Theatre Y Chicago – At the limits of the sayable – No Statement is Enough

Dear Friends, 

We find ourselves at the limits of the sayable.  No statement is sufficient to name our disgust with the systems of oppression that target, marginalize, and brutalize black bodies and all persons of color.  No expression of solidarity, from us or any other theater company, is enough.  Language can be self-protectionist and hollow, a way to excuse ourselves from the difficulty of action, a way to signal theoretical values that never make their way to implementation.  We encourage all of our ensemble members, board members, and audience members to take direct action to address not just police brutality, but the whole web of injustice and discrimination that sustains a society whose original sin was the enslavement of our black brothers and sisters.  We have no justice until there is justice for all.  

We reject any form of capitalist society built on the inequities of slave labor, on the theft of land and freedom, that profits off of racialized imprisonment, that uses a militarized police force to uphold the privilege and accumulated wealth of whiteness while villainizing systemically impoverished communities of color.  Where there is fear for one, there is no freedom for all.   Political change is necessary—we must fight to overturn the insidious law of qualified immunity.  But this will never be enough.

Theatre Y believes in pursuing radical, self-effacing, sacrificial love.  We believe in staring down the ugliness of the truth and the ugliness in our own hearts.  Although our company is on the long road of fighting for equity, diversity, and inclusion within our own ranks, this is not enough.  Although we are in the midst of re-evaluating our own mission and values, this is not enough.  We will continue to embrace a free theater model to eliminate economic barriers to our community, but this is not enough.  We will continue providing movement therapy for trauma rehabilitation in Chicago’s prisons, but this is not enough.  This whole statement is not enough.  A statement is a declaration, not a dialogue, and no one needs more ineffectual declarations of good intentions.  We commit ourselves to the infinite conversation of justice.  We commit ourselves to holding ourselves accountable.  We invite all of you to hold our feet to the fire.  

 With love and solidarity, 

Theatre Y
(Source, HERE)

Advertisement

Vineri 27 octombrie, Iasi – Spații culturale și artistice – expresii ale Reformei

Invitație

Avem deosebita plăcere de a vă invita la evenimentul

Spații culturale și artistice – expresii ale Reformei, 

care, într-o atmosferă de sărbătoare, va încheia lucrările simpozionului Reforma Protestantă între Apus și Răsărit – 500 de ani de istorie. 

Întâlnirea va avea loc,

vineri 27 octombrie 2017, ora 18.00, în Sala Dublei Alegeri a Muzeului Unirii din Iasi,

și are ca invitați speciali următorii artiști și personalități din lumea academică:

Mirela Diaconu, soprană

Vlad Morar, bariton

Sebastian Vârtosu, violoncel

Vasilica Stoiciu-Frunză, pian

Grup vocal, dirijor Livia Boicu

Liviu Mocan, sculptor

Adrian Morar, dirijor

Alexandru-Florin Platon, istoric

Emil Bartoș, teolog

Liviu Damian, istoric

De asemenea, evenimentul vă oferă posibilitatea de a admira colecția de lucrări cu tema Cartea care te citește, ale sculptorului ieșean Liviu Mocan, găzduită cu acest prilej la Muzeul Unirii.

Vă așteptăm cu drag!

 

Ikon of Christ the Asylum Seeker

Robert Lentz – Christ of Maryknoll

Richard Rohr on Rubliov’s Ikon of the Trinity

The Divine Dance: The Trinity and Your Transformation

Take Your Place at the Table

In Genesis we see the divine dance in an early enigmatic story (18:1-8). “The Lord” appears to Abraham as “three men.” Abraham and Sarah seem to see the Holy One in the presence of these three, and they bow before them and call them “my lord” (18:2-3 Jerusalem Bible). Their first instinct is one of invitation and hospitality—to create a space of food and drink for their guests. Here we have humanity feeding God; it will take a long time to turn that around in the human imagination. “Surely, we ourselves are not invited to this divine table,” the hosts presume.

Michael Leunig – Spirituality, Art & Innocence

Leunig – Direction Finding Duck

In a world that seems determined to go faster and faster each day; at breakneck speed for no reasons other than greed and fear, it is interesting and wise to wonder in the traditional way if our world is going mad and falling apart like never before – and that we are all caught up in this peculiar disintegration.

Nothing can be loved at speed, and I think we might be looking at the loss of love in the world due to the increased velocity of ordinary life; the loss of care, skill and attention enough to ensure the health and happiness of each other and the planet earth. It is a baffling problem and governments seem unable to recognize it, or do much about it at present.

To put it as a bleak modern metaphor, there may be moments when we feel we are all aboard an airliner being flown into a mountainside by the unstoppable forces of an incomprehensible madness.  Now seems like a good time to talk about spirituality, art and innocence.

Why do I choose to put together this wonderful holy trinity of spirituality, art and innocence? Why do I feel so mystified, yet so at home and secure with these three ideas? Why the need to try and illuminate my ever deepening ideas about them, and yet enjoy watching them disappear beneath the depths of understanding or into the cloud of unknowing?

Michael Leunig – Laughing at God’s Little Joke

Michael Leunig is an Australian cartoonist, writer, painter, philosopher and poet. His commentary on political, cultural and emotional life spans more than forty years and has often explored the idea of an innocent and sacred personal world. The fragile ecosystem of human nature and its relationship to the wider natural world is a related and recurrent theme.

Hieronymus Bosch – The Garden of Earthly Delights

The people from Dutch public broadcaster NTR just released the interactive documentary by Pieter van Huystee on The Garden of Earthly Delights. Available in Dutch and in English.

Ypou may find it HERE.

12 Francis Schaeffer Quotes That Will Challenge the Way You Engage Culture | RELEVANT Magazine

A look at the writer’s most powerful ideas.

Source: 12 Francis Schaeffer Quotes That Will Challenge the Way You Engage Culture | RELEVANT Magazine

Reading anew these quotes I realised agaion why I loved so much Schaeffer’s early take on culture.

At the same time, I realise now how troubled I am by the sexist language he uses in these quotes. He should have known better, but how many of us did have that sensitivity at the time?

Finally, it is such a pity that in his latest phase, Schaeffer became more of an activist of the Christian Right than a thinker.

Nevertheless, these quotes are worth considering, in spite of it all.

Woman in Gold – Official Trailer

This film, which just came out in the theatres these days, is about the fascinating story of the painting titled ‘Portrait of Adele Bloch-Bauer I‘, one of the most famous works of Austrian painter Gustav Klimt.

Summary of the story: The painting, owned by the Jewish family Bloch-Bauer, was confiscated by the Nazi, following the Anschluss, and became in 1941, the property of Austria and was housed in the Belvedere Palace in Vienna. After a long trial, the painting was returned in 2006 to the heirs of the Bloch-Bauer family, and was subsequently sold  for US$135 million to Ronald Lauder for the Neue Galerie in New York City, where it is now.

Here is a reproduction of this amazing piece of art.

Scott Christian on the Evangelical Obsession with Creating Parallel Worlds

Do you know what I mean? Conservative Christians in general, and evangelicals in particular have an obsession with creating parallel versions of everything: Christian art (whatever that is), Christian movies (spare me, please), Christian music (even worse) etc., etc. If pressed hard, they might be able to create ‘Christian mathematics’ or ‘Christian physics’; and we already have Christian ‘scientific’ creationism (an oxymoron, of course, but who cares – it is all for a good cause, supposedly).

What is the root of all this? I suggest this comes, essentially, from a defective doctrine of creation, and its subsequent defective doctrine of sin. Biblically, unless one buys into the hyper-Calvinist doctrine of ‘total depravity, the world as we have now is a combination of sublime dimensions – speaking about the beauty of the initial creation, and of abject realities – which are the result of the Fall. Fundamentalists tend to forget the first, while liberals deny the latter. The truth, as always, is much more complex that any ideology claims it to be.

And, what is the consequence of this obsession for creating parallel universes? Obviously, it makes Christian witness distant and dis-incarnated, if not virtually impossible. Which, in fact, defeats the whole purpose of the presence of Christians in the world and of God bringing about here his kingdom.

A recent excellent article in Sojourners, the journal of Evangelicals for Social Action, deals with this controversial tendency, wich has also made many victims in my own country, Romania. That is why I have decided to share it with you here.

Ioan Alexandru – Imnul Mielului

Recitare si dramatizare, Liviu Mocan.

Terje Sorgjerd – The Mountain

This man climbed the highest mountain in Spain and captured this. It took him 7 days to film the whole thing, during which he only slept 10 hours. It’s renowned as one of the best places in the world to photograph stars.

Terje Sorgjerd on Facebook:

This was filmed between 4th and 11th April 2011. I had the pleasure of visiting El Teide.
Spain´s highest mountain @(3718m) is one of the best places in the world to photograph the stars and is also the location of Teide Observatories, considered to be one of the world´s best observatories.

The goal was to capture the beautiful Milky Way galaxy along with one of the most amazing mountains I know El Teide. I have to say this was one of the most exhausting trips I have done. There was a lot of hiking at high altitudes and probably less than 10 hours of sleep in total for the whole week. Having been here 10-11 times before I had a long list of must-see locations I wanted to capture for this movie, but I am still not 100% used to carrying around so much gear required for time-lapse movies.

A large sandstorm hit the Sahara Desert on the 9th April (bit.ly/g3tsDW) and at approx 3am in the night the sandstorm hit me, making it nearly impossible to see the sky with my own eyes.

Interestingly enough my camera was set for a 5 hour sequence of the milky way during this time and I was sure my whole scene was ruined. To my surprise, my camera had managed to capture the sandstorm which was backlit by Grand Canary Island making it look like golden clouds. The Milky Way was shining through the clouds, making the stars sparkle in an interesting way. So if you ever wondered how the Milky Way would look through a Sahara sandstorm, look at 00:32.

Interviu cu sculptorul Liviu Mocan – de Vlad Mixich

Liviu Mocan – Stilpi impuscati

Domnul Vlad Mixich, unul dintre putinii jurnalisti pe care-i frecventez regulat, si pe care am avut placerea de a-l intilni acum vreo doi ani la un seminar Aspen, publica pe platforma HotNews, pentru care lucreaza, un interviu cu vechiul meu prieten, sculptorul Liviu Mocan. Iata-l aici in intregime.

* * *

Liviu Mocan s-a nascut in 1955 in Cara, judetul Cluj. A absolvit Academia de Arte Vizuale din Cluj si a fost vreme de doi ani artist rezident al Universitatii Anderson din Mississippi, SUA. De-a lungul timpului a avut mai multe expozitii personale la New York, Chicago, Budapesta, Bucuresti, in Elvetia sau in Germania. Sculpturile sale pot fi vazute in locuri publice din Germania, SUA, Norvegia, Noua Zeelanda si desigur Romania. Este cel mai bine cunoscut in Romania ca fiind autorul “Stalpilor Impuscati” din Piata Revolutiei din Cluj, dar si al “Semintelor” amplasate de-a lungul anului cultural 2007 in centrul Sibiului. Liviu Mocan este detinatorul mai multor premii prestigioase pentru sculptura, numeroase lucrari ale sale fiind achizitionate de colectionari particulari din Marea Britanie, Elvetia, Grecia, Austria, Germania, SUA sau Norvegia.

 

* * *

Liviu Mocan este unul dintre cei mai importanti sculptori romani ai momentului. Lucrarile sale sunt expuse in spatii publice din intreaga lume si sunt achizitionate de colectionari particulari la preturi de zeci de mii de euro. Dar ceea ce il face special pe Liviu nu este talentul sau, ci mai ales crezul sau. In timpul conversatiei sale cu Vlad Mixich, sculptorul Liviu Mocan ne-a dezvaluit o idee pe cat de fascinanta, pe atat de socanta.

Vlad Mixich: In zilele noastre e greu sa alegi formula de adresare potrivita unui dialog cu un artist consacrat. Cum e mai bine: maestre Liviu Mocan, domnule Mocan  sau pur si simplu Liviu?
Liviu Mocan: As vrea sa te rog sa nu ma faci sa ma simt batran si ramolit, asa ca prefer sa-mi spui simplu, Liviu. Intrebarea ta imi aminteste de magarul lui Arghezi, care se simtea bine cand i se spunea maestre. Cand mi se intampla totusi sa fiu salutat in felul acesta, obisnuiesc sa raspund “corect nu se spune maestre, ci mai este”.

First Sunday After Christmas

Escape to Egypt
Matthew 2: 13-20 The Message

After the scholars were gone, God’s angel showed up again in Joseph’s dream and commanded, “Get up. Take the child and his mother and flee to Egypt. Stay until further notice. Herod is on the hunt for this child, and wants to kill him.”

Joseph obeyed. He got up, took the child and his mother under cover of darkness. They were out of town and well on their way by daylight. They lived in Egypt until Herod’s death. This Egyptian exile fulfilled what Hosea had preached: “I called my son out of Egypt.”

Herod, when he realized that the scholars had tricked him, flew into a rage. He commanded the murder of every little boy two years old and under who lived in Bethlehem and its surrounding hills. (He determined that age from information he’d gotten from the scholars.)

That’s when Jeremiah’s sermon was fulfilled:
“A sound was heard in Ramah, weeping and much lament. Rachel weeping for her children, Rachel refusing all solace,
Her children gone, dead and buried.”

Later, when Herod died, God’s angel appeared in a dream to Joseph in Egypt: “Up, take the child and his mother and return to Israel. All those out to murder the child are dead.”

Hans Rookmaaker – Rembrandt și Biblia – recenzie la cartea ‘Rembrandt: schițe și gravuri din Biblie’

Rembrandt citea povestirile biblice cu o mare atenție, după care le imagina. Această imaginare, mai întâi cu ochii minții și apoi schițată în fugă pe hârtie ca să poată fi văzută cu ochii fizici – ai lui și ai noștri, din fericire – în această imaginare, așadar, întâlnim tot felul de probleme. Ce vedem de fapt? Încercăm într-adevăr să reconstruim ceea ce vedeau privitorii timpurilor biblice? Dar privitorii aceștia chiar vedeau, vedeau cu-adevărat? Poate că nu vedeau decât un om trecând și nu înțelegeau nimic despre cine era el și ce avea să se întâmple. Noi ce vedem? Ceea ce vedem include și invizibiliul? Ca să fim drepți cu povestirea biblică, trebuie ca invizibilul să fie făcut vizibil? Și a propos de încercarea de a reproduce scene din trecutul antic: chiar e necesar ca totul să fie redat cu maximum de acuratețe posibil – îmbracămintea, casele, peisajul etc., așa cum or fi arătat ele la vremea respectivă? Uneori, desigur, asta e esențial. Să luam, de pildă, afirmația lui Isus despre cămila care trece prin urechile acului: ce-ar putea să însemne? Rembrandt își bazează faimoasa lucrare Copia de o sută de guldeni (lucrarea e cunoscută sub diverse nume, precum Cristos vindecând bolnavi, Cristos primind copilașii, Christos înconjurat de bolnavi, Cristos predicând, deoarece înfățișează mai multe evenimente descrise în Matei 19, inclusiv tânărul bogat, care iese pe poartă în partea dreptă.) pe o exegeză care spune că urechea acului era poarta mică de la poarta mare de la intrarea în Ierusalim. Așadar, în dreapta gravurii vedem o cămilă care trece prin poartă, aluzie la învățătura lui Isus imediat după binecuvântarea copiilor, descrisă în cap. 19 din Matei – copii care sunt și ei prezenți în peisaj.

Hans Rookmaaker – O singura carte

Când i s-a declarat falimentul, i-au fost vândute toate bunurile din casă, iar catalogul licitației conține lista completă a bunurilor. Pe lângă tot felul de curoizități, carpete frumoase, coifuri etc., avea și multe stampe. Deținea, printre altele, aproape întreaga colecție a matrițelor în lemn și cupru ale lui Durer, precum și o mare cantitate de stampe italiene. În afară de acestea, nu deținuse decât o singură carte – Biblia. Trebuie că Rembrandt avea un mare interes personal în Biblie dacă luăm în considerare numărul foarte mare de picturi, desene și gravuri cu scene biblice. Și, spre deosebire de artiștii barocului romano-catolic, el nu se limitează la povestirile acceptate de tradiție. Dimpotrivă, deseori se ocupă de subiecte care nu fuseseră niciodată exprimate artistic – scene din viața lui David, Iosif povestindu-și visele și multe altele. Ceea ce surprinde în desenele sale, dar și în gravurile și picturile din anii săi cei mai prolifici (anii 50 ai sec. XVII) este felul sobru, limpede în care descrie aceste scene – fără ornamentul baroc, fără gestica teatrală. Ca și alți contemporani ai săi, nu încearcă să fie corect dpdv istoric (asta se va întâmpla abia după 1800), ci se concentrează mai degrabă să pună în lumină semnificația evenimentului, să reverse lumină pe acestă semnificație. Cel mult îl poate pune un turban pe capul lui Avraam ca să indice că povestea se întâmplă în Orientul Mijlociu.

Hans Rookmaaker – Intelepciunea lui Rembrandt

Rembrandt este un artist remarcabil. În ce privește natura artei sale, el a fost de-a dreptul o anomalie a vremii lui. Deși niciodată n-a călătorit în sudul Europei, și-a îndreptat privirea înspre arta barocă mai mult decât oricare dintre contemporanii săi, ceea ce i-a influențat adânc opera. Barocul era noul stil artistic al sec. XVII dezvoltat în Italia și Flandra în relație cu Contra-Reforma. Era un stil care relua vechile povestiri biblice și povestirile legate de vieților sfinților și încerca să le redea cu așa o frumusețe, o măreție, o gestică și o grandoare încât credincioșii catolici să fie încurajați în credința lor și convinși de măreția bisericii lor. Acești artiști au pictat o lume de supraoameni cu mușchi excesivi și evidențiind o forță supraomenească, într-un cadru care se potrivea unor astfel de ființe; și pictau ca și când totul era absolut realist, până la ultimul detaliu. În această artă (al cărei reprezentant notabil este pictorul Rubens în Flandra) e ca și cum am privi o scenă pe care, cu culoare și mișcare din belșug, acești supra-oameni joacă o piesă sub cea mai incredibilă lumină de reflectoare.

Contextul teologico-filosofic al operei lui Rembrandt – 3

Rembrandt și calvinismul

În acest punct este legitim să ne întrebăm cum anume ne poate ajuta această fugară privire asupra mentalității calviniste olandeze din secolul al 17-lea să înțelegem mai bine opera lui Rembrandt.

Rembrandt a fost, fără îndoială, un artist de succes. Cu alte cuvinte, a fost, în termeni reformați, un om binecuvântat de Dumnezeu. El a fost, de asemenea, așa cum conclud cei care i-au studiat opera, un bun cunoscător al textului biblic, realitate vădită de bogăția de sensuri prezentă în ilustrațiile sale biblice. Interesul lui special pentru Sfânta Scriptură este dovedit, o dată în plus, de ponderea importantă pe care o ocupă tematică biblică în opera sa.

Contextul teologico-filosofic al operei lui Rembrandt – 2

Calvinismul

Kenneth Clark, autorul cărții citate mai sus, afirmă în serialul BBC care a fost realizat pornind de la cartea sa, că ceea ce a caracterizat opera artistică a lui Rembrandt a fost „nevoia de adevăr”, așa cum a fost ea formulată de gândirea Reformei protestante.

Olanda, în timpul lui Rembrandt, stătea sub semnul teologiei calviniste. Aceasta își trage numele de la opera teologului francez Jean Calvin (1509-1564), care a activat cea mai mare parte a vieții lui la Geneva, și a fost, alături de Martin Luther (1483-1546) și de Huldrych Zwingli (1484-1531), părintele protestantismului.

Calvinismul, care se naște în secolul al 17-lea, este însă mult mai mult decât o expresie a teologiei lui Calvin transpusă în condițiile secolului care i-a urmat acestuia. El reprezintă, pe de o parte, o dezvoltare a acestuia în parametrii și cu metodele scolasticii medievale, și, pe de alta, o reacție la Contrareformă (sau, mai precis, la reforma catolică, după Conciliul de la Trento, 1545-1563), dar și la ruptura dintre arminieni (reformați care credeau în liberul arbitru) și calviniști (reformați care credeau în predestinare), la începutul acelui secol, ceea ce a dus la rigidizarea dogmatică a unor puncte din teologia lui Calvin, mult dincolo de parametrii acesteia. Este vorba mai ales de cele legate de alegerea suverană a lui Dumnezeu pentru mântuire (așa-numita „predestinare”).

Contextul teologico-filosofic al operei lui Rembrandt – 1

Incep sa public aici, in serial, prezentarea pe care am facut-o astazi la Casa Pogor din Iasi, in cadrul Prelegerilor Centrului Schuman.

Separat voi publica traducerea unor texte despre despre Rembrandt, scrise de criticul de arta Hans Rookmaaker, si traduse de Mari Blaj, care le-a prezentat in cadrul acestei reuniuni.

Rembrandt artistul

Rembrandt Harmenszoon van Rijn (pronunțat ˈrembra:nt ˈharme(n)soːn van ˈrein) – 1606–1669 – este probabil cel mai important pictor olandez din toate timpurile și unul dintre cei mai apreciați pictori din întreaga istorie a artelor plastice europene. El a fost precedat în spațiul cultural al Țărilor de jos de genii ale picturii precum Hieronymus Bosch (1450-1516) ori Peter Bruegel cel Bătrân (1525-1569) și a fost contemporan cu pictori de mare calibru, precum Frans Hals (1582-1666) și Jan Vermeer (1632-1675).

Pictorul a excelat în arta portretului (și a autoportretului), prin intermediul căreia a ilustrat sufletul unei epoci de mare efervescență spirituală și artistică în istoria Europei. Rembrandt a fost, de asemenea, un maestru al clar-obscurului. Jocurile de umbre și lumini din tablourile lui au fost o sursă de inspirație deopotrivă pentru poeți, pentru filosofi și pentru teologi, la fel ca și lucrările lui pe teme biblice. Poate că tocmai de aceea a fost el numit „unul dintre marii profeți ai civilizației” (Kenneth Clark, Civilisation: A Personal View, New York: Harper & Row, 1969, 205).

Rembrandt – omul unei singure carti – UPDATE

Cu ocazia gazduirii, de catre Casa Pogor, a expozitiei de gravura ”Rembrandt, scene biblice”, Centrul de Studii Europene Robert Schuman a dedicat una din seriile prelegerilor de anul acesta marelui pictor, sub titlul de ”Rembrandt – Omul Unei Singure Cărți”.

Prelegerea are loc sâmbătă dimineața, 1 noiembrie, ora 10.30, la Muzeul Literaturii Române Iași (Casa Pogor, in Copou).

* * *

Iata doua imagini de la reuniunea de astazi.

 

International Symposium C.S. Lewis: Life and Legacy – Iasi, 6-7 Nov 2014

Conference Programme

Thursday 6 November 2014

12:00 – 13:30 Registration (Aula Magna “Mihai Eminescu”, University Building A)

13:30 – 14:00 Doors Open

Convenor: Prof. dr. Rodica Dimitriu

14:00 – 15:00 Official Opening (Aula Magna “Mihai Eminescu”, University Building A)

His Excellency Paul Brummell, the British Ambassador to Romania

Prof. dr. Vasile Işan, Rector of Alexandru Ioan Cuza University of Iaşi

Prof. dr. Codrin Liviu Cuţitaru, Dean of the Faculty of Letters, Alexandru Ioan Cuza University of Iaşi

Prof. dr. Antonio Patraş, Vicedean of the Faculty of Letters, Alexandru Ioan Cuza University of Iaşi

Daniela Vasiliu, PhD student: C. S. Lewis – Among the Great Poets

Prof. dr. Rodica Albu: The Legacy of C. S. Lewis

Csontváry – My Favourite Expressionist Hungarian Painter

Csontváry – The Wailing Wall in Jerusalem (1905)

About twenty years ago, while I was doing my theological studies at London School of theology in Northwood, UK, I found in a little charity shop a little reproduction (see above) of a well known painting of Tivadar Kosztka Csontváry, one of my favourite expressionist painters, which I have until today. I am surprised I have never shared about him on my blog. So, here it is.

Csontváry was a strange man; even a little bit crazy – some say he was a schizophrenic, which may have been true – but aren’t all true artists a little bit crazy?. Yet, he was a genius artist, I believe. His spirit, I would suggest, is very well represented by the painting below. Please take a minute a look at this painting, before reading the rest of this post.

Kseniya Simonova – Sand Animation

This is absolutely stunning!

From ‘Ukraine Got Talent’

Jeremy Begbie – Theology Through the Arts

A theologian and professionally trained pianist demonstrates how music can help unlock the truths of the Christian gospel.

Rumi – Love. The Joy that Wounds

You are the drop, and the ocean.
You are kindness, you are anger,
You are sweetness, you are poison.
Do not make me more disheartened.

You are the chamber of the Sun,
You are the abode of Venus,
You are the garden of all hope.
Oh, Beloved, let me enter.

* * *
In it incredible how this poem by Rumi, the 13th century Sufi poet, reads like the Song of Songs.

Liviu Mocan – Urmind Soarele: Rugaciunea

liviu mocan – rugaciunea
(detaliu – model in lemn)

prin harul și chemarea lui Dumnezeu, sunt sculptor

arta mă preocupă la maxim,

dar căutările mele trec dincolo de ea, la Creatorul ei

prin acțiunile mele doresc să-L las pe acesta să se exprime

“puneți Mă la incercare și veți vedea că Eu sunt Dumnezeu”

proiectul de artă “urmând soarele”,
acela de a crea pe fiecare continent un simbol de speranță
pentru viața de dincoace și de dincolo de moarte,
mi l am propus intrucât nu pot să il realizez

cu siguranță insă că se va face, dacă Dumnezeu vrea

Robert Frost – The Road Not Taken

Note: I dedicate this poem to LC,
for her courage of walking off the map

Two roads diverged in a yellow wood,
And sorry I could not travel both
And be one traveler, long I stood
And looked down one as far as I could
To where it bent in the undergrowth;

Then took the other, as just as fair,
And having perhaps the better claim,
Because it was grassy and wanted wear;
Though as for that the passing there
Had worn them really about the same,

Gizmodo – Infinity Rooms

Walking into one of Yayoi Kusama’s infinity rooms is like walking into a completely different universe. The door shuts behind you, and suddenly you find yourself surrounded by what appears to be a galaxy of shimmering LEDs. The scene is beautiful, in a surreal, space-age fairy tale sort of way.

But it’s also a little jarring in its intimacy; it’s almost as though you’ve been instantly transported from a whitewashed gallery into Kusama’s buzzing, obsessive mind.

It’s a strange place to inhabit, if only because you get the sense that what goes on inside Kusama’s mind is very different than what’s happening inside, say, your neighbor’s, or your colleague’s. The Japanese artist has lived in a Japanese mental institution since the 1970s, when she checked herself in after a particularly stressful stint in New York City.

But Kusama’s struggle with obsessive compulsive disorder and other mental anguishes is not a shameful secret. In fact, it’s the opposite…

Read more HERE.

We Have An Artist in the Family

Lisa Minodora Manastireanu – Lagoon