Ortodoxie si evanghelism – Cuvint inainte – J.I. Packer

james_packer

James I. Packer

O venerabilă baladă engleză începe cu declaraţia: „Este lung drumul până la Tipperary/Mai avem mult de mers.” Înlocuiţi Tipperary cu unitatea pe care o dorim între biserica evanghelică nord-americană pe de o parte – reprezentând marea grupare a denominaţiilor evanghelice – şi avanpostul vestic al comunităţii ortodoxe pe de altă parte, iar cuvintele cântecului se potrivesc cu o exactitate de rău augur: într-adevăr, „mai avem mult de mers.” Dar Domnul nostru Isus Cristos, pe care îl împărtăşim şi unii şi alţii şi spre care se îndreaptă închinarea noastră, mediatorul întregii vieţi divine pe care o împărtăşim, ne-a arătat foarte clar faptul că doreşte ca poporul său să fie una în credinţă, în dragoste şi în câştigarea lumii pentru el. Din locul în care ne aflăm, trebuie să tindem spre convergenţă şi să ne „întindem antenele” pentru a atinge acest scop. În cutezanţa ascultării, prin urmare, ne înscriem la această sarcină.

Ce fel de convergenţă şi ce formă de comuniune va împlini cel mai bine dorinţa Domnului Isus pentru unitate? Ecumenismul care porneşte de la centru spre periferie, tipic pentru mijlocul secolului XX, a prevăzut o comuniune pe deplin sacramentală în cadrul unei uniuni pe deplin organizaţionale în toate cazurile, anticipând că o asemenea restructurare ar revitaliza ca prin minune bisericile locale, îndemnându-le la fapte bune şi la evanghelizare. Epoca în care se promova acest tip de ecumenism ca scop obligatoriu s-a încheiat şi un alt tip de ecumenism, mai modest, pornind de jos în sus şi concentrat pe misionarism i-a luat locul, cel puţin în rândul gânditorilor mai radicali. Acest tip de ecumenism recunoaşte că drumul spre o comuniune deplină şi spre o integrare structurală nu se întrevede deocamdată la orizont. Aceasta situaţie ar putea să rămână neschimbată, iar calea către înţelepciune pentru noi este să punem în practică colaborarea cu privire la lucrurile cerute de toate bisericile în toate aspectele în care convingerile pornite din conştiinţa noastră nu ne îndeamnă să le facem separat.

Prin urmare, un răspuns mai bun la întrebarea adresată mai sus începe cu o viziune de parteneriat în proclamarea lui Isus Cristos ca Mântuitorul de care toţi avem nevoie, în lucrarea de cateheză şi în ucenicirea noilor convertiţi, în asigurarea resurselor pastorale pentru cei aflaţi în nevoi şi în menţinerea standardelor şi valorilor creştine în societatea pluralistă de astăzi, atât de rătăcită din punct de vedere spiritual, moral şi instituţional. Trebuie să netezim calea spre un asemenea parteneriat şi să pregătim terenul, urmărind dacă credinţele celor două grupări se potrivesc fiecare în modul de înţelegere a celeilalte, până în punctul în care fiecare să considere că cealaltă este potrivită pentru sarcinile comune propuse.

Un proverb chinez spune că o călătorie de o mie de kilometri începe cu primul pas. Ei bine, această carte ne ajută să facem acel prim pas şi primeşte cu braţele deschise explorările teologice care trebuie să preceadă orice mişcări ulterioare. În aceste pagini de început veţi găsi o serie de schimburi amabile, dar directe, suficient de profunde sub raport teologic, între oameni specializaţi pe teme de o reală importanţă. Pornind de la zero, aceste eseuri acoperă o mare parte din problemă şi sunt menite să aducă multe idei folositoare. Sunt revizuite majoritatea aspectelor interfeţei protestant-ortodoxe, iar cititorul are multe de învăţat din dialogul creat.

Cu toate acestea, cred că pe alocuri, chiar şi cu cele mai bune intenţii din lume, cei implicaţi în dialog nu sunt tocmai pe aceeaşi lungime de undă, şi văd două motive pentru acest lucru.

În primul rând, în timp ce discuţiile se referă cu precădere la evanghelie, cei intraţi în dialog vădesc două moduri diferite de a crede în biserică.

Faptul că evanghelicii ar fi nişte pietişti fără un interes adânc pentru biserică şi fără o doctrină clară cu privire la aceasta este un neadevăr larg răspândit, susţinut de câte ori familiarul profil al lui David Bebbington cu privire la evanghelici, ca produs al secolului al XVIII-lea, centrat pe Biblie, pe cruce, pe convertire şi pe evanghelizare, este tratat mai degrabă ca fiind cel mai mic numitor comun şi nu cel mai mare factor comun. Ceea ce este adevărat, totuşi, este faptul că evanghelicii consideră principiul existenţei bisericii ca pe un răspuns personal al credinţei faţă de Dumnezeul Scripturii şi faţă de Fiul lui Dumnezeu crucificat şi glorificat, prezentat explicit în Scriptură. Prin urmare, biserica este în esenţă o comunitate de credincioşi care se întâlnesc pentru a practica, în concordanţă cu Scriptura, închinarea şi slujirea. Cele două ritualuri (sacramente) pe care le-a instituit Cristos sunt văzute ca fiind cuvântul lui Cristos făcut vizibil şi legiferat în mod vizibil pentru stârnirea şi întărirea credinţei şi pentru confirmarea statutului credincioşilor şi a destinului lor în Cristos. Aceasta este lucrarea (cred majoritatea evanghelicilor) pe care o împlineşte Cristos, prezent prin Duhul său, pe măsură ce sunt administrate sacramentele, în contextul laudei şi cererii la adresa Dumnezeului trinitar. În această eclesiologie, a fi în mod personal ucenicul lui Isus Cristos reprezintă paradigma pe care se bazează toate afirmaţiile ulterioare referitoare la caracterul supranatural al vieţii creştine şi al vieţii bisericii. Afirmaţia care se face este că acesta e modelul de gândire al Noul Testament – şi toată frazeologia şi imagistica referitoare la biserică ar trebui înţelese în aceşti termeni.

Ortodoxia, prin contrast, vede biserica într-o manieră similară romano-catolicilor, ca fiind prima şi cea mai importantă formă extinsă şi realitate a întrupării, învierii şi glorificării lui Cristos însuşi. Din punct de vedere ontologic şi escatologic – adică atât în sine, acum, cât şi ca indicator anticipat al propriului viitor – biserica reprezintă plinătatea lui Cristos, împlinirea prezenţei şi puterii sale. Acest lucru îl reprezintă şi l-a reprezentat întotdeauna biserica, în mod intrinsec, înainte de orice răspuns personal la Cristos. Din momentul în care Domnul nostru Isus Cristos s-a ridicat la ceruri, biserica a fost pur şi simplu acolo; toţi cei care primesc sacramentele, indiferent cât de limitată avgvm    înţelegerea sau dedicarea lor, fac parte din biserică, iar închinarea euharistică, care este ea însăşi raiul pe pământ, umple închinătorii în mod constant cu viaţă divină, pentru care credinţa care adoră şi credincioşia reprezintă confirmarea potrivită. În această eclesiologie, paradigma o reprezintă unirea cu Isus Cristos în plinătatea trupului său mistic, prin intermediul sacramentelor. Aici se afirmă că aceasta este înţelegerea autentică şi cu autoritatea mărturiei Noului Testament pentru biserică, doctrină cu care ar trebui să concorde orice concept al convertirii, ucenicirii şi destinului.

Prin urmare, diferenţa dintre cele două moduri de gândire, pe care o generează uneori divergenţa doctrinară, operează ca un factor disipator în discuţiile care urmează – şi această diferenţă ar trebui să constituie agenda principală pentru viitoarele discuţii.

