CEEBC – Libertatea

LIBERTATEA

Când Dumnezeu, în suveranitatea sa, a creat ființele umane după chipul său, le-a oferit darul prețios al libertății ca mijloc de a-și atinge potențialul dat de divinitate. Ca atare, libertatea este în primul rând un concept ontologic care are, de asemenea, importante implicații etice. Odată cu libertatea a venit și responsabilitatea, astfel încât oamenii au fost liberi să aleagă fie binele, fie răul, dar nu au putut evita consecințele deciziilor lor – alegerile lor erau reale și însoțite de consecințe. Acest lucru a însemnat, de asemenea, că libertatea autentică nu poate fi absolută; ea implică limite. Libertatea unei persoane nu putea să încalce libertatea altei persoane. În plus, creația lui Dumnezeu a fost motivată de iubire și a avut ca scop crearea unui univers al iubirii în care libertatea nu trebuia să fie exercitată în mod egoist, ci pentru binele celorlalți.

Căderea lui Adam a afectat în mod radical echilibrul de iubire intenționat de Dumnezeu pentru creația sa, după cum se vede în uciderea lui Abel de către fratele său Cain. Realitatea păcatului a început să acționeze în lumea căzută și a început să afecteze modul în care oamenii își foloseau libertatea în moduri contrare intențiilor de iubire ale lui Dumnezeu. În acest context, Dumnezeu și-a lansat planul de răscumpărare, alegând un om, pe Avraam, pentru a fi tatăl unui popor, Israel, care urma să fie „lumina națiunilor” (Isaia 49:6). Israel însă a eșuat în misiunea sa. Atunci, Dumnezeu l-a trimis pe propriul său Fiu să trăiască printre oameni și să moară pentru ei pe cruce, pentru a le da, prin Duhul Sfânt, libertatea iubirii pe care o pierduseră.

Apostolul Paul le spune creștinilor: „Cristos ne-a eliberat pentru libertate” (Gal 5,1). Cu toate acestea, unii dintre oamenii cărora li se adresa el erau sclavi și, prin urmare, nu aveau o libertate reală. Mesajul lui Pavel nu se referea direct la sclavia din acea vreme, deși secole mai târziu creștinii au deschis calea în susținerea abolirii acesteia. El a vorbit mai degrabă despre libertatea interioară a credinciosului față de robia păcatului, față de teama de forțele răului care acționează în lume și față de constrângerile legii Vechiului Legământ, care era menită să îi conducă pe oameni la Cristos, mai degrabă decât să fie o cale de mântuire în sine.

Creștinii sunt chemați să trăiască în ceea ce Scriptura numește „libertatea gloriei copiilor lui Dumnezeu” (Rom 8:21) Acest lucru nu va fi însă pe deplin posibil înainte de a doua venire a lui Cristos, din cauza realității păcatului, a forțelor răului (diavolul și demonii săi) și a structurilor răului (lumea) care acționează în jurul nostru. Însuși Pavel mărturisește în Romani 7:14-25 propria sa luptă între „carne” (natura sa căzută) și Duhul care lucrează în viața sa.

Pentru creștini, libertatea interioară adusă de Duhul este primordială. Faptul că se bucură de această libertate le permite credincioșilor să supraviețuiască și să-și păstreze integritatea în cele mai opresive condiții și în lipsa de libertate exterioară, cum ar fi închisorile comuniste din secolul al XX-lea din Europa Centrală și de Est. De asemenea, ea îi întărește să reziste tentației de a coopera cu regimurile politice autoritare. Cu toate acestea, libertatea externă nu ar trebui să fie respinsă ca fiind lipsită de importanță, așa cum sugerează unii creștini. Intenția inițială a lui Dumnezeu pentru noi nu a fost doar să ne bucurăm de libertate interioară, ci și să ne exercităm pe deplin libertatea în societate. Acesta este motivul pentru care Dumnezeu îi cheamă pe unii creștini să devină “vocea celor fără voce” și să acționeze cu curaj, în ciuda unor riscuri mari, pentru a aduce libertatea celor persecutați și asupriți. Convingerea care motivează acest tip de acțiune dreaptă este uneori numită „teologia eliberării”. Deși ea poate duce uneori la acțiuni extreme și la o potențială contaminare ideologică, putem formula o argumentare biblică solidă pentru angajarea în numele celor săraci și oprimați, pentru care Cristos însuși a arătat compasiune.

Cu toate acestea, robia internă este chiar mai insidioasă pentru suflet decât opresiunea externă. În societățile post-comuniste din Europa, trăim în contexte dominate de consumism (un fel de materialism practic care este chiar mai periculos decât materialismul dialectic), de superficialitate și de fanatism și fundamentalism religios, la care oamenii din regiunea noastră recurg din disperare. Forțe ideologice puternice încearcă să ne lege de trecut (neo-conservatorism) sau să ne facă să ne închinăm la idolul pieței libere, care se presupune că se autoreglează (neo-liberalism). Acest lucru, în moduri diferite, duce la disparități uriașe între bogați și săraci și la utilizarea unor sume exagerate de bani în scopuri militare. Confruntarea acestor realități nu ar trebui să fie respinsă de către creștini ca fiind dovada unei lipse de spiritualitate, considerând, prin urmare, că aceasta n-ar trebui să fie preocuparea lor. Nu este deloc așa, câtă vreme ne rugăm „facă-se voia ta, precum în cer așa și pe pământ”. Voia lui Dumnezeu pentru noi leagă libertatea interioară și pe cea exterioară de dreptate.

Dănuț Mănăstireanu

Advertisement