Interviu: Partea a XIII-a – Activismul evanghelic

Andrei Ivan – În cazul bisericilor evanghelice, cred că există riscul să-şi piardă sufletul în timp ce câştigă lumea. Spusa aceasta a Domnului Isus Cristos, referitoare la indivizi, poate fi aplicată şi la o instituţie, şi cred că este oarecum justificată. Nu cumva în mijlocul unui activism febril – statisticile sunt din ce în ce mai frumoase, există pericolul ca Biserica să nu fie ceea ce ar trebui să fie?

Dănuţ Mănăstireanu – Se vorbeşte despre evanghelicismul american ca fiind „lat de un kilometru şi adânc de un deget”. Aceasta sintagmă este valabilă în lumea evanghelică absolut peste tot. Am fost în Africa, în Asia sau în America latină şi exact acelaşi lucru se întâmplă peste tot. Trăim în superficialitate, suntem obsedaţi de mărime, de numere, de cantitate, suntem foarte puţin preocupaţi de adâncire, de profunzimi, de introspecţie, de căutarea cunoaşterii profunde a lui Dumnezeu.

Sigur că există semne de normalitate şi semne de reviriment. Există în lumea creştină un interes crescând pentru formarea spirituală, pentru spiritualitate în general, fie că este sub forma disciplinelor spirituale promovate de oameni ca Richard Foster şi Dallas Willard, fie în sensul mai profund, mai amplu, mai holistic de formare a creştinului în comuniune cu Dumnezeu, mai profund decât, în mod strict, cultivarea unor discipline inferioare. Indiferent cum ar fi, avem de-a face cu căutarea unei spiritualităţi care trece dincolo de „timpul de părtăşie”, de timpul devoţional de citire a Bibliei şi de rugăciune, în relaţia cu un mentor, pentru adâncirea intimităţii cu Dumnezeu, şi însuşirea unor tipare de viaţă spirituală care să presupună cultivarea anumitor rigori spirituale. Este, cred eu, un semn de normalitate şi poate fi un izvor de renaştere, alături, desigur, de înnoirea teologică, de căutarea din nou a dimensiunii comunitare de care este lipsă în lumea evanghelică, cel puţin în contemporaneitate. Poate soluţia nu va fi în comunităţi ample. Cred că Biserica se îndreaptă, în lumea actuală, spre „small is beautiful“, spre biserica de casă, spre grupurile foarte dinamice care nu au contururi foarte clare.

Andrei Ivan – Care ar trebui să fie atitudinea bisericilor faţă de implicarea în politică?

Dănuţ Mănăstireanu – Am să încep cu câteva consideraţii legate de ceea ce am spus până acum. După revoluţie, implicarea creştinilor evanghelici, în politică ne-a pus la dispoziţie exemple penibile. Fără discuţie ea a fost, cel puţin în unele cazuri, înrădăcinată foarte mult în sinceritate şi în dorinţa de a avea un anume impact. Evanghelicii de care ştiu că au intrat în politică s-au dovedit însă a fi complet nepregătiţi pentru această sarcină, iar rezultatul a fost aproape nul. Cred că implicarea în politică trebuie să presupună o vocaţie, aşa cum implicarea în slujirea eclesială presupune o vocaţie. În ceea ce mă priveşte, îi mulţumesc lui Dumnezeu în fiecare zi că nu mi-a dat vocaţia de a fi pastor! Cred că este o vocaţie aproape imposibilă, atunci când simţi acut dorinţa de a da nişte şuturi, dacă eşti pastor, trebuie să fii blând şi mai ales îngăduitor! Mie nu mi-a fost dat să am această vocaţie şi nici nu-i invidiez pe cei care au primit-o. Îi mulţumesc lui Dumnezeu că aceştia există, că am şi eu nevoie de ea, mă bucur deci de existenţa acestei vocaţii. Ca şi în cazul persoanelor care se implica în slujirea eclesială, cred că pentru a face politică este nevoie de vocaţie şi alături de vocaţie este nevoie de competenţă. Deci dacă cineva este chemat să facă politică, să meargă înainte cu Dumnezeu. Am un prieten care se simte chemat să facă politică. Este în prezent prefect de Suceava. A fost ales ca membru al parlamentului, dar a optat pentru a sluji comunitatea ca prefect, şi cred că face o treaba foarte bună. L-am văzut preocupându-se să se perfecţioneze sub raport profesional, a făcut o serie de cursuri, s-a preocupat să-şi crească competenţele în spaţiul în care îşi desfăşoară activitatea şi cred că este un model coerent de creştin implicat în politică, cu riscurile de rigoare.

Andrei Ivan – Aici este o nuanţă pe care ar trebui să o luam în calcul atunci când discutăm implicarea în politică, la nivel local sau la nivel central. Pentru că una este să fi un politician la nivel local, ca primar, ca prefect, şi alta e să fii ca parlamentar sau membru în Guvern!

Dănuţ Mănăstireanu – Cred că totul ţine de dimensiunea chemării şi de mărimea darului. Pavel zice că sunt oameni care au primit acelaşi dar, dar unii au primit o măsură mai mare, iar alţii o măsură mai mică, unul este Billy Graham şi altul este Paul Negruţ. Revin şi spun că depinde de chemarea fiecăruia: În cazul prietenului meu, la sfatul lui Gheorghe Flutur, care a fost un soi de mentor politic pentru el, a optat pentru a fi perfect. Flutur i-a spus: „dacă vrei să faci ceva pentru oameni, lasă parlamentul pentru slujba asta”. A fost un sfat dat de un om care nu are aceleaşi valori ca şi noi, dar care ştia valorile prietenului meu. El a acceptat sfatul, şi cred că a făcut un lucru foarte bun. Dar cred că sunt oameni, ca de exemplu Ioan Alexandru, care a făcut politică parlamentară şi care a lăsat nişte urme de neşters, desigur în stilul lui, puţin profetic, dar a lăsat ceva în urmă, pentru că era un om de anvergură. Cred că pe unii oameni Dumnezeu îi cheamă la asta. Trebuie să ştii bine cine eşti, căci riscurile sunt enorme. Eu sper că vom avea în viitor cât mai mulţi creştini implicaţi în spaţiul politic – oameni care să aibă competenţă şi care să aibă susţinere. Din păcate creştinii evanghelici nu cred suficient în valoarea implicării politice şi de aceea nu îi susţin suficient pe oamenii politici pe care îi au.

Advertisement

Author: DanutM

Anglican theologian. Former Director for Faith and Development Middle East and Eastern Europe Region of World Vision International

2 thoughts on “Interviu: Partea a XIII-a – Activismul evanghelic”

  1. Am cautat date pe internet despre Orest Onofrei, vad ca apare destul de controversat in presa (probabil si in contextul problemelor cu retrocedarile din jud. Suceava).
    Si mai observ ca se fereste excesiv de a fi etichetat ca apartinand vreunui cult.

    ____________

    Ca toţi oamenii inteligenţi, Orest nu poate fi uşor categorisit. Luptele legate de retrocedarea pădurilor sunt acerbe, pentru că este vorba de o avere de miliarde de dolari pe care episcopul Pimen (dovedit recent ca fiind colaborator al Securităţii) o revendica pentru o fundaţie de drept privat, ceea ce ar însemna ca el, ca persoană privată, să devină proprietarul de drept al pădurilor, ceea ce este inacceptabil pentru orice om responsabil. Povestea este complexă şi nu este aici locul de a o explica.

    Un alt lucru care face dificilă situaţia prefectului Orest este poziţia lui echidistanţă faţă de puterea liberală care conduce astăzi România.

    În ce priveşte identificarea cu o anume comunitate, istoria lui Orest este şi aici destul de complicată. Mai întâi, el este, ca prefect, reprezentantul tuturor cetăţenilor din judeţ, nu doar al evanghelicilor din acea parte de ţară. La început evanghelicii au fost foarte rezervaţi faţă de el, mai ales din pricina apolitismului lor, dar atitudinea liderilor evanghelici faţă de el s-a schimbat foarte mult în ultima vreme, poate şi din interes, dar sper că mai ales pentru că au realizat că este un om de bună credinţă şi este gata să-i ajute pe evanghelici, dar numai în limitele legii.
    DănuţM

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: