything new, nor does the author claim to do so. It merely presents at a popular level what theologians and Bible scholars have said about it in the last hundred years.

You may ask, what is then so important about it? Here is my answer.Read More »

Pur și Simplu: Colibași-București – Despre Vasile Ernu

Published on 7 Jun 2017

De unde vine „omul de stânga” – așa cum își zice – Vasile Ernu, scriitor român, eseist, comentator politic, cunoscut pentru cărțile sale „Născut în URSS”, „Sectanții”, „Bandiții”? Cum definește ceea ce numește „stânga mea” și cum a ajuns la astfel de convingeri?

Premiu al Uniunii Scriitorilor pentru romanul Sarbatoarea corturilor

Un premiu pe deplin meritat.

Felicitari domnului Ioan T Morar!

In vizita la Sarbatoarea corturilor


Grupul Agape, condus de Nelu Moț (al doilea din stinga).
Primul din stinga este Mihai, fratele lui Jan Gligor.

Clipul de mai sus, este o introducere perfectă în etosul muzical al ‘janistilor’, grupul format în jurul lui Jan Gligor, modelul personajului principal, Jac, din fascinantul roman Sărbătoarea corturilor, al lui Ioan T. Morar.Read More »

Healing – a Neglected Aspect of Orthodox-Evangelical Dialogue? | Lausanne-Orthodox Initiative

Source: Healing – a Neglected Aspect of Orthodox-Evangelical Dialogue? | Lausanne-Orthodox Initiative

Tim Grass invites us to explore the need of healing in Orthodox-Evangelical relations, following people moving from one ecclesial community to the other. Certainly something worth exploring, as there are so many sectarian pathologies associated with these.

Scot McKnight – The Gospel of the Gospel Coalition

The Gospel Coalition is an association of pastors and theologians around fidelity to the gospel and a commitment to make that gospel known and to support pastors and churches in gospel-shaped ministries. So, when the two major architects of TGC edit a book (The Gospel as Center) that expounds its principal statements on principal ideas, the one on gospel is to be seen as a center piece of the whole.

In general, TGC is known for its “confessional” (though not in the sense of the Reformed confessions specifically, or the Lutheran confessions specifically) and “evangelical” approach and therefore its gospel is nothing other than a robust commitment to a reformed soteriology. The “confession” is then the alliance of these Christian leaders around TGC’s “confession,” and this book contains chapter length discussions of TGC’s principal statements. (After the jump I have clipped their “Gospel” statement.)

If the movement is about the gospel, then “What is the gospel?” statement by Bryan Chapell expresses the heart of TGC. This chp weaves into it a marvelous story of the gospeling of his brother, David, and how that gospel restored the marriage of his parents.

First, Chapell defines gospel somewhat as follows (and I have added the numbers): “the message that God has (1) fulfilled his promise (2) to send a Savior (3) to rescue broken people, (4) restore creation’s glory, and (5) rule over all with compassion and justice. So he argues “Christ Jesus came into the world to save sinners” (1 Tim 1:15) is a good summary of the gospel.Read More »

Wealth Creation Manifesto | Mats Tunehag

Source: Wealth Creation Manifesto | Mats Tunehag

This is an evangelical document thamt needs careful attention in the current wworld situation, and the relatine disentrest of churchees in world economics.

Ortodoxie si protestantism

Clipul de mai sus cuprinde prima parte a prelegerii mele de joi 27 aprilie, la Universitatea Aurel Vlaicu din Arad, cu ocazia conferintei internationale dedicate Reformei.

Multumesc lui Alin Cristea pentru inregistrare.

The Record meets with acclaimed academic Mark Noll – The Wheaton Record – The Wheaton Record

Source: The Record meets with acclaimed academic Mark Noll – The Wheaton Record – The Wheaton Record

A very good interview. Here is a small quote on evangelicalism:
‘If when people hear “evangelical” they think of something political first, then the serious meaning of the word is gone. ‘

And another one, on the Reformation:
‘I myself, I don’t think it’s appropriate either to be completely celebratory about the Reformation or completely negative about the breakup of western Christianity. But there were critical issues having to do with religious authority, location of the nature of divine revelation, the means by which God reconciles people to himself, critical issues having to do with the nature of religion in society, the authority of temporal rulers over spiritual rulers. All of those really important matters were adjusted, shaken up, reformed and revised in about a forty year period. So whether people realize it or not, certainly the Christian churches in the West — and to some extent where the churches have spread in the world — were the heirs of what happened then.

Șnurul și pedagogia neagră în România

Source: Șnurul și pedagogia neagră în România

 

Ma intreb cu obstinatie citi dintre evanghelicii din Romania sunt, de fapt, promotorii, pe fata sau in secret, ai ‘pedagogiei negre’ de care vorbeste aici Dan Alexe. Desigur, zice-se, cu argumente ‘din Scripturi’, caci atunci cind cineva nu are scrupule morale, saau este ignorant cu sistema si intentie, Sctiptura poate fi utilizata penttru a ‘justifica’ orice ineptie.