Istorie și eternitate

Danut Jemna despre timp si eterninate in experienta umana. O noua caramida in edificiul antropologic la care lucreaza in aceasta perioada.

Alteritas

Raportarea creștinilor la istorie și eternitate admite o diversitate de poziții care pot fi studiate în contextul dezvoltării lor în diferite tradiții teologice și confesionale. Un asemenea exercițiu cere o lucrare de amploare și nu poate fi realizată în cadrul acestei analize. Ceea ce ne interesează aici este importanța distincției dintre istorie și eternitate pentru spiritualitatea creștină și faptul că o anumită concepție teologică poate conduce la introducerea unor tensiuni și chiar contradicții cu privire la relația dintre cele două pe care credincioșii trebuie să le gestioneze în viața de credință.


View original post 1,716 more words

Pisica cu două cozi sau 2020 – cel ce n-a fost…

Alex Nadaban, in stilul lui inimitabil, raspunde aici unei analize a anului 2020 facuta de Teofil Stanciu pe situl Convergente.
De citit, neaparat.

Pasarea Phoenix Remixed & co

De obicei cuvântul „reacțiune” impune istoric o interpretare negativă. Indiferent din ce direcție survine. Liedul lui Horst Wessel îl expune într-un context specific, istoriografia comunistă îl folosește și ea obsesiv. În Biserică reacțiunea se confundă de cela mai multe ori cu erezia, nesupunerea și sectarismul. Nimic mai neadevărat. În ceea ce mă privește reacțiunea sau reacția – dacă vreți – este doar teologia Bisericii vizavi de evenimente, fenomene, personaje și idei pe care Biserica le ia în discuție, de voie de nevoie. În lipsa unei dinamici proprii, a unor idei catalizatoare și mobilizatoare. Face și Biserica ce (mai) poate.

Și ca punct de plecare am luat – ca să combat – în lipsă de alte preocupări, 2020 – o privire înapoi (https://convergente.ro/2020-o-privire-inapoi/). Articolul – care ce-i drept, mi-a plăcut – e ca o pisică. Ce toarce. Simplă, decentă, normală. Cu o coadă. Cum nici eu nu voi să…

View original post 1,429 more words

Antichristul lui F. Nietzsche (2)

Un al doilea text al lui Danut Jemna de analiza a cartii lui Nietzsche Anticristul.

Alteritas

Lectura cărții Antichristul poate fi utilă pentru cititorul contemporan, fie că este un credincios angajat, fie că nu este interesat de creștinism. Propunerea lui Nietzsche de a reevalua valorile societății occidentale, care au ca bază spiritualitatea creștină, poate fi receptată în ton cu alte asemenea încercări de redefinire a fundamentelor axiologice și antropologice ce propun o nouă viziune despre om și despre viitorul culturii și civilizației umane. Asemenea constructe ideologice se întemeiază pe o critică tăioasă la adresa creștinismului și a modului în care învățătura creștină a contribuit la definirea structurilor ideatice, valorice și instituționale ale lumii moderne. În principal, este invocată o criză majoră în care se zbate omul contemporan și o serie de probleme importante la care vechea concepție despre realitate nu mai poate aduce răspunsuri consistente. Dincolo de radicalismul lor, critica lui Nietzsche și a altor gânditori actuali poate fi utilizată pentru a analiza anumite aspecte sensibile…

View original post 1,889 more words

Antichristul lui F. Nietzsche

Danut Jemna despre Anticristul lui Nietzsche.

Alteritas

Invitația la lectură a acestei cărți poate ridica obiecții din partea unui creștin sau chiar a oricărui cititor aflat la început de secol al XXI-lea. Se poate considera că este o pierdere de vreme citirea unui text care combate creștinismul sau că ar putea strica echilibrul credinței afirmațiile dure și tranșante ale unui filosof vădit pornit împotriva a tot ceea ce reprezintă și a ceea ce a produs comunitatea creștină de la nașterea ei și până în prezent. De asemenea, unii ar putea invoca argumentele unor autori potrivit cărora Nietzsche nu merită citit pentru că nu este un filosof autentic, că nu a construit un sistem coerent de idei și nici nu a contribuit cu ceva la dezvoltarea gândirii filosofice, ci a produs o serie de texte aforistice dominate de nota personală a propriilor crize și frustrări.


View original post 833 more words

Chip și asemănare

Danut Jemna continua aici demersul lui antropologic cu discutia, de origina patristica, a distinctiei intre conceptele de chip si asemanare in definirea omului.

Alteritas

Distincția chip (eikon, imago) – asemănare (homoiosis, similitude) provine din tradiția biblică a Vechiului Testament. În Geneza 1:26, referatul biblic despre creație ne spune: „atunci Dumnezeu a zis: să facem om după chipul nostru, după asemănarea noastră”. La o analiză atentă, se poate observa că sintagma aceasta mai apare o singură dată în Biblie, tot în Vechiul Testament, și se referă la nașterea unui om. În Geneza 5:2, textul Scripturii afirmă că lui „Adam i s-a născut un fiu după asemănarea sa, după chipul Său”.


View original post 2,011 more words

Dr. George Ille, Asbury Theological Seminary

Iata aici si un interviu al lui Adi Guiu cu dr George Ille, fost coleg de studii la London School of Theology si apoi ca profesor la ceea ce este acum Universitatea Emanuel.

Encounters with Wisdom

View original post

Nu știm să iubim? Nici cu ura nu stăm mai bine

De cercetare de suflet, incepind cu al meu.

dyo

Priviți chipurile marilor creștini: sunt chipuri de oameni care știu să urască mult.

(Nietzsche)

Cu câteva zile în urmă reflectam asupra faptului că sunt ideologiile cele care scot la lumină din noi lupii răutății. Nu știam ce vorbesc, iertați-mă. Nu că n-ar fi adevărat, ce am scris am scris, dar cred că nu ar fi păcat să uităm rădăcina problemei cea vechi, traince și vârtos înțepenite în pământul sterp al omeniei noastre.

Neintenționat, Nietzsche rostea un adevăr, deși sunt convins că avea altceva în minte atunci. Orice sfânt este dator pe acestă lume să împlinească nu doar porunca iubirii, ci și sfânta și nu mai de el știuta chemare la ură. O ură desăvârșită, ca cea a lui David (Psalm 139), numai că orientată spre acei vrășmași ai Domnului pe care îi hrănim la sân, pe ascuns, cu o vinovată grijă, amestecată cu rușine și cu scârbă.

 „Căci…

View original post 396 more words

dr. Adonis vidu, professor of THEOLOGY, GORDON-CONWELL THEOLOGICAL SEMINARY, BOSTON

An interview with one of my best students.
Really worth listening to.

dr. Adonis vidu, professor of tHEOLOGY, GORDON CONWELL SEMINARY, BOSTON – Encounters with Wisdom (encountersofwisdom.com)

Getting to know Danut Manastireanu

Danut (by Evelina Noane)

Note: I was asked recently by my Episcopal parish in Glasgow to write a few things about myself for The Koin, the monthly church bulletin, following more or less a prescribed set of questions. Since some of those who join my blog list might not know me so well, I decided to also copy the text here.

* * *

I was born on St Andrew’s day of 1954, in Iasi, the second largest city of Romania. I grew up in a poor family, in a house that my father built with his own hands. I studied Economics and I worked for about ten years as an economist, making prices for new products in a plastic factory. In 1987 I lost my job at the pressure of the communist secret police, because I defended a friend who was imprisoned for smuggling Bibles. I then worked as an unqualified worker, making funeral monuments, until after the fall of Ceausescu regime.

In 1993 I came to the UK to finalise my theological studies at London School of Theology. In 1994 I got my MA in Biblical and Contemporary Hermeneutics and, after beginning my doctoral studies at the same school, I returned home and I started teaching theology in various universities in the Romania and abroad. In 2004 I have defended my PhD in Theology with a thesis on Eastern Orthodox Ecclesiology.

From 1999 to 2016 I worked as Director for Faith & Development for the Middle East & Eastern Europe Region of World Vision International, a Christian HGO working in community development, microcredit, and relief. I oversaw the design of strategies for Christian witness, church relations, spiritual formation and inter-faith, for ten countries in the Balkans, the Middle East and Central Asia.

I moved to Scotland two years ago, to be closer to my two children and five grandchildren (one girl and four boys, 20 to 14 years old). My son was for ten years a minister in the Church of Scotland and last year he made a career move, into psychotherapy, also his wife’s profession. My daughter, who moved here with her family about five years ago, is a nurse at Glasgow Royal Infirmary.

I am retired now and enjoy spending my time investing in my grandchildren, travelling, when I am allowed and if I can afford (one of my passions – I visited already about seventy countries), reading, watching movies, listening to music. I also spend time in mentoring virtually young people and in writing (mostly in the area of theology and religion, but I am also planning to start writing my memoirs). I have a blog where I write sometimes, in Romanian, French and now more in English. I work currently as editor of a second large volume of a collective book on Romanian Protestant communities (the first one, 800pp, came out in 2018).

I grew up in a little Brethren church, but when I was a teenager, I became disenchanted with the other-worldly kind of faith preached there and I became interested in Marxism. When I was close to eighteen, I went through a personal crisis and I realised Marxism could not be of much help, which brought about my conversion experience. I was then baptised, in 1972, and I joined a Baptist church, where I became soon the youth and student leader. My Christian activism (which also included some years the involvement in a dissident movement fighting for Christian rights) and my regular meetings with foreign believers brought me under the attention of the secret police until after the fall of communism. Their surveillance activities are recorded in about 2,000 pages of documents, to which I got access about twenty years ago and I published them in digital form on my blog (or course, in Romanian).

During my theological studies, especially through interaction with Orthodoxy I became more historically rooted, more liturgical and more sacramental then an evangelical could ever comfortably be and on June 21, 2009 I was confirmed by Bishop James Johnson in the Anglican Church of Resurrection in Bucharest, Romania. I was probably the only Anglican in my city, maybe besides some temporary expatriates. I worshiped quite rarely in Anglican churches, mostly when I travelled. Glasgow is the first place where I can be a member of an Episcopal parish and worship regularly in my church. I am theologically a post-conservative, post-evangelical (maybe even ex-vangelical) high church Eastern Anglican (‘Eastern’ because of the strong influence of Eastern Orthodoxy theology on my thinking). By the way, I was happy to see that Episcopalians here say the Creed without filioque, an important point of conviction for me, theologically.

I am passionate about Celtic spirituality, and Iona is my incredibly special ‘thin place’. I have asked my son and my oldest grandson that after I die, they spread my ashes on Dun I, the highest point on the island. In fact, it is on Iona, on my first visit there with my son, in 2001, that our Scottish pilgrimage began. I have been there five times and most of the people I brought to that sacred island came away changed and enlightened. I also love Lindisfarne, where I took my son, Daniel, on a little retreat, just before he was ordained.

For reasons too complex to explain here, leaving my job in World Vision was quite traumatic (and costly, more than financially). For some, until I got my pension, and after, I survived spiritually mostly by listening to the psalms, in the Audible Cambridge Liturgical Version, translated and red by my friend David Frost). This was then almost exclusively my Bible intake, outside of church. Psalm 71 was especially relevant for my sitution. I think I have listened to it at least one hundred times. In terms of prayer, Celtic ones speak most powerfully to me. I have created a Romanian version of this well-known blessing, which is sang now in some churches in Romania:

May the road rise to meet you
May the wind be always at your back
May the sun shine warm upon your face
May the rains fall soft upon your fields
And ‘til we meet again
May God hold you
In the hollow of His hand.

Church music is extremely important for me. As a high Anglican, I prefer the classic hymns, maybe in contemporary poetic rendering, rather than the poor quality worship music, let alone superficial, human-centred, therapeutic theology of the verses, sang in many churches today (another reason why I left evangelicalism and I seek often cathedral worship, Evensong being one of my favourite services). I wish we sang from the Church Himnary, but who am I to say. I am just a poor immigrant. 😊

Finally, I am passionate about the writings of Franciscan fr. Richard Rohr (whom I had the opportunity to meet once in Romania). His book Falling Upward. A Spirituality for the Second Half of Life I read countless times and I highly recommend it to everyone here.

Thanks for the opportunity to share with you all and thank you for receiving me in your church. I tend to be quite shy with people I do not know well. So, this may be one in a lifetime opportunity. God bless you all!

Sensul căsătoriei

Cu acest text, Danut Jemna reia seria lui de reflectii antropologice.

Alteritas

Răspunsurile posibile cu privire la sensul căsătoriei au rădăcini culturale și sociale foarte variate. În mod repetat, în diverse culturi și timpuri, se spune că ne căsătorim pentru că: așa este ordinea firească a lucrurilor; ne-o cere societatea sau familia; așa reușim să rezolvăm onorabil problema sexualității; în acest mod ne asigurăm continuitatea numelui și a speciei; astfel se poate organiza societatea umană în mod coerent și stabil etc.

View original post 1,486 more words

A apărut “Personajul și persoana” de Paul Tournier

O carte cu adevarat valoroasa, si rara prin profilul ei, pe care o recomand cu cea mai mare incredere tuturor prietenilor mei. Aparitia ei este si implinirea unui vis. Multumesc, Lady Di.
Si Editura decenu.eu.

lumea adam(a)ică

Scriam aici despre cartea lui Paul Tournier, Personajul și persoana. Iată că a trecut mai bine de un deceniu până să am ocazia să țin în mână cartea. Și peste acest deceniu a făcut punte Editura Decenu.eu.

paul_tournier

Tuturor celor implicați în a scoate de pe linia moartă publicarea cărții le transmit felicitări și recunoștință. E o mică-mare minune! Țin minte că traducerea s-a făcut într-o vreme când conta să ai pe raftul bibliotecii dicționarele în format tipărit, cât mai la zi dacă era cu putință, când nu aveai acces la dicționare performante online. De aceea, editarea, corectura, redactarea indexului, tehnoredactarea și toate celelalte intervenții asupra textului sunt deosebit de valoroase și absolut necesare pentru a-i spori calitatea și impactul asupra cititorilor.

Pentru a vă îmboldi la achiziția și lectura ei, aș reitera parțial ultimul pasaj din postarea mea de acum mai bine de 12 ani:

Personajul şi…

View original post 90 more words

O carte importantă și pentru noi: Geniul creștinismului, de René de Chateaubriand

Danut Jemna face prin acest text o utila introducere la cartea lui Chateaubriand Genul crestinismului – cea pe care o dezbate acum grupul de lectura pe care il conduce de circa 20 de ani, evocind scrierea romanticului francez in cotextul postmodern al societatii romanesti actuala.
O invitatie la lectura.

Alteritas

Iată o carte esențială pentru literatura europeană, dar care este puțin cunoscută în România. Singura traducere în limba română datează din 1998 și este o versiune abreviată a textului francez care a cunoscut mai multe forme și ediții. Această lucrare merită atenția cititorului actual și de la noi din cel puțin două motive.


View original post 1,097 more words

The Importance of the Creed in the Present

A short chapter from the work of Romanian Protestant theologian Danut Jemna on the Creed, titled ‘I Believe because It Is NOT Absurd’ (by Eikon Publishers), which is presently evaluated for being published in the English language.

Alteritas

Astăzi va avea loc evenimentul lansării cărții apărute la finele anului trecut la editura Eikon. Pentru cei interesați, adaug aici un pasaj din lucrare tradus de Monica Cure.


View original post 1,076 more words

Isus al meu, de G. Liiceanu (4)

Danut Jemna incheie aici seria lui de comentarii pe marginea cartii lui Gabriel Liiceanu, Isus al meu. O analiza lucida, fara excese apologetice și fara orgolii eclesiale ofuscate. Un exemplu de echilibru rareori intilnit in spatiul religios romanesc.

Alteritas

Încheiem discuția asupra cărții Isus al meu cu câteva observații pe marginea ultimelor două capitole. Parcă contrar așteptărilor, curba de tensiune a cărții începe să scadă și impresia este că punctul culminant al analizei filosofului român s-a consumat undeva în capitolul al treilea, în care sistematizează concepția sa despre cunoașterea religioasă și le refuză credinței și revelației locul la masa adevărului.


View original post 1,612 more words

Isus al meu, de G. Liiceanu (3)

Danut Jemna face in acest text o analiza a capitolelor 3 si 4 ale cartii Isus al meu, de Gabriel Liiceanu.

Alteritas

Următoarele două capitole ale cărții Isus al meu ne aduc în atenție două teme care, la prima vedere, sunt foarte diferite. Capitolul al treilea este unul tehnic și pare puțin artificial în toată structura lucrării, dar reprezintă partea pe care autorul este posibil să fi dorit neapărat să o introducă, pentru că aduce în discuție un subiect fin abordat de pe terenul competențelor sale profesionale și intelectuale. Însă avem de a face cu un text eterogen, destul de greu de urmărit pentru cititorul neavizat și care poate fi amendat în multe privințe de către cei care au cunoștințe de filosofia cunoașterii.


View original post 1,485 more words

Isus al meu, de G. Liiceanu (2)

Al doilea text al lui Danut Jemna despre Isus al meu, de Gabriel Liiceanu

Alteritas

În capitolul al doilea al lucrării Isus al meu, G. Liiceanu ne propune o analiză a unicității lui Isus, a singularității persoanei și vieții sale, cu ajutorul unei abordări de tip filosofic. Autorul interacționează critic cu concepția teologică a comunității creștine care susține unicitatea lui Cristos prin trimitere la originea sa divină, ca Fiu etern al Tatălui care s-a întrupat și a venit în lumea noastră. Pentru G. Liiceanu, aceste coordonate teologice fac parte din dimensiunea mitică a religiei creștine și consideră că apelul la asemenea enunțuri nedemonstrabile nu aduc nici un folos cu privire la înțelegerea profundă a importanței lui Isus în istoria omenirii.


View original post 1,209 more words

Isus al meu, de G. Liiceanu (1)

Danut Jemna, despre Isus al meu, de Gabriel Liiceanu.

Alteritas

În cadrul grupului de lectură din Iași, am început să citim și să discutăm cartea lui G. Liiceanu intitulată Isus al meu. După primele două întâlniri de dialog pe această lucrare, am parcurs introducerea, schimbul de scrisori de la finalul cărții și primul capitol. Fără pretenția unei recenzii sau a unei analize detaliate, câteva aspecte pot fi subliniate în legătură cu aceste pagini de început ale cărții.


View original post 986 more words

Adventul și Postul Crăciunului

Teologul protestant Danut Jemna reflecteaza in acest text asupra sensurilor si importantei pentru viata crestina ale anului liturgic si ale marilor sarbatori crestine, precum cea a Intruparii Domnului.

Alteritas

În tradiția creștină apuseană, anul liturgic este deschis de o perioadă de patru săptămâni care premerg sărbătoarea nașterii Domnului. Acest prim interval din calendarul bisericii a primit numele de Advent, de la termenul din limba latină care înseamnă arătare sau sosire. Este vorba despre o perioadă de timp care focalizează atenția și practica spiritualității creștine pe promisiunea lui Dumnezeu că va trimite în lume un mântuitor care va schimba coordonatele raportării omului la divinitate. Adventul este o invitație la reevaluarea relației dintre Dumnezeu și om, atât în plan personal, cât și comunitar, chiar cosmic. El ne solicită în special disciplina așteptării și virtutea speranței, alături de efortul adâncirii cunoașterii semnificațiilor legate de întruparea Fiului lui Dumnezeu. Tema pregătirii traversează întreaga perioadă de Advent și le cere credincioșilor o muncă de analiză a vieții lor în perspectiva întâlnirii cu Cristos. Accentul cade pe bucuria omului care se deschide să primească darul…

View original post 1,707 more words

De la copilărie la maturitate

Teologul Danut Jemna continua demersurile lui antropologice cu tema perena a virstelor vietii spirituale.

Alteritas

Tema maturității creștine sau cea a parcursului de la starea de copil la cea de maturitate este foarte cunoscută în gândirea și practica creștină și admite îndeosebi valențe legate de dinamica vieții de credință sau spiritualitate. Trebuie subliniat însă că dimensiunea antropologică a acestui subiect este mai puțin explorată din diverse pricini, cea mai importantă fiind probabil legată de dominanta soteriologică cu care se operează pentru a explica ce presupune procesul de creștere a omului până la statura maturității lui Cristos (Ef. 4:13).


View original post 1,687 more words

Chip și arhetip

Inca un text parte a proiectului de antropologie teologica al teologului Danut Jemna.

Alteritas

Sfântul Apostol Pavel ne-a oferit poate cel mai profund răspuns la întrebările noastre cu privire la natura omului atunci când a spus că „Isus Cristos este chipul Dumnezeului celui nevăzut” (Col. 1:15). O asemenea formulă trimite imediat la cartea Facerii unde citim că omul a fost creat după chipul și asemănarea lui Dumnezeu (Gen. 1:26) și ne face să ne întrebăm despre rolul Fiului lui Dumnezeu cu privire la împlinirea destinului omului. Părinții Bisericii au făcut legătura dintre diferite pasaje biblice din Vechiul și Noul Testament care stabilesc o legătură esențială între Adam și Isus Cristos, între primul și al doilea Adam. Ei au ajuns la concluzia că atunci când Dumnezeu a plănuit facerea omului avea în vedere ca model pe Fiul lui Dumnezeu întrupat (Sf. Irineu, Sf. Maxim). Sfinții Părinți au subliniat în mai multe rânduri că întruparea Fiului lui Dumnezeu era anunțată deja de proiectul creației lui Adam…

View original post 2,049 more words

Peace Cathedral in Tbilisi Hosts a Vigil for Peace and Reconciliation between Armenia and Azerbaijan

Inter-faith vigil for peace at Baptist Peace Cathedral in Tbilisi, Georgia

On the 18th day since the beginning of the war between Armenia and Azerbaijan, Peace Cathedral hosted an interfaith vigil for peace in the Caucasus. Along with clergy from various confessions, the vigil was attended by Azerbaijani and Armenian clergy and their faithful.

Scripture readings were read out from the Gospel and the Quran. Similarly, prayers for peace were offered in the Georgian, Armenian, Yezidi and Arabic languages. The service was led by Malkhaz Songulashvili, the Metropolitan Bishop of Tbilisi, being assisted by Sheikh Mirtag Asadov and Father Narek Kushian, representing Azerbaijani and Armenian communities.

Armenian and Azeri clergy thanked Peace Cathedral for its peaceful initiative. The event was marked by the spirit of peace and reconciliation. The Armenian and Azeri clergy exchanged words of hope for a peaceful future.

At the end of the vigil, after having consultation among Georgian, Armenian, Azerbaijani, Yezidi and Georgian clergy, the following statement was made:

„We, the Yezidi, Muslim and Christian clergy gathered at the Peace Cathedral agreed to commit ourselves to observe vigils for peace and reconciliation between Armenia and Azerbaijan every week until the war is over. The vigil will be held at Peace Cathedral every Saturday at 19:00.

At the same time, we call all churches, synagogues, mosques, temples to offer prayers for peace and reconciliation between Armenia and Azerbaijan every Saturday at 19:00 (Tbilisi time) until the war is over. The faithful and clergy should feel free to offer their prayers either publicly or privately upon their convenience. Peace and reconciliation shall not have any other alternatives.“

„I did not expect neither such an attendance nor such sincerity from today’s vigil. I think the participation of the Yezidi Akhtiar of Georgia, Dimitri Pirbari, has also balanced the service and added entirely different dimensions to it,“ said Bishop Rusudan Gotziridze after the vigil.

