Da, sunt ecumenist

Nota: Revista Convergente a publicat astazi un articol al meu pe tema ecumenismului. Redau mai jos, pentru cititorii acestui blog, textul articolului.

—–//—–

Prin iunie 1994, în calitate de secretar științific la ceea ce avea să devină ulterior Universitatea Emanuel, organizam prima mea sesiune de comunicări științifice. Acolo l-am întâlnit, pentru prima dată, pe pr. Stelian Tofană, care avea să devină, până astăzi, prieten apropiat și partener în dialogul teologic evanghelic-ortodox. În aceeași perioadă, împreună cu doi vechi prieteni, pr. ortodox Viorel Dumitriu și pr. catolic Cornel Cadar (amândoi aflați acum la Domnul), dar și de alți câțiva, participam săptămânal la o emisiune de radio în direct, Lumina din noi, timp de două ore, în care răspundeam la întrebările ascultătorilor legate de evenimente curente sau de chestiuni privitoare la credință. Deși nu ne sfiam să recunoaștem deosebirile inerente dintre cele trei mari tradiții creștine, accentul nostru era întotdeauna pe perspectiva credinței noastre comune.

Acestea nu erau lucruri noi pentru mine. Deși m-am format într-un mediu evanghelic fundamentalist, cu puternice accente sectare, în providența lui Dumnezeu, am avut mereu în jurul meu oameni de diverse confesiuni: baptiști, precum „nenea” Marcu Nichifor, creștini după evanghelic, precum Nicolae Tonoiu, oameni fără un contur confesional anume, precum Vasilică Moisescu și Ulf Oldenburg, sau reformați, precum pastorul Ferenc Visky, ca sa nu-i numesc decât pe câțiva. În 1978, când am format primul meu grup de ucenicie „navigatoresc”, am adunat lângă mine baptiști, creștini după Evanghelie, penticostali, ostași.

Cred, deci, că am fost întotdeauna un ecumenist. Dacă eram calvinist, aș fi spus că am fost predestinat pentru asta. Dar cum nu sunt, spun că am avut mereu o predilecție pentru ecumenism, dar și o alegere conștientă, acesta fiind, alături de educație și ucenicie, una dintre valorile centrale în jurul cărora mi-am construit viața.

Există în lumea în care trăim, în toate tradițiile creștine, ca și în afara acestora, o mulțime de confuzii legate de acest concept. Și, ca întotdeauna, ignoranța naște frica. Forma supremă de ignoranță este manifestată de cei care confundă ecumenismul cu un soi de amalgam religios, potrivit căruia toate religiile sunt căi similare către aceeași țintă: cunoașterea lui Dumnezeu. Ceva de genul „toate drumurile du la Roma”. Asemenea idei nu pot fi atrăgătoare decât pentru cei care socotesc religia o chestiune absolut secundară și nevrednică de a i se oferi cea mai mică atenție. Orice om serios, care face un efort minimal de a explora marile religii ale lumii, va ajunge în mod inevitabil la concluzia că religiile sunt incomensurabile și că diferențele între felul în care îl concep ele pe Dumnezeu, respectiv divinitatea, dar și între modurile de raportare la acestea sunt atât de mari, încât orice încercare de a le amalgama va ofensa pe membrii acestor comunități și îi vor arunca în ridicol pe cei care avansează asemenea idei fantasmagorice. Desigur, aceasta nu înseamnă nicidecum că diversele religii ale lumii nu pot fi comparate sau categorisite, din diverse perspective. De aceasta se ocupă discipline științifice absolut rezonabile, precum filosofia religiei, psihologia religiei sau sociologia religiei.

Ignoranța cu privire la aceste diferențe esențiale naște uneori frici patologice și patimi fundamentaliste. Un exemplu curent este obsesia unora cu privire la „crislam” – pretinsa încercare perversă a unor teologi de a crea un amalgam între creștinism și islam. Această frică, alimentată adesea cu bună știință și finanțată cu bani murdari, mai ales din diasporă, a făcut victime și în școlile teologice de la noi. Din această perspectivă, orice încercare de inițiere a unui dialog interreligios (acesta este termenul corect pentru această formă de interacțiune) este suspectă din start. Asemenea atitudini sunt promovate de obicei de oameni agresivi și ignoranți, care însă, în destule cazuri, sunt instrumentați de oameni educați, dar perverși, ale căror interese sunt promovate de astfel de acțiuni. Repet, vorbesc despre lucruri care s-au întâmplat nu demult inclusiv în România.

O altă confuzie majoră legată de ecumenism este ideea că acesta s-ar reduce întotdeauna la încercarea de a amalgama toate confesiunile creștine într-o singură instituție eclesială, mecanismul acestei „uniri” fiind, evident, compromisul dogmatic. Iar atunci când această definiție exclusivistă este cuplată pe o anume concepție escatologică distopică de tip dispensaționalist, așa cum a fost promovată ea, fără scrupule, și pe bani mulți, de seria de cărți Left Behind (și ecranizările lor), a lui Tim La Haye, rezultatul inevitabil este crearea unei patologii de masă. Aceasta este, în opinia mea, sursa principală a convingerilor anti-ecumenice ale celor mai mulți evanghelici. Mecanismele sectare care nasc asemenea patimi în spațiul ortodox și în cel catolic sunt asemănătoare, chiar dacă detaliile și instrumentele sunt specifice respectivelor comunități.

Revenind la ideea reunirii tuturor confesiunilor creștine într-o singură instituție și lăsând la o parte patologia obsesiilor escatologice ale ereticilor, mă întreb oare ce este rău în principiu, în existența unei singure instituții creștine. În definitiv, până la apariția primei schisme în Biserică (mult mai devreme decât cea „mare”, din 1054) Biserica creștină a funcționat sub aceeași umbrelă. Iar marea diversitate liturgică, de spiritualitate și chiar de accente teologice dintre diversele expresii locale ale acesteia n-au fost privite niciodată ca un pericol, ci dimpotrivă, ca o bogăție, atâta vreme cât Biserica a păstrat dialogul conciliar. În definitiv nu aceasta și-a imaginat Isus ca fiind normalitatea atunci când a dorit „ca toți să fie una” în rugăciunea sa de mare preot din Ioan 17? Uneori mă gândesc că Mântuitorul însuși ar putea fi acuzat de „erezie” ecumenică de către acești talibani ai sectarismului exclusivist.

Nu putem discuta despre ecumenism fără a menționa Consiliul Mondial al Bisericilor (World Council of Churches – WCC) apărut după Al Doilea Război Mondial. Un lucru adesea uitat este faptul că rădăcinile acestei încercări de refacere a unității creștinei se află nu în conspirația unor grupuri oculte, al căror scop era subminarea credinței creștine, ci în Conferința misionară mondială de la Edinburgh, în 1910, care a marcat un reviriment al misiologiei creștine în secolul trecut. Trei au fost grupurile principale implicate în acest eveniment, și mai târziu în WCC: un număr important de biserici ortodoxe; principalele grupări protestante magisteriale, dintre care multe dominate de liberalism teologic; și, ceea ce se uită adesea, o serie de confesiuni evanghelice, în ciuda diferențelor evidente dintre acestea și celelalte două grupări. (Observați absența catolicilor din această inițiativă, dat fiind sectarismul triumfalist care caracteriza catolicismul înainte de Conciliul Vatican II.) De-a lungul timpului, mai ales începând cu Adunarea WCC din Canberra, Australia, în 1991, evanghelicii implicați în această instituție ecumenică au observat cu uimire că se află adesea de aceeași parte a baricadei cu ortodocșii și în opoziție cu grupările liberale, din pricina unui anume conservatorism teologic ce le caracteriza. În ciuda acestei neașteptate solidarități, mai ales din pricina opțiunii majorității liberale pentru un ecumenism bazat pe compromis dogmatic la cel mai mic numitor comun, WCC este acum o instituție aflată în cădere liberă, care a devenit marginală și ar putea dispărea în următoarele decenii.

