Conflictul din Orientul Mijlociu – O serata Strajerul – 5

Da, Dănuț are foarte multe date în spate, pe care noi nu le-avem, și poate, din prezentarea asta istorică, ar merita să mai spunem câteva lucruri… te rog pe tine să le spui!

Da! Te rog să întrebi!

Da! Te întreb: de exemplu, sigur, ai amintit de anul 1948, înființarea statului evreu, poate, ar merita să spunem cam cum s-a întâmplat chestia asta, pe scurt.

Da, da! Să spunem ceva despre mișcarea sionistă, care a preexistat acestui eveniment.

Da! Și ce s-a întâmplat, din punct de vedere politic, atunci? Cum a fost posibilă înființarea acestui stat care, în mod cert, a fost motorul acestui conflict care există actualmente și apoi, care sunt rațiunile din spatele tuturor acestor acțiuni evreiești, care își cere terenul înapoi? Bun! Noi, dac-ar fi să gândim după paradigma noastră strict creștină și numai după lectura Vechiului Testament, am zice: „Fraților, păi, ăla e terenul lor…

Sigur că da!

 …și trebuie să și-l ia înapoi!”

Sigur! Cu orice preț!?!

… și ca atare …

Să facă cum au făcut cu canaaniții: să-i nimicească pe orice cale; căci „scopul scuză mijloacele”.

…musulmanii au venit acolo peste ei, le-au luat terenul și ei și-l iau înapoi. Asta ar fi rațiunea cea mai simplistă, banală, cu care se judecă și cu care de fapt, suntem formați, prin mass-media, îndeosebi. Deci haide să spunem ceva despre asta: cum a fost posibil să se înființeze statul evreu, când el nu exista, el dispăruse în anul 70AD și care sunt rațiunile din spatele acestei manevre politice care continuă și acum, cu tot ce spuneai despre epurarea musulmanilor și despre conflictele dintre statul evreu și statele musulmane dimprejur?

Ei bine, în acest punct, ne-ar fi fost de foarte, foarte mare folos să-l avem aici pe Dorin Dobrincu, așa că eu o să încerc să fac o chestie absolut amatoristă și să vă spun câteva lucruri pe care le știu. În mod evident, acesta este un popor straniu, unic în istorie. Nu sunt multe popoare care-au suferit atât de multe vicisitudini și care-au continuat să existe, să-și păstreze identitatea în istorie, în ciuda tuturor acestor vicisitudini. Este un popor cu o capacitate de adaptare incredibilă! După aproape douăzeci de secole de împrăștiere, conștienta lor de popor și nostalgia întoarcerii în Țara Promisă nu i-a părăsit niciodată. Această nostalgie a căpătat diverse forme, unele dintre ele religioase, și aș vrea să menționez aici hasidismul, care s-a născut pe teritoriul nostru, undeva, în nordul Bucovinei – Martin Buber, o mare personalitate a mișcării hasidice își are rădăcinile spirituale pe-aici, pe undeva. Este o mișcare mistică, de reînnoire, un fel de Oastea Domnului a iudeilor, care a păstrat aceste nostalgii, dacă vreți, într-o formă religioasă strictă și spiritualizată. Dar au existat și forme foarte seculare și Mișcarea Sionistă, care s-a născut la sfârșitul secolului al XIX-lea și a ajuns la maximă activitate  în perioada care-a precedat Cel de Al Doilea Război Mondial și după aceea, a jucat rolul principal în înființarea statului evreu. Este, în esență și la rădăcinile ei, o mișcare strict seculară. Ea s-a folosit cu abilitate de argumentația de ordin religios, dar liderii ei n-au fost niciodată, și nu sunt nici astăzi  oameni religioși. Ei au dorit să construiască nu un stat religios, nu o teocrație acolo, ci un stat după principiile tradiției moderne, un stat în care acesta este desprins de instituțiile religioase. Ba chiar, la un moment dat, când începuseră discuțiile legate de un loc, de-o patrie, unii dintre liderii Mișcării Sioniste au fost gata să primească orice alt spațiu geografic. La un moment dat, s-a discutat despre Uganda, ca despre locul în care să se poată reînființa statul evreu și mulți dintre liderii Mișcării Sioniste au fost gata să accepte aceasta. Am putea spune că era un act de disperare. Eu i-aș spune, mai degrabă un act de indiferență, pentru că motivația lor nu era una religioasă, ci pur și simplu, una politic, naționalistă. Ei doreau, în mod legitim, să aibă un stat al lor, așa cum are aproape orice altă națiune. Așa cum kurzii își doresc un stat al lor, cum românii și-au dorit un stat al lor, la fel și evreii au dorit să aibă un stat al lor. Este o dorință absolut legitimă. Mișcarea Sionistă, care-a jucat rolul central în presiunile făcute asupra puterilor occidentale pentru înființarea unui stat evreu, a avut ca prim rezultat Declarația Balfour, dată, parcă, în 1917, de guvernul britanic. Aceasta afirma: „Guvernul Majestății Sale privește favorabil stabilirea în Palestina a unui Cămin național pentru poporul evreu și își va folosi bunele oficii pentru a facilita atingerea acestui obiectiv; este de înțeles că nu se va face nimic ce ar putea prejudicia drepturile civile și religioase ale comunităților neevreiești existente în Palestina, sau drepturile și statutul politic obținut de evrei în alte țări.” Continue reading “Conflictul din Orientul Mijlociu – O serata Strajerul – 5”

Voicu Bojan – Ierusalim − un oras, trei credinte. Si niste zapada

Jer-6

Cândva, demult, Karen Armstrong și-a propus să-l găsească pe Dumnezeu. Pentru asta s-a călugărit. Vreme de 7 ani, l-a tot căutat între zidurile unei mănăstiri catolice. Apoi a renunțat. S-a întors printre oameni și s-a apucat de cercetare și de scris.

A urcat la catedră. A făcut emisiuni tv, cum ar fi seria despre Sfântul Apostol Pavel. A devenit expert în istorie religioasă. Azi le dă lecții rabinilor și face parte din înalta societate de studii sociale musulmane. E peste tot și deopotrivă nicăieri, așa cum îi stă bine unui true British scholar.

Când a apărut în românește cartea ei Istoria lui Dumnezeu, am privit titlul cu mirare și mi-am pus două întrebări:

1. L-o fi găsit Armstrong, în sfârșit, pe Dumnezeu?

2. Poate fi Yahve circumscris de istorie, de timp?

Cartea e povestea unei căutări, nu a unei găsiri. Mare, echidistantă, sobră și destul de greu digerabilă. Continue reading “Voicu Bojan – Ierusalim − un oras, trei credinte. Si niste zapada”

Corul BBSO – Ierusalim

Un cor superb, condus foarte bine de un artist foarte talentat, Laurentiu Muntean.

Iata ca evanghelicii pot face si muzica de calitate. Felicitari.

BBSO inseamna Biserica Baptista Speranta Oradea.

A inceput Saptamina de rugaciune pentru unitatea Bisericii – UPDATE

In aceasta seara, la ora 5pm a avut loc, in capela Institutului Teologic Romano-Catolic din Iasi deschiderea Saptaminii de rugaciune pentru unitatea Bisericii.

Slujba a fost celebrata de PS Aurel Perca, episcop auxiliar de Iasi, in absenta episcopului Petru Gherghel, aflat in vizita in Italia. Acesta a rostit si predica cu ocazia acestei celebrari liturgice. Continue reading “A inceput Saptamina de rugaciune pentru unitatea Bisericii – UPDATE”

Saptamina de rugaciune pentru unitatea crestinilor – Ziua I-a – Biserica din Ierusalim

LECTURA I

Voi revărsa duhul meu chiar şi peste servitorii mei şi peste servitoarele mele.

Citire din cartea profetului Ioel 2,28‑32

Aşa spune Domnul: 28 „Voi revărsa Duhul meu peste toată făptura, fiii şi fiicele voastre vor profeţi, bătrânii voştri vor fi instruiţi prin visuri, iar tinerii voştri prin viziuni. 29 În zilele acelea voi revărsa Duhul meu chiar şi peste servitorii mei şi peste servitoare. 30 Voi face să apară în cer şi pe pământ, semne de sânge, de foc şi coloane de fum. 31 Soarele se va întuneca şi Luna se va înroşi ca sângele, înainte de a veni ziua Domnului, cea mare şi înfricoşătoare! 32 Atunci, cine va invoca numele Domnului va fi mântuit, căci salvarea va fi pe Muntele Sionului şi în Ierusalim, aşa cum a spus Domnul şi printre supravieţuitorii chemaţi de Domnul”.

Cuvântul Domnului Continue reading “Saptamina de rugaciune pentru unitatea crestinilor – Ziua I-a – Biserica din Ierusalim”

Saptamina de rugaciune pentru unitatea crestinilor – Contextul ecumenic din Ierusalim

Acest text despre Bisericile din Ierusalim şi situaţia ecumenică din acest oraş se publică sub responsabilitatea grupului pregătitor.

* * *

De la Ierusalim, Isus i‑a trimis pe apostoli pentru a fi martorii lui „până la marginile pământului (Fap 1,8). În timpul misiunii lor, au intrat în contact cu un mare număr de limbi şi civilizaţii foarte bogate şi au început să proclame evanghelia şi să celebreze Euharistia în toate aceste limbi. De aceea, viaţa creştină şi liturgia au dobândit multe forme şi exprimări care se îmbogăţesc şi se completează reciproc. Foarte repede, toate aceste Biserici şi tradiţii creştine au dorit împreună să fie prezente în Biserica locală, în comunitate de rugăciune şi de slujire pe pământul unde s‑a desfăşurat istoria mântuirii şi aproape de locurile în care Isus a trăit, a exercitat ministerul său, a suferit pătimirea sa şi a intrat astfel în misterul său pascal de moarte şi înviere. Pentru aceasta, Biserica din Ierusalim s‑a transformat în imaginea vie a diversităţii şi a bogăţiei multiplelor tradiţii creştine din Orient şi din Occident. Orice vizitator sau pelerin care ajunge la Ierusalim este invitat să descopere aceste tradiţii bogate şi variate. Continue reading “Saptamina de rugaciune pentru unitatea crestinilor – Contextul ecumenic din Ierusalim”

Saptamina de rugaciune pentru unitatea crestinilor – Introducere

Biserica din Ierusalim, ieri, astăzi şi mâine

În urmă cu două mii de ani, primii discipoli ai lui Cristos adunaţi în Ierusalim au experimentat revărsarea Duhului Sfânt la Rusalii şi au fost adunaţi în unitatea care constituie trupul lui Cristos. Creştinii din totdeauna şi din toate locurile văd în acest eveniment originea comunităţii lor de credincioşi, chemaţi să‑l proclame împreună pe Isus Cristos ca Domn şi Mântuitor. Chiar dacă această Biserică primară din Ierusalim a cunoscut dificultăţi, atât în exterior cât şi în interiorul ei, membrii săi au perseverat în fidelitate şi în comuniune fraternă, la frângerea pâinii şi în rugăciuni.

Nu este greu de constatat că situaţia primilor creştini din Cetatea Sfântă se leagă astăzi de Biserica din Ierusalim. Comunitatea actuală cunoaşte multe bucurii şi suferinţe care au fost în cele din Biserica primară: nedreptăţile şi inegalităţile sale, dezbinările sale, de asemenea şi perseverenţa sa şi consideraţia sa a unei unităţi mai mari între creştini. Continue reading “Saptamina de rugaciune pentru unitatea crestinilor – Introducere”

Curcubeu peste Ierusalim

S-a petrecut acum doua zile, pe 4 februarie 2010, la Ierusalim.

Sa fie o profetie de pace? Ce bine ar fi.

26, 27 august – periplu palestinian

DSC05004

Ultimele două zile au fost încărcate şi nu am nici în seara asta vreme să scriu ceva. De aceea voi adăuga doar câte o fotografie din locurile vizitate, lăsând povestea pe mai târziu (oricum, scandalurile par să intereseze lumea mult mai mult decât aceste lucruri serioase). Continue reading “26, 27 august – periplu palestinian”

Prima zi la Ierusalim

Orasul vechi

Prima zi de lucru în biroul din Ierusalim a trecut destul de repede. Până în jurul orei 5pm am avut întâlniri şi, printre picături, m-am ocupat de zecile emailuri, de serviciu sau private, pe care le primesc zilnic.

Unul dintre colegii mei din regiune se va muta aici în octombrie, pentru a prelua conducerea activităţii de advocacy, şi am discutat mult despre felul în care pot colabora sectoarele noastre. Am, de asemenea, pentru prima dată, un coleg care lucrează pentru sectorul meu în acest birou. Se numeşte Dr. Charlie Abu Saada şi este un teolog romano-catolic. Am petrecut mult timp cu el, introducerea lui în “secretele” sectorului nostru fiind unul dintre obiectivele călătoriei mele aici.

Continue reading “Prima zi la Ierusalim”

Salutari din Ierusalim

Jerusalem by night

Am sosit aseară în Ierusalim, după un zbor destul de scurt, şi fără peripeţii la graniţă (uneori ofiţerii de fromtieră pot fi foarte incomozi, eufemistic vorbind). M-am întâlnit foarte scurt cu un prieten, căruia i-am adus un paşaport din ţară (Daniel Blaj, pentru cei care îşi aduc aminte de el, un cunoscut solit de operă, trăieşte acum în Israel). Şoferul de taxi care trebuia să mă aştepte a venit curând şi am pornit spre destinaţie, unde am ajuns după circa jumătatee de oră.

Continue reading “Salutari din Ierusalim”

Reportaj din Tara (nu prea) Sfanta

Ceea ce urmează este relatarea unui martor ocular la demolarea casei unei familii palestiniene, care a avut loc ieri, aproape de Augusta Victoria, unde se află sediul biroului din Ierusalim al organizaţiei World Vision.

21 mai 2008, carterul Tur, Ierusalimul de est.

8.30am – Am sosit la locul unde avea să aibă loc demolarea după ce am primit un telefon de la Directorul World Vision, care mi-a spus că a văzut echipamentul pentru demolări, împreună cu soldaţii şi poliţia trecând prin faţa biroului nostru din At Tur. Continue reading “Reportaj din Tara (nu prea) Sfanta”