Al doilea motiv pentru această şovăire în masă este că la prezentele schimburi de idei participă două versiuni ale teologiei evanghelice. Cât de îndepărtate sunt ele în realitate rămâne o temă de discuţie, dar cu siguranţă că ele se consideră diferite şi sună diferit atunci când se exprimă. Ambele au un pedigree nord-american la fel de respectabil. Ambele reprezintă opţiuni în vogă astăzi. Ambele sunt de acord cu privire la abordarea evanghelică a eclesiologiei pe care am subliniat-o înainte şi ambele cooperează cu bucurie într-o varietate de lucrări şi de proiecte aventuroase cum ar fi această carte. Dar se ceartă între ele constant, iar urme ale acestei diviziuni ies din când în când la suprafaţă şi în capitolele acestei cărţi. Cele două versiuni ar putea fi numite reformată şi baptist-wesleyană. Ambele grupări sunt centrate pe Biblie şi îl au în centru pe Cristos şi ambele caută o interpretare canonică a Scripturii în conformitate cu analogia credinţei (principiul consecvenţei interne). Dar cea dintâi găseşte în Scriptură, referitor la economia harului şi la biserică, o concepţie articulată raţional despre centralitatea lui Dumnezeu, pe care cea din urmă, cu orientarea ei mai îngust pietistă, nu o găseşte. Pentru a evita momentele de nedumerire pe parcursul lecturii, diferenţele ar trebui recunoscute încă de la început.

Balada citată în primul paragraf se termină cam aşa: „Este lung drumul până la Tipperary/Dar inima mea este acolo.” Căutarea unei apropieri teologice mai mari între ortodocşi şi evanghelici este importantă pentru viitor şi cu siguranţă că sunt mai multe de spus în acest sens decât s-a spus în această carte. Fie ca această iniţiativă de pionierat – pentru că realmente asta este – să mişte multe inimi care să se alăture pe acest drum lung (şi cu siguranţă că va fi lung) înspre scopul manifest de a-l onora pe Dumnezeu.

J. I. Packer este profesor emerit de teologie la Regent College din Vancover, British Columbia. Este, de asemenea, editor la revista Christianity Today.

Author: DanutM

Anglican theologian. Former Director for Faith and Development Middle East and Eastern Europe Region of World Vision International

6 thoughts on “Ortodoxie si evanghelism – Cuvint inainte – J.I. Packer”

  1. frumos spus…si cred ca are dreptate. Dinsul nu stie probabil contextul romanesc. Mai intii, fratii ortodocsi trebuie sa ne recunoasca drept crestini si nu rataciti, ca sa dialogheze cu noi. Apoi, sa-l “slobozeasca in pace pe robul Domnului”, Luther, pe care inca multi fruntasi il considera anticrist. Nu de alta, dar pina atunci ma indoiesc ca multi vor dialoga cu “noi’ (evident cu cu mine)…

    Like

  2. Am pus anuntul cu lansarea cartii pe forumul softpedia, la aria cu ortodoxia. Astept sa citesc cartea. problema cu ortodoxia este ca nu gasesti o abordare articulata a teologiei ortodoxe care sa fie aprobata de Patriarhie. Este un amalgam de traditii si citate din clasici ortodocsi. Din acest punct de vedere, dezbaterea evanghelici – catolici din US este mult mai avansata.

    Like

    1. Puteti sa-mi dati adresa web unde se gaseste acest anunt?
      Desigur, ortodoxia este diversa, dar nici pe departe atit de diversa ca evanghelismul. Ei macar au sinoadele, pe cind noi avem somedenie de lideri, fiecare cu preferintele sale particulare.
      Dar, dincolo de acestea, cei inclinari irenic vor gasi mereu un limbaj comun. Ceilalti vor gasi doar scuze.

      Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s