Epopeea unei carti – Richard Rohr, Caderea intru inaltare

Richard Rohr, Căderea întru înălțare

Sincer să fiu, nu-mi amintesc exact de la cine am auzit pentru prima dată numele preotului franciscan american Richard Rohr. Să fi fost, probabil, prin 2010. Am început, imediat, să caut scrierile lui și m-am abonat la newsletter-ul lui zilnic, pe care îl primesc și acum.

În aprilie 2011 a apărut cartea lui cea mai cunoscută, Falling Upward. A Spirituality for the Second Half of Life. Am comandat-o imediat și am citit-o pe nerăsuflate. Am primit apoi versiunea audio a cărții, citită de însuși părintele Rohr, iar aceasta a întărit sentimentul că textul este scris pentru mine. Cartea m-a fascinat de la primul contact cu ea, mai ales că venea într-un moment în care aveam nevoie vitală de mesajul ei. Aveam 57 de ani și trăiam de ceva vreme criza intrării în cea de a doua jumătate a vieții.

Eram, în vremea aceea, Director pentru credință și dezvoltare pentru regiunea Europei de Est și a Orientului Apropiat a organizației umanitare World Vision International, ale cărei activități – dezvoltare comunitară, microcreditare și asistență umanitară de urgență – se desfășurau în aproape 100 de țări. Responsabilitățile mele erau legate de coordonarea unei echipe de specialiști din fiecare dintre țările din regiunea noastră care se ocupau de formularea de strategii și desfășurarea de programe care vizau formarea spirituală a staff-ului, dezvoltarea relațiilor ecumenice cu bisericile, mărturia creștină și relațiile interreligioase, dat fiind că slujeam într-o regiune multiconfesională și cu o prezență islamică masivă. Între altele, era și responsabilitatea de a organiza întâlniri anuale de formare spirituală (retreat-uri, cum le numeam noi), atât pentru propria echipă, cât și pentru echipa de directori regionali și de directori naționali din care făceam parte.

Din momentul în care am citit Falling Upward, am decis să găsesc o modalitate de a-l invita pe părintele Rohr să conducă, în vara anului 2012, o întâlnire de formare spirituală cu echipa regională World Vision, centrată în jurul acestei cărți, pe care am pus-o imediat la dispoziția colegilor mei. După ce am primit acordul liderei regional, Cornelia Lenneberg, i-am scris părintelui despre acest proiect, după ce am intrat în contact cu el prin intermediul prietenului meu Chris Heuertz, care era destul de apropiat de el și petrecuse timp la Centrul pentru Acțiune și Contemplație condus de el în Albuquerque, New Mexico.

În mod providențial pentru mine, Richard Rohr venea în România pentru o săptămână, pentru a împărtăși o serie de reflecții cu caracter devoțional, la un retreat al Asociației Europene a Capelanilor din Închisori, dat fiind că părintele slujise el însuși multă vreme în această capacitate în Statele Unite. În acea săptămână eu aveam o întâlnire importantă în Elveția, la Consiliul Mondial al Bisericilor (WCC), unde lucram la textul unei declarații cu caracter inter-religios legată de atitudinea față refugiați, dar aceasta se termina în ziua de miercuri, astfel încât joi am zburat de la Geneva la Sibiu, iar vineri dimineața, în 7 iunie 2012, acum aproape zece ani, cu ajutorul unui prieten, preot ortodox din Sibiu, ajungeam la Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de sus, la timp pentru a asista la ultima prezentare a părintelui în fața capelanilor.

Richard Rohr la masa conferinței capelanilor
Richard Rohr la marginea lacului de la Mănăstirea Brâncoveanu, Sâmbăta de sus

După prelegere, cu imensă emoție, m-am prezentat părintelui, care mă aștepta, și ne-am retras în preajma lacului din spatele mănăstirii, locul meu preferat de acolo. Am simțit că ne-am conectat aproape instantaneu. Am început să povestim despre noi înșine și apoi am discutat și despre obiectul întâlnirii noastre. Nu-mi aduc aminte de câte ori am dat înconjur lacului, care nu e prea mare. Dar când ne-am uitat la ceas trecuseră deja, ca gândul, nouăzeci de minute de fascinație. Deși plănuisem să discutăm doar o jumătate de oră.

Am povestit acolo, despre istoria mea de viață – context în care părintele a adus în discuție Eneagrama și m-a încurajat să o studiez, despre formarea mea, și despre frământările mele teologice (cu exact trei ani înainte fusesem confirmat ca membru al Comuniunii Anglicane). I-am împărtășit, de asemenea, temerile mele legate de spiritualitatea organizației cu care lucram, și pe care aveam s-o părăsesc patru ani mai târziu, în condiții stranii. Mă refeream la ceea ce percepeam a fi îndepărtarea progresivă a World Vision de identitatea ei creștină și asumarea tot mai clară, sub presiunea „industriei” umanitare, a unei identități corporatiste, centrată pe finanțe și proiecte, mai degrabă decât pe persoana umană. În final, i-am spus și despre teama șefului meu tehnic, Tim Dearborn, care coordona domeniul Credință și dezvoltare în World Vision la nivel global, cu privire la faptul că dimensiunea vădit contra-culturală și non-instituțională a modelului celei de a doua jumătăți a vieții promovat în această carte risca să destabilizeze organizația. Părintele a zâmbit și mi-a spus: „Aceasta este o gândire tipică primei jumătăți a vieții. Ce trebuie să înțelegem este că a doua jumătate a vieții n-o neagă pe prima, ci o incorporează și o transcende.”

7 iunie 2012 – o zi de neuitat

Părintele Richard mi-a comunicat apoi că, din păcate pentru noi, cei din World Vision, nu putea accepta invitația noastră, deoarece se apropia de vârsta de 70 de ani, pe care avea să-i împlinească anul următor, și că aceasta era ultima călătorie internațională pe care intenționa să o facă înainte de a se dedica mai mult activităților locale și unei vieți de contemplație. Din fericire însă pentru mine, acest proiect mi-a oferit șansa unică de a petrece o oră și jumătate cu unul dintre autorii de spiritualitate pe care îi admir cel mai mult. Aș putea spune că în urma acestei întâlniri mirabile Richard Rohr a devenit părintele meu spiritual, fie și în sens virtual.

Revenind în Cipru, unde se afla biroul nostru regional, și unde călătoream regulat pentru întâlnirile echipei, i-am comunicat șefei rezultatul, la care ea mi-a spus: „În acest caz, tu ești cel care va trebui să coordonezi întâlnirea.” Uimit, i-am spus: „Cum aș putea eu să-l înlocuiesc pe Richard Rohr?” La care Conny mi-a spus sec și fără drept de apel: „Ai să te descurci. Nu-mi fac griji.” Și m-am descurcat, cred, destul de onorabil, deși o întâlnire cu Rohr ar fi fost cu totul altceva.

A urmat o perioadă tot mai dificilă pentru mine, iar în februarie 2016 avea să se încheie povestea mea de douăzeci de ani cu World Vision International. În acel an am recitit de câteva ori Falling Upward, și ea a fost un sprijin constant pentru mine, și o mângâiere a inimii, alături de lectura constantă a psalmilor in versiunea „clasic modernă” a prietenului meu David Frost, (un anglican devenit ortodox, și care a condus ani de zile Institutul pentru Studii Creștine Ortodoxe (IOCS) din Cambridge, cu cere am devenit între timp cercetător asociat. Versiunea de care vorbesc, și pe o recomand cu mare căldură, în formatul audio disponibil pe Audible se numește Cambridge Liturgical Psalter.

De atunci am recomandat și am dăruit cartea lui Rohr la sute de prieteni, mai ales dintre cei mai puțini tineri, și am primit constant confirmări cu privire la valoarea ei. În perioada aceea, acum mai mult de cinci ani, s-a născut ideea de a mijloci cumva apariția acestei cărți în limba română. Întrebarea era însă care dintre editurile românești ar fi fost dispusă să-și asume riscul publicării unui autor care, chiar dacă era extrem de popular, era totuși contestat, în egală măsură, de cercurile conservatoare, catolice și nu numai, din pricina caracterului radical al gândirii sale. Mărturisesc că m-am gândit la Sapientia de la Iași, ca și la Galaxia Gutenberg, dar am realizat că nu sunt prea multe șanse, dat fiind conservatorismul care domină spațiul catolic românesc (chiar dacă, e drept, acesta nu este atât de rigid cum este cel ortodox). Apoi, din motive de patriotism local, m-am gândit la Polirom, dar explorările mele neoficiale m-au descurajat rapid, date fiind rezervele editurii față de publicarea de texte religioase, care, mi s-a apus, „nu se prea vând”. Ceea ce este drept. S-a întâmplat deja cu texte religioase de maximă valoare publicate de editura ieșeană, precum seria Pelikan (inițiativă în care am juccat și eu un rol – dar despre asta altă dată). Și se întâmplă mereu, mai ales când este vorba de texte serioase, nu de literatură siropoasă, pentru babe cucernice. Este drept, de teama unui refuz, nu am avut curajul de a-l aborda direct pe domnul Lupescu, directorul editurii, deși ne cunoaștem oarecum, căci am publicat acolo în 2018 cartea Omul evanghelic. O explorare a comunităților protestante românești, editată împreună cu istoricul Dorin Dobrincu.

Așa am ajuns la ideea publicării acestei cărți la Humanitas. Este drept că acolo aveam cam aceeași problemă ca la Polirom, respectiv înclinația explicit seculară a editurii, în ciuda faptului că de-a lungul existenței sale a publicat câteva texte religioase fundamentale. Cum nu mă întâlnisem cu domnul Liiceanu decât o singură dată în viață, la Iași, în prezența domnului Pleșu, nu am îndrăznit să-l abordez direct. De aceea i-am scris domnului Andrei Pleșu, cu care mai comunicam din când în când, după ce cu vreo zece ani înainte făcusem împreună o călătorie (de neuitat pentru mine), în aceeași mașină, de la Iași la București. După acest drum de poveste, domnia sa, care era pe atunci membru în Colegiul CNSAS, m-a ajutat să am acces la dosarele mele de urmărire de la Securitate (vreo doua mii de pagini de lectură „interesantă”, pe care între timp le-am publicat pe blog). Așteptasem aproape trei ani după cererea oficială, fără niciun răspuns. După ce a intervenit domnul Pleșu, am primit răspuns într-o săptămână, cu scuza penibilă că ei mi-au mi-au scris de multă vreme, dar eu nu am mai răspuns. Era deci vina mea. Și eu nu știam. E complicat cu apucăturile comuniste și securistice. Inclusiv, sau mai ales, la CNSAS.

I-am trimis, deci, domnului Pleșu, pe la începutul anului 2017, sau poate chiar mai devreme, o versiune digitală a cărții lui Rohr, cu rugămintea de a explora, dacă are vreme, măsura în care socotește că această carte ar merita să existe în limba română, și, dacă este așa, să o recomande eventual domnului Liiceanu, pentru a fi publicata la Humanitas. În sinea mea însă m-am temut că Andrei Pleșu nu este mare fan al cărților electronice. Și am avut dreptate. Realizând lucrul acesta, am prins prilejul primirii de către domnia sa a titlului de Doctor Honoris Causa al Universității Cuza, în decembrie 2017, pentru a-i înmâna un exemplar tipărit al cărții, amintindu-i de rugămintea mea. Ca om sfios ce sunt, n-am vrut sa-l deranjez, și l-am rugat pe domnul profesor Cuțitaru să-i predea cartea, dar domnia sa a insistat să o fac personal. Ceea ce mi-a oferit din nou șansa unei scurte conversații cu un om pentru care am o infinită admirație.

Câteva luni mai târziu, am primit un email de la domnul Pleșu, care mi-a confirmat intuiția în legătură cu valoarea cărții, mi-a comunicat că a vorbit cu directorul Humanitas și mi-a spus că voi fi contactat mai târziu de cineva de la editură, după obținerea copyright-ului. Această operațiune a durat ceva, dar după o vreme am fost contactat pentru a discuta detalii legate de traducere. Cum nu aveam intenția de a fi eu traducătorul – părăsisem de ani buni această îndeletnicire, discutam deja cu domnișoara conferențiară Teodora Ghivirigă, specialistă în traductologie la universitatea ieșeană, despre posibilitatea ca acest text să fie tradus de o fostă masterandă a ei, Ramona Scribleac, sub coordonarea domniei sale, în vreme ce eu aveam să ofer asistența teologică necesară. Dacă-mi aduc bine aminte, traducerea a început chiar înainte de semnarea contractului, și a durat o vreme, dat fiind că în această perioadă Ramona a născut o fetiță (pe care n-a numit-o însă Richarda – asta mai lipsea). Apoi a intervenit pandemia și apariția cărții a fost amânată mai mult de un an de către editură. Dar eu nu știam asta. Și mă perpeleam pe jar, în neștiința mea.

În iunie 2021, panicat că nu mai știu nimic de proiect, și întrebându-mă dacă nu cumva ar trebui să caut deja altă editură, cu toată jena de rigoare, i-am scris domnului Pleșu. Domnia sa mi-a răspuns cu amabilitatea-i (ne)obișnuită și mi-a spus că a vorbit cu doamna Lidia Bodea, noua directoare generală a editurii, și că aceasta mă va contacta personal. Ceea ce a și făcut, explicându-mi motivul pentru amânarea apariției, precum și faptul că voi fi contactat de redactoarea care răspunde de carte imediat ce se va relua lucrul la aceasta, estimând că această carte ar putea apărea în martie/aprilie 2022.

În ianuarie 2022 am fost contactat de doamna Georgeta-Anca Ionescu, care răspunde de apariția cărții și cu care am comunicat constant și eficient de atunci. Comunicarea instituțională inițială, după care nu m-am dat niciodată în vânt, a făcut repede loc între noi unui dialog cald, uman,  singura limbă pe care o pot vorbi eficient.

În primul mesaj am primit permisiunea, pe care o solicitasem inițial doamnei Bodea, de a-l contacta pe părintele Rohr pentru un scurt Cuvânt înainte la ediția românească a cărții și, de asemenea, pe domnul Andrei Pleșu, pentru o scurtă introducere, ceea ce am și făcut imediat. Din nou cu ajutorul lui Chris Heuertz am trimis solicitarea către autorul cărții. Din păcate, așa cum mă temeam că se va întâmpla, dat fiind că se apropie de vârsta de 80 de ani, părintele a decis să reducă drastic comunicarea cu exteriorul și să se dedice aproape exclusiv contemplării. Mi s-a spus că nu aș fi primit un răspuns diferit nici dacă trimiteam solicitarea cu un an înainte. Pierdusem trenul. De aceea am sugerat doamnei Ionescu ca, în schimb, să alegem pentru coperta verso a cărții câteva citate din introducerea cărții, sub care să putem pune în mod legitim numele autorului. Ceea ce am și făcut, rezultatul fiind o combinație între sugestiile mele și ale celor in editură.

Nici cu domnul Pleșu nu am avut un noroc mai mare. Din motive cu privire la care prefer să păstrez discreția, domnia sa mi-a sus că nu poate scrie acest text, dar mi-a promis că va scrie ceva despre această carte după apariția ei. Ceea ce sunt sigur că va face la momentul cuvenit.

În 3 martie, domnișoara Ghivirigă a primit de la editură prima variantă paginată a cărții, în forma PDF, moment în care am început să lucrăm intens, în tandem, la ultimele corecturi. Mărturisesc că am avut de lucru mai mult decât ne-am așteptat, dat fiind că trecuserăm deja de mai multe ori prin text, dar am scos-o la capăt la termen, în ciuda unei perioade complicate pentru amândoi.

În 14 martie am primit, confidențial, imaginea copertei față a cărții, care mi-a plăcut foarte mult, iar după trei zile am primit, doar pentru ochii mei, coperta integrală. Cartea a plecat la tipar în 22 martie. Nu știu încă data la care ea va putea fi comandata pe situl editurii (deocamdată abia a apărut ca fiind „în pregătire”), și cu atât mai puțin în librării. Dar sper din toată inima să fie disponibila pentru public înainte Paști. De asemenea, nu știu dacă ea va fi disponibilă sub format ebook și/sau audiobook. Vom trăi și vom vedea.

Bănuiesc că atunci când ați citit titlul acestui text v-ați spus că este cam melodramatic. Acum, când aveți la dispoziție detaliile, sper că sunteți de acord cu mine că este vorba de o mică epopee. Sau o saga, dacă preferați mai mult acest termen. În final, nu vă mirați dacă nu veți găsi numele meu menționat nicăieri în carte. Prezența lui nu este importantă. În ultima vreme m-am specializat în asemenea operațiuni stealth, atât în plan academic cât și publicistic. Esențial este ca mesajul acestei cărți să ajungă la cei care au nevoie de el.

Nu am nicio îndoială cu privire la faptul că această carte va fi un succes. Speranța mea este că el va motiva și alte edituri românești să dea atenție textelor excepționale ale părintelui Richard Rohr. Visez ca într-o zi să văd în limba română și cartea lui Rohr despre Eneagramă. Între altele.

Doamne-ajută!

Author: DanutM

Anglican theologian. Former Director for Faith and Development Middle East and Eastern Europe Region of World Vision International

%d bloggers like this: