Interviu cu Daniel Ciupe – Despre cadrele culturale – 3

Relu Toşa, Dănuţ Mănăstireanu, Marius Radu

DM: Îţi aduci aminte cumva ce anume a pus capăt acestei iniţiative? De ce s-a încheiat ea atât de curând?

DC: Exact nu ştiu ce s-a întâmplat. Poate doar faptul că ultimele întâlniri nu erau prea departe de decembrie 89. Şi după aceea se pare că fiecare a încercat să-şi „tragă amvonul sub picioare” si n-a mai fost probabil timp şi poate nici motivaţie pentru alte întâlniri.

Advertisement

Interviu cu Daniel Ciupe – Despre cadrele culturale – 2

Liviu Ciortuz, Genelică Enache, Liviu Mocan, Levente Horvath, Daniel Ciupe

DM: Cine erau cei care au participat la acest proiect şi care erau domeniile lor de specialitate?

DC: Au trecut ceva ani de atunci şi sper să-mi aduc aminte cât mai multe nume. Erau cei din Cluj: Beni Fărăgău, Lucaciu, Salahoru (ei erau mai mult cu partea teologică) şi Liviu Mocan (artist plastic). De la Iaşi erai tu, Liviu Ciortuz (matematică dacă-mi aduc bine aminte) şi încă un tânăr căruia nu-i mai reţin numele (parcă tot pe ştiinţe exacte) [este vorba de Genelică Enache, fizician]. De la Oradea era Relu Toşa (muzică), Radu Gheorghiţă (fizică), subsemnatul (domeniul meu era cultura fizică, mai exact sportul). De la Târgu Mureş era Levente Horvath (pastor reformat). De la Timişoara era Radu Marius (mi-e greu să-l încadrez într-un domeniu, el era polivalent). E posibil să nu-i fi spus pe toţi şi asta nu cu intenţie ci pentru că atât îmi amintesc în acest moment.

Interviu cu Daniel Ciupe – Despre cadrele culturale – 1

DM: Daniel, te rog ca pentru început să ne spui câte ceva despre tine.

DC: M-am născut în urmă cu aproape 49 de ani (în octombrie) într-un „sat din Ţara de sub Munte”… undeva în Sălaj, de unde în 1965 am „emigrat” la Oradea, unde locuiesc şi azi. Mă apropii de încheierea celui de-al şaptelea ciclu din viaţa mea. Am făcut Liceul de Electrotehnică, apoi Facultatea de Electromecanică din cadrul Universităţii Oradea (1985) iar în 1994 am făcut un curs la School of Management de pe lângă Universitatea Cranfield din Marea Britanie. În perioada ’87-89 am fost în celebra „şcoala a profeţilor” organizată “underground” de Biserica Baptistă nr. 2 din Oradea. Asta înseamnă că (încă) mă identific cu mişcarea baptistă, deşi l-am întâlnit pe Cristos în mişcarea Oastei Domnului prin anii 1975.

Vladimir Tismaneanu are blog

Reputatul politolog român Volodea Tismăneanu are blog. Abia acum am aflat. Şi este unul extrem de interesant (nici nu se putea să fie altfel). Se numeşte Memorie, libertate, moderaţie.

Vă transcriu aici, pentru a vă incita, un fragment din ultimul lui post de astăzi, dedicat marelui artist Leonard Cohen (aş fi spun “cântăreţ” dar nu cred că e corect să-l pun în aceeaşi categorie cu Cotabiţă, de exemplu):

In New York Times de azi, la sectiunea “The Arts” , un articol de Larry Rohter despre Leonard Cohen: “On the Road,  for Reasons both Practical and Spiritual”. Turneul mondial al poetului-cintaret, care l-a adus si Bucuresti, va continua incepind din aprilie in Statele Unite. Viitorul sau disc, provizoriu intitulat “Amen” va include un cintec cu urmatoarele versuri: “Tell me again when the filth of the butcher is washed in the blood of the lamb”.

Persona – un an in blogosfera – cateva concluzii-3

3. La ce anume vă puteţi aştepta pe viitor de la acest blog?

De vreme ce am pus mai sus această întrebare, puteţi să trageţi concluzia, absolut legitimă de altfel, că intenţionez să continui acest blog, cel puţin în viitorul previzibil. Dar pentru că viaţa înseamnă schimbare, veţi observa în viitor anumite schimbări, care, aşa cum probabil aţi observat deja, au şi început să aibă loc.

Salsa de Cuba – Interviu cu Voicu Bojan (V)

DM – Nu voi continua acest subiect delicat, pentru ca asemenea medicamente amare trebuie administrate mai degraba in doze homeopatice, dar, sper, cu atit mai eficace. Si pentruca ceea ce ai spus mai sus despre nudul in fotografie mi-a trezit atentia, as vrea ca in cele ce urmeaza sa discutam mai degraba despre arta, din perspectiva evanghelica. Esti filolog si fotograf. Ai editat de asemenea o revista de cultura religioasa care a fost gustata de tinara generatie. De aceea te consider calificat a raspunde la urmatoarea intrebare. Deci, de ce crezi ca evanghelicii n-au produs niciodata „arta mare”? Pictorii pe care-i apreciem, scriitorii ale caror romane le citim si recitim sau compozitorii a caror muzica o ascultam sunt in cel mai bun caz marginali, si de cele mai multe ori outsideri in raport cu traditia de la care ne reclamam. Este oare ceva in ADN-ul nostru care ne face incapabili de a ne asuma riscurile pe care le presupune aventura numita creatie artistica de inalta calitate?

Salsa de Cuba – Interviu cu Voicu Bojan (IV)

DM – Ai dreptate, Voicu, sunt insa sub impresia discutiilor de aici. Nici nu se poate altfel, cind ii vezi pe oamenii astia care platesc un pret atit de mare pentru credinta lor si o fac cu atita naturalete si lipsa de emfaza.

Daca asa ti-e vremea, sa trecem atunci la altfel de subiecte. Nu pot spune subiecte „mai usoare”, caci vreau sa te intreb ceva legat de femeile din Cuba. Parca ii vad pe cititorii blogului ridicind din sprincene. Oare se poate vorbi despre femei pe blogul unui crestin (era sa spun „pe un blog crestin”, dar n-am vazut inca vreun blog botezat, si se stie ca numai astfel intri in biserica)? Ce fel de frivolitate mai este si asta? se vor întreba unii.

Salsa de Cuba – Interviu cu Voicu Bojan (III)

DM – Am trait si unul si altul destui ani sub „binecuvintarea” comunismului ceausist. Asa fiind, ne-am format capacitatea de a „mirosi” lucruri pe care in general cei neobisnuiti cu „cea mai dreapta dintre orinduirile posibile” n-ar fi in stare sa le vada. Cum ti se parut Cuba lui Castro din aceasta perspectiva? Ma intereseaza mai ales acela lucruri pe care sa zicem calatorul american sau cel francez eventual nu le-ar putea observa ori intelege.

VB – Cred că ai dreptate – trebuie să fi trăit experienţa comunistă ca să pricepi câte ceva despre Cuba de azi. Avea totul un aer de mijloc de ani 80, starea aceea de impasibilitate, de paralizie mentală când ai senzaţia acută că nu mai e posibil nimic. Hrana pe cartelă, toţi egali, o sărăcie veselă, un regim înţepenit în acelaşi discurs vreme de 50 de ani, discurs numai bun de luat peste picior pe la terase cu bere proastă. Un fel de noi ne facem că muncim / ei se fac că ne plătesc. O lume cu cozi nesfârşite la îngheţată, o disperare generată de absenţa unei minime libertăţi de mişcare, o dovadă în plus că ideologia comunistă e un mare bluf.

Salsa de Cuba – Interviu cu Voicu Bojan (II)

Din episodul trecut:

Cu câteva mese mai încolo doi îndrăgostiţi trecuţi de prima tinereţe se sărutau cu foc, în valuri, învăluiţi într-un soi de clandestinitate. Scena părea decupată dintr-un film de serie B. Incepeam sa ma intreb oare cum o fi la Manzanillo…

___________________________________________

DM – Si, cum a fost de fapt la Manzanillo?

Salsa de Cuba – Interviu cu Voicu Bojan (I)

Încep să public aici astăzi un interviu cu Voicu Bojan, în legătură cu ultima lui călătorie, care a avut loc în Cuba. La sugestia lui, interviul (realizat prin email) nu porneşte de la o listă prestabilită de întrebări, ci dialogul este liber, ca o aventură care poate evolua în orice direcţie. Vă invităm să deveniţi şi voi martorii acestui periplu virtual. Pentru început, iată o hartă, ca să nu vă rătăciţi.

Interviu pentru Mersul vremurilor

1. Danut, esti o persoana cunoscuta mediului evanghelic romanesc. Stim ce spun altii despre tine, inclusiv pe blogurile de scandal… (!) însa vrem sa stim ce spui tu despre tine insuti. Deci, daca ar fi sa te prezinti in mod succint, in doua trei fraze, ce anume crezi ca e nevoie sa spui despre tine?

Nu este usor sa spui ceva semnificativ despre tine insuti in citeva fraze si mai ales, este o mare doza de desertaciune in felul in care vorbim oricare dintre noi despre noi insine. Din acest punct de vedere, chiar si caracterizarile dusmanilor, oricit de deformate ar fi ele, sunt probabil mai relevante deci propriile noastre vorbe. Voi incerca totusi. Fie ce-o fi.

Interviu – Mersul vremurilor

Mihai Ciuca a publicat un interviu cu mine pe blogul Mersul vremurilor. Cei interesati il pot gasi AICI.

Un interviu cu Daniel Bulzan

Daniel Bulzan a început să publice în serial, pe blogul lui, sub titlul “Mentalităţi comuniste în bisericile evanghelice”, un interviu luat de Andrei Ivan în 10 octombrie 2007.

Daniel este un om care gândeşte cu capul lui şi o face bine, de cele mai multe ori. De aceea vă invit să citim împreună acest interviu, din care cu siguranţă vom avea cu toţii de câştigat.

Găsiţi acest interviu AICI.

Sculptura ca exercitiu spiritual – interviu cu Liviu Mocan

 
Portret al artistului în tinereţe 

Liviu Mocan este unul dintre cei mai importanţi sculptori romani ai momentului. Aşa începe interviul cu Liviu Mocan publicat pe siteul hotnews.ro sub semnătura lui Vlad Mixich.

Iată descrierea pe care o face autorul sculptorului creştin român:

Maine un nou interviu – cu conf. univ dr. Danut Jemna

Vă aduc înainte începând de mâine un interviu cu unul dintre cei mai buni prieteni ai mei, care este, între altele şi pastorul bisericii în care mă închin în prezent.

Dănuţ este un academic de excepţie, dar şi un lider creştin vizionar. Sunt sigur că veţi fi extrem de câştigaţi citind acest text.

Interviul a fost publicat pentru prima dată în revista electronică Adoramus.

Iată mai jos şi o scurtă prezentare:

Născut: 4 martie 1972, Gura Humorului, Suceava

Studii universitare şi postuniversitare: Licenţă – Facultatea de Ştiinţe Economice, Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi, 1997, Studii Aprofundate – Facultatea de Ştiinţe Economice, Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi, 1998, Doctorat – Facultatea de Ştiinţe Economice, Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi, 2003, teza Eficienţa sondajului statistic

Familia: căsătorit cu Ligia din 1997; copii: Albert, n. 1999 şi Dorotea, n. 2003

Biserica: Biserica Penticostală Străjerul Iaşi

Instituţia: Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor, Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi, Catedra de Statistică

Poziţia academică: Conferenţiar universitar

Hobby-uri: sport, teologie, limbi clasice

Interviu cu Radu Gheorghita XIII – Implicarea sociala. Final

DM – Regimul comunist a descurajat în mod sistematic angajarea socială a bisericilor. Trăim astăzi însă într-o perioadă în care ocaziile şi posibilităţile de implicare socială sunt multiple. De ce crezi că aceste şanse sunt întâmpinate mai degrabă cu apatie de către evanghelici? Şi ce anume crezi că i-ar putea încuraja pe evanghelicii români să se implice activ în transformarea societăţii, atât de serios afectată după circa cincizeci de ani de comunism?

