Economie, casatorie si sexualitate – 4

Unde ne sunt bărbaţii?

Poate că una dintre cele mai importante pricini pentru slăbirea instituţiei familiei în lumea în care trăim, inclusiv în cea evanghelică, este lipsa bărbaţilor. Nu mă refer aici la acele exemplare ale regnului uman care, din întâmplare, fără vreun merit al lor anume, sunt de sex bărbătesc. Pentru aceştia termenul de „mascul” este cel mai potrivit. Pentru mine, a fi bărbat are de-a face mai degrabă cu calitatea şi caracterul unui om, decât cu sexul.

Cristos este pentru mine Bărbatul Suprem. Şi caracteristica lui esenţială este spiritul de sacrificiu. Asta numim noi, îndeobşte, „bărbăţie”. „Bărbaţii” noştri strălucesc doar prin purtarea pantalonilor şi prin obstinaţia cu care îşi reclamă rolul de „autorităţi”.

În raport cu standardul suprem, care este Cristos, atunci când ne uităm în bisericile noastre, de aici sau de aiurea, observăm o adevărată penurie de bărbaţi care vădesc maturitate şi dedicare faţă de Cristos, în vreme ce numărul femeilor mature şi dedicate este mult mai mare. Regnerus ne pune la dispoziţie câteva cifre semnificative cu privire la situaţia din America (şi îndrăznesc să afirm că cea din România nu este cu mult mai bună).

Unfortunately, American Evangelicals have another demographic concern: The ratio of devoutly Christian young women to men is far from even. Among evangelical churchgoers, there are about three single women for every two single men…

De ce oare se întâmplă acest lucru? Unii dau vina pe feminism, devenit o adevărată obsesie şi privit drept sursă a tuturor relelor. Desigur, feminismul, ca expresie particulară a teologiei eliberării, are, ca şi acesta, multe afinităţi cu ideologia marxistă. Aceasta nu înseamnă însă că trebuie să aruncăm pruncul (feminist sau liberaţionist) odată cu apa (marxistă) din scaldă.

Impulsul liberaţionist, chiar dacă se manifestă adesea în forma incompatibile cu etica cristică a nonviolenţei, este legitim, cred eu, din pricina solidarizării frecvente a instituţiilor eclesiale cu puterea seculară, în defavoarea celor săraci şi marginalizaţi. În mod similar, impulsul feminist mi se pare legitim într-o lume misogină – creată de bărbaţi, pentru bărbaţi, chiar dacă adesea se manifestă în forme egalitariste şi agresive, a căror incompatibilitate cu Evanghelia păcii este evidentă.

Eu cred că, mai degrabă, rădăcina acestei situaţii se află în feminizarea bisericii. Pietismul sentimental, vândut pe post de religiozitate în cele mai multe dintre bisericile evanghelice, de la noi sau din alte părţi, nu pot atrage bărbaţii adevăraţi, care sunt motivaţi mai degrabă de acţiune şi de  spiritul de aventură. Oricât de reducţionist ar suna acest lucru, cred că aici este una dintre cauzele disparităţii numerice şi de maturitate dintre bărbaţi şi femei în bisericile noastre.

Şi ce facem noi, ca lideri creştini, atunci când suntem confruntaţi cu asemenea situaţii, la a căror creare am contribuit din plin? În „buna” tradiţie evanghelică, punem din nou povara pe victime. Astfel, le predicăm cu sârg sărmanelor fete pioase, care pur şi simplu, în mod obiectiv, nu-şi găsesc partener în bisericile noastre, despre „neînjugarea la un jug nepotrivit” cu cei necredincioşi. Aşa cum bine spune autorul american:

Evangelicals make much of avoiding being unequally yoked, but the fact that there are far more spiritually mature young women out there than men makes this bit of advice difficult to follow… If she decides to marry, one in three women has no choice but to marry down in terms of Christian maturity.

Implicaţiile acestei situaţii asupra practicilor etice ale creştinilor în sfera sexualităţii sunt absolut catastrofale. Noi însă continuăm să rostim ieremiade pline de patimă împotriva imoralităţii, fără a observa că ele nu au nici un efect practic. Ba chiar pun poveri şi mai mari pe sufletele celor tineri, deja împovărate de vinovăţia ispitelor carnale cărora le-au cedat, din slăbiciune sau din disperare.

Given this unfavourable ratio, and the plain fact that men are, on average, ready for sex earlier in relationships than women are, many young Christian women are being left with a dilemma: either commence a sexual relationship with a decent, marriage-minded man before she would prefer to – almost certainly before marriage – or risk the real possibility that, in holding out for a godly, chaste, uncommon man, she will wait a lot longer than she would like. Plenty will wait so long as to put their fertility in jeopardy. By that time, the pool of available men is hardly the cream of the crop—and rarely chaste.

Aşa fiind, ironia lui Regnerus, este absolut legitimă:

I know, I know: God has someone in mind for them, and it’s just a matter of time before they meet. God does work miracles. But the fact remains that there just aren’t as many serious Christian young men as there are women, and the men know it.

Este evident că acest lucru nu poate fi nicidecum de bun augur pentru bărbaţi. Dumnezeu cu mila!

(Citatele, din articolul lui Mark Regnerus, „The Case for Early Marriage”)

Author: DanutM

Anglican theologian. Former Director for Faith and Development Middle East and Eastern Europe Region of World Vision International

10 thoughts on “Economie, casatorie si sexualitate – 4”

  1. Un pastor in Romania este bucuros ca are parte de barbati efeminizati in area lui., inconjurat de “yes man”. Este satisfacut si implinit de “feminizarea bisericii”.

    Like

  2. Barbatii au spirit de sacrificiu: sacrifica femeile.
    Nu pot comenta ca-mi creez obligatii 🙂
    Sau mai bine: sa comentez ca sa-mi creez obligatii.

    Motivele pentru care “barbatii” desi le-as spune “copiii” de toate varstele, pot simti nevoia de a parea macho legitim. E inscris in natura lor.
    Cum spuneai la inceput insa, nu prea afla la timp ca pentru a dobandi ceva (macho-ismul) trebuie sa investesti ceva (sacrificiul)
    Daca femeile sunt inzestrate de la natura cu instinctul matern, barbatii sunt cu cel de sacrificiu.
    Ceea ce pisahologul crestin cu titlu de pastor, reverend, excelenta sau orice alt titlu de sef de suflete nu realizeaza e ca e nevoie de el pentru a simti cu cei ale caror instincte i-au confuzat putin teologia practica.
    Nu ca ar fi rele ci doar ca nu prea gasesc versete care sa le spuna direct ce sa faca cu ele (instinctele)

    Like

    1. psiholog crestin cu titlu de pastor? personal n-am intilnit asa ceva. cred ca e o confuzie. pastorul crestin are impresia ca e psiholog. greseala cea mai mare este ca are si impresia ca nu exista problema mare cu el cu care sa se fi confruntat si are raspuns la orice, deci la toate, asa ca da des cu bita-n balta.

      parerea mea.

      convingeti-ma de contrariul.

      Like

      1. Pai cam aici voiam sa ajung dar asa, mai timid.
        Nu pot sa-mi dau cu parerea prea mult despre cum sunt sau ce ar trebui sa faca pastorii sau episcopii sau cine se mai ocupa prin biserici de suflete, pentru ca sunt doar un spectator.
        Ce cred eu din ceea ce vad in realitate si nu in incubatorul perpetuu numit biserica locala e ca oamenii care se bazeaza pe biserica lor (prin pastor, comitete si comitii) sa fie lamuriti cum sta treaba cu sexu si spiritu primesc lozinci si sentinte.
        Neavand o practica a spovedaniei (prea tamaios-ortodoxa in viziunea lor), nici obiceiul de a mere la psiholog (prea western-like) nu i-a ramas decat plansu pe la prieteni. Acestia pot ajuta in masura in care le permite timpul si intelepciunea.

        In concluzie: ai o problema sensibila pe care n-o poti povesti colegului de strana in biserica?
        1.arunca-te in gol, fa-ti curaj (semn de credinta, nu?) si povesteste-i celui mai bun prieten. Daca e ceva mai trecut prin rele e mai bine, poate intelege mai bine povestea ta.
        2.asculta povesti asemanatoare cu a ta si vei constata ca nu esti deloc un caz special. Lumea reala e destuuul de diferita de imaginea pasunista pictata de artist-actori pe la amvoan-altare.
        3.nu astepta de la nimeni mai mult ajutor decat ai putea da tu altuia daca ti l-ar cere.
        4.lumea e o jungla si omul nu e dotat decat cu o anumita cantitate de energie. Foloseste-o unde e mai rentabil: in familie.
        5.iesi 2 secunde de sub tirania constiintei proprii ca sa-ti dai seama cat din vinovatia pe care o simti e a ta si cat e imprumutata de la fariseii care ti-au pus sarcini in spinare de care ei nici nu-si mai aduc aminte desi tu le-ai luat de bune.
        6.never, never forget ca cineva acolo sus te iubeste. Intamplator 🙂 acel cineva mai umbla inca printre noi si are chip de mama, tata, nevasta,copii. Cu ei incepe si se termina lumea ta.
        Nu mai pun al spatelea punct ca sa nu mimez perfectiunea

        Like

      2. in contextul ultimelor doua puncte cred ca este normal sa amintim ca intreaga cazuistica a NT s-a petrecut in citiva zeci de ani buni, iar noi ne impunem standardele si preluam vinovatiile acelei perioada uitind ca problemele tratate acolo s-au desfasurat lent, in viata a mult mai multor indivizi decit unul singur (adica EU!) si asa ne imbolnavim de perfectionism, uitind mai ales epistolele lui ioan de la finele cartii. ne incarcam prea mult si cadem sub povara, ceea ce nu e deloc sanatos. dincolo de cerintele NT in materie mama si tata ar trebui in ultima instanta sa fie barem mama si tata, nu si pastorul si comitetul. adica sa ne aducem aminte ca inainte de a fi parte dintr-o biserica copiii nostri sunt ‘puii’ nostri.

        Like

  3. Sam, iata, inca o data, un comentariu de bun simt. Ma tem insa ca clericii nu vor aprecia prea mult sa le spui, vorba povestii cu hainele noi ale imparatului, ca ‘imparatul este cu fundul gol’.
    Acest soi de ‘profesionisti ai certitudinilor eclesiale’ se simt mereu frustrati cind li se spune pe sleau ca nu au chiar toate raspunsurile.
    Asta imi aduce aminte de unul dintre ei, ‘nu spui cine, persoana insemnata’, care, cu ocazia unor ‘dialoguri de seara’, a spui celor cu care ‘dialoga’: ‘nu aveti voi atitea intrebari cite raspunsuri am eu’.
    Pentru cei care gindesc astfel, si ma tem ca sunt destui intre clerici, decic acest text postat de amicul Jams McGrath, pe facebook:
    http://www.facebook.com/home.php?ref=home#/note.php?note_id=113549704766&ref=nf
    Iata si un citat, pe post de teaser:
    ‘…people with doubts are dangerous. It’s true: we are dangerous. But there is only one other category of people, those who never doubt, and they are far more dangerous still.’

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s