Alexandr Soljenitin, Profetul

De ieri suntem mai singuri şi mai săraci. A plecat dintre noi, până la ziua învierii, cel care a avut îndrăzneala de a fi o voce profetică într-o lume occidentală a cărei conştiinţe era adormită de eficienta maşină de propagandă condusă de KGB şi susţinută de celelalte servicii secrete comuniste.

Alexandr Soljeniţin s-a născut la 11 decembrie 1918, la Kislovodsk în Caucaz, în plină teroare bolşevică, ca fiu al unei văduve modeste. A studiat matematica şi filosofia, acceptând la început, fără nici un fel de îndoieli, ideologia comunistă promovată în şcoli de regimul sovietic. În timpul Celui de Al Doilea Război Mondial a fost comandantul unei unităţi de artilerie şi a fost decorat de două ori.

La sfârşitul războiului, o scrisoare în care critica felul în care Stalin a condus războiul a fost interceptată de NKVD şi aceasta a dus la condamnarea lui la opt ani de lagăr de muncă şi la exil intern pe viaţă. Experienţele teribile prin care a trecut în universul concentraţionar sovietic şi în exilul intern in Kazahstan aveau să-i schimbe definitiv convingerile cu privire la comunism. Ele aveau să inspire, după eliberarea din lagăr, multe dintre scrierile lui, între care O zi din viaţa lui Ivan Denisovici (singura carte a lui Soljeniţin publicată integral în propria ţară în perioada sovietică, în anul 1962, cu aprobarea expresă a lui Hruşciov), Arhipelagul Gulag (publicat pentru prima dată în Occident în 1971) şi Pavilionul canceroşilor sunt cele mai cunoscute. Aceasta a fost şi perioada în care scriitorul s-a apropiat din nou de credinţa creştină, în forma ei ortodoxă.

A fost un prozator şi dramaturg remarcabil, primind în 1970 premiul Nobel pentru literatură. Scriitorul însă a refuzat să meargă la Stocholm pentru a primi premiul, de teamă că ni i se va mai permite să revină în ţară. După moartea lui Hruşciov, scurta perioadă de relaxare poststalinistă a luat sfârşit şi Soljeniţin a intrat în vizorul KGB-ului, agenţii acestuia făcându-i nenumărate percheziţii şi confiscându-i o serie de scrieri, între care şi o parte din prima versiune a Arhipelagului Gulag, ceea ce l-a descumpănit la început, dar apoi l-a îndârjit şi l-a făcut să reia cu şi mai mare sârg munca la aceasta capodoperă a literaturii concentraţionare. În această perioadă dificilă, Soljeniţin a fost adăpostit de celebrul violoncelist Mstislav Rostropovici, care a şi fost exilat mai apoi din această pricină.

Soljeniţin şi Böll

În 1974 Soljeniţin a fost expulzat din ţară, fiind dus cu forţa la Frankfurt, după ce i s-a retras cetăţenia sovietică. În Germania a fost găzduit de scriitorul Heinrich Böll, cu care era prieten. După o scurtă vizită în Elveţia, scriitorul a acceptat invitaţia de a se stabili în Statele Unite, locuind cea mai mare parte a acestei perioade cvasiizolare în statul Vermont. A fost începutul unei perioade de două decenii de exil, în care Soljeniţin a fost în permanenţă un neadaptat, fiind rupt de sursa lui vitală de inspiraţie, care era spaţiul rusesc.

Deşi a trăit mai degrabă retras, vocea activistului politic Alexandr Soljeniţin s-a făcut auzită în repetate rânduri, contrabalansând adeseori cu succes agresiva propagandă dusă în Occident de serviciile sovietică de informaţii, ca şi criticile formulate la adresa lui de mediile de stânga din Vest. În general, Soljeniţin s-a arătat dezamăgit nu numai de lipsa de sensibilitate a societăţii occidentale faţă de suferinţele celor care trăiau sub cizma de fier a comunismului, ci şi de ceea ce a considerat a fi uscăciunea spirituală a societăţii apusene.

Ca şi Richard Wurmbrand, care a plecat în Vest cam în aceeaşi perioadă, Soljeniţin a încercat să conştientizeze democraţiile cu privire la natura demonică a ideologiei comuniste, pretins umanistă, care făcuseră deja nenumărate victime şi produsese enorme suferinţe în ţările controlate de sovietici.

Soljeniţin şi Gorbaciov

În 1990, Gorbaciov i-a redat lui Soljeniţin cetăţenia sovietică, ceea ce, odată cu prăbuşirea definitivă a Uniunii Sovietice – la care scriitorul a contribuit în bună măsură prin opera lui, l-a făcut să revină definitiv în ţară, în 1994. Avea 75 de ani. A fost primit cu entuziasm la aeroport de peste 2000 de admiratori. În primul său discurs, scriitorul a adus omagiul său zecilor de milioane de victime ale terorii comuniste, afirmând că nu trebuie să uităm nici victimele, dar nici călăii.

Acasă fiind, a fost la fel de neplăcut impresionat de ceea ce devenise Rusia după căderea comunismului şi, atât prin scrierile, cît şi prin apariţiile sale în media, a criticat aspru atât excesele noii oligarhii ruseşti, cât şi nostalgia după comunismul de tip sovietic care prevala în jurul lui.

Soljeniţin şi Putin

În acelaşi timp, Soljeniţin a fost un vajnic promotor al spiritului pravoslavnic rusesc, în linia tradiţiei panslaviste şi un apărător al eforturilor lui Putin de a readuce Rusia, cu orice preţ, la gloria dinaintea perioadei sovietice (vezi AICI un interesant interviu oferit de scriitor revistei Der Spiegel). Acest lucru a derutat şi dezamăgit pe mulţi dintre admiratorii săi. Soljeniţin a fost însă întotdeauna un personaj derutant şi controversat, aşa cum stă bine oricărui profet.

În ziua în care a trecut la cele veşnice, autorul aducea corecturi unei ediţii a operelor lui complete. La 3 august 2008 Alexandr Soljeniţin, care avea 89 de ani, ne-a părăsit, pentru o vreme, căci, cu siguranţă că ne vom vedea cu el în slavă. Desigur, dacă va fi să ajungem şi noi acolo.