Zoon politikon – note autobiografice

La sfârșitul anilor 80 citeam în cartea Minima moralia a domnului Pleșu că politica este arta de a sluji binele cetății. Cum a ajuns însă ca această „damă bine” să presteze pe centură este o poveste pe care o las specialiștilor în științe politice, și politicienilor înșiși. Aici vreau să vă povestesc câte ceva din aventurile mele cu (nu prea) distinsa demoazelă mai sus amintită.

Dintru început trebuie să vă mărturisesc faptul că am fost mereu ispitit de implicarea în politica militantă. Am rezistat cât am putut, însă tentația este una constantă, alături de convingerea că nu sunt făcut din materialul adecvat pentru un asemenea demers. Mă refer la faptul că prin dotare genetică (dat fiind că am și ceva rădăcini roma) și prin temperament, dar și prin alegere deliberată, prefer să spun întotdeauna ceea ce gândesc, oricât de costisitor ar fi lucrul acesta. Ca să nu mai vorbim de faptul că nu pot spune niciodată ceea ce nu gândesc sau nu cred. Ori, se spune, un bun politician trebuie să fie capabil să spună numai ceea ce trebuie și să ascundă ceea ce nu trebuie spus ori știut – vezi faimosul caz Buttiglione, unul dintre foștii candidați italieni pentru un post de comisar european, care a fost invalidat pentru că a spus cu glas tare ceea ce toată lumea știa că este adevărat, și anume că, fiind catolic practicant, nu era de acord cu căsătoriile între persoane de același gen. Acestui „talent”, care îi lipsea i italianului, i se spune, eufemistic vorbind, „arta disimulării” (cu atât mai perversă, cu cât talentul este mai mare… și caracterul mai mic). Mi-am spus adesea că dacă intram în politică militantă, sfârșeam în pușcărie (mai ales sub comunism). Așa fiind, am fost nevoit să spun nu ispititoarei mele muze politice. Dar asta nu înseamnă deloc că eu o pot ignora complet sau că ea nu continuă să-mi dea târcoale, căci prin natura ei de curtezană profesionistă, este teribil de perseverentă. Trăiesc deci cu ea într-un soi de straniu „concubinaj”, ale cărui avataruri voi încerca sa le analizez mai jos, într-un mod mai degrabă autobiografic.

Începuturi

Prima mea amintire „politică” este din 1961, de la vârsta de șapte ani. Pe atunci aveam un aparat mic de radio la care ascultam regulat împreună cu tatăl meu emisiunile Europei libere. Acolo am aflat cu oroare despre uciderea lui Patrice Lumumba, primul ministru al Republicii Democrate Congo, cu implicarea directă a autorităților belgiene, care tocmai pierduseră această uriașă colonie africană. Îmi dau seama că pentru cei mai mulți cititori astea sunt vești din altă lume. Să venim, deci, mai aproape de „era noastră”.

Patru ani mai târziu, prin martie 1965, îmi petreceam ca de obicei vacanța de primăvară la bunici, unde trăisem cea mai mare parte a primilor patru ani de viață. De data aceasta vacanța a fost întreruptă brusc de vestea morții lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, primul lider al României comuniste. Mă văd și acum, parcă aievea, marcat de isteria colectivă care cuprinsese țara, plângând lângă gardul casei noastre din Iași, așa cum plânseseră alții, în 1953, la moartea „tătucului” Stalin. Asta deși știam, din emisiunile aceluiași post de radio, despre crimele și abuzurile acestui lider comunist. Tot el fusese însă cel care realizase retragerea completă a trupelor sovietice de pe teritoriul României, decizie pe care, se spunea pe atunci, a obținut-o de la Hrușciov, după ce a reușit să-l îmbete bine la o întâlnire la București. Nu aveam de unde ști realitatea, dar ne bucuram cu toții de rezultat, date fiind sentimentele anti-sovietice care dominau, ca și acum, străfundurile mentalului nostru colectiv.

După încă trei ani, în august 1968, a avut loc invadarea Cehoslovaciei de către trupele Pactului de la Varșovia, care avea să pună capăt astfel așa-numitei „primăveri de la Praga”, prima încercare de perestroika în spațiul comunismului de tip sovietic. Spre marea noastră bucurie, Ceaușescu, noul lider comunist român, refuzase să participe la invazie, ceea ce a fost, ani de zile, o mare pricină de mândrie națională. Mai ales în condițiile în care România jucase un rol esențial în înăbușirea revoluției anticomuniste de la Budapesta, din 1956. Această decizie curajoasă a lui Ceaușescu ne-a umplut pe toți de mândrie patriotică, și i-a făcut pe unii intelectuali români, inclusiv pe cunoscutul disident Paul Goma, să adere, pripit, la partidul comunist. Decizia secretarului general a fost semnalul unei politici de aparentă independență a României față de Moscova, care i-a adus o anume doză de simpatie în Vest, dar prețul acesteia, așa cum aveam să descoperim în mod dureros mai târziu, a fost de fapt înăsprire a controlului ideologic pe plan intern, care s-a intensificat după „mica revoluție culturală” inițiată de liderul comunist român în 1971, imediat după o serie de vizite în China și Coreea de Nord.

Criza marxistă

În mijlocul acestor evenimente, în perioada1969-1973, eram în liceu, și treceam eu însumi printr-o serie de serioase frământări existențiale. Descopeream atunci, ca orice adolescent care se respectă, problemele lumii în care trăiam: sărăcia marii majorități a oamenilor, în contrast cu bogăția de nedescris a celor puțini; colonialismul, și mișcarea de emancipare din ghearele acestuia; nedreptățile de tot felul care copleșeau societatea în care trăiam, în ciuda luminilor false ale potemkiniadei ceaușiste. Tocmai realizasem, cu mare dezamăgire, că biserica părinților mei (o mică „adunare” creștină după Evanghelie) nu avea nicicum ochi pentru aceste lucruri. Singura ei preocupare era pentru „lumea care va să vină”, ceea ce pentru mine ca licean era complet lipsit de interes. De aceea m-am bucurat când tatăl meu, care trecea atunci printr-o perioadă de criză, a decis să meargă mai rar, sau deloc, la biserică.

Acesta a fost momentul în care m-am apropiat de marxism. Am început să citesc cu nesaț, și cam alandala, câte ceva din Hegel (în care mi-am prins repede urechile – nu am niciodată o atracție specială pentru filosofie), Feuerbach (mult mai digerabil), Marx (așa și așa) sau Lenin (foarte pedestru și frust). Deși ateismul lor nu m-a ispitit câtuși de puțin, mi-am însușit, treptat, un soi de marxism idealist; dar n-am devenit nicidecum comunist. De aceea, deși eram utecist, făcut pe merite școlare, ca toți colegii mei, nu mi-a trecut niciodată prin cap să devin membru de partid. La aceasta mă vaccinase deja Europa liberă.

În ultima clasă de liceu am trecut însă printr-o serie de crize personale, care m-au făcut să pun la probă convingerile mele marxiste. Am realizat atunci – cât de riguros a fost acest proces rămâne de discutat, că ideologia pe care am adoptat-o nu părea să-mi ofere soluții viabile la frământările mele de viață.

Convertirea și angajarea anticomunistă

În acest context a intervenit, în 1972, convertirea și implicarea mea ulterioară în comunitatea baptistă. Am adoptat aproape instantaneu și cu toată sinceritatea o versiune de creștinism esențialmente fundamentalistă și pietistă. Cu ea a venit la pachet un anti-comunism funciar. Trecusem astfel dintr-o extremă în cealaltă. Atmosfera era perfect favorabilă pentru așa ceva, căci Iosif Țon tocmai se întorsese în România și își începuse activitatea lui contestatară, care urmărea lărgirea libertăților religioase ale evanghelicilor. Perspectiva aceasta m-a fascinat și am aderat la ea fără ezitare, încercând să-i antrenez în ea și pe tinerii baptiști din Iași, al căror lider ajunsesem. Aceasta i-a adus la disperare pe unii dintre liderii bisericii mele, care erau mai înclinați către cooperarea dacă nu chiar compromisul cu autoritățile comuniste, cu scuza penibilă că încercau astfel să „salveze biserica”.

