Pr Ioan-Florin Florescu – Copii pentru țară sau o țară pentru copii?

Pr. Florescu, un om foarte drag sufletului meu, a publicat din nou un text extrem de curajos, aproape profetic, a propos de ideea, cel putin neinspirata, ca sa nu spun mai mult, a Mitropolitului Andrei de la Cluj exprimata recent la Marsul pentru viata. Iata inceputul acestui text scris Pr Florescu pe blogul sau:

Mitropolitul Clujului a numărat zilele trecute de câți copii are nevoie o familie și i-au ieșit trei: „unul pentru tata, unul pentru mama și unul pentru țară și biserică”. Să mă ierte Părintele Mitropolit, dar în țara unde, nu chiar demult, altcineva a numărat până la patru, cu consecințele pe care le știm, poate ar fi bine ca măcar o vreme să nu mai numere nimeni copiii românilor.

        Problema natalității nu se rezolvă prin presiuni asupra părinților. Acestea sunt ineficiente, dar mai ales imorale. Biserica binecuvintează căsătoria și nașterea copiilor, dar e numai dreptul părinților să decidă când și câți copii să facă. Pentru că nimeni nu împarte cu ei nici responsabilitatea aducerii lor pe lume, nici greutățile creșterii lor.

        M-am cam săturat de predici pentru părinți. Aș vrea să aud din partea ierarhilor noștri câteva predici pentru miniștri și pentru parlamentari, adică pentru cei care au datoria să adopte o legislație care să ajute familia și copiii, așa cum se întâmplă în țările din vestul Europei. Oare chiar nu înțelegem că, în România, scăderea natalității are legătură în mod direct cu viața oamenilor de la un salariu la altul și cu nesiguranța zilei de mâine în care trăiesc cele mai multe familii? Așa stau lucrurile, dincolo de predici frumoase și cuvinte mari.

        Ca dovadă, cei mai mulți copii români se nasc de câțiva ani nu în țară, ci în afara țării (cu o treime mai mulți, arată statisticile), adică acolo unde părinții lor au dreptul la o viață decentă și unde guvernele sprijină familiile cu copii.

Cititi AICI intreg textul.

Author: DanutM

Anglican theologian. Former Director for Faith and Development Middle East and Eastern Europe Region of World Vision International

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: