Peace Cathedral in Tbilisi Hosts a Vigil for Peace and Reconciliation between Armenia and Azerbaijan

Inter-faith vigil for peace at Baptist Peace Cathedral in Tbilisi, Georgia

On the 18th day since the beginning of the war between Armenia and Azerbaijan, Peace Cathedral hosted an interfaith vigil for peace in the Caucasus. Along with clergy from various confessions, the vigil was attended by Azerbaijani and Armenian clergy and their faithful.

Scripture readings were read out from the Gospel and the Quran. Similarly, prayers for peace were offered in the Georgian, Armenian, Yezidi and Arabic languages. The service was led by Malkhaz Songulashvili, the Metropolitan Bishop of Tbilisi, being assisted by Sheikh Mirtag Asadov and Father Narek Kushian, representing Azerbaijani and Armenian communities.

Armenian and Azeri clergy thanked Peace Cathedral for its peaceful initiative. The event was marked by the spirit of peace and reconciliation. The Armenian and Azeri clergy exchanged words of hope for a peaceful future.

At the end of the vigil, after having consultation among Georgian, Armenian, Azerbaijani, Yezidi and Georgian clergy, the following statement was made:

„We, the Yezidi, Muslim and Christian clergy gathered at the Peace Cathedral agreed to commit ourselves to observe vigils for peace and reconciliation between Armenia and Azerbaijan every week until the war is over. The vigil will be held at Peace Cathedral every Saturday at 19:00.

At the same time, we call all churches, synagogues, mosques, temples to offer prayers for peace and reconciliation between Armenia and Azerbaijan every Saturday at 19:00 (Tbilisi time) until the war is over. The faithful and clergy should feel free to offer their prayers either publicly or privately upon their convenience. Peace and reconciliation shall not have any other alternatives.“

„I did not expect neither such an attendance nor such sincerity from today’s vigil. I think the participation of the Yezidi Akhtiar of Georgia, Dimitri Pirbari, has also balanced the service and added entirely different dimensions to it,“ said Bishop Rusudan Gotziridze after the vigil.

Bishop Ilia Osephashvili of East Georgia was also pleased with the vigil:

„It was a very moving event.’ He wrote, „Perhaps it was crucial to hold the vigil… When Azerbaijanis came and there was no sign of Armenians, I got bed feelings, but I was mistaken. Armenian clergy came to Peace Cathedral along with a group of young people.

Nano Saralishvili, a young student of Ilia State University, who was supposed to act as a designated photographer for the vigil was moved by the service. „The service was immensely emotional. It was very simple and plain. Because of this, it was very natural. I was intending to take pictures, but I had such a feeling that I would somehow distort the sense of sacred, therefore I took only two photos at the end of the service,“ She maintained.
„Even though all of us had come with certain position over the war [in the Caucasus] the encounter in the Cathedral, because of sincere nature of the meeting, took the participants beyond the domain of territorial claims and desire for ownership. It reminded all of us that we are human beings, we are living creatures, who suffer pain, who are scared, who are hoping, who are believing and what’s more: we all want to see the war end.“ Wrote Giga Beriashvili, a Student at Ilia State University and a translator. In his view „This is what happened today … today we took one big step forward in our own humanity.“ Mattew Saralishvili, another Student from Ilia State University and a young writer would not hide his excitement over the service: „It was indeed an honest and warm meeting. ‘I am delighted to have friends like you with whom we can pray together (Georgians, Armenians, Azerbaijanis),’ said Father Narek Kushian looking at Bishop Malkhaz and Sheikh Mirtag. It seems there is no other place where these people can pray together for peace. I was very moved to hear these words. I would like to believe that it will be possible to pray together not only at the Peace Cathedral but everywhere in this region.“

Apariție carte

In sfirsit a aparut la Editura Eikon comentariul teologului protestant Danut Jemna la Crezul niceo-constantinopolitan.

Alteritas

Astăzi a ieșit de la tipar cartea pe tema simbolului credinței creștine. Încerc să vă ademenesc cu două paragrafe din textul lucrării.

View original post 382 more words

Femeie și bărbat

Teologul protestant Danut Jemna incearca in acest text o abordare teologica a dinamicii de gen. Un text consistent, care merita luat in serios.

Alteritas

În istoria umanității, în toate domeniile vieții unei societăți, se poate remarca o constantă prezență a unei tensiuni cu privire la distincția de gen. Această tensiune a fost mereu întreținută ideologic și practic prin diverse mecanisme și a condus permanent la o gamă largă de probleme pe care apoi organizarea societății a încercat să le rezolve. Cu privire la sursa acestei încordări se pronunță specialiștii din toate domeniile cunoașterii și încearcă să îi identifice explicațiile în textele fondatoare ale culturilor și civilizațiilor antice. În asemenea texte, fie religioase, fie filosofice sau politice, interferează idei și concepții despre natura realității, despre Dumnezeu și despre natura omului. Distincția femeie-bărbat primește diverse semnificații în funcție de aceste concepții, iar realitatea tensiunii dintre masculin și feminin admite, în cele mai multe cazuri, conotații negative, fiind asociată cu evenimente primordiale hotărâtoare așa cum ar fi apariția răului sau căderea omului în păcat.


View original post 3,262 more words

Trup și suflet

Asa cum anticipam, teologul protestant Danut Jemna isi continua demersul antropologic, abordind de aceasta data chestiunea controversata a dualismului suflet-trup.
Avem aici un exemplu exceptional pentru felul in care se poate face teologie astazi, cu inradacinare in datele revelatiei, in patristica si in contributiile stiintei moderne.
Va urma. Tineti aproape.

Alteritas

Probabil că cei mai mulți dintre creștini consideră că distincția dintre trup și suflet este una foarte clară. Cultural vorbind, creștem cu această delimitare, ne pare a fi una foarte normală, la îndemâna oricui de descifrat și ușor de gestionat. În plus, pare încetățenită ideea existenței unui conflict sau a unei tensiuni între cele două așa-zise componente ale omului. Această posibilă problemă a fost întreținută ideatic și instrumentată practic în diverse forme de-a lungul culturii și civilizației umane. Nu în ultimul rând, atât cultural, cât și religios, acceptăm relativ ușor ideea unei ierarhii între trup și suflet, a unei priorități acordate sufletului și activităților considerate spirituale în raport cu dinamica trupului și preocupările pentru alimentarea cerințelor acestuia. Din păcate, spiritualitatea creștină este profund marcată de această tensiune și este puternic orientată pe efortul de a o gestiona cu ajutorul doctrinelor și practicilor.


View original post 2,219 more words

Pentru o antropologie teologică creștină

Dupa inchierea seriei de meditatii legate de portretele lui Isus din Evanghelia dupa Ioan, Danut Jemna reia aici tema antropologiei crestine, care face obiecttul cercetarii sale postdoctorale in domeniul teologiei. Sunt sigur ca vor urma si alte texte legate de acest subiect.

Alteritas

În domeniul reflecției teologice, secolul al XXI-lea va fi unul al antropologiei. Iată câteva argumente în acest sens. Primul este legat de provocările pe care le aduce cunoașterea științifică și aplicațiile ei. Cu toții suntem de acord că rezultatele științei și tehnologiei au contribuit la o reală îmbunătățire a calității vieții, la eradicarea unor maladii mortale și creșterea speranței de viață, la o mai mare capacitate de valorificare a resurselor naturale și eficientizarea activității din toate domeniile societății. În același timp însă, toate aceste transformări au adus noi provocări cu privire la modul în care ne raportăm unii la alții și la disponibilitatea de a contribui la construirea societății viitoare.


View original post 1,129 more words

Din nou despre evanghelismul romanesc – raspuns domnului Dan Tomulet

NOTA: Acest text a fost publicat anterior pe platforma Convergente. In Convergente, textul este precedat de un rezumat sintetic, in mai multe puncte, al raspunsului meu. Cum acest rezumat, de altfel binevenit, nu-mi apartine, nu-l voi transcrie aici.

Răspuns

Recent, Dan Tomuleț, contributor constant al platformei Convergențe, a publicat în cadrul acesteia articolul „Neo-protestantismul românesc între derută și reformă”.

Deși nu mi-am făcut mari iluzii, cunoscând lipsa de reactivitate a mediului evanghelic la lucrurile cu care se confruntă, nu numai în ansamblul societății, ci și în interior, am sperat că cineva va ridica totuși mănușa aruncată metaforic de autor. Cum acest lucru nu s-a întâmplat, o voi face eu. Mai ales că am încercat să incit la aceasta pe unul dintre prietenii mei care au mai scris pe această temă și am fost refuzat, el informându-mă că și-a încheiat deja conturile cu evanghelismul românesc.

O religie care nu implică credință este impotentă și impersonală. În egală măsură, o credință care nu se exprimă în forme religioase exterioare aperceptibile este pură subiectivitate.

Vreau să-mi exprim dintru început aprecierea pentru modul serios în care se apleacă autorul asupra problematicii abordate.

Sunt nevoit totuși să abordez și aici, așa cum am făcut-o în alte ocazii similare, chestiunea extrem de importantă a terminologiei, cu care domnul Tomuleț își începe argumentarea.

Discuțiile legate de „neo-protestant” vs. „evanghelic” nu datează nicidecum din „„ultima vreme”, cum consideră autorul, ci sunt prezente în spațiul evanghelic românesc de cel puțin trei decenii. Iar preferința pentru al doilea termen nu are nimic de-a face cu existența vreunui soi de orgoliu, și cu atât mai puțin a unuia „confesional”, evanghelicii nefiind o confesiune/denominație, ci cu o orientare teologică în care se includ și se recunosc persoane din mai toate confesiunile creștine, inclusiv cele istorice, pe lângă confesiunile care se definesc în ansamblul lor ca fiind evanghelice.

Domnul Tomuleț acordă un spațiu larg în analiza sa chestiunii emoționalismului care domină mediul evanghelic, și care, așa cum pe bună dreptate spune autorul, conduce, între altele, la marginalizarea intelectualilor și a academicilor în cadrul acestei comunități.

Nu voi relua aici argumentele pe care le-am formulat în favoarea opțiunii mele pentru termenul „evanghelic” în Introducerea la volumul Omul evanghelic, apărut acum aproape doi ani la Polirom și asupra cărora autorul articolului nu pare să se fi aplecat. A scrie despre evanghelismul românesc fără a lua în considerare acest volum mi se pare riscant pentru un academic serios. O spun fără niciun fel de orgolii auctoriale. Repet aici doar faptul, esențial din punct de vedere teologic, că termenul „neo-protestant”, promovat în secolul trecut, în scop polemic și depreciativ, mai întâi de apologeți ortodocși, și preluat de la aceștia de regimul comunist, îi include nu numai pe adventiști, care nu corespund decât foarte aproximativ celor patru general acceptate caracteristici evanghelice bebbingtoniene (biblicism, crucicentrism, conversionism și activism), ci și pe iehoviști și pe mormoni, care cu greu ar putea fi caracterizați drept creștini, conform datelor Crezului niceo-constantinopolitan. O asemenea gonflare de sensuri ar putea părea inocentă unor outsideri, dar ea este extrem de ofensatoare pentru orice evanghelic informat teologic.

La fel de inadecvată îmi pare ideea autorului cum că „a fi neo-protestant înseamnă a introduce o reformă în sânul Reformei”, ceea ce ar presupune, între altele, că Reforma (magisterială) ar fi elementul central de referință pentru evanghelici. Așa cum au dovedit însă cu prisosință evenimentele teologice de acum trei ani, legate de împlinirea a 500 de ani de la Reforma protestantă, evanghelicii români ignoră în mare măsură teologia Reformei, iar atunci când se referă la ea, o fac cu o teribilă imprecizie, dacă nu cu totală confuzie. Referințele lor majore vin mai degrabă din spațiul anacronic al fundamentalismului american, cu accentele lui pe liberalism biblic, izolaționism cultural și anti-intelectualism, între altele.

Deși, în principiu, rezonez cu critica autorului cu privire la accentul exagerat pe dimensiunea emoțională a trăirii creștine în evanghelism, la fel de toxică îmi pare a fi dominanța intelectualistă prezentă uneori mai ales în spațiul confesional baptist.

Distincția pe care o face autorul nostru între „religie” și „credință”, deși este una la modă, este greu de susținut conceptual, dincolo de nivelul preferințelor subiective. O religie care nu implică credință este impotentă și impersonală. În egală măsură, o credință care nu se exprimă în forme religioase exterioare aperceptibile este pură subiectivitate. Un alt exemplu de asemenea confuzie terminologică la modă este aceea de a fi „religios” vs. a fi „spiritual”. Deși pot înțelege opțiunea din urmă ca pe un refuz al religiei organizate, care s-a discreditat din diverse pricini în ochii căutătorilor de adevăr și spiritualitate, ea rămâne esențialmente o opțiune irațională și de puțin folos în orientarea cuiva pe căile Spiritului.

Domnul Tomuleț acordă un spațiu larg în analiza sa chestiunii emoționalismului care domină mediul evanghelic, și care, așa cum pe bună dreptate spune autorul, conduce, între altele, la marginalizarea intelectualilor și a academicilor în cadrul acestei comunități. Dar, dacă acest lucru se întâmplă și în lumea ortodoxă, în care ierarhia este, cel puțin teoretic, mult mai deschisă cultural, de ce să ne mirăm de așa ceva la evanghelici?

„Chitarismul” la care face referire autorul în acest context este o găselniță de limbaj colocvial în stilul inimitabil al lui Marius Cruceru. Mărturisesc că nu sunt mare fan al acestui stil, decât pe post de captatio, în discursuri adresate adolescenților. Apropo de asta, nu înțeleg prea bine alergia autorului la acest nobil instrument, chiar dacă felul în care este el folosit în închinarea evanghelică nu este neapărat „nobil”.

Apreciez, de asemenea, accentul pe care îl pune autorul asupra necesității ca evanghelicii să se aplece cu mai mare atenție asupra chestiunilor antropologice (după unii, tema teologică dominantă a acestui secol) sau a datelor științei, inclusiv în lumina învățăturii Sfinților Părinți.

Revenind la emoționalism, trebuie să subliniez faptul că prezența lui, alături de subiectivism, nu este de dată recentă, ci este unul dintre efectele influenței pietiste în spiritualitatea evanghelică (vezi, din nou, textul meu din Omul evanghelic, paginile 244-296). La aceasta s-a adăugat accentul emoționalist al Marilor Treziri (sec. 18 și 19) – o altă rădăcină teologică a evanghelismului, pe care însă nu am discutat-o în textul citat mai sus) și, mai cu seamă, accentul pe experiența preponderent emoțională în penticostalism și charismatism, acestea din urmă fiind vechi de cel puțin un secol, deci, nicidecum fenomene recente.