RG – Cred că noi, evanghelicii, nu doar cei din România, ci de pretutindeni, trebuie să ne asumăm o vinovăţie colectivă în această chestiune. Problematica implicării sociale a Bisericii este foarte complexă şi acesteia nu i-a fost niciodată uşor să găsească sau să păstreze un echilibru între tendinţele centrifuge, nevoia de implicare socială mandatată atât de clar de Scripturi, pe de-o parte, şi cele centripete, mentalitatea de izolare faţă de problemele societăţii pentru o mai bună păstrare şi delimitare a identităţii ei, de cealaltă parte. În mod similar, nu de puţine ori, interesul pentru formularea corectă a doctrinelor şi a crezului, o dimensiune a cărei importanţă nu poate fi exagerată, nu doar că a limitat implicarea socială a Bisericii, ci a şi făcut incomodă asocierea cu alte grupări creştine, ajungându-se de multe ori la certuri şi dezbinări, contrar dorinţei de unitate exprimate de Însuşi Domnul nostru. Şi astfel, energia care putea fi angrenată în a fi lumină şi sare în societate s-a risipit în tensiuni şi conflicte interne.

Interviu cu Radu Gheorghiţă XII – Ucenicia crestina si formarea crestinilor cu vocatie seculara

DM – Una dintre valorile creştine în care credem cu tărie amândoi este aceea a uceniciei. În timpul petrecut la Oradea, cît şi în afara acelui spaţiu, ţi-ai investit viaţa în formarea spirituală şi profesională a câtorva oameni. Care crezi că sunt secretele uceniciei creştine, aşa cum le-ai experimentat în propria ta viaţă?

RG – Cred că unul dintre cele mai bune şi concise manuale de ucenicie creştină se găseşte în a doua Epistolă a lui Pavel către Timotei. Cel mai mare efect formativ al felului în care eu înţeleg ucenicia spirituală se datorează acestui veritabil testament al apostolului Pavel. Regret foarte mult că interesul în ucenicia spirituală, acest aspect vital al creştinismului, atât de răspândit în anii ’70 şi ’80, a căzut victimă „ultimei mode în teologie”, loc deţinut momentan de „leadership”, tema în vogă în ultimii ani.

Interviu cu Radu Gheorghita XI – Planuri de viitor

DM – Radu, te afli acum într-o perioadă de deplină maturitate şi creativitate în viaţa şi cariera ta. Sunt sigur că în perioada care urmează vei da naştere unor lucrări care vor sluji cu mult folos generaţiilor viitoare. Te rog să ne împărtăşeşti câteva dintre proiectele asupra cărora plănuieşti să te concentrezi în perioada următoare.

RG – Unul dintre obiectivele la care ţin cel mai mult este continua creştere în cunoaşterea Scripturilor, prin munca asiduă în disciplina exegezei şi teologiei biblice. Cred că chemarea la întoarcerea către sursele primare este mai imperativă acum decât a fost cu cinci secole în urmă, când a fost formulată de Erasmus din Rotterdam. Când observi volumul masiv de literatură secundară în disciplina Noului Testament, de exemplu, nu poţi să nu te întrebi, cu justificată îngrijorare, cînd îşi mai poate găsi timp teologul, predicatorul, profesorul de exegeză sau de dogmatică, să citească şi să studieze cu seriozitate Biblia? Doresc să nu fiu înţeles greşit. Nu am absolut nimic împotriva acestei explozii de studii, comentarii şi unelte de lucru ca suport pentru studiul Bibliei. Le încurajez şi sunt mulţumitor pentru ele. Dar când comentariile biblice sau cărţile devoţionale, în general literatura adiacentă Scripturii, devin mai citite şi studiate decât Biblia însăşi, rezultatele pe lungă durată nu vor putea fi dintre cele mai bune.

Interviu cu Radu Gheorghita X – Biblia in limba romana

DM – Pentru că am amintit numele lui Cornilescu, te invit să discutăm puţin despre traducerea Bibliei în limba română. Versiunea Cornilescu a Bibliei, folosită cu predilecţie de diversele comunităţi evanghelice din România, este veche de peste optzeci de ani, timp în care limba română a evoluat foarte mult. Chiar şi pentru acest motiv, apariţia unei noi traduceri s-ar impune ca o necesitate. În acelaşi timp, în ultima vreme se aud tot mai des critici argumentate cu privire la slăbiciunile acestei traduceri. Şi aceasta nu numai din contextul ortodoxiei, care nu s-a împăcat niciodată cu faptul că autorul traducerii a părăsit acest spaţiu pentru a se alătura evanghelicilor, ci şi din rândul bibliştilor evanghelici. Tu însuţi ai scris cândva despre acest subiect. Te rog să ne explici care este poziţia ta în această chestiune. De asemenea, crezi ca avem în acest moment specialiştii necesari pentru a realiza o nouă traducere? Te rog să iei în considerare în răspunsul tău şi eforturile Societăţii Biblice Interconfesionale din România, pentru realizarea unei traduceri ecumenice a Bibliei, în care sunt implicaţi şi câţiva biblişti evanghelici.

RG – Întrebările tale despre versiunea Cornilescu sunt pe deplin justificate, mai ales în contextul în care, în ultimele decenii, suntem martori ai apariţiei unui mare număr de reviziri şi modernizări ale acestei traduceri, ultima dintre ele fiind realizată chiar de un colectiv de profesori de la Universitatea Emanuel. Mă limitez în răspunsul meu la două chestiuni pe care le consider esenţiale. În primul rând, sunt convins că proliferarea traducerilor nu constituie o problemă în sine. Dimpotrivă, cred că situaţia este cu atât mai bună cu cât într-o limbă se pun la dispoziţie cât mai multe traduceri bune, un lucru benefic în mod special pentru cei care, din diverse motive, nu au acces la text în limbile originale.

Interviu cu Radu Gheorghita IX – Intre Romania si America

DM – În ciuda faptului că predai acum la o instituţie academică din Statele Unite, despre care te rog să ne spui câteva cuvinte, eşti mai departe interesat de continuarea formării profesionale a celor care ţi-au fost studenţi şi a altora care sunt implicaţi într-o formă sau alta în slujirea eclesială. În acest context, călătoreşti regularitate în ţară, însoţit uneori de personalităţi teologice occidentale şi ai iniţiat Colocviile Cornilescu. Te rog să ne spui câte ceva despre obiectivele şi formele de realizare ale acestei iniţiative.

RG – Am ajuns să predau la Midwestern Baptist Theological Seminary din Kansas City în urma unui proces care a avut o coordonată providenţială şi una umană. Cea umană a fost relativ simplă. Ne întorseserăm de la doctorat din Marea Britanie şi după un an de angajare cu normă întreagă la Universitatea Emanuel am ajuns la concluzia că stau din nou în faţa pericolului de a fi înghiţit de munca administrativă. Erau anii în care procesul de acreditare te cerea literalmente trup şi suflet în universitate; rapoarte după rapoarte, comisie după comisie – anunţate de cele mai multe ori doar cu circa 24 de ore în avans, lege după lege, şi aşa mai departe. În acel context, am avut o discuţie onestă cu rectorul universităţii, Dr. Paul Negruţ, în care i-am cerut permisiunea unei reaşezări temporare pe o perioadă de 5-7 ani lângă o bibliotecă bună unde să-mi pot continua activitatea de cercetare, cu angajamentul de a mă întoarce periodic pentru a-mi ţine cursurile.

Interviu cu Radu Gheorghita VIII – Activitatea profesionala in Romania

DM – După terminarea doctoratului, ai revenit în ţară şi te-ai dedicat activităţii didactice. În acelaşi timp, aşa cum stă bine unui academic, ţi-ai continuat activităţile de cercetare, de data aceasta fără a avea la dispoziţie resursele academice ale unui centru universitar cum este cel din Cambridge. Ce şanse crezi că are noua generaţie de teologi evanghelici români, în condiţiile lipsei acute în România a ultimelor cărţi de specialitate şi mai ales a revistelor academice curente, fără de care nimeni nu poate face cercetare academică în adevăratul sens al cuvântului?

RG – Am în egală măsură speranţe şi temeri faţă de situaţia actuală în cercetarea teologică evanghelică din România. Pe de o parte, cred că trebuie să fim entuziasmaţi de realitatea prezentă, în mod special de faptul că pentru prima dată în ţară avem o generaţie de teologi evanghelici care s-au validat pe plan internaţional în domeniul lor de specialitate. Şi chiar dacă încă nu am ajuns la aşa-zisa masă critică pentru realizarea unui impact vizibil la nivel naţional, mă consider deosebit de privilegiat să fiu partener unor teologi evanghelici români care gândesc, scriu, produc, educă şi contribuie cu idei proaspete la diferitele niveluri în care ne desfăşurăm activitatea. Cred că suntem generaţia chemată să aşeze, sau să reaşeze, temeliile unei educaţii teologice de orientare evanghelică de cea mai înaltă calitate. Desigur, clădim pe umerii celor care au fost înaintea noastră, dar cred că în fişa postului nostru stă această responsabilitate de a îmbunătăţi calitativ educaţia teologică din comunitatea evanghelică românească. De exemplu, profesorul meu din Anglia, William Horbury, a ajuns la teologie după ce şi-a desăvârşit studiile de limbi clasice şi studiile rabinice. Doar după ce aceste fundamente au fost puse, s-a angajat în studiul teologiei. Cred că astfel de oportunităţi ar putea şi ar trebui să fie oferite şi studentului român.

Interviu cu Radu Gheorghita VII – Trinity si Cambridge

DM – Primul tău contact consistent cu spaţiul academic american a fost la Trinity International University, în Deerfield, Illinois, Statele Unite. Ai avut ceva surprize în această inedită experienţă academică? Care sunt personalităţile care te-au marcat în acel spaţiu şi în ce fel anume?

RG – Am prins la Trinity, între anii 1988-1991, grupul de dascăli la care se face referire ca la una din generaţiile de glorie teologică şi pedagogică ale seminarului, în mod special, deşi nu exclusiv, în domeniul teologiei biblice. Cu profesori ca şi D. A. Carson, M. Harris, D. Moo, S. McKnight, G. Osborne în disciplinele Noului Testament; W. Kaiser, G. Archer, D. Magary, J. Sailhamer şi J. Oswalt în cele ale Vechiului Testament; cu K. J. Vanhoozer, J. Woodbridge, C. Henry şi K. Kanzer în teologie dogmatică şi istorică, iar în cea aplicată cu D. Larson, R. Coleman, am avut parte de un context superlativ pentru primul contact formal cu teologia, în general, şi cu teologia evanghelică, în particular.

Interviu cu Radu Gheorghita VI – De la fizica la teologie

DM – Radu, eşti un fizician devenit teolog. Faptul nu este unic. John Polkinghorne este un exemplu notoriu in spaţiul anglo-saxon, iar la noi, desigur, cu diferenţele de rigoare, Octavian Baban a urmat aceeaşi traiectorie. Care a fost motivaţia pentru această trecere radicală de la fizică la teologie biblică? Şi ce anume ai adus cu tine în spaţiul mai inefabil al teologiei, din formarea ta în sfera ştiinţelor exacte?

RG – Am îndrăgit foarte mult fizica, fiind atras în mod special de capacitatea ei de a descrie foarte precis, cu ajutorul limbajului matematic, universul în care ne trăim existenţa. Şi chiar dacă am renunţat la ea ca domeniu de prim interes, continui să fiu fascinat de domeniu, şi să cred că dintre toate ramurile ştiinţelor naturii, fizica se va dovedi a fi ştiinţa care va avea ultimul cuvânt de spus în găsirea dezideratului de milenii al omului – o teorie comprehensivă, generală a tuturor proceselor şi fenomenelor la nivelul universului fizic. Desigur, fizica, de altfel ca şi celelalte ştiinţe ale naturii, nu-şi propune să explice raţiunea lucrurilor, fie datorită lipsei de interes, fie datorită lipsei unui instrumentar adecvat pentru o astfel de investigaţie, şi ca atare va rămâne relativ neputincioasă faţă de mare parte dintre întrebările esenţiale ale fiinţei umane. Prin limitările auto-impuse, fizica nu va reuşi să dea răspuns la nevoile mari ale omului, atât de bine surprinse de teologul John Stott, dacă le mai reţin bine, nevoia aflării identităţii umane şi a raţiunii existenţei, nevoia de transcendent, şi nevoia de comunitate. În ultimă instanţă, această delimitare a perimetrului de investigaţie asumat de fizică a grăbit orientarea mea spre teologie, fără o abandonare a lecţiilor de mare preţ pe care le-am primit acolo, ci, dimpotrivă, cu o dorinţă intensă de a înţelege mai corect complementaritatea ştiinţei şi a credinţei.

Interviu cu Radu Gheorghita V – Despre convertire si modele

DM – În spiritualitatea evanghelică, momentul întâlnirii personale cu Dumnezeu, respectiv al convertirii, joacă un rol esenţial. Te rog să ne povesteşti cum te-ai întâlnit tu cu Cristos.

