Regina Marii Britanii îl onorează pe Preşedintele Alianţei Mondiale Baptiste

david_coffey.jpg

Agenţia Associated Baptist Press anunţă că într-o ceremonie care a avut loc pe data de 2 ianuerie 2008, regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a conferit lui David Coffey, Preşedintele Alianţei Mondiale Baptiste, titlul de ofiţer al Ordinului Marii Britanii, pentru contribuţia sa la dezvoltarea relaţiilor ecumenice şi inter-religioase.

David Coffey a declarat că ordinul acordat lui onorează în mod colectiv “lucrarea extraordinară făcută de mii de baptişti şi de eroi necunoscuţi care nu vor apărea niciodată pe vreo listă de onoare, dar fără de care noi am fi pierduţi”.
Alianţa Mondială Baptistă, care a fost înfiinţată la Londra, în cadrul primului Congres Mondial Baptist, este o mişcare mondială care adună laolaltă 214 convenţii şi uniuni baptiste, care reprezintă un număr de 36 de milioane de membri maturi botezaţi şi o comunitate de peste 150 de milioane de oameni.

David Coffey a fost ordinat ca pastor baptist în 1967. El a fost Preşedinte al Uniunii Baptiste din Marea Britanie în perioada 1986-1987 şi Secretar General al Uniunii în 1991. În perioada 1997-1999 David a fost Preşedinte al Federaţiei Europene Baptiste, iar la congresul Alianţei Mondiale Baptiste din 2005 a fost ales Preşedinte al Alianţei pentru o perioadă de cinci ani, până în 2010.

David este căsătorit de peste 40 de ani cu Janet. Ei au împreună doi băieţi şi trei nepoţi.

Advertisements

Author: DanutM

Anglican theologian. Former Director for Faith and Development Middle East and Eastern Europe Region of World Vision International

4 thoughts on “Regina Marii Britanii îl onorează pe Preşedintele Alianţei Mondiale Baptiste”

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s