Deși, în principiu, rezonez cu critica autorului cu privire la accentul exagerat pe dimensiunea emoțională a trăirii creștine în evanghelism, la fel de toxică îmi pare a fi dominanța intelectualistă prezentă uneori mai ales în spațiul confesional baptist. Ținta noastră, cred eu, ar trebui să fie aceea a unui echilibru dinamic între cultivarea intelectului, implicarea emoției și angajarea voinței. Impresia mea este că autorul textului ar putea rezona cu o asemenea concluzie.

Sunt de acord în mare măsură și apreciez voința domnului Tomuleț de a valoriza rezistența comunităților evanghelice în perioada comunistă. Ca unul care a trăit el însuși această experiență timp de 35 de ani, nu pot fi decât recunoscător pentru această apreciere, în ciuda unei anume tendințe de idealizare a acestuia de către autorul nostru. La o analiză mai amănunțită, percepția este mult mai nuanțată și mai ambiguă, mai ales acum, când am putut examina și datele aflate în dosarele noastre de urmărire de la Securitate, realizând că dimensiunea eroică se amestecă adesea cu cea a trădării, uneori în cadrul aceleiași biografii.

Răspunsul la aceste dezechilibre nu poate fi decât unul de natură teologică, dar activarea unei asemenea soluții este greu de anticipat în contextul aridității și a lipsei de imaginație care caracterizează în prezent gândirea teologică evanghelică mai peste tot în lume.

Trebuie să subliniez, de asemenea, că prețuirea evanghelicilor pentru scrierile sfinte s-a manifestat nu doar în forma pozitivă a respectului pentru autoritatea Scripturii, ci și în acea, îndoielnică, a biblicismului literalist, de sorginte fundamentalistă. Din nefericire, aceasta din urmă pare să domine astăzi, mai ales când este asociată, în mod toxic, cu fenomenul analfabetismului biblic, cu deosebire în sânul tinerei generații evanghelice.

Apreciez, de asemenea, accentul pe care îl pune autorul asupra necesității ca evanghelicii să se aplece cu mai mare atenție asupra chestiunilor antropologice (după unii, tema teologică dominantă a acestui secol) sau a datelor științei, inclusiv în lumina învățăturii Sfinților Părinți. La acestea aș dori să adaug necesitatea de a lua în considerare impactul artelor și al culturii în general. Convingerea mea, exprimată în diverse contexte, este că Dumnezeu ne vorbește astăzi în chip profetic mai puțin prin teologi și clerici, și mai mult prin artiști și oameni de știință.

Acuzația de aderare a evanghelicilor la „isusologie” (un alt termen în stil adolescentin crucerian) este și ea, cred eu, legitimă. Absența unei triadologii articulate coerent sub raport teologic și o abordare mai degrabă fragmentară a diverselor doctrine în teologia evanghelică, in manieră tipic iluministă (să nu uităm că evanghelismul, ca și fundamentalismul, este un copil al modernității) a condus la dominanța cristomonismului – o înțelegere și o practică a credinței creștine în care rolul lui Cristos este supra accentuat, iar cel al Tatălui și uneori al Duhului este trecut cu vederea, chiar dacă nu negat. (Desigur, între penticostali și carismatici avem de-a face cu fenomenul paralel al pneumomonismului – în care rolul predominant al Fiului este înlocuit cu preponderența Duhului). Răspunsul la aceste dezechilibre nu poate fi decât unul de natură teologică, dar activarea unei asemenea soluții este greu de anticipat în contextul aridității și a lipsei de imaginație care caracterizează în prezent gândirea teologică evanghelică mai peste tot în lume.

În final, apreciez aducerea în discuție a spiritualității (numită de autor, în stil ortodox, „duhovnicie”). Mi-aș fi dorit să văd în text o analiză mai serioasă a spiritualității evanghelice, mai ales în lumina influenței pe are o are asupra acesteia dualismul neoplatonic, cu toate implicațiile sale catastrofale. Dar asta este, probabil, o temă pentru o altă discuție.

În final, mulțumesc domnului Tomuleț pentru că ne-a oferit șansa de a privi, încă odată, introspectiv și autocritic, asupra propriei noastre comunități. Să sperăm că aceasta ne va aduce și un oarecare folos duhovnicesc. Doamne-ajuta!

(Photo by Andrew Seaman on Unsplash)

Din nou despre educație

Danut Jemna, din nou despre criza sistemului de educatie din Romania.

Alteritas

Peste 2,8 milioane de elevi vor începe şcoala luni. 90 de mii sunt din  Bihor | Oradea in direct

Telenovela din educație din aceste ultime săptămâni ne-a arătat, din nou, și cu mult realism, cum arată sistemul public de învățământ din România. Ca în fiecare an, presa și politicienii se grăbesc să facă evaluări și să emită sentințe sau soluții, însă tema este rapid abandonată pentru alte subiecte mai importante care apar la orizont. Așa cum ne-am obișnuit, scenariul se repetă în fiecare an cam în aceleași coordonate: politicienii aflați la conducere dau vina pe cei care au guvernat înaintea lor; părinții și copiii dau vina pe autoritățile statului; ziariștii critică pe toată lumea și abia așteaptă să mai prezinte o școală cu toaletă în curte sau pe cele nepregătite pentru a începe activitatea didactică. În contextul pandemiei, lucrurile au fost mai complicate, iar criticile s-au intensificat. În analizele și evaluările realizate de diverși actori care au apărut în mass-media se pot identifica câteva aspecte care arată cât de…

View original post 1,707 more words

Ksenija Magda – Blessing the Curse? A Biblical Approach for Restoring Relationships in the Church

Langham Global Library will publish at the end of September 2020 the book of Croatian Baptist theologian Ksenija Magda titled Blessing the Curse? A Biblical Approach for Restoring Relationships in the Church. The title will be available first in paperback and then in ebook form.

Here is a short presentation:

The message of the kingdom of God, as brought to us by Christ, is a message that overturns hierarchies, sets free the enslaved, and breaks the power of the curse upon humanity. Yet when it comes to women, the church has chosen all too often to live according to the structures of sin and death, offering them not the good news of Christ, but the curse of Genesis, as their inheritance.

In this powerful and challenging text, Ksenija Magda traces the impact of the curse – and the ever-present temptation to choose the world and its power over the servant-hearted humility of Christ – on our families, our church structures, our nations, and ultimately, our gospel witness. The question of how we view, treat, oppress or empower women is not, Magda reminds us, peripheral to the gospel but foundational. She warns that if men and women will not partner together in building the kingdom of God, they will find themselves partners in the work of upholding the world’s structures of power and oppression.

Will we choose to bless the curse or to redeem it? To live in the death that our foreparents chose in the garden, or accept the life and freedom held out to us by Christ? This is a question upon which human history and the hope of our restoration hangs.

About the Author
KSENIJA MAGDA is the out-going president of Baptist World Alliance Women and a member of the European Society of Women in Theological Research. She is Assistant Professor of Biblical Theology at the Centre for Protestant Theology, University of Zagreb, Croatia, and has her PhD in Pauline Theology from London School of Theology, UK. She also serves as Theological Editor of New Testament Letters for the forthcoming Central and Eastern European Bible Commentary (Langham Global Library).