Bishop Ilia Osephashvili of East Georgia was also pleased with the vigil:

„It was a very moving event.’ He wrote, „Perhaps it was crucial to hold the vigil… When Azerbaijanis came and there was no sign of Armenians, I got bed feelings, but I was mistaken. Armenian clergy came to Peace Cathedral along with a group of young people.

Nano Saralishvili, a young student of Ilia State University, who was supposed to act as a designated photographer for the vigil was moved by the service. „The service was immensely emotional. It was very simple and plain. Because of this, it was very natural. I was intending to take pictures, but I had such a feeling that I would somehow distort the sense of sacred, therefore I took only two photos at the end of the service,“ She maintained.
„Even though all of us had come with certain position over the war [in the Caucasus] the encounter in the Cathedral, because of sincere nature of the meeting, took the participants beyond the domain of territorial claims and desire for ownership. It reminded all of us that we are human beings, we are living creatures, who suffer pain, who are scared, who are hoping, who are believing and what’s more: we all want to see the war end.“ Wrote Giga Beriashvili, a Student at Ilia State University and a translator. In his view „This is what happened today … today we took one big step forward in our own humanity.“ Mattew Saralishvili, another Student from Ilia State University and a young writer would not hide his excitement over the service: „It was indeed an honest and warm meeting. ‘I am delighted to have friends like you with whom we can pray together (Georgians, Armenians, Azerbaijanis),’ said Father Narek Kushian looking at Bishop Malkhaz and Sheikh Mirtag. It seems there is no other place where these people can pray together for peace. I was very moved to hear these words. I would like to believe that it will be possible to pray together not only at the Peace Cathedral but everywhere in this region.“

Apariție carte

In sfirsit a aparut la Editura Eikon comentariul teologului protestant Danut Jemna la Crezul niceo-constantinopolitan.

Alteritas

Astăzi a ieșit de la tipar cartea pe tema simbolului credinței creștine. Încerc să vă ademenesc cu două paragrafe din textul lucrării.

View original post 382 more words

Femeie și bărbat

Teologul protestant Danut Jemna incearca in acest text o abordare teologica a dinamicii de gen. Un text consistent, care merita luat in serios.

Alteritas

În istoria umanității, în toate domeniile vieții unei societăți, se poate remarca o constantă prezență a unei tensiuni cu privire la distincția de gen. Această tensiune a fost mereu întreținută ideologic și practic prin diverse mecanisme și a condus permanent la o gamă largă de probleme pe care apoi organizarea societății a încercat să le rezolve. Cu privire la sursa acestei încordări se pronunță specialiștii din toate domeniile cunoașterii și încearcă să îi identifice explicațiile în textele fondatoare ale culturilor și civilizațiilor antice. În asemenea texte, fie religioase, fie filosofice sau politice, interferează idei și concepții despre natura realității, despre Dumnezeu și despre natura omului. Distincția femeie-bărbat primește diverse semnificații în funcție de aceste concepții, iar realitatea tensiunii dintre masculin și feminin admite, în cele mai multe cazuri, conotații negative, fiind asociată cu evenimente primordiale hotărâtoare așa cum ar fi apariția răului sau căderea omului în păcat.


View original post 3,262 more words

Trup și suflet

Asa cum anticipam, teologul protestant Danut Jemna isi continua demersul antropologic, abordind de aceasta data chestiunea controversata a dualismului suflet-trup.
Avem aici un exemplu exceptional pentru felul in care se poate face teologie astazi, cu inradacinare in datele revelatiei, in patristica si in contributiile stiintei moderne.
Va urma. Tineti aproape.

Alteritas

Probabil că cei mai mulți dintre creștini consideră că distincția dintre trup și suflet este una foarte clară. Cultural vorbind, creștem cu această delimitare, ne pare a fi una foarte normală, la îndemâna oricui de descifrat și ușor de gestionat. În plus, pare încetățenită ideea existenței unui conflict sau a unei tensiuni între cele două așa-zise componente ale omului. Această posibilă problemă a fost întreținută ideatic și instrumentată practic în diverse forme de-a lungul culturii și civilizației umane. Nu în ultimul rând, atât cultural, cât și religios, acceptăm relativ ușor ideea unei ierarhii între trup și suflet, a unei priorități acordate sufletului și activităților considerate spirituale în raport cu dinamica trupului și preocupările pentru alimentarea cerințelor acestuia. Din păcate, spiritualitatea creștină este profund marcată de această tensiune și este puternic orientată pe efortul de a o gestiona cu ajutorul doctrinelor și practicilor.


View original post 2,219 more words

Pentru o antropologie teologică creștină

Dupa inchierea seriei de meditatii legate de portretele lui Isus din Evanghelia dupa Ioan, Danut Jemna reia aici tema antropologiei crestine, care face obiecttul cercetarii sale postdoctorale in domeniul teologiei. Sunt sigur ca vor urma si alte texte legate de acest subiect.

Alteritas

În domeniul reflecției teologice, secolul al XXI-lea va fi unul al antropologiei. Iată câteva argumente în acest sens. Primul este legat de provocările pe care le aduce cunoașterea științifică și aplicațiile ei. Cu toții suntem de acord că rezultatele științei și tehnologiei au contribuit la o reală îmbunătățire a calității vieții, la eradicarea unor maladii mortale și creșterea speranței de viață, la o mai mare capacitate de valorificare a resurselor naturale și eficientizarea activității din toate domeniile societății. În același timp însă, toate aceste transformări au adus noi provocări cu privire la modul în care ne raportăm unii la alții și la disponibilitatea de a contribui la construirea societății viitoare.


