Oare ce face Dumnezeu in aceste zile in Pakistan?

Rezultatul cutremurului din 2005 din Pakistan

De mai multe zile încerc să pun pe hârtie câteva note legate de călătoria mea în Pakistan, dar programul încărcat nu-mi permite nicicum lucrul acesta.

O serie de evenimente ptrecute astăzi mă fac însă să nu mai aştept un text închegat, ci să vă împărtăşesc câte ceva din ceea ce simt şi trăiesc aici în aceste zile fierbinţi.

Am avut astăzi o zi încărcată. Am început cu o întâlnire cu caracter de formare spirituală, în care membri creştini şi musulmani ai conducerii biroului au discutat despre cinste şi despre adevăr, din perspectiva Bibliei şi a Coranului. Este surprinzător să vezi cât de multe similarităţi există între cele două religii cu privire la aceste două subiecte.

Am continuat cu o discuţie amplă cu Directorul Naţional cu privire la procesul care ar trebui urmat pentru elaborarea unei strategii pentru sectorul de care răspund în activitatea World Vision.

Am luat apoi prânzul în casa unei colege originare din Australia. Ea este acolo de doi ani, împreună cu soţul (care nu are slujbă) şi cu doi copii mici. Continui să fiu uimit de spiritul de sacrificiu al colegilor mei, care lasă viaţa sigură şi comfortabilă din vest şi, cu extraordinare sacrificii şi riscuri, vin să-l slujească pe Cristos în cei săraci de aici.

După masă l-am vizitat pe Rev. Irfan, preotul Bisericii Anglicane din Islamabad. Am descoperit în el un om remarcabil. Fost lider InterVarsity în Pakistan (şi încă membru al bordului acestei organizaţii creştinestudenţeşti), fost student la London Bible College, şcoala mea din Londra, şi la Trinity College din Singapore, după câteva decenii de slujire în Lahore, Rev. Irfan a fost trimis de episcopul său să slujească în biserica anglicană din Islamabad, unde desfăşoară o activitate prodigioasă.

Desigur, din raţiuni de securitate, nu pot dezvălui toate lucrurile pe care le-am discutat, dar pot spune că am descoperit nenumărate similarităţi între situaţia creştinilor într-o societate islamică şi cea din fostele (sau actualele) state comuniste. Şi aici, ca şi acolo, în ciuda restricţiilor, cu înţelepciune şi curaj, Biserica continuă să supravieţuiască şi să crească. Promisiunea Mântuitorului, care spune ” eu voi zidi Biserica mea” este la fel de adevărată în Pakistan ca oriunde altundeva în lume.

Seara, am mers la camera de oaspeţi şi, după o cină pakistaneză (pui biryani), am început să mă pregătesc pentru a pleca a doua zi înspre Manserah, în munţi, la patru ore de drum de Islamabad, în zona în care, cu patru ani în urmă a avut loc un devastator cutremur. Acolo World Vision reconstruieşte şcoli, grădiniţe, spitale şi case.

Pe la ora 9pm am primit un telefon de la un coleg pakistanez care mi-a spus că vizita a fost amânată, deoarece la Manserah a avut loc un atentat asupra unui vehicul aparţinând unui ONG. Mai târziu am aflat că au fost ucise trei femei care lucrau cu acel ONG, precum şi şoferul lor (ele se aflau în inspecţie, la o şcoală aflată în reconstrucţie). Când auzi asemenea lucruri te întrebi ce fel de oameni pot ucide pe cei care vor să dea un viitor copiilor lor.

La puţin timp după asta am aflat la ştiri că în aceeaşi zonă a avut loc un nou cutremur, de dimensiuni însă mult mai mici ca cel din 2005.

Auzind de aceste lucruri, alături de uciderea în bătaie a unei fete de 17 ani în Swat, şi demonstraţiile masive care i-au urmat, de atacul asupra punctului de control din Islamabad (9 morţi) şi de atacul sinucigaş de la moscheea şiită din Chakwal (22 de morţi), la circa 80 de km sud de Islamabad, am început să mă întreb ce anume face oare Dumnezeu în aceste zile în Pakistan.

Poate că vă întrebaşi dacă nu-mi este teamă. M-a întrebat astăzi şi colega mea din Australia. I-am spus şi ei şi vă spun şi vouă că, în mod straniu,la fel ca în Afghanistan, nu am avut nici cel mai mic sentiment de frică de cînd sunt aici sau înainte de această călătorie. Nu ştiu dacă este vorba de inconştienţă sau de nebunie. Poate că este câte puţin din fiecare, dar cu siguranţă că este ceva mi mult de atât. Vă las pe voi să ghiciţi. Poate aşa aflu şi eu.

Revenind la sutiaţia de aici, talibanii au ameninţat deja că vor organiza câte două atacuri în fiecare săptămână. De asemenea, mîine soseşte aici Richard Holbrook, trimisul special al Preşedintelui Obama în Afghanistan şi Pakistan, omul care a avut o contribuţie decisivă la încheierea conflictului militar în Balcani.

Dumnezeu are în aceste zile un plan special pentru această ţară nenorocită. Vă îndemn deci să vă rugaţi pentru Pakistan.