Citesc întotdeauna cu interes ceea ce scrie ADama pe blogul ei, intitulat Lumea Adamaică. De data aceasta însă vreau să vă semnalez două texte pe care cred că fiecare blogger evanghelic ar merita le citească, pe post de turnesol. Le găsiţi AICI şi AICI.
ADama vorbeşte în aceste două texte despre excesul de cebralitate, cu toate ponoasele adiacente si despre carenta de duhovnicie de pe blogurile evanghelicilor romani (inclusiv, sau mai ales, pe acesta, aş spune eu).
Nu cred că vor fi prea mulţi care să conteste teza ADamei. Iar dacă ea are dreptate, cred că ar trebui să ne punem cel puţin două întrebări:
1. dacă este aşa, şi cred că este, de ce este aşa;
şi
2. dacă este aşa, şi, implicit, ar trebui să fie altfel, ce este de făcut.
La prima întrebare aş sugera că o posibilă cauză este că prea puţine femei evanghelice au blog. Deşi există destule femei care otrăvesc blogosfera cu isteriile lor (ca şi când isteriile masculilor evanghelici n-ar fi suficiente), în general, blogurile femeilor sunt mult mai echilibrate şi mai încărcate de spirit.
La a doua întrebare, aş spune că o minimă analiză de sine, cu căinţa, mărturisirea şi schimbarea de rigoare, ar putea fi un început de răspuns.
Voi ce credeţi?
* * *
Va invit sa explorati si discutiile de pe blogul ADamei, la aceste doua postari. ADama este intr-o faza protestatara, asa cum puteti vedea si in ACEST POST, pe buna dreptate foarte contondent, dar riscant, dat fiind contextul ei eclesial. Si ‘a luat-o deja pe coaja’.
Persona 
Aline, am luat comentariul tău cu copy-paste, nici măcar nu mi-a trecut prin cap că e ca şi cum l-aş pune la “gazeta de perete”. Îmi cer scuze! Voi lua poza de-acolo.
Îmi pare rău pentru suferinţe! Discutând cândva cu cineva cum ar fi să facem concurs de suferinţe, îmi spunea că aş ieşi câştigătoare. Dar câţi n-ar zice la fel despre ei?…
Uite, pe scurt, ce cred despre această exprimare a mea “cei mai mulţi bloggeri evanghelici”. Dată fiind o listă de 700 de bloguri evanghelice – nu cifre exacte, ci orientative – dintre acestea, poate 30 ajung prin topuri diverse pe o poziţie suficient de importantă ca să fie băgate în seamă. Se poate ca 50, 100, poate chiar 150 să fie cunoscute. Dar restul rămân într-un anonimat, care nu e absolut, pentru că fiecare are în blogroll câte 10-20 de bloguri să zicem, dar nu ştiu dacă poţi vorbi despre mai mult de 150 de bloguri evanghelice active şi pe care să le cercetezi la o adică în mod constant. La capitolul “statistică”, nu cred că cineva ar fi capabil să facă ceea ce faci tu! Sunt meritele tale, fără doar şi poate.
Revenind însă la chestiunea cu cele mai multe bloguri evanghelice, eu urmăresc constant 10, să zicem, încă 30 la intervale mai mari. Am ajuns măcar o dată pe cel puţin 150 de bloguri evanghelice. Însă nu ne vom jigni neuronii (câţi îi mai avem) pretinzând că ştim ce se întâmplă pe 700 de bloguri evanghelice, nu-i aşa? I mean: există lucruri mai utile de făcut, iar Biblia ne cere să răscumpărăm vremea!
Dacă există 150 de bloguri vizitate constant, poate pe 20 se fac dezbateri. E o cifră orientativă, nu ştiu câte bloguri evanghelice ai putea lista tu, pe care să existe realmente dezbateri.
Şi-acum, îţi mai spun pe scurt de ce am scris blogoepistolele. Ceea ce eu “simt”, “constat”, “descopăr” este că atracţia mai mare o reprezintă articolele cerebrale, nu cele duhovniceşti. Mă gândesc de exemplu că Wurmbrand, când a scris că a fost ispitit în celulă, că diavolul nu are probleme cu spaţiul, circulă peste tot, a făcut o afirmaţie pe care mintea nu o poate proba. Nu-l vezi pe diavol, cum nu-L vezi pe Dumnezeu. Nu putea spune la modul “cerebral” aşa ceva, deci a spus-o duhovniceşte. Mi-aş dori, personal, să găsesc măcar un echilibru între articolele cerebrale şi cele duhovniceşti. De aici pornisem eu…
M-am uitat pe “Rotundu” de zeci de ori. Niciun citat, nicio trimitere la evenimente culturale sau creştine de orice fel ar fi fost nu mi-au vorbit cu mi-a vorbit cântul Andreei. A învăţat cuvinte de oameni mari şi le-a cântat din toată inima. Acolo am văzut eu cerul şi am lăcrimat. Dacă sunt lipsite de miză astfel de momente, nu mai am cuvinte!…
LikeLike
A.Dama, voi începe mai întîi cu “suferința alături de cei ce suferă” – din punctul ăsta de vedere, comentariile tale (și postarea ta unde mă afișezi la gazeta de perete, să ia aminte toți cine e insensibilul ăsta de Alin Cristea) sînt inoportune. Groaznice, dacă ai știi măcar a 10-a parte din suferințele mele. Deja am devenit lăcrămos.
Mai bine să avem o dezbatere (din cîte văd, folosim în mai multe feluri acest cuvînt):
Ai scris: “Cei mai multi bloggeri evanghelici cauta exact asta, sa urmareasca niste tipare de gandire, sa-si dea cu parerea, sa se afirme, sa-si afiseze lecturile, sa compare, sa se urce pe piedestal.”
Deși ar fi interesantă o dezbatere despre CE caută bloggerii evanghelici să facă (nu ce crezi tu că ei caută), probabil că nu e acum locul și vremea. Însă sînt rezervat în a acorda credibilitatea expresiei: “cei mai mulți”.
Nu voi face altceva decît să te întreb: pe cîte bloguri evanghelice ai intrat (din cele 550 plus 150 încă neadăugate în listă) și cîte postări ai citit pe fiecare ca să poți da legitimitatea expresiei: “cei mai mulți”?
Aceeași întrebare am pus-o recent unei alte persoane feminine care, în versuri, se lamenta la adresa blogosferei evanghelice de parcă era anticamera iadului.
“Ochiul este lumina trupului tău. Dacă ochiul tău este sănătos, tot trupul tău este plin de lumină; dar dacă ochiul tău este rău, trupul tău este plin de întuneric.” (Luca 11:34) – na, că m-a podidit un alt tip de lăcrămoșenie. Biblică (sic!).
LikeLike
Nu sunt impotriva dezbaterilor. Sunt impotriva excesului si de cerebralitate, si de pietism, ca sa folosesc termenul tau.
Cei mai multi bloggeri evanghelici cauta exact asta, sa urmareasca niste tipare de gandire, sa-si dea cu parerea, sa se afirme, sa-si afiseze lecturile, sa compare, sa se urce pe piedestal. Partea cu smerenia, cu slujirea celorlalti, cu suferinta alaturi de cei ce sufera etc., etc., e mult, mult, mult mai invizibila – chiar daca invizibil n-ar trebui sa aiba grad de comparatie. 😀
Nu e gresit sa avem arme – cunoastere, dar sa ne bazam tot pe Dumnezeu si pe calauzirea Duhului, nu pe armele noastre, cum spunea David.
LikeLike
Draga ADama, tocmai de aceea am adaugat si altele la marturisire. Sunt si eu foarte sceptic fata de marturisirile ieftine si fatarnice, neinsotite de schimbare.
Deosebirea duhurilor (discernamintul spiritual) este un dar ce nu ne-a fost dat tuturor. Tocmai de aceea avem nevoie de Trup si este vital sa ne dam ascultare unii altora.
In ce priveste dezbaterile, desi le apreciez atunci cind sunt de calitate si decente, chiar daca viguroase, m-am intrebat instinctiv, cind am citit comentariul lui Alin, daca aceasta ar trebui sa fie, cu adevarat, cei mai inalt criteriu de evaluare in blogosfera. Sincer sa fiu, nu sunt convins. Dar nici nu pot oferi altul.
Ceea ce tu pari a sugera este capacitatea de ‘a zidi spiritual’, ceea ce este plauzibil. Ma tem insa ca inclinatiile pietiste ale evangheliclor romani ne vor face sa confundam spiritualitatea cu ‘siropul’ emotionalist la care sunt eu atit de alergic.
Te-ai intrebat de ce sunt oare prea putini barbati (nu ma refer aici la purtatorii de pantaloni) in bisericile noastre? Eu cred ca acest emotionalism este de vina. Barbatii sunt motivati de viziune si actiune. Iar acestea, din pacate, lipsesc cu desavirsire. In afara de cazul in care le importam, cu bani cu tot, de la americani.
LikeLike
Căinţa şi mărturisirea n-ar fi niciodată superflue. Dar mărturisirea, în contextul evanghelic, poate fi sublimă şi să lipsească cu desăvârşire. Un posibil răspuns la ce ar trebui făcut l-am găsit într-un alt comentariu pe acest blog. Să fie cât mai mulţi din aceia care să fie atât de atenţi la călăuzirea Duhului, încât să deosebească automat celalalte duhuri şi să nu se lase pe ei înşişi, nici pe alţii, în rătăcire. Sunt mulţi astfel de evanghelici la noi? În orice caz, pe Alin l-aş lăsa să se lăfăie în dezbateri… dacă pentru el dezbaterile duc la Viaţă!…
LikeLike
Camix,
Nici eu n-am vrut să spun altceva.
Nu ADama, ci eu pledez pentru o prezenta feminia mai concistentă în blogosferă.
Şi eu, ca şi tine, sau ADama, sper în echilibru, nu în decerebrare.
Alin, deocamdata las fetele să răspundă. De acord însă că există o abundenţă de “siropuri pietiste” pe unele bloguri feminine. Din fericire, nici ADama, nici Camix nu sunt din această categorie.
LikeLike
Personal, nu cred că lipsa femeilor din blogosferă ar fi cauza; poate mai mult (pre)judecata că ele nu pot spune lucruri tari, consistente, care să poată reprezenta principii demne de urmat. Vorbesc în general, nu nominalizez, discutăm idei.
Însă nu vreunui spirit feminin îi este făcută apologia. Articolul face apel, mai degrabă, la cerebralitate combinată cu spirit duhovnicesc (în calitate de creştini care suntem), nu la o lipsă a cerebralităţii şi o existenţă exclusivă a spiritului duhovnicesc. Cerebralitatea e necesară, ea nu trebuie eliminată dintre trăsăturile unui om, dar nu e suficientă pentru a-L spune pe El.
LikeLike
Nu știu dacă, într-adevăr, sînt prea puține bloguri evanghelice feminine. Mai degrabă sînt prea puține care să fie de nivelul Adamei.
O remarcă mai importantă însă: n-aș spune că “blogurile femeilor sînt mai echilibrate și mai încărcate de spirit”, aș spune mai degrabă că sînt feminin-lăcrămoase și lipsite de miză. Puteți să-mi dați un exemplu de dezbatere pe vreun blog feminin?
LikeLike