Omul evanghelic. O explorare a comunitatilor protestante romanesti

Dragi prieteni,

Vă anunț, cu un sentiment de mare ușurare, că astăzi, înainte de prânz, „după lupte seculare”, care au durat mai mult de… zece ani, am predat la Polirom textele definitive și am semnat contractul final pentru volumul Omul evanghelic. O explorare a comunităților protestante românești. Este vorba de un volum masiv, de circa 650 de pagini, format mare, ce include texte elaborate de 19 autori, din interiorul și din afara mediului evanghelic.

Volumul va apărea în librării cel mai târziu până la începutul lunii septembrie, iar până la finalul aceleiași luni va fi disponibilă și versiunea ebook.

În viitorul apropiat voi voi începe să comunic, din când în când, mai multe informații despre acest proiect editorial.

Până atunci, pentru cei interesați, iată mai jos cuprinsul volumului.

Omul evanghelic – Cuprins

 

Advertisements

Conflictul din Orientul Mijlociu – O serata Strajerul – 8

Haideți, fraților, o întrebare, o remarcă, o replică!

Mergem acasă nesatisfăcuți. Înseamnă că fie n-am priceput nimic, fie că am fost foarte clari, ceea ce mă îndoiesc… Te rog!

(O interlocutoare din sală) Vă întreb în legătură cu această toleranță de care vorbiți, cu privire la islam. Dacă toții creștinii au politica iertării și-a iubirii, asta nu ar putea fi ceva de care să profite islamismul în politica sa expansionistă?

Da, da! Întrebarea este absolut legitimă și este, de fapt, complexă. De fapt, aș putea-o traduce în termenii următori: ceea ce Cristos ne-a propovăduit în „Predica de pe munte” poate fi sursa unei teologii politice? Atunci când America este lovită, așa cum a fost lovită la 9/11, ar trebui ea să le ofere teroriștilor încă vreo două turnuri, eventual Sears Tower sau mai știu eu ce altceva? Cu siguranță că nu la asta se gândea Cristos! Cu siguranță că nu la asta! Într-un fel operează principiile eticii în relațiile dintre indivizi, dintre persoane umane și altfel operează ele la nivelul comunităților și la nivelul entităților naționale. Lucrurile sunt, în mod evident, mult mai complexe, la acel nivel. Nu putem transfera mecanic principiile de la un nivel la celălalt. Trebuie să operăm cu nuanțe. Teologia politică nu este specialitatea mea și nu intenționez să intru în detalii, într-un domeniu în care nu mă simt competent, dar în același timp, oricât de diferite ar fi principiile cu care operăm la nivelul relațiilor între state sau între comunități, nu cred că militarismul, că agresivitatea, că acceptarea cu seninătate a ideii de „victime colaterale”, când este vorba de oameni absolut nevinovați, cu zecile și sutele, este acceptabilă din perspectiva Împărăției, a valorilor Împărăției, a „Predicii de pe munte”, în sensul ei aplicat la comunitate, dar cred că adevărurile „Predicii de pe munte” pot fi aplicate în mod direct la relația dintre indivizi. Eu nu prea cred în predici, dar dați-mi voie să predic puțin în seara asta și să vă spun: haideți să încercăm să ne analizăm atitudinile! Ce anume se întâmplă în noi înșine, ce anume se stârnește în inima noastră, atunci când auzim cuvântul „musulman”? Ce imagini se nasc în mintea voastră? 9/11, fanaticul care se aruncă în aer în piață, Osama bin Laden? Oare v-ar plăcea dacă credința creștină ar evoca în mintea unui necreștin, islamic sau nu, doar Holocaustul, pornografia, căci doar de așa-zis creștini au fost ele inventate, nu-i așa? Țările zise creștine (orice va fi însemnând asta – eu cred că doar oamenii pot fi creștini, nu și țările) sunt cele care au promovat cruciadele; într-un oraș zis creștin, condus de un mare reformator, Calvin, a fost ars pe rug Miguel Servet, pentru erezia de a nu crede în Sfânta Treime; țările pretins creștine au instituit inchiziția, intoleranța, ori antisemitismul.Read More »

Conflictul din Orientul Mijlociu – O serata Strajerul – 7

Muslim_Distribution_map
Harta răspândirii Islamului

Hai să rezervăm câteva minute și viitorului. Ce se va întâmpla acolo? În mod clar, creștinii s-au aliat cu evreii în toată povestea asta și ca atare, creștinii sunt dușmanii declarați ai islamului, islam care nu poate fi neglijat, căci conține o populație destul de numeroasă…

Aproape 1 miliard!

… un teritoriu suficient de mare și care cuplând toată perspectiva lor, care-am povestit-o …

…una teocratică…

…sunt în stare de orice și ca atare, ei sunt o amenințare care nu poate fi neglijată din niciun punct de vedere. Pe lângă asta, ei sunt și-un popor militant, cum spuneai, nu numai cu armele, ci și sub raport misionar. Am mai povestit noi aici, Anglia este, realmente, terorizată de musulmani, Franța, de asemenea. Au existat, ați văzut, toate poveștile de violență din Franța, care realmente au întors lumea pe dos. Sunt oameni care trăiesc acolo, creștini sau nu, fie în Anglia, fie în Franța și care-și mărturisesc realmente frica de a trăi în acele zone dominate numeric de musulmani. Este interesant că istoria are consecințele ei: dacă Franța și-a alungat protestanții, acum are în locul lor musulmani și n-are decât să trăiască cu chestia asta.

Sigur!

Și așa mai departe. Deci noi creștinii suntem percepuți ca dușmani ai islamului De aceea, suntem vizați oriunde și peste tot în acțiunile lor, pentru că susținem Israelul. Deci un conflict aparent minor între două-trei milioane de oameni, de-o parte și tot așa de partea cealaltă, de fapt, se prelungește, se extinde la un conflict de proporții aproape mondiale, care acolo, local, se desfășoară în forma armelor și-a bombelor, iar la nivel mondial, sub forma ideologiilor, a politicilor economice, a influențelor ș.a.m.d. Dac-ar fi să discutăm în parametrii ăștia, lucrurile sunt mult mai grave. Noi stăm așa detașați, la distanță…

Așa credem noi.

…dar să vedem care ar putea fi viitorul și care ar putea fi în viitor impactul a ceea ce se întâmplă acolo, în Orientul Mijlociu.

Sigur!

Poate mai sunt întrebări sau comentarii.

(Un interlocutor din sală) se povestea că în timpul califatului musulman, creștinii au dus-o de fapt foarte bine…

Da! Mai bine decât politeiștii, vreau să spun. Pentru asta însă au plătit un preț, au fost mai degrabă o populație de gradul al doilea, dar li s-a dat dreptul să trăiască, nu să moară, ca celorlalți. Eu aș duce lucrurile un pas mai în spate, aș zice, apariția islamului este, într-un fel, judecata lui Dumnezeu asupra unui creștinism decăzut. Uitați-vă. Islamul a triumfat în toate zonele în care a existat creștinism înainte. Dar creștinismul a decăzut, sub raport dogmatic, sub raport moral și chiar sub raport administrativ. Zona Orientului Apropiat și a Orientului Mijlociu este una în care creștinii au fost la un moment dat în istorie extrem de puternici. Discutăm aici mai ales despre Irak, unde biserica caldeeană (de persuasiune nestoriană, monofizită), care este acum o rămășiță, a avut o activitate misionară extraordinară, cu rezultate incredibile în perioada medievală timpurie (înainte de anul 1000). Biserica ortodoxă orientală a Siriei, numită și siriacă, a întărit rămășițele bisericii rezultate, conform tradiției, din lucrarea misionară a apostolului Toma, în zona Kerala, pe coasta Malabar, din sud-vestul Indiei. Acum, biserica aceea se numește Siro-Malabar, din pricina influenței puternice a bisericii siriace. Între India și Siria este-o distanță uriașă, mai mare decât distanța dintre București și Londra. Misionarii aceia au împânzit lumea asiatică, până în Siberia la nord, în Mongolia, în zona centrală, și în China, la răsărit. Dar, cu vremea, din pricina unor cauze complexe, credința creștină a decăzut acolo, s-a amestecat cu religiile locale, și rezultatul este că un creștinism decăzut a devenit solul fertil pentru apariția unei erezii, pentru că islamul nu este altceva decât o erezie creștină. Același lucru s-a întâmplat în tot nordul Africii, care-a fost creștin în primele secole ale bisericii, din Egipt până în Maroc. Iar astăzi, acel spațiu este islamic și islamul se întinde mereu, ca o pânză, înspre sudul Africii, până în Nigeria, și dincolo de ea.Read More »

Conflictul din Orientul Mijlociu – O serata Strajerul – 6


Imperiul Otoman

Acum, haide să revenim la actualitate!

Să revenim!

Deci, la prezent! În mod cert, pentru unii de-aici, discuția asta începe să nu mai fie la locul ei …

Relevantă.

… pentru că, e clar, noi suntem orientați.

Da, da! Ce să facem? Avem un bai! Recunoaștem chestia asta, cel puțin.

Da. Suntem orientați, adică nu susținem dispensaționalismul și faptul că Israelul va juca acest rol important, la sfârșitul istoriei, inclusiv un rol politic și ca atare, ne detașăm puțin de povestea asta, de implicarea religioasă, în ce se întâmplă în conflictul de-acolo și poate reușim să fim puțin mai realiști sau mai obiectivi, cu privire la ceea ce se întâmplă faptic acolo.

Da! OK! Cineva poate respinge sau accepta povestea asta, dar ce se întâmplă faptic e ceva ce nu poate fi contestat, probabil.

Hai acum să povestim ceva despre ce se întâmplă faptic și care sunt influențele lucrurilor care se întâmplă concret acolo, căci până aici, sigur, poate că interesul discuției noastre ar fi fost pentru creștinii care au o perspectivă religioasă pro-Israel…

Sigur!

… dar dacă am demontat chestia asta, s-ar putea să nu mai aibă interes discuția. Totuși, ea cred că este de interes și aș vrea să ne spui care-ar fi influențele acestor fapte, care-au început în 1948, ce face Israelul, de fapt, care este scopul Israelului, ce se întâmplă acolo și ce influență are asta asupra lumii, asupra noastră, asupra viitorului.

Dați-mi voie să încep de la un punct, care nu-i direct legat de întrebarea ta, dar care s-ar putea să ne doară și sper să ne doară mai tare decât situația politică. La căderea Imperiului Otoman, la sfârșitul Primului Război Mondial, toată zona care aparținea Imperiului Otoman, inclusiv Israelul, Palestina, Siria, în toată zona aceea a răsăritului Mediteranei, inclusiv Asia Mică, existau circa 25% creștini. Vă puteți închipui acest lucru?! 25% creștini! Astăzi, sunt mai puțin de 4% în toată zona! În mai puțin de o sută de ani. Ce s-a întâmplat în această perioadă și ce se întâmplă astăzi, cu ajutorul dispensaționaliștilor americani, este că creștinii din spațiul în care s-a născut Biserica sunt încurajați să părăsească Israelul, locul în care s-a născut Cristos, ca să lase terenul liber sioniștilor, care persecută Biserica creștină cât pot, oriunde o prind la înghesuială, dar, în același timp, sunt foarte deschiși să ia banii creștinilor americani, căci doar banii n-au miros? Poate lucrul acesta ar trebui să ne doară!Read More »

Conflictul din Orientul Mijlociu – O serata Strajerul – 5

Da, Dănuț are foarte multe date în spate, pe care noi nu le-avem, și poate, din prezentarea asta istorică, ar merita să mai spunem câteva lucruri… te rog pe tine să le spui!

Da! Te rog să întrebi!

Da! Te întreb: de exemplu, sigur, ai amintit de anul 1948, înființarea statului evreu, poate, ar merita să spunem cam cum s-a întâmplat chestia asta, pe scurt.

Da, da! Să spunem ceva despre mișcarea sionistă, care a preexistat acestui eveniment.

Da! Și ce s-a întâmplat, din punct de vedere politic, atunci? Cum a fost posibilă înființarea acestui stat care, în mod cert, a fost motorul acestui conflict care există actualmente și apoi, care sunt rațiunile din spatele tuturor acestor acțiuni evreiești, care își cere terenul înapoi? Bun! Noi, dac-ar fi să gândim după paradigma noastră strict creștină și numai după lectura Vechiului Testament, am zice: „Fraților, păi, ăla e terenul lor…

Sigur că da!

 …și trebuie să și-l ia înapoi!”

Sigur! Cu orice preț!?!

… și ca atare …

Să facă cum au făcut cu canaaniții: să-i nimicească pe orice cale; căci „scopul scuză mijloacele”.

…musulmanii au venit acolo peste ei, le-au luat terenul și ei și-l iau înapoi. Asta ar fi rațiunea cea mai simplistă, banală, cu care se judecă și cu care de fapt, suntem formați, prin mass-media, îndeosebi. Deci haide să spunem ceva despre asta: cum a fost posibil să se înființeze statul evreu, când el nu exista, el dispăruse în anul 70AD și care sunt rațiunile din spatele acestei manevre politice care continuă și acum, cu tot ce spuneai despre epurarea musulmanilor și despre conflictele dintre statul evreu și statele musulmane dimprejur?

Ei bine, în acest punct, ne-ar fi fost de foarte, foarte mare folos să-l avem aici pe Dorin Dobrincu, așa că eu o să încerc să fac o chestie absolut amatoristă și să vă spun câteva lucruri pe care le știu. În mod evident, acesta este un popor straniu, unic în istorie. Nu sunt multe popoare care-au suferit atât de multe vicisitudini și care-au continuat să existe, să-și păstreze identitatea în istorie, în ciuda tuturor acestor vicisitudini. Este un popor cu o capacitate de adaptare incredibilă! După aproape douăzeci de secole de împrăștiere, conștienta lor de popor și nostalgia întoarcerii în Țara Promisă nu i-a părăsit niciodată. Această nostalgie a căpătat diverse forme, unele dintre ele religioase, și aș vrea să menționez aici hasidismul, care s-a născut pe teritoriul nostru, undeva, în nordul Bucovinei – Martin Buber, o mare personalitate a mișcării hasidice își are rădăcinile spirituale pe-aici, pe undeva. Este o mișcare mistică, de reînnoire, un fel de Oastea Domnului a iudeilor, care a păstrat aceste nostalgii, dacă vreți, într-o formă religioasă strictă și spiritualizată. Dar au existat și forme foarte seculare și Mișcarea Sionistă, care s-a născut la sfârșitul secolului al XIX-lea și a ajuns la maximă activitate  în perioada care-a precedat Cel de Al Doilea Război Mondial și după aceea, a jucat rolul principal în înființarea statului evreu. Este, în esență și la rădăcinile ei, o mișcare strict seculară. Ea s-a folosit cu abilitate de argumentația de ordin religios, dar liderii ei n-au fost niciodată, și nu sunt nici astăzi  oameni religioși. Ei au dorit să construiască nu un stat religios, nu o teocrație acolo, ci un stat după principiile tradiției moderne, un stat în care acesta este desprins de instituțiile religioase. Ba chiar, la un moment dat, când începuseră discuțiile legate de un loc, de-o patrie, unii dintre liderii Mișcării Sioniste au fost gata să primească orice alt spațiu geografic. La un moment dat, s-a discutat despre Uganda, ca despre locul în care să se poată reînființa statul evreu și mulți dintre liderii Mișcării Sioniste au fost gata să accepte aceasta. Am putea spune că era un act de disperare. Eu i-aș spune, mai degrabă un act de indiferență, pentru că motivația lor nu era una religioasă, ci pur și simplu, una politic, naționalistă. Ei doreau, în mod legitim, să aibă un stat al lor, așa cum are aproape orice altă națiune. Așa cum kurzii își doresc un stat al lor, cum românii și-au dorit un stat al lor, la fel și evreii au dorit să aibă un stat al lor. Este o dorință absolut legitimă. Mișcarea Sionistă, care-a jucat rolul central în presiunile făcute asupra puterilor occidentale pentru înființarea unui stat evreu, a avut ca prim rezultat Declarația Balfour, dată, parcă, în 1917, de guvernul britanic. Aceasta afirma: „Guvernul Majestății Sale privește favorabil stabilirea în Palestina a unui Cămin național pentru poporul evreu și își va folosi bunele oficii pentru a facilita atingerea acestui obiectiv; este de înțeles că nu se va face nimic ce ar putea prejudicia drepturile civile și religioase ale comunităților neevreiești existente în Palestina, sau drepturile și statutul politic obținut de evrei în alte țări.”Read More »

Conflictul din Orientul Mijlociu – O serata Strajerul – 4

Ne-apropiem acum de prezent. Sigur că între anul în care a fost recucerit Ierusalimul de către musulmani și vremea noastră, s-au întâmplat o mulțime de lucruri. S-au întâmplat, între altele, multele persecuții ale evreilor de către creștini, în toată perioada medievală. Și-apoi, pogromurile de la începutul secolului al XX-lea, în Rusia și în Balcani, care au precedat, într-un fel holocaustul. Apoi, holocaustul însuși, când 6 milioane de evrei (din cele circa nouă milioane care trăiau atunci în Europa) au murit. Asta în afară de țigani, de homosexuali, de iehoviști, de comuniști și de alte diverse minorități.

Să mergem mai departe! Câte ceva despre situația actuală. Hărțile pe care le pun acum înaintea voastră sunt hărți stranii, pe care rareori o să le găsiți în presa noastră. Avem de-a face, mai întâi cu felul în care a fost stabilită harta Israelului, readus în granițele lui, în 1948, dar nu în momentul în care a fost înființat statul evreu, ci imediat după ce a avut loc războiul cu arabii, care s-au ridicat foarte rapid împotriva lor, ca stat nou înființat.

 

Nakhba map

În a doua hartă avem de-a face cu un alt fapt care este complet trecut cu vederea în discuțiile despre Israel. Este vorba despre depopularea spațiului care avea să revină Israelului.Read More »

Conflictul din Orientul Mijlociu – O serata Strajerul – 3

Cristos este crucificat, aproximativ în jurul anului 30. Templul construit de Irod este apoi distrus în anul 70 AD de generalul Titus, care avea să devină mai târziu împărat, și iudeii sunt împrăștiați în Imperiul Roman: este rezultatul unei serii de revolte ale evreilor împotriva romanilor. Ei sunt împrăștiați peste tot în Imperiul Roman și de aici diaspora evreiască, cea care continuă și astăzi. O mare parte a evreilor a rămas însă în zonele în care-au fost împrăștiați atunci, ei și urmașii lor.

Sub împăratul Constantin, creștinismul este legalizat, în anul 313, prin edictul de la Milano, și în acest punct, începe o istorie foarte stranie, în relațiile dintre Biserică și evrei. Mai multe edicte, date în cadrul sinoadelor sau date de împărați, aduc situații foarte stranii. Vreau să menționez aici doar un edict al împăratului bizantin Iustinian cel Mare, care instituie principiul „servitus iudeorum” (al servituții evreilor), în urma căruia se instituiau următoarele: numai creștinii aveau dreptul de a fi cetățeni ai Imperiului; evreii nu puteau depune mărturie împotriva creștinilor, în tribunal; folosirea limbii ebraice în închinare, era interzisă. În mod special, acea afirmare-a credinței iudaice: „Sh’ma Ysrael!” (Ascultă, Israele: Domnul, Dumnezeul tău este unul!) este complet interzisă, pentru că este considerată un fel de manifest sau negare a Sfintei Treimi. O parte a comunității iudaice este convertită prin forță; o serie de sinagogi sunt transformate în biserici și este, de fapt, începutul unei relații foarte tensionate, de-a lungul istoriei, cu enorm de multe evenimente. Ne-ar lua o zi întreagă numai să le enumerăm foarte, foarte pe scurt.

Anul 622 este considerat în mod tradițional drept începutului religiei islamice, anul în care se produce hadj, plecarea lui Muhammad la Medina, și crearea acolo a primului stat islamic.Read More »

Conflictul din Orientul Mijlociu – O serata Strajerul – 2

Unde erau urmașii lui Ismael în vremea asta? Ce făceau?

Urmașii lui Ismael au fost, ca și evreii, triburi rătăcitoare; erau așezați în principal în zona Arabiei și au migrat înspre răsărit și au ocupat sudul Peninsulei Arabice și zonele mai locuibile – știți foarte bine că Peninsula Arabică este în mare parte deșert – și cele două ramuri ale familiei lui Avraam nu s-au mai întâlnit imediat. Confruntările, în general, au fost între triburile canaanite, care nu erau semite, ci hamite – semiții, hamiții, și iafetiții sunt cele trei ramuri, cele trei tipuri de populație umană care s-au născut din copiii lui Noe. Apoi, istoria se precipită în 931. După moartea lui Solomon, regatul lui evreu se împarte în două. Două seminții formează un regat la sud, cu capitala la Ierusalim, numit Iuda, iar celelalte zece triburi formează regatul de nord, numit Israel, cu capitala la Samaria. Aici avem la dispoziție două hărți.

Cam așa arăta Canaanul pe la 1200, în momentul în care triburile iudaice erau deja acolo și încercau să cucerească țara, în perioada judecătorilor. Și în cealaltă hartă, color (sus), cam asta este extensia la care a ajuns regatul lui Israel în perioada lui David și Solomon, la maxima lui extensie. Ierusalimul a fost cucerit abia în anul 1000 și după cucerirea lui, începe perioada de înflorire a statului lui Israel.

Continuăm, apropiindu-ne de perioada noastră. După aproximativ 200 de ani, din pricina neascultării, Dumnezeu îngăduie ca regatul de nord, să intre sub robia Asiriei, imperiul care controla lumea în vremea aceea. Ce se întâmplă cu cele zece triburi care-au mers în robie este o taină a istoriei – nimeni nu știe ce s-a întâmplat de fapt cu ele. Au dispărut? S-au amestecat? Vor reapărea cândva în istorie? Nu știm. Există tot felul de teorii, tot felul de speculații, dar este-o taină, este un lucru straniu. Asiria cade însă, pe la 612 sub stăpânirea regatului noului Babilon și Nabucodonosor cucerește regatul de sud al evreilor, Iuda, la 586, distruge Ierusalimul, distruge Templul și îi ia pe evrei în robie. Avertizarea primită de evrei prin profeți era aceea a unei robii de șaptezeci de ani, ca pedeapsă pentru neascultare. În anul 539, Babilonul este cucerit de Regatul Medo-Persiei, condus de împăratul Cirus, care imediat după ce ajunge la putere, dă un decret de întoarcere din robie, de reașezare pe locurile lor inițiale, nu numai pentru iudei, ci pentru toate popoarele care fuseseră dispersate. Este interesant că atât asirienii, cât și babilonienii au folosit această politică a dispersării, ca un mod de a păstra pacea în imperiu.Read More »

Conflictul din Orientul Mijlociu – O serata Strajerul -1

Notă: Textul pe care încep să-l public astăzi, în serial, este editarea transcrierii unei serate „Străjerul”, legată de situația din Orientul Mijlociu, pe care am realizat-o împreună cu prietenul meu dr. Dănuț Jemna, în toamna anului 2006. Motivul afișării lui este pregătirea unei serii de întâlniri pe tema viitorului Bisericii în Orientul Apropiat, respectiv Mijlociu, la Arad, în perioada 27-28 ianuarie, sub auspiciile Forumului Dialogos, și la invitația amabilă a prietenului meu dr. Emil Bartoș. Sper că acest text va stimula gândirea celor care vor participa la acele întâlniri, dar și a altora, familiarizându-i cu informații pe care timpul redus pe care îl voi avea la dispoziție acolo nu-mi va permite să le dezbat  (textul în aldine reprezintă intervențiile lui Dănuț Jemna, gazda întâlnirii).

* * *

Vă spunem bună seara celor care ați reușit să ajungeți în seara aceasta aici! La noi, anul bisericesc începe în septembrie și deci, seratele se reiau aici și sper să fie cel puțin o dată pe lună. Și dacă vă fixați în program ideea de a veni la câte-o serată aici, sper să reușim cu ritmul ăsta, cel puțin o dată pe lună, să facem câte-o serată. În seara aceasta, ne-am gândit să abordăm o chestiune care e pe tapet și în mass-media și care frământă întreaga lume de la oameni religioși la cei politici. Este vorba despre conflictul dintre Israel și palestinieni. Așa cum vom vedea, dar acest conflict este foarte vechi, încă de la nașterea poporului Israel și durează până în prezent. De ce ne-am oprit la această temă? Într-o formă sau alta, lumea este cu ochii pe Ierusalim, indiferent din ce punct de vedere, fie că sunt rațiuni politice, la mijloc, fie că sunt rațiuni economice sau religioase. Avem acum acces la tot soiul de informații de-acolo. Așa cum spuneam, într-o formă sau alta, toți oamenii sunt cu ochii îndreptați spre Ierusalim. Creștinii înșiși au foarte multe motive care îi fac să fie cu privirea îndreptată spre Ierusalim. Există creștini de diverse culori care plasează statul Israel în istoria mântuirii, a lucrării lui Dumnezeu, într-o formă sau alta. Cei mai habotnici, printre care se găsește și o parte însemnată a evanghelicilor, consideră că statul Israel va avea de jucat un rol major, spre finalul istoriei și ca atare, este întemeiat să ne uităm spre Ierusalim, pentru că de-acolo vor veni lucrurile cele mai însemnate pe care le-așteaptă omenirea spre sfârșitul istoriei. Dar există și rațiuni politic. Acolo sunt interese enorme legate de zone de stabilitate, de pace cu fundamentalismul islamic, sunt interese economice cu petrolul ș.a.m.d. Le știți, pe acestea nu vreau să le comentez eu, doar am făcut deschiderea la acest subiect. În seara aceasta, domnul Dănuț Mănăstireanu ne va vorbi despre această poveste. Vom încerca să mergem puțin în istorie, să venim apoi, înspre prezent și să vedem dacă într-adevăr  poveste din Orientul Mijlociu merită atenția noastră și care-ar putea fi o perspectivă creștină asupra acestei chestiuni. Eu zic să facem obșteasca rugăciune „Tatăl nostru” și să avem întotdeauna în minte că orice lucru trebuie făcut cu Dumnezeu și în Numele lui Dumnezeu. După aceea, intrăm în temă, intrăm în prezentare. O să vedem cum facem. Probabil că vom începe cu prezentarea, și când vă vine o întrebare, când sau o idee, interveniți, opriți-ne sau opriți-l pe Dănuț, că eu sper că o să vorbească el mai mult –el este mai bine pregătit la capitolul ăsta, vine de pe teren de-acolo. Cred că asta va fi metoda: să interveniți, oricând, și să spuneți ce-aveți de spus… Haideți să ne ridicăm să spunem „Tatăl nostru” și-apoi să intrăm în temă!

Tatăl nostru care ne ești în ceruri…
Read More »

Dr Danut Jemna – Viitorul comunitatii penticostale din România

Pentecostal baptism

La rugamintea prietenului meu, Dr Danut Jemna, fac publice aici consideratiile lui legate de situatia penticostalismului romanesc in acest moment. Textul de fata reia o analiza facuta de Dr. Jemna, singurul specialist in patristica in spatiul pentecostal romanesc, in urma cu aproximativ zece ani. Ca profesor universitar abilitat, Dr. Jemna este, de asemenea, specialist in statistica, cu un interes special pentru demografie, domeniu in care a publicat deja un numar de carti si articole. Textul de fata include si o discutie asupra citorva probleme importante pentru penticostali, si prea putin discutate pina acum, din perspectiva acestei discipline stiintifice.

Scopul acestei analize critice nu este nicidecum unul destructiv, ci reprezinta o invitatie la un prea mult intirziat dialog legat de o serie de chestiuni fundamentale de care depinde, crede autorul, viitorul comunitatii penticostale in Romania.

Autorul este deschis sa raspunda la reactiile celor interesati. O puteti face aici sau direct, pe email (pe care il pot pune la dispozitie, in privat, celor interesati).

Redau mai jos inceputul acestei analize.

** * *

În noiembrie 2008, la un moment aniversar, am scris un text pe care l-am intitulat: Are un loc Biserica Penticostală în România şi în Iaşi? În acest text am încercat să fac câteva observații legate de: dezvoltarea comunității în profil teritorial (am subliniat concentrarea în anumite zone ale țării și în mediul rural); spiritualitatea penticostală (cu înclinații dualiste și lipsa unei viziuni care să integreze întreaga realitate a existenței umane); prezența publică (precară și ambiguă, reactivă și partizană); relațiile cu celelalte comunități religioase (dominate de spirit sectar). Revin asupra acestei teme cu o nuanțare a întrebării puse atunci – mai are viitor această confesiune în România? Pentru a putea da un răspuns coerent la această întrebare este necesară analiza unor elemente pe care le supunem discuției în continuare.Read More »

A Cry for Help from Jerusalem

TJerusalem by night

I have just received a desperatee call for help from a very good Christian Palestinian friend. It is related to the implications of the recent decision of the American president to move their embassy from Tel Aviv to Jerusalem.

My friend is telling me that more and more of the evangelical churches in Palestine (representing something like 1% of the Palestinian Christians, who are, themselves, about 1% of the entire Palestinian population in the West Bank) are adopting a Zionist theology, in an attempt to schmooze American churches to support them financially (you may rightly call it ecclesial prostitution). This is, of course, a luxury that historical churches in Palestine (not only Greek Orthodox, Melkite, and Latin churches, but also Anglicans and Lutherans) do not have.Read More »

Urbi et orbi – 1973, Vanju Mare

Danut militar
DanutM, soldat, Vanju Mare, 1973

Urmărind în ziua de Crăciun transmisiunea de la Vatican a mesajului papal urbi et orbi din ziua Crăciunului 2017, care este întotdeauna emoționantă pentru mine (ce să facem, vor spune unii, „un ecumenist va fi întotdeauna un ecumenist!”; la care eu răspund: „amin!”), mi-am adus aminte de un alt Crăciun, de acum exact 44 de ani.

În decembrie 1973 mă aflam într-o unitate militară la Vânju Mare, în Mehedinți, unde făceam armata la termen redus, la intendență, înainte de începerea studiilor universitare economice. Tocmai împlinisem 19 ani. Cele opt luni petrecute acolo au reprezentat una dintre cele mai dificile perioade din viața mea.

Când am ajuns în unitate, purtam deja asupra mea eticheta unui proscris. Pe dosarul meu scria „baptist”, ceea ce, în limbajul militar comunist se traducea prin „sectant”, „retrograd”, „dușman al patriei”, și altele asemenea. Am fost preluat imediat sub observație de ofițerul de contrainformații, securistul unității militare, care a recrutat imediat câțiva informatori dintre colegii mei (delațiunile lor aveam să le găsesc mulți ani mai târziu, în primul meu dosar de urmărire de la Securitate – au fost în total patru la număr, și care acum se află transcris în întregime pe acest blog – dacă vă interesează, găsiți aceste documente, însoțite de comentarii, dând o căutare după expresia „File I-1065”). Au urmat interogatorii umilitoare, batjocuri („nu avem nevoie de savanți pocăiți în țara noastră”, amenințări („nu vei termina niciodată facultatea”, și multe asemenea.Read More »

Voicu Bojan – Ierusalim − un oras, trei credinte. Si niste zapada

Jer-6

Cândva, demult, Karen Armstrong și-a propus să-l găsească pe Dumnezeu. Pentru asta s-a călugărit. Vreme de 7 ani, l-a tot căutat între zidurile unei mănăstiri catolice. Apoi a renunțat. S-a întors printre oameni și s-a apucat de cercetare și de scris.

A urcat la catedră. A făcut emisiuni tv, cum ar fi seria despre Sfântul Apostol Pavel. A devenit expert în istorie religioasă. Azi le dă lecții rabinilor și face parte din înalta societate de studii sociale musulmane. E peste tot și deopotrivă nicăieri, așa cum îi stă bine unui true British scholar.

Când a apărut în românește cartea ei Istoria lui Dumnezeu, am privit titlul cu mirare și mi-am pus două întrebări:

1. L-o fi găsit Armstrong, în sfârșit, pe Dumnezeu?

2. Poate fi Yahve circumscris de istorie, de timp?

Cartea e povestea unei căutări, nu a unei găsiri. Mare, echidistantă, sobră și destul de greu digerabilă.Read More »

Comentarii pe baza unui text legat de sintagma ‘spatiul intelectual laic’

Domnul Costel Ghioancă a lansat o discuție pe pagina sa de pe platforma academia.edu legata de implicațiile pe care le are utilizarea sintagmei „spațiul academic laic” în codul etic al Universității București, invitându-mă să comentez cu privire la textul afișat de domnia sa, ceea ce am și făcut (textul său poate fi accesat AICI, dacă aveți un cont pe această platformă).
Dat fiind că, după opinia mea, această discuție este de interes mai larg, am decis să afișez aici comentariile mele. Sper că textul meu este destul de explicit pentru cei care nu au acces la academia.edu. Dacă nu, sunt deschis să ofer explicații.

* * *

Stimate domnule Ghioancă,

Cred ca înțeleg motivația acestui text, și consimt la ea, dar nu împărtășesc, necesarmente, nici unele dintre premise, nici concluziile ei. Iată, deci, câteva observații personale pe marginea articolului dvs.:

  1. Mai întâi, nu doar în acest text, ci în general în limba romana, inclusiv în DEX, avem de-a face cu o confuzie terminologica izvorâta din analfabetismul religios care domină spațiul public după modernitate. Sorgintea ei este una comunista în prima instanța, si aceasta este întărita de uzajul terenului paralel francez, ‘laicité’, în loc de secular/secularitate.

Termenul ‘laic’ este la origine unul eclesial, si este opusul terenului ‘cleric’. Ca atare, el se refera NU la cineva care este anti- sau a-religios, ci la o persoana nu este hirotonită/ordinata, indiferent daca acea persoana este un credincios sau nu.Read More »

Molly Worthen – How to Escape From Roy Moore’s Evangelicalism

Molly Worthen

Molly Worthen (born 1981), is a historian of American religion and a liberal journalist. She is assistant professor of history at the University of North Carolina at Chapel Hill. She is the author of an exceptional book, which every evangelical should absolutely read: Apostles of Reason: The Crisis of Authority in American Evangelicalism. In this article, published by The New York Times, she reflects on the profound crisis on American evangelicalism, in the light of the current Roy Moore ethics scandal. Here are just a few excerpts.

* * *

…a new ritual has superseded Sunday worship and weeknight Bible studies: a profane devotional practice, with immense power to shape evangelicals’ beliefs. This “liturgy” is the nightly consumption of conservative cable news.

When I sought out conservative and progressive critics of white evangelical politics and asked them how to best understand it, this was their answer: pay attention to worship, both inside and outside of church, because the church is not doing its job. Humans thrive on ritual and collective acts of devotion. And the way we worship has political consequences. It shapes our response to evil and our reaction to people different from ourselves.

The philosopher James K. A. Smith, who teaches at Calvin College in Grand Rapids, Mich., has argued that our lives are shot through with unconscious acts of worship, whether we genuflect at the Apple Store or wake up whispering prayers for our child’s admission to the Ivy League. “We are, ultimately, liturgical animals because we are fundamentally desiring creatures,” he writes in his book “Desiring the Kingdom.” “We are what we love.”

When the Rev. Dr. Martin Luther King Jr. observed that 11 o’clock on a Sunday morning is the most segregated hour in America, he was acknowledging the special power that ritual and community have to stoke or weaken both love and hatred. There is no substitute for sharing the bread and wine — the climax of the Christian liturgy — with people unlike yourself, Ms. Schiess said. She called for fighting false idols with right worship: “Fox News forms a fear, a caricature of other people; if communion were done in churches with diverse populations, it would counteract that fear.”

f you’re wondering what the future of not-so-organized religion looks like, look to the community that has grown up around “The Liturgists,” a podcast hosted by Michael Gungor, a musician, and Mike McHargue, a science writer (both are former evangelicals).
When they began the podcast in 2014, “we started it out of a sense of existential loneliness,” Mr. Gungor told me. They broadcast liturgical music, meditations and interviews with theologians and activists. The podcast has nurtured a community with a life of its own. Listeners find one another through social media, and the co-hosts travel the country to convene events where fans eat, drink and worship together — groups that often continue meeting after Mr. Gungor and Mr. McHargue leave town.
“As America deinstitutionalizes and moves away from religion, people — especially millennials — have lost something. Their community becomes primarily virtual, they’re seeing people through a screen and not flesh and blood, and there’s great data that this leads them to loneliness and depression,” Mr. McHargue said. “The core of every podcast is, ‘you’re not alone,’ and that draws people in, but we can’t stay there. We have to draw them into some kind of communal practice.”

All these people have one thing in common: the instinct that worship should be an act of humility, not hubris. It should be a discomfiting experience, not a doubling down on what’s easy and familiar. The battle for the soul of evangelicalism, the struggle to disentangle it from white supremacy, from misogyny — and from the instinct to defend politicians like Roy Moore — demands sound arguments grounded in evidence. But the effort must also advance at the precognitive level, in the habits and relationships of worshiping communities. Fellowship has the power to refashion angry gut feelings and instead form meek hearts and bounden duty.

(Read HERE the entire article.)

 

 

John Pavlovitz – If You Voted for Donald Trump, You Owe My Children an Apology

John Pavlovitz

Note: This is a vitriolic and well deserved indictment to all those who, in their foolishness have made possible the election o an utter fool as President of  United States,

* * *

If you voted for Donald Trump, you owe my children an apology.

You owe them an apology for making them grow up with a hateful, incompetent, petulant, predatory monster as their President.

For placing their safety in the hands of an impulsive child, who trolls world leaders with nuclear weapons and wields our military like an insecure coward brandishes a gun at a party.

For unleashing the fierce tide of bullying, racism, bigotry, and homophobia they have to see in their classrooms and ball fields and neighborhoods—because the man you chose has repeatedly encouraged and legislated it.

For making them do “shooter drills” at school, because you’ve sanctioned a man who is fully in bed with the NRA, who removes barriers to mentally ill people getting guns, and who does nothing to prevent military weapon proliferation.

For the terrifying images of a crowd of emboldened, violent, torch wielding Nazis terrorizing a town—and of a President who coddled them afterward.

For the inexplicable disconnect they see in a man claiming to be Christian—while being so devoid of anything remotely resembling Jesus.

Read More »

Horia-Roman Patapievici – Religie și politică. Rolul și locul creștinului în viața politică

Centrul Areopagus din Timisoara celebreaza zilele acestea 20 de ani de existenta. Cu aceasta ocazie a fost organizat evenimentul special pe care il puteti urmari aici inregistrat.

Eveniment special, sâmbătă, 11 noiembrie 2017, ora 11, la sediul centrului Areopagus din Timișoara. Invitat de onoare: Horia-Roman Patapievici. Am discutat împreună despre religie și politică, cu accent pe rolul și locul creștinului în viața politică.

Deafening Silence – Public Orthodoxy

Source: Deafening Silence – Public Orthodoxy

Inga Leonova, editor of The Wheel, a quarterly journal of Orthodoxy and culture, writes on the ugly face of deadly fascist (supposedly Orthodox) ideolofy of the Iron Guard in Romania and the role it played in the violent recent events oon Charlottesville, Va.

Russell Moore: White supremacy angers Jesus, but does it anger his church? – The Washington Post

Source: Russell Moore: White supremacy angers Jesus, but does it anger his church? – The Washington Post

I would have never imagined I will one day be so enthusiastic after reading a text written by a Southern Baptist. But here it is. Yes! Well done, Russell Moore!

What I Saw in Charlottesville – Brian McLaren

Source: What I Saw in Charlottesville – Brian McLaren

Here is an eye witness report. Really worth reading.

Race, the Gospel, and the Moment

Source: Race, the Gospel, and the Moment

A good word, from a man of God.

A New Reformation | Vinoth Ramachandra

Source: A New Reformation | Vinoth Ramachandra

My precious virtual friend Vinoth Ramachandra, the IFES Secretary for Dialogue & Social Engagement, wrote today in an email:

Dear friends,
Karin and I are often asked about the biggest ministry challenges we face. We have no hesitation in saying that the biggest challenges come from Christians: how to address the rampant mindlessness, divisiveness and lack of integrity that we find (not only here in Sri Lanka but in many other countries that we visit) and to model a different way of following Jesus.
I’ve written about this on my Blog (“A New Reformation?”)
Please pass on the link to any pastors, students or academics/ professionals whom you think should read this. If they disagree or are “offended”, please invite them to engage with me on my Blog.
warm regards,

Vinoth

_____
So, here it is, for your consideration. And, if you disagree, write to Vinoth on his blog. He will certainly respond.
_____

The American (Eastern Orthodox) theologian David Bentley Hart raises some thought-provoking questions about the American church that if raised by others would immediately be brushed aside as symptomatic of “anti-Americanism”. In an article (“The Angels of Sacré-Coeur”) first published in 2011, Hart writes:

“It is very much an open and troubling question whether American religiosity has the resources to help sustain a culture as a culture- whether, that is, it can create a meaningful future, or whether it can only prepare for the end times. Is the American religious temperament so apocalyptic as to be incapable of culture in any but the most local and ephemeral sense? Does it know of any city other than Babylon the Great or the New Jerusalem? For all the moral will it engenders in persons and communities, can it cultivate the kind of moral intelligence necessary to live in eternity and in historical time simultaneously, without contradiction?”

And he ends with the sober judgment: “European Christendom has at least left a singularly presentable corpse behind. If the American religion were to evaporate tomorrow, it would leave behind little more than the brutal banality of late modernity.”

Harsh words, perhaps, but they stem from a passion to see the Lordship of Christ embracing and permeating every area of the church’s life and engagement with the world. The apostle Paul too used harsh language in denouncing the way the face of Christ was distorted by both false teaching and behaviour inconsistent with the Gospel.

