Isus din evanghelii (17)

Danut Jemna continua aici seria sa de portrete evanghelice ale lui Isus din Nazaret.

Alteritas

jesus-prays

Rugăciunea sacerdotală din capitolul al șaptesprezecelea al Evangheliei după Ioan este un text celebru, frecvent citit și citat atât de marii teologi ai bisericii, cât și de ereticii care au contestat divinitatea lui Isus Cristos. Pentru primii, acest pasaj biblic este o mărturie vie a concepției creștine apostolice de la finalul primului veac al erei noastre cu privire la persoana și slujirea Cuvântului lui Dumnezeu întrupat.

View original post 2,302 more words

Proiect – un dictionar online al personalitatilor evanghelice din Romania

Mihaly Kornya – pionier baptist in Transilvania

Dacă tot am împărtășit aici ieri ideea unui proiect donquijotesc, mi-as zis că ar fi bine să vă împărtășesc o altă idee care mă frământă de o vreme și care, din discuțiile cu prietenii, aflu că le-a trecut și altora prin cap. Dar ea a rămas nerealizată până acum.

Iată, cum ar suna, pe scurt, ideea.

Obiectul proiectului ar putea fi un soi de Wikipedia a personalitatilor evanghelice din Romania, care, in timp, sa adune pe un website dedicat acestui scop biografii cit mai obiective posibil ale acestor personalitati.
Desigur, pentru ca aceasta sa fie o treaba serioasa, este nevoie de citeva conditii:

  • un template care să dea o anume unitate acestor biografii/portrete
  • abordarea ar trebui să fie una reținută, științific obiectivă, nu siripos devoțională și encomiastică (nu de o hagiografie evanghelică avem nevoie)
  • un numar de oameni dedicați acestui proiect (cred că este riscant a oferi acces liber la text, caci ar putea apărea tot felul de surprize)
  • un numar mic (2-3) supervizori ai proiectului, care să dea avizul final pentru publicarea biografiei pe site, pentru a evita surprizele
  • s-ar putea începe cu cei care nu mai trăiesc – cu contemporanii e complicat și riscant

Sunt curios sa vad cui ii arde de o treaba atit de serioasa. Avem intre noi citiva istoricu cu oarecari calificari, pe care le-ar putea pune la dispoziția cauzei, dacă simt că la asta îi cheamă Dumnezeu

Un Manifest Pentru Lectura?

Un studiu recent al EUROSTAT a constatat că 93,5% dintre români nu cumpără nici măcar o carte pe an.

Aceste cifre descriu o adevărată tragedie culturală. Mă intreb insă care ar fi acest procent pentru românii evanghelici.
Este cunoscut faptul că impactul social al unui grup nu depinde de mărimea, ci de calitatea acestuia. Iar calitatea depinde de câteva ingrediente: nivelul de educație, lectura, inițiativa antreprenorială, standardele etice/valorile grupului.
Pornind de la aceste idei, mi-a trecut prin minte ideea, ba chiar am cerut
parerea unor prieteni cu privire la actualitatea si utilitatea unui
MANIFEST PENTRU LECTURĂ
adresat comunităților evanghelice de la noi, urmărind trei obiective concrete:

  1. promovarea lecturii coerente și informate hermeneutic a Bibliei;
  2. stimularea lecturii textelor creștine fundamentale (dincolo de literatura devoțional-siropasă care domină astăzi aceste comunități);
  3. încurajarea lecturii textelor mari din literatura umanității, atât a celei de ficțiune, cât și a celei de reflecție (eseistică, filosofie etc).
    În urma acestor discuții, după o vreme de reflecție, am ajuns la concluzia de a renunța la ideea acestei initiațive donquijotești, dar mi-am zis că, poate, nu ar strica să o impartasesc aici, just in case…

Isus din evanghelii (16)

Danut Jemna – Un nou portret al lui Isus din Nazaret, asa cum apare el in Ioan 16.

Alteritas

john 16

În capitolul al șaisprezecelea, Isus insistă asupra identității sale și îi avertizează pe ucenici că lumea nu a înțeles cu adevărat cine este și ce a făcut pentru oameni. Ca urmare, venirea Duhului Sfânt este decisivă pentru clarificarea aspectelor legate de persoana și misiunea lui Cristos în istorie. Isus subliniază importanța operei Mângâietorului și nevoia ca ucenicii să înțeleagă bine lucrurile și să devină parteneri în iconomia divină care urmează perioadei de după moartea și învierea Fiului lui Dumnezeu.

View original post 1,634 more words

Un stat slab sau unul puternic?

Un text al lui Danut Jemna, de actualitate si care merita toata atentia.
A mai fost publicat pe Marginalia si Ziare.com

Alteritas

klaus

Într-o formă sau alta, nu doar în România, ci pretutindeni, s-au formulat întrebări și opinii despre cât de capabil este statul democratic să facă față unei crize majore așa cum este pandemia din ultimele luni. Pentru unii, blocarea întregii vieți economico-sociale și culturale a unei țări a reprezentat răspunsul simptomatic al unui stat slab, al unei administrații și clase politice incompetente.

View original post 1,564 more words

Evanghelia, o conspirație

Dyo s-a dezlantuit. Iarasi.

dyo

Fraților! Acest text este VIRAL! Distribuiți la cât mai mulți ca voi, să știe tătă lumea!

Am citit undeva pe Internet, așa că este indiscutabil adevărat, faptul că religia creștină a fost inventată de o grupare ocultă finanțată de patron de firmă de pompe funebre din Ierusalim, care a vrut să pună pe butuci concurența la pietre de mormânt, așa că a lansat o campanie în media neomarxistă a vremii împotriva firmei unui anume Iosif din Arimateia (ale cărui morminte se pare că nu erau bine securizate, dovadă fiind și faptul că mai multe s-au deschis în acea vreme, stafiile morților producând multă tulburare în oraș), prin care s-a încercat preluarea puterii din mâinile vechii orânduiri religioase, începând cu jefuirea și distrugerea semnelor puterii acesteia – stau mărturie întru asta vandalizarea Templului și instituirea Comunei de la Masada –, dar și prin propagarea sistematică a mesajului subversiv egalitarist (ideologie moștenită…

View original post 193 more words

Was humanity immortal before the fall?

Protestant theologian Danut Jemna discusses in this text some tough questions related to immortality (the topic of his doctoral work, as related to St. Irenaeus).
This is a fragment from his contemporary catechism.
Thanks to Monica Cure for her excelent translation.

Alteritas

humanityAre biological death and suffering the result of sin? Is the human soul immortal?

One of the mysteries pertaining to the development and the subsequent reception of ideas from patristic thought is the way in which the themes of death and the immortality of the soul were formulated. It is surprising how two essential ideas about humanity have worked their way into Christianity, to almost universal acceptance: 1) the soul is eternal through its own nature and it endures forever; 2) biological death is the result of the fall, with the understanding that if it had not sinned, humanity would have lived forever.

View original post 2,669 more words

Viitorul evanghelicilor din România (4)

Danut Jemna incheie aici analiza sa cu privire la un posibil viitor al comunitatilor evanghelice din Romania. Tonul dulce-amar al acestor analiza vadeste o incercare de autoexorcism. (Nu ma intrebati ce vreau sa spun cu asta. Va las sa descoperiti singuri.)

Alteritas

future

Încheiem această evaluare a spațiului evanghelic românesc prin sublinierea unor elemente care ar putea susține un posibil efort de delimitare a unor direcții și acțiuni privind elaborarea unui proiect de viitor. Deși nu există încă semnale concrete în acest sens, resursele existente ar putea fi mobilizate printr-o strategie de convergență, de construcție a unui cadru de dialog și a unor proiecte care pot avea un impact important pentru viitorul evanghelicilor din România.

View original post 4,565 more words

Lista de lecturi recomandate

La rugamintea prietenilor de la Editura Gramma, si dupa un timp de deliberari, le-am trimis o lista de lecturi recomendate, pe care o gasiti la linkul de mai jos, in caz ca este cineva interesat. Am ales titluri care sunt disponibile in librarii si pot fi procurate de cei care doresc. Nu este vorba de o lista de lecturi pentru formarea culturala, desi lecturile sugerate pot juca si acest rol. Am pus accentul pe diversitate si pe folosul pe care un crestin l-ar putea avea din aceste lecturi.

M-as bucura sa-mi recomandati si voi alte titluri (din cele aflate in librarii), pentru ca intentionez sa imbogatesc lista. Nu garantez ca voi da curs tuturor sugestiilor (am si eu criteriile mele, pe care le puteti deduce din ce am pus si mai ales din ce NU am pus pe lista mea 🙂 ) Spor la lectura.

Iata aici LINKUL DE ACCES.

Viitorul evanghelicilor din România (3)

Acest al treilea text al teologului protestant Danut Jemna, din seria de analize legate de prezentul si viitorul comunitatilor evanghelice din Romania este, dupa parerea mea, unul exceptional si ar marita cea mai serioasa atentie din partea mintilor lucide care inca mai exista in aceste comunitati (ma refer la cei care gindesc, nu la lideri, care este evident ca au alte prioritati). Ma tem insa ca si acest text, ca si altele inaintea lui, vor ramine fara ecou, pina cind, eventual vor fi redescoperite de viitoarele generatii. Un alt ‘vox clamantis in deserto’. 😦

Alteritas

meeting

Situația de criză a bisericilor evanghelice poate fi analizată destul de ușor prin observarea aspectelor ce țin de viața de zi cu zi a comunităților locale, adică a elementelor ce constituie spiritualitatea lor în contextul societății românești.

View original post 5,437 more words

Isus e verde

Isus al lui Dyo e verde. Are si el un Isus al lui, ca noi toti. Nu doar Liiceanu si Neamtu. 🙂

dyo

Acum, pe bune, nu mi-am pus niciodată problema rasei lui Isus, a culorii pielii Sale, până nu cu multe zile în urmă, când am citit despre faptul că suntem vinovați că L-am făcut alb. Nu mi-a mers niciodată mintea dincolo de detaliul etnic, de faptul că era evreu. Am ridicat uneori câte o sprânceană la vizionarea unor filme în care El era portretizat de actori cu ochi albaștri … dar ochi albaștri am și eu, așa că am zis „asta este” și am purces mai departe.

Cu vreo câțiva ani în urmă descoperisem o gravură în care era reprezentată Sfânta Familie într-un context japonez, cu Isus purtând tunsoare de samurai în devenire. În timp ce, e evident că nu se punea problema reproducerii unui adevăr istoric acolo, mi se oferea șansa de a citi un adevăr nu mai puțin profund, acela că în Isus, evreul, fiul unui tâmplar din…

View original post 214 more words

Viitorul evanghelicilor din România (2)

Danut Jemna continua aici reflectiile sale cu privire la identitatea evanghelicilor romani si la felul in care aceasta poate influenta viitorul acestei cmunitati in Romania.

Alteritas

voting

Am arătat că pentru viitorul evanghelicilor din România este decisivă abordarea serioasă a propriei crize identitare, iar în acest demers este esențial să se evalueze propria tradiție, mecanismul prin care s-au transmis din trecut anumite conținuturi. Îndeosebi, am subliniat dominanta oralității și focalizarea pe lideri puternici, care reprezintă motoare ale bisericilor locale și regionale. Urmează să analizăm câteva aspecte legate de sistemul de conducere bisericească promovat de confesiunile evanghelice.

View original post 2,182 more words

Barbara Brown Taylor on God as Infinite Web

In Sunday school, I learned to think of God as a very old white-bearded man on a throne, who stood above creation and occasionally stirred it with a stick. When I am dreaming quantum dreams, what I see is an infinite web of relationship, flung across the vastness of space like a luminous net. It is made of energy, not thread. As I look, I can see light moving through it as a pulse moves through veins. What I see “out there” is no different from what I feel inside. There is a living hum that might be coming from my neurons but might just as well be coming from the furnace of the stars. When I look up at them there is a small commotion in my bones, as the ashes of dead stars that house my marrow rise up like metal filings toward the magnet of their living kin.

Where am I in this picture? I am all over the place. I am up there, down here, inside my skin and out. I am large compared to a virus and small compared to the sun, with a life that is permeable to them both. Am I alone? How could I ever be alone? I am part of a web that is pure relationship, with energy available to me that has been around since the universe was born.

Where is God in this picture? God is all over the place. God is up there, down here, inside my skin and out. God is the web, the energy, the space, the light—not captured in them, as if any of those concepts were more real than what unites them—but revealed in that singular, vast net of relationship that animates everything that is.

At this point in my thinking, it is not enough for me to proclaim that God is responsible for all this unity. Instead, I want to proclaim that God is the unity—the very energy, the very intelligence, the very elegance and passion that make it all go. This is the God who is not somewhere but everywhere, the God who may be prayed to in all directions at once. This is also the God beyond all directions, who will still be here (wherever “here” means) when the universe either dissipates into dust or swallows itself up again.

(Quoted by Fr Richard Rohf, from Barbara Brown Taylor, The Luminous Web: Essays on Science and Religion (Cowley Publications: 2000), 73–74.)

Despre (o) sclavie

Dyo produce aici un text care, in ciuda aparentelor jucause, este unul trist, aproape profetic. Imi da impresia unuia scris in fata oglinzii si care incearca sa fie el insusi o oglinda, penru cine vrea sa se lase oglindid.
Iata si un citat ilustrativ:
‘…fiecare dintre noi este născut din spuma inocenței. Nu suntem răi ca dracii, vorba lui Pleșu, iar pentru faptul că nu arătăm chiar ca niște îngeri există explicații pertinente.’

dyo

În mod normal, noi ne-am fi iubit. Dar, pentru că așa sunt vremurile, trebuie să ne scoatem unii altora ochii.

Ne place să ne amăgim cu gândul că am fi fost altfel în circumstanțe diferite, că suntem robii vremurilor pe care le trăim. Sunt furtuni și averse pe care nu le-am ales noi spre a le înfrunta: de aceea avem pumnii încleștați și fețele îmbătrânite de mânie. Toate s-au prăpădit peste viețile noastre, așa cum mărturisea și Andy Dufresne odată, lăsându-i pe acei nefericiți ce le-au stat în cale pradă prafului și cenușii. Fie deznădejdea, fie revolta, fie resemnarea, fie orice alte răspunsuri pe care le-am oferit vieții … toate sunt cauzate de furtunile astea. Dacă am fi trăit vremuri normale, am fi fost niște oameni dintr-o bucată. Poate cineva să contesta asta?

Spiritul rus este unul blând, plin de compasiune, generos. A fost utopia comunistă, cu tot ce a…

View original post 872 more words

Viitorul evanghelicilor din România (1)

Danut Jemna reia in acest text consistent demersurile lui anterioare de analiza a crizei de identitate a evanghelicilor romani, si, pornind de laa aceasta, incearca i serie de proiectii cu privire la viitorul posibil al acestor comunitati.
Se anunta o serie extrem de interesanta, desi ma tem ca eforturile lui vor fi ignorate, ca si pina acum, de cei carora li se adreseaza. Dumnezeu cu mila!

Alteritas

billy_graham_romania_timisoara

Tema identității evanghelicilor și, implicit, a viitorului acestora în România nu este una foarte abordată în prezent și pare să nu suscite foarte mare interes din partea membrilor diverselor comunități confesionale ce alcătuiesc această tradiție creștină (baptistă, creștină după evanghelie și penticostală). În volumul Omul evanghelic, editat de D. Dobrincu și D. Mănăstireanu, apărut la editura Polirom în 2018, am scris un text despre criza de identitate a evanghelicilor din România, iar ulterior am reluat subiectul în texte apărute online, cu trimitere la viitor și la nevoia unor schimbări structurale care să asigure un tip de continuitate acestei identități în spațiul românesc. Revenim asupra temei prin reluarea și dezvoltarea unui text ce a apărut public în anul 2018, cu trimitere explicită la o anumită comunitate confesională. Punctual, analizăm câteva coordonate neglijate precum tradiția, spiritualitatea și modelul eclesial și încercăm câteva proiecții plecând de la transformările care au loc în prezent…

View original post 4,087 more words

Joan Borysenko – Summary of 7 Paths to God: The Ways of the Mystic

This week’s meditations in Fr Richard Rohr’s daily newsletter were about freedom – inner and outward.In todays summary he suggests the 7 ways to freedom presented in a book by psychologist Joan Borysenko. Here they are.

Practice: Deepening Our Freedom

Dr. Joan Borysenko, PhD, is a cancer cell biologist, licensed psychologist, and author living in Santa Fe, New Mexico. She offers us practices that support our contemplative journey to deepen inner and outer freedom in her book 7 Paths to God: The Ways of the Mystic. I invite you to spend some time with these precepts over the next few days. Which one seems most able to lead you to greater freedom and perhaps even emancipation?

  1. Reflect on love. When you are feeling zealous or righteous about anything, reflect on whether you are doing God’s Will, your own, or someone else’s. Ask the question “Is my belief or action respectful and kind, or is it based on anger or judgement?” If the latter is true, pursue the personal healing required to give up the childish things that St. Paul spoke about.
     
  2. Act with integrity. Integrity means “wholeness.” Actions are whole when they conform to inner beliefs. . . . The tension that results when actions and beliefs are out of accord leads to anxiety, depression, and loss of will.
     
  3. Study the Ten Commandments as well as the remainder of the Book of Exodus. Do you, in fact, keep the commandments? [Exodus 20:1–17] Go through each carefully, writing down your reflections on each one. What would it personally mean to you to keep them wholeheartedly?
     
  4. Study the precepts of a religion with which you are not familiar. . . . Write down the precepts that relate to, and reinforce, the Ten Commandments. Write down other precepts you find valuable. If you are so moved, form the intention to follow these precepts in your life. [1]
     
  5. Do not judge other people’s path or lack of a path. The zealous outlook . . . can easily degenerate into the belief that your way is the only way to God. . . . So what if the disciplines you practice have changed your life and brought you closer to God, but others seem uninterested in following your advice that they do likewise. . . . Preaching and proselytizing in order to save others is disrespectful unless they have asked. The slogan “Live and let live” is a wise one.
     
  6. When you are wrong, promptly admit it. This is part of the tenth step of Alcoholics Anonymous and the other Twelve Step programs. Since self-righteousness is a pitfall . . . you can minimize it by staying scrupulously aware of your actions and words.
     
  7. Do an active, fun activity daily. Your wonderful capacity for discipline can also breed rigidity and compulsiveness. Refresh yourself on a regular basis by doing something active that is fun, if your physical condition allows it.

[1] Books on comparative religion such as Huston Smith’s The World’s Religions (HarperOne: 2009, ©1991) or Kristin Johnston Largen’s Finding God Among Our Neighbors: An Interfaith Systematic Theology (Fortress Press: 2013) could offer good starting points.

Joan Borysenko, 7 Paths to God: The Ways of the Mystic (Hay House, Inc.: 1997), 83–86.

5th CS Lewis Conference – Iasi, 19-21 November 2020

Daniel Longyne – Psalm 51: A Defective Model of Confession

This is an example of David’s confession model still in use 400 years later, see the end of the poem that adds prayers for the rebuilding of Jerusalem. It may have been quite acceptable and humanly normative in an ancient cultural context, but read from the perspective on my times, it presents some serious problems and so, I have to conclude that its inclusion in sacred scripture is another example of “inspired imperfection” since it is difficult to presume that god would have mandated this kind of treatment of sin.

I will first admit that David exhibited real and deep regret for his infractions which, on the other hand, became public only after he was confronted by Nathan the prophet He, further, admits his need of and humbly requests god’s forgiveness in reliance upon divine mercy.

The first major problem surfaces when he defines the nature of the offense as solely against God. He does not admit the offenses against: Bathsheba whom he raped repeatedly, got her pregnant and then sent her home; against her husband whom he tries to deceive with apparent favors and concern for personal comfort when, in fact, orchestrating a plausible cover up for the wife’s pregnancy; against Uriah, again, when the deception does not work, he sets him up for assassination which did succeed; against his military commanders whom he appoints as orchestrators of the assassination which they felt obligated to carry out thus becoming accessory to murder; against Bathsheba, again, by quickly transitioning her from widowhood to another of his royal wives and who’s opinion and reaction, not to mention that of the other wives themselves, is not even worth considering as part of the confession; and, ultimately, not least, agains the people who, instead of seeing their king as god’s anointed representative, witness a very different type of authority figure.

To complicate things, the second problem surfaces when David makes use of the oldest excuse in the book likely invoked as a form of self pity, after all, “I am a poor, helpless sinner not alone to be blamed”, but blaming his mother and the non-immaculate conception she provided, as grounds for propensity to transgression. I believe this imperfect model of confession that appears so sanctified when giving no attention to details, continues to be practiced rather widely among christians to this day. One very damaging side effect of the “offense against God alone” formula is the little interest shown to the human victims who end up having to seek their own peace with their god since any recourse they should attempt to secure might bring “dishonor to the faith” and to the “christian testimony” to the unbelievers… and that’s something to think about.

Între teorie și practică sau “Despre ucenicie și alte lucruri uitate”…

Isus din evanghelii (15)

Periplul lui Danut Jemna prin Evanghelia dupa Ioan continua cu un nou portret al lui Isus din Nazaret, Fiul lui Dumnezeu devenit Om.

Alteritas

vine

Seria discursurilor de rămas bun continuă cu o prezentare care aduce din nou în atenție tema iubirii divine. Mesajul are tot mai multă profunzime și are valoare de testament. Apelând la o metaforă cunoscută spațiului semitic, Isus prezintă fundamentul unui nou mod al existenței pentru toți cei care sunt dispuși să creadă în el și să îi împlinească poruncile. Celor ce participă la această viață nouă li se conferă un nou statut. Cei ce îl urmează pe Cristos nu sunt nici credincioși, nici oameni ai unui legământ și nici membri ai unei noi comunități religioase, ci prieteni ai Fiului lui Dumnezeu. Ca urmare, cei ce îl urmează pe Cristos vor avea o condiție aparte în lume, vor fi receptați ca atare de către oameni și vor avea de înfruntat implicații pe măsură. Să ne oprim mai atent la aceste trei aspecte din capitolul al cincisprezecelea al Evangheliei după Ioan.

View original post 1,038 more words

Isus din evanghelii (14)

In acest text Danut Jemna prezinta un nou portret evanghelic al lui Isus, asa cum ne este el dezvaluit in cina pascala.

Alteritas

icon-john-14-6

Marea inversare produsă de Isus la cina pascală ne transmite mesajul că învățătorul ia condiția robului și realizează o slujire care devine paradigmatică și la care au acces toți oamenii. De asemenea, în locul datoriei impuse de cutuma epocii și de Lege, de porunca divină și standardele morale, Isus așază prietenia și iubirea, subliniind că misiunea sa implică discipoli care sunt dispuși să asume aceste valori și să le ducă mai departe. După plecarea lui Iuda Iscarioteanul, Cristos rostește patru discursuri de rămas bun. Textele sunt dense teologic și încărcate de o tensiune a finalului când există tendința de a spune lucrurile importante și cu valoare de testament.

View original post 962 more words

Andrei Plesu – Avocatii lui Dumnezeu

In aceasta seara m-am bucurat sa vad ca domnul Plesu a publicat, In Dilema, un text in care se adreseaza multimii de aparatori ai lui Isus care au aparut ca cipercile dupa ploaie odata cu aparitia cartii lui Gabriel Liiceanu despre ‘Isus al lui’. M-am bucurat, spun, caci fara sa stiu de acest text, ceea ce am publicat astazi dimineaata pe acest blog rezoneaza in mare masura cu ceea ce spune domnul Plesu. Si cum nu mi se intimpla chiar in fiecare zi acest lucru, dati-mi voie sa celebrez putin acest lucru.

Iata aici prima parte a textului scris de Andrei Plesu:

Nu se acordă destulă atenție unui formidabil text vetero-testamentar: Cartea lui Iov. Foarte pe scurt, e vorba de consecințele unui pariu (!) pe care Tatăl Ceresc îl face cu Satana, în legătură cu dreptcredinciosul Iov, fără de prihană, temător de Dumnezeu, un model de cumințenie pravoslavnică. Satana ridică miza: „Păi, mersi, I-ai dat de toate, are de ce să-Ți fie recunoscător! Dar ia persecută-l nițel și-o să vezi că evlavia lui se va duce pe apa sîmbetei”. Ei bine, Dumnezeu acceptă această „probă” a pietății, propusă de diavol. (Îmi închipui cum ar fi reacționat, față de acest scenariu, activiștii de azi ai credinței „canonice”, dacă ar fi fost contemporani cu autorul textului biblic: „Blasfemie! Cum să pui în scenă un «joc de noroc» între Creator și căpetenia îngerilor căzuți?! Cum să crezi că Dumnezeu ar putea tolera suferința unui om desăvîrșit, numai ca să-i dovedească «Adversarului» că supușii Săi îi vor rămîne fideli, oricîte rele s-ar abate asupra lor?!”. Și totuși, așa începe cartea lui Iov, niciodată exclusă din Canonul scripturar.) Restul „poveștii” descrie crud ororile fizice și sufletești la care e expus Iov, stupoarea sa, nedumerirea dinaintea Judecătorului suprem: cu ce-am greșit, de unde aceste pedepse nemiloase pe capul meu? Iov cere să înțeleagă! Cere, nedumerit, o explicație. Și atunci apar în preajma lui trei „prieteni” smeriți (Elifaz, Bildad și Țofar), care opun interogației lui sfîșietoare discursuri edificate, răspunsuri înțelepte, mustrări amare, din categoria: „N-ai dreptul să protestezi! Oi fi avînd tu niște păcate grele, de care nu ești conștient. Oricum, știe Dumnezeu ce face!”. În final, Dumnezeu însuși intră în dialog cu „victima” pariului Său. Trec, acum, peste ce spune. Important e că El ține să admonesteze sever conformitatea pioasă a celor trei prieteni, care își iau rolul de avocați ai Săi. Preferă în asemenea măsură zbaterea lui Iov, nevoia lui de răspuns, îndrăzneala autentică a întrebărilor lui, încît îi avertizează pe „propagandiști” că nu se va îndura de ei, decît dacă i-o va cere Iov! „Din dragoste pentru el, voi fi îngăduitor, ca să nu mă port cu voi după nebunia voastră, întrucât n-aţi vorbit despre Mine aşa de drept cum a vorbit robul Meu Iov” (Iov, 42, 8). Una peste alta, Dumnezeu pare să prefere căutarea, interogația, nevoia de lămurire lăuntrică, tatonarea nebuloasă edificării gata-făcute, cumințeniei somnolente, înțelepciunii birocratice a unor „slujitori” disciplinați, înțepeniți în răspunsuri.

Mi-am amintit de Cartea lui Iov cînd am descoperit diverse reacții ale unor „specialiști”, odată cu apariția ultimului volum al lui Gabriel Liiceanu (Isus al meu). N-am citit-o încă atent. Am parcurs unele pasaje pe care le-aș putea comenta polemic (poate o voi face), dar și altele, care m-au emoționat. Nevoia unui om (care tocmai a împlinit 78 de ani) de a se confrunta ultimativ, intens, cinstit, cu problema credinței, descoperind și îndrăgostindu-se de un chip fără pereche (atopotatos) al lui Iisus, fie și într-o versiune neconvențională dogmatic, mă tulbură în mult mai mare măsură decît bombăneala previzibilă a unor „îmbisericiți” riguroși, bodyguarzi țanțoși ai Adevărului… (În paranteză fie spus, aș fi preferat ca unul dintre ei să scrie, cu solida competență de care dispune, un „Iisus al lui”, decît să pună pe piață 300 de pagini despre Donald Trump…)

Cred ca ajunge, nu-i asa?

Restul il puteti citi AICI.

“This Should Not Be”

We should heed this prophetic voice. We ignre it to our peril.

Vinoth Ramachandra

I am delighted to announce the publication of my new book Sarah’s Laughter, four months ahead of schedule.

Information about the book can be found HERE

I have waived my author royalties in order to make the book available, in both print and e-versions, to as many readers as possible, especially in the non-Western world. The book can be purchased from the above website, as well as from Kobo, Book Depository, Amazon and Barnes & Noble. The book was written for people who struggle with doubt, pain, the loss of hope, and the questions that pastors and theologians typically evade.

I am personally embarrassed to promote my own books, so would appreciate your help in doing so in the circles in which you move, whether they be churches, university groups, seminaries or parachurch organizations.

Interestingly, the Biblical writers know nothing of apologetics. In the face of innocent human suffering…

View original post 928 more words

Isus al domnului Liiceanu fata in fata cu Isus al apologetilor

Ultima carte a domnului Gabriel Liiceanu, Isus al meu, a stârnit patimi în spațiul cultural și religios românesc încă înainte de apariția ei. Îndrăzneala unui cunoscut om de cultură, declarat agnostic, de a vorbi despre personajul central al religiei creștine n-a fost bine primită de o mulțime de oameni religioși de la noi, în ciuda faptului că această inițiativă vădește mai degrabă un om aflat în fața unor serioase căutări existențiale.

Terenul pentru aceste dispute era pregătit deja de isteria crescândă în zona dominată de temeri a fundamentaliștilor religioși, pe tema introducerii educației sexuale în școli, o decizie politică îndelung amânată, exact din aceste pricini, și cu efecte sociale catastrofale în societate, România fiind țara europeană cu cel mai mare număr de sarcini la fete aflate sub vârsta majoratului. Dar lăsăm această discuție pentru altă dată.

Trebuie să spun dintru început că în mod deliberat încă nu am citit cartea domnului Liiceanu, pentru că ceea ce am de spus nu are legătură directă cu textul lui, ci mai degrabă cu reacțiile pe care aceasta le-a născut, mai ales în zona creștină conservatoare, dar nu numai. Am citit însă destule dintre reacțiile la carte, și tocmai despre ele vreau eu să vorbesc aici.

Cei care mă cunosc știu bine rezervele mele cu privire la necesitatea și eficacitatea apologeticii în spațiul cultural al postmodernității. În paranteză fie spus, pentru cunoscători, în opinia mea, o apologetică croită după calapoadele raționaliste ale modernității este complet anacronică în postmodernitate, fie că ea se bazează pe epistemologia reformată de secol 19 a școlii de la Westminster, eventual îmbogățită cu presupoziționalismul de secol 20, fie că vorbim de versiunea mult mai precară din punct de vedere metodologic a evidențialismului promovat la noi de cărțile lui Josh McDowell. Ele poartă în însuși ADN-ul lor sechelele structurale ale modernismului – încrederea exagerată în puterea rațiunii, promovarea unor false certitudini, bazate pe argumente superficiale și individualismul dezmățat, încuscrite adesea cu un fideism jalnic, atunci când nu promovează fără ezitări modelul riscant al unui Dumnezeu al golurilor (God of the gaps theory). Închei aici paranteza.

Nu vreau nicidecum să spun că o apologetică creștină adecvată la problematica omului postmodern nu este posibilă sau necesară. Apostolul Petru ne încurajează să fim întotdeauna capabili ca, dacă e nevoie, „să dăm socoteală de speranța care este în noi; dar cu blândețe și teamă”, virtuți adesea absente la apologeții moderni, în caracterul și apucăturile cărora sunt înlocuite de aroganța convingerilor imuabile și de sentimentul de superioritate al celor care știu totul (și încă ceva pe deasupra), în raport cu preopinenții, care sunt prin definiție ignoranți și răuvoitori.

Problema mea este cu privire la cele descrise mai sus este tendința celor zeloși pentru „„credință” de a-l apăra pe „Isus al lor” cu orice preț, inclusiv cu prețul propriei lor orbiri față de căutările sincere ale unor oameni aflați încă pe drumul clarificărilor existențiale, pe motiv că răspunsurile de parcurs ale acelora nu seamănă cu convingerile presupușilor experți creștini în problema isusiană. Asta mi se pare periculos sub raport spiritual pentru apologeți, care tind să se ia pe ei înșiși mult prea în serios, dar absolut catastrofal pentru ceilalți, din perspectiva mărturiei creștine, al cărei sens este deturnat de la demonstrația iubirii divine ademenitoare, la un penibil și infantil concurs de argumente de genul „Isus al meu” în bate pe ”Isus al tău”.

În tot acest efort de „apărare” (iată, mi se strânge inima folosind acest termen de sorginte militară), accentul este mutat de pe conceptul creștin de credință ca angajare personală în relația transformatoare cu Isus, fiul lui Dumnezeu, pe conceptul strict modernist al credinței ca adeziune la un set de propoziții și dogme. Mutația de care vorbesc aici nu este ceva ce ține de nuanțe, ci este una radicală, care înlocuiește creștinismul vital, definit ca relație, cu un creștinism fundamental eretic, înțeles ca simplă gnoză.

Ce putem observa în reacțiile mai mult sau mai puțin docte, mai respectuoase ori mai belicoase la adresa cărții domnului Liiceanu, este nevoia resimțită de apologeți de a-l apăra pe Isus al lor, perceput în mod invariabil ca „Isus cel adevărat” de „Isus al lui Liiceanu”, în mod indubitabil pentru ei, un Isus îndoielnic și inautentic. Din aceste reacții destul de diferite între ele, așa cum sunt și oamenii cărora le aparțin, deduc două idei care, dacă sunt corecte, ar trebui să ne dea serios de gândit.

Prima impresie este aceea că „Isus al apologeților”, „Isus al nostru” este Isus cel adevărat, cel autentic, în vreme ce Isus al altora, dar mai ales Isus al lui Liiceanu este unul îndoielnic. Dincolo de aroganța implicită a acestei poziții, putem decela totuși o bază posibil legitimă a acestei convingeri, și anume adevărul incontestabil că tradiția creștină include un oarecare consens cu privire la profilul personajului central al religiei creștine, Omul-Dumnezeu Isus Cristos. Ca teolog, voi fi primul care să recunoască acest lucru, deși, dincolo de acest consens există o multitudine de nuanțe, imperceptibile pentru cei neinițiați.

Întrebarea mea este însă dacă nu cumva punem greșit problema. Poate că întrebarea cea mai importantă este nu „al cui este Isus” cel autentic, ci cine dintre noi este, în mod autentic „al lui Isus”? Iar aceasta nu este nicidecum o temă de dezbatere publică, ci una care ar trebui să se desfășoare, îndrăznesc să spun, permanent, în lăuntrul nostru.

„Fiecare punct de vedere este doar o vedere dintr-un punct”. Dacă schimbăm punctul din care privim lucrurile, cu siguranță că peisajul va arăta altfel. Așa cum se spune uneori, „terenul de la poalele crucii este plat”. Acolo, sub umbra Răstignitului, Pilat și Irod, romanii și iudeii, Petru și Iuda sunt totuna. Pe acel teren, domnul Liiceanu și contestatarii lui sunt pe picior de egalitate. Și acesta, cred eu, este lucrul care contează cel mai mult.

A doua impresie pe care mi-o lasă pletora de apologeți care au sărit degrabă în apărarea Domnului este aceea a unui Isus neajutorat, în pericol de a-și pierde aura și influența în lume, și, de aceea în nevoie stringentă de suport. Se spune că lui Spurgeon, marele predicator baptist de la finalul secolului 19, i s-a cerut odată să rostească o predică în apărarea Scripturii. La care, se zice, el ar fi răspuns: „Mai bucuros aș apăra un leu. Lăsați Scriptura să se apere singură.” Iar dacă o simplă carte, fie ea și scrierea sacră a credinței creștine, este capabilă de așa ceva, cu atât mai mult va putea face asta cel despre care dă ea mărturie.

Vă las, deci cu aceste întrebări și acum pot să mă dedau liniștit la lectura cărții cu pricina. Și cum îmi place să citesc cărțile cu o întrebare în minte, voi face asta și acum, întrebându-mă nu dacă Isus al domnului Gabriel Liiceanu este Isus al lui Dănuț Mănăstireanu, ci dacă eu sunt al lui Isus, cel revelat în evanghelii. Cât despre autorul cărții, e treaba lui dacă și cum va răspunde la această întrebare. Asta este ceva strict între el și Dumnezeu.

Theatre Y Chicago – At the limits of the sayable – No Statement is Enough

Dear Friends, 

We find ourselves at the limits of the sayable.  No statement is sufficient to name our disgust with the systems of oppression that target, marginalize, and brutalize black bodies and all persons of color.  No expression of solidarity, from us or any other theater company, is enough.  Language can be self-protectionist and hollow, a way to excuse ourselves from the difficulty of action, a way to signal theoretical values that never make their way to implementation.  We encourage all of our ensemble members, board members, and audience members to take direct action to address not just police brutality, but the whole web of injustice and discrimination that sustains a society whose original sin was the enslavement of our black brothers and sisters.  We have no justice until there is justice for all.  

We reject any form of capitalist society built on the inequities of slave labor, on the theft of land and freedom, that profits off of racialized imprisonment, that uses a militarized police force to uphold the privilege and accumulated wealth of whiteness while villainizing systemically impoverished communities of color.  Where there is fear for one, there is no freedom for all.   Political change is necessary—we must fight to overturn the insidious law of qualified immunity.  But this will never be enough.

Theatre Y believes in pursuing radical, self-effacing, sacrificial love.  We believe in staring down the ugliness of the truth and the ugliness in our own hearts.  Although our company is on the long road of fighting for equity, diversity, and inclusion within our own ranks, this is not enough.  Although we are in the midst of re-evaluating our own mission and values, this is not enough.  We will continue to embrace a free theater model to eliminate economic barriers to our community, but this is not enough.  We will continue providing movement therapy for trauma rehabilitation in Chicago’s prisons, but this is not enough.  This whole statement is not enough.  A statement is a declaration, not a dialogue, and no one needs more ineffectual declarations of good intentions.  We commit ourselves to the infinite conversation of justice.  We commit ourselves to holding ourselves accountable.  We invite all of you to hold our feet to the fire.  

 With love and solidarity, 

Theatre Y
(Source, HERE)

Adio Facebook!

Alex explica aici de ce a plecat definitiv de pe Facebook. Ca sa se stie.

Pasarea Phoenix Remixed & co

Why Facebook Sucks — 10 Reasons why FB is Bad for your Business

Ei da, i-am spus adio domnului Zuckenberg. Deșteptului domn Zuckenberg. Miliardarului Zuckenberg. Din mai multe motive. Cu riscul de a fi categorisit în fel și chip. De exemplu: izolat, paranoic, demodat, bătrîn și sclerozat. Plus alte 10000 de epitete care de care mai invectiforme. Sau infenc-ifomale.

Noua mea pasiune, fără legatură de lepădarea de Facebook este muzica greacă. Mult mai profitabilă.

Totuși de unde astă detașare? Totală și iremediabilă. Și i-messenger-ială. Nu cred că există o ierarhie a motivelor, așa că iacătă-le de-a valma:

1. Mutra domnului Zuckenberg la audierea în comisia senatorială de acum vreo doi ani cînd cu analytica aia ce zicea că l-a pus pe Trump președinte. Mi-a inspirat atîta neîncredere încît dincolo de orice raționament obiectiv dedus din răspunsurile și promisiunile sale domnul Z a primit un cartonaș galben. Primul. Era un fault grosolan la inteligența pe cale de dispariție a omului de rînd conectat cu…

View original post 707 more words

Chemarea la Biserică!

Republic si pe blogul meu acest text al lui Alex, al carui blog a primit ‘ban’ de la derbedeii ignoranti de la Facebook, dupa ce Alex a fost pirit, in mor persiv de niste fundatentalisti complexati si ofuscati din pricina textelor lui contondente.

Pasarea Phoenix Remixed & co

PPT - Christ, the Wisdom of God PowerPoint Presentation, free ...

Înțelepciunea și-a pierdut vocea de atîta strigat. Pe la garduri. Prin piețe. Prin diverse locuri. După răgușala dinainte de pandemie, acum a trecut de la acut la cronic: nu mai strigă, nu mai vorbește. Doar soptește.

Cine are urechi de auzit să audă!

Și cine are ceva între cele două urechi să și facă ce zice Înțelepciunea.

Evident, nebunii nu-s invitați. Doar nebunii pentru Cristos. Secția psihiatrie celestă este deschisă, gata să-i primeasca pe toți. Pe toți care?

Pe toți cei ce nu vor să pună între ei și ceilalți ziduri. Pe toți ce vor să ducă mai departe lucrarea Domnului, nu invers. Ați remarcat în ultimul timp ce l-au mai împovărat pe Cristos cu lucrarea lor? Hai Doamne, tu poți. Mai ia-o și p-asta! Politicos. Cu litere mari. Și cu conturi cît se poate de mari. Nu vi se pare interesant că acum cînd sunt bani mai puțini și…

View original post 144 more words

Daniel Manastireanu – Cateva observatii pe scurt la textul lui Danut Jemna, Crestinismul si psihologia

Daniel Manastireanu

NOTA: Am rugat pe feciorul meu, Daniel, care este atât cleric hirotinit în Church of Scotland, cât și psihoterapeut certificat, și membru cu drepturi depline al asociației profesionale britanice în domeniu, să răspundă, din perspectiva experienței lui psihoterapeutice, dar și a experiențe pastorale, la textul lui Danuț Jemna pe tema rellației creștinism -psihologie. Iată aici rezultatul.

______________

Dintru început trebuie să facem o distincție clară între psihologie și psihoterapie sau consiliere. Psihologia studiază în general relația dintre mecanismele de gândire, emoții și comportamentul uman. Consilierea și psihoterapia se inspiră semnificativ din teoria psihologiei, însă nu presupune întotdeauna studierea psihologiei ca disciplină în sens strict. Un consilier sau psihoterapeut nu este un psiholog. Psihologul studiază mecanismele comportamentului uman, pe când psihoterapeutul folosește în mod specific metoda conversațională ca să ajute un client/pacient să rezolve diverse probleme și dezechilibre din viața personală. Din acest punct de vedere, psihoterapia și consilierea sunt mai mult o formă de artă decât o știință exactă, deși se inspiră și se bazează pe elemente de teorie psihologică.

Psihoterapia este o disciplină în plină dezvoltare, cu o mare varietate de abordări și sisteme teoretice care evoluează constant. Ce le leagă pe toate este în mare parte o înțelegere la nivel mondial cu privire la etica relației terapeutice. Așadar, a pune mersul la biserică și mersul la psihoterapeut într-o relație de polarizare de aceeași natură cu dihotomia religie – știință reprezintă o eroare epistemologică.

Este adevărat că din ce în ce mai mulți oameni în occident preferă să meargă la psihoterapeut decât la pastor/preot, însă aceasta nu este o alegere direct alternativă. Liderii religioși nu pierd oameni pentru că aceștia preferă să se ducă la psihoterapeut. Ei pierd oameni pentru că aceștia și-au pierdut interesul in serviciile oferite de liderii religioși.

Nu-i trece nimănui prin cap ideea că în general este mai bine să meargă la psihoterapeut decât la pastor. Mulți merg și la biserică, și la psihoterapeut, având așteptări radical diferite de la ambele. Astfel, găsesc că este prudent să evităm plasarea religiei și psihoterpiei într-o relație strict dualistă. Este adevărat că psihologia poate fi folosită pentru a manipula oameni în contextul religios, precum poate fi folosită pentru a manipula oameni în camera de consiliere. În final, este o chestiune de etică, după cum am menționat mai sus.

Scopul principal al consilierii și psihoterapiei este să ajute clientul printr-o serie de conversații să ajungă la un punct în care este capabil să-și rezolve propriile probleme. Din acest punct de vedere, în majoritatea abordărilor nu se folosește un model medical sau clinic, în care clientul vine la specialist pentru un diagnostic și un tratament aplicat fără implicarea directă a pacientului. Psihoterapia se bazează pe formarea unei relații terapeut – client de încredere reciprocă, de educație a clientului și de colaborare apropiată. După cum spunea Scott Peck, clientul încheie psihoterapia în momentul în care poate fi și ea/el terapeut pentru altcineva. Majoritatea nu ajung la acest nivel pentru că puțini sunt dispuși să depună așa de mult efort. (Am parafrazat din Scott Peck.)

Mersul la duhovnic se aseamănă într-o anumită măsură cu psihoterapia în termenul formării unei relații de încredere și formare personală. Abordarea însă este radical diferită. Un consilier sau psihoterapeut bun nu dă sfaturi ca un duhovnic. Psihoterapeutul ajută clientul să ajungă el la deciziile folositoare pentru viața și situația lui specifică, conform metodologiei sale și sistemului etic. A da sfaturi ar fi o gravă eroare terapeutică. Din acest punct de vedere, poate n-ar fi rău ca duhovnicii să învețe câte ceva din etica și metodologia psihoterapiei. Mersul la biserică e cu totul altceva. Mulți clienți în psihoterapie merg la biserică. Unii sunt pastori. Unii psihoterapeuți sunt pastori, și abordează pastorala și psihoterapia ca două discipline distincte, deși învață una de la alta.

Cam atât, deocamdată.

Al cui este Isus?

Iata, Dyo se arunca si el in lupta cea dreapta, a isusiadei curente. Dar el, curajos, vrea sa schimbe jocul, si zice ca problema nu este cit de isusic este Isusul tau, ci cit de isusic esti tu. Iata, asta pare sa fie mult mai greu de facut pentru limbutii care au sarit rapid sa-l apare pe Isusul neajutorat care, se pare, este in disperata nevoie de apologeti.

dyo

Într-o scenă din binecunoscutul film al lui Zeffirelli, Jesus of Nazareth (1977), vedem un Pilat obosit, nevoit să dea curs cererii liderilor religioși evrei de a-L judeca pe acest propovăduitor ciudat, sub acuzația că s-ar fi autoproclamat ca Împărat al Iudeilor:

– Bine, bine. O să vorbesc cu El. Cu Isus al vostru!

– Nu e al nostru, răspund preoții.

– Atunci al cui? strigă furios Pilat. Al cui?

Involuntar, probabil, realizatorii filmului confirmau existența unei probleme cu privire la acest Isus: trebuie să aparțină cuiva. Nu poate fi judecat ca rezident al unei alte lumi, nu se cuvine așa ceva; pentru cel ce înțelege venirea sa de departe, situația aceasta poate căpăta un înțeles: datorită întrupării Fiului lui Dumnezeu, Isus devine o problemă a lumii noastre. E unul dintre noi, asemeni nouă. E aici, trebuie să fie al cuiva. Îl revendică cineva? E al tău, poate. Sau al meu…

View original post 701 more words

Creștinismul și psihologia

Danut Jemna discuta in acest text relatia intre duhovnicie si psihologie, si implicit intre stiinta si credinta.
MI-ar placea sa vad raspunsuri la acest text, mai ales din perspectiva psihoterapeutica (am incercat sa-l isptesc in acest sens pe feciorul meu, care a migrat de la o cariera eclesiala la una psihoterapeutica; sa vedem daca se va lasa ispitit).
Ma tem insa ca, asa cum se intimpla adesea in spatiul nosteu eclesial, si acest text va trece nebagat in seama.
Dumezeu cu mila!

Alteritas

Christianity-and-psychology

Este cunoscut faptul că astăzi foarte mulți oameni apelează la psihologi și psihiatri pentru a trata diverse afecțiuni psihice sau pentru a beneficia de consiliere privind deciziile și problemele din viața lor. Există voci care consideră că actualmente asistăm la o adevărată explozie a fenomenului și că psihoterapia este noua religie, iar cabinetul de specialitate este noua biserică la care merg foarte multe persoane, îndeosebi în spațiul occidental, dar nu numai. Pe de o parte, indivizii solicită un psiholog ca urmare a eforturilor de a-și gestiona diversele crize, în special de identitate, create de existența umană în contextul societății postmoderne dominate de individualism, cultura de masă și tehnologie. Atomizarea societății, supralicitarea atenției, stresul și tot mai multă muncă sunt tot atâtea cauze ce alimentează oboseala, anxietatea, complexele și dezechilibrele din viața cetățenilor.

View original post 1,729 more words