Unde ne sunt bărbaţii?
Poate că una dintre cele mai importante pricini pentru slăbirea instituţiei familiei în lumea în care trăim, inclusiv în cea evanghelică, este lipsa bărbaţilor. Nu mă refer aici la acele exemplare ale regnului uman care, din întâmplare, fără vreun merit al lor anume, sunt de sex bărbătesc. Pentru aceştia termenul de „mascul” este cel mai potrivit. Pentru mine, a fi bărbat are de-a face mai degrabă cu calitatea şi caracterul unui om, decât cu sexul.
Cristos este pentru mine Bărbatul Suprem. Şi caracteristica lui esenţială este spiritul de sacrificiu. Asta numim noi, îndeobşte, „bărbăţie”. „Bărbaţii” noştri strălucesc doar prin purtarea pantalonilor şi prin obstinaţia cu care îşi reclamă rolul de „autorităţi”.
Persona 