American Christian Fundamentalism (ACF) has made deep inroads into churches all over the world since the Second World War, and its influence has been magnified with the rise of satellite TV and the Internet. I have often said that, with the decline of old-style European theological liberalism, ACF poses a far bigger threat to the global church than Islamist fundamentalism. Why? Because the biggest threats arise not from those who can only kill the body but from those who kill our souls in the name of religion.

Here are four reasons, among others, for my concern:

 

Read More »

The Benedict of History versus The Benedict Option – Public Orthodoxy

Source: The Benedict of History versus The Benedict Option – Public Orthodoxy

Here is an Orthodox author who agrees on my evaluation that Dreher (an Orthodox himself) misreads Benedict in his defetist approach to the American ‘cultural wars’ madness.

Martin Luther King jr – The Letter from Birmingham Jail

Today, I will spend a few hours with a group of young friends, discussing MLK’s Letter from Birmingham Jail.

This is an amazing document. Plase watch or read, if you have never done it. See below the PDF text.

Martin Luther King, Letter from Birmingham Jail

Turning the World Upside Down, Down Under | Christianity Today

Source: Turning the World Upside Down, Down Under | Christianity Today

Australian Biblical scholar Michael Bird writes on the defetist so-called ‘Benedict Option’ vs the (active resistance) ‘Thessalonian Strategy’, as a way of engaging the militant anti-Christian atmosphere in Australia.

If I had to chose between the two, I would certainly opt for Bird’s suggestion. Dreher’s (falsely) monastic soluton was tried by the fundamentalists in the tweentieth centurry and it utterly failed).

Yet, I would like to offer and extra suggestion, based on the same first century that gave birth to the Thessalonian approach and on my experience as a persecuted Christian for 35 years beehind the Iron Courtain.

What about a ‘Calvary Strategy’, one based on happily carrying the cross and willfully accepting persecution as a normal part of the faitful walk with Christ?

CSW – Prayer Diary: Sudan

Sudan has been on our minds a lot this year with the case of Reverend Hassan, Reverend Kuwa, Mr Jašek and Mr Abdumawla, all of whom were on trial on unjust charges last year. The men went through many months of imprisonment, separated from their families and frequently enduring harsh conditions. But God is good – Rev Kuwa was found innocent of all charges and released in January 2017. Mr Jašek received a presidential pardon and was freed in February, and in May both Mr Abdumawla and Rev Hassan were set free after receiving a presidential pardon. This, of course, exists in a wider context of extreme pressure on Christians in Sudan: let’s pray through the things they’re facing this week (source, HERE). Read More »

Danut Manastireanu – Despre intelectuali

Prietenul meu Arpi Foszto, redactorul publicatiei Revista crestina,  a inregistrat recent aceasta discutie despre locul si rolul intelectualului crestin in societate.

Acesta este un inceput. Speram sa recidivam, abordind si alte subiecte, mai putin ‘scrobite’. Dat fiind insa ca sunt un incepator in domeniul media, as dori sa va cer ajutorul. Marturisesc ca nu am fost prea multumit dupa ce am facut inregistrarea si cred ca Arpi a facut o treaba foarte buna la montaj, eliminind multe dintre bilbele inevitabile ale amatorului din fata camerei. Clipul a iesit, deci, mult mai bine decit ma asteptam, chiar daca, la fel ca in orice intreprindere omeneasca, ar putea fi inbunatatit.

Daca aveti vreme sa vizionati clipul de mai sus, si sa reflectati asupra lui, va rog sa ne lasati citeva impresii la comentarii, privind chestiuni cum ar fi:

  • folosul unei asemenea intreprinderi
  • durata potrivita a acestor clipuri video, in lumina capacitatii de concentrare mai ales a celor tineri
  • sugestii de teme care ar trebui abordate
  • evaluari tehnice: unghi de filmare, fundal, context in general, pozitie, montaj, sonor, generic etc.
  • observatii egate de retorica prezentarii, si orice altceva va mai vine in minte

Va multumim anticipat. Desigur, nicio problema daca nu aveti vreme de asa ceva.

Rowan Williams – On The Benedict Option: a new monasticism for the 21st century

Source: The Benedict Option: a new monasticism for the 21st century

Finally a serious analysis of Dreher’s book on the so-called ‘Benedict option’, in fact, in my opinion, a fatalistic, and possibly extremely damaging, call for withdrawal of committed Christians from social involvement, after the continuous series of defeats they have registered in the foolish ‘cultural wars’ they have fought as they tried to revive of ‘gloriously’ defunct Christendom. Which resembles with the similar social withdrawal of the original ‘fundameentalists’ at the end of the 19th century. Am I the only one who is worried by this similarity?

Here are just a few signidicant quotes from Rowan Williams:

‘Given that the greatest moral dramas of 20th-century America were to do with civil rights and foreign war, Dreher’s perspective here is worrying. He assumes, laudably, that the new Christian communities will have some concern for the marginal and needy but anything like a broader social ideal does not figure largely.’

‘What is left most worryingly vague is how such groups might maintain a level of self-criticism, and how they would handle issues around authority and management of conflict. Benedict has a fair bit to say about this, and Dreher shows he is aware of it and of the problem of alienating a younger generation by excessive exclusivism.’

The Benedict Option is unsettling. It confronts the prevailing consensus about how far the majority is willing to make room for principled dissent and public argument – yet at the same time shows a rather dispiriting lack of confidence in public argument.’

‘…[the book] fails to note the irony of advocating what it does in a climate where liberal triumphalism has already been shaken by a very un-Benedictine set of influences, through the resurgence of populist conservatism and protectionism. And neither restating liberal nostrums nor Dreher’s “strategy of hibernation” – to borrow a phrase from Adorno – seems an adequate answer to this.’

American Theocracy in the Making – May God have mercy!

This is dangerous. These people are trying to re-establish Christendom, either overtly or covertly – what Wallnau calls ‘Jehova sneaky’.

Whe I hear these people complain about the Muslims plotting to take over the West, it makes me wonder if, in fact, they have learned these perverse ways from the American Religious Right.

Egyptian Christians Are Made of Steel… and Love

This moving short interview was recorded following a recent suicide attack of Muslim extremists at a Coptic Cathedral in Alexandria, Egypt.