Flori Balanescu – Preoteasa cu sapte copii

Teztul acestei postari este o recenzie a celor doua carti ale Iuliei Visky reunite intr-un singur volum sub titlul Trei cruci. Tu vii in ajutor orfanului.

* * *

Júlia Visky, Trei cruci. Tu vii în ajutorul orfanilor, Ed. Koinónia, Cluj-Napoca, 2007

Conceput ca o serie de epistole catre o prietena de departe, volumul strânge laolalta doua carti.
Prima carte este rememorarea vietii în Ungaria, de pâna la casatoria cu Ferenc Visky, asezata sub semnul celor trei cruci, mentionate în titlu. Crucea de lemn, cea mai „usoara“ dintre ele, este a primei apropieri de un baiat. Crucea de aur, primita tot ca dar al apropierii inimilor, dar neîmpartasita de logodnic întru iubirea pentru Domnul: „Era a doua cruce a vietii mele. Parca cineva voia sa-mi lege viata de o cruce“. Cea de a treia: Crucea. Adevarata cruce, a credintei, pe care a trebuit sa o ridice, cu umilinta, în momentul în care a fost repudiata de propria-i familie. Refugiul în credinta si refuzul de a se casatori cu un barbat apreciat de familie au îndrumat-o pe tânara de conditie modesta, dar cu solida educatie (asa cum se primea în scolile-internat pentru fete, nu doar în Ungaria interbelica, dar si în România), catre o viata în care a purtat crucea credintei. Aruncata la propriu de parinti si surori în strada, pentru încapatânarea de a fi iesit din rândul celor lumesti, propovaduite de cultul romano-catolic, Júlia a gasit adapost la Comunitatea Crestina Bethania. În aceasta perioada de mare zbucium al sufletului si constiintei, pe fondul razboiului, l-a cunoscut pe sotul sau. Perioada cuprinsa între Dictatul de la Viena (30 august 1940) si reintrarea nord-vestului Transilvaniei sub administratie româneasca (martie 1945), prelungita mai apoi prin schimbarea decisiva a macazului politico-ideologic, atât în România, cât si în Ungaria, ca în toate tarile intrate în spatiul de influenta sovietica, a marcat profund vietile oamenilor, aflati de o parte si de alta a Tisei.

A doua Carte
Revenirea Ardealului la România, dupa razboi, i-a împiedicat pe cei doi logodnici sa se mai vada. Cu toate acestea, Ferenc, care slujea la Agris (Satu Mare), a trecut clandestin frontiera în 1946. S-au casatorit clandestin pe teritoriul Ungariei, într-o localitate din apropierea frontierei cu România, în timpul unei conferinte crestine. Prima dovada adevarata a credintei în cuplu aveau sa o dea odata cu încercarea de a ajunge în România. Atmosfera covârsitoare a vremurilor ideologice reiese si din însemnarile memorialistei, la tensiunea credintei sale: „Daca Dumnezeu trimite pe cineva la Roma, acela nu se poate opri în Creta. Acela trebuie sa mearga la Roma si în ciuda sarpelui veninos ce-i atârna pe mâna, gata sa îl muste. (…) Ne-am uitat unul la altul si am trait clipele renuntarii totale la noi însine. Niciun tufis sau vreun copac nu era prin apropiere. Oricine ne-ar fi putut vedea din posturile de observatie ale granicerilor.

Cititi restul acestei recenzii AICI.

* * *

Advertisement