Izvorul acestei atitudini este concepția eronată că creștinul nu trebuie să fie interesat, și cu atât mai puțin implicat, în politică, ci doar de treburile împărăției lui Dumnezeu, care, se spunea, nu au nimic de-a face cu lumea aceasta. Cel puțin așa umbla vorba între pietiști. Ca să nu mai vorbim de faptul că, se știe, politica e curvă, și pocăitul se ține sfânt și neîntinat de asemenea păcate. Despre altele, desigur, precum cea legată de colaborarea cu regimul, se mai putea discuta. Pe această atitudine perdantă se baza și Securitatea în eforturile ei de a controla biserica, pentru a preveni orice potențială formă de rezistență.

De aceea, opțiunea mea a atras și mai mult asupra mea atenția Securității. Așa cum aveam să aflu mai târziu din cele patru dosare de urmărire informativă deschise pe numele meu (sub numele de cod „Chitaristul”, și apoi „Ideologul”), aceasta începuse deja să mă urmărească încă din perioada stagiului militar (1973-1974).

Unul dintre momentele cruciale în raportarea mea la spațiul politic a fost contactul, în 1975, cu pastorul reformat Ferenc Visky, un om care făcuse șapte ani de pușcărie comunistă, și mi-a devenit un soi de mentor, de la distanță, în perioada studenției. Într-una din lungile discuții pe care le-am avut cu el în vizitele pe care i le făceam în satul Paleu, din Bihor, unde slujea ca paroh, Feri bacsi mi-a spus tranșant că, după părerea lui, este nelegitim pentru un creștin să fi anticomunist, căci spunea el, începem prin a urî comunismul și sfârșim urând comuniștii, iar aceasta vine de la diavolul, nu de la Dumnezeu. Am avut nevoie de aproape trei ani, și de o serie întreagă de întâmplări providențiale, pentru a-i da dreptate părintelui Visky.

Astfel, în primăvara lui 1978, mă pregăteam să mă alătur în mod public Comitetului Român pentru Apărarea Libertății Religioase și de Conștiință (ALRC), condus de pastorul Pavel Nicolescu. Pavel însă, care fusese exmatriculat cu câțiva ani înainte de la Facultatea de Filozofie a Universității București doar cu două săptămâni înainte de absolvire, m-a sfătuit ferm să nu fac asta înainte de a absolvi Facultatea de științe economice, în luna octombrie a aceluiași an.

Aveam deci înainte câteva luni în care putea cântări luarea acestei decizii. Vorbesc despre o hotărâre, pentru că de aproape un an eram implicat cu mișcarea secretă de ucenicie creștină inițiată de organizația Navigatorilor. Știind despre implicările mele în mișcarea de disidență religioasă, liderii mișcării îmi ceruseră să aleg între aceasta și lucrarea de ucenicie; nu fiindcă socoteau că implicarea politică este una nelegitimă pentru un creștin, ci pentru că disidența implica acțiuni publice care aveau să atragă și mai mult asupra mea atenția Securității, punând astfel în pericol implicarea Navigatorilor în Romania.

Vara anului 1978 este cea în care, după multe deliberări și timp petrecut în rugăciune, am decis să renunț la implicările mele „politice”, în favoarea uceniciei. Este o decizie pe care, trebuie să spun, n-am regretat-o niciodată. Am în continuare o prețuire imensă pentru Pavel Nicolescu și pentru ce a făcut atunci ALRC-ul. Istoricul Dorin Dobrincu consideră că, deși aceasta este o dimensiune a rezistenței față de comunism care este neglijată în spațiul nostru public și academic, ea constituie cea mai solidă contestare pe baze ideologice a sistemului comunist de la noi. Din acest punct de vedere, ea este mult mai consistent anticomunistă decât mult mediatizata mișcare Goma, deși în cele din urmă ambele s-au încheiat cu plecarea sau expulzarea din țară a celor implicați. Dincolo de posibilitatea oferită de mișcarea Navigatorilor de a investi în formarea a sute de oameni, în special studenți, veniți în Iași de pe mai multe continente în anii care au urmat, decizia mea a fost cea care mi-a permis să rămân în țară în toată perioada comunistă, și aproape trei decenii după aceasta, lucru pe care-l socotesc un adevărat privilegiu, mai ales când mă uit la lucrurile nu prea entuziasmante care s-au întâmplat între timp cu mulți dintre militanții mișcării de disidență în care am fost implicat.

„Creștinul este de dreapta sau nu este deloc”?

Până în 1993, când am mers la Londra pentru un masterat în hermeneutică și apoi un doctorat în teologie, consideram că un creștin nu poate fi decât de dreapta, deși mă consideram, în esență, ca fiind din punct de vedere politic un om de centru. Astfel, dacă sub comunism nu am votat niciodată, după 1989 am votat mereu, fără excepție, pentru ceea ce am considerat a fi opțiuni de dreapta. Cu alte cuvinte, eram de fapt un om de centru-dreapta. Faptul că mai apoi acele opțiuni s-au dovedit a fi cu totul altceva nu face decât să ateste încă o dată natura îndoielnică a politicii. Și acum, după ce am trăit timp de 35 de ani sub comunism, mă tem că dacă aș vota cu stânga politică, mi s-au usca mâna, metaforic vorbind.

Și totuși, experiența mea britanică a schimbat în mine ceva esențial cu privire la această percepție. Unii vor spune că este acesta este efectul inevitabil al unei teologii îndoielnice, și e dreptul lor de a crede asta, oricât de greșiți ar fi în opinia lor. Schimbarea poziției mele are de fapt de-a face doar în mică măsură cu teologia. Îmi amintesc bine de surpriza pe care am avut-o când l-auzit pentru prima dată vorbind pe Tony Blair. Până atunci nu mi-aș fi putut închipui că liderul unui partid de stânga (desigur, social-democrat modern, nu comunist) poate vorbi și acționa, cel puțin până la decizia de neiertat de a-l urma pe Bush în nebunia războiului din Irak, în termeni absolut compatibili cu viziunea mea creștină asupra realității.

A doua surpriză a fost să văd faptul că britanicii, inclusiv colegii mei de la teologie, aveau o adevărată venerație pentru liderul sud-african Nelson Mandela, un om pe care, în virtutea convingerilor mele de dreapta, îl consideram „un nenorocit de comunist”. Din fericire, acum știu mai bine cum stau lucrurile.

Acesta a fost începutul migrației mele intelectuale și spirituale către poziția mea actuală în materie de politică, una care este mai degrabă de centru-stânga, așa cum mi-au dovedit în mod repetat rezultatele testului de busolă politică pe care îl puteți găsi la adresa web https://www.politicalcompass.org/test.

Sensibilitățile „politice” ale Evangheliei

Un factor esențial în conturarea convingerilor mele politice actuale l-a jucat implicarea timp de circa 20 de ani cu organizația umanitară World Vision International. În reflecțiile mele biblice și teologice, sub impactul experiențelor trăite în călătoriile în cele aproape 70 de țări pe care le-am vizitat până acum, am ajuns să mă confrunt pentru prima dată în mod serios cu sensibilitățile sociale ale Evangheliei. Am realizat în acest proces că în centrul Evangheliei lui Cristos se află nu libertatea și inițiativa individuală, ca în liberalismul clasic, oricât de importante rămân acestea pentru noi, ci inima lui Dumnezeu pentru cei săraci și marginalizați. Din această perspectivă, căutarea cu orice preț a creșterii economice și a profitului, ca în mai toate versiunile politice actuale de dreapta, este fundamental incompatibilă cu viziunea creștină asupra realității în general, și asupra politicii, în particular. Așa fiind, am o veritabilă oroare față de lipsa totală de empatie față de problematica sărăciei, privită ca o boală imputabilă aproape exclusiv victimelor, pe care o manifestă reprezentanții dreptei românești, în special ai celei creștine, indiferent dacă este ortodoxă ori evanghelică – catolicii fiind, din această perspectivă într-o cu totul altă categorie, din pricina „gândirii sociale” consistente promovată de această tradiție eclesială. Astfel, în loc să fie „vocea celor care nu au glas”, reprezentanții dreptei creștine se manifestă, ca mai întotdeauna în istorie, drept apărătorii intereselor celor bogați. Scriind cele de mai sus, nu pot să nu aud în urechi judecata tranșantă a lui Cristos, care spunea că „anevoie va intra un bogat în împărăția cerurilor”.

La cele spuse deja trebuie să adaug faptul că, temperamental și vocațional, sunt extrem de alergic la orice formă de conservatorism, deși sunt gata să recunosc părțile pozitive ale acestuia: respectul pentru tradiție – pe care și eu, în calitate de creștin liturgic și sacramental o prețuiesc; opoziția față de mutațiile sociale bruște, de tip revoluționar – față care și eu am oroare; discursul centrat pe valori – deși adesea rădăcinile acestora sunt de natură socială, dacă nu chiar de clasă, mai degrabă decât spirituale.

Pe de altă parte, deși nu cred în mitul modernist al progresului, și detest în egală măsură apelativul de „progresist”, mai ales din pricina bagajului polemic căpătat în ultima vreme, îmi este în și mai mare măsură antipatic apelativul de „reacționar”, din pricina aceluiași balast polemic, deși, instinctiv, sunt ispitit în mod constant – mea culpa – să mă folosesc de el pentru a-i descrie pe prietenii mei conservatori.

Vocațional vorbind nu am chemare pastorală (aceasta fiind esențialmente o funcție de conservare), și îi mulțumesc lui Dumnezeu în fiecare zi că a dat acest dar altora. Personal prefer mai degrabă darul profetic, în ciuda prețului uriaș pe care acesta în implică (dacă cineva are îndoieli, este suficient să răsfoiască, fie și în fugă, paginile Scripturii).

O altă manifestare, aparent contradictorie, a opțiunii mele de centru-stânga, este alergia mea la stângismul militant, fie el de factură ateist-secularistă sau de nuanță creștină (pentru unii „dreptaci” s-ar putea să fie o surpriză că ideile socialiste nu-și au originea în ateism, așa cum crede, din ignoranță, dreapta americană, inclusiv cea creștină, ci în cercurile creștine britanice care manifestau sensibilitate „evanghelică” față de problemele celor săraci și năpăstuiți). Asta însă nu mă împiedică să am relații de prietenie autentică, asezonate în mod regulat cu polemici mai mult sau mai puțin cordiale, cu prietenii mei de stânga. Acest lucru îi derutează complet amicii mei de la dreapta (e drept că, în contrapartidă, unele dintre acțiunile sau pozițiile lor mă contrariază la fel de mult pe mine.

Ca să dau doar doua exemple în acest sens, unul dintre prietenii mei, de foarte dreapta acum, îmi spunea cu ceva timp în urmă: „nu știu cum poți fi tu prieten cu Vasile Ernu”. Pe de altă parte, mi-e greu să înțeleg cum este posibil ca unul dintre oamenii cei mai lucizi și mai luminați ai conservatorismului românesc, intelectual public creștin pentru care am o mare prețuire, deși polemizăm din când în când, date fiind pozițiile noastre politice și temperamentale diferite, a acceptat invitația de a participa la lansarea unui volum propagandistic scris în apărarea lui Trump. Mi-am spus că este vorba de avatarurile prieteniei. Dar mi-am amintit imediat de acel adagiu latin care începe cu amicus Plato

Și acum, încotro?

Capătul acestui drum sinuos, cel puțin până în acest moment, este opțiunea mea fermă pentru social liberalism. Cred cu tărie în libertate ca dar uman fundamental, precum și în valoarea inițiativei individuale, creatoare de plus valoare (ca să folosesc un termen economic marxist), dar detest profund promovarea individualismului, a egoismului și a avariției, ca presupuse virtuți ale capitalismului. Aceasta nu înseamnă că prefer opțiunea economică socialistă, și cu atât mai puțin pe cea comunistă; nu după ce am trăit timp de 35 de ani sub „binecuvântările” sistemului comunist. Aș prefera oricând o „a treia cale”, dacă ea ar putea fi imaginată.

Cred, de asemenea, în responsabilitatea socială a omului creat după chipul și asemănarea lui Dumnezeu. Pentru mine, o societate sănătoasă, înfloritoare, este cea care promovează bunăstarea umană, mai întâi cea spirituală și apoi cea materială, iar nu una a căutării cu orice preț a maximizării profitului și a creșterii economice ca scop în sine. Eu cred că o societatea umană este cu atât mai matură cu cât:

– cultivă mai multe sensibilități ecologice consistente;
– promovează egalitatea de șanse, inclusiv între femeii și bărbați (și implicit exorcizează misoginismul și patriarhalismul);
– cultivă o cultură a vieții, atât înainte de naștere, cât și, mai ales, după;
– apără pluralismul (cultural, politic, religios, de gen etc) și se ferește de nivelare socială;
– încurajează o cultură a păcii și înțelegerii, excluzând pe cât posibil violența și războiul ca mijloace de rezolvare a diferendelor dintre grupuri și state.

Vi se pare că toate acestea sună prea utopic? Eu cred că nu, și mă rog în fiecare zi, așa cum ne-a învățat Cristos: „vie împărăția ta, facă-se voia ta, precum în cer, așa și pe pământ”. Amin!

Vasile Ernu – Bumerangul rabinilor hasidici se întoarce întotdeauna altfel

Vasile Ernu & Iosif Ton
Vasile Ernu & Iosif Ton sau ‘Fiul risipitor’ si Patriarhul

Îmi beau dimineaţă liniştit cafeaua, citesc presa şi poşta mea electronică. Mă uit. Şterg multe, multe mesaje fără să le deschid pentru că ştiu după „nume” că sînt gunoi. Văd un mesaj neclar. Să închid, să deschid? Iarăşi vreo mătuşă din Africa, unchi din Siberia sau nepot din Elveţia?

Deschid şi citesc.

„Iubite frate Vasile,

Am citit Sectanţii şi mi-a dat plăceri rar trăite. M-a dus înapoi la copilaria mea, şi la toata viaţa mea de sectant şi am retrăit totul prin excelentele tale povestiri şi descrieri. Îţi mulţumesc că ai îndrăznit să intri atât de total în “pielea” sectanţilor, sau “în pantofii” lor, şi ai avut curajul să spui “lumii” cine suntem noi (sau, poate cine am fost noi, deoarece noua generaţie nu mai trăieşte în ceea ce am fost noi!). Acum trebuie să plec undeva pentru câteva ore.

Poate reuşesc să te sun mai târziu, după amiază. Continue reading “Vasile Ernu – Bumerangul rabinilor hasidici se întoarce întotdeauna altfel”

Vasile Ernu – Un crestin este mult mai mult decit un anticomunist – 5

Să revenim după acest mare ocol la unchiul meu Dan, căci despre el era vorba. Fireşte, el nu putea fi altundeva decît în sînul acestei lupte. în prima linie. Era nelipsit de la întîlniri, dezbateri, organizarea de evenimente şi acţiuni de tot felul. Pe atunci însă acţiunile anticomuniste de protest îl fascinau cel mai mult. Se vedea deja pe el ştampila puşcăriei, se întrezăreau hainele vărgate de puşcăriaş. Poate şi pentru că era prea nărăvaş, tînăr şi lipsit de protecţie şi de experienţă în faţa maşinăriei Securităţii, cei mai în vîrstă au decis să-l protejeze şi să-l împingă spre alte domenii.

Comunitatea noastră avea nevoie în acea perioadă de mulţi „învăţători”, acei exegeţi ai Bibliei. Comunitatea se dezvolta, vremurile erau în schimbare şi, cum Biblia era axul nostru central, era o nevoie imensă de astfel de oameni. Cei mai buni erau împinşi spre acest domeniu. Atunci, în acele momente zbuciumate, cînd unchiul Dan era pe muchie de cuţit, prin intermediul unchiului Iosif au „debarcat” pe malurile rîului Bahlui din tîrgul Ieşilor faimoşii „navigatori”. V-am spus că noi avem ceva cu apele şi navigaţia.

„Navigatorii” era o grupare din spaţiul american, specializată în studiul biblic şi în ceea ce în tradiţia creştină se numeşte ucenicie. Totul se făcea conspira¬tiv, clandestin, după nişte rînduieli numai de ei ştiute. E cam greu să ascunzi un american de ochii Securităţii într-un regim ceauşist. Ei aveau însă tot soiul de tactici: unii se înscriau la universitate pentru studii, alţii îşi motivau prezenţa în ţară prin diverse activităţi, iar alţii veneau pentru vacanţe la munte, unde de fapt organizau tabere de studiu. Mai mult de zece ani au durat aceste studii intense cu aventuri demne de filmele poliţiste americane şi dramele ruseşti. Continue reading “Vasile Ernu – Un crestin este mult mai mult decit un anticomunist – 5”

Vasile Ernu – Un crestin este mult mai mult decit un anticomunist – 4

Lucrurile au luat o întorsătură neaşteptată la începutul anilor 70, cînd unchiul Iosif a scris o broşură în engleză şi în română intitulată Cine îşi va pierde viaţa, în care descria situaţia reală din comunităţile noastre, conflictele şi problemele cu care ne confruntam şi mai ales problemele pe care le aveam cu regi¬mul ceauşist. Spus direct şi tranşant.

Această broşură a fost mai tîrziu sintetizată într-o scrisoare, semnată de 50 dintre liderii noştri şi expediată însuşi tovarăşului Nicolae Ceauşescu. A fost trimisă după toate regulile birocratice, fiind depusă la registratura Comitetului Central. Avea să fie o adevărată bombă, căci pentru prima dată o astfel de scrisoare, cu un astfel de conţinut, semnată de un număr atît de mare de lideri ai unor comunităţi, îi era trimisă direct „tovarăşului”.

Cum era de aşteptat, aceasta a apărut imediat şi în Occident, tradusă în engleză. „Întîmplarea” face ca ea să apară în toiul pregătirilor faimoasei Conferinţe Europene de la Helsinki şi chiar în perioada în care Washingtonul purta tratative cu Bucureştiul pentru acordarea clauzei naţiunii celei mai favorizate României. Să fi fost o întîmplare? Nu cred. Ai noştri erau prea bine organizaţi ca să lase lucrurile în voia sorţii. în timp ce o parte a intelectualilor, scriitorilor, oamenilor de creaţie îi aduceau osanale „tovarăşului”, iar o altă parte „rezistau prin cultură”, ai noştri trimiteau această scrisoare şi înfăptuiau acte extrem de îndrăzneţe pentru acea vreme. Rezultatul? Ca prin minune, puterea comunistă a acceptat să negocieze cerinţele liderilor noştri, mare parte fiind acceptate. Şi acesta era doar începutul. Şi pentru noi, şi pentru regimul Ceauşescu în relaţia cu noi. Continue reading “Vasile Ernu – Un crestin este mult mai mult decit un anticomunist – 4”

Danut Manastireanu – Interviu de istorie orala – 6 – Stat si biserica in perioada comunista I

1970 si ceva - botez la bis baptista din Iasi
Anii ’70 – Botez in Biserica baptista din Iasi

Reglementarea serviciilor divine

IO – Să trecem la un alt set de întrebări care vizează relaţia dintre stat şi biserică în perioada comunistă. Aici sunt destule lucruri la care o să revenim, o dată cu cele menţionate deja, dar aş vrea tot aşa să ferim câteva aprecieri cu privire la felul cum aţi analiza această relaţie şi unde aţi fost direct implicat, de asemenea, să ne oferiţi câteva detalii. O să încep cu o chestiune care s-a întâmplat imediat în perioada comunistă: reglementarea serviciilor divine. Povestiţi-ne puţin ce a însemnat reglementarea, care au fost consecinţele asupra vieţii eclesiale, cum aţi simţit-o în propria experienţă.

DM – Eu am intrat în mod conştient în biserica evanghelică într-o perioadă în care reglementarea era deja în operă, deci nu ştiu ce s-a întâmplat în momentul în care ea a fost introdusă, pentru că eram copil. Dar ce ştiu este că pentru o perioadă lungă de timp existau doar două servicii religioase: exista un serviciu duminica dimineaţa şi un serviciu undeva la mijlocul săptămânii – sâmbăta, o bună perioadă; după aceea, mai târziu, în alte zile ale săptămânii. Sigur, existau şi alte activităţi în biserică, cum erau repetiţiile de cor sau întâlnirile cu tinerii sau întâlniri de comitet sau alte lucruri de genul celor de conducere a bisericii. Dar, întâlnirile publice pentru închinare erau două. În perioada în care Iosif Ţon a revenit în ţară, una dintre temele lui predilecte a fost ideea că bisericile trebuie să aibă libertatea să-şi stabilească serviciile aşa cum vor şi în mod explicit a solicitat permisiunea creării unui alt serviciu duminica. Acesta este una dintre puţinele concesii făcute de regim ca urmare a presiunilor lui Iosif Ţon. Nu-mi amintesc exact anul în care lucrul acesta a fost permis, dar este undeva, cred, la mijlocul anilor ‘70. Şi mărturisesc, nu am văzut niciodată actul oficial şi nici nu ştiu dacă a fost un act oficial sau a fost un soi de comunicare neoficială pe alte canale sau mai știu eu cum. Nu ştiu dacă există un act în sine prin care lucrul ăsta a fost comunicat, dar ce s-a întâmplat este că la un moment dat, ca urmare a acestor presiuni, evanghelicii au primit permisiunea de a avea o a doua slujbă duminica şi de a face slujba de la mijlocul săptămânii când vor ei. Continue reading “Danut Manastireanu – Interviu de istorie orala – 6 – Stat si biserica in perioada comunista I”

Literatura religioasa de colportaj in perioada comunista

coperta
Coperta uneia dintre primele brosuri de colportaj
(o colectie de versete pentru hrana spirituala zilnica)

Aceia dintre evanghelicii romani care s-au nascut inainte de 1960, cunosc, din experienta, penuria de Biblii si de literatura religioasa din acele decenii ale perioadei comuniste. Lucrurile aveau insa a se schimba radical, in contextul unor inundatii catastrofale care au avut loc in Romania in 1970.  Continue reading “Literatura religioasa de colportaj in perioada comunista”

Iosif Ton la Iasi in 1976 – Update

1976-10 - Iosif Ton & Liviu Olah - Botez la Iasi
Pastorii baptisti Iosif Ton si Liviu Olah la Biserica baptista din Oradea

Zilele acestea am descoperit intr-o carte din biblioteca doua fotografii alb-negru; nu sunt foarte bune sub raport calitativ, dar au valoare istorica si am decis sa le impartasesc cu voi. In cea din mai sus apar pastorii Iosif Ton si Liviu Olah, ei mai importanti lideri evanghelici in perioada anilor ’70.

Ramine sa identificam, daca este posibil, cind anume a fost facuta prima fotografie care, asa cum arata mai multi comentatori, a fost multiplicata (de cine oare?) si raspindita in tara.

Precizare: Domnul Bogdan Emanuel Radut l-a intrebat pe Iosif Ton despre asta si dinsul i-a comunicat ca nu-si aduce bine aminte, dar ca este posibil sa fi fost facuta in 1978, cind Liviu Olah a vizitat pentru u;tima data Oradea, inainte de a pleca in Statetele Unite.

Continue reading “Iosif Ton la Iasi in 1976 – Update”

Dorin Dobrincu – ‘Cultele neoprotestante si drepturile omului’. Un memoriu din 1977

Dorin_Dobrincu

Istoricul Dorin Dobrincu a publicat in ultimul numar al revistei Archiva Moldaviae, IV, 2012, pp. 351-402, un articol de analiza al unui document intocmit de mai multi lideri evanghelici romani in foarte tensionatul an 1977, cind, alaturi de intensificarea opozitiei Sindicatului Solidaritatea fata de regimul comunist in Polonia, au aparut atit Carta ’77 in Cehoslovacia, cit si Miscarea Goma in Romania.

Redam mai jos prima parte a introducerii acestui studiu.

* * *

Pe 3 aprilie 1977, radio Europa liberă difuza memoriul Cultele neoprotestante și drepturile omului în România. A doua zi, Securitatea îi aresta pe cei șase semnatari: Iosif Țon, Silvian Cioată, Pavel Nicolescu, Aurelian Popescu, Constantin Caraman și Radu Dumitrescu. Momentul coincidea cu arestarea lui Paul Goma și a lui Vlad Georgescu. Toți erau oameni incomozi pentru regimul de la București.

Cei dintâi erau evanghelici angajați în bisericile lor, având o concepție creștină asupra vieții și a lumii, cei din urmă erau intelectuali seculari. Și unii, și alții respingeau explicit comunismul, contestându-i monopolul asupra vieții oamenilor din România. În vreme ce ultimii păreau atunci să găsească puțini susținători, iar astăzi arhivele confirmă această presupunere, cei dintâi ridicau problemele unor grupuri umane ușor identificabile, care aveau o istorie marcată în spațiul românesc aproape exclusiv de opresiune, dincolo de regimurile politice care se succedaseră de-a lungul secolului XX. Continue reading “Dorin Dobrincu – ‘Cultele neoprotestante si drepturile omului’. Un memoriu din 1977”

Michael Bourdeaux – The Role of Religion in the Fall of Communism – 4

michael_bourdeaux

10. These events led directly to the fall of the Berlin Wall – and you know the rest of the story. I want to pause just for a moment to point out that the continuing power of the Christian faith was playing its part in other communist countries, too. For example, in Hungary the example of the imprisoned Cardinal Mindszenty was just as inspirational as Cardinal Wyszynski. In Germany Lutheran pastors provided a safe haven in several churches, especially Leipzig, where discussions on freedom – and not just religious freedom – could take place in an environment where the Stasi (secret police) did not dare – in later years – to interfere. Romania – well, that could be a whole lecture to itself – indeed, I plan to give just such a lecture tomorrow. There were heroes and martyrs in the Romanian Orthodox Church. Perhaps the best known was Fr Gheorghe Calciu-Dumitreasa. Continue reading “Michael Bourdeaux – The Role of Religion in the Fall of Communism – 4”

Rev. Michael Bourdeaux Arrived in Iasi

Today in the early afternoon Rev Cannon Michael Bourdeaux, from Keston College, arrived in Iasi for a few days of lectures at the university, on the history of communism.

DSC07217

We have had the pleasure of having him as a guest at our table tonight, for a Romanian dinner.

Tomorrow morning at 10am we start work.

Since I am at it, let me tell you how I have met Rev Bourdeaux for the first time. Continue reading “Rev. Michael Bourdeaux Arrived in Iasi”

Iosif Ton – Scrisoare de retragere din cultul baptist – 1958

1958 - Iosif Ton - Scrisoare de retragere din cultul baptist

Acest document istoric, datat 12 februarie 1958, si publicat aici cu stiinta si permisiunea lui Iosif Ton (chiar daca nu neaparat entuziasta, ceea ce este de inteles, omeneste vorbind), se refera la rezultatul unei crize spirituale profunde prin care a trecut Iosif Ton, pe atunci student la Seminarul baptist din Bucuresti,  si care l-a condus la pierderea credintei. Continue reading “Iosif Ton – Scrisoare de retragere din cultul baptist – 1958”

Baptiștii și Șiboleții: Ineranța si/sau Infailibilitatea Scripturii « Chibzuieli


Cu Dr. Eugen Matei, in timpul unei vizite la Los Angeles

Baptiștii și Șiboleții: Ineranța si/sau Infailibilitatea Scripturii « Chibzuieli.

Prietenul meu, Eugen Matei, a scris o teza de doctorat pe triadologia lui Staniloae si acum coordoneaza sub raport administrativ programul doctoral de la Fuller Seminary, in Pasadena, Ca., predind acolo in acelasi timp si un curs de teologie sistematica. In prezent scrie un text despre teologia evanghelicilor romani.

Blogul lui, intitulat Chibzuieli, nu este foarte cunoscut intre evanghelicii romani, dar merita mult mai multa atentie decit i se da.

In aceasta postare, Eugen povesteste peripetiile lui cu imperialismul misionar american si cu fundamentalismele evanghelicilor romani.

Este, cred eu, un text care merita citit. Pentru invatatura de minte si de caracter.

Ce am înțeles de la colocviu « Cu drezina

Ce am înțeles de la colocviu « Cu drezina. Teofil Stanciu despre colocviul de la Biserica Providenta din Oradea, pe teme legate de criza proodusa de ralierea lui Iosif Ton la Miscarea Strajerilor, si, mai ales de  mazilirea lui de catre comunitatile baptiste, ca urmare a acestei optiuni. O analiza lucida si echilibrata, as spune, dupa toate aparentele.

Caius Obeada despre ‘orientarile anabaptiste ale fratelui Iosif Ton’

Dupa ce focul anatemizarilor si blamarilor reciproce s-a mai stins, lucrurile au reintrat in ‘normal’ si a venit, se pare, vremea analizelor. Caius Obeada, care scrie blogul Baptist Midrash. Blog de exegeza baptista, asociat sitului Vox Dei Baptist, isi incearca si el pana analitica intr-un prim articol, care promite sa aiba o continuare. Iata ce spune el in intruducerea la acesta:

Nu este ușor să poți răspunde ”noilor” învățături lansate de fratele Țon frățietății evanghelice române, mai ales frăţietăţii baptiste. În general, este mult mai uşor să ataci persoana decât conţinutul învăţăturilor sale. Cu mare hărnicie în scriere, fratele deja a lansat 7 mesaje pe site-ul dânsului la adresa http://iosif-ton-mesaje.eu/start/ – ca o provocare la studiu și la o înțelegere a direcției pe care o sugerează. Citind primele 4 mesaje am observat tendințele anabaptiste la care fratele ajunge să adere, o orientare a celor pe care fratele îi citează, subliniază și susține. Având în vedere că fratele nu se explică, și nu este chiar deschis în explicarea orientările teologice, un tactician în seminarea noilor învățături, o să fie destul de greu de explicat frățietății abaterile teologice, în contextul doctrinelor baptiste. Continue reading “Caius Obeada despre ‘orientarile anabaptiste ale fratelui Iosif Ton’”

21 septembrie 1974 – Nota informativa Barbu (Radu Cruceru)

Informator „Barbu” [1]
Casa: „Traviata”
21 XI 1974
Lt. Negru Ion

Notă informativă

Din discuţia avută cu studentul la conservator XXX [Bucur Claudiu] din Ploieşti a reeşit că acesta ţine foarte mult la XXX [Ţon Iosif]. A spus că dacă se va întâmpla să-l aresteze pe XXX [Ţon] va fi revoluţie în sensul că mai mulţi credincioşi se vor uni şi vor protesta.

