Conflictul din Orientul Mijlociu – O serata Strajerul – 7

Muslim_Distribution_map
Harta răspândirii Islamului

Hai să rezervăm câteva minute și viitorului. Ce se va întâmpla acolo? În mod clar, creștinii s-au aliat cu evreii în toată povestea asta și ca atare, creștinii sunt dușmanii declarați ai islamului, islam care nu poate fi neglijat, căci conține o populație destul de numeroasă…

Aproape 1 miliard!

… un teritoriu suficient de mare și care cuplând toată perspectiva lor, care-am povestit-o …

…una teocratică…

…sunt în stare de orice și ca atare, ei sunt o amenințare care nu poate fi neglijată din niciun punct de vedere. Pe lângă asta, ei sunt și-un popor militant, cum spuneai, nu numai cu armele, ci și sub raport misionar. Am mai povestit noi aici, Anglia este, realmente, terorizată de musulmani, Franța, de asemenea. Au existat, ați văzut, toate poveștile de violență din Franța, care realmente au întors lumea pe dos. Sunt oameni care trăiesc acolo, creștini sau nu, fie în Anglia, fie în Franța și care-și mărturisesc realmente frica de a trăi în acele zone dominate numeric de musulmani. Este interesant că istoria are consecințele ei: dacă Franța și-a alungat protestanții, acum are în locul lor musulmani și n-are decât să trăiască cu chestia asta.

Sigur!

Și așa mai departe. Deci noi creștinii suntem percepuți ca dușmani ai islamului De aceea, suntem vizați oriunde și peste tot în acțiunile lor, pentru că susținem Israelul. Deci un conflict aparent minor între două-trei milioane de oameni, de-o parte și tot așa de partea cealaltă, de fapt, se prelungește, se extinde la un conflict de proporții aproape mondiale, care acolo, local, se desfășoară în forma armelor și-a bombelor, iar la nivel mondial, sub forma ideologiilor, a politicilor economice, a influențelor ș.a.m.d. Dac-ar fi să discutăm în parametrii ăștia, lucrurile sunt mult mai grave. Noi stăm așa detașați, la distanță…

Așa credem noi.

…dar să vedem care ar putea fi viitorul și care ar putea fi în viitor impactul a ceea ce se întâmplă acolo, în Orientul Mijlociu.

Sigur!

Poate mai sunt întrebări sau comentarii.

(Un interlocutor din sală) se povestea că în timpul califatului musulman, creștinii au dus-o de fapt foarte bine…

Da! Mai bine decât politeiștii, vreau să spun. Pentru asta însă au plătit un preț, au fost mai degrabă o populație de gradul al doilea, dar li s-a dat dreptul să trăiască, nu să moară, ca celorlalți. Eu aș duce lucrurile un pas mai în spate, aș zice, apariția islamului este, într-un fel, judecata lui Dumnezeu asupra unui creștinism decăzut. Uitați-vă. Islamul a triumfat în toate zonele în care a existat creștinism înainte. Dar creștinismul a decăzut, sub raport dogmatic, sub raport moral și chiar sub raport administrativ. Zona Orientului Apropiat și a Orientului Mijlociu este una în care creștinii au fost la un moment dat în istorie extrem de puternici. Discutăm aici mai ales despre Irak, unde biserica caldeeană (de persuasiune nestoriană, monofizită), care este acum o rămășiță, a avut o activitate misionară extraordinară, cu rezultate incredibile în perioada medievală timpurie (înainte de anul 1000). Biserica ortodoxă orientală a Siriei, numită și siriacă, a întărit rămășițele bisericii rezultate, conform tradiției, din lucrarea misionară a apostolului Toma, în zona Kerala, pe coasta Malabar, din sud-vestul Indiei. Acum, biserica aceea se numește Siro-Malabar, din pricina influenței puternice a bisericii siriace. Între India și Siria este-o distanță uriașă, mai mare decât distanța dintre București și Londra. Misionarii aceia au împânzit lumea asiatică, până în Siberia la nord, în Mongolia, în zona centrală, și în China, la răsărit. Dar, cu vremea, din pricina unor cauze complexe, credința creștină a decăzut acolo, s-a amestecat cu religiile locale, și rezultatul este că un creștinism decăzut a devenit solul fertil pentru apariția unei erezii, pentru că islamul nu este altceva decât o erezie creștină. Același lucru s-a întâmplat în tot nordul Africii, care-a fost creștin în primele secole ale bisericii, din Egipt până în Maroc. Iar astăzi, acel spațiu este islamic și islamul se întinde mereu, ca o pânză, înspre sudul Africii, până în Nigeria, și dincolo de ea.

Și iată, pas cu pas, centimetru cu centimetru, cucerește și Occidentul… pe ici, pe colo.

Exact! În Germania, în Franța, în Anglia, adică în țările în care secularismul este cel mai puternic.

Și noi, acum, când se întâmplă lucrurile acestea, ori nu sesizăm ori nu luăm niciun fel de atitudine, dar, peste câțiva ani…

…s-ar putea să ne confruntăm și noi cu aceleași lucruri…

…și s-ar putea să vedem atunci consecințele, în toată splendoarea lor, ca să zic așa, și…

…să fie prea târziu!

…și să zicem: „Fraților, n-am făcut nimic cum trebuia!”. Ori discuția de astăzi este întemeiată, pentru că ceea ce se întâmplă acum, realmente sub ochii noștri, este decăderea creștinismului, nu-i așa? Și în contextul a ceea ce percepem drept o invazie musulmană, care își folosește foarte bine toate strategiile și toate instrumentele și toată „artileria din dotare”, noi pactizăm pe ici pe colo cu iudaismul, dar altfel nu facem mare lucru. Susținem eventual politicile americane de dominare militară de acolo, dar fără rezultate, căci tot ce-a făcut America până acum acolo nu prea a avut rezultate benefice pentru pacea în zonă.

Da, din pricina faptului că nu pricepem contextul social și cultural de acolo. Dănuț Jemna mi-a dat recent o carte a lui Fukuyama care analizează neoconservatorismul și care face o critică de pe poziții neoconservatoare extrem de acidă politicii americane și incapacității americane de a pricepe ce se întâmplă în Orientul Mijlociu. Occidentul nu are soluții, pentru este vorba de un spațiu pe care nu-l pricepe. Noi credem că democrația este, așa, un soi de panaceu, o soluție la toate problemele. Sigur că din perspectivă politică liberală, este absolut de-apreciat faptul că noi credem în democrație, că vrem ca fiecare om să aibă drept la vot, că dorim societăți democratice, în care fiecare are ceva de spus, dar uităm că democrația a fost inventată în Scoția și apoi exportată peste ocean, de oameni înrădăcinați în teologia evanghelică reformată, oameni care cred în destin, în alegerea lui Dumnezeu, în vocație, în rolul social al creștinului, în importanța fiecărui individ. Așa ceva nu există nici măcar în Răsăritul creștin. Noi suntem, structural, extrem de colectiviști. Desigur, în expresiile cele mai bune, suntem comunitari, dar adeseori, comunitarismul nostru devine colectivism. De aceea comunismul a avut așa de mare succes în Răsărit. În Orientul de dincolo de spațiul nostru însă, lumea nu este pregătită pentru o asemenea viziune a democrației. Arabii abia au ieșit din Evul Mediu, așa cum românii și rușii au ieșit cu adevărat din Evul Mediu aproape când a venit comunismul peste ei. Nu poți sări din perioada medievală direct în postmodernitate, nu poți sări din autocratism direct în democrație; ai nevoie de o școală. Americanii înșiși au probleme cu democrația, după ce au inventat-o, ca să zicem așa, în versiunea ei modernă, și o practică de peste două sute de ani. Ne mirăm că noi nu știm ce este aceea democrație, și l-am înjurat pe Brucan – Dumnezeu să-l ierte! – când ne-a spus că avem nevoie de douăzeci de ani ca să învățăm democrația. Săracul de el, ce optimist era! Închipuiți-vă acum unde este Irakul, sau Iranul, sau Arabia Saudită, din acest punct de vedere! Nu poți importa mecanic un model politic, dintr-un spațiu care are o altă istorie. Dar din nefericire, pentru că americanii nu au conștiință istorică, nu numai că … din faptul că n-au istorie, n-au nici conștiință istorică, nu pot pricepe chestia asta, că democrația nu e ca, știu eu, o oală sub presiune, o iei de-aici, o muți dincolo, e o poveste mult mai complicată, democrația se face cu oameni și-are nevoie de-o cultură, de valori. De ce avem noi dificultăți cu construirea unei societăți democratice aici, cu o clasă politică execrabilă? Pentru că povestea cea mare nu se rezolvă doar cu căderea comunismului, cu dispariția unui sistem. Nu poți construi un alt sistem fără oameni noi. Ori asta nu reușește să priceapă Vestul și rezultatul este catastrofa care se întâmplă acum. Și să ne ferească Dumnezeu, să se repete istoria în Iran! Pentru că suntem foarte-aproape de un conflict acolo. Vorbim de viitor. Aș vrea să vă îndemn să vă rugați, ca să-i dea Dumnezeu mintea Bush-ului cea de pe urmă și să nu facă prostia pe care o plănuiește, pentru că, dacă America va ataca Iranul, probabil că va arunca întreaga lume în marasm. Să ne păzească Dumnezeu de-asta!