Într-o discuție pe care am avut-o acum câțiva ani cu pr. ortodox Ioan Sauca, actualul Secretar general provizoriu al WCC, el sugera că tinerii de astăzi nu mai sunt interesați de un gen de ecumenism axat pe apropieri și compromisuri dogmatice, ci mai degrabă de un ecumenism al slujirii, în care creștinii din diverse tradiții se concentrează împreună, în ciuda diferențelor dintre ei, pe problemele majore ale lumii în care trăiesc și descoperă cu uimire că, în acest proces se apropie în mod implicit unii de alții, chiar dacă identitatea lor eclesială rămâne neschimbată. Rezultatul unui astfel de ecumenism este mutarea accentului de pe obținerea unității dogmatice, pe îmbogățirea reciprocă, prin experimentarea, în contextul slujirii, a tezaurului de spiritualitate din diversele expresii ale Bisericii.

Acest mod de a percepe ecumenismul este mult mai aproape de sensul pe care îl dau eu acestui concept, pe care îl numesc un „ecumenism al Spiritului”. El se bazează pe câteva convingeri fundamentale e care încerc să vi le împărtășesc în mod succint mai jos.

  1. Idealul divin este unitatea in diversitate, nu uniformitatea, și nici fragmentarea.
  2. Confesionalismul, respectiv lipsa de unitate a Bisericii, este o veritabilă nenorocire și o pricină de poticnire pentru lumea necreștină.
  3. Deși scandalos, odată ce cutia confesionalistă a Pandorei a fost deschisă odată cu Reforma, duhul fragmentării va continua să se manifeste în lume până la Parusie (în prezent sunt în lume peste 45.000 de confesiuni care se consideră creștine).

Dacă această evaluare este corectă, atunci singurul mod de a reveni la unitatea intenționată de Dumnezeu este una de natură spirituală, iar nu instituțională. Unele confesiuni creștine vor continua, probabil, să caute un anume soi de unitate instituțională, și acest lucru, cred eu, este de apreciat, atâta vreme cât prețul acestei căutate unități nu este sacrificarea învățăturilor centrale ale credinței creștine, așa cum sunt ele exprimate în Crez. Dincolo de aceasta rămâne, pentru toți cei care vor să-l urmeze cu sinceritate pe Cristos, indiferent de tradiția eclesială de care țin, și care nu dau ascultare obsesiilor sectare, fie ele escatologice sau conspiraționiste, un spațiu vast de dialog, cooperare și îmbogățire reciprocă. Acesta este, pentru ei toți, cel mai bun antrenament pentru viața în Împărăția care va să vină, în care vor dispărea, odată pentru totdeauna, gardurile și separările confesionale.

Din punct de vedere ecumenic, avem în România două extreme, ambele dominate de un conservatorism rigid. La un pol se află marea majoritate a ortodocșilor și destul de mulți dintre catolici – comunitățile creștine tradiționale. La cealaltă extremă se află cvasitotalitatea evanghelicilor – urmașii Reformei radicale: penticostali, baptiști, creștini după Evanghelie, „tudoriști” și o puzderie de „independenți”. Ambele capete ale spectrului sunt dominate de un scepticism masiv cu privire la valoarea și legitimitatea ecumenismului, fie el înțeles chiar și în sensul unui „ecumenism al Spiritului”. De cele mai multe ori însă descoperim în aceste comunități, poate doar cu excepția catolicilor, o atitudine anti ecumenică explicită și nu de puține ori agresivă, justificată cel mai adesea prin teama compromisului dogmatic, sub care se ascunde un sectarism și exclusivism de sorginte medievală. Sau inadecvarea proprie, izvorâtă din incompetență teologică, ori temeri ce țin de pierderea controlului și prestigiului în fața propriilor comunități. În termeni contemporani, este vorba pur și simplu de fundamentalism.

În spațiul vast dintre aceste extreme există puține lucruri notabile. Avem mai întâi protestanții magisteriali – luteranii germani și cei maghiari, plus maghiarii reformați și unitarieni. Aceste comunități eclesiale, care, din diverse pricini, au ales izolaționismul lingvistic, si un impact infim asupra comunităților eclesiale românești. Cele citeva comunități metodiste și anglicane din țară pur si simplu nu contează în această ecuație.

Există însă în toate aceste comunități un număr în continuă creștere, mai ales de tineri, care sunt dezamăgiți de sectarismul și izolaționismul confesional care domină propriile comunități eclesiale sau care au fost răniți într-un fel sau altul de acestea, și care caută un alt soi de creștinism, mai deschis, mai senin, mai ancorat în realitatea Bisericii „una, sfântă, catolică și apostolică”. Iată câteva dintre caracteristicile acestei noi generații, care sunt, din punctul meu de vedere, o nouă șansă pentru descoperirea unui ecumenism autentic și realist.

  1. Imaginea lor despre Dumnezeu este nu aceea a unui zeu răzbunător, setos de sânge, asemenea unui taliban, care abia așteaptă să-și anihileze vrăjmașii în flăcările iadului, ci a unui tată, care încearcă să ne tragă la sine prin iubire.
  2. Atașamentul lor esențial este nu față de instituția eclesială din care fac eventual parte, ci față de „trupul mistic al lui Cristos”. Identitatea lor confesională, oricât de bine ar fi ea conturată, este secundară în raport cu apartenența la Biserica lui Cristos.
  3. Ei sunt interesați în egală măsură de înrădăcinarea istorică a credinței lor și de actualizarea ei în contextul contemporan. Părinții Bisericii sunt la fel de importanți și esențiali pentru ei ca și autorii contemporani, care fac în prezent ce au făcut Părinții în vremea lor.
  4. Dimensiunea liturgică a închinării este privită nu ca un zorzon desuet, ci ca o expresie a înrădăcinării în înțelepciunea de veacuri a Bisericii.
  5. Accentul în trăirea lor creștină este nu pe un „plan de evacuare de urgență din această lume rea”, ci pe slujirea semenilor, pentru împlinirea rugăciunii Mântuitorului, „vie împărăția ta, precum în cer, așa și pe pământ”.

Am putea adăuga și alte dimensiuni ale acestei noi generații ecumenice. Important este însă că ea există și că al ei este viitorul.

Sponsored Post Learn from the experts: Create a successful blog with our brand new courseThe WordPress.com Blog

Are you new to blogging, and do you want step-by-step guidance on how to publish and grow your blog? Learn more about our new Blogging for Beginners course and get 50% off through December 10th.

WordPress.com is excited to announce our newest offering: a course just for beginning bloggers where you’ll learn everything you need to know about blogging from the most trusted experts in the industry. We have helped millions of blogs get up and running, we know what works, and we want you to to know everything we know. This course provides all the fundamental skills and inspiration you need to get your blog started, an interactive community forum, and content updated annually.

Istorie și eternitate

Danut Jemna despre timp si eterninate in experienta umana. O noua caramida in edificiul antropologic la care lucreaza in aceasta perioada.

Alteritas

Raportarea creștinilor la istorie și eternitate admite o diversitate de poziții care pot fi studiate în contextul dezvoltării lor în diferite tradiții teologice și confesionale. Un asemenea exercițiu cere o lucrare de amploare și nu poate fi realizată în cadrul acestei analize. Ceea ce ne interesează aici este importanța distincției dintre istorie și eternitate pentru spiritualitatea creștină și faptul că o anumită concepție teologică poate conduce la introducerea unor tensiuni și chiar contradicții cu privire la relația dintre cele două pe care credincioșii trebuie să le gestioneze în viața de credință.

View original post 1,716 more words

Pisica cu două cozi sau 2020 – cel ce n-a fost…

Alex Nadaban, in stilul lui inimitabil, raspunde aici unei analize a anului 2020 facuta de Teofil Stanciu pe situl Convergente.
De citit, neaparat.

Pasarea Phoenix Remixed & co

De obicei cuvântul „reacțiune” impune istoric o interpretare negativă. Indiferent din ce direcție survine. Liedul lui Horst Wessel îl expune într-un context specific, istoriografia comunistă îl folosește și ea obsesiv. În Biserică reacțiunea se confundă de cela mai multe ori cu erezia, nesupunerea și sectarismul. Nimic mai neadevărat. În ceea ce mă privește reacțiunea sau reacția – dacă vreți – este doar teologia Bisericii vizavi de evenimente, fenomene, personaje și idei pe care Biserica le ia în discuție, de voie de nevoie. În lipsa unei dinamici proprii, a unor idei catalizatoare și mobilizatoare. Face și Biserica ce (mai) poate.

Și ca punct de plecare am luat – ca să combat – în lipsă de alte preocupări, 2020 – o privire înapoi (https://convergente.ro/2020-o-privire-inapoi/). Articolul – care ce-i drept, mi-a plăcut – e ca o pisică. Ce toarce. Simplă, decentă, normală. Cu o coadă. Cum nici eu nu voi să…

View original post 1,429 more words

Vinoth Ramachandra – Beyond the Vaccine

Vinoth Ramachandra, Secretary for Dialogue & Social Engagement for the IFES

The human costs of the pandemic are mounting in lives lost, economic collapse, children dropping out of schools and lost livelihoods. But there is now a glimmer of light in the form of remarkable vaccines developed and coming on board at an unprecedented rate. These vaccines are safe and offer hope to many. 

Yet there are serious questions about who will have access to them, and how soon. And lurking behind all this is the all-important question of whether the exclusive pursuit of “technological fixes,” apart from giving rise to new sets of problems, can ever be a substitute for addressing the deeper moral, ecological and political challenges the world has been ignoring and which have intensified and spread COVID-19. Unless these challenges are addressed, we will both face a high risk of more pandemics and fail to learn and grow from this one.  

Here’s the reality: The World Health Organization (WHO) has repeatedly warned that several viruses similar to COVID-19 are on the horizon unless we take preventive measures. Five new diseases are emerging in people every year, any one of which has the potential to spread globally.  Furthermore, the 2020 Intergovernmental Platform on Biodiversity and Ecosystem Services Workshop warned that an estimated 1.7 million currently undiscovered viruses are thought to exist in mammal and avian hosts. Of these, up to half of them could have the ability to infect humans.  

What are the underlying causes of these pandemics? While their origins are in diverse microbes carried by animal reservoirs, their emergence is driven by human activities. These include agricultural expansion, land-use change, and wildlife trade which bring wildlife, livestock and people into closer contact, allowing animal microbes to move into humans. This can lead to infections, sometimes outbreaks, and more rarely into true pandemics that spread through road networks, urban slums and global travel.  

Here is the bottom line we must face. Many of the drivers of pandemics are similar to those that drive climate change. It is our unsustainable global consumption habits, driven by demand in developed countries and emerging economies, as well as by demographic pressure, that must change. Scientific and economic analyses warn that unless we make transformative changes in our taken-for-granted ‘lifestyles,’ the costs of climate change coupled with more regular pandemics will prove disastrous for the entire human race. Notwithstanding technological breakthroughs, this will be a century of crises, many of them more dangerous than what we are currently experiencing.  

We now know what it’s like to have a full-on global-scale crisis, one that disrupts everything. The world has come to feel different, with every assumption about safety and predictability turned on its head. Yet we must remember that the conditions of going “back-to-normal” are what allowed for the COVID-19 pandemic in the first place. As the Intergovernmental Platform warns: “The business-as-usual approach to pandemics is based on containment and control after a disease has emerged and relies primarily on reductionist approaches to vaccine and therapeutic development rather than on reducing the drivers of pandemic risk to prevent them before they emerge.” 

“Once the threat of COVID-19 recedes,
there should not be any return to ‘business-as-usual’ 
whether within or between nations.”
 

How can faith, “seeking understanding” as always, direct our walk into the darkness of the future? The moral theologian Oliver O’Donovan raises this question, and answers in terms of Christian hope: “No act of ours can be a condition for the coming of God’s Kingdom. God’s Kingdom, on the contrary, is the condition for our acting; it underwrites the intelligibility of our purposes” (in Self, World, and Time). And hear the novelist Marilynne Robinson, a sane public voice in a time of religious and secularist deception: “[B]y nature we participate in eternal things – justice, truth, compassion, love.  We have a vision of these things we have not arrived at by reason, have rarely learned from experience, have not found in history. We feel the lack. Hope leads us toward them” (in What Are We Doing Here). 

This is not a time for nostalgia or national posturing. Once the threat of COVID-19 recedes, there should not be any return to “business-as-usual” whether within or between nations. If we ever needed globally-minded statesmen and stateswomen, as opposed to mere politicians, it is now. 

Dr. Vinoth Ramachandra lives in Sri Lanka and is the Secretary for Dialogue & Social Engagement for the International Fellowship of Evangelical Students. He holds a doctoral degree in nuclear engineering from the University of London. His books include Gods That Fail, Faiths in Conflict, Subverting Global Myths and, most recently published Sarah’s Laughter: Doubt, Tears, and Christian Hope. His blog is https://vinothramachandra.wordpress.com/

[Source, HERE}

In memoriam – Corneliu Constantineanu (1967-2021)

Corneliu, Peter Penner, Dănuț – un moment de veselie – iulie 2018, ODC, Osijek, Croația,

Nu-mi amintesc bine unde l-am întâlnit pentru prima dată pe prietenul meu Corneliu Constantineanu.

Români la ETF, în Osijek – ianuarie 2003 (Marcel Măcelaru, al doilea din dreapta)

În timpul primei mele vizite la Facultatea de teologie evanghelică (ETF) de la Osijek, din Croația, în ianuarie 2003, când m-am întâlnit cu ceilalți câțiva studenți română de acolo, și am fost invitat de Peter Kuzmic, rectorul școlii, să particip la susținerea masteratului prietenului Marcel Măcelaru, Corneliu nu mai era acolo. Se afla deja la studii de doctorat la Oxford Centre for Mission Studies, acolo unde ne-am și văzut în repetate rânduri.

DănuțM, Peter Kuzmic, CorneliuC – Osijek octombrie 2009

După aceea, ne-am reîntâlnit la Osijek, în perioada în care era decan acolo, pentru a preda cursul de Creștinism și cultură sau pentru a coordona conferința teologică internațională dedicată evaluării a douăzeci de ani de la căderea comunismului, în octombrie 2009, ca și, mai târziu, în calitate de mentori, în ceea ce s-a numit Osijek Doctoral Colloquium (ODC). În anii aceia, împreună cu Corneliu și Marcel, dar și cu alții, am povestit adesea despre ce anume am putea face pentru a construi viitorul teologic al comunității evanghelice din România

Românii la Congresuș Lausanne III, Cape Town, octombrie 2010

Următorul moment important în care am fost împreună l-a constituit Congresul III Lausanne, din Cape Town, în 2010, un eveniment de primă mărime al mișcării evanghelice mondiale. În următorii ani, la invitația lui John Tipei, rectorul Institutului Teologic Penticostal (ITP), ne-am întâlnit în repetate rânduri cu Corneliu și cu prietenul nostru comun Dănuț Jemna pentru a discuta despre viitorul seminarului, după plănuita plecare din țară a rectorului. Apoi, după ce Corneliu a preluat rectoratul, am rămas în dialog și am participat la câteva dintre sesiunile de comunicări științifice ale școlii, povestind mai departe despre felul în care puteam contribui fiecare, după darul primit de la Dumnezeu, în slujirea comunității evanghelice românești.

Ultima întâlnire cu Corneliu în calitate de rector al ITP, iunie 2014 (foto A Cristea)

Nu totdeauna am fost de acord în discuțiile noastre. Pornind de la experiența mea tristă cu Universitatea Emanuel, care este dependentă și în prezent de fondurile venite din Vest (și de inevitabilele condiționări care vin împreună cu acestea), am fost rezervat față de planurile lui legate de crearea Universității Penticostale de la Florești. În cele din urmă acestea aveau să-l coste enorm de mult. Dar despre asta sau despre felul trist în care a fost Corneliu înlăturat din poziția de rector al ITP voi vorbi altă dată.

Întâlnire cu Corneliu la Conferința despre Reformă, Areopagus Timișoara – aprilie 2017 (foto A.C)

Deși rănit în sufletul lui, de nedreptatea suferită și de trădarea celor pe care îi socotea prieteni, Corneliu a plecat de la ITP fără amărăciune și fără mânie. Era, cum zice Scriptura, „un israelit în care nu este vicleșug”. Pierderea Bucureștiului a însemnat câștigul Aradului. Școala de teologie evanghelică ce există astăzi la Universitatea „Aurel Vlaicu” este împlinirea unui vis, dar și o binemeritată compensație pentru durerile din anii anteriori.

Acum, când cel care a trasat planurile acestei importante instituții, și care a reușit să adune în jurul lui o echipă de oameni dedicați și competenți, a plecat potrivit voinței de nepătruns a Providenței, la odihnă cerească, este datoria celor care au rămas, de a duce mai departe viziunea lui. Așa să-i ajute Dumnezeu!

Antichristul lui F. Nietzsche (2)

Un al doilea text al lui Danut Jemna de analiza a cartii lui Nietzsche Anticristul.

Alteritas

Lectura cărții Antichristul poate fi utilă pentru cititorul contemporan, fie că este un credincios angajat, fie că nu este interesat de creștinism. Propunerea lui Nietzsche de a reevalua valorile societății occidentale, care au ca bază spiritualitatea creștină, poate fi receptată în ton cu alte asemenea încercări de redefinire a fundamentelor axiologice și antropologice ce propun o nouă viziune despre om și despre viitorul culturii și civilizației umane. Asemenea constructe ideologice se întemeiază pe o critică tăioasă la adresa creștinismului și a modului în care învățătura creștină a contribuit la definirea structurilor ideatice, valorice și instituționale ale lumii moderne. În principal, este invocată o criză majoră în care se zbate omul contemporan și o serie de probleme importante la care vechea concepție despre realitate nu mai poate aduce răspunsuri consistente. Dincolo de radicalismul lor, critica lui Nietzsche și a altor gânditori actuali poate fi utilizată pentru a analiza anumite aspecte sensibile…

View original post 1,889 more words

Rev. Samuel Theodore Kamaleson – In memoriam (1930-2021)

Rev. Samuel Kamaleson

Sam s-a născut în 1930 în Madras (Chennai), într-o familie care era creștină de multe generații. Întâlnirea lui cu Cristos a avut loc însă în timpul studiilor universitare veterinare, în orașul natal, unde a fost marcat de convertirea la creștinism a unuia dintre colegii lui hinduși. După ce și-a luat licența, a făcut studii de teologie, la Asbury și Emory University și apoi a revenit în India, ca pastor al unei biserici metodiste.

L-am întâlnit pentru prima dată pe pastorul metodist indian Sam Kamaleson înainte de 1989, în timpul uneia dintre vizitele lui în România. N-am știut însă că în cursul uneia dintre aceste vizite a fost reținut pentru scurt timp de ofițerii Securității. Nu este însă de mirare, căci era un om de o mare îndrăzneală a credinței. Nu am fost niciodată foarte apropiați, eu fiind destul de sfios în preajma marilor personalități. Spre deosebire de Nelu Peia, împreună cu care, începând din 1995, am slujit alături de alții în Bordul World Vision Romania. Nelu își datora convertirea întâlnirii providențiale cu dr. Kamaleson și a păstrat mereu legătura cu el, deși între ei era nu doar o mare deosebire de vârstă, ci și de structură a personalității.

Mai târziu l-am cunoscut și pe Mano, unul dintre fii săi, care a condus o vreme organizația de microcreditare CAPA, a World Vision International (WVI). Rareori mi-a fost dat să văd un fiu atât de diferit de tatăl său. Apoi, peste ani, al fost coleg de serviciu cu Nicole, soția lui Mano, în echipa regională a World Vision. În 2019 Mano a murit la Kabul în urma unui atentat cu bombă.

După 1989, Sam a călătorit de multe ori în România, sub umbrela World Vision International, al cărei vice președinte devenise în 1974, pentru conferințe pastorale cu caracter ecumenic, așa cum făcuse în zeci de țări ale lumii. În cursul uneia dintre aceste călătorii l-a cunoscut pe cel care era atunci Mitropolitul Daniel al Moldovei, acum Patriarh ortodox al României, cu care a legat o strânsă prietenie.

Sam a fost un mentor pentru o sumedenie de tineri cu care s-a întâlnit în călătoriile sale. Viziunea sa holistă asupra dezvoltării comunitare a jucat un rol inspirator esențial în formarea organizației World Made Flesh (Cuvântul Întrupat), care slujește și în comunitățile sărace din România și Republica Moldova.

Decizia mea de a sluji in WVI, luată în vara anului 1999 are o legătură directa cu Sam Kamaleson, care în acel moment nu mai lucra pentru organizație. Când am primit, de la prietenul meu Chris Shore, pe atunci Director al World Vision Romania, invitația de a aplica pentru poziția de Director pentru credință și dezvoltare pentru regiunea Europei de Est și a Orientului Apropiat, în ciuda faptului că poziția era foarte ispititoare (aveam senzația că fișa postului a fost concepută expres pentru mine, și am aflat cu surprindere mai târziu că nu era așa) avea de rezolvat două dileme majore. Prima avea de-a face cu faptul că, în calitate de membru fondator în bordul Colegiului Wurmbrand din Iași (pe care îl descriam atunci ca pe „cel mai bun lucru pe care l-am făcut în viața mea”), aveam responsabilitatea principală pentru efortul de fundraising, și socoteam că este iresponsabil să părăsesc această poziție fără un înlocuitor. Soluția la această problemă a venit însă rapid și providențial, uuul intre prietenii noștri americani care locuia atunci în Iași oferindu-se, fără a-i spune eu ceva despre dilema mea, să preia această responsabilitate. Peste ani aveam să plătim un preț pentru această ofertă, dar nu despre asta este vorba acum.

A doua mea dilemă era și mai complicată. Cel care trebuia să fie șeful meu în echipa regională a World Vision îmi spusese că dacă primesc această slujbă va trebui să mă mut la Viena, unde era localizată echipa. I-am spus atunci că nici nu mă gândesc la așa ceva, oricât de ispititoare este poziția, deoarece eram implicat într-o mulțime de inițiative în țară, colegiul fiind doar una dintre ele.

A urmat o vară de frământări teribile. Nu reușeam nicicum să mă decid dacă această ofertă era chemarea lui Dumnezeu sau ispita celui rău. Niciodată nu mi-aș fi închipuit că diferența între iad și rai este subțire ca o foaie de hârtie. Timp de câteva luni m-am consultat, fără prea mare folos, cu zeci de prieteni cu privire la această decizie. Spre finalul verii m-am întâlnit pe Sam Kamaleson la o conferință undeva în Europe de est. L-am rugat să-mi acorde câteva minute și i-am împărtășit dilema mea. Văd și acum masa lungă, acoperită de mușamaua de plastic, în sala de mese unde am avut discuția. După ce m-a ascultat, Sam mi-a spus să insist cu decizia mea de a lucra pentru echipa regională, fără a pleca din țară. Argumentul lui suprem a fost: „You should serve from the strength of a community.” (Slujirea ta ar trebui să-și aibă rădăcinile într-o comunitate.)

În octombrie 1999 am mers la Viena pentru interviul final. Vice președintele regional, Philip Hunt, un fost jurnalist australian, maree pasionat de Rene Girard, cel mai bun șef pe care l-am avut vreodată în viața mea, m-a întrebat: „Ei, cum ești.” I-am zis: „Sunt speriat de moarte. N-am avut niciodată în viața mea un interviu pentru o slujbă.” Și am adăugat, glumind, oarecum: „Eu sunt comunist. Nouă ni se dau slujbe și ni se iau slujbe. Nu aplicăm niciodată pentru ele.” La care Philip, râzând, mi-a spus: „Stai liniștit. Ne cunoaștem bine. Nu va fi niciun interviu. Accepți slujba sau nu?” Răspunsul meu, întărit de încurajarea primită de la Sam a fost: „Dacă condiția este să mă mut la Viena, atunci n-o iau.” Spre surprinderea mea, Philip a răspuns: „Stai liniștit. Am socotit și este mai ieftin pentru noi dacă rămâi în Romania.”  La care eu am răspuns: „ Nu știu dacă-mi place argumentul, dar îmi place concluzia.” Și am semnat pe loc contractul de angajare. Fără nicio negociere. V-am spus deja.  Un „comunist” nu negociază. Acceptă sau refuză. Spre deosebire de nenorociții de capitaliști care știu să de vândă mai bine decât fetele de pe centură

Nu știu nici acum dacă am făcut bine sau rău. Nu în privința slujbei. Cu privire laa asta nu am aavut niciodată îndoieli. A fost cel mai bun lucru care mi s-a întâmplat vreodată. În privința mutării la Viena cred că am greșit. Dacă făceam, veniturile mele ar fi fost cel puțin duble. La fel în privința faptului că nu am negociat nimic. Mai târziu am realizat cât de mult am pierdut din pricina aceasta. Dar ce știam eu? Cum v-am spus, prostovan de „comunist”. 🙂

Antichristul lui F. Nietzsche

Danut Jemna despre Anticristul lui Nietzsche.

Alteritas

Invitația la lectură a acestei cărți poate ridica obiecții din partea unui creștin sau chiar a oricărui cititor aflat la început de secol al XXI-lea. Se poate considera că este o pierdere de vreme citirea unui text care combate creștinismul sau că ar putea strica echilibrul credinței afirmațiile dure și tranșante ale unui filosof vădit pornit împotriva a tot ceea ce reprezintă și a ceea ce a produs comunitatea creștină de la nașterea ei și până în prezent. De asemenea, unii ar putea invoca argumentele unor autori potrivit cărora Nietzsche nu merită citit pentru că nu este un filosof autentic, că nu a construit un sistem coerent de idei și nici nu a contribuit cu ceva la dezvoltarea gândirii filosofice, ci a produs o serie de texte aforistice dominate de nota personală a propriilor crize și frustrări.

View original post 833 more words

Brian McLaren – Recognising Our Biases

Brian McLaren

People can’t see what they can’t see. Their biases get in the way, surrounding them like a high wall, trapping them in ignorance, deception, and illusion. No amount of reasoning and argument will get through to them, unless we first learn how to break down the walls of bias. . . .

Confirmation Bias: We judge new ideas based on the ease with which they fit in with and confirm the only standard we have: old ideas, old information, and trusted authorities. As a result, our framing story, belief system, or paradigm excludes whatever doesn’t fit.

Complexity Bias: Our brains prefer a simple falsehood to a complex truth.

Community Bias: It’s almost impossible to see what our community doesn’t, can’t, or won’t see.

Complementarity Bias: If you are hostile to my ideas, I’ll be hostile to yours. If you are curious and respectful toward my ideas, I’ll respond in kind.

Competency Bias: We don’t know how much (or little) we know because we don’t know how much (or little) others know. In other words, incompetent people assume that most other people are about as incompetent as they are. As a result, they underestimate their [own] incompetence, and consider themselves at least of average competence.

Consciousness Bias: Some things simply can’t be seen from where I am right now. But if I keep growing, maturing, and developing, someday I will be able to see what is now inaccessible to me.

Comfort or Complacency Bias: I prefer not to have my comfort disturbed.

Conservative/Liberal Bias: I lean toward nurturing fairness and kindness, or towards strictly enforcing purity, loyalty, liberty, and authority, as an expression of my political identity.

Confidence Bias: I am attracted to confidence, even if it is false. I often prefer the bold lie to the hesitant truth.

Catastrophe or Normalcy Bias: I remember dramatic catastrophes but don’t notice gradual decline (or improvement).

Contact Bias: When I don’t have intense and sustained personal contact with “the other,” my prejudices and false assumptions go unchallenged.

Cash Bias: It’s hard for me to see something when my way of making a living requires me not to see it.Conspiracy Bias: Under stress or shame, our brains are attracted to stories that relieve us, exonerate us, or portray us as innocent victims of malicious conspirators.

(Brian McLaren, Why Don’t They Get It? Overcoming Bias in Others (and Yourself) (Self-published: 2019), e-book., as quoted by Richard Rohr)

Chip și asemănare

Danut Jemna continua aici demersul lui antropologic cu discutia, de origina patristica, a distinctiei intre conceptele de chip si asemanare in definirea omului.

Alteritas

Distincția chip (eikon, imago) – asemănare (homoiosis, similitude) provine din tradiția biblică a Vechiului Testament. În Geneza 1:26, referatul biblic despre creație ne spune: „atunci Dumnezeu a zis: să facem om după chipul nostru, după asemănarea noastră”. La o analiză atentă, se poate observa că sintagma aceasta mai apare o singură dată în Biblie, tot în Vechiul Testament, și se referă la nașterea unui om. În Geneza 5:2, textul Scripturii afirmă că lui „Adam i s-a născut un fiu după asemănarea sa, după chipul Său”.

View original post 2,011 more words

Walter Brueggemann – Ash Wednesday. An Old Identity Made New

Walter Brueggemann

Seek the LORD while he may be found,
call upon him while he is near;
let the wicked forsake their way,
and the unrighteous their thoughts;
let them return to the LORD, that he may have
mercy on them,
and to our God, for he will abundantly pardon.

—Isaiah 55:6–7

These verses are a familiar call to worship or a call to repentance, not a bad accent for Lent. The face of God shown here is of a Lord near at hand, ready to forgive, a God of grace. But this is a God to whom a turn must be made, a God of demand, a God of demand ready to be a God of grace . . . not just hard demand, not just easy grace, but grace and demand, the way all serious relationships work.

The imperative is around four verbs, “seek, call, forsake, return,” good Lenten verbs. But this is not about generic repentance for generic sin. I believe, rather, the sin addressed concerns for Jews too eager to become Babylonians, too easy to compromise Jewish identity, Jewish faith, Jewish discipline—in order to get along in a Babylonian empire that had faith in other gods with other disciplines. The imperatives are summons to come back to an original identity, an elemental discipline, a primal faith.

I suggest, moreover, that these are just about the right imperatives for Lent among us Christians. For I believe the crisis in the U.S. church has almost nothing to do with being liberal or conservative; it has everything to do with giving up on the faith and discipline of our Christian baptism and settling for a common, generic U.S. identity that is part patriotism, part consumerism, part violence, and part affluence.

The good news for the church is that nobody, liberal or conservative, has high ground. The hard news is that the Lenten prerequisite for mercy and pardon is to ponder again the initial identity of baptism . . . “child of the promise,” . . . “to live a life worthy of our calling,” worthy of our calling in the face of false patriotism; overheated consumerism; easy, conventional violence; and limitless acquisitiveness. Since these forces and seductions are all around us, we have much to ponder in Lent about our baptismal identity.

Lent is a time to consider again our easy, conventional compromises and see again about discipline, obedience, and glad identity. And the climax of these verses:

that he may have mercy . . .
for he will abundantly pardon.

Isa. 55:7
The word to the compromised deportees is that God’s face of pardon and mercy is turned exactly to the ones who reengage an identity of faith.

God of grace and demand, you challenge us to reclaim our baptismal identity as those whose lives are built on your call and your promises—not on the easy, seductive forces around us. Stir our hearts that we may engage your transforming word anew and rediscover its power to save. Amen.

(Brueggemann, Walter – A Way Other Than Our Own. Devotions for Lent, 2017)

Richard Wurmbrand (1909-2001) – Defender of Persecuted Christians

Richard Wurmbrand (sketch by Cristi Bandi)

NOTE: Today is Wurmbrand Feast Day, the celebration day of a Protestant ‘saint’. I share with you here the short presentation of this ‘man of faith – man of justice’, done by Adina Petric for the St Nicholas Project.

Richard Wurmbrand, who earned the name of ‘the Apostle Paul of the Iron Curtain’, was one of the most striking preachers of the 20th century and fought to defend the rights of persecuted Christians.

Wurmbrand was born into a Jewish family in Bucharest, the capital of Romania, in 1909. As a young man he was attracted by the Communist movement, but he soon realised that its promises were false ones. His life was transformed after he met a carpenter who gave him a Bible. His reading of Scripture and the experience of meeting other believers led to his conversion to the Christian faith.

During the Second World War, Wurmbrand was involved in undercover missionary work and helped many Jews to survive. He also preached in numerous air raid shelters and was arrested a number of times.

Wurmbrand continued his missionary activities even after the coming to power of the Communist Party in Romania, although he knew that the authorities regarded what he was doing as illegal. This led to his arrest by the Communist authorities in February 1948. For eight years he was held in solitary confinement under a false name. At first the authorities said that he had fled the country, but later a number of Communist agents posing as former detainees suggested to his family that he had in fact died in prison. He was freed in 1956, but two years later he was imprisoned again, this time for six years.

Pastor Wurmbrand was finally released in 1964 as a result of a general amnesty of prisoners and settled in the United States with his family. While he was in Philadelphia, he happened to be passing a public demonstration in support of the Communist regime in Vietnam. The demonstration was suddenly interrupted by an unknown person who claimed to have a doctorate in Communism. As he spoke these words, he showed the crowd the scars of old wounds on his chest and back as evidence of the torture to which he had been subjected. Then the stranger – no other than Wurmbrand –exhorted those present to side with the victims and not with the torturers.

Later, Wurmbrand gave evidence before the US Senate Committee on Internal Security. As a result, news of the atrocities Christians were suffering in Communist countries spread throughout the world.

While in America, he founded Voice of the Martyrs, an organisation that fights against the persecution of Christians by Communist regimes anywhere in the world.

Richard Wurmbrand died in 2001. His legacy – quite apart from his Christian testimony and his books – can be summed up in his own words: “In all that I have suffered alongside my brethren in the faith, it is Jesus Christ alone that I want to be seen. He is the one who kept us in the faith and gave us the power to be victorious”.

Ash Wednesday 2021

Today is the beginning of Lent, a period of spiritual preparation for Easter. In Western churches this is marked by the application of ashes on the forefront, as a sign of repentance.

We ask sometimes ‘what should I give up?’ for this period of fasting. Here are some suggestions coming from St Francis.

Dr. George Ille, Asbury Theological Seminary

Iata aici si un interviu al lui Adi Guiu cu dr George Ille, fost coleg de studii la London School of Theology si apoi ca profesor la ceea ce este acum Universitatea Emanuel.

Encounters with Wisdom

View original post

Nu știm să iubim? Nici cu ura nu stăm mai bine

De cercetare de suflet, incepind cu al meu.

dyo

Priviți chipurile marilor creștini: sunt chipuri de oameni care știu să urască mult.

(Nietzsche)

Cu câteva zile în urmă reflectam asupra faptului că sunt ideologiile cele care scot la lumină din noi lupii răutății. Nu știam ce vorbesc, iertați-mă. Nu că n-ar fi adevărat, ce am scris am scris, dar cred că nu ar fi păcat să uităm rădăcina problemei cea vechi, traince și vârtos înțepenite în pământul sterp al omeniei noastre.

Neintenționat, Nietzsche rostea un adevăr, deși sunt convins că avea altceva în minte atunci. Orice sfânt este dator pe acestă lume să împlinească nu doar porunca iubirii, ci și sfânta și nu mai de el știuta chemare la ură. O ură desăvârșită, ca cea a lui David (Psalm 139), numai că orientată spre acei vrășmași ai Domnului pe care îi hrănim la sân, pe ascuns, cu o vinovată grijă, amestecată cu rușine și cu scârbă.

 „Căci…

View original post 396 more words

dr. Adonis vidu, professor of THEOLOGY, GORDON-CONWELL THEOLOGICAL SEMINARY, BOSTON

An interview with one of my best students.
Really worth listening to.

dr. Adonis vidu, professor of tHEOLOGY, GORDON CONWELL SEMINARY, BOSTON – Encounters with Wisdom (encountersofwisdom.com)

Getting to know Danut Manastireanu

Danut (by Evelina Noane)

Note: I was asked recently by my Episcopal parish in Glasgow to write a few things about myself for The Koin, the monthly church bulletin, following more or less a prescribed set of questions. Since some of those who join my blog list might not know me so well, I decided to also copy the text here.

* * *

I was born on St Andrew’s day of 1954, in Iasi, the second largest city of Romania. I grew up in a poor family, in a house that my father built with his own hands. I studied Economics and I worked for about ten years as an economist, making prices for new products in a plastic factory. In 1987 I lost my job at the pressure of the communist secret police, because I defended a friend who was imprisoned for smuggling Bibles. I then worked as an unqualified worker, making funeral monuments, until after the fall of Ceausescu regime.

In 1993 I came to the UK to finalise my theological studies at London School of Theology. In 1994 I got my MA in Biblical and Contemporary Hermeneutics and, after beginning my doctoral studies at the same school, I returned home and I started teaching theology in various universities in the Romania and abroad. In 2004 I have defended my PhD in Theology with a thesis on Eastern Orthodox Ecclesiology.

From 1999 to 2016 I worked as Director for Faith & Development for the Middle East & Eastern Europe Region of World Vision International, a Christian HGO working in community development, microcredit, and relief. I oversaw the design of strategies for Christian witness, church relations, spiritual formation and inter-faith, for ten countries in the Balkans, the Middle East and Central Asia.

I moved to Scotland two years ago, to be closer to my two children and five grandchildren (one girl and four boys, 20 to 14 years old). My son was for ten years a minister in the Church of Scotland and last year he made a career move, into psychotherapy, also his wife’s profession. My daughter, who moved here with her family about five years ago, is a nurse at Glasgow Royal Infirmary.

I am retired now and enjoy spending my time investing in my grandchildren, travelling, when I am allowed and if I can afford (one of my passions – I visited already about seventy countries), reading, watching movies, listening to music. I also spend time in mentoring virtually young people and in writing (mostly in the area of theology and religion, but I am also planning to start writing my memoirs). I have a blog where I write sometimes, in Romanian, French and now more in English. I work currently as editor of a second large volume of a collective book on Romanian Protestant communities (the first one, 800pp, came out in 2018).

I grew up in a little Brethren church, but when I was a teenager, I became disenchanted with the other-worldly kind of faith preached there and I became interested in Marxism. When I was close to eighteen, I went through a personal crisis and I realised Marxism could not be of much help, which brought about my conversion experience. I was then baptised, in 1972, and I joined a Baptist church, where I became soon the youth and student leader. My Christian activism (which also included some years the involvement in a dissident movement fighting for Christian rights) and my regular meetings with foreign believers brought me under the attention of the secret police until after the fall of communism. Their surveillance activities are recorded in about 2,000 pages of documents, to which I got access about twenty years ago and I published them in digital form on my blog (or course, in Romanian).

During my theological studies, especially through interaction with Orthodoxy I became more historically rooted, more liturgical and more sacramental then an evangelical could ever comfortably be and on June 21, 2009 I was confirmed by Bishop James Johnson in the Anglican Church of Resurrection in Bucharest, Romania. I was probably the only Anglican in my city, maybe besides some temporary expatriates. I worshiped quite rarely in Anglican churches, mostly when I travelled. Glasgow is the first place where I can be a member of an Episcopal parish and worship regularly in my church. I am theologically a post-conservative, post-evangelical (maybe even ex-vangelical) high church Eastern Anglican (‘Eastern’ because of the strong influence of Eastern Orthodoxy theology on my thinking). By the way, I was happy to see that Episcopalians here say the Creed without filioque, an important point of conviction for me, theologically.

I am passionate about Celtic spirituality, and Iona is my incredibly special ‘thin place’. I have asked my son and my oldest grandson that after I die, they spread my ashes on Dun I, the highest point on the island. In fact, it is on Iona, on my first visit there with my son, in 2001, that our Scottish pilgrimage began. I have been there five times and most of the people I brought to that sacred island came away changed and enlightened. I also love Lindisfarne, where I took my son, Daniel, on a little retreat, just before he was ordained.

For reasons too complex to explain here, leaving my job in World Vision was quite traumatic (and costly, more than financially). For some, until I got my pension, and after, I survived spiritually mostly by listening to the psalms, in the Audible Cambridge Liturgical Version, translated and red by my friend David Frost). This was then almost exclusively my Bible intake, outside of church. Psalm 71 was especially relevant for my sitution. I think I have listened to it at least one hundred times. In terms of prayer, Celtic ones speak most powerfully to me. I have created a Romanian version of this well-known blessing, which is sang now in some churches in Romania:

May the road rise to meet you
May the wind be always at your back
May the sun shine warm upon your face
May the rains fall soft upon your fields
And ‘til we meet again
May God hold you
In the hollow of His hand.

Church music is extremely important for me. As a high Anglican, I prefer the classic hymns, maybe in contemporary poetic rendering, rather than the poor quality worship music, let alone superficial, human-centred, therapeutic theology of the verses, sang in many churches today (another reason why I left evangelicalism and I seek often cathedral worship, Evensong being one of my favourite services). I wish we sang from the Church Himnary, but who am I to say. I am just a poor immigrant. 😊

Finally, I am passionate about the writings of Franciscan fr. Richard Rohr (whom I had the opportunity to meet once in Romania). His book Falling Upward. A Spirituality for the Second Half of Life I read countless times and I highly recommend it to everyone here.

Thanks for the opportunity to share with you all and thank you for receiving me in your church. I tend to be quite shy with people I do not know well. So, this may be one in a lifetime opportunity. God bless you all!

Sensul căsătoriei

Cu acest text, Danut Jemna reia seria lui de reflectii antropologice.

Alteritas

Răspunsurile posibile cu privire la sensul căsătoriei au rădăcini culturale și sociale foarte variate. În mod repetat, în diverse culturi și timpuri, se spune că ne căsătorim pentru că: așa este ordinea firească a lucrurilor; ne-o cere societatea sau familia; așa reușim să rezolvăm onorabil problema sexualității; în acest mod ne asigurăm continuitatea numelui și a speciei; astfel se poate organiza societatea umană în mod coerent și stabil etc.

View original post 1,486 more words

A apărut “Personajul și persoana” de Paul Tournier

O carte cu adevarat valoroasa, si rara prin profilul ei, pe care o recomand cu cea mai mare incredere tuturor prietenilor mei. Aparitia ei este si implinirea unui vis. Multumesc, Lady Di.
Si Editura decenu.eu.

lumea adam(a)ică

Scriam aici despre cartea lui Paul Tournier, Personajul și persoana. Iată că a trecut mai bine de un deceniu până să am ocazia să țin în mână cartea. Și peste acest deceniu a făcut punte Editura Decenu.eu.

paul_tournier

Tuturor celor implicați în a scoate de pe linia moartă publicarea cărții le transmit felicitări și recunoștință. E o mică-mare minune! Țin minte că traducerea s-a făcut într-o vreme când conta să ai pe raftul bibliotecii dicționarele în format tipărit, cât mai la zi dacă era cu putință, când nu aveai acces la dicționare performante online. De aceea, editarea, corectura, redactarea indexului, tehnoredactarea și toate celelalte intervenții asupra textului sunt deosebit de valoroase și absolut necesare pentru a-i spori calitatea și impactul asupra cititorilor.

Pentru a vă îmboldi la achiziția și lectura ei, aș reitera parțial ultimul pasaj din postarea mea de acum mai bine de 12 ani:

Personajul şi…

View original post 90 more words

O carte importantă și pentru noi: Geniul creștinismului, de René de Chateaubriand

Danut Jemna face prin acest text o utila introducere la cartea lui Chateaubriand Genul crestinismului – cea pe care o dezbate acum grupul de lectura pe care il conduce de circa 20 de ani, evocind scrierea romanticului francez in cotextul postmodern al societatii romanesti actuala.
O invitatie la lectura.

Alteritas

Iată o carte esențială pentru literatura europeană, dar care este puțin cunoscută în România. Singura traducere în limba română datează din 1998 și este o versiune abreviată a textului francez care a cunoscut mai multe forme și ediții. Această lucrare merită atenția cititorului actual și de la noi din cel puțin două motive.


View original post 1,097 more words

Teofil Stanciu – Reflectia teologica

Teofil Stanciu

Pentru a oferi o mai larga expunere acestui text, public aici, cu permisiunea lui Teo, o reflectie impartasita de el astazi pe Facebook, cu privire la necesitatea reflectiei teologice in contextul evanghelic romanesc, o tema despre am scris si eu adesea.

_____________

Reflecția teologică – o nevoie permanentă

La scurtă vreme după înălțarea lui Isus Hristos, Biserica primară a simțit nevoie să adauge la Scripturile iudaice propriile scrieri. Asta deși se împlinise făgăuința revărsării Duhului Sfânt și, teoretic, se puteau lipsi de texte scrise.
La finalul secolului I și începutul secolului II, pe lângă scrierile apostolilor (autentice sau apocrife), s-a simțit nevoia altor scrieri. Și iarăși ale altora pe lângă cele care au intrat în canon. Patristica stă mărturie.

În vremea Reformei, nu au fost de ajuns scrierile lui Luther, ci a scris și Zwingli, și Calvin, și Simon, și Hubmaier, și Tyndale, și Bucer etc. Și marii predicatori evanghelici au scris: de la Edwards, la Spurgeon, Moody sau Billy Graham.
La scurtă vreme după izbucnirea mișcării penticostale, mai mulți lideri ai ei s-au apucat să scrie. Acest fapt e valabil și pentru România: după ce au trăit experiențele ca atare, credincioșii aveau nevoie să-și interpreteze și să-și înțeleagă teologic aceste experiențe.

Ce a determinat nevoia de a scrie? Noi contexte, noi întrebări, noi probleme ale epocii, noile mentalități etc. Fiecare epocă, fiecare cultură, fiecare limbă are nevoie de reflecție teologică adaptată contextului. Nu se face teologie la fel în epoca fizicii clasice și în epoca fizicii cuantice. Nici în comunism ca în postcomunism.

Așadar, și contextul evanghelic are mare nevoie de reflecție teologică și încă una adaptată nevoilor. Sunt bune și traducerile… în lipsă de altceva, dar nevoile locului ar fi mult mai bine să primească răspunsuri născute din frământările unor autori români. Iar ideile lor ar trebui să circule printre credincioși.
Se întâmplă asta, dar nu într-o măsură suficientă. Există numai revistele cultelor cu politici editoriale complicate și restrictive. Blogurile nu au reușit să suplinească în măsură satisfăcătoare lipsa unor mijloace adaptate la nevoile actuale. Cele mai vizitate site-uri evanghelice propun adesea scrieri mediocre. În sine nu ar fi o problemă dacă nu s-ar limita la astea ca și când ar fi tot ce există disponibil pe piață.

Cărțile… nu au foarte mare trecere. Probabil nici cel mai bun marketing. În orice caz, am fost de mai multe ori surprins să fiu întrebat de oameni care citesc despre cărți deja existente pe piața românească de câțiva ani… Probabil că fenomenul editorial (atâta cât e el) nu beneficiază de o atenție constantă decât în puține cazuri.

Nu există o publicație care să se ocupe de apariții și să recenzeze. Nu avem vreun clasament anual al aparițiilor. Nu avem premii acordare cărților, editurilor sau autorilor pentru o apariție de excepție. În esență, nu există nimic sistematic ce să vizeze promovarea cărții în general și a cărților scrise de români, în special.
Deci este și loc și nevoie de stimularea reflecției teologice românești pe toate palierele. Cred că cel mai bine stăm totuși la producțiille academice (care rămân însă în circuit închis – când ați citit ultima dată din pură curiozitate sau din nevoia de a vă lămuri o frământare o teză de doctorat sau un articol academic?) și la cele foarte slabe care umplu internetul cu fel și fel de aberații teologice.

The Importance of the Creed in the Present

A short chapter from the work of Romanian Protestant theologian Danut Jemna on the Creed, titled ‘I Believe because It Is NOT Absurd’ (by Eikon Publishers), which is presently evaluated for being published in the English language.

Alteritas

Astăzi va avea loc evenimentul lansării cărții apărute la finele anului trecut la editura Eikon. Pentru cei interesați, adaug aici un pasaj din lucrare tradus de Monica Cure.

View original post 1,076 more words

Dictionar de idei si ideologii – Ce este secularizarea?

Ce este secularizarea? – YouTube

In caz ca vreti sa urmariti acest dialog.

Isus al meu, de G. Liiceanu (4)

Danut Jemna incheie aici seria lui de comentarii pe marginea cartii lui Gabriel Liiceanu, Isus al meu. O analiza lucida, fara excese apologetice și fara orgolii eclesiale ofuscate. Un exemplu de echilibru rareori intilnit in spatiul religios romanesc.

Alteritas

Încheiem discuția asupra cărții Isus al meu cu câteva observații pe marginea ultimelor două capitole. Parcă contrar așteptărilor, curba de tensiune a cărții începe să scadă și impresia este că punctul culminant al analizei filosofului român s-a consumat undeva în capitolul al treilea, în care sistematizează concepția sa despre cunoașterea religioasă și le refuză credinței și revelației locul la masa adevărului.

View original post 1,612 more words

Ce este secularizarea? (Dicționar de idei și ideologii 7)

Mihai Maci Dănuț Mănăstireanu

Joi 7 ianuarie, ora 20.00, în direct, pe Facebook și YouTube.

Invitați: Mihai Maci și Dănuț Mănăstireanu

Secularizarea nu se referă la dispariția religiei, ci la cunoașterea acesteia. Pe de o parte, Modernitatea – cu deschiderea ei – duce la pierderea unității religioase a omului medieval european și la compararea sistemului lui de credințe și de practici ritualice cu cele ale altor culturi. Pe de alta, creștinismul însuși se divide (de la un moment dat tot mai accelerat), se confruntă – timp de peste un veac – și nu-și găsește liniștea decât depășind conflictul religios printr-un acord rațional. Știința ce se naște în secolul XVII va disloca explicațiile imediate și voluntariste ale tradiției, opunându-le nu doar procesul deductiv al cunoașterii moderne, ci și puterea modelatoare a tehnologiilor, care au schimbat fața lumii și destinele oamenilor. În fine, creștinismul însuși intră într-o lungă perioadă de reflecție, de la traducerea Bibliei în limbile vernaculare, la confruntarea cu alte tradiții, cu știința și cu lumea pe care modernitatea a construit-o. Secularizarea nu e nimic altceva decât proiecția felului în care lumea modernă se raportează la creștinism și acesta din urmă își înțelege rosturile în modernitate. Timpul pe care ne e dat a-l trăi nu e unul lipsit de religie; atâta doar că aceasta și-a pierdut rolul central și universal pe care-l avea pentru omul medieval. Provocarea secularizării nu e aceea a ateismului invadator, ci aceea a unei credințe, deopotrivă smerită și surâzătoare.În cadrul acestei noi emisiuni, invitații noștri vor încerca să facă deosebirea între sistem de doctrină și ideologii. De asemenea, ei ne vor propune să vorbim despre mai multe concepte fundamentale, precum secularitatea, secularizarea, de-secularizarea sau chiar secularismul. Nu va fi evitat nici subiectul riscului produs de analfabetismul religios în contextul resurgenței sacrului în spațiul public și în cel al implicării religiosului în sfera publică.

Isus al meu, de G. Liiceanu (3)

Danut Jemna face in acest text o analiza a capitolelor 3 si 4 ale cartii Isus al meu, de Gabriel Liiceanu.

Alteritas

Următoarele două capitole ale cărții Isus al meu ne aduc în atenție două teme care, la prima vedere, sunt foarte diferite. Capitolul al treilea este unul tehnic și pare puțin artificial în toată structura lucrării, dar reprezintă partea pe care autorul este posibil să fi dorit neapărat să o introducă, pentru că aduce în discuție un subiect fin abordat de pe terenul competențelor sale profesionale și intelectuale. Însă avem de a face cu un text eterogen, destul de greu de urmărit pentru cititorul neavizat și care poate fi amendat în multe privințe de către cei care au cunoștințe de filosofia cunoașterii.

View original post 1,485 more words

Isus al meu, de G. Liiceanu (2)

Al doilea text al lui Danut Jemna despre Isus al meu, de Gabriel Liiceanu

Alteritas

În capitolul al doilea al lucrării Isus al meu, G. Liiceanu ne propune o analiză a unicității lui Isus, a singularității persoanei și vieții sale, cu ajutorul unei abordări de tip filosofic. Autorul interacționează critic cu concepția teologică a comunității creștine care susține unicitatea lui Cristos prin trimitere la originea sa divină, ca Fiu etern al Tatălui care s-a întrupat și a venit în lumea noastră. Pentru G. Liiceanu, aceste coordonate teologice fac parte din dimensiunea mitică a religiei creștine și consideră că apelul la asemenea enunțuri nedemonstrabile nu aduc nici un folos cu privire la înțelegerea profundă a importanței lui Isus în istoria omenirii.


View original post 1,209 more words

What Is Happening These Days in Cuba

[The press all over the world, including Romania, is utterly blind to the current events in Cuba. That is why I asked a friend of mine there to share with us about the situation. Here is what he wrote.]

This year has been really tense, because of the economic pressure from Trump admin. Covid added to it but Cuban gov had a great opportunity to open the economy. They did some reforms but not what people expected or needed. One of the most infamous ones was the opening of stores where you can only buy using foreign currency such as dollars, euros and so on through a magnetic card (no cuc [Cuban convertible] and no Cuban pesos allowed). It’s impossible for Cubans to get that money into the card in a legal way, the only way is some have to send it to you from overseas, it’s persecuted to change currency form hand to hand. So now “normal” stores are being changed into these new kind of stores so Cubans have ever less options which means very long lines, scarcity and strict controls on what you buy. In 2020 covid has been maybe the smallest of our problems.

Small and individual protests, memes and articles have been circulating in social media criticizing everything, also there were some attempts to organize strikes but with no much success 

Then a few days ago a Cuban rapper recorded a video with offensive lyrics to the government. The rapper was put in jail (normal procedure here) but this time a group of artists and activists called “Movimiento San Isidro” (MSI) decided to do a meeting at their leader’s house to protest by reading poetry and making indoor art and show it online. The government started once again to harass them, they closed their street to prevent anyone to join them or provide them food and water. MSI answered declaring a hunger strike, some of them even declared hunger and thirst strike. This lasted like 10 days under violent arrestment which Cubans were able to follow online.

Then on Nov 26 police decided to invade the house and take everyone out of there by force. Social Media went off during a couple of hours, people started to fear the worst. When the internet came back people were really angry demanding to know where the group was taken. The women appeared in their houses a few hours later but most of men were still missing.

On Nov 27 a group of artists decide to go to Culture Ministry demanding to meet with the “Ministro”, they were around ten. Security didn’t allow them to get in so they started posting on social media and more artists started to show up by night time they were over 300, some say 500 demanding to talk, among them some of the MSI managed to arrive. They were able to meet with the “vice ministro” by midnight while government cut power in the zone and once again tried to prevent people to send food and water to the protesters. But nobody moved. That night the group didn’t achieved much really, but the whole nation was watching on Facebook mostly. Since 1994 and the “Balseros” crisis nothing like that happened. 27th of November will be remember as an historic day.

Since that day the government is trying hard to defame the protesters and portrait them as mercenaries or even terrorists. But that protest has inspired youth from all over the country to replicate it and to try to organize more protests. Now people want to protest those new stores, to protests lack of freedom of expression, to protests police brutality, to protest for the liberation of this rapper (by the way: the leader of MSI and another very famous political prisoner were freed today, 2 in just 1 day, that’s very telling). It’s a wave, an awakening of this generation. Nobody can tell where we are heading, nobody could predict what was about to happen that 27th of November and the after shocks. There are even people attacking the new stores (although I think that is part of the government strategy to justify the heavy militarization of Havana that started yesterday).

This is only part of what’s happening, my friend, but literally every hour something new appears. One thing is certain and there’s a phrase circulating on social media that describes it very well: “They took everything from us and they ended up taking also our fear”. Since Nov 27th maybe communism is still standing, but this nation will never be the same.

Isus al meu, de G. Liiceanu (1)

Danut Jemna, despre Isus al meu, de Gabriel Liiceanu.

Alteritas

În cadrul grupului de lectură din Iași, am început să citim și să discutăm cartea lui G. Liiceanu intitulată Isus al meu. După primele două întâlniri de dialog pe această lucrare, am parcurs introducerea, schimbul de scrisori de la finalul cărții și primul capitol. Fără pretenția unei recenzii sau a unei analize detaliate, câteva aspecte pot fi subliniate în legătură cu aceste pagini de început ale cărții.

View original post 986 more words

Adventul și Postul Crăciunului

Teologul protestant Danut Jemna reflecteaza in acest text asupra sensurilor si importantei pentru viata crestina ale anului liturgic si ale marilor sarbatori crestine, precum cea a Intruparii Domnului.

Alteritas

În tradiția creștină apuseană, anul liturgic este deschis de o perioadă de patru săptămâni care premerg sărbătoarea nașterii Domnului. Acest prim interval din calendarul bisericii a primit numele de Advent, de la termenul din limba latină care înseamnă arătare sau sosire. Este vorba despre o perioadă de timp care focalizează atenția și practica spiritualității creștine pe promisiunea lui Dumnezeu că va trimite în lume un mântuitor care va schimba coordonatele raportării omului la divinitate. Adventul este o invitație la reevaluarea relației dintre Dumnezeu și om, atât în plan personal, cât și comunitar, chiar cosmic. El ne solicită în special disciplina așteptării și virtutea speranței, alături de efortul adâncirii cunoașterii semnificațiilor legate de întruparea Fiului lui Dumnezeu. Tema pregătirii traversează întreaga perioadă de Advent și le cere credincioșilor o muncă de analiză a vieții lor în perspectiva întâlnirii cu Cristos. Accentul cade pe bucuria omului care se deschide să primească darul…

View original post 1,707 more words