Jean Calvin – 500 de ani de la nastere

Astăzi, 10 iulie, se împlinesc 500 de ani de la naşterea reformatorului francez Jean Calvin, una dintre cele mai strălucite minţi ale Reformei. Această aniersare este celebrată în cele mai diverse moduri, în toată lumea. Evenimentul va trece însă neobservat la noi, aşa cum se îmtâmplă în multe alte asemenea ocazii în ţara noastră unică

Calvin s-a născut la 10 iulie 1509 la Noyon, un orăşel din Picardia, în nordul Franţei, într-o familie catolică . El a studiat initial latina, greaca, dreptul şi teologia.

În jurul anului 1530, Calvin a avut parte de o experienţă de convertire religioasă, la care face aluzie în introducerea la comentariul său pe cartea Psalmilor, dar despre care se ştiu de fapt foarte puţine lucruri. Iată cum descrie el această experienţă: “Dumnezeu, printr-o convertire instantanee, mi-a supus mintea, care era într-o stare de împietrire mult mai mare decît era de aşteptat după prima perioadă a vieţii mele, şi a adus-o într-o stare de ascultare”. Nu este foarte clar dacă ideile Reformei luterane, iniţiate cu mai mult de zece ani înainte în Germania, au contribuit în vreun fel la această experienţă religioasă. Convertirea sa a dus însă la despărţirea de Biserica Romano-Catolică.

În 1536, pe când se afla deja în Elveţia, Calvin a publicat prima ediţie a lucrării sale cele mai importante, Institutio Christianae Religionis, o prezentare aprofundată a înţelegerii sale asupra doctrinei creştine, un text asupra căruia a revenit în repetate rânduri de-a lungul întregii sale vieţi. O traducere în limba română a acestui text, cu titlul (nu prea inspirat) Învăţătura religiei creştine, a apărut la Editura Cartea creştină din Oradea. Din păcate, traducerea s-a făcut după una dintre versiunile englezeşti ale cărţii. O ediţie critică în limba română a acestei cărţi, după textul original, este încă aşteptată şi absolut necesară, dar va trece probabil ceva vreme până când se va realiza.

În aceeaşi perioadă, Calvin a fost invitat să se alăture mişcării reformatoare conduse de Guillaume Farel în Geneva. Acolo îşi va desfăşura el cea mai mare parte a activităţii sale religioase şi politice. Reformele eclesiastice şi civile au început la Geneva în 1541, după câţiva ani de relaţii tensionate ale lui Calvin şi Farel cu consiliul care conducea oraşul Geneva.

Calvin a ţinut peste două mii de predici în perioada sa geneveză.  A organizat, de asemenea, cursuri de teologie în ceea ce se numeşte acum Auditoire Calvin, în proximitatea Catedralei din Geneva.

Unul dintre cele mai controversate evenimente din timpul activităţii eclesiale şi politice a lui Calvin a fost arderea pe rug la 27 octombrie 1553 a lui Miguel Servet, un spaniol care contesta dogma Sfintei Treimi. Calvin a avut un intens schimb de scrisori cu acest gânditor liberal. Rolul lui Calvin în această complicată poveste este incontestabil, el declarând într-o scrisoare către Farel, în 1547: “dacă el [Servet] ar veni [la Geneva], cât ţine de autoritatea mea, nu-i voi permite să plece viu [de aici]”. Voltaire este cel care a popularizat acest act reprobabil, dar felul în care prezintă el lucrurile este nedrept faţă de complexitatea problemei cu care s-a confruntat Calvin. Aceasta însă nu scuză nicidecum actul în sine.

Viaţa lui Calvin în Geneva nu a fost deloc uşoară, el confruntându-se permanent cu opoziţia “libertinilor”, un grup care respingea reformele sale. Autoritatea lui Calvin în Geneva nu a mai fost contestată însă după 1555, până la moartea sa, la 27 mai 1564, la vârsta de 55 de ani.

În timpul şederii sale la Geneva, Calvin a creat un colegiu (o instituţie pentru educaţia copiilor). Acesta avea două secţiuni. Prima era o scola privata, dedicată instruirii copiilor de vârste mici, numită ulterior Colege Calvin, iar a doua era numită academia, sau scola publica, ce a devenit mai târziu Universitatea din Geneva.

Calvin a avut o serie de contribuţii religioase şi culturale absolut remarcabile. El a fost în mod incontestabil cel mai înzestrat dintre teologii Reformei. Formaţia sa în domeniul dreptului i-a influenţat în mod clar sistemul teologic, inclinându-l către o abordare juridică a mântuirii, pe urmele gândirii lui Augustin şi Anselm. Calvin a fost însă, de asemenea, aşa cum mai puţin se cunoaşte la noi, un bun cunoscător al operelor Părinţilor Bisericii, la care a avut acces în original.

Gândirea lui şi reformele lui civile din Geneva au făcut din Calvin un precursor al democraţiei reprezentative, adusă apoi la deplină maturitate de prezbiterienii din Scoţia (sub influenţa reformatorului John Knox, care a fost puternic inflşuenţat de Calvin în timpul şederii sale la Geneva). Acest model de guvernare a influenţat apoi sistemul politic american. Ideile lui Calvin cu privire la libertatea religioasă, absolut revoluţionare pentru vremea sa, au fost preluate ulterior de teologii baptişti, care le-au promovat cu perseverenţă şi eficienţă în Europa Occidentală şi în America.

Max Weber a teoretizat impactul pe care ideile lui Calvin, şi mai ales teoria predestinaţiei, l-a avut în dezvoltarea capitalismului timpuriu. Tezele lui Weber, deşi atacate vehement de diverşi teoreticieni catolici şi ortodocşi (absolut de înţeles, date fiind implicaţiile lor confesionale), au însă în continuare o forţă şi o fascinaţie incontestabilă.

Din nefericire, Calvin nu are o “piaţă” foarte bună în România, nici între ortodocşi, nici între evanghelici. Ca să nu mai vorbim de catolici. Motivul principal îl reprezintă prejudecăţile acestor grupuri faţă de calvinism şi, mai ales, oroarea (legitimă, cred eu) faţă de teoria dublei predestinaţii, care însă este de cele mai multe ori înţeleasă greşit şi fundamentată adesea pe literatura secundară, mai degrabă decât pe lectura textelor lui Calvin. La acestea trebuie să adăugăm însă şi intoleranţa fundamentaliştilor calvinişti din noile generaţii de evanghelici, oameni care sunt cel mai adesea mult mai “calvinişti” decît Calvin însuşi.

Închei acest modest omagiu, afirmând că Jean Calvin a fost una dintre cele mai importante personalităţi creştine din toate veacurile şi că ignoranţa din România cu privire la gândirea şi contribuţia sa intelectuală şi religioasă este o mare nedreptate. Rămâne generaţiilor care vin după noi să corecteze această situaţie jenantă.

* * *

Puteţi urmări mai jos un scurt documentar pregătit de prietenii de la YWAM despre impactul activităţii lui Calvin (dar si al lui Henri Dunant, findatorul Crucii Roşii) la Geneva.

UPDATE!

AICI şi AICI găsiţi un documentar Deutche Welle în două episoade despre interesanta şi controversata personalitate a lui Jean Calvin (mulţumesc prietenului Paulian Petric pentru această semnalare).