Omul evanghelic. O explorare a comunitatilor protestante romanesti

Dragi prieteni,

Vă anunț, cu un sentiment de mare ușurare, că astăzi, înainte de prânz, „după lupte seculare”, care au durat mai mult de… zece ani, am predat la Polirom textele definitive și am semnat contractul final pentru volumul Omul evanghelic. O explorare a comunităților protestante românești. Este vorba de un volum masiv, de circa 650 de pagini, format mare, ce include texte elaborate de 19 autori, din interiorul și din afara mediului evanghelic.

Volumul va apărea în librării cel mai târziu până la începutul lunii septembrie, iar până la finalul aceleiași luni va fi disponibilă și versiunea ebook.

În viitorul apropiat voi voi începe să comunic, din când în când, mai multe informații despre acest proiect editorial.

Până atunci, pentru cei interesați, iată mai jos cuprinsul volumului.

Omul evanghelic – Cuprins

 

Advertisements

Voicu Bojan – Ierusalim − un oras, trei credinte. Si niste zapada

Jer-6

Cândva, demult, Karen Armstrong și-a propus să-l găsească pe Dumnezeu. Pentru asta s-a călugărit. Vreme de 7 ani, l-a tot căutat între zidurile unei mănăstiri catolice. Apoi a renunțat. S-a întors printre oameni și s-a apucat de cercetare și de scris.

A urcat la catedră. A făcut emisiuni tv, cum ar fi seria despre Sfântul Apostol Pavel. A devenit expert în istorie religioasă. Azi le dă lecții rabinilor și face parte din înalta societate de studii sociale musulmane. E peste tot și deopotrivă nicăieri, așa cum îi stă bine unui true British scholar.

Când a apărut în românește cartea ei Istoria lui Dumnezeu, am privit titlul cu mirare și mi-am pus două întrebări:

1. L-o fi găsit Armstrong, în sfârșit, pe Dumnezeu?

2. Poate fi Yahve circumscris de istorie, de timp?

Cartea e povestea unei căutări, nu a unei găsiri. Mare, echidistantă, sobră și destul de greu digerabilă. Continue reading “Voicu Bojan – Ierusalim − un oras, trei credinte. Si niste zapada”

Andrei Plesu – Traditii anti-europene in Europa

Discurs susținut în cadrul ceremoniei de decernare a titlului de Doctor Honoris Causa al Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași

Horia-Roman Patapievici – Religie și politică. Rolul și locul creștinului în viața politică

Centrul Areopagus din Timisoara celebreaza zilele acestea 20 de ani de existenta. Cu aceasta ocazie a fost organizat evenimentul special pe care il puteti urmari aici inregistrat.

Eveniment special, sâmbătă, 11 noiembrie 2017, ora 11, la sediul centrului Areopagus din Timișoara. Invitat de onoare: Horia-Roman Patapievici. Am discutat împreună despre religie și politică, cu accent pe rolul și locul creștinului în viața politică.

Shane Claiborne – A Few Thoughts for Halloween

Halloween

Before there was “Halloween”, there was “All Hallows’ Eve” – and All Saints Day. For hundreds of years, before jack-o-lanterns and zombies and candy corn, Christians around the world have remembered the dead, the saints, the cloud of witnesses that have gone before us.
Halloween comes from the same root word as “hallowed” or “halo”, meaning holy.
This weekend liturgical Christians around the world honor “all saints day” by reciting the names of the holy saints of God throughout the centuries.
Rather than glorifying death, Halloween is a time we can celebrate life, remembering the lives of our loved ones and the heroes of the faith. The dead can inspire the living to truly live.
While we don’t need more gore and blood, there is something sweet about being able to laugh at death and fear, something Halloween gives us permission to do. After all, we know the dead can rise again and death has lost its sting.
Every year on Halloween, I bring out some photos of dead people, saints, loved ones, heroes of the faith. And I talk to our kids about what Halloween can really mean.
It’s not about zombies, but it IS about the living dead. Just as Jesus rose from the dead, so can we. Halloween is a time to remember how “hallowed” – how holy – life is. And how death has lost its power over us.
Halloween is a time to cherish life, laugh at death, and remember that the tombs are empty.
Oh death, Thou art dead!
Happy Halloween.
The dead will rise!

Ritualul și rolul său | irisologie

Source: Ritualul și rolul său | irisologie

Am citit cu interes acest text. In ce ma priveste, ca ‘high church Anglican’ sunt mai pozitiv fata de ritualul religios decit sunteti dvs. Observ ca traseele noastre religioase sunt opuse, si poate de aici vine diferenta: al dvs este de la ritualul religios catolic (fie el si unul nominal), la saracia simbolica cultului evangelic, in vreme ce a mea este de la aceasta din urma, la bogatia liturgica si sacramentala a crestinismului istoric. In ce ma priveste, teologia, si in special interactiunea cu teologia ortodoxa, este cea care a determinat in cea mai mare masura aceasta traiectorie.
Acestea fiind spuse, dati-mi voie sa fac citeva observatii.
1. Omul este o fiinta simbolica si nu poate trai fara simboluri, metafore, modele, si, in cele din urma, fara ritual. Omul este singura fiinta are marcheaza ritualic nasterea unui prunc, isi celebreaza nunta si isi ingroapa mortii, intre multe altele.
2. Ritualurile de trecere, nu sunt doar apanajul omului primitiv. Chiar daca rolul ritualurilor de trecere a slabit in modernitate, acestea continua sa existe, slava Domnului, ele izvorind din natura omului creat dupa chipul lui Dumnezeu. In definitiv, botezul crestin tocmai asta este – un ritual de trecere (fara singe insa, caci pe acesta l-a varsat Cristos). In aceasta privinta refuz fara ezitare conceptia penibila a lui Zwingli despre sacramente, care le transforma in simple semne – daca e asa, adica daca singura lor ratune este sa semnifice, intr-un fel sau altul – caci aceasta este natura semnului: semnificatul este important, nu semnul utilizat, moartea si invierea cuiva in Cristos, de ce nu ‘facem botezul’, de exemplu, cu candidatul intrind cu hainele de strada intr-un dulap – semnificind mormintul, si iesind din el cu haine albe, semnificind invierea sau ‘nasterea din nou’ (intre altele, un concept biblic minor, a carui importanta a fost exagerata de evanghelici). La fel, am putea lua ‘cina’ cu brinza si lapte, daca vinul si piinea sunt doar semne arbitrare. Dar nu sunt. Cum nu e nici apa. Bunul nostru simt de spune asta, chiar daca bezmeticcul Zwigli ar vrea sa credem altceva.
3. Ruptura sacru-profan, oricit de folositoare ar fi ea pentru Eliade si istoria religiilor, este inselatoare din perspectiva crestina. Scopul lui Cristos, nu este sa creeze un soi de homo religiosus, la care doar dimensiunea sacra conteaza, ci ‘ a aduce toate lucrurile in ascultare de Dumnezeu, in Cristos’ (Efes. 1:10). Cu alte cuvinte, daca moderrnitatea a incercat profanarea (si eliminarea) sacrului, Cristos a venit sa sacralizeze intreaga existenta.
4. Da, modernitatea a incercat sa desvrajeasca lumea – lipsa de ritual a evanghelicilor, care sunt copii ai modernitatii, este o alta expresie a acestui efort – dar a esuat lamentabil. Avem de-a face, asa cum bine remarca multi sociologi ai religiei (inclusiv Peter Berger insusi – Dumnezeu sa-l odihnasca, cel care promova cindva teoria secularizarii, iar apoi a realizat ca s-a inselat), lumea a intrat, in postmoderrnitate, intr-un proces de revrajire, chiar daca, asa cum subliniam intr-un pasaj din teza mea de doctorat, este vorba de o revrajire in care transcendentul nu este inca pe deplin restaurat in locul care i se cuvine.
5. Cred ca evenimentul cristic nu schimba prea mult in nevoia omului de ritual. Inainte de Cristos, ritualul arata inainte, spre venirea lui, in vreme ce dupa inviere el arata inapoi, catre ceea ce a facut posibila mintuirea noastra. Atit si nimic mai mult.
In concluzie, convingerea mea este ca fara ritual omul nu este om, ci doar o jivina, fie ea si cuvintatoare.

Reading Wars – Philip Yancey

Source: Reading Wars – Philip Yancey

Don’t you love the always candid Philip Yancey? I really do.

This is an article everybody should read. Please find below a few excerpts:

‘ I used to read three books a week. One year I devoted an evening each week to read all of Shakespeare’s plays (OK, due to interruptions it actually took me two years). Another year I read the major works of Tolstoy and Dostoevsky. But I am reading many fewer books these days, and even fewer of the kinds of books that require hard work.

The internet and social media have trained my brain to read a paragraph or two, and then start looking around.  When I read an online article from The Atlantic or The New Yorker, after a few paragraphs I glance over at the slide bar to judge the article’s length. My mind strays, and I find myself clicking on the sidebars and the underlined links. Soon I’m over at CNN.com reading Donald Trump’s latest Tweets and details of the latest terrorist attack, or perhaps checking tomorrow’s weather.’

‘Neuroscientists have an explanation for this phenomenon. When we learn something quick and new, we get a dopamine rush; functional-MRI brain scans show the brain’s pleasure centers lighting up. In a famous experiment, rats keep pressing a lever to get that dopamine rush, choosing it over food or sex. In humans, emails also satisfy that pleasure center, as do Twitter and Instagram and Snapchat.

Nicholas Carr’s book The Shallows analyzes the phenomenon, and its subtitle says it all: “What the Internet Is Doing to Our Brains.” Carr spells out that most Americans, and young people especially, are showing a precipitous decline in the amount of time spent reading. He says, “Once I was a scuba diver in the sea of words. Now I zip along the surface like a guy on a Jet Ski.” A 2016 Nielsen report calculates that the average American devotes more than ten hours per day to consuming media—including radio, TV, and all electronic devices. That constitutes 65 percent of waking hours, leaving little time for the much harder work of focused concentration on reading.’

‘I’ve concluded that a commitment to reading is an ongoing battle, somewhat like the battle against the seduction of internet pornography. We have to build a fortress with walls strong enough to withstand the temptations of that powerful dopamine rush while also providing shelter for an environment that allows deep reading to flourish. Christians especially need that sheltering space, for quiet meditation is one of the most important spiritual disciplines.’

‘Boredom, say the researchers, is when creativity happens. A wandering mind wanders into new, unexpected places. When I retire to the mountains and unplug for a few days, something magical takes place. I’ll go to bed puzzling over a roadblock in my writing, and the next morning wake up with the solution crystal-clear—something that never happens when I spend my spare time cruising social media and the internet.

I find that poetry helps. You can’t zoom through poetry; it forces you to slow down, think, concentrate, relish words and phrases. I now try to begin each day with a selection from George Herbert, Gerard Manley Hopkins, or R. S. Thomas.

For deep reading, I’m searching for an hour a day when mental energy is at a peak, not a scrap of time salvaged from other tasks. I put on headphones and listen to soothing music, shutting out distractions.’

‘We’re engaged in a war, and technology wields the heavy weapons. Rod Dreher published a bestseller called The Benedict Option, in which he urged people of faith to retreat behind monastic walls as the Benedictines did—after all, they preserved literacy and culture during one of the darkest eras of human history. I don’t completely agree with Dreher, though I’m convinced that the preservation of reading will require something akin to the Benedict option.

I’m still working on that fortress of habit, trying to resurrect the rich nourishment that reading has long provided for me.’