Contextul teologico-filosofic al operei lui Rembrandt – 2

Rembrandt - selfportrait2

Calvinismul

Kenneth Clark, autorul cărții citate mai sus, afirmă în serialul BBC care a fost realizat pornind de la cartea sa, că ceea ce a caracterizat opera artistică a lui Rembrandt a fost „nevoia de adevăr”, așa cum a fost ea formulată de gândirea Reformei protestante.

Olanda, în timpul lui Rembrandt, stătea sub semnul teologiei calviniste. Aceasta își trage numele de la opera teologului francez Jean Calvin (1509-1564), care a activat cea mai mare parte a vieții lui la Geneva, și a fost, alături de Martin Luther (1483-1546) și de Huldrych Zwingli (1484-1531), părintele protestantismului.

Calvinismul, care se naște în secolul al 17-lea, este însă mult mai mult decât o expresie a teologiei lui Calvin transpusă în condițiile secolului care i-a urmat acestuia. El reprezintă, pe de o parte, o dezvoltare a acestuia în parametrii și cu metodele scolasticii medievale, și, pe de alta, o reacție la Contrareformă (sau, mai precis, la reforma catolică, după Conciliul de la Trento, 1545-1563), dar și la ruptura dintre arminieni (reformați care credeau în liberul arbitru) și calviniști (reformați care credeau în predestinare), la începutul acelui secol, ceea ce a dus la rigidizarea dogmatică a unor puncte din teologia lui Calvin, mult dincolo de parametrii acesteia. Este vorba mai ales de cele legate de alegerea suverană a lui Dumnezeu pentru mântuire (așa-numita „predestinare”).

Contururile calvinismului au fost trasate odată cu hotărârile Sinodului reformat de la Dort (Dordrecht), încheiat în 1619. Documentul, numit și Confesiunea belgică, a fost tradus și în limba română. El a rămas până astăzi standardul confesional al bisericilor de tradiție reformată din toată lumea, inclusiv al celor din România.

Implicațiile neteologice ale calvinismului

Dacă implicațiile teologice și eclesiale ale acestor documente sunt de interes mai degrabă pentru specialiști și pentru clerici, impactul pe care ele l-au avut asupra vieții sociale și economice din țările aflate sub influența Reformei au o relevanță mult mai mare pentru subiectul pe care îl dezbatem aici.

Astfel, putem spune, fără riscul de a greși prea mult, că în spațiile dominate de acestea, ideile Reformei protestante au influențat în mare măsură domeniile cele mai diverse ale realității precum știința, arta, economia, comerțul, călătoriile etc.

În spațiul artei, de exemplu, iconoclasmul notoriu al Reformei, înrădăcinat în interpretarea literalistă a poruncii a doua din Decalog („să nu-ți faci chip cioplit”) a alungat arta figurativă din biserici. Eliberată de rigorile eclesiale, ea a invadat însă spațiul public și a căpătat un caracter oarecum „popular”. Aceasta nu a însemnat totuși nicidecum o secularizare a tematicii artelor plastice. Așa cum o dovedește prezenta gravurilor rembrandtiene cu tematică biblică din această expoziție, pictura a păstrat toată bogăția tematică a perioadei dinaintea Reformei, turnând-o în forme eliberate de canoanele restrictive ale spațiului eclesial și au adăugat acesteia noi și noi teme de reflecție și de inspirație. O asemenea evoluție nu era nicidecum în contradicție cu ideile Reformei, ci dimpotrivă, era înrădăcinată în convingerea reformatorilor că nu ar trebui să existe o separare strictă între sacru și profan, ci că atunci când atitudinea inimii este corectă, orice fapt de viață, oricât ar fi el de banal, poate deveni un act de închinare, și, ca atare, o expresie a sacrului.

Nicăieri nu este mai clară această percepție reformată asupra realității ca în domeniul economic. Așa cum spuneam mai sus, una dintre caracteristicile teologice ale calvinismului este doctrina predestinării, respectiv a alegerii suverane de către Dumnezeu a unora pentru mântuire, și implicit, a celorlalți pentru damnare eternă. Dincolo de oroarea pe care o resimțim cu privire la o asemenea percepție a lui Dumnezeu, dat fiind că suntem oameni formați în spiritualitatea răsăriteană, care exaltă iubirea lui Dumnezeu și libertatea omului, mai degrabă decât stricăciunea omului și judecata lui Dumnezeu, fie aceasta și una dreaptă, este important totuși să înțelegem felul în care această percepție a influențat dezvoltarea economică în secolul al 17-lea, și apariția ulterioară a capitalismului.

Ideea predestinării a creat în omul reformat o neliniște permanentă cu privire la siguranța propriei mântuiri, care nu depindea nicidecum de eforturile sale, ci de decizia suverană, și oarecum arbitrară, a lui Dumnezeu. Dar, se putea întreba pe bună dreptate reformatul nostru, nu exista oare o cale de a afla daca o anumită persoană se află sau nu în grațiile lui Dumnezeu? Răspunsul pe care l-au dat calviniștii acestei întrebări a fost unul care, potrivit lui Max Weber (în cartea sa Etica protestantă și spiritul capitalismului, Humanitas, București, 1993) a dat naștere unui anumit tip de etică, aceasta conducând, la rândul ei, la efecte economice benefice – abundență, prosperitate, progres etc.

În treacăt, trebuie să remarcăm aici vehemența cu care autorii ortodocși cei mai diverși, de la ortodoxiști dogmatici, până la intelectuali rafinați și deschiși, precum Horia-Roman Patapievici, au respins sugestiile lui Webe. Desigur, acestea nu sunt fără cusur, și au fost de fapt criticate și de alții. Mi se pare însă că autorii ortodocși de care vorbeam mai sus au reacționat la ele mai degrabă în spirit apologetic, ratând astfel ocazia de a analiza în spirit autocritic rezultatele economice, mai degrabă dezamăgitoare, ale ethosului ortodox.

Revenind la calvinism, potrivit acestuia, omul ales de Dumnezeu trebuia să trăiască o viață conformă cu legea lui Dumnezeu, una caracterizată de hărnicie, onestitate, punctualitate, moderație, spirit de economisire, dărnicie. Motivația acestei etici protestante, arată Weber (p. 37), nu era una utilitaristă, precum în pledoaria etică de sorginte americană a lui Benjamin Franklin, ci reprezenta un act de ascultare față de Dumnezeu, și, ca atare, un act de închinare adusă creatorului. Din această perspectivă, munca, oricare ar fi fost aceasta, nu mai era privită drept corvoadă, ci era considerată o vocație, o chemare specială a lui Dumnezeu.

Astfel, oricât de nespiritual ar suna aceasta, alegerea lui Dumnezeu pentru mântuire era vădită, în viața drept-măritorului reformat, pur și simplu prin succesul lui în afaceri, care era considerat un semn al binecuvântării și al bunăvoinței divine.

Author: DanutM

Anglican theologian. Former Director for Faith and Development Middle East and Eastern Europe Region of World Vision International

One thought on “Contextul teologico-filosofic al operei lui Rembrandt – 2”

  1. Reblogged this on Istorie Evanghelica and commented:
    Dănuț continuă prezentarea contextului teolog ici-colo sodic al operei lui Rembrandt prin referire la calvinism și modul în care acesta a influențat viața economică și implicit artistică. O idee interesantă mi s-a părut a fi cea referitoare la impactul Reformei religioase asupra artei.

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s