Unchiul meu, Costel Georgescu (soțul Anei, sora mai mică a mamei mele) a fost unul dintre cei câțiva credincioși evanghelici români care au făcut pușcărie în perioada comunistă pentru distribuirea de Biblii (acțiune ilegală conform legislației comuniste).
În textul de mai jos, pe care îl public cu permisiune, fiul lui, Liviu Georgescu, rememorează reflexiv evenimentele de acum patruzeci de ani. O filă de istorie care nu ar trebui uitată.
* * *
La 40 de ani de la eliberarea din inchisoare.
Psalmi (126:1) Când a adus Domnul înapoi pe prinșii de război ai Sionului, parcă visam.
(126:2) Atunci, gura ne era plină de strigăte de bucurie și limba, de cântări de veselie. Atunci se spunea printre neamuri: „Domnul a făcut mari lucruri pentru ei!”
(126:3) Da, Domnul a făcut mari lucruri pentru noi și de aceea suntem plini de bucurie.
(126:5) Cei ce seamănă cu lacrimi vor secera cu cântări de veselie.
(126:6) Cel ce umblă plângând când aruncă sămânța se întoarce cu veselie când își strânge snopii.
Astazi, 31 iulie 2022 se implinesc 40 de ani de la eliberarea din inchisoare a tatalui meu. Nu stiu de ce am fost considerati mai speciali de catre securisti, dar tatal meu a fost eliberat o zi mai tarziu decat toti ceilalti frati si surori inchise. Imi amintesc bine acele zile, aveam 19 ani, in martie obtinusem carnetul de conducere, cu numai doua saptamani inainte aflasem ca am fost admis la facultate. Bucurii mici in comparatie cu bucuria de a-ti revedea tatal liber. Si totusi o bucurie cu emotii…
Fara sa fim anuntati inainte, in data de 30 iulie am aflat prin telefon de la familiile celor inchisi din Ardeal ca au fost eliberati. In primele momente nu ne-a venit sa credem. Fivi si Maria Delapeta, nepoatele fratelui Valer Irinca (oastea Domnului) erau inchise la Craiova, dar toti ceilati frati: Hans Holzmann, Horst Feder, Silviu Cioata, Ion Raceala (adventisti), Nelu Toader, Petrica Furnea, Mircea Cioata, cu exceptia tatalui meu si a lui Klaus Wagner, erau inchisi la inchisoarea din I L Caragiale.
Chiar inainte de pranz am inceput sa primim vesti la telefon ca unii au ajuns acasa, cei de mai departe ca sunt deja pe drum si vin sa-i ia pe cei care au fost eliberati din familiile lor. Hans si Horst au venit la noi acasa sa astepte masinile care veneau sa-i ia.
Tatal meu si Klaus Wagner erau de 40 de zile in ancheta la Bucuresti, la sediul securitatii de pe strada Rahovei. Curand dupa pranz am primit telefon de la Klaus Wagner ca este in gara de Sud si daca pot sa-l iau. M-am dus cu masina si l-am luat, nu am putut sa nu observ ca ii lipseau dinti, ca fata lui spunea ca a trecut printr-o ancheta dura. L-am intrebat de tatal meu, nu stia nimic. La putin timp a plecat mai departe spre Sighisoara, grabit sa-si revada cei 4 copii si sotia.
Spre seara s-au strans la noi acasa toti cei din Ploiesti care fusesera eliberati, asteptand sa apara si tatal meu. Si orele au trecut, s-a innoptat, iar tatal meu nu a aparut. In acest timp, locuind la etajul 9 in blocul din intersectia de la Kaufland Vest (actual) ieseam pe balcon si aruncam o privire in parcare cu speranta ca voi vedea masina care il va aduce. Dar nu a venit in acea zi. Incercam sa ma linistesc pe mine, dar si pe mama si pe fratele meu, ca este imposibil sa nu vina, daca toti ceilalti au fost eliberati.
Daca pentru noi a fost greu, pentru tatal meu a fost si mai greu. A aflat inca de dimineata in 30 iulie ca este gratiat si va fi eliberat, fiindca gardianul l-a strigat pe “eliberatul” Georgescu Constantin. Dar pe cat de mare este graba celui inchis sa fie eliberat, la polul opus se afla graba gardienilor sa-l elibereze. In loc sa fie eliberat, asa cum se astepta, a fost transferat (acum imbracat in civil) la penitenciarul Rahova cu o Dacia 1300 alba, lasat in masina in soare si caldura mai bine de o ora, pana cand intr-un tarziu a fost preluat de ofiteri si gardieni, i s-a dat din nou imbracaminte noua de puscarias, sacul cu hainele personale a fost aruncat in spatiul de depozitare undeva in fund. Protestele lui verbale ca este eliberat, asa i-au spus cei de la securitate unde fusese incarcerat, nu au fost luate in seama. A fost condus intr-o celula in care erau si alti detinuti, unul dintre ei fiind Nicu Litoiu care a stat in celula si cu Klaus Wagner. Nicu Litoiu l-a cunoscut pe Dumnezeu in inchisoare prin Klaus, s-a pocait. Dar acum a fost o incurajare pentru tatal meu. Despre eliberare, gratiere, nu mai spunea nimeni nimic. Despre acea noapte il voi lasa pe tatal meu sa povesteasca, fiindca trairile unor astfel de momente sunt greu de spus de catre altcineva.
A sosit si ziua de 31 iulie, zi in care a fost eliberat in sfarsit si tatal meu. Nu s-a grabit chiar tare catre casa, a trecut pe la familia Marinescu (nebotezati) unde a mancat, apoi acestia l-au adus la Ploiesti, dar intai a trecut pe la familia Taban cu grija sa nu fi patit ceva, a fost fortat de anchetator sa spuna unde sunt 3 videoproiectoare primite cu transportul pe Dunare, Dupa ce anchetatorul a promis ca nu le va face nimic, a spus si ca unul dintre ele este la Jeni Taban. Securistii isi tinusera promisiunea, nu li se intamplase nimic.
A ajuns acasa, dar intrebarea a ramas pana astazi: de ce o zi mai tarziu decat toti ceilalti? Nu stiu, dar ce apreciez la unii dintre cei care l-au anchetat este ca si-au tinut cuvantul dat, iar atitudinea lor a aratat de multe ori uimire si respect pentru ceea ce tatal meu a facut. Dar de fapt, involuntar ei au aratat uimire si respect fata de ceea ce Dumnezeu a facut, fiindca El este personajul principal.
Care sunt conditiile pentru ca tu, pentru ca eu, sa fim unelte prin care Dumnezeu face lucruri mari? Cateva pe care le-am vazut la parintii mei:
Sa-I daruiesti Lui ceea ce ai – in anul 1970 tatal meu si-a cumparat o Dacia 1100 care a costat 55000 Lei. Ca sa-si poata permite acea masina lucra de multe pana seara tarziu (in acord, erai platit cat realizai) si faceam economie drastica, chiar si la imbracaminte, ciorapii peticiti nu lipseau, la mancare cumparau mai mult oase cu ceva carne din care se facea o ciorba sau mancare. A sosit momentul in care masina a ajuns acasa, intre timp tatal meu ii construise garaj, sa nu stea in ploaie sau soare. Toate conditiile pentru a deveni un idol.
Dar Domnul i-a stat in cale intr-un drum spre Brasov pe care il facea cu un coleg, cand la ocazie “din intamplare” l-a luat pe fratele Iosif Rotaru. Era cu un geamantan plin cu Biblii, le ducea la Brasov. L-a intrebat simplu pe tatal meu: Vrei sa intri in aceasta lucrare? Tatal si mama mea s-au rugat Domnului si au spus ca pun la dispozitia Lui acea masina obtinuta cu atata truda. Astfel Dumnezeu, urmat de o decizie personala buna, au transformat un potential idol intr-o mare binecuvantare pentru multi. Fiindca binecuvantare inseamna sa-L cunosti pe Domnul, iar in Scriptura El se face descoperit.
Daruind Domnului masina, a daruit si tot timpul pe care-l avea. Multe mii de km carand Biblii in toata tara, mult timp la volan ziua si in special noaptea. Si multe cheltuieli facute cu bucurie, unul dintre salariile parintilor mei se topea in intretinerea masinii si benzina. Multe minuni traite impreuna cu Domnul, trecand prin multe filtre ale militiei, fara a fi prins vreodata.
A venit si bucuria de a primi oaspeti, oricand cu bucurie. Nu i-am auzit niciodata spunand de cineva ca a picat la un moment nepotrivit, ca le-a deranjat programul. Dar aceasta este normalitatea atunci cand programul este ascultarea de voia Domnului, nu de propriile dorinte. Dumnezeu ne-a binecuvantat si multi sfinti au trecut pragul casei noastre, sau am trecut pragul casei lor. Atat de multe amintiri frumoase. Am mentionat din ce culte apartineau unii dintre frati sa se inteleaga ca nu apartenenta la un anumit cult te mantuie, ci intrarea in ascultarea de Domnul. Ii multumesc Domnului ca au avut deschiderea fata de toti fratii care iubeau pe Domnul si dorinta lor era sa traiasca in ascultare de Domnul.
Ma gandeam la efectul produs de zecile de mii de Biblii care au fost distribuite. Am vazut pe multi care le primeau sarutandu-le de bucurie, plangand de bucurie si stiu ca acolo ele au fost pretuite si viata lor a fost sfintita prin Cuvantul Lui.
Astazi avem Biblia pe telefon, cel pe care-l purtam mereu cu noi ca sa ramanem conectati cu ceilalti, cu cele mai noi stiri s.a. Dar acea aplicatie, Biblia, in nenumarate traduceri, cu comentarii, dictionare si cautare rapida a unui text, toate sa ne ajute sa citim si sa pricepem Cuvantul de cate ori o deschidem? Toata agenda noastra cu mii de nume sunt doar relatii cu oamenii. Biblia inseamna relatie cu Dumnezeu, dar doar daca este deschisa cu o inima care sa asculte si sa priceapa ce spune ea, nu ce ii spunem noi ca ne place sa ne spuna.
Psalmi
(119:2) Ferice de cei ce păzesc poruncile Lui , care-L caută din toată inima lor,
(119:3) care nu săvârșesc nicio nelegiuire și umblă în căile Lui!
(119:8) Vreau să păzesc orânduirile Tale: nu mă părăsi de tot!
(119:9) Cum își va ține tânărul curată cărarea? Îndreptându-se după Cuvântul Tău.
(119:10) Te caut din toată inima mea; nu mă lăsa să mă abat de la poruncile Tale.
(119:11) Strâng Cuvântul Tău în inima mea, ca să nu păcătuiesc împotriva Ta!
(119:14) Când urmez învățăturile Tale, mă bucur de parc-aș avea toate comorile.
(119:15) Mă gândesc adânc la poruncile Tale și cărările Tale le am sub ochi.
(119:16) Mă desfătez în orânduirile Tale și nu uit Cuvântul Tău.
Liviu Georgescu
Persona 