Cu ceva timp în urmă un prieten îmi povestea că pentru copiii lui, de vârsta adolescenţei, emailul este un mijloc de comunicare prea lent, ei preferând acestuia Facebook-ul.
În ce mă priveşte, poate că sunt eu deja prea bătrân, dar Facebook-ul mi se pare mult prea invaziv pentru a fi pe gustul meu. Ca şi telefonul, pe care îl folosesc însă mai des, căci n-am de ales. Desigur, am şi eu un cont pe Facebook, la fel ca mulţi dintre prietenii mei, dar stau arareori conectat la el pentru multă vreme. Acelaşi lucru este valabil şi pentru Skype. Nu sunt atât de multi-tasking încât să nu fiu deranjet de permanente întreruperi. Este dovedit că acestea afectează în mod serios capacitatea noastră de concentrare şi de aprofundare a lucrurilor.
Nu am încă un Blackberry (deşi voi primi unul curând) şi nu-l pot compara încă cu acesta, dar, cel puţin deocamdată, emailul este mijlocul meu predilect de comunicare. Habar nu am de când n-am mai scris o scrisoare cu mâna, iar poşta o folosesc extrem de rar şi numai pentru comunicări ce nu pot fi realizate electronic.
Prefer emailul pentru ca mesajele primite acolo aşteaptă cuminţi să-şi primească răspunsul la momentuil potrivit. Dacă este folosit cu cumpătare şi disciplină, acesta poate fi un instrument de comunicare foarte eficient. Atunci însă când ai de-a face cu sute de emailuri zilnic, aşa cum este adesea cazul meu, nu este deloc greu ca emailul să devină o povară sau, mai rău, o obsesie.
Un excelent articol din The New York Times ne oferă câteva sugestii folositoare pentru a ţine acest risc sub control. Iată câteva dintre ele:
1. limitaţi timpul acordat emailului – aurorul sugerează că verificarea emailului mai des de odată la 20 de minute este dovada că emailul a devenit o obsesie; nici un mesaj email nu este atât de urgent încât să solicite răspuns în mai puţin de o jumătate de oră – dacă ar fi altfel, iniţiatorul comunicării ar suna;
2. eliberaţi mailbox-ul cât mai curând posibil – daţi o oră sau două pentru a răspund tuturor mesajelor adunate in ultimele două luni (orice mesaj mai vechi de atât , foarte probabil că nu mai este relevant şi poate fi şters fără probleme); salvaţi în foldere speciale mesajele la care aţi răspuns, pentru referinţă. păstrând mereu mailbox-ul liber pentru noi mesaje;
3. arhivaţi – salvaţi în arhive mesajele de care credeţi că veţi avea nevoie în viitor şi ştergeţi-le pe cele inutile;
4. răspundeţi prompt – la mesajele al căror răspuns nu solicită mai mult de două-trei minute;
5. forward – trimiteţi altora mesajele la care nu aveţi competenţa de a răspunde (valabil mai ales la chestiuni de ordin profesional);
6. păstraţi pentru mai târziu – aceasta este cea mai riscantă opţiune, dar ea este inevitabilă atunci când răspunsul solicitat presupune pregătire, lucru suplimentar sau adunarea unor informaţii pe care nu le avem încă la dispoziţie; din experienţă vă spun că aceasta este categoria cel mai greu de controlat, mai ales când numărul unor asemenea mesaje creşte dincolo de 5-10 – în acel moment eu mă simt copleşit şi am tendinţa de a amâna răspunsul până când nu mai pot şi trebuie să mă execut;
7. priviţi emailul ca pe un mijloc de a-i binecuvânta pe alţii – emailul este un instrument neutru din punct de vedere moral; el poate fi un blestem sau o binecuvântare, pentru noi şi pentru alţii, funcţie de felul în care-l folosim; vă spun asta ca un păcătos recidivist; acesta este unul dintre cele mai profunde motive de smerire pentru mine, căci comunicarea nu este nicidecum una dintre calităţile mele.
Vă doresc tuturor emailări fericite! 🙂
Persona 