Sursa a încercat să-l convingă că XXX [Ţon] face greşeli deoarece nu este infailibil – fără greşeli – cu acest […] dacă s-a băgat în politică a greşit foarte mult. [2] El a spus că se observă că de când a venit XXX [Ţon] în ţară este mai multă libertate, la care sursa a infirmat argumentându-i că nu ştie deoarece politica la noi în ţară Statul fiind mai stăpân pe situaţie s-a schimbat radical începând cu anul 1964 şi am mers şi mergem destul de bine în mod general. [3] Continue reading “21 septembrie 1974 – Nota informativa Barbu (Radu Cruceru)”

7 august 1974 – Solicitare informatii Ploiesti

MINISTERUL DE INTERNE
INSPECTORATUL JUDEŢEAN IAŞI
– SECURITATE –
Nr.113/NI/00102235 din 07.08.1974

CĂTRE
INSPECTORATUL JUD. PRAHOVA
– SECURITATE –

Vă rugăm să ne comunicaţi cum este cunoscută de către dvs. numita XXX din Ploieşti, str. XXX.

Cea în cauză ne-a fost sesizată printr-un material primit de la compartimentul „S” că întreţine relaţii cu numita MUCEA MIHAELA, din Iaşi, urmărită de către noi, împreună cu un grup de tineri, prin dosar de urmărire informativă pentru propagandă mistică şi prozelitism intens în rândul tineretului şi copiilor, precum şi ca adepţi ai ideilor antistatale ale lui XXX [Iosif Ţon]. Continue reading “7 august 1974 – Solicitare informatii Ploiesti”

De ce cred că nici Cultul Baptist, nici AGA RVE n-au fost suficient de „inchizitoriali” cu Iosif Ţon « Methoughts, mefeats and medefeats

De ce cred că nici Cultul Baptist, nici AGA RVE n-au fost suficient de „inchizitoriali” cu Iosif Ţon « Methoughts, mefeats and medefeats.

Excelent argumentat, Emanuel. Si, repet, sa-l arda odata pe rug, ca sa stim o treaba.

Eugen Matei – Iosif Ton si Scriptura


La masa cu Dr. Eugen Matei, in Pasadena, Ca. – noiembrie 2008

Prietenul meu, Dr. Eugen Matei si-a facut doctoratul la Fuller Theological Seminary in Pasadena, Ca., cu o teza legata de triadologia Pr. Staniloae. In perioada in care se afla in Romania, a studiat teologie la Seminarul baptist din  Bucuresti. In prezent coordoneaza sub raport administratic programul doctoral de la acea importants scoala teologica evanghelica si preda teologie sistematica, alaturi de cunoscutul teolog (penticostal) Veli-Mati Karkkainen.

Deoarece situl lui – Communio – nu este foarte cunoscut la noi, redau mai jos textul scris de el relativ recent, in legatura cu dihonia baptista legata de mutatia teologica petrecuta recent cu Iosif Ton. Va doresc o lectura cu folos (nu prea pot spune ‘placuta’, data fiind natura subiectului).

* * *

O cugetare pe marginea textului lui Iosif Țon : „Foștilor mei studenți și tineri teologi care se simt șocați, tulburați și chiar «trădați» de schimbările din teologia mea”

(www.strajeri.ro accesat Dec 15, 2010).

Am ajuns să înțeleg că de la Martin Luther încoace teologia protestantă se construiește pe Epistola către Romani (mai exact, se consideră că ”Evanghelia” se reduce la ceea ce Pavel scrie în Romani 3:1 – 5:2). Eu am devenit convins că ”Evanghelia” este în cele patru Evanghelii și am luat decizia să-mi construiesc teologia pe învățăturile Domnului scrise în aceste patru Evanghelii. După câte știu eu, nimeni în epoca modernă n-a mai încercat un asemenea demers…. Ceea ce am obținut eu este o nouă teologie.1

Toată teologia (toate teologiile?) de-a lungul istoiei s-a făcut în lumina unor preocupări și controverse cu care credincioșii s-au confruntat în momente specifice în istorie. Mai precis, teologia este făcută de credincioși în perspectiva experienței cu Dumnezeu în spațiul lor concret. Rareori, mai ales când teologia este făcută „la firul ierbii” (citește grassroots, în sens pozitiv) se întâmplă să avem timpul, resursele, energia și înțelepciunea să punem problemele concrete în perspectiva întregului teologic, mai ales în cazuri în care ne găsim în mijlocul unei schimbări majore de paradigmă ca în cazul Reformației (sau de exemplu, ca în cazul post-modernismului actual). De fapt, rareori această punere în perspectivă se întâmplă în prima generație a unei mișcări.

Este îndeobște acceptat că teologia lui Luther are ca principiu călăuzitor ideea justificării prin credință, într-o așa măsură încât aceasta a devenit principiul care îi controlează citirea Bibliei. Teologii spun că Luther a operat cu un „canon în Canon,” aceasta fiind una din deficiențele majore ale teologiei lui. Așadar, a spune că de la Luther încoace toată teologia protestantă se construiește pe Romani 3-5 este o generalizare procustiană a teologiei protestante ca întreg destul de greu de acceptat de la cineva cu pregătirea și finețea teologică a fratelui Țon. Probabil că dezvoltarea la care se referă dânsul este mai specifică evoluării teologice calviniste, mai mult în vest, fără a fi prea accentuată în cercurile baptiste din Romania până relativ recent, cu tot felul de influențe care vin și acum din vest spre Romania. Cel puțin în ce îi privește pe baptiștii români, orientarea lor a fost mai mult spre arminianism, o atitudine probabil favorizată și de mediul ortodox în care se găsesc.

Hai să zicem că de dragul puterii de convingere pe care o au ideile simplificate, acceptăm propunerea de interpretare a istoriei doctrinei adusă de fr. Țon. Să acceptăm că teologia protestantă se bazează în principiu pe trei capitole din Romani. Ce ne propune atunci fr. Țon? O teologie bazată pe Evanghelii. Deci, mai întâi am operat cu un canon in Canon, după cum a enunțat Luther, iar acum evoluăm și operăm cu un alt canon în Canon, după cum enunță fr. Țon. Mai întâi trei capitole, mai apoi patru Evanghelii.

Fără nici o intenție să fiu nerespectuos, nu pot să rețin un zâmbet în fața afirmației că „nimeni în epoca modernă nu a mai încercat așa ceva.” Precizarea în epoca modernă are tâlcul ei! Pe la mijlocul secolului doi a fost unul numit Marcion care a făcut și el canonul lui, din vre-o zece capitole din Luca și unele din epistolele lui Pavel. Aceasta, pentru că lui nu i-a plăcut de YHWH al Vechiului Testament. Sau, dac-ar fi să glumim puțin, aș întreba pe fr. Țon dacă cumva a adoptat metodologia celor de la Jesus Seminar, atâta doar că dânsul nu disecă Evangheliile ci le ia pe toate patru, dar totuși, disecă Scriptura ca întreg. Desigur, este absurd să-l asociez pe fr. Țon cu cei menținonați mai sus – este doar un fel de glumă teologică țintind un pic la ceea ce fr. Ton pare să facă în mod involuntar. De altfel, fr. Țon predică, din cât știu eu, întreaga Scriptură!

Chestionând procedura clădirii unei teologii „bazată pe Evanghelii,” voi încheia aceste considerații încercând să afirm ceva constructiv privind felul în care citim Scriptura. Nu odată am auzit că unele părți din Scriptură sunt mai importante ca altele, conducând inevitabil la concluzia că de fapt noi alegem din Biblie ce ni se pare potrivit, în mod aproape arbitrar, poate chestionând Canonul biblic (sau cel puțin dând apă la moara celor ce-l chestionează). Eu privesc la toată Scriptura ca fiind egal-inspirată de Dunul Sfânt, cu autoritate egală. Evangheliștii nu sunt mai importanți ca Pavel, și Isus de la mormântul învierii este același cu cel de pe drumul Damascului. Separând părți din Scriptură, fie ca Luther fie așa cum pare să propună fr. Țon, nu poate duce la nimic bun. Din cât cunosc eu lucrarea fr. Țon, nu cred că dânsul dorește să facă ceea ce apare că spune la prima vedere afirmația dânsului discutată aici.

Ca să evit o potențială neânțelegere, inspirația/autoritatea uniformă a Scripturii nu înseamnă însă că citesc fiecare cuvânt din Scriptură oarecum „uniform.” Mai degrabă aș vorbi de o anumită unitate organică a Scripturii, în urma căreia anumite părți ale Scritpurii pot avea mai multă greutate decât altele, pentru că citirea naturală a Scripturii însăși o cere.  Voi încerca să ilustrez. Să ne gândim puțin la unitatea organică sau echilibrul organic al unei plante sau a unui copac care crește normal, protivit cu natura sa. Un stejar are o coroană rotundă, un brad are o formă conică, etc.. Un copac fără o dezvoltare organică poate crește răsucit, cu o ramură lungă îndreptată în sus și una răsucită în jos, etc.. Într-un copac (dezvoltat organic), totul are importanță: foliajul, trunchiul, ramurile, rădăcina. Dacă cade o frunză este un lucru, dar dacă îi distrug tot foliajul l-am distrus!

Întorcându-mă la imaginea Scripturii… În Scriptură sunt lucruri pe care nu le înțelegem pe deplin, și când vrem să forțăm o înțelegere, facem tot felul de eroări. De exemplu, unor lucruri din Scriptură le-am pierdut contextul istoric și adesea vrem să le citim în contextul nostru, alteori decupăm textul din contextul istoric-literar-cultural și construim pe decupajul nostru, ș.a.m.d.. Când însă citim părți din Scriptura în contextele ei, împărtășind în lumina înțelepciunii poporului lui Dumnezeu de-a lungul veacurilor, Duhul care a scris-o ne vorbește si imaginea întregului devine mult mai clară. Deci, eu cred că „greutatea” neuniformă a diferitelor părți ale Scripturii nu ar trebui să vină din arbitrajul nostru ci din însăși natura și mesajul Scripturii. Aici ar fi multe de spus, care nu își au locul aici. Voi preciza totuși că eu nu cred că există un „mecanism” de interpretare al Scripturii care să ducă automat la mesajul ei. Ci există o Persoană vie (chiar dacă sunt doar baptist si nu baptist „carismatic”), de care atunci când mă apropiu prin Scriptură cu o atitutine potrivită, vine în mod real în prezența mea și îmi vorbește, iar eu… mă închin. Cât despre propunerea fr. Țon… Evangheliile?… DA! Epistolele?… DA! Faptele Apostolilor?… DA! Cum aș putea separa Luca de Fapte își afirmă același autor? Vechiul Testament?… DA! Cum ar exista unul nou fără cel vechi? Dacă la citirea „carismatică” a Scripturii fr. Țon mai adaugă și finețea cunoașterii istoriei doctrinei, combinate toate sub autoritatea Duhului… chiar dacă o sfârșește afirmând cu înțelepciune eclesiastică maxima că „nu e nimic nou sub soare,” Dumnezeu va fi proslavit în toate!

 

 

Soluţia finală în “cazul” Ţon întârzie. Sugestii? « Frică şi cutremur

Soluţia finală în “cazul” Ţon întârzie. Sugestii? « Frică şi cutremur.

Doamne, cite dreptate are, Dyo. Din pacate.

Se vede Marele Inchizitor nu si-a luat vacanta nici macar de Craciun. Cred ca innebunit de tot. Asta este Inchizitie in toata regula. Si, da, sa-l arda pe rug, desigur, dupa ce-l rastignesc. Sa se invete minte, sa nu mai sfudeze orgoliul nemasurat al profetului de Burzuc.

Este atit de setos de singe incit nu se va opri decit atunci cind Iosif Ton va fi terminat de tot. Sa pina il opreste cineva din prostia si rautatea lui (a Marelui Inchizitor, se intelege).

Concluziile unui studiu prezbiterian din 1970 cu privire la fenomenul neopenticostal

Scandalul izbucnit zilele acestea in legatura cu reactiile exagerate si irationale ale liderilor baptisti din Romania fata de aderarea lui Iosif Ton la miscarea strajerilor a dat nastere la un suvoi de reactii, cele mai multe emotionale si lipsite de consisteta.

Intre acestea se distinge o postare recenta lui Emanuel Contac, care compara reactia oficiala penibila a Uniunii Baprtiste la aceste evenimente cu raspunsul dat unui fenomen neopenticostal asemanator, dar mult mai raspindit in cadrul confesiunii numite astazi Presbyterian Church USA. Continue reading “Concluziile unui studiu prezbiterian din 1970 cu privire la fenomenul neopenticostal”

Comunicatul Uniunii Baptiste in problema aderarii lui Iosif Ton la miscarea strajerilor

Atasez mai jos comunicatul asteptat al Uniunii legat de Iosif Ton.

Comunicat despre Iosif Ton si strajeri

Ma abtin, cel putin deocamdata, de la comentarii, lasindu-i pe baptisti sa faca asta, daca doresc. Sper ca cei care vor s-o faca aici sa dovedeasca decenta, altfel comentariile lor vor sfirsi la gunoi.

Pina una-alta, daca doriti, va puteti spune parerea cu privire la acest comunicat, raspunsind la urmatorul sondaj ad hoc:

Raspunsul unui teolog mai tinar – Radu Gheorghita catre Iosif Ton – UPDATE

Public aici, cu permisiunea lui Radu Gheorghita, ultimul sau mesaj public catre Iosif Ton.

UPDATE Vasile Talos raspunde si el AICI ultimului mesaj al lui Iosif Ton, in asteptarea verdictului oficial al Uniunii. Dumnezeu cu mila!

* * *

Draga frate Iosif,

Mulţumim pentru mesajul trimis şi pentru clarificările suplimentare.  Înainte să vă răspund, vreau să apreciez tonul decent al dialogului din ultimele mesaje, şi să vă conving că nu-l iau ca pe ceva de apucat.  În ce mă priveşte, am dorinţa de a-l menţine la aceiaşi parametri.  Sper ca cel puţin acest lucru bun să iasă din tumultul ultimelor săptămâni … că teologii români ştiu şi să dialogheze în mod decent, nu doar să se certe şi să se cotonogească în public.  Ideal ar fi să stăm laolaltă la o şedere în care să dezbatem aceste chestiuni; în lipsa acestui lux, trebuie să ne mulţumim cu internetul, nu tocmai mediul ideal pentru un dialog substanţial. Voi relua acest lucru spre final.

În răspunsul pe care vi-l dau nu intenţionez să mă fac un purtător de cuvânt al celor de pe lista.  Ţinând însă cont de ultimul meu mesaj, care bănuiesc că v-a iritat mai mult decât am anticipat (cel puţin aşa mi-am explicat multiplele referinţe la „trădare”) vreau să vă răspund interacţionând pe scurt cu câteva ideile pe care le-aţi inclus în mesaj, trimiţând gândurile mele tuturor celor de pe listă.  Nu mă voi lega de toate punctele din el pentru că ar necesita prea mult timp şi spaţiu. Mă voi concentra doar asupra chestiunilor pe care le văd mai vulnerabile în poziţia pe care ne-aţi prezentat-o. Continue reading “Raspunsul unui teolog mai tinar – Radu Gheorghita catre Iosif Ton – UPDATE”

Mihai Oara despre controversa din jurul lui Iosif Ton

Am descoperit zilele acestea pe internet controversa dintre Iosif Țon, fost pastor al bisericii baptiste din Oradea și unul din liderii baptiști din ultimele decenii, si Paul Negruț, actual pastor al aceleiași biserici și rector al universității Emanuel din Oradea. Pe scurt, Iosif Țon anunță într-un blog pe internet că este harismatic, iar Paul Negruț îl ”exclude” din părtășia baptiștilor. O cronica mai amănunțită a discuțiilor cu privire la acest subiect găsiți aici.
Ca ortodox nu doresc să mă implic în această discuție, ci doar să fac anumite observații  și să trag câteva concluzii.

