Deafening Silence – Public Orthodoxy

Source: Deafening Silence – Public Orthodoxy

Inga Leonova, editor of The Wheel, a quarterly journal of Orthodoxy and culture, writes on the ugly face of deadly fascist (supposedly Orthodox) ideolofy of the Iron Guard in Romania and the role it played in the violent recent events oon Charlottesville, Va.

Advertisements

Russell Moore: White supremacy angers Jesus, but does it anger his church? – The Washington Post

Source: Russell Moore: White supremacy angers Jesus, but does it anger his church? – The Washington Post

I would have never imagined I will one day be so enthusiastic after reading a text written by a Southern Baptist. But here it is. Yes! Well done, Russell Moore!

What I Saw in Charlottesville – Brian McLaren

Source: What I Saw in Charlottesville – Brian McLaren

Here is an eye witness report. Really worth reading.

Race, the Gospel, and the Moment

Source: Race, the Gospel, and the Moment

A good word, from a man of God.

A New Reformation | Vinoth Ramachandra

Source: A New Reformation | Vinoth Ramachandra

My precious virtual friend Vinoth Ramachandra, the IFES Secretary for Dialogue & Social Engagement, wrote today in an email:

Dear friends,
Karin and I are often asked about the biggest ministry challenges we face. We have no hesitation in saying that the biggest challenges come from Christians: how to address the rampant mindlessness, divisiveness and lack of integrity that we find (not only here in Sri Lanka but in many other countries that we visit) and to model a different way of following Jesus.
I’ve written about this on my Blog (“A New Reformation?”)
Please pass on the link to any pastors, students or academics/ professionals whom you think should read this. If they disagree or are “offended”, please invite them to engage with me on my Blog.
warm regards,

Vinoth

_____
So, here it is, for your consideration. And, if you disagree, write to Vinoth on his blog. He will certainly respond.
_____

The American (Eastern Orthodox) theologian David Bentley Hart raises some thought-provoking questions about the American church that if raised by others would immediately be brushed aside as symptomatic of “anti-Americanism”. In an article (“The Angels of Sacré-Coeur”) first published in 2011, Hart writes:

“It is very much an open and troubling question whether American religiosity has the resources to help sustain a culture as a culture- whether, that is, it can create a meaningful future, or whether it can only prepare for the end times. Is the American religious temperament so apocalyptic as to be incapable of culture in any but the most local and ephemeral sense? Does it know of any city other than Babylon the Great or the New Jerusalem? For all the moral will it engenders in persons and communities, can it cultivate the kind of moral intelligence necessary to live in eternity and in historical time simultaneously, without contradiction?”

And he ends with the sober judgment: “European Christendom has at least left a singularly presentable corpse behind. If the American religion were to evaporate tomorrow, it would leave behind little more than the brutal banality of late modernity.”

Harsh words, perhaps, but they stem from a passion to see the Lordship of Christ embracing and permeating every area of the church’s life and engagement with the world. The apostle Paul too used harsh language in denouncing the way the face of Christ was distorted by both false teaching and behaviour inconsistent with the Gospel.

American Christian Fundamentalism (ACF) has made deep inroads into churches all over the world since the Second World War, and its influence has been magnified with the rise of satellite TV and the Internet. I have often said that, with the decline of old-style European theological liberalism, ACF poses a far bigger threat to the global church than Islamist fundamentalism. Why? Because the biggest threats arise not from those who can only kill the body but from those who kill our souls in the name of religion.

Here are four reasons, among others, for my concern:

 

Read More »

The Benedict of History versus The Benedict Option – Public Orthodoxy

Source: The Benedict of History versus The Benedict Option – Public Orthodoxy

Here is an Orthodox author who agrees on my evaluation that Dreher (an Orthodox himself) misreads Benedict in his defetist approach to the American ‘cultural wars’ madness.

Martin Luther King jr – The Letter from Birmingham Jail

Today, I will spend a few hours with a group of young friends, discussing MLK’s Letter from Birmingham Jail.

This is an amazing document. Plase watch or read, if you have never done it. See below the PDF text.

Martin Luther King, Letter from Birmingham Jail

Turning the World Upside Down, Down Under | Christianity Today

Source: Turning the World Upside Down, Down Under | Christianity Today

Australian Biblical scholar Michael Bird writes on the defetist so-called ‘Benedict Option’ vs the (active resistance) ‘Thessalonian Strategy’, as a way of engaging the militant anti-Christian atmosphere in Australia.

If I had to chose between the two, I would certainly opt for Bird’s suggestion. Dreher’s (falsely) monastic soluton was tried by the fundamentalists in the tweentieth centurry and it utterly failed).

Yet, I would like to offer and extra suggestion, based on the same first century that gave birth to the Thessalonian approach and on my experience as a persecuted Christian for 35 years beehind the Iron Courtain.

What about a ‘Calvary Strategy’, one based on happily carrying the cross and willfully accepting persecution as a normal part of the faitful walk with Christ?

CSW – Prayer Diary: Sudan

Sudan has been on our minds a lot this year with the case of Reverend Hassan, Reverend Kuwa, Mr Jašek and Mr Abdumawla, all of whom were on trial on unjust charges last year. The men went through many months of imprisonment, separated from their families and frequently enduring harsh conditions. But God is good – Rev Kuwa was found innocent of all charges and released in January 2017. Mr Jašek received a presidential pardon and was freed in February, and in May both Mr Abdumawla and Rev Hassan were set free after receiving a presidential pardon. This, of course, exists in a wider context of extreme pressure on Christians in Sudan: let’s pray through the things they’re facing this week (source, HERE). Read More »

Danut Manastireanu – Despre intelectuali

Prietenul meu Arpi Foszto, redactorul publicatiei Revista crestina,  a inregistrat recent aceasta discutie despre locul si rolul intelectualului crestin in societate.

Acesta este un inceput. Speram sa recidivam, abordind si alte subiecte, mai putin ‘scrobite’. Dat fiind insa ca sunt un incepator in domeniul media, as dori sa va cer ajutorul. Marturisesc ca nu am fost prea multumit dupa ce am facut inregistrarea si cred ca Arpi a facut o treaba foarte buna la montaj, eliminind multe dintre bilbele inevitabile ale amatorului din fata camerei. Clipul a iesit, deci, mult mai bine decit ma asteptam, chiar daca, la fel ca in orice intreprindere omeneasca, ar putea fi inbunatatit.

Daca aveti vreme sa vizionati clipul de mai sus, si sa reflectati asupra lui, va rog sa ne lasati citeva impresii la comentarii, privind chestiuni cum ar fi:

  • folosul unei asemenea intreprinderi
  • durata potrivita a acestor clipuri video, in lumina capacitatii de concentrare mai ales a celor tineri
  • sugestii de teme care ar trebui abordate
  • evaluari tehnice: unghi de filmare, fundal, context in general, pozitie, montaj, sonor, generic etc.
  • observatii egate de retorica prezentarii, si orice altceva va mai vine in minte

Va multumim anticipat. Desigur, nicio problema daca nu aveti vreme de asa ceva.

Rowan Williams – On The Benedict Option: a new monasticism for the 21st century

Source: The Benedict Option: a new monasticism for the 21st century

Finally a serious analysis of Dreher’s book on the so-called ‘Benedict option’, in fact, in my opinion, a fatalistic, and possibly extremely damaging, call for withdrawal of committed Christians from social involvement, after the continuous series of defeats they have registered in the foolish ‘cultural wars’ they have fought as they tried to revive of ‘gloriously’ defunct Christendom. Which resembles with the similar social withdrawal of the original ‘fundameentalists’ at the end of the 19th century. Am I the only one who is worried by this similarity?

Here are just a few signidicant quotes from Rowan Williams:

‘Given that the greatest moral dramas of 20th-century America were to do with civil rights and foreign war, Dreher’s perspective here is worrying. He assumes, laudably, that the new Christian communities will have some concern for the marginal and needy but anything like a broader social ideal does not figure largely.’

‘What is left most worryingly vague is how such groups might maintain a level of self-criticism, and how they would handle issues around authority and management of conflict. Benedict has a fair bit to say about this, and Dreher shows he is aware of it and of the problem of alienating a younger generation by excessive exclusivism.’

The Benedict Option is unsettling. It confronts the prevailing consensus about how far the majority is willing to make room for principled dissent and public argument – yet at the same time shows a rather dispiriting lack of confidence in public argument.’

‘…[the book] fails to note the irony of advocating what it does in a climate where liberal triumphalism has already been shaken by a very un-Benedictine set of influences, through the resurgence of populist conservatism and protectionism. And neither restating liberal nostrums nor Dreher’s “strategy of hibernation” – to borrow a phrase from Adorno – seems an adequate answer to this.’

American Theocracy in the Making – May God have mercy!

This is dangerous. These people are trying to re-establish Christendom, either overtly or covertly – what Wallnau calls ‘Jehova sneaky’.

Whe I hear these people complain about the Muslims plotting to take over the West, it makes me wonder if, in fact, they have learned these perverse ways from the American Religious Right.

Egyptian Christians Are Made of Steel… and Love

This moving short interview was recorded following a recent suicide attack of Muslim extremists at a Coptic Cathedral in Alexandria, Egypt.

Întâlniri cu cititorii „Jurnalului scoțian” la Cluj, București și Iași | JURNAℓ SCOȚIAN

Source: Întâlniri cu cititorii „Jurnalului scoțian” la Cluj, București și Iași | JURNAℓ SCOȚIAN

Lansarea cartii Pr Ioan-Florin Florescu:

La Iași, marți 30 mai, la Librarium Palas, de la ora 18, împreună cu scriitorii Florin Lăzărescu și Lucian Dan Teodorovici.

Credinta in Dumnezeu in UE

(Sursa, AICI)

Dintre toate tarile Uniunii Europene, Romania are cel mai mare procent (conform acestei surse, 92%) de oameni care cred in Dumnezeu. In acelasi timp, Romania este, de departe, si din toate punctele de vedere – de la imoralitatea economica, alcoolism, promiscuitate sexuala majora, si violenta domestica, pina la domnia minciunii si a disimularii – ca sa citez doar citeva exemple, cea mai corupta tara din UE.

Asta ma face sa ma intreb in ce fel de Dumnezeu cred romanii si ce fel de credinta au ei, de vreme ce presupusa lor relatie cu divinitatea nu se traduce in nicio masura semnificativa in deciziile pe care le iau si in valorile (daca le putem numi astfel) pe care le traiesc in mod practic. Si mai grav mi se pare faptul ca liderii bisericilor majore nu par sa fie nicidecum deranjati de aceasta socanta disonanta.

Wealth Creation Manifesto | Mats Tunehag

Source: Wealth Creation Manifesto | Mats Tunehag

This is an evangelical document thamt needs careful attention in the current wworld situation, and the relatine disentrest of churchees in world economics.

Conferința științifică „Reforma și limbajul credinței” – Prelegere Conf. Univ. Dr. Emil Bartoș, Impactul Sfintei Scripturi asupra reformatorilor | Istorie Evanghelica

Source: Conferința științifică „Reforma și limbajul credinței” – Prelegere Conf. Univ. Dr. Emil Bartoș, Impactul Sfintei Scripturi asupra reformatorilor | Istorie Evanghelica

Fr. Boules George – A Message to Those Who Kill Us

Father Boules George gives a sermon during the Eve of Monday Pascha following the two bombings on Palm Sunday that took place at Saint George Coptic Orthodox Church in Tanta and Saint Mark Coptic Orthodox Cathedral in Alexandria.

Find below the transcription of this powerful sermon.

* * *

What will we say to them?

THANK YOU

The first thing we will say is “Thank you very, very much,” and you won’t believe us when we say it.

You know why we thank you? I’ll tell you. You won’t get it, but please believe us.

You gave us to die the same death as Christ–and this is the biggest honor we could have. Christ was crucified–and this is our faith. He died and was slaughtered–and this is our faith. You gave us, and you gave them to die.

We thank you because you shortened for us the journey. When someone is headed home to a particular city, he keeps looking at the time. “When will I get home? Are we there yet?” Can you imagine if in an instant he finds himself on a rocket ship straight to his destination? You shortened the journey! Thank you for shortening the journey.

We thank you because you gave to us to fulfill what Christ said to us: “Behold, I send you out as lambs among wolves” (Luke 10:3). We were lambs; our only weapons: our faith and the church we pray in. I carry no weapon in my hand. We are so grateful that you helped us fulfill this saying of Christ.Read More »

Border Dwelling – A Fascinating and Uncomfortable Calling


Mexican boy at the border

One of the ways I tend to describe my challenged identity to those who want to know who I really am is to say that I am a ‘border dweller, negotiating traffic between opposing realities‘. It is a fascinating position, as you are able to look critically at both realities, and to be enriched  equally by both. It is, however, also a dangerous position, since those who are there are usually shot at from both sides. Yet, to be authemtic, one has to be what one is called to be, as unconfortable as that might sound.

Today I found a very interesting article, written by Robert Hunt, an American Methodist author I usually read with great interest (with a simple search, you may find a few of his texts on my blog, especially on topics related to Palestine and Israel). The article I mentioned here, titled ‘Privilege and Loss of Personnhood‘, ends with a fabulously rich poem in prose by Gloria Anzaldúa, which sumarises well my feelings about what it means to be a ‘border dweller’, be it in Mexican terms, in this case. Here it is:

* * *

To Live In The Borderlands
by  Gloria Anzaldúa

To live in the Borderlands means you
are neither hispana india negra espanola
ni gabacha, eres mestiza, mulata, half-breed
caught in the crossfire between camps
while carrying all five races on your back
not knowing which side to turn to, run from;

To live in the Borderlands means knowing
that the india in you, betrayed for 500 years,

is no longer speaking to you,
the mexicanas call you rajetas,
that denying the Anglo inside you

is as bad as having denied the Indian or Black;

Cuando vives en la frontera
people walk through you, the wind steals your voice,
you’re a burra, buey, scapegoat,
forerunner of a new race,
half and half-both woman and man, neither-a new gender;

To live in the Borderlands means to
put chile in the borscht,
eat whole wheat tortillas,
speak Tex-Mex with a Brooklyn accent;
be stopped by la migra at the border checkpoints;

Living in the Borderlands means you fight hard to
resist the gold elixir beckoning from the bottle,
the pull of the gun barrel,
the rope crushing the hollow of your throat;

In the Borderlands
you are the battleground
where enemies are kin to each other;
you are at home, a stranger,
the border disputes have been settled
the volley of shots have scattered the truce
you are wounded, lost in action
dead, fighting back;

To live in the Borderlands means
the mill with the razor white teeth wants to shred off
your olive-red skin, crush out the kernel, your heart
pound you pinch you roll you out
smelling like white bread but dead;

To survive the Borderlands
you must live sin fronteras.
be a crossroads.

William Yoder – Healthy Debate is Needed. A conversation on the Baptists of Georgia

 

Despite controversies, Elimar Brandt of Berlin, a Baptist pastor and long-time director of Christian health-care facilities, see reasons for hope within the Baptist church of Georgia. After five years of post-graduate studies in Oxford/UK, its long-time head, Dr. Malkhaz Songulashvili, returned to Georgia in April 2014. Yet soon he was no longer archbishop: that position is now held by a more conservative colleague, Merab Gaprindshvili.

Even prior to the return from England, a grouping calling itself the „Evangelical Baptist Association of Georgia“ had broken off from the mother „Evangelical Baptist Church of Georgia“ (EBCG) in October 2013. The Association has roughly 30 congregations and 800 members; the EBCG according to some reckonings may have as few as 2.000 adult members.

„I don’t notice any front between Merab and the other three bishops,“ Pastor Brandt maintains. (Brandt has visited Georgia frequently in the course of the past two decades.) “Merab was and remains a pupil of Malkhaz, who always has been a strong influence on him and Bishop Ilja (Osephashvili). It’s a kind of father-son dispute. I find it very laudable that the (stay-home) bishops did not attempt to resolve everything in Malkhaz’ absence. All sides are attempting to find a way back to each other – that’s my reason for being optimistic. The experiences they have gathered during the course of the controversy have been very challenging and formative.”Read More »

două reguli și niște răspunsuri | JURNAℓ SCOȚIAN

Source: două reguli și niște răspunsuri | JURNAℓ SCOȚIAN

Parintele Florescu revine cu niste raspunsuri necesre, mai ales pentru farisei.

Pr Ioan-Florin Florescu – Copii pentru țară sau o țară pentru copii?

Pr. Florescu, un om foarte drag sufletului meu, a publicat din nou un text extrem de curajos, aproape profetic, a propos de ideea, cel putin neinspirata, ca sa nu spun mai mult, a Mitropolitului Andrei de la Cluj exprimata recent la Marsul pentru viata. Iata inceputul acestui text scris Pr Florescu pe blogul sau:

Mitropolitul Clujului a numărat zilele trecute de câți copii are nevoie o familie și i-au ieșit trei: „unul pentru tata, unul pentru mama și unul pentru țară și biserică”. Să mă ierte Părintele Mitropolit, dar în țara unde, nu chiar demult, altcineva a numărat până la patru, cu consecințele pe care le știm, poate ar fi bine ca măcar o vreme să nu mai numere nimeni copiii românilor.

        Problema natalității nu se rezolvă prin presiuni asupra părinților. Acestea sunt ineficiente, dar mai ales imorale. Biserica binecuvintează căsătoria și nașterea copiilor, dar e numai dreptul părinților să decidă când și câți copii să facă. Pentru că nimeni nu împarte cu ei nici responsabilitatea aducerii lor pe lume, nici greutățile creșterii lor.

        M-am cam săturat de predici pentru părinți. Aș vrea să aud din partea ierarhilor noștri câteva predici pentru miniștri și pentru parlamentari, adică pentru cei care au datoria să adopte o legislație care să ajute familia și copiii, așa cum se întâmplă în țările din vestul Europei. Oare chiar nu înțelegem că, în România, scăderea natalității are legătură în mod direct cu viața oamenilor de la un salariu la altul și cu nesiguranța zilei de mâine în care trăiesc cele mai multe familii? Așa stau lucrurile, dincolo de predici frumoase și cuvinte mari.

        Ca dovadă, cei mai mulți copii români se nasc de câțiva ani nu în țară, ci în afara țării (cu o treime mai mulți, arată statisticile), adică acolo unde părinții lor au dreptul la o viață decentă și unde guvernele sprijină familiile cu copii.

Cititi AICI intreg textul.

Pope Francis Addresses the EU Leaders

(Vatican Radio) Pope Francis addressed Heads of State and Heads of Government of European Union countries on Friday afternoon, the eve of the 60° anniversary of the signing of the treaties creating the European Economic Community and the European Atomic Energy Community – the first major structural steps toward creating the European Union.

* * *

Please find below my selection of excerpts, and my emphases, from this address.

* * *

The Bible, with its rich historical narratives, can teach us a basic lesson.  We cannot understand our own times apart from the past, seen not as an assemblage of distant facts, but as the lymph that gives life to the present.  Without such an awareness, reality loses its unity, history loses its logical thread, and humanity loses a sense of the meaning of its activity and its progress towards the future.

25 March 1957 was a day full of hope and expectation, enthusiasm and apprehension.  Only an event of exceptional significance and historical consequences could make it unique in history.  The memory of that day is linked to today’s hopes and the expectations of the people of Europe, who call for discernment in the present, so that the journey that has begun can continue with renewed enthusiasm and confidence.Read More »

Common Prayer

Source: Common Prayer

Blessed Oscar Romero was assasinated 37 years ago. May his memory last forever!

How Patriarchy Silences Women (Rachel Elizabeth Asproth)

Source: How Patriarchy Silences Women (Rachel Elizabeth Asproth)

Scot McKnight shares today this post on patriarchy by Rachel Elizabeth Asproth. Here is a summary:
1. Patriarchal History Questions the Importance of Women’s Existence
2. Patriarchal History Minimizes Women’s Contributions
3. Patriarchal History Pigeon-Holes Women
4. Patriarchal History Is Hyper-Focused on Female Sexuality

Francisc Visky jr – Corectitudinea teologica vs corectitudinea politica in dialogul biserica-stat – 3

Creştinul şi politica

Cuvântul „creştin” este utilizat de 3 ori în Noul Testament (Faptele Apostolilor 11:26; 26:28; 1 Petru 4:16). Cei care L-au urmat pe Isus Cristos au fost numiţi pentru prima dată „creştini” în Antiohia (Faptele Apostolilor 11:26) şi asta datorită credinţei, faptelor şi a modului lor de a vorbi, asemănătoare lui Hristos. (www.gotquestions.org)

Dacă îl urmăm pe Cristos, raportarea la politică nu poate să difere de ceea ce a trăit El.

