Contextul editorial evanghelic (1) – Traducerile

Peste 90% dintre titlurile publicate de editurile evanghelice din România sunt traduceri, cea mai mare parte a acestora din autori de peste ocean. Unii dintre ei sunt oameni absolut respectabili, dar ceea ce scriu mulţi dintre aceştia nu are aproape nici o relevanţă în spaţiul cultural românesc. În mod straniu, autorii evanghelici europeni publicaţi la noi sunt, cred eu, chiar mai puţin decât cei români. Care este explicaţia? Cel mai probabil, aceştia nu au în spatele lor corporaţiile editoriale uriaşe ale Americii şi nici o piaţă comparabilă, aşa încât nu-şi pot permite să subvenţioneze apariţiile lor editoriale pe piaţa românească.

Dacă această evaluare este corectă – ceea ce sunt sigur că unii editori vor contesta – de ce atunci nu se publică mai mulţi autori locali? Vina, cred eu, ar trebui împărţită în egală măsură de potenţialii autori şi de editori. Mai întâi, liderii evanghelici români sunt prea ocupaţi cu “buticurile” lor eclesiale (şcoli biblice, seminarii, fundaţii, atunci când nu e vorba pur şi simplu de afaceri) ca să mai aibă vreme pentru a scrie. Ca să nu mai vorbim de faptul că, oricât ar părea de straniu pentru nişte evanghelici, unii dintre ei nu cred cu adevărat în valoarea cuvântului scris. Pe de altă parte însă, ne spun editorii, “autorii români nu se vând”. Aşa să fie oare? Se poate, deşi am ceva îndoieli în acest sens.

Cred că ceea ce lipseşte este mai degrabă altceva. Nu cunosc încă o editură evanghelică în România care să aibă un program coerent de formare şi promovare a autorilor români. Aşa cum nu avem în ţară editori creativi, capabili să lucreze cu autorii pentru a-i ajuta să facă din ideile lor cărţi de succes. Cei mai mulţi dintre autorii noştri îşi publică cărţile în regim de self-publishing (ceea ce este de fapt un semn de disperare) sau sunt publicaţi de „buticurile” pe care le patronează, într-un fel sau altul, ceea ce este, cred eu, lipsit de onestitate şi de demnitate.

Deşi vom discuta şi în alte locuri despre calitatea producţiilor editoriale evanghelice din România, trebuie să amintim aici câte ceva despre calitatea traducerilor. Din raţiuni de economie, cele mai multe edituri evanghelice de la noi folosesc şi acum, după aproape douăzeci de ani de libertate, traducători şi editori neprofesionişti. Aceştia au adeseori o cunoaştere foarte aproximativă nu numai a limbii engleze, ci şi, vai!, a limbii române. Iată de ce, de exemplu, avem atâtea cărţi ale căror titluri, traduse din englezeşte, conţin gerunzii (complet neobişnuite în tradiţia românească); iată un exemplu real, luat la voia întâmplării: Trăind focalizat pe crucea lui Cristos, este folosit de o editură românească drept traducere pentru Living the Cross-Centered Life.

Este evident că ceva nu este tocmai în regulă în domeniul traducerilor evanghelice din România şi ceva radical trebuie să se schimbe pentru a le aduce la un standard minimal de decenţă.

Advertisements

17 thoughts on “Contextul editorial evanghelic (1) – Traducerile

  1. Ca traducator cu cateva carti publicate in tara (as fi tradus mai mult, dar am fost oprit din motive “religioase”) imi voi aduce aportul la aceasta discutie. Danut, iti impartasesc sentimentul fata de breasla traducatorilor evanghelici. Ma asteptam ca in ultimii zece ani lucrurile sa sa fi schimbat oarecum, dar aflu, cu parere de rau, ca asteptarile mele sunt fara rod.

    Datorita faptului ca in tara s-a creat o oarecare sub-cultura (atat in sensul figurat cat si, din nefericire, in sensul propriu al cuvantului) evanghelica, limba romana a fost printre acele elemente ale culturii care a suferit. Vezi calitatea lingvistica a discursurilor (stai ca le-am numit prea generos – a predicilor) de la amvoane care lasa de dorit ca sa nu spunem mai mult. Ceea ce conteaza este ideea, se crede si nu cum anume este exprimata. Ori un astfel de context nu prea a putut sa ofere oameni care sa aiba dragoste fata de limba si sa fie interesati in studiul lingvisticii (cu toate ca o mica incursiune – introductiva – in lumea lingvisticii ar fi avut un efect pozitiv), lucru care este strict esential pentru slujba de traducator.

    Apoi traducatorul trebuie sa inteleaga principiile traducerii. Adica nu poti face traducere mot a mot. Traducatorul trebuie sa se cufunde in lumea autorului pe care-l traduce si apoi sa gaseasca cuvintele si expresiile potrivite in limba in care traduce. De multe ori trebuiesc folosite cuvinte cu totul diferite decat cele folosite in limba originala. Sigur pentru a face asta traducatorul trebuie sa stapaneasca limba in care traduce. Cand ceea ce ai tradus nu suna romaneste, ei bine … inseamna ca nu ai tradus in romana.