Sola Scriptura și tradiția baptistă

Paul Negruț ”îl exclude” pe Iosif Țon din părtășia baptiștilor nu pentru că acesta din urmă ar fi călcat Scriptura, ci pentru că s-a îndepărtat de tradiția baptistă. El scrie (redau doar câteva pasaje): Continue reading “Mihai Oara despre controversa din jurul lui Iosif Ton”

Dr. Valentin Teodorescu despre ‘forta mistica’ si altele asemenea

Draga Doru,

Ti-am scris un mesaj mai lung, dar din pacate, printr-o greseala de tastare l-am pierdut…De aceea voi incerca sa-ti raspund, din lipsa de timp, mai pe scurt…Din pacate nu cunosc prea bine disputele dintre Tudor Popescu si ortodoxia, de care el s-a distantat. In special, daca a avut rezerve in legatura cu teologia mistica ortodoxa, nu stiu la ce anume mai precis se refera aceste rezerve. Doar daca as cunoaste detalii mai precise mi-as putea face o opinie asupra acestor lucruri…

Nu sunt un mare specialist in mistica… am mai citit cate ceva, dar ceea ce eu stiu nu se poate compara cu ceea ce stiu Danut, Emil Bartos, Silviu Rogobete sau Daniel Farcas. Insa din cate am studiat, in legatura cu criticile aduse lui Ton sau Wurmbrand, acestea sunt, in opinia mea gresite si dovedesc ignoranta. Continue reading “Dr. Valentin Teodorescu despre ‘forta mistica’ si altele asemenea”

11 aprilie 1977 – Declaraţie la interogatoriu

11 aprilie 1977
Dată în faţa noastră
Lt. col. Mihai […] [1]

Declaraţie

Subsemnatul, Mănăstireanu Dănuţ născut la 30 nov. 1954 în Iaşi fiul lui Ioan şi Mina, student anul III la Facultatea de ştiinţe economice, căsătorit, cu un copil, membru UTC, cu serviciul militar satisfăcut, fără antecedente penale, domiciliat în Iaşi str. Moara de foc, nr. 23 A, declar următoarele:

Fiind chemat astăzi 11 aprilie la organele de Securitate, ca membru al Bisericii Baptiste din Iaşi mi s-a cerut să dau o declaraţie în cazul pastorului baptist XXXXX [Ţon Iosif], despre care arăt [2] Continue reading “11 aprilie 1977 – Declaraţie la interogatoriu”

7 aprilie 1977 – Raport cu propuneri de avertizare

Ministerul de Interne
INSPECTORATUL JUDEŢEAN IAŞI
Serviciul I, Biroul III
STRICT SECRET
Ex. Unic.
7.04.1977 [1]

RAPORT

Cu propuneri de avertizare a numitului Mănăstireanu Dănuţ, membru al cultului baptist din Iaşi.

Din audierea numitelor XXXXX [Genovieva Sfatcu şi Silvia Tărniceru], semnatare ale documentului întocmit de către XXXXX [Iosif Ţon] cât şi din alte date şi informaţii deţinute de către organele noastre rezultă că numitul Mănăstireanu Dănuţ – născut la data de 30 nov.1954 în Iaşi, fiul lui loan şi Mina, membru U.T.C., student anul III la facultatea de ştiinţe economice din Iaşi, cu domiciliul în Iaşi str.Decebal nr.24 A, parter, apt. 1, a luat cunoştinţă de documentul sus menţionat, transmis la postul de radio occidental “Europa liberă” în seara zilei de 2 aprilie 1977. [2] Continue reading “7 aprilie 1977 – Raport cu propuneri de avertizare”

noiembrie 1976 – Iosif Ton – Scrisoare deschisa care anunta un post public

Către,
Comitetului Uniunii Comunităţilor Creştine Baptiste din R.S.România – Bucureşti.

Cu dragostea Mântuitorului, care a suferit şi s-a rugat pentru cei pe care i-a iubit vă scriu această scrisoare prin care vreau să vă aduc la cunoştinţă hotărârea la care am ajuns în urma unor serioase meditaţii şi în urma rugăciunilor ca Tatăl Ceresc să mă lumineze şi să mă călăuzească. Continue reading “noiembrie 1976 – Iosif Ton – Scrisoare deschisa care anunta un post public”

16 noiembrie 1976 – Citat din scrisoare interceptata

16.XI.1976

Sinteză

Mănăstireanu Dănuţ, str. Decebal, nr. 24, sc X. 11 ap. 2, Iaşi a afirmat către XXXXX  [Branzai Daniel] str. XXXXX Bucureşti:

…..Duminică am citit şi eu „scrisoarea deschisă” [1] iar seara după program, am chemat pe tineri să le-o citim şi lor. Am avut surpriza că fratele care mi-o dăduse s-o citesc, n-o mai avea… Continue reading “16 noiembrie 1976 – Citat din scrisoare interceptata”

7 octombrie 1977 – Nota – citat din scrisoare interceptata

MINISTERUL DE INTERNE
INSPECTORATUL JUDEŢEAN IAŞI-SECURITATE
Numărul 0026838 din 7.10.1977
STRICT SECRET
Ex.Nr.1

NOTĂ

O sursă a unităţii noastre ne-a informat  că numitul MANASTIREANU DANUŢ din Iaşi Str. Decebal 24 A, Bl. X-11 ap.1, a afirmat către XXXXX [Brânzăi Daniel] din Bucureşti Str. XXXXX.

2 …am primit scrisoarea ta mult mai târziu decît era de aşteptat. Se pare ca ”unii” au fost iarăşi curioşi de conţinutul scrisorilor pe care le primesc… [1]

Acum mă aflu undeva la vreo 12 km de Huşi, unde construiesc socialismul pe ogoarele patriei. Dar nu-i nimic, cu jertfe vom păşi glorioşi în era comunistă. [2] Acum a dat Dumnezeu o ploaie care ne-a cam “plouat” şi ne-a “muiat” entuziasmul. Cred că mâine sau poimâine ne vor duce acasă… [3] Continue reading “7 octombrie 1977 – Nota – citat din scrisoare interceptata”

27 ianuarie 1976 – Nota de analiza privind d.u.i. Chitaristul

MINISTRUL DE INTERNE
INSPECTORATUL JUDETEAN IAŞI
Serv. I, Biroul III
STRICT SECRET

Notă de Analiză
privind d.u.i. „Chitaristul”

Dosarul de urmărire informativă ”CHITARISTUL”, privind pe numitul MĂNĂSTIREANU DAN a fost deschis la 2 iulie 1974, pentru a clarifica următoarele aspecte:

  • Cel in cauză, membru al cultului baptist, la data respectivă venise din armată si se dovedea foarte fanatic, cu intenţii de mobilizare a tineretului la activitate sectantă intensă.
  • De asemenea, era influenţat foarte mult de ideile antistatale ale pastorului XXXXX [Ţon Iosif], din Ploieşti, anchetat de către organele noastre pentru infracţiunea de propagandă împotriva orînduirii socialiste. Continue reading “27 ianuarie 1976 – Nota de analiza privind d.u.i. Chitaristul”