Fratele Bush, dacă, este încurajat de sioniștii din jurul lui, este în stare …

Sigur! Dacă este încurajat de sioniști și de statul Israel, ar putea face prostia asta! Fără discuție! Rezultatele însă ar fi absolut imprevizibile. Să ne ferească Dumnezeu! Aș vrea să vă împărtășesc un alt scenariu interesant al viitorului. Populația islamică are o creștere demografică extraordinară, fie din pricina teologiei pe care-o profesează, fie din pricina unei politici deliberate. Dacă creșterea demografică actuală, a arabilor palestinieni în Israel, fără Gaza și Cisiordania continuă în același ritm, este posibil ca în douăzeci-treizeci de ani populația evreiască să devină minoritară. Acesta este un scenariu de groază pentru orice analist israelian. De-aceea, sunt expulzați sau încurajați să plece creștinii, mai ales cei palestinieni, din acea zonă. De aceea sunt confiscate terenurile și sunt împinși palestinienii la disperare, pe o cale sau pe alta, să plece Pentru că un palestinian mai puțin înseamnă o reducere potențială a ritmului de creștere și o îndepărtare a riscului ca populația neevreiască să devină majoritară. Ori, vă dați seama, într-un sistem democratic, pentru că, trebuie să recunoaștem asta, Israelul este singura democrație din zonă, o democrație militaristă, dar totuși, o democrație, în care există pluripartitism, în care există joc politic democratic, dacă palestinienii vor deveni majoritatea, vă puteți închipui un guvern palestinian arab la conducerea statului israelian? Ar fi un dezastru pentru evrei! Și totuși, acest scenariu este absolut plauzibil. Vorbim aici despre posibile scenarii pentru viitor.

Ce se va întâmpla, dacă musulmanii vor domina complet zona Orientului Mijlociu, dacă, să zicem, evreii sunt…

…aruncați în mare?

…da, aruncați în mare

Sper să nu se întâmple așa ceva! Ar fi o teribilă tragedie pentru omenire să se întâmple asta! Mă rog lui Dumnezeu și sper să nu se întâmple! Deși politica iresponsabilă dusă de puterile mondiale ar putea duce lucrurile într-acolo. Eu sper să nu se întâmple! Revin la Fukuyama și la o afirmație interesantă pe care o face în carte. Nu este a lui. El citează mai mulți analiști care fac afirmația asta, sugerând că perioada actuală este una în care se profilează un soi de reformație în cadrul islamului, asemănătoare perioadei în care a apărut Luther, Calvin ș.a.m.d. Și Fukuyama, sigur, în stilul lui raționalist, face o critică a republicii de la Geneva, a lui Calvin și a extremismelor, și a violențelor de-acolo, eterna poveste cu Servet ș.a.m.d. S-ar putea ca Fukuyama să aibă dreptate și să trăim o vreme de tulburare a apelor, care să dea naștere unui islam reformat. Islamul n-a avut încă parte de o reformă. Șiiții și sunniții nu sunt ca ortodocșii și reformații. În niciun caz. Mai degrabă, ca orientalii și răsăritenii: diferențele sunt minore între ei, mai degrabă de natură politică decât de natură a practicii religioase. Dacă vom avea de-a face cu o reformă, la nivelul islamului, s-ar putea ca islamul să nu mai fie un pericol. Eu cred că pericolul cel mai mare îl reprezintă nu musulmanii din Orientul Apropiat. Aici sunt de acord cu Fukuyama. Ci, mai degrabă, acei musulmani, arabi sau nearabi – căci musulmanii nu sunt numai arabi, și nu toți arabii sunt musulmani – care au mers în țările occidentale și n-au reușit să se-adapteze, dar sunt disperați, pentru că ar vrea să se bucure de beneficiile Vestului, dar nu sunt gata să plătească prețul pentru asta. Dintre aceștia se recrutează, de fapt fanaticii. Ori, asta înseamnă că soluția la problemele islamului s-ar putea să se afle în diaspora islamică, nu în teritoriile dominate de islam. Desigur, în afara unui scenariu exploziv în Iran, în care, sigur, reverberațiile sunt imprevizibile și eu prefer să nu le discut aici. Dar s-ar putea ca soluțiile să fie la îndemâna noastră, să zicem, în lumea civilizată, în lumea occidentală. Dacă am învăța să trăim creștinește în prezența islamului, și, în același timp, nefiind naivi față de riscul islamismului, poate că vom găsi o soluție. Din nefericire, Biserica nu pare a fi capabilă sau doritoare să găsească soluții. Fie ne raportăm la problemă cu un soi de atitudine paranoică: „Islamul este dracul gol și trebuie să luptăm împotriva lui, pe orice cale! Toții islamicii, toți cei care se închina la Allah sunt niște teroriști, niște fanatici!” ș.a.m.d. Cred că cu asemenea atitudini nu vom putea rezolva nimic, pentru că și noi ne revoltăm atunci când ortodocșii ne tratează pe toți, otova, și când islamicii tratează pe toții creștinii, știu eu, după tiparul conflictului din Irlanda de Nord ș.a.m.d. Cred că avem nevoie, în primul rând, de cunoaștere. Ar fi trebuit să vă aduc aici o carte a unui om excepțional, pe care l-am cunoscut în munca mea, și pe care poate că voi reuși cândva să-l aduc în România. Numele lui este David Shank, a locuit multă vreme în Kenya și a predat timp de câțiva ani un curs de religii mondiale, la Universitatea din Nairobi. Este vorba d un teolog creștin, menonit, prin intermediul căruia am descoperit menoniții, cu dedicarea lor incredibilă pentru încurajarea păcii și a reconcilierii între oameni. Davis a întâlnit acolo un teolog islamic, Badru Kateregga, cu care-a început un dialog și la un moment dat, au decis să predea islam și creștinism, în paralel. Au publicat împreună o carte, intitulată A Muslim and a Christian in Dialogue (Dialog între un musulman și un creștin) în care musulmanul, în 12 capitole, oferă o sinteză a islamului; la fiecare capitol, creștinul scriind un mic răspuns; după care, invers, creștinul scrie în 12 capitole, o prezentare a creștinismului și teologul islamic răspunde la fiecare capitol; după care, ei scriu împreună capitolul final. Poate că avem niște lucruri de învățat de la menoniți, despre a trăi pașnic, împreună cu oameni care nu sunt de acord cu credința noastră, cu teoriile noastre. Am avut, în urmă cu câteva luni ocazia extraordinară de-a mă întâlni în Dubai cu câțiva dintre colegii mei musulmani, care lucrează pentru World Vision, în Afganistan, în Pakistan și în alte câteva țări. Vă rog să mă credeți! Am întâlnit oameni absolut incredibili! Și acum  am în față figura unui dintre ei, un om în a cărui inimă, și pe a cărui față, în ale cărui vorbe am văzut atâta dragoste față de mine, un necredincios, conform poziției lui, cum n-am văzut la mulți creștini, față de creștini, dară-mi-te, față de musulmani! Să încercăm să ne ferim de stereotipuri! Există oameni extraordinari între musulmani, așa cum există lichele execrabile între creștini, și invers. Cristos ne spune: „V-am trimis ca pe niște oi în mijlocul lupilor.”. Dacă-i considerăm pe musulmani lupi – sper să nu aibă loc demonstrații de protest în legătură cu această afirmație a mea, ca după ultima afirmație a Papei Benedict, la Universitatea din Regensburg – ei bine, să ne imaginăm că-i numim lupi, atunci haideți ca noi să fim miei! Ăsta este cuvântul lui Cristos pentru noi!

(va urma)

Advertisements

One thought on “Conflictul din Orientul Mijlociu – O serata Strajerul – 7

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s