Interviu: Partea a X-a – Evanghelicii, modernitatea şi postmodernitatea

Andrei Ivan – Care credeţi că ar trebui să fie atitudinea bisericilor evanghelice în faţa postmodernităţii?

Dănuţ Mănăstireanu – Eu sunt extrem de rezervat faţă de orice atitudine panicată cu privire la asemenea fenomene culturale. Ne-am speriat, pe rând, de marxism, de existenţialism, de new age. Acum ne speriem de postmodernitate, dar, de fapt, nu cred că avem de ce să ne temem. Postmodernitatea poate fi un duşman dacă o înghiţim pe nemestecate, şi poate fi un prieten dacă ne folosim de şansele pe care ni le oferă ea. Iar eu cred că postmodernitatea ne oferă câteva şanse. Mai întâi, ea ne oferă şansa de a depăşi fixaţia raţionalistă, în care ne-a afundat modernitatea. Avem apoi, în postmodernitate, şansa de a explora din nou dimensiunea mistică a existenţei, dimensiunea minunii, a extraordinarului şi asta este o şansă de care cred că trebuie să ne folosim. Avem, de asemenea, şansa de a reveni la definirea comunitară a credinţei, de a revalorifica eclesialul, nu ca instituţie ci ca o comunitate a credinţei. Lumea evanghelică este influenţată în foarte mare măsură de modernitate, chiar şi în înţelegerea conceptului de creştere spirituală; astfel, auzim rareori vorbindu-se în mediile noastre despre formare spirituală, ci preferăm să folosim mai degrabă conceptul de maturizare spirituală. Acesta este însă un concept individualist, care se reduce adesea la timpul meu de părtăşie, rugăciunea mea, citirea individuală a Scripturii. Dimensiunea comunitară este aproape absentă din acest cadru. Ea este implicită în faptul că mergem la Biserică, ne închinăm cu fraţii, dar nu este fundamentată teologic şi nu este integrată în mod coerent în ansamblul existenţei noastre.

Andrei Ivan – De fapt, Domnul Isus a creat fundamentele acestui concept de trup, şi aici postmodernitatea este înşelătoare, deoarece ne oferă criterii foarte apropiate de cele creştine, ca şi terminologie. Spre exemplu David Wells face diferenţa, chiar în titlul unei cărţi, între valori şi virtuţi, chiar sub aspectul limbajului, dar mai ales al categoriilor. Se vorbeşte astăzi mai mult “valori” decât de “virtute”; se foloseşte mult conceptul de „comunitate”, mai degrabă decât cel de „trup al bisericii”. Aceasta este, după mine, marea problemă a postmodernităţii. Într-adevăr, aşa cum spuneţi, ea ne oferă nişte căi onorabile de a ieşi şi de a demonstra adevărul creştin; este o şansă, dar există şi multe riscuri.

Dănuţ Mănăstireanu – Ceea ce vreau eu să spun este că postmodernismul nu este mai periculos decât a fost modernitatea. Pentru că suntem aşa de speriaţi de postmodernitate, avem impresia că pericolul în care ne-a pus modernitatea este mult mai mic, dar nu este deloc aşa. Aici David Wells are dreptate atunci când spune că tradiţia evanghelică a înghiţit modernitatea pe nemestecate. Comunităţile evanghelice sunt de fapt complet dominat de modernitate, ca spaţiu al raţionalismului şi al individualismului. Riscul cu mişcarea „bisericii emergente” şi cu toţi cei fascinaţi de postmodernitate, este, cred eu, acela de a repeta greşeala evanghelicilor clasici, devenind, de astă dată, totalmente dominaţi de spiritul gândirii postmoderne. Soluţia nu este nici în exaltarea raţionalismului, nici în fascinaţia totală pentru postmodernitate, ci ca în orice lucru, o atitudine profetică, în care ne folosim de ocaziile aduse de această nouă realitate culturală în care ne-a fost dat să trăim şi în acelaşi timp să fim gata de a trage un semnal de alarmă şi de a spune, dacă este cazul, „asta este prea mult”.

Andrei Ivan – Cum vedeţi adoptarea de către bisericile evanghelice a unor mijloace de factură modernă – sociologice, economice şi de marketing?

Dănuţ Mănăstireanu – În principiu, cred că Biserica nu ar trebui să fie timidă faţă de nici una din cuceririle culturii sau ale ştiinţei, însă acestea ar trebui judecate în lumina revelaţiei şi puse la locul lor, aşa cum se cuvine. Cred că multe dintre cele care ce se întâmplă în lumea evanghelică pot fi explicate prin faptul că noi nu avem de fapt o eclesiologie, în sensul teologic al acestui termen, ci reducem cel mai adesea eclesiologia la sociologie. De aici şi riscul de a transforma Biserica, trupul mistic al lui Cristos, într-o pură realitate sociologică. El este privit, cel mai adesea ca un soi de club al celor care cred, ca penticostalii, sau ca baptiştii, sau ca şi creştinii după Evanghelie. În crezul Bisericii Baptiste din România, aşa cum este el formulat la ora actuală, definiţia bisericii, nu are nimic de-a face cu teologia şi cu transcendenţa; este o definiţie pur sociologică. Dimensiunea transcendentă este total uitată. În momentul în care ne definim astfel Biserica, apelul la mijloace de marketing pentru promovarea intereselor acesteia este normal. Dar dacă revenim la o definiţie teologică a Bisericii, ca trup mistic al lui Cristos, ca realitate divino-umană, lucrurile se schimbă în mod radical. Rădăcina problemei este deci, după opinia mea, în modul defectuos în care definim Biserica. Nu ne vom putea proteja de folosirea acestor mijloace decât prin promovarea unei înţelegeri a Bisericii ca realitate divino-umană.

Andrei Ivan – Dacă revenim la Scriptură, dacă o cunoaştem, dacă o adâncim…

Dănuţ Mănăstireanu – Cred că cunoaşterea Scripturii nu este suficientă. Este necesar, desigur, să revenim la Scriptura, dar aceasta a fost interpretată de-a lungul istoriei Bisericii de către comunitatea creştină, şi revelaţia a fost încorporată în dogmă, în tratate teologice, în gândire teologică. Nu aş spune Biblie şi teologie, ci mai degrabă aş vorbi despre revelaţie şi interpretarea revelaţiei, aşa cum s-a desfăşurat ea în decursul istoriei. Biblia vorbeşte despre faptul că Biserica este trupul lui Cristos. Aceasta e o sintagmă stranie: Cristos este Dumnezeu, Creatorul, iar noi suntem oameni, creaţi de Dumnezeu; şi totuşi suntem, în acelaşi timp, trupul mistic al lui Cristos. Avem de-a face aici cu o realitate complexă pe care nu o poţi cuprinde într-o propoziţie logică. Tocmai de aceea avem nevoie de o abordare metaforică. De aceea, modul în care ne atingem de această realitate trebuie să ţină seama de natura complexă a Bisericii. Dacă apelăm la mijloace strict sociologice de promovare a Bisericii atunci riscăm să producem monştri. Vreau să vă dau un exemplu. Mişcarea church growth este după părerea mea un exemplu brutal de sociologizare a eclesiologiei. Principiul unităţilor omogene, de la care porneşte acest curent este unul care nu are nimic de-a face cu definiţia biblică şi teologică a Bisericii. Biserica lui Cristos este cea formată din bărbaţi şi femei, săraci şi bogaţi, sclavi şi liberi, cu alte cuvinte este o realitate sociologică complexă. Minunea constă tocmai în faptul că în ciuda neomogenităţii ei, ea este una. Ce încearcă să facă mişcarea church growth şi toţi cei care au promovat această idee este tocmai să eludeze această definiţie fundamentală a Bisericii. Pentru raţiuni de eficienţă sociologică şi de creştere numerică, ei promovează ideea entităţilor eclesiale omogene. Aceasta e o definiţie neteologică a Bisericii, care dă naştere la tot felul de patologii. Poate că avem de-a face cu o metodă foarte eficientă de creştere a numărului de membri ai bisericii locale, dar vom avea de-a face din nou cu un context în care pragmatismul domină teologicul şi aici riscurile sunt enorme.

Author: DanutM

Anglican theologian. Former Director for Faith and Development Middle East and Eastern Europe Region of World Vision International

7 thoughts on “Interviu: Partea a X-a – Evanghelicii, modernitatea şi postmodernitatea”

  1. In primul meu comentariu am pus intrebarea ca sa inteleg mai bine (daca e ceva de inteles) si nu ca sa contrazic. Tot ce auzisem pina acum era despre pericololele postmodernismului si eram curios.

    __________

    Nu-ţi fă griji, Daniel. e voie să contrazici 🙂 dacă crezi că ceva nu este corect

    DanutM

    Like

  2. Ok, multumesc. Am inteles ideea. Daniel B.

    Ai dreptate fr DanutM, postmodernismul este mai mult decat relativismul, recunosc ca trebuie sa mai invat despre cum sa lucrez cu “nuante in spatiul gandirii”. Pana una alta mai citesc scrierite tale, presupun ca deja aplici aceste tehnici aici.

    ____________

    E voie şi să fii ironic. Pot şi eu, dacă e cazul. De această dată însă a fost “pe bune”. În ce mă priveşte, eu încă încerc să învăţ a opera cu nuanţe. Este, cred, un efort de o viaţă.

    DănuţM

    Like

  3. Am sa incerc sa fiu mai clar.
    ” Mişcarea church growth este după părerea mea un exemplu brutal de sociologizare a eclesiologiei”.

    Aceasta miscare nu numai ca incearca sa omogenizeze dar pune omul in centrul intregii miscari.

    Mi s-a parut ca la asta v-ati referit. Daca nu, scuze.

    ____________-

    Corect.
    Dănuţ

    Like

  4. Cred ca potmodernismul nu ne ofera avantaje decat faptul ca avem inca odata sa explicam, sa aratam in mod clar si relevand de ce invatatura lui Hristos nu poate fi asimilata de postmodernism: “Eu sunt Calea, Adevarul si Viata, nimeni nu vine la Tatal decat prin Mine”. Expresia asta nu intra nicicum in postmodernism. Domnul Isus este clar exlusivist aici. Si eu ii dau dreptate, adica cred ce spune El.

    Daniel Buda: Ai spus ca agreezi cu pozitia autorului si apoi spui ca este vorba de de-cristocentrizarea bisericii. Nu prea am inteles pozitia ta.

    _____________

    Desigur, dragul meu, este dreptul tău să crezi asta. Dacă vei citi mai mult despre acest subiect, vei realiza că postmodernismul nu poate fi redus la relativism. Marea lui contribuţie, cred eu, este că ne arată dincolo de orice indoială, limitele modernismului, in ale cărui tipare însă continuă să funcţioneze, în ciuda revoltei pe care o manifestă.
    Cred că este vremea să învăţăm a opera cu nuanţe în spaţiul gândirii, altfel riscăm să fim reduşi la simpli mânuitori de pastişe.

    În rest, îl las pe Daniel Buda să se explice. Cred şi eu că putea fi mai clar în ceea ce voia să spună.

    DanutM

    Like

  5. Vreau sa va pun o intrebare pentru ca sa inteleg si eu mai bine postmodernismul. Pentru prima data aud pe cineva care spune ca nu trebuie sa ne fie teama de postmodernism. Ati insiruit citeva avantaje pe care ni le aduce. Cum pot aceste avantaje fi aduse daca postmodernismul respinge adevarul absolut cu totalitate? Mi se pare ca cel mult ar crea o audienta care ar asculta ce avem de spus ca si cum ar asculta orice alta fictiune dar nimeni nu este luat in serios in asemenea situatii.

    As vrea sa spun ca agreez foarte mult cu pozitia dumneavoastra cu privire la sociologizarea bisericii. Cred ca cu alte cuvinte e vorba de de-cristocentrizarea bisericii si ridicarea indivizilor peste nivelul lui Hristos.

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: