Hans Rookmaaker – Rembrandt și Biblia – recenzie la cartea ‘Rembrandt: schițe și gravuri din Biblie’

Rembrabdt - self-portrait1

Rembrandt citea povestirile biblice cu o mare atenție, după care le imagina. Această imaginare, mai întâi cu ochii minții și apoi schițată în fugă pe hârtie ca să poată fi văzută cu ochii fizici – ai lui și ai noștri, din fericire – în această imaginare, așadar, întâlnim tot felul de probleme. Ce vedem de fapt? Încercăm într-adevăr să reconstruim ceea ce vedeau privitorii timpurilor biblice? Dar privitorii aceștia chiar vedeau, vedeau cu-adevărat? Poate că nu vedeau decât un om trecând și nu înțelegeau nimic despre cine era el și ce avea să se întâmple. Noi ce vedem? Ceea ce vedem include și invizibiliul? Ca să fim drepți cu povestirea biblică, trebuie ca invizibilul să fie făcut vizibil? Și a propos de încercarea de a reproduce scene din trecutul antic: chiar e necesar ca totul să fie redat cu maximum de acuratețe posibil – îmbracămintea, casele, peisajul etc., așa cum or fi arătat ele la vremea respectivă? Uneori, desigur, asta e esențial. Să luam, de pildă, afirmația lui Isus despre cămila care trece prin urechile acului: ce-ar putea să însemne? Rembrandt își bazează faimoasa lucrare Copia de o sută de guldeni (lucrarea e cunoscută sub diverse nume, precum Cristos vindecând bolnavi, Cristos primind copilașii, Christos înconjurat de bolnavi, Cristos predicând, deoarece înfățișează mai multe evenimente descrise în Matei 19, inclusiv tânărul bogat, care iese pe poartă în partea dreptă.) pe o exegeză care spune că urechea acului era poarta mică de la poarta mare de la intrarea în Ierusalim. Așadar, în dreapta gravurii vedem o cămilă care trece prin poartă, aluzie la învățătura lui Isus imediat după binecuvântarea copiilor, descrisă în cap. 19 din Matei – copii care sunt și ei prezenți în peisaj. Continue reading “Hans Rookmaaker – Rembrandt și Biblia – recenzie la cartea ‘Rembrandt: schițe și gravuri din Biblie’”

Hans Rookmaaker – O singura carte

Rembrandt - self-portrait3

Când i s-a declarat falimentul, i-au fost vândute toate bunurile din casă, iar catalogul licitației conține lista completă a bunurilor. Pe lângă tot felul de curoizități, carpete frumoase, coifuri etc., avea și multe stampe. Deținea, printre altele, aproape întreaga colecție a matrițelor în lemn și cupru ale lui Durer, precum și o mare cantitate de stampe italiene. În afară de acestea, nu deținuse decât o singură carte – Biblia. Trebuie că Rembrandt avea un mare interes personal în Biblie dacă luăm în considerare numărul foarte mare de picturi, desene și gravuri cu scene biblice. Și, spre deosebire de artiștii barocului romano-catolic, el nu se limitează la povestirile acceptate de tradiție. Dimpotrivă, deseori se ocupă de subiecte care nu fuseseră niciodată exprimate artistic – scene din viața lui David, Iosif povestindu-și visele și multe altele. Ceea ce surprinde în desenele sale, dar și în gravurile și picturile din anii săi cei mai prolifici (anii 50 ai sec. XVII) este felul sobru, limpede în care descrie aceste scene – fără ornamentul baroc, fără gestica teatrală. Ca și alți contemporani ai săi, nu încearcă să fie corect dpdv istoric (asta se va întâmpla abia după 1800), ci se concentrează mai degrabă să pună în lumină semnificația evenimentului, să reverse lumină pe acestă semnificație. Cel mult îl poate pune un turban pe capul lui Avraam ca să indice că povestea se întâmplă în Orientul Mijlociu. Continue reading “Hans Rookmaaker – O singura carte”

Hans Rookmaaker – Intelepciunea lui Rembrandt

rembrandt-van-rijn-self-portrait

Rembrandt este un artist remarcabil. În ce privește natura artei sale, el a fost de-a dreptul o anomalie a vremii lui. Deși niciodată n-a călătorit în sudul Europei, și-a îndreptat privirea înspre arta barocă mai mult decât oricare dintre contemporanii săi, ceea ce i-a influențat adânc opera. Barocul era noul stil artistic al sec. XVII dezvoltat în Italia și Flandra în relație cu Contra-Reforma. Era un stil care relua vechile povestiri biblice și povestirile legate de vieților sfinților și încerca să le redea cu așa o frumusețe, o măreție, o gestică și o grandoare încât credincioșii catolici să fie încurajați în credința lor și convinși de măreția bisericii lor. Acești artiști au pictat o lume de supraoameni cu mușchi excesivi și evidențiind o forță supraomenească, într-un cadru care se potrivea unor astfel de ființe; și pictau ca și când totul era absolut realist, până la ultimul detaliu. În această artă (al cărei reprezentant notabil este pictorul Rubens în Flandra) e ca și cum am privi o scenă pe care, cu culoare și mișcare din belșug, acești supra-oameni joacă o piesă sub cea mai incredibilă lumină de reflectoare. Continue reading “Hans Rookmaaker – Intelepciunea lui Rembrandt”

Contextul teologico-filosofic al operei lui Rembrandt – 3

Rembrandt - self-portrait3

Rembrandt și calvinismul

În acest punct este legitim să ne întrebăm cum anume ne poate ajuta această fugară privire asupra mentalității calviniste olandeze din secolul al 17-lea să înțelegem mai bine opera lui Rembrandt.

Rembrandt a fost, fără îndoială, un artist de succes. Cu alte cuvinte, a fost, în termeni reformați, un om binecuvântat de Dumnezeu. El a fost, de asemenea, așa cum conclud cei care i-au studiat opera, un bun cunoscător al textului biblic, realitate vădită de bogăția de sensuri prezentă în ilustrațiile sale biblice. Interesul lui special pentru Sfânta Scriptură este dovedit, o dată în plus, de ponderea importantă pe care o ocupă tematică biblică în opera sa. Continue reading “Contextul teologico-filosofic al operei lui Rembrandt – 3”

Contextul teologico-filosofic al operei lui Rembrandt – 2

Rembrandt - selfportrait2

Calvinismul

Kenneth Clark, autorul cărții citate mai sus, afirmă în serialul BBC care a fost realizat pornind de la cartea sa, că ceea ce a caracterizat opera artistică a lui Rembrandt a fost „nevoia de adevăr”, așa cum a fost ea formulată de gândirea Reformei protestante.

Olanda, în timpul lui Rembrandt, stătea sub semnul teologiei calviniste. Aceasta își trage numele de la opera teologului francez Jean Calvin (1509-1564), care a activat cea mai mare parte a vieții lui la Geneva, și a fost, alături de Martin Luther (1483-1546) și de Huldrych Zwingli (1484-1531), părintele protestantismului.

Calvinismul, care se naște în secolul al 17-lea, este însă mult mai mult decât o expresie a teologiei lui Calvin transpusă în condițiile secolului care i-a urmat acestuia. El reprezintă, pe de o parte, o dezvoltare a acestuia în parametrii și cu metodele scolasticii medievale, și, pe de alta, o reacție la Contrareformă (sau, mai precis, la reforma catolică, după Conciliul de la Trento, 1545-1563), dar și la ruptura dintre arminieni (reformați care credeau în liberul arbitru) și calviniști (reformați care credeau în predestinare), la începutul acelui secol, ceea ce a dus la rigidizarea dogmatică a unor puncte din teologia lui Calvin, mult dincolo de parametrii acesteia. Este vorba mai ales de cele legate de alegerea suverană a lui Dumnezeu pentru mântuire (așa-numita „predestinare”). Continue reading “Contextul teologico-filosofic al operei lui Rembrandt – 2”

Contextul teologico-filosofic al operei lui Rembrandt – 1

Incep sa public aici, in serial, prezentarea pe care am facut-o astazi la Casa Pogor din Iasi, in cadrul Prelegerilor Centrului Schuman.

Separat voi publica traducerea unor texte despre despre Rembrandt, scrise de criticul de arta Hans Rookmaaker, si traduse de Mari Blaj, care le-a prezentat in cadrul acestei reuniuni.

Rembrabdt - self-portrait1

Rembrandt artistul

Rembrandt Harmenszoon van Rijn (pronunțat ˈrembra:nt ˈharme(n)soːn van ˈrein) – 1606–1669 – este probabil cel mai important pictor olandez din toate timpurile și unul dintre cei mai apreciați pictori din întreaga istorie a artelor plastice europene. El a fost precedat în spațiul cultural al Țărilor de jos de genii ale picturii precum Hieronymus Bosch (1450-1516) ori Peter Bruegel cel Bătrân (1525-1569) și a fost contemporan cu pictori de mare calibru, precum Frans Hals (1582-1666) și Jan Vermeer (1632-1675).

Pictorul a excelat în arta portretului (și a autoportretului), prin intermediul căreia a ilustrat sufletul unei epoci de mare efervescență spirituală și artistică în istoria Europei. Rembrandt a fost, de asemenea, un maestru al clar-obscurului. Jocurile de umbre și lumini din tablourile lui au fost o sursă de inspirație deopotrivă pentru poeți, pentru filosofi și pentru teologi, la fel ca și lucrările lui pe teme biblice. Poate că tocmai de aceea a fost el numit „unul dintre marii profeți ai civilizației” (Kenneth Clark, Civilisation: A Personal View, New York: Harper & Row, 1969, 205). Continue reading “Contextul teologico-filosofic al operei lui Rembrandt – 1”

Rembrandt – omul unei singure carti – UPDATE

Rembrandt

Cu ocazia gazduirii, de catre Casa Pogor, a expozitiei de gravura ”Rembrandt, scene biblice”, Centrul de Studii Europene Robert Schuman a dedicat una din seriile prelegerilor de anul acesta marelui pictor, sub titlul de ”Rembrandt – Omul Unei Singure Cărți”.

Prelegerea are loc sâmbătă dimineața, 1 noiembrie, ora 10.30, la Muzeul Literaturii Române Iași (Casa Pogor, in Copou).

* * *

Iata doua imagini de la reuniunea de astazi.

2014-11-01 11.11.56 2014-11-01 11.38.48