Blog și cărți. După doi ani de (pseudo) blog

Danut Jemna face aici o scurta evaluare a doi ani de activitate pe situl personal, insotit de o mica motiva promotionala pentru ultima lui carte publicata>
De asemenea anunta aparitia, chiar in aceasta luna, a unei noi carti, legata de Crezul crestin fundamental.

Alteritas

S-au încheiat doi ani de activitate pe această platformă. Nu încerc să fac neapărat o evaluare analitică. Mă gândesc dacă a fost îndeplinit scopul acestui exercițiu anunțat de la început și dacă prin acest mod de exersare a unei discipline am reușit să ofer ceva conform cu așteptările cititorului care a accesat această pagină. O analiză a activității este totuși necesară mai ales cu privire la ceea ce voi face în anul ce va urma. Este clar că nu sunt un blogger și că nu voi intra în această poveste prea curând. Am prezentat texte pe care nu le-ați putut comenta și nu am avut un dialog direct pe marginea lor. Voi continua în aceeași manieră și anul viitor. Cei care doriți să urmăriți ceea ce scriu primiți mai jos și câteva dintre detaliile unui demers care s-a concretizat tot mai mult.

View original post 957 more words

Fania E. Davis on African Justice Making

African justice making, rather than an occasion to inflict punishment, is an opportunity to teach, learn, reemphasize social values, and reaffirm the bonds of our inherent inter-relatedness. It is also an opportunity to identify and redress problematic social conditions that may have given rise to interpersonal harm.
In African indigenous justice, vindication of the person harmed is prioritized. The person responsible, and often their family, is obligated to offer apology, recompense, and reparation to the harmed person and community. A wrong can be made right by subsequent actions of the responsible person and other community members. Community is central. The concept of family in Africa embraces the nuclear family and the extended family as well as people who do not share blood or marriage relationships. Also, the African family extends beyond the living to include the realm of the ancestors.
Indeed, in the African worldview, when something happens to one, whether blessing or burden, it happens to all. A newborn baby is good fortune for family and also the entire village. Marriage unites two clans, not just two individuals. The deeply communal ethos among African and other indigenous traditions also holds true when wrongdoing occurs. If an individual steals from or kills another, they damage the relationship between their respective lineages or villages. In the wake of harm, making it right is not solely the responsibility of the individuals directly involved; it also the responsibility of communities. The focus is on repairing and rebuilding relationships with the intent of bringing social harmony. African indigenous justice seeks to strengthen relationships by fashioning win-win outcomes.
In keeping with the worldview and principles of African and other indigenous justice systems, restorative justice invites a paradigm shift in the way we think about and do justice—from a justice that harms to a justice that heals. Our prevailing adversarial system [of justice] . . . harms people who harm people, presumably to show that harming people is wrong. This sets into motion endless cycles of harm. Restorative justice seeks to interrupt these cycles by repairing the damage done to relationships in the wake of a crime or other wrongdoing, and do so in a way that is consonant with indigenous wisdom—Africa’s and that of other traditions. Justice is a healing ground, not a battleground.

– Fania E. Davis, The Little Book of Race and Restorative Justice: Black Lives, Healing, and US Social Transformation (Good Books: 2019), 14, 23-25, as quoted in fr. Richard Rohr’s reflection in 9 Sept 2020.

‘Generalul meu’

Gen Marin Ilie
Portret al Gen. Loc. Marin Ilie, fost Rector al Academiei Miitare

Astăzi am primit prin email un mesaj pe care Gen. Loc. Marin Ilie l-a trimis mai multora dintre prietenii săi. Textul este urmat de o postare din decembrie 2017, de pe blogul meu, în care povesteam împrejurările în care l-am cunoscut și apoi l-am reîntâlnit pe domnul Marin Ilie.

Cu permisiunea sa, îl transcriu și aici, cu două precizări importante.

Mai întâi, Domnul General este, ca întotdeauna, mult prea amabil in ceea ce spune despre mine.

În al dolea rând, deși am fost la începutul ani,or 90, timp de un an, pastor part-time al unei biserici baptiste, identitatea mea esențială nu a fost niciodată aceea a unui cleric, ci a unui teolog laic.

Iată aici textul mesajului de care vorbeam mai sus:

Vă trimit mărturisirea Domnului Pastor din Glasgow, Dănuț Mănăstireanu, pentru a combate penibila scuză a celor care au făcut rău că ”așa erau timpurile”! Am fost până în 1989, ateu convins, iar un după un fapt menționat de Domnul Pastor, respectiv întâlnirea cu Vrednicul de Pomenire, Mitropolitul Olteniei, Nestor Vornicescu, mare cărturar, am început studiul Bibliei, pe care l-am încheiat în Mai anul acesta. Nu din porniri religioase l-am apărat pe TR-istul viitor Pastor, ci pentru convingerea că era nedrept tratamentul la care era supus un militar disciplinat, patriot și care respecta Legea! Mi-a rămas cel mai bun și respectat prieten! Corespondăm, ne împărtășim realizările dar și unele neîmpliniri și îl numesc în inima mea ”dragul meu Pastor”!

Cu prietenie,

Marin Ilie

* * *

Urbi et orbi – 1973, Vanju Mare

Danut militar
DanutM, soldat, Vanju Mare, 1973

Urmărind în ziua de Crăciun transmisiunea de la Vatican a mesajului papal urbi et orbi din ziua Crăciunului 2017, care este întotdeauna emoționantă pentru mine (ce să facem, vor spune unii, „un ecumenist va fi întotdeauna un ecumenist!”; la care eu răspund: „amin!”), mi-am adus aminte de un alt Crăciun, de acum exact 44 de ani.

În decembrie 1973 mă aflam într-o unitate militară la Vânju Mare, în Mehedinți, unde făceam armata la termen redus, la intendență, înainte de începerea studiilor universitare economice. Tocmai împlinisem 19 ani. Cele opt luni petrecute acolo au reprezentat una dintre cele mai dificile perioade din viața mea.

Când am ajuns în unitate, purtam deja asupra mea eticheta unui proscris. Pe dosarul meu scria „baptist”, ceea ce, în limbajul militar comunist se traducea prin „sectant”, „retrograd”, „dușman al patriei”, și altele asemenea. Am fost preluat imediat sub observație de ofițerul de contrainformații, securistul unității militare, care a recrutat imediat câțiva informatori dintre colegii mei (delațiunile lor aveam să le găsesc mulți ani mai târziu, în primul meu dosar de urmărire de la Securitate – au fost în total patru la număr, și care acum se află transcris în întregime pe acest blog – dacă vă interesează, găsiți aceste documente, însoțite de comentarii, dând o căutare după expresia „File I-1065”). Au urmat interogatorii umilitoare, batjocuri („nu avem nevoie de savanți pocăiți în țara noastră”, amenințări („nu vei termina niciodată facultatea”, și multe asemenea.

O singura raza de lumină am avut în tot acest marasm: șeful de stat major al unității militare, locotenentul major Marin Ilie. El a fost singurul care mi-a luat apărarea și nu i-a permis securistului să-și facă mendrele cu mine până la capăt, lucru pentru care îi sunt și acum extrem de recunoscător.

Peste ani, după 1989, spre surprinderea mea, într-o duminică dimineață, chiar înainte de a pleca la biserică, aveam să primesc un telefon. Vocea de la celălalt capăt al firului mi-a spus: „Sunt general Marin Ilie. Știți despre cine este vorba?” Am rămas înmărmurit. Fostul locotenent major, acum general în retragere, pensionat din înalta poziție de Rector al Academiei Militare, mi-a povestit, pe scurt, pelerinajul lui spiritual, de la agnosticism la o credință vie și coerent articulată. Rolul de declanșator l-a jucat o Biblie primită în dar de la Mitropolitul Nestor Vornicescu, pe când era, cu ceva timp înainte de 1989, Comandant al Armatei a treia, la Craiova. De atunci înainte, până astăzi, primesc din când în când, fie un email, fie un mesaj pe Messenger, cu aprecieri care mă fac să mă simt prea mic pentru un om atât de mare, și încurajări în slujirea creștină în care sunt implicat. Texte din Scriptură sau citate din Sfinții Părinți adaugă greutate cuvintelor sale. Am realizat mai apoi prestigiul extraordinar de care se bucură între militari și nemilitari acest om excepțional (unii dintre nenumărații lui admiratori îl numesc „cel mai titrat ofițer al Armatei Române”).

Acest episod, pe care nu se putea să nu-l amintesc, vorbind de timpul petrecut în armată, este unul dintre cele mai frumoase daruri pe care le-am primit vreodată de la Dumnezeu. Sper să mă ierte domnul Marin Ilie pentru faptul că, de fiecare dată când povestesc acest episod incredibil prietenilor mei, și am făcut-o de zeci și zeci de ori, în numesc „generalul meu”. Desigur, nu este doar al meu. El este mai întâi al familiei sale, apoi al tuturor recruților și ofițerilor care au slujit sub bastonul lui, și în chip suprem, al Armatei Române. Dar, din pricina acestei mici istorii, cred că pot spune că el este, și rămâne, și „generalul meu”.

Dar nu despre asta voiam să vă povestesc aici. Spre sfârșitul lui decembrie 1973 eram deja de aproape trei luni departe de casă și singurătatea, din pricina lipsei de comuniune cu comunitatea eclesială era sfâșietoare. Nu aveam voie să avem la noi Biblii (abia după Anul Nou avea să-mi aducă un unchi un mic Nou Testament, pe care l-am introdus pe furiș în unitate și pe care l-am ascuns după un tablou în sala în care făceam cursurile; în ziua în care am plecat definitiv din unitate, am mers să-l recuperez, dara sala era încuiată, așa încât a trebuit să-l abandonez; m-am întrebat adesea cine oare l-o fi găsit). De asemenea, nu aveam voie nici să participăm la slujbe religioase, mai ales în uniformă.

După ce se dădea stingerea, pe la 9.30pm, mă apucam de scris, în camera furierilor, în care câțiva olteni fumau ca niște turci, cele 3-5 scrisori pe care le trimiteam zilnic – a fost singurul mijloc prin care mi-am putut păstra, cât de cât, sănătatea mentală în nebunia de acolo, spre disperarea securistului, care trebuia sa le citească. Dintre acestea, una era adresată viitoarei mele soții, Mihaela, căreia i-am scris zilnic în cele 8 luni de armata. Spre invidia colegilor mei, în fiecare zi primeam, ca răspuns, 2-3 scrisori (cine știe câte dintre ele fuseseră oprite de securist!).

În vremea aceea, nu-mi amintesc exact prin ce împrejurări, am obținut un mic aparat de radio, cu o casca primitivă. Nici nu știu cum am reușit să-l dosesc ca să nu fie găsit la desele controale care se făceau la valizele de lemn cu care veniserăm cu toții de acasă. Cu ajutorul acelui aparat de radio, după ce mergeam la culcare, cu pătura trasă peste cap, și cu casca la ureche, ascultam muzică și programe de știri. Ba chiar, uneori, reușeam, cu greu, să ascult emisiuni transmise de Vocea Americii. Evident, acest lucru era interzis, și riscul era mare. Dar eu eram deja veteran. Împreună cu tatăl meu, ascultam Vocea Americii și Europa liberă încă de la vârsta de cinci-șase ani. Dacă eram prins, puteam plăti cu zile bune de arest. Cel puțin, dacă nu mult mai mult. Din fericire, m-a ferit Dumnezeu.

În noaptea ce 25 decembrie eram în dormitorul în care se odihneau aproape o sută de „teriști” (soldați cu termen redus), cu pătura trasă peste cap, și cu radioul deschis și cu căștile la urechi, încercând să prind vreo emisiune religioasă. Și, deodată, spre marea mea bucurie, am reușit să „prind” Vocea Americii, care transmitea, de la Vatican, înregistrarea ceremoniei urbi et orbi, care avusese loc la amiaza acelei zile. Nu vă pot spune cu câtă bucurie am ascultat atunci mesajul papei Paul al VI-lea, care a fost pentru mine mai mult decât o sută de predici, și cât de mișcat am fost să aud, la sfârșit, urarea papală „Crăciun fericit”, în multe limbi, dar și în limba română. Nimeni nu-mi făcuse urări de Crăciun în ziua aceea sau în cele precedente, căci nu era politically correct. Și, iată, în compensare, mi-am primit urarea de Crăciun chiar din gura Papei.

Și-am încălecat pe-o șea, și v-am spus povestea mea. 🙂

Să aveți și voi un Crăciun de poveste, oriunde v-ați afla.

 

Dr. Christina Mangala Frost on the Hindu-Orthodox Interface

9780227176351_cover Human5.indd

Dr. Christine Mangala Frost, a convert from Hinduim and an Eastern Orthodox theologian,  is the author of the book titled The Human Icon: A Comparative Study of Hindu and Orthodox Christian Beliefs, published in 2017 by James Clarke & Co.

Recently she did a series of recordings in this she discusses the content of this important book. I share below the links to these conversations, for those who are interested in thic topic.

Part 1

Part 2

Part 3

Part 4

Isus din evanghelii (21) – Epilog

Danut Jemna prezinta in acest text un ultim portret al lui Isus din Nazaret, asa cum apare el in Evanghelia dupa Ioan.

Alteritas

john 21

În evanghelia a patra, capitolul 21 apare ca o paranteză sau ca un epilog care mută lucrurile în contextul experienței bisericii, al vieții ucenicilor care vor beneficia de ceea ce a înfăptuit Isus Cristos. Învierea a avut loc, iar discipolii au avut parte deja de întâlnirea cu Isus, biruitorul morții. Acum urmează un fel de despărțire, care a fost anunțată în mai multe rânduri, dar și promisiunea că relația dintre maestru și ucenici va continua într-un alt cadru.

View original post 1,984 more words

Isus din evanghelii (20)

Un penultim portret al lui Isus in Evanghelia dupa Ioan. De la Danut Jemna citire.

Alteritas

toma

Învierea lui Isus îi surprinde pe toți ucenicii, deși au fost anunțați de învățător că acest eveniment va avea loc, așa cum au profețit și Scripturile. Întregul tablou este constituit din câteva scene vii, prezentate atât de natural de autor încât invită cititorul să participe direct la tot ceea ce se prezintă în textul biblic. Geniul autorului biblic ne pune în față o proiecție vizuală deosebit de sugestivă, aproape cinematografică, ce ne implică gradual pe fiecare în retrăirea acestui episod din viața celor ce l-au urmat pe Mântuitorul.

View original post 2,146 more words

Beniamin Faragau a implinit astazi 72 de ani

baietii
Fotografia aceasta are deja 12 ani.

Ne-am cunoscut în 1977, în contextul lucrării Navigatorilor, și am fost împreună, până în 1990, în echipa națională a acestui grup.

Am studiat împreună Scriptura și un pic de teologie, am făcut tabere în munți, și întâlniri clandestine, cu profesori din Vest, in case și biserici.

După 1990, odată cu finalul grupului navigatoresc, drumurile noastre s-au despărțit – hermeneutic, teologic și ca perspectivă a slujirii, deși am păstrat relația și am rămas o vreme împreună în proiecte precum defuncta Editură Logos.

În perioada când predam la Oradea (1994–1998), nu am reușit nicicum să-l conving pe Paul Negruț (un alt fost membru al echipei Navigatorilor, până a devenit cleric) să-l includă pe Beni în proiectul Universității Emanuel. Diferențele de gândire și perspectivă, ca și cele de caracter, erau prea mari. Dar poate că a fost mai bine așa pentru el. Oricum n-ar fi rezistat acolo, așa cum nu au rezistat zeci de alții (acestea, și multe altele, sunt parte a unei istorii care încă așteaptă să fie scrisă.)

Indiferent care este poziția noastră față de teologia lui Beni, tenacitatea lui în elaborarea ghidurilor de studiu pe cărțile Bibliei, și perseverența cu care a investit in amprentarea altora (adesea, poate, prea apăsată) cu tiparele lui de gândire, merită toată aprecierea. Puțini lideri din spațiul evanghelic românesc au reușit să realizeze ceea ce a făcut el, în ciuda unei probleme medicale care îl lipsește progresiv de vedere.

De câțiva ani buni (aproape tot atâția cit ne-au trebuit ca sa publicăm cartea Omul evanghelic) ne chinuim să scoatem un Festschrift în cinstea lui (inițiativă de care, cu toata grija noastră, până la urmă tot a aflat). Lansarea lui se tot amină, dar cred ca avenit deja vremea. Nu e nevoie așteptăm să așteptăm până face 75 de ani.

În final, îmi exprim speranța că într-o zi vreunul dintre evanghelicii care fac studii doctorale se vor apleca în mod critic, sine ira et studio, asupra textelor lui Beni. Aceea ar fi o supremă consacrare și un adevărat semn de respect pentru el și opera lui.

Să fie binecuvântat!

BioLogos – A Christian Statement on Science for Pandemic Times

We, the undersigned, join together as Christians who uphold the authority of God’s Word and see science as a tool to understand God’s world. We call on all Christians to follow the advice of public health experts and support scientists doing crucial biomedical research on COVID-19.  

We are deeply concerned about the polarization and politicization of science in the public square when so many lives are at stake. The word “science” has become a weapon in the culture wars. Scientists are vilified and their findings ignored, while conspiracy theories go viral. Sadly, Christians seem just as susceptible to these trends. Thoughtful Christians may disagree on public policy in response to the coronavirus, but none of us should ignore clear scientific evidence.

It is appropriate for Christians to be skeptical of claims made by scientists who speak outside their area of expertise. We firmly reject claims that science has somehow shown God does not exist or faith is mere superstition. Such claims go beyond what science is capable of investigating. We lament the times when science and medicine have been misused to perpetrate atrocities like the racist Tuskegee experiments. But Christians should listen to scientists and doctors when they speak in their area of expertise, especially when millions of lives are at stake.

The Bible teaches that our bodies are fearfully and wonderfully made by God (Psalm 139:14). Thus, those doing biomedical research—whether they are Christians or not—are studying the very handiwork of God. Scientists are discovering truths about the virus, our bodies, treatments, and vaccines. As Christians, we know that all truth, including scientific truth, is ultimately from God. 

God can do miracles of healing, but God also uses doctors and scientists to bring healing. Before Jonas Salk discovered his vaccine, polio killed 350,000 people a year, most of them children. Christians in the biomedical sciences, like Dr. Francis Collins, see their work as continuing the healing ministry of Jesus (Matthew 15:30). Pursuing medical treatment is not a sign of weak faith in God, but a grateful acceptance of God’s gifts.

Scientists of all faiths at many universities and research institutes have been working hard to combat COVID-19, including at the National Institutes of Health and the Centers for Disease Control. Many scientists have dropped their own research programs to devote themselves full time to understanding exactly how this virus works, how it spreads, how the disease can be treated, and which vaccines would be both safe and effective. Experts have been communicating their knowledge in real time as the pandemic progresses, which has led to some confusion. In the early days, they advised the public against masks when supplies were needed for healthcare workers, but later they changed their message in response to more data. A change in expert advice is not a sign of weakness or unreliability, but of good scientific practice and honesty. On the biggest points, scientific predictions have been proven right: scientists said stay-home orders would reduce cases, and thankfully those measures worked. Scientists predicted that ending quarantine too soon would increase cases, and that has been the case. 

Scientists are not all-knowing and have biases like the rest of us. That’s why the process of scientific research has built-in steps for testing, vetting, and validation by the whole community. While any individual scientist may be biased, the community actively critiques each other’s work to reduce bias and errors until together they develop a consensus on what the data are saying. It’s not a perfect process and one can always find dissenters, but scientists working together are far more accurate than one person’s theory on YouTube. Scientists are trained to communicate where the consensus is uncertain and to not overstate conclusions. They may speak in sound bites in an interview, but if you listen a bit longer you will hear the caveats. So when Dr. Fauci, the nation’s leading infectious disease expert, tells us what scientists have learned about this infectious disease, he should be listened to.

We need more than science alone to make good decisions. Invoking “science” is not a one-word rationale for public policy; many factors need to be considered. The economic losses and social hardships of the pandemic are painful, and thoughtful Christians will disagree on how to balance those needs with health needs. Even closer to our hearts is the impact of quarantine on church fellowship. As churches reopen, Christians need to balance God’s call to meet together with God’s call to protect the vulnerable among us. We need more than science to make these decisions; we need biblical faith to be wise and discerning (James 3:13-18). As Christians throughout history have shown during other pandemics, our faith is what moves us to deep compassion for the sick, the young, the old, and the vulnerable, as we follow Jesus’ command to care for the least of these (Matthew 25:31-36). Our faith calls us to sacrifice ourselves for others and accept temporary limitations on our freedoms because we have a permanent and complete freedom in Christ (Hebrews 10:34). Our faith helps us be humble and patient when discussing contentious issues (Ephesians 4:2-3). It is our faith, not science, that overcomes fear and brings hope. God is our refuge and strength, an ever-present help in trouble (Psalm 46:1).

Therefore, because of our faith in Jesus Christ, we will:

wear masks

Wear masks in indoor public spaces and follow other physical distancing rules given by public health officials (1 Peter 2:13-17), unless there are underlying health conditions. Yes, wearing a mask is uncomfortable and awkward, but the evidence is clear that masks reduce the chance we will transmit the disease to others. Mask rules are not experts taking away our freedom, but an opportunity to follow Jesus’ command to love our neighbors as ourselves (Luke 6:31).

get vaccinated

Get vaccinated against COVID-19 when a safe and effective vaccine is available and as directed by a physician. A large fraction of the population needs to be vaccinated to develop the “herd immunity” which protects the immuno-compromised and others who cannot be vaccinated. Vaccination is a provision from God that will prevent disease not only for ourselves but for the most vulnerable among us (Matthew 25:31-36).

correct misinformation

Correct misinformation and conspiracy theories when we encounter them in our social media and communities. Christians are called to love the truth; we should not be swayed by falsehoods (1 Corinthians 13:6). We will actively promote accurate scientific and public health information from trustworthy, consensus sources, and use this information when making decisions for our families, churches, schools, and workplaces.

work for justice

Work for justice for communities who have suffered the most deaths from COVID-19. Christians are called to be courageous in fighting for justice (Micah 6:8). We should be the least indifferent to the disadvantaged and vulnerable. Groups that have been hit hard include the elderly in nursing homes, the Navajo nation where many do not have access to clean water, and people of color who continue to experience discrimination in access to health care.

pray

We pray for God to heal the millions of sick, to comfort the thousands of grieving families, and to give wisdom to decision-makers. We pray for God to sustain biomedical and public health researchers as they work to develop treatments and a safe and effective vaccine. We pray for God to protect nurses, doctors, lab techs, and all healthcare workers fighting COVID-19 as they serve patients and our communities. And we pray for God to bless our cities and nation with justice and flourishing for all (Jeremiah 29:7).

SIGN NOW

Isus din evanghelii (19)

Periplul lui Danut Jemna rin Evanghelia dupa Ioan se apropie incet-incet de sfirsit.

Alteritas

cross

Ultima parte a procesului lui Isus este reprezentată de un dialog între preoți și Pilat, între autoritățile religioase și politice ale vremii. Iudeii au înțeles că nu pot obține o condamnare pe un criteriu religios, de aceea au schimbat strategia și au marșat pe acuzația potrivit căreia Isus se declară rege și intră astfel în conflict cu Cezarul.

View original post 1,529 more words

Isus din evanghelii (18)

Un nou porttet al lui Isus in Evanghelia dupa Ioan. Danut Jemna se apropie incet-incet de finalul periplului sau prin evanghelia ucenicului iubit al lui Isus Cristos.

Alteritas

Ecce_homo_A

Întregul tablou al evangheliei se schimbă după ce Isus rostește rugăciunea. Se trece brusc în registrul narativ, iar textul devine mult mai descriptiv și concis. Cu zgârcenie parcă, autorul prezintă câteva scene succesive care îl prezintă pe Cristos în ipostaza de prizonier și inculpat într-un proces de fațadă. Câteva personaje apar în acest tablou neprietenos, dar fără a reține prea mult atenția. Textul biblic pare să grăbească lucrurile spre un final anticipat de toată lumea și are mici glose explicative cumva tipice pentru evanghelia a patra.

View original post 2,243 more words

Isus din evanghelii (17)

Danut Jemna continua aici seria sa de portrete evanghelice ale lui Isus din Nazaret.

Alteritas

jesus-prays

Rugăciunea sacerdotală din capitolul al șaptesprezecelea al Evangheliei după Ioan este un text celebru, frecvent citit și citat atât de marii teologi ai bisericii, cât și de ereticii care au contestat divinitatea lui Isus Cristos. Pentru primii, acest pasaj biblic este o mărturie vie a concepției creștine apostolice de la finalul primului veac al erei noastre cu privire la persoana și slujirea Cuvântului lui Dumnezeu întrupat.

View original post 2,302 more words

Proiect – un dictionar online al personalitatilor evanghelice din Romania

Mihaly Kornya – pionier baptist in Transilvania

Dacă tot am împărtășit aici ieri ideea unui proiect donquijotesc, mi-as zis că ar fi bine să vă împărtășesc o altă idee care mă frământă de o vreme și care, din discuțiile cu prietenii, aflu că le-a trecut și altora prin cap. Dar ea a rămas nerealizată până acum.

Iată, cum ar suna, pe scurt, ideea.

Obiectul proiectului ar putea fi un soi de Wikipedia a personalitatilor evanghelice din Romania, care, in timp, sa adune pe un website dedicat acestui scop biografii cit mai obiective posibil ale acestor personalitati.
Desigur, pentru ca aceasta sa fie o treaba serioasa, este nevoie de citeva conditii:

  • un template care să dea o anume unitate acestor biografii/portrete
  • abordarea ar trebui să fie una reținută, științific obiectivă, nu siripos devoțională și encomiastică (nu de o hagiografie evanghelică avem nevoie)
  • un numar de oameni dedicați acestui proiect (cred că este riscant a oferi acces liber la text, caci ar putea apărea tot felul de surprize)
  • un numar mic (2-3) supervizori ai proiectului, care să dea avizul final pentru publicarea biografiei pe site, pentru a evita surprizele
  • s-ar putea începe cu cei care nu mai trăiesc – cu contemporanii e complicat și riscant

Sunt curios sa vad cui ii arde de o treaba atit de serioasa. Avem intre noi citiva istoricu cu oarecari calificari, pe care le-ar putea pune la dispoziția cauzei, dacă simt că la asta îi cheamă Dumnezeu

Isus din evanghelii (16)

Danut Jemna – Un nou portret al lui Isus din Nazaret, asa cum apare el in Ioan 16.

Alteritas

john 16

În capitolul al șaisprezecelea, Isus insistă asupra identității sale și îi avertizează pe ucenici că lumea nu a înțeles cu adevărat cine este și ce a făcut pentru oameni. Ca urmare, venirea Duhului Sfânt este decisivă pentru clarificarea aspectelor legate de persoana și misiunea lui Cristos în istorie. Isus subliniază importanța operei Mângâietorului și nevoia ca ucenicii să înțeleagă bine lucrurile și să devină parteneri în iconomia divină care urmează perioadei de după moartea și învierea Fiului lui Dumnezeu.

View original post 1,634 more words

Un stat slab sau unul puternic?

Un text al lui Danut Jemna, de actualitate si care merita toata atentia.
A mai fost publicat pe Marginalia si Ziare.com

Alteritas

klaus

Într-o formă sau alta, nu doar în România, ci pretutindeni, s-au formulat întrebări și opinii despre cât de capabil este statul democratic să facă față unei crize majore așa cum este pandemia din ultimele luni. Pentru unii, blocarea întregii vieți economico-sociale și culturale a unei țări a reprezentat răspunsul simptomatic al unui stat slab, al unei administrații și clase politice incompetente.

View original post 1,564 more words

Evanghelia, o conspirație

Dyo s-a dezlantuit. Iarasi.

dyo

Fraților! Acest text este VIRAL! Distribuiți la cât mai mulți ca voi, să știe tătă lumea!

Am citit undeva pe Internet, așa că este indiscutabil adevărat, faptul că religia creștină a fost inventată de o grupare ocultă finanțată de patron de firmă de pompe funebre din Ierusalim, care a vrut să pună pe butuci concurența la pietre de mormânt, așa că a lansat o campanie în media neomarxistă a vremii împotriva firmei unui anume Iosif din Arimateia (ale cărui morminte se pare că nu erau bine securizate, dovadă fiind și faptul că mai multe s-au deschis în acea vreme, stafiile morților producând multă tulburare în oraș), prin care s-a încercat preluarea puterii din mâinile vechii orânduiri religioase, începând cu jefuirea și distrugerea semnelor puterii acesteia – stau mărturie întru asta vandalizarea Templului și instituirea Comunei de la Masada –, dar și prin propagarea sistematică a mesajului subversiv egalitarist (ideologie moștenită…

View original post 193 more words

Was humanity immortal before the fall?

Protestant theologian Danut Jemna discusses in this text some tough questions related to immortality (the topic of his doctoral work, as related to St. Irenaeus).
This is a fragment from his contemporary catechism.
Thanks to Monica Cure for her excelent translation.

Alteritas

humanityAre biological death and suffering the result of sin? Is the human soul immortal?

One of the mysteries pertaining to the development and the subsequent reception of ideas from patristic thought is the way in which the themes of death and the immortality of the soul were formulated. It is surprising how two essential ideas about humanity have worked their way into Christianity, to almost universal acceptance: 1) the soul is eternal through its own nature and it endures forever; 2) biological death is the result of the fall, with the understanding that if it had not sinned, humanity would have lived forever.

View original post 2,669 more words

Viitorul evanghelicilor din România (4)

Danut Jemna incheie aici analiza sa cu privire la un posibil viitor al comunitatilor evanghelice din Romania. Tonul dulce-amar al acestor analiza vadeste o incercare de autoexorcism. (Nu ma intrebati ce vreau sa spun cu asta. Va las sa descoperiti singuri.)

Alteritas

future

Încheiem această evaluare a spațiului evanghelic românesc prin sublinierea unor elemente care ar putea susține un posibil efort de delimitare a unor direcții și acțiuni privind elaborarea unui proiect de viitor. Deși nu există încă semnale concrete în acest sens, resursele existente ar putea fi mobilizate printr-o strategie de convergență, de construcție a unui cadru de dialog și a unor proiecte care pot avea un impact important pentru viitorul evanghelicilor din România.

View original post 4,565 more words

Viitorul evanghelicilor din România (3)

Acest al treilea text al teologului protestant Danut Jemna, din seria de analize legate de prezentul si viitorul comunitatilor evanghelice din Romania este, dupa parerea mea, unul exceptional si ar marita cea mai serioasa atentie din partea mintilor lucide care inca mai exista in aceste comunitati (ma refer la cei care gindesc, nu la lideri, care este evident ca au alte prioritati). Ma tem insa ca si acest text, ca si altele inaintea lui, vor ramine fara ecou, pina cind, eventual vor fi redescoperite de viitoarele generatii. Un alt ‘vox clamantis in deserto’. 😦

Alteritas

meeting

Situația de criză a bisericilor evanghelice poate fi analizată destul de ușor prin observarea aspectelor ce țin de viața de zi cu zi a comunităților locale, adică a elementelor ce constituie spiritualitatea lor în contextul societății românești.

View original post 5,437 more words

Isus e verde

Isus al lui Dyo e verde. Are si el un Isus al lui, ca noi toti. Nu doar Liiceanu si Neamtu. 🙂

dyo

Acum, pe bune, nu mi-am pus niciodată problema rasei lui Isus, a culorii pielii Sale, până nu cu multe zile în urmă, când am citit despre faptul că suntem vinovați că L-am făcut alb. Nu mi-a mers niciodată mintea dincolo de detaliul etnic, de faptul că era evreu. Am ridicat uneori câte o sprânceană la vizionarea unor filme în care El era portretizat de actori cu ochi albaștri … dar ochi albaștri am și eu, așa că am zis „asta este” și am purces mai departe.

Cu vreo câțiva ani în urmă descoperisem o gravură în care era reprezentată Sfânta Familie într-un context japonez, cu Isus purtând tunsoare de samurai în devenire. În timp ce, e evident că nu se punea problema reproducerii unui adevăr istoric acolo, mi se oferea șansa de a citi un adevăr nu mai puțin profund, acela că în Isus, evreul, fiul unui tâmplar din…

View original post 214 more words

Viitorul evanghelicilor din România (2)

Danut Jemna continua aici reflectiile sale cu privire la identitatea evanghelicilor romani si la felul in care aceasta poate influenta viitorul acestei cmunitati in Romania.

Alteritas

voting

Am arătat că pentru viitorul evanghelicilor din România este decisivă abordarea serioasă a propriei crize identitare, iar în acest demers este esențial să se evalueze propria tradiție, mecanismul prin care s-au transmis din trecut anumite conținuturi. Îndeosebi, am subliniat dominanta oralității și focalizarea pe lideri puternici, care reprezintă motoare ale bisericilor locale și regionale. Urmează să analizăm câteva aspecte legate de sistemul de conducere bisericească promovat de confesiunile evanghelice.

View original post 2,182 more words

Despre (o) sclavie

Dyo produce aici un text care, in ciuda aparentelor jucause, este unul trist, aproape profetic. Imi da impresia unuia scris in fata oglinzii si care incearca sa fie el insusi o oglinda, penru cine vrea sa se lase oglindid.
Iata si un citat ilustrativ:
‘…fiecare dintre noi este născut din spuma inocenței. Nu suntem răi ca dracii, vorba lui Pleșu, iar pentru faptul că nu arătăm chiar ca niște îngeri există explicații pertinente.’

dyo

În mod normal, noi ne-am fi iubit. Dar, pentru că așa sunt vremurile, trebuie să ne scoatem unii altora ochii.

Ne place să ne amăgim cu gândul că am fi fost altfel în circumstanțe diferite, că suntem robii vremurilor pe care le trăim. Sunt furtuni și averse pe care nu le-am ales noi spre a le înfrunta: de aceea avem pumnii încleștați și fețele îmbătrânite de mânie. Toate s-au prăpădit peste viețile noastre, așa cum mărturisea și Andy Dufresne odată, lăsându-i pe acei nefericiți ce le-au stat în cale pradă prafului și cenușii. Fie deznădejdea, fie revolta, fie resemnarea, fie orice alte răspunsuri pe care le-am oferit vieții … toate sunt cauzate de furtunile astea. Dacă am fi trăit vremuri normale, am fi fost niște oameni dintr-o bucată. Poate cineva să contesta asta?

Spiritul rus este unul blând, plin de compasiune, generos. A fost utopia comunistă, cu tot ce a…

View original post 872 more words

Viitorul evanghelicilor din România (1)

Danut Jemna reia in acest text consistent demersurile lui anterioare de analiza a crizei de identitate a evanghelicilor romani, si, pornind de laa aceasta, incearca i serie de proiectii cu privire la viitorul posibil al acestor comunitati.
Se anunta o serie extrem de interesanta, desi ma tem ca eforturile lui vor fi ignorate, ca si pina acum, de cei carora li se adreseaza. Dumnezeu cu mila!

Alteritas

billy_graham_romania_timisoara

Tema identității evanghelicilor și, implicit, a viitorului acestora în România nu este una foarte abordată în prezent și pare să nu suscite foarte mare interes din partea membrilor diverselor comunități confesionale ce alcătuiesc această tradiție creștină (baptistă, creștină după evanghelie și penticostală). În volumul Omul evanghelic, editat de D. Dobrincu și D. Mănăstireanu, apărut la editura Polirom în 2018, am scris un text despre criza de identitate a evanghelicilor din România, iar ulterior am reluat subiectul în texte apărute online, cu trimitere la viitor și la nevoia unor schimbări structurale care să asigure un tip de continuitate acestei identități în spațiul românesc. Revenim asupra temei prin reluarea și dezvoltarea unui text ce a apărut public în anul 2018, cu trimitere explicită la o anumită comunitate confesională. Punctual, analizăm câteva coordonate neglijate precum tradiția, spiritualitatea și modelul eclesial și încercăm câteva proiecții plecând de la transformările care au loc în prezent…

View original post 4,087 more words