RG – Întâlnirea mea cu Cristos a fost mai degrabă una surprinzătoare şi neaşteptată. Desigur, crescând într-o familie de credincioşi baptişti, am avut de mic copil contact cu viaţa bisericii şi cu tot ceea ce ţine de ea. Binecuvântările care decurg de aici sunt enorme, chiar dacă de cele mai multe ori ele sunt înţelese şi apreciate nu atât pe parcurs cât privind în retrospectivă. A creşte însă într-o familie cu pedigri evanghelic presupune o serie de riscuri, niciunul mai mare decât pericolul de a crede că a fi un urmaş al lui Cristos este un proces automat, o dată ce părinţii şi bunicii sunt credincioşi. Aşa credeam şi eu până pe la vârsta de şaisprezece ani, când am stat faţă în faţă cu primul meu moment al adevărului.

Interviu cu Radu Gheorghita IV – Familia

DM – Liz, soţia ta, este cetăţean american. Te rog să ne povesteşti cum v-aţi cunoscut şi, mai ales, cum aţi reuşit să depăşiţi provocările inerente care stau în faţa unui asemenea cuplu internaţional?

RG – Ne-am cunoscut cu Liz la una din întâlnirile grupului Campus Crusade. Venise în România în vara de după terminarea facultăţii, pentru a se ocupa de copiii familiilor de misionari care conduceau grupurile de studiu biblic în care eram implicat. A revenit în ţară în următorii ani pentru diverse proiecte de vară, sfârşind în a obţine o bursă de studii la Universitatea Bucureşti, unde şi-a concentrat atenţia asupra vieţii şi operei lui Vasile Alecsandri. În anii aceia, căsătoriile internaţionale erau foarte rare şi greu de realizat şi tocmai de aceea, când am ajuns la concluzia că Dumnezeu ne împleteşte vieţile, am beneficiat de sprijin din partea a nenumăraţi prieteni, atât din România, cât şi din Statele Unite. Fiecare dintre ei doreau să se asigure că nu greşim în felul în care înţelegeam voia Domnului pentru noi, ceea ce a condus la o intensă activitate de consiliere premaritală. Prin întrebările pe care ni le puneau, precum şi prin sfaturile lor ne-au prilejuit o cunoaştere reciprocă atât de substanţială încât începutul căsniciei noastre a fost lipsit de bine-cunoscutele crize şi tensiuni familiale ale primului an.

Interviu cu Radu Gheorghita III – Confruntarile cu Securitatea

DM – Radu, familia voastră a trecut împreună printr-o perioadă extrem de tulbure a istoriei. Cei care n-au trăit în vremurile de glorie ale regimului comunist, cu greu îşi pot imagina riscurile cu care s-au confruntat liderii creştini în acea perioadă. În folosul celor care nu au avut experienţa acelor vremuri, te rog să ne povesteşti ce a însemnat pentru voi să trăiţi permanent sub atenţia ochilor atenţi ai Securităţii?

RG – Îmi amintesc şi acum cu nelinişte prima percheziţie la domiciliu de care am avut parte cândva în anii ’70. Am venit acasă de la şcoală pe la ora 2 p.m. şi împreună cu sora mea Corina ne-am dat seama că ceva nu este în regulă. Mama era acasă, deşi nu era încă 4 după-masă, ora când se întorcea în mod normal de la serviciu. Chiar mai mult, de cum am intrat în apartament, părinţii ne-au trimis imediat afară la joacă, înainte să ne facem temele, un lucru nemaiîntâlnit până atunci. În cele câteva momente petrecute în casă până la ieşirea la joacă, am reuşit să zărim în apartament două sau trei persoane necunoscute. După vreo trei ore, aceştia au plecat şi doar când am văzut dezordinea lăsată în biblioteca tatălui meu am înţeles ce anume tocmai se petrecuse în apartamentul nostru. Este normal să rămâi marcat pentru multă vreme de astfel de evenimente.

