Confuzia istoriei sau despre 30 de ani de postcomunism

Danut Jemna face in acest text o evaluare a celor 30 de ani de la caderea comunismului.

Alteritas

transition

În aceste zile s-a scris și s-au spus multe despre schimbarea regimului comunist și despre cei 30 de ani de tranziție în România. Acesta este un semn bun și arată faptul că suntem preocupați de propria istorie și de transformările ce au loc la nivelul societății, mai ales într-o perioadă delicată și cu numeroase provocări. La o analiză mai în profunzime a opiniilor vehiculate în spațiul public cu privire la revoluția din decembrie 1989 și perioada de tranziție ce a urmat, se poate observa că există încă multă confuzie și poziționări din cele mai diverse, unele chiar neașteptate. Pe de o parte, este normal să mai existe elemente neclare despre trecut și prezent pentru că desprinderea de vechiul regim și construirea unui alt tip de societate reprezintă un proces complex și cu multe necunoscute. Pe de altă parte, pare că există ceva intrinsec mecanismului tranziției și care nu dorește să…

View original post 1,241 more words

Spiritul Crăciunului – despre comunitate și speranță

Danut Jemna despre implicatiile pe care le are, pentru crestini, sarbatoarea intruparii lui Cristos.

Alteritas

comunity

Sărbătoarea nașterii Domnului ne aduce în atenție două dimensiuni esențiale ale spiritualității biblice, atât iudaice, cât și creștine. Evreii au oferit lumii preocuparea pentru dezvoltarea unei conștiințe istorice și orientarea către un viitor mai bun prin tema așteptării venirii lui Mesia. Creștinii au preluat aceste elemente și le-au transformat în coordonate de bază ale propriei identități. Dacă evreii nu au văzut în Isus Cristos pe Mesia cel promis și încă îl mai așteaptă, creștinii se orientează acum către cea de-a doua venire a Fiului lui Dumnezeu la finalul istoriei. Însă atât pentru unii, cât și pentru alții, așteptarea lui Mesia și pregătirea pentru intrarea într-o nouă viață alături de el reprezintă elemente fundamentale pentru conturarea unor comunități aparte care au rezistat timpului și au fost mereu animate de forța speranței împlinirii promisiunilor divine.

View original post 949 more words

Amintiri din decembrie 1989

In ianuarie 2008 acordam prietenului meu poetul si gazetarul Dorin Popa un lung interviu la postul de radio Europa Nova de la Iasi.

Reiau aici ultima parte a acelui interviu, cu amintiri din ziua de perioada ‘Revolutiei’ din 1989.

https://danutm.wordpress.com/2008/01/12/exercitii-de-intelegere-xv-revolutia-la-iasi-final/

Pe scurt despre cultul sfintilor

Icoană a Sf Columba, dăruită fiului meu, la hirotonia lui in Church of Scotland.

NOTĂ: Am scris acest scurt text ca răspuns la întrebarea unei vechi prietene evanghelice, pornind de la atitudinea refractară a unur evanghelici din jurul ei cu privire la ceea ce ea numea „închinarea la sfinți”.

Dragă A,

La solicitarea ta, iată, încerc să scriu câte ceva, foarte schematic, și fără a intra în prea multe detalii, în legătură, așa cum spui tu, cu „închinarea la sfinți”.
Mai întâi, o precizare terminologică extrem de importantă. Sub raport teologic, numai lui Dumnezeu i se cuvine inchinarea („latreia”, în limba greacă).
Când vorbim despre „cultul sfinților” (aceasta este expresia teologic corectă), ne referim la venerare („doulia”, în grecește), adică la respect profund, asemeni celui datorat de exemplu părinților, fie ei fizici sau spirituali, și chiar mai mult de atât.

Cultul sfinților, și practica asociată cu acesta, a rugăciunilor către sfinți sunt fundamentate pe conceptul teologic (prea puțin înțeles in protestantismul evanghelic) de „comuniune a sfinților”. El se referă la faptul că noi cei credincioși, care suntem acum în trup, suntem în strânsă comuniune cu cei care au plecat în veșnicie, și care, conform învățăturii lui Cristos, sunt vii, poate mai vii decât noi. Căci Yahweh, Dumnezeul lui Avraam, Isaac si Iacov, este „un Dumnezeu al celor vii, nu al celor morți”. Iar dacă ei sunt vii, teoretic cel puțin, ne putem adresa lor, cerându-le să mijlocească pentru noi, exact așa cum ne solicităm unii altora ajutorul în rugăciune.

Desigur, în textul canonic al Scripturii nu există un exemplu în acest sens (există ânsă cel puțin unul în textele deuterocanonice, ori apocrife), și cu atât mai puțin nu există o poruncă. Așa fiind, din perspectivă strict biblică, cei care au rezerve față de această practică nu se află nici în păcat, nici în neascultare. În egală măsură însă, nu găsim în Scripturi nici implicit, nici explicit o poruncă împotriva acestei practici tradiționale. Ca atare, cei care sunt rezervață față de rugăciunile adresate sfinților ar trebui să se ferească de a judeca sau de a-i eticheta (de exemplu ca fiind idolatri) pe cei care îi venerează pe sfinți.
Precizez că „cultul sfinșilor” este prezent nu doar in catolicism și ortodoxie (unde avem de-a face cu o formă „hard” a acestuia), ci și în protestantismul magisterial, la anglicani (biserica mea), dar si la luterani, in forme mai „soft”, însă doar rareori la reformați, din pricina icoloclasmului strict al acestora și deloc la evanghelici, care au preluat de la calvini atitudinea față de acuste practici.

Desi distinctia dintre inchinare si venerare este, din punct de vedere teoretic, extrem de importanta in teologia ortodoxă, din pacate cei mai multi preoți nu-și educă enoriașii cu privire la aceasta, ceea ce dovedeste ca, în practica pastorală, ei nu dau prea mare importanta acestei distincții. Ori, conform teoriei, daca un crestin „se inchină” sfintilor (sau relicvelor acestora, ori icoanelor) în loc să le venereze, rezultatul este că au căzut în idolatrie. Banuiesc că preoții se bazează pe îngăduința și condescendența lui Dumnezeu, „slăbiciuni” pe care este evident că credincioșii evanghelici, în „mărinimia” lor ecumenică, nu prea le au față de catolici și ortodocși.

Așa cum reiese din cele de mai sus, această înțelegere a „cultului sfinților” are implicații, cu adăugirile de rigoare, și cu privire la „cultul relicvelor” și la „cultul icoanelor”. Dar despre acestea poate alta data.

Isus din evanghelii (2)

Danut Jemna continua reflectiile sale asupra Evangheliei dupa Ioan.

Alteritas

baptism jesus

Ne apropiem de Evanghelia după Ioan fără pretenția unui comentariu exegetic. Ne interesează mai degrabă o lectură ce explorează personalitatea lui Isus și care dorește să intuiască acele elemente legate de modul în care Cristos interacționează cu oamenii și cu persoanele divine. Nu uităm că acest exercițiu se realizează pe urmele Sf. Ap. Ioan, adică îi urmăm propria reflecție și memorie cu privire la cine este Fiul lui Dumnezeu și ce a realizat el în lume.

View original post 961 more words

Richard Rohr – First Sunday of Advent – Darkness

Advent [meaning “coming”], to the Church Fathers, was the right naming of the season when light and life are fading. They urged the faithful to set aside four weeks to fast, give, and pray—all ways to strip down, to let the bared soul recall what it knows beneath its fear of the dark, to know what Jesus called “the one thing necessary”: that there is One who is the source of all life, One who comes to be with us and in us, even, especially, in darkness and death. One who brings a new beginning. —Gayle Boss [1]

I hope it isn’t difficult to understand why I’m beginning the Advent season reflecting on darkness. [2] I’m not trying to be a spoilsport, but once Thanksgiving is over, we in the United States are rushed headlong into the Christmas season. Yet Advent was once (and still can be) a time of waiting, a time of hoping without knowing, a time of emptying so that we can be filled by the divine Presence. Though you may be wrapping gifts, planning special meals, and spending time with family and friends, I hope you will also take time to allow the Advent darkness to do its work as well. 

Not knowing or uncertainty is a kind of darkness that many people find unbearable. Those who demand certitude out of life will insist on it even if it doesn’t fit the facts. Logic and truth have nothing to do with it. If you require certitude, you will surround yourself with your own conclusions and dismiss or ignore any evidence to the contrary.

The very meaning of faith stands in stark contrast to this mindset. We have to live in exquisite, terrible humility before reality. In this space, God gives us a spirit of questing, a desire for understanding. In some ways it is like learning to “see in the dark.” We can’t be certain of what’s in front of us, but with some time and patience, our eyes adjust, and we can make the next right move.

The Gospel doesn’t promise us complete clarity. If God wanted us to have irrefutable proof, the incarnation of Jesus would have been delayed until technology and science could confirm it.Scriptures do not offer rational certitude. They offer us something much better, an entirely different way of knowing: an intimate relationship, a dark journey, a path where we must discover for ourselves that grace, love, mercy, and forgiveness are absolutely necessary for survival in an uncertain world. You only need enough clarity to know how to live without certitude! Yes, we really are saved by faith. People who live in this way never stop growing, are not easily defeated, are wise and compassionate, and frankly, are fun to live with. They have a quiet and confident joy. Infantile religion insists on certainty every step of the way and thus is not very happy.

[1] Gayle Boss, All Creation Waits: The Advent Mystery of New Beginnings, illus. by David G. Klein (Paraclete Press: 2016), xi-xii.

[2] For those readers unfamiliar with the Christian liturgical calendar, Advent is the period of four Sundays before Christmas. It is intended to be a time of preparation, through prayer and reflection, on the coming of Christ at the Nativity (Christmas), in worship and community today, and at the end times.

Adapted from Richard Rohr with Mike Morrell, The Divine Dance: The Trinity and Your Transformation (Whitaker House: 2016), 100-101; and

Richard Rohr, The Naked Now: Learning to See as the Mystics See (The Crossroad Publishing Company: 2009), 120.

Noutate editoriala: Danut Jemna, Vocatia uceniciei

Dănuț Jemna a publicat la editura orădeană Casa cartii, textul său intitulat Vocația uceniciei. Cartea explorează tema uceniciei în cadrul Evangheliei după Marcu și încearcă să sugere felul în care modelul cristic al uceniciei ca mod de viață poate fi aplicat în contextul contemporan, aici și acum.
Cartea poate fi comandată online la linkul de mai sus, și poate fi achiziționată zilele acestea, cu un discount considerabil, la Tîrgul Gaudeamus, din București.

Aceasta este prima încercare consistentă de abordare a temei neglijate a uceniciei în context românesc. Deși autorul este protestant magisterial, rădăcinile patristice evidente ale gândirii sale predispun cartea sa la o lectură folositoare și pentru cititorii catolici ori ortodocși.

Pentru a vă motiva să achiziționați această carte, atașez mai jos prefața pe care am scris-o pentru ea.