View original post 1,129 more words

Din nou despre evanghelismul romanesc – raspuns domnului Dan Tomulet

NOTA: Acest text a fost publicat anterior pe platforma Convergente. In Convergente, textul este precedat de un rezumat sintetic, in mai multe puncte, al raspunsului meu. Cum acest rezumat, de altfel binevenit, nu-mi apartine, nu-l voi transcrie aici.

Răspuns

Recent, Dan Tomuleț, contributor constant al platformei Convergențe, a publicat în cadrul acesteia articolul „Neo-protestantismul românesc între derută și reformă”.

Deși nu mi-am făcut mari iluzii, cunoscând lipsa de reactivitate a mediului evanghelic la lucrurile cu care se confruntă, nu numai în ansamblul societății, ci și în interior, am sperat că cineva va ridica totuși mănușa aruncată metaforic de autor. Cum acest lucru nu s-a întâmplat, o voi face eu. Mai ales că am încercat să incit la aceasta pe unul dintre prietenii mei care au mai scris pe această temă și am fost refuzat, el informându-mă că și-a încheiat deja conturile cu evanghelismul românesc.

O religie care nu implică credință este impotentă și impersonală. În egală măsură, o credință care nu se exprimă în forme religioase exterioare aperceptibile este pură subiectivitate.

Vreau să-mi exprim dintru început aprecierea pentru modul serios în care se apleacă autorul asupra problematicii abordate.

Sunt nevoit totuși să abordez și aici, așa cum am făcut-o în alte ocazii similare, chestiunea extrem de importantă a terminologiei, cu care domnul Tomuleț își începe argumentarea.

Discuțiile legate de „neo-protestant” vs. „evanghelic” nu datează nicidecum din „„ultima vreme”, cum consideră autorul, ci sunt prezente în spațiul evanghelic românesc de cel puțin trei decenii. Iar preferința pentru al doilea termen nu are nimic de-a face cu existența vreunui soi de orgoliu, și cu atât mai puțin a unuia „confesional”, evanghelicii nefiind o confesiune/denominație, ci cu o orientare teologică în care se includ și se recunosc persoane din mai toate confesiunile creștine, inclusiv cele istorice, pe lângă confesiunile care se definesc în ansamblul lor ca fiind evanghelice.

Domnul Tomuleț acordă un spațiu larg în analiza sa chestiunii emoționalismului care domină mediul evanghelic, și care, așa cum pe bună dreptate spune autorul, conduce, între altele, la marginalizarea intelectualilor și a academicilor în cadrul acestei comunități.

Nu voi relua aici argumentele pe care le-am formulat în favoarea opțiunii mele pentru termenul „evanghelic” în Introducerea la volumul Omul evanghelic, apărut acum aproape doi ani la Polirom și asupra cărora autorul articolului nu pare să se fi aplecat. A scrie despre evanghelismul românesc fără a lua în considerare acest volum mi se pare riscant pentru un academic serios. O spun fără niciun fel de orgolii auctoriale. Repet aici doar faptul, esențial din punct de vedere teologic, că termenul „neo-protestant”, promovat în secolul trecut, în scop polemic și depreciativ, mai întâi de apologeți ortodocși, și preluat de la aceștia de regimul comunist, îi include nu numai pe adventiști, care nu corespund decât foarte aproximativ celor patru general acceptate caracteristici evanghelice bebbingtoniene (biblicism, crucicentrism, conversionism și activism), ci și pe iehoviști și pe mormoni, care cu greu ar putea fi caracterizați drept creștini, conform datelor Crezului niceo-constantinopolitan. O asemenea gonflare de sensuri ar putea părea inocentă unor outsideri, dar ea este extrem de ofensatoare pentru orice evanghelic informat teologic.

La fel de inadecvată îmi pare ideea autorului cum că „a fi neo-protestant înseamnă a introduce o reformă în sânul Reformei”, ceea ce ar presupune, între altele, că Reforma (magisterială) ar fi elementul central de referință pentru evanghelici. Așa cum au dovedit însă cu prisosință evenimentele teologice de acum trei ani, legate de împlinirea a 500 de ani de la Reforma protestantă, evanghelicii români ignoră în mare măsură teologia Reformei, iar atunci când se referă la ea, o fac cu o teribilă imprecizie, dacă nu cu totală confuzie. Referințele lor majore vin mai degrabă din spațiul anacronic al fundamentalismului american, cu accentele lui pe liberalism biblic, izolaționism cultural și anti-intelectualism, între altele.

Deși, în principiu, rezonez cu critica autorului cu privire la accentul exagerat pe dimensiunea emoțională a trăirii creștine în evanghelism, la fel de toxică îmi pare a fi dominanța intelectualistă prezentă uneori mai ales în spațiul confesional baptist.

Distincția pe care o face autorul nostru între „religie” și „credință”, deși este una la modă, este greu de susținut conceptual, dincolo de nivelul preferințelor subiective. O religie care nu implică credință este impotentă și impersonală. În egală măsură, o credință care nu se exprimă în forme religioase exterioare aperceptibile este pură subiectivitate. Un alt exemplu de asemenea confuzie terminologică la modă este aceea de a fi „religios” vs. a fi „spiritual”. Deși pot înțelege opțiunea din urmă ca pe un refuz al religiei organizate, care s-a discreditat din diverse pricini în ochii căutătorilor de adevăr și spiritualitate, ea rămâne esențialmente o opțiune irațională și de puțin folos în orientarea cuiva pe căile Spiritului.

Domnul Tomuleț acordă un spațiu larg în analiza sa chestiunii emoționalismului care domină mediul evanghelic, și care, așa cum pe bună dreptate spune autorul, conduce, între altele, la marginalizarea intelectualilor și a academicilor în cadrul acestei comunități. Dar, dacă acest lucru se întâmplă și în lumea ortodoxă, în care ierarhia este, cel puțin teoretic, mult mai deschisă cultural, de ce să ne mirăm de așa ceva la evanghelici?

„Chitarismul” la care face referire autorul în acest context este o găselniță de limbaj colocvial în stilul inimitabil al lui Marius Cruceru. Mărturisesc că nu sunt mare fan al acestui stil, decât pe post de captatio, în discursuri adresate adolescenților. Apropo de asta, nu înțeleg prea bine alergia autorului la acest nobil instrument, chiar dacă felul în care este el folosit în închinarea evanghelică nu este neapărat „nobil”.

Apreciez, de asemenea, accentul pe care îl pune autorul asupra necesității ca evanghelicii să se aplece cu mai mare atenție asupra chestiunilor antropologice (după unii, tema teologică dominantă a acestui secol) sau a datelor științei, inclusiv în lumina învățăturii Sfinților Părinți.

Revenind la emoționalism, trebuie să subliniez faptul că prezența lui, alături de subiectivism, nu este de dată recentă, ci este unul dintre efectele influenței pietiste în spiritualitatea evanghelică (vezi, din nou, textul meu din Omul evanghelic, paginile 244-296). La aceasta s-a adăugat accentul emoționalist al Marilor Treziri (sec. 18 și 19) – o altă rădăcină teologică a evanghelismului, pe care însă nu am discutat-o în textul citat mai sus) și, mai cu seamă, accentul pe experiența preponderent emoțională în penticostalism și charismatism, acestea din urmă fiind vechi de cel puțin un secol, deci, nicidecum fenomene recente.

Deși, în principiu, rezonez cu critica autorului cu privire la accentul exagerat pe dimensiunea emoțională a trăirii creștine în evanghelism, la fel de toxică îmi pare a fi dominanța intelectualistă prezentă uneori mai ales în spațiul confesional baptist. Ținta noastră, cred eu, ar trebui să fie aceea a unui echilibru dinamic între cultivarea intelectului, implicarea emoției și angajarea voinței. Impresia mea este că autorul textului ar putea rezona cu o asemenea concluzie.

Sunt de acord în mare măsură și apreciez voința domnului Tomuleț de a valoriza rezistența comunităților evanghelice în perioada comunistă. Ca unul care a trăit el însuși această experiență timp de 35 de ani, nu pot fi decât recunoscător pentru această apreciere, în ciuda unei anume tendințe de idealizare a acestuia de către autorul nostru. La o analiză mai amănunțită, percepția este mult mai nuanțată și mai ambiguă, mai ales acum, când am putut examina și datele aflate în dosarele noastre de urmărire de la Securitate, realizând că dimensiunea eroică se amestecă adesea cu cea a trădării, uneori în cadrul aceleiași biografii.

Răspunsul la aceste dezechilibre nu poate fi decât unul de natură teologică, dar activarea unei asemenea soluții este greu de anticipat în contextul aridității și a lipsei de imaginație care caracterizează în prezent gândirea teologică evanghelică mai peste tot în lume.

Trebuie să subliniez, de asemenea, că prețuirea evanghelicilor pentru scrierile sfinte s-a manifestat nu doar în forma pozitivă a respectului pentru autoritatea Scripturii, ci și în acea, îndoielnică, a biblicismului literalist, de sorginte fundamentalistă. Din nefericire, aceasta din urmă pare să domine astăzi, mai ales când este asociată, în mod toxic, cu fenomenul analfabetismului biblic, cu deosebire în sânul tinerei generații evanghelice.

Apreciez, de asemenea, accentul pe care îl pune autorul asupra necesității ca evanghelicii să se aplece cu mai mare atenție asupra chestiunilor antropologice (după unii, tema teologică dominantă a acestui secol) sau a datelor științei, inclusiv în lumina învățăturii Sfinților Părinți. La acestea aș dori să adaug necesitatea de a lua în considerare impactul artelor și al culturii în general. Convingerea mea, exprimată în diverse contexte, este că Dumnezeu ne vorbește astăzi în chip profetic mai puțin prin teologi și clerici, și mai mult prin artiști și oameni de știință.

Acuzația de aderare a evanghelicilor la „isusologie” (un alt termen în stil adolescentin crucerian) este și ea, cred eu, legitimă. Absența unei triadologii articulate coerent sub raport teologic și o abordare mai degrabă fragmentară a diverselor doctrine în teologia evanghelică, in manieră tipic iluministă (să nu uităm că evanghelismul, ca și fundamentalismul, este un copil al modernității) a condus la dominanța cristomonismului – o înțelegere și o practică a credinței creștine în care rolul lui Cristos este supra accentuat, iar cel al Tatălui și uneori al Duhului este trecut cu vederea, chiar dacă nu negat. (Desigur, între penticostali și carismatici avem de-a face cu fenomenul paralel al pneumomonismului – în care rolul predominant al Fiului este înlocuit cu preponderența Duhului). Răspunsul la aceste dezechilibre nu poate fi decât unul de natură teologică, dar activarea unei asemenea soluții este greu de anticipat în contextul aridității și a lipsei de imaginație care caracterizează în prezent gândirea teologică evanghelică mai peste tot în lume.

În final, apreciez aducerea în discuție a spiritualității (numită de autor, în stil ortodox, „duhovnicie”). Mi-aș fi dorit să văd în text o analiză mai serioasă a spiritualității evanghelice, mai ales în lumina influenței pe are o are asupra acesteia dualismul neoplatonic, cu toate implicațiile sale catastrofale. Dar asta este, probabil, o temă pentru o altă discuție.

În final, mulțumesc domnului Tomuleț pentru că ne-a oferit șansa de a privi, încă odată, introspectiv și autocritic, asupra propriei noastre comunități. Să sperăm că aceasta ne va aduce și un oarecare folos duhovnicesc. Doamne-ajuta!

(Photo by Andrew Seaman on Unsplash)

Din nou despre educație

Danut Jemna, din nou despre criza sistemului de educatie din Romania.

Alteritas

Peste 2,8 milioane de elevi vor începe şcoala luni. 90 de mii sunt din  Bihor | Oradea in direct

Telenovela din educație din aceste ultime săptămâni ne-a arătat, din nou, și cu mult realism, cum arată sistemul public de învățământ din România. Ca în fiecare an, presa și politicienii se grăbesc să facă evaluări și să emită sentințe sau soluții, însă tema este rapid abandonată pentru alte subiecte mai importante care apar la orizont. Așa cum ne-am obișnuit, scenariul se repetă în fiecare an cam în aceleași coordonate: politicienii aflați la conducere dau vina pe cei care au guvernat înaintea lor; părinții și copiii dau vina pe autoritățile statului; ziariștii critică pe toată lumea și abia așteaptă să mai prezinte o școală cu toaletă în curte sau pe cele nepregătite pentru a începe activitatea didactică. În contextul pandemiei, lucrurile au fost mai complicate, iar criticile s-au intensificat. În analizele și evaluările realizate de diverși actori care au apărut în mass-media se pot identifica câteva aspecte care arată cât de…

View original post 1,707 more words

Ksenija Magda – Blessing the Curse? A Biblical Approach for Restoring Relationships in the Church

Langham Global Library will publish at the end of September 2020 the book of Croatian Baptist theologian Ksenija Magda titled Blessing the Curse? A Biblical Approach for Restoring Relationships in the Church. The title will be available first in paperback and then in ebook form.

Here is a short presentation:

The message of the kingdom of God, as brought to us by Christ, is a message that overturns hierarchies, sets free the enslaved, and breaks the power of the curse upon humanity. Yet when it comes to women, the church has chosen all too often to live according to the structures of sin and death, offering them not the good news of Christ, but the curse of Genesis, as their inheritance.

In this powerful and challenging text, Ksenija Magda traces the impact of the curse – and the ever-present temptation to choose the world and its power over the servant-hearted humility of Christ – on our families, our church structures, our nations, and ultimately, our gospel witness. The question of how we view, treat, oppress or empower women is not, Magda reminds us, peripheral to the gospel but foundational. She warns that if men and women will not partner together in building the kingdom of God, they will find themselves partners in the work of upholding the world’s structures of power and oppression.

Will we choose to bless the curse or to redeem it? To live in the death that our foreparents chose in the garden, or accept the life and freedom held out to us by Christ? This is a question upon which human history and the hope of our restoration hangs.

About the Author
KSENIJA MAGDA is the out-going president of Baptist World Alliance Women and a member of the European Society of Women in Theological Research. She is Assistant Professor of Biblical Theology at the Centre for Protestant Theology, University of Zagreb, Croatia, and has her PhD in Pauline Theology from London School of Theology, UK. She also serves as Theological Editor of New Testament Letters for the forthcoming Central and Eastern European Bible Commentary (Langham Global Library).

Blog și cărți. După doi ani de (pseudo) blog

Danut Jemna face aici o scurta evaluare a doi ani de activitate pe situl personal, insotit de o mica motiva promotionala pentru ultima lui carte publicata>
De asemenea anunta aparitia, chiar in aceasta luna, a unei noi carti, legata de Crezul crestin fundamental.

Alteritas

S-au încheiat doi ani de activitate pe această platformă. Nu încerc să fac neapărat o evaluare analitică. Mă gândesc dacă a fost îndeplinit scopul acestui exercițiu anunțat de la început și dacă prin acest mod de exersare a unei discipline am reușit să ofer ceva conform cu așteptările cititorului care a accesat această pagină. O analiză a activității este totuși necesară mai ales cu privire la ceea ce voi face în anul ce va urma. Este clar că nu sunt un blogger și că nu voi intra în această poveste prea curând. Am prezentat texte pe care nu le-ați putut comenta și nu am avut un dialog direct pe marginea lor. Voi continua în aceeași manieră și anul viitor. Cei care doriți să urmăriți ceea ce scriu primiți mai jos și câteva dintre detaliile unui demers care s-a concretizat tot mai mult.

View original post 957 more words

Fania E. Davis on African Justice Making

African justice making, rather than an occasion to inflict punishment, is an opportunity to teach, learn, reemphasize social values, and reaffirm the bonds of our inherent inter-relatedness. It is also an opportunity to identify and redress problematic social conditions that may have given rise to interpersonal harm.
In African indigenous justice, vindication of the person harmed is prioritized. The person responsible, and often their family, is obligated to offer apology, recompense, and reparation to the harmed person and community. A wrong can be made right by subsequent actions of the responsible person and other community members. Community is central. The concept of family in Africa embraces the nuclear family and the extended family as well as people who do not share blood or marriage relationships. Also, the African family extends beyond the living to include the realm of the ancestors.
Indeed, in the African worldview, when something happens to one, whether blessing or burden, it happens to all. A newborn baby is good fortune for family and also the entire village. Marriage unites two clans, not just two individuals. The deeply communal ethos among African and other indigenous traditions also holds true when wrongdoing occurs. If an individual steals from or kills another, they damage the relationship between their respective lineages or villages. In the wake of harm, making it right is not solely the responsibility of the individuals directly involved; it also the responsibility of communities. The focus is on repairing and rebuilding relationships with the intent of bringing social harmony. African indigenous justice seeks to strengthen relationships by fashioning win-win outcomes.
In keeping with the worldview and principles of African and other indigenous justice systems, restorative justice invites a paradigm shift in the way we think about and do justice—from a justice that harms to a justice that heals. Our prevailing adversarial system [of justice] . . . harms people who harm people, presumably to show that harming people is wrong. This sets into motion endless cycles of harm. Restorative justice seeks to interrupt these cycles by repairing the damage done to relationships in the wake of a crime or other wrongdoing, and do so in a way that is consonant with indigenous wisdom—Africa’s and that of other traditions. Justice is a healing ground, not a battleground.

– Fania E. Davis, The Little Book of Race and Restorative Justice: Black Lives, Healing, and US Social Transformation (Good Books: 2019), 14, 23-25, as quoted in fr. Richard Rohr’s reflection in 9 Sept 2020.