Interviu cu Radu Gheorghita II – Copilaria

DM – Ai crescut într-o familie creştină, ca fiu al unui om foarte cunoscut în lumea baptistă românească. Nicolae Gheorghiţă (Nic, aşa cum îl alintă prietenii), un om pentru care am o preţuire specială, a fost în egală măsură respectat şi contestat, dar cu siguranţă n-a putut fi niciodată ignorat. Cum a fost să-ţi petreci anii cei mai formativi din viaţă alături de o personalitate atât de puternică? Şi, mai ales, care este cel mai important lucru pe care l-ai învăţat de la tatăl tău?

RG – Nu cred că sunt multe meniri pe pământ mai importante decât nobila misiune de a fi părinte – tată – şi deseori reflectez la copilăria şi relaţia mea cu Nic, mai ales acum când la rândul meu pot analiza situaţia şi din perspectiva unui tată. Mi-ar fi greu să surprind în câteva rânduri experienţa bogată de care am avut parte crescând cu Nic ca tată, dar aleg dintre ele trei ipostaze pe care le preţuiesc enorm de mult.

Interviu cu Radu Gheorghita I – Cine este Radu Gheorghita

Prezentare

Născut: 21 Decembrie 1961, Cluj Napoca

Studii universitare şi postuniversitare:

• Licenţa în Fizică – Facultatea de Fizică, Universitatea Babeş-Balyai, Cluj Napoca, 1984
• MDiv (Master of Divinity) – Trinity Evangelical Divinity School, Deerfield, IL, 1991
• PhD (Doctor of Philosophy) – University of Cambridge, Marea Britanie, 2000.

Familia: căsătorit din 1988 cu Elizabeth (Liz) Winnacker; copiii: Elizabeth, 1990; Nicholas, 1991; William, 1996; Edward, 1998; Margaret, 2000.

Biserica: Pleasant Valley Baptist Church, Kansas City (membri din anul 2003)

Instituţia în care este angajat: Midwestern Baptist Theological Seminary, Mansas City, Missouri, Statele Unite

Poziţia academică: Conferenţiar în ştiinţe biblice (Associate Professor in Biblical Studies)

Hobby-uri: Memorarea Scripturii in limbile originale, muzica clasică – chitară, pian, orgă; fizica, baschetul, tenisul de câmp, fotbalul.

Din perspectiva unui bărbat III – Despre familie

Priscila: Să vorbim acum puţin despre familie. Tu călătoreşti foarte mult şi eşti foarte ocupat. Cum reuşeşti ca soţ să împlineşti nevoile de comuniune, tandreţe, protecţie, siguranţă, iubire ale soţiei tale? Cum le faci pe toate?

DM – Mai întâi trebuie să spun că n-a fost întotdeauna aşa. Până prin 1990 am stat cea mai mare parte a timpului acasă, ori am călătorit împreună. Apoi, in toamna anului 1993, a intervenit o primă mare schimbare. Am plecat pentru un an de zile la studii teologice în Anglia. În timpul studiilor teologice făcute în ţară refuzasem să iau în considerare finalizarea studiilor în străinătate, deoarece copiii se aflau încă în şcoală. Apoi însă Dumnezeu pur şi simplu m-a împins înspre această decizie, în ciuda rezervei mele iniţiale. După revenirea în ţară, din toamna lui 1994 am predat modular timp de patru ani teologia la Universitatea Emanuel din Oradea, continuând să locuiesc în Iaşi.

Din perspectiva unui bărbat II – Despre demnitatea femeii în slujirea creştină

Priscila: Deci tu crezi in implicarea femeii in lucrarea spirituala. Care este argumentul tau biblic/teologic pentru asta?

DM – Răspunsul la această întrebare mi se pare a fi unul de bun simţ şi aş fi tentat să trec cu uşurinţă peste el, dacă n-aş cunoaşte prea bine misogonismul (atitudinea negativă faţă de femei) care domină mentalitatea celor mai mulţi dintre liderii creştini de la noi. Pentru aceşti lideri, locul de onoare al femeii este la cratiţă şi la scutece. „Oare nu spune Biblia că «femeia se va mântui prin naştere de prunci?»”, se întreabă unii în mod făţarnic, făcându-se a nu şti că aici textul biblic nu se referă la naştere ca la un mijloc de împăcare a omului cu Dumnezeu. Aşa cum bine ştim, nu există decît o singură cale de mântuire: credinţa personală în Christos, care a fost om şi Dumnezeu, în acelaşi timp.