Evanghelistul Matei ne spune că noi suntem sarea pământului şi lumina lumii. Apostolii au urmat îndeaproape exemplul Mântuitorului şi pe parcursul scrierilor lor găsim multe sfaturi cu privire la autorităţi. Apostolul Petru ne spune: „fiţi supuşi oricărei stăpăniri…” (1 Petru 2, 12-14) sau Tit care îndeamnă „ adu-le aminte să fie supuşi stăpănirilor şi dregătorilor” (Tit 3:1).

În scrisoarea către Romani Apostolul Pavel prezintă un întreg arsenal al comportării creştinului în cetate. (Romani 13:7)

Este clar că cetăţeanul creştin trebuie să participe la viaţa societăţii în care trăieşte, cu respectarea unei limite de relaţionare dată de Scriptură, de etica şi morala creştină. Trebuie să cunoască legile statului şi să accepte să trăiască în acord cu ele, conştient fiind de faptul că statul poate declanşa oricând prigoana. Supunerea lui încetează atunci când statul nu mai permite slujirea şi mărturia.

Din păcate, chiar şi în istoria noastră recentă, au existat creştini care au coborât standardele, deschizând larg poarta compromisurilor astfel că ei au capotat lamentabil pe tărâm politic.Read More »

Francisc Visky jr – Corectitudinea teologica vs corectitudinea politica in dialogul biserica-stat – 2

Politica în Vechiul Testament

Biblia, are o atitudine foarte clară în ceea ce priveşte autoritate statală. Dacă la început poporul recunoaşte autoritatea lui Dumnezeu, pe măsură ce scade credinţa şi respectul faţă de legea lui Dumnezeu, apar şi problemele legate de organizarea societăţii. În Vechiul Tesament, până la apariţia primului împărat, Saul (1047-1007 B.C.), nu era nici o problemă în ceea ce priveşte autoritatea; cu toţii acceptau autoritatea lui Dumnezeu care rânduia conducătorii, iar această autoritate era transmisă prin marele preot.

Moise, Iosua, Ghedeon, toţi rânduiţi de Dumnezeu, au condus poporul lui Israel până când, în timpul lui Ghedeon, poporul cere un conducător, un împărat, „cum au toate neamurile”. Ghedeon refuză şi spune poporului: „Eu nu voi domni peste voi, nici fiii mei nu vor domni, ci Domnul va domni peste voi” (Judecători 8: 23).

Dorinţa tot mai aprigă de a nu respecta Legea şi de a nu se supune lui Dumnezeu a adus într-un final la ungerea lui Saul ca împărat, dar şi acest lucru a fost posibil doar cu voia lui Dumnezeu. În timpul profetului Samuel, Domnul a zis: „…ascultă glasul poporului în tot ce-ţi va spune; căci nu pe tine te leapădă, ci pe Mine Mă leapădă, ca să nu mai domnesc peste ei…”(1 Samuel 8, 7). Dumnezeu a acceptat cu durere alegerea poporului ales. Astfel că, schimbarea împăraţilor a dus la lupte sângeroase, crime, durere, de data aceasta între seminţii. Orgoliul, vanitatea, gelozia conducătorilor a făcut ca în loc să se unească, seminţiile s-au îndepărtat, fiind mult mai vulnerabili fizic şi spiritual în faţa vrăjmaşilor păgâni. Iată cum politica dezbină..19

Există în Vechiul Testament un model de urmat în cazul în care Dumnezeu ne trimite în faţa dregătorilor, a conducătorilor politici. Iată:

  1. Moise şi Aaron s-au dus apoi la faraon şi i-au zis: „Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeul lui Israel: „Lasă pe poporul Meu să plece ca să prăznuiască în pustiu un praznic în cinstea Mea.”
  2. Faraon a răspuns: „Cine este Domnul ca să ascult de glasul Lui şi să las pe Israel să plece? Eu nu cunosc pe Domnul şi nu voi lăsa pe Israel să plece.” (Exod 5, 1-2)

Ce mă învaţă acest text?

  1. În primul rând delegarea este ”aprobată” de Dumnezeu.
  2. Delegarea nu este individuală: Moise şi Aaron merg împreună la faraon.
  3. Ei nu vorbesc în numele lor, al familiilor, al copiilor lor, al comunităţii, ci în numele lui Dumnezeu.
  4. Motivul pentru care cer independență este: să sărbătorească în pustiu, în cinstea Domnului.

În ciuda expunerii clare a motivaţiei în favoarea eliberării poporului, răspunsul „politic” al faraonului a fost la fel de clar: „Eu nu cunosc pe Domnul”. Este clar că nu poate exista dialog între cele două stăpâniri.

Isus şi politica în Noul Testament (Cristos şi împărăţia)

Niciodată, sub nici o formă, Isus nu a încercat să se erijeze în reprezentant al diverselor mişcări sociale. Nici nu a îndemnat la nesupunere. Dimpotrivă, atunci când fariseii îi întind o capcană politică, El răspunde fără echivoc: „Daţi Cezarului ce este al Cezarului, şi lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu”. (Matei 22:21)

Este clar că datorăm conducătorilor ascultare şi taxe. Dar ascultarea se opreşte acolo unde Cezarul îmi cere să-i dau slava care aparţine lui Dumnezeu şi, pot spune nu, atunci când mi se cere negarea credinţei în El!

Pe de altă parte, Isus nu a acceptat să intervină în probleme politice sau juridice (vezi scena în care i se cere să împartă averea moştenită, între fraţi).

Într-o discuţie avută cu cineva despre relaţia biserică-stat mi s-a replicat că Isus a făcut politică pentru că tot timpul a vorbit despre Împărăţia lui Dumnezeu. Interlocutorul a uitat să precizeze detalii importante despre această împărăţie.

„Împărţia mea nu este de aici” (Ioan 18, 36) sau „…Împărăţia lui Dumnezeu este înăuntrul vostru”, spune Isus în altă parte (Luca 17, 20-21).

Conducerea politică de atunci, ca şi acum, era plină de corupţie, nedreptate, intoleranţă, etc. cu toate acestea Isus nu a luptat pentru reforme politice, nici sociale şi nici nu s-a amestecat în treburile autorităţilor şi nici nu i-a condamnat. Ca şi pe vremea lui Isus şi în zilele noastre, poporul evreu avea foarte mulţi duşmani, totuşi El nu i-a condamnat pe aceştia.

Prin exemplul Lui ne arată că soluţiile la inechităţile generate de politică nu se află în mâini omeneşti, ci în mâna Celui care deţine controlul asupra lumii şi a istoriei.

Faptul că politica este seculară exclude din start natura lui Cristos, acea natură care face posibilă „metanoia” omului vechi prin lucrarea Duhului Sfânt!

VA URMA

Francisc Visky jr – Corectitudinea teologica vs corectitudinea politica in dialogul biserica-stat – 1

francisc-visky
Prietenul meu, Francisc (Feri) Visky, fiul mai mare al pastorului reformat Ferenc Visky – el insusi credincios reformat angajat, inginer si antreprenor cu preocupari dintre ceele mai diverse, mi-a acordat permisiunea de a publica aici reflectiile lui legate de relatia biserica-stat, care au fost ocazionate de convunsiunile social-religioase din anul care tocmai a trecut.

El m-a rugat, de asemenea, sa mentionez faptul ca ele sunt o inceercare de a semnaala faptul ca in acest an se implinesc 500 dee ani de la Reforma protestanta, un eveniment care a marcat in mod radical istoria bisericii crestine. Ese un subiect asupra caruia voi reveni si eu pe parcrsul acestui an, pe acest blog si in alte publicatii. Pina atunci, dat-i putina atentie lui Feri, ca merita. Lectura placuta!

* * *

Prolog

Tot mai mult, mai ales în ultima vreme, asistăm la o încercare teribilistă a bisericii, prin membrii ei, de a influența politica statului pentru ca laicitatea acestuia din urmă să fie asezonată conform cu gustul, aşa zis teologic, al ei.

Anul 2016 poate fi declarat fără exagerare anul politizării mesajelor, a acțiunilor membrilor bisericii în procesul de sociomorfizare a devenirii „ca lumea”.
Marșuri, manifestări, lansări de baloane, scrisori deschise adresate forurilor superioare ale statului, întâlniri de lucru cu politicienii, declararea acțiunilor lui Dumnezeu ca fiind politice sau declararea lui Isus Cristos ca politician, ca făcând politica Împărăției Lui, sunt tot atâtea dovezi al unei mișcări de afirmare de sine născută din mândrie.

Problemele de natură spirituală nu pot fi reglementate de hotărâri judecătorești, și nici măcar de constituția unei țări. Ele ţin de schimbarea firii, de metanoia minții, cu asistența Duhului Sfânt. A confunda firea cu politicul poate duce la erezie.

Desigur, acceptarea suveranității lui Dumnezeu în istorie nu trebuie să ne facă pasivi spiritual, dar nici să ne facă activiști, care Îi dau o mână de ajutor în rezolvarea problemelor politice curente.
Ne lipsește speranța escatologică, credența, dar mai ales smerenia de a fi convinşi de atotputernicia lui Dumnezeu. Dar dacă El nu are putere în vieţile noastre, cum va putea rezolva problema lumii?!
Am pierdut încrederea în „guvernarea de sine” şi simultan (ce coincidență!) „credinţa în Providenţă, în bunăvoinţa şi protecţia Celui de Sus sau, dacă aceste expresii vi se par desuete, ne-am pierdut credinţa înprimatul Binelui” (Pierre Manent).

Prin aceste manifestări, care nu-i sunt caracteristice, biserica doreşte să iasă dintr-un soi de clandestinitate – de a nu fi din lume – dar ea nu o poate face decât dacă “întră în competiţia mândriilor, a pretențiilor şi a lamentărilor, adevărat flagel al epocii noastre revendicative” (Pierre Manent).

Limbajul bisericii a devenit unul uzat, caracterizat tot mai mult ca “limbaj de lemn”, fără acoperire în fapte şi de aceea eu îl numesc limbajul “corectitudinii teologice” asemănător cu cel prin care politicul spune una şi înţelege alta.Read More »

Israeli Settlements Explained

The latest discourse of Secretary of State John Kerry on the danger for peace in the Middle East represented by the constant extension of the Israeli settlements in the Palestinian occupied territorries stirred again the debate on the lack of solution for the Israeli-Palestinian conflict, and the obvious resistance of the Israeli right wing government to come to a peaceful two-state resolution of this conflict.

I am sure many of you, especially those who have been influenced by Zionist propaganda – whether Christian Jewish or secular, or by the suspect dispensationalist interpretations of the sacred text, wonder what is the big fusss with these seettlements.Read More »

Yohanna Katanacho – The Trip from Nazareth to Bethlehem: Theology Faces Politics

yohanna-katanacho
Dr. Yohanna Katanacho

I want to compare between the trip from Nazareth to Bethlehem in the first and twenty first centuries. I am a Palestinian Israeli citizen. I live in Nazareth and continually commute to Bethlehem. In fact, this Christmas I am travelling with my family from Nazareth to Bethlehem. There are several roads that lead to Bethlehem. There are three major options: one in the east, one in the middle of the country, and one in the west next to the Mediterranean Sea. I shall call them: the eastern, central, and middle roads. Which road should I choose? My decision depends on the political situation, my identity, the cost of travel, time, and traffic jams. Jews don’t like to travel through Palestinian towns. Palestinians don’t like to travel through Jewish settlements. In addition, there are checkpoints on the way. These checkpoints are a potential delay depending on Identity, that is, Palestinians or Jewish. If Israeli soldiers at certain checkpoints discover that I am a Palestinian then I am a potential risk in their eyes. It means delay in my trip. In short, travelling is a political decision connected to my identity. As I reach Bethlehem, I usually come through a neighboring town called Beit-Jala. At the entrance of the town, there is a big sign saying: Israeli citizens are not allowed to enter this region by law. However, the checkpoint is not guarded by soldiers or monitored. Entering into Bethlehem is not only a political question it is also a legal question. In addition, it is a theological question. Should I break the law to enter Bethlehem?Read More »