    Problema la noi e ca dupa revolutie oricine cunostea oarecum engleza s-a calificat pentru slujba de traducator. Cat de trist !!!

    Like

  2. Desi liderii evanghelici romani par prea ocupati cu “buticurile” lor eclesiale ca să mai aibă vreme pentru a scrie, spre deosebire de omologii lor americani (care au trusturi si companii), cred ca o posibila explicatie ar putea fi una de natura sociologica. Neoprotestantul roman este ancorat eshatologic diferit fata de evanghelicul american. Acesta din urma, mostenind direct traditia “eticii protestante” despre care Max Weber vorbeste, pastreaza reminiscente legate de datoria lucrului bine facut. El scrie, canta, compune, picteaza ( uneori o face chiar bine) fara sa se gandeasca ca “pamantul va arde cu tot ce este pe el”(inclusiv cu opera lui).
    Romanul evanghelic, nemostenind direct o traditie clasica protestanta, este si el puternic orientat eshatologic dar, spre deosebire de american, el este fatalist. “Nu se merita ” sa te ocupi de lucruri care vor arde la final. Nu trebuie sa ne preocupe nimic din ce ne-ar putea distrage atentia de la venirea Domnului. Scrisul “de dragul artei” nu-si are rostul. El apare sporadic si numai atunci cand e menit sa lamureasca anumite aspecte functionale luand forma de “indicatii pretioase”. Nu exista o traditie neoprotestanta romaneasca a scrisului

    Like

  3. Haideti sa spunem, totusi, ca nu este totul chiar negru in domeniul traducerilor facute de evanghelicii romani. Exista intre noi si traducatori foarte buni (Mircea Mitrofan, de la Iasi, este un exemplu in acest sens), dar si traducatori exceptionali, ca Manu Contac (va rog sa nu-i spuneti, sa nu i se suie la cap 🙂 )

    Like

  4. Sigur Danut, mai sunt si traducatori buni, dar din nefericire nu suficienti.
    _______

    Desigur, cu o floare, sau doua, nu se face primavara. Ba chiar se vede prea bine discrepanta).

    Like

  5. as da un exemplu verificabil de diferente de traducere a unui text inainte si dupa revolutie. de ex robert e. coleman, planul de evanghelizare al invatatorului introdus ilegal in romania si acelasi autor si titlu dupa revolutie, de la bee si logos, cine are cartea sa vada cine a tradus.
    mie mi se pare ca prima data traducerea s-a facut de un expert (interesant cum s-a putut! – in ilegalitate) si apoi calitatea a fost mai slaba.
    danut tu ai lucrat la logos (poate sti ceva), de ce nu s-a preluat traducerea veke mai buna? s-au primit bani pt traducerea a doua? a meritat? nu s-a putu retipari cartea cu traducerea initiala?
    am doar eu impresia ca prima traducere a fost mai buna?

    ce zici MM?

    Like

    • Sincer, Alex, nu-mi mai aduc aminte. Dar poate ne lamureste Mirela, daca se uita la aceste discutii. Am anuntat-o, dar cred ca e prea sfioasa sa intre in acest dialog. Sau ma insel eu?

      Like

  6. Fiindcă între timp mi s-a “coborât de la cap”, îmi permit să comentez un pic. Cred că prezenţa slabă a autorilor români pe piaţa de carte evanghelică românească are mai multe cauze:
    1) Editorii români nu prea sunt interesaţi de posibilele “producturi” scriitoriceşti de sorginte internă.
    2) Posibilii autori nu înţeleg că o carte se produce într-o strânsă relaţie cu editorul şi că necesită multă muncă şi multe ajustări ca să “treacă” la public. Mulţi dintre ei vor să se vadă publicaţi fără mari complicaţii. Iar dacă au şi vanităţi scriitoriceşti şi nu acceptă să le clinteşti o virgulă din text, rezultatul e previzibil: cărţi proaste.
    3) Traducerile străine concurează cu succes cartea românească, deşi multe dintre ele sunt proaste (prost traduse).

    Like

    • Manu, ma bucur ca nu ti s-a suit prea tare la cap. Evident, era o gluma. Asta cu ‘suitul la cap’, nu cea cu calitatea traducerilor tale.

      Punctul al doilea ridicat de tine aici este foarte important. Problema este insa ca nu cunosc in tara nici macar un singur editor creativ care sa fie capabil sa lucreze in mod profesional cu un autor ca sa scoata o carte dintr-o idee.

      Stie cineva o asemenea persoana? Daca da, sunt gata sa lucrez oricind cu ea. Caci idei am o sumedenie. Imi mai trebuie un editor si… timp. De bani ce sa mai zic 🙂

      Like

  7. Din păcate, nici eu nu ştiu. Ştiu doar că mi s-au propus cândva nişte “cărţi” într-o formă incertă, pe care să le editez şi să le fac “b(r)ici”. Probabil că auctorele se aştepta ca rezultatul să şi plesnească, după editare. Am refuzat fără să regret vreo clipă, deşi probabil persoana respectivă (cu veleităţi de autor) ar fi sărit cu un gologan grămadă.

    Like

    • Draga Manu,
      Evident ca nu la ceea ce descrii tu aici ma refeream eu. Un editor creativ nu ‘scrie’ cartea autorului, ci lucreaza cu acesta pentru ca ceea ce ‘el’ sau ‘ea’ scrie sa fie cit mai bun. Si asa oameni nu cred ca exista inca in Romania.

      Like

  8. […] 8 aprilie By Alin Cristea O evaluare a contextului editorial evanghelic din România – Traducerile Dănuţ Mănăstireanu: “Peste 90% dintre titlurile publicate de editurile evanghelice din România sunt traduceri, cea mai mare parte a acestora din autori de peste ocean. Unii dintre ei sunt oameni absolut respectabili, dar ceea ce scriu mulţi dintre aceştia nu are aproape nici o relevanţă în spaţiul cultural românesc.” danutm.wordpress.com […]

    Like

  9. Tocmai am primit o cerere din partea unui autor roman (poate e pretentios spus deocamdata), de a-i publica la Casa Cartii prima carte. Vom tine cont de remarca facuta in articol de a avea „un program coerent de formare şi promovare a autorilor români”.
    In alta ordine de idei, Casa Cartii are enuntat in declaratia de scop si acela de a face din promovarea autorilor romani o prioritate. Sincer, nu e tocmai usor!
    Dar suntem dispusi sa continuam.

    Like

  10. Traducțiile românești suferă, părerea mea, în primul rând datorită necunoașterii limbii române. Cred că pentru destui traducători ar părea din cu totul altă lume îndemnul: „Citiți literatură română (sau traduceri de calitate – vezi BPT-ul vechi) ca să aflați cum sună limba română”. Doar n-au ei dicționar tocmai pentru asta? La ce le-ar folosi să piardă vremea cu alte texte, când pot să mai traducă juma’ de carte în vremea asta?

    Vine apoi și acel tip de justificare, de care n-am remarcat să fi vorbit cineva (poate am trecut eu prea în fugă), care îmbracă heirupismul evanghelic în mantia datoriei spirituale: face lucrul respectiv pentru Domnul și nu-l interesează părerea oamenilor. Având, așadar, convingerea că e mai important se face decât cum se face un lucru, traducătorul fluieră a voie bună și a datorie împlinită.

    Apoi, când vine vorba de a încuraja producțiile autohtone, aș mai remarca o problemă. Cea a tinerilor autori. Normal că marile vocații vor trece și peste criza economică și peste orice alte impedimente, afirmându-se chiar dacă postmortem. Dar cred că există tineri autori talentați și școliți, care ar putea aduce un suflu nou, dar sunt obligați să se ocupe de tot felul de nimicuri (prost plătite), ca să-și asigure subzistența.

    Nu e de ignorat între factorii care încurajează traducerile (proste) nici „gustul publicului”. Fiind vorba de un public în mare parte neexigent și prea puțin educat, foarte rar vin plângeri dintr-acolo. Așa că dacă omul dă banu’, mai și laudă cartea, ce rost are tot efortu’? Pentru cine, în ultimă instanță? Oricum, cei ca dvs. nu reprezintă decât, probabil, vreo 10-15% din piață. Grosul cărților se scurge într-o zonă gri, ce nu reacționează la un „i” lipsă, la virgula dintre subiect și predicat sau la erori catastrofale de contextualizare culturală.

    Am totuși o mulțumire în povestea asta: mai mulți editori/redactori de carte se plâng de acealași lucru: traduceri proaste. Poate că, în timp, asta va determina eliminarea de pe piață a traducătorilor slabi în favoarea celor mai buni. Există măcar o premisă.

    La lista traducătorilor buni l-aș adăuga și pe Anton Horvath, de la Aqua Forte. N-oi fi eu o autoritate în domeniu, dar îmi place cum sună Tulburătoarele descoperiri ale harului sau Cu sufletul rămas în viață încă de la titlu (unde a fost nevoie de adaptare).

    Oricum, subiectul e vast, abia dacă ați deschis cutia Pandorei. Că am putea să vorbim de traducerea lui Calvin după ediția engleză, de lăudabilul efort al lui Voicu Bojan și Anton Horvath, care dau prima ediție mai acătări din John Bunnyan – Călătoria pelerinului, despre cultura (sau incultura) teologică și generală a editorilor care aleg o carte de referință pentru un anumit domeniu sau o carte bestseller în America pe acel domeniu. Etc.

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s