Baptistii rusi au ramas tot sovietici – 5

Arhiepiscopul Malkhaz si sotia

Închei acest serial cu un text remarcabil, răspunsul Arhiepiscopului Malkhaz la invitaţia la dialog trimisă de baptiştii ruşi.

Mărturisesc faptul că traducând acest text, târziu în noapte, m-am simţit ruşinat în mânia mea faţă de ceea ce ruşii au făcut Georgiei. Sper că chiar şi cei care nu sunt de acord cu direcţia în care merg baptiştii din Georgia vor fi copleşiţi de smerenia evanghelică şi de spiritul profetic al acestui om sfânt. Fie ca Dumnezeu să binecuvânteze Georgia!

Apel pentru o intilnire de rugaciune

Dragă Rev. Preşedinte Yuri Sipko,

Dragă Rev. Vicepreşedinte Peter Mitskevich,

Dragă Rev. Vitali Vlasenko,

Salutări în Duhul Domnului nostru Isus Cristos şi al fericitului Francisc [de Assisi], cel care a avut darul împăcării celor de neîmpăcat.

Sunt încântat să aflu că după mulţi ani de încercări ale noastre de a avea un dialog, v-aţi exprimat dorinţa de a discuta cu conducerea baptistă georgiană.

Este imposibil pentru mine să vă descriu durerea pe care am trăit-o în timpul acestui război brutal şi fără sens.

Pentru mine, întrebarea cu privire la cine a tras prima salvă – georgienii sau ruşii, ori cine a provocat şi cine s-a lăsat provocat – georgienii sau ruşii, nu are sens, căci ştiu deja răspunsul: au făcut-o fiinţele umane!!! De aceea mă simt responsabil în egală măsură pentru ceea ce fiinţele umane au făcut de ambele părţi. Eu aparţin ambelor părţi şi ambele părţi îmi aparţin, ca fiinţă umană. Fraţii mei, fiinţe umane ca mine au bombardat locurile în care am copilărit, în care m-am colindat şi în care am lucrat. Fiinţe umane, fraţii mei, mi-au ucis concetăţenii şi membrii bisericilor, au distrus satele, au jefuit casele, au abuzat de bătrâni şi de tineri, şi au împrăştiat groaza şi nesiguranţa peste tot în ţară. În primele zile de război, când tancurile rulau în direcţia capitalei noatre, Tbilisi, întunericul mi-a copleşit spiritul. În aşteptarea dezastrului inevitabil, mi-am pierdut încrederea şi credinţa în umanitate. M-am simţit violat şi umilit. Niciodată n-am fost mai aproape de ceea ce a simţit Mântuitorul pe cruce.

Când te apropii atât de mult de crucificare, nu poţi să nu-i ierţi pe alţii – chiar şi pe vrăjmaşii setoşi de sânge. De aceea, îl iert în mod necondiţionat pe acel membru al conducerii baptiste ruse care mi-a jignit credinţa, patria şi demnitatea personală. Înţeleg că oricine poate fi influenţat de propaganda de război şi de ură. Nici creştinii nu sunt scutiţi de asta. Îi iert de asemenea pe toţi ruşii pentru ceea ce ne-au făcut.

Când te apropii atât de mult de crucificare, nu poţi să nu ceri iertare. Îmi cer iertare pentru tot ce v-au greşit fraţii mei georgieni, cu vorba sau cu fapta. Cer de asemenea iertare dacă, fără intenţie, am jignit sentimentele religioase ale baptiştilor ruşi. Una dintre ultimele întâlniri cu reprezentanţii conducerii voastre a avut loc în 2005 în Birmingham. Am primit atunci o scrisoare semnată de Federaţia Baptistă Euro-Asiatică în care noi, baptiştii georgieni am fost acuzaţi de apostazie, din pricina ordinării femeilor ca diaconi, pastori şi episcopi, şi, de asemenea, din pricina angajării noastre ecumenice. Vă pot asigura că baptiştii georgieni au luat decizia de a ordina femei şi de a intra în relaţii ecumenice depline cu diversele Biserici creştine, nu pentru a ofensa pe baptiştii ruşi sau pe alţii, ci pentru a sluji cu credincioşie cauza Evangheliei aşa cum o înţelegem noi. Ne pare rău că nu v-am comunicat în mod clar şi că nu v-am explicat aşa cum trebuie acest lucru.

Când te apropii atât de mult de crucificare, nu te poţi reţine de la comunicarea cu orice fiinţă umană. Noi suntem gata să intrăm în dialog cu oricine caută dreptatea, adevărul şi pacea. Vă invit, Rev. Yuri Siplo, să ne întâlnim la Lisabona, în timpul întâlnirii Federaţiei Baptiste Europene, din septembrie. Ar trebui ca acolo să petrecem împreună un timp în rugăciune, meditaţie şi tăcere. Pentru noi, acesta este un timp de doliu, tristeţe şi contemplare. Acesta nu este momentul potrivit pentru discuţii şi dezbateri îndelungate, ori pentru jocuri şi ambiţii politice. Morţii mei sunt şi morţii voştri; umilirea noastră emoţională şi intelectuală este şi umilirea voastră; durerea mea ar trebui să fie şi durerea voastră.

Când te apropii atât de mult de crucificare, nu poţi să nu-ţi dedici viaţa cauzei păcii, dreptăţii şi libertăţii. Popoarele din Georgia şi Rusia merită să trăiască în pace. Dar nu poate să existe pace fără dreptate. De aceea mă rog nu numai pentru integritatea teritorială a patriei mele, ci şi pentru integritatea ei spirituală. Mă rog ca ţara mea să fie liberă şi democratică şi ca toate popoarele din Georgia – abhazii, osetinii şi ceilalţi – să trăiască în pace şi armonie unii cu alţii şi cu vecinii. Dar înainte ca acest lucru să fie posibil, este necesar ca fiecare dintre noi să ne căim de păcatele noastre – aceasta este calea către realizarea dreptăţii, şi să încercăm a obţine iertarea reciprocă – aceasta este calea pentru obţinerea păcii.

Când te apropii atât de mult de crucificare, nu poţi să nu te gândeşti că va fi o înviere. Eu sper în învierea Georgiei. Sper, de asemenea, în învierea Rusiei. Sper în reînvierea relaţiilor noastre. În scrisoarea voastră spuneţi că în ultimii cincisprezece ani relaţiile dintre bisericile noastre s-au deteriorat. Credeţi însă că relaţiile dinaintea acestor cincisprezece ani au fost bune? Eu nu cred că au fost bune şi corecte. Au fost relaţii în stil sovietic, ca între fratele mai mare şi fratele mai mic. Relaţiile dintre creştinii georgieni şi cei ruşi ar trebui să fie relaţii între egali. Principiile împărăţiei lui Dumnezeu exclud dominarea celor mari asupra celor mici, a celor puternici asupra celor slabi, a celor bogaţi asupra celor săraci. Dar, vai, aceste principii erau totalmente ignorate acum cincisprezece ani. Predecesorilor mei nu li s-a permis să intre într-un dialog semnificativ cu propria noastră cultură şi cu Biserica Ortodoxă Georgiană. La fel ca şi în viaţa politică, în vremea aceea toate deciziile erau luate la Moscova. Dacă nu vom condamna şi părăsi pentru totdeauna trecutul totalitar şi imperialist, nu vom fi capabili cu nici un chip să construim relaţii bilaterale sau multilaterale pe o temelie sănătoasă. Înţeleg foarte bine că purtăm cu toţii pe umerii noştri moştenirea trecutului. Atât ruşii, cât şi noi, georgienii trebuie să facem pace cu trecutul nostru întunecat. Noi am început deja să facem asta şi suntem gata să împărtăşim acest proces şi cu alţii. Dacă însă credeţi că nu este încă momentul potrivit pentru asta, ar fi mai bine să rupem relaţiile pentru moment, pentru ca mai târziu să putem începe relaţii noi şi solide, bazate pe respect reciproc, înţelegere şi acceptare.

Georgia s-a schimbat după acest război. Ea nu va mai fi niciodată la fel ca înainte. Ceea ce însă va supravieţui va fi bunătatea şi ospitalitatea georgienilor şi deschiderea lor de a ierta şi de a căuta să fie iertaţi. Aceasta este speranţa noastră.

Atunci când l-am vizitat pe episcopul baptist aflat la pensie în zona de război, mi-am dat seama că el nu dormise timp de şapte zile în patul lui şi nu mâncase în casa lui în ultimele zile. Atât el. cât şi soţia lui stătuseră ascunşi în grădină. Atunci când m-au văzut, amândoi au uitat de frica şi nesiguranţa lor. După euharistie am avut un prânz ca cel al lui Avraam, în cursul căruia am ridicat paharele cu vin georgian de casă în memoria soldaţilor şi a civililor, atât ruşi cât şi georgieni, care şi-au pierdut viaţa în acest conflict. Cei doi n-au avut nici o rezervă în a ridica paharul în memoria vrăjmaşilor lor morţi şi a rudelor lor, care îi plângeau acasă. Atâta vreme cât există dragoste şi compasiune faţă de acele fiinţe umane care se întâmplă să ne fie vrăjmaşi, există însă speranţă pentru pace şi reconciliere între georgieni.

Pe când ne apropiam de zona de conflict, am fost opriţi de un soldat înarmat cu un pistol mitralieră. El a cercetat mânios maşina noastră si s-a uitat prin documentele şoferului nostru. Atunci când şi-a termina treaba şi era gata să plece, spre uimirea şoferului nostru, l-am chemat pe soldat înapoi la maşină. „Sărbătoare binecuvântată”, i-am spus soldatului în ruseşte (limbă pe care încă o vorbesc) şi i-am dat o tabletă de ciocolată. „Mulţumesc”, mi-a răspuns soldatul cu sfială, întorcându-şi capul ca un şcolar ruşinat. „Cu plăcere”, i-am spus eu, zâmbind. Soldatul a rămas cu capul plecat, ţinând în jos mâna cu ciocolata. Atunci când şoferul pornise deja maşina, soldatul a alergat spre noi. „ Ce sărbătoare este astăzi, părinte?”, a strigat el. „Schimbarea la faţă, fiule”, i-am strigat eu. Era doar un băieţandru, un băiat de la ţară. Cum era posibil ca acest băietan să ne fie vrăjmaş? El era o fiinţă umană, un băieţandru cu o armă şi o cu o uniformă de camuflaj, trimis să lupte şi să moară într-un conflict cu alte fiinţe umane. Dar în ce scop?

Să ne rugăm cu toţii şi să lucrăm acolo unde ne aflăm pentru ca vieţile oamenilor aflaţi în autoritate să fie transformate. Haideţi să schimbăm ura în respect, indignarea în compasiune, cinismul în înţelegere.

La Centrul Betel avem o şcoală de iconografie – îi spunem Şcoala lui Ilie. Unul dintre iconografii noştri picta o icoană a lui Cristos ca Prinţ al păcii. Cristos este reprezentat ca Pantocrator, ţinând porumbelul păcii într-o mână şi cu cealaltă binecuvântează pe cei care-l privesc. În fundal se pot zări ruinele oraşelor Gori şi Tskhinvali, case arzând şi oameni morţi. Eu cred că Prinţul păcii a fost cu noi în timpul zilelor întunecate din viaţa noastră şi că el ne va călăuzi către adevărata pace şi dreptate.

Arhiepiscop Malkhaz Songulashvili

Biserica Baptistă Evanghelică din Georgia,

în a douăzeci şi patra zi a ocupaţiei ruse a Georgiei

Author: DanutM

Anglican theologian. Former Director for Faith and Development Middle East and Eastern Europe Region of World Vision International

5 thoughts on “Baptistii rusi au ramas tot sovietici – 5”

  1. Intr-adevar, frumos, coplesitor; puterea de a scrie asa in asemenea imprejurari, denota in mod clar o dragoste cristica, dincolo de fire.
    Ar fi interesant de vazut raspunsul baptistilor din Rusia, ramane de vazut daca sunt calauziti de acelasi Duh si ei, sau de fire.
    Dumnezeu sa se indure de Georgia si de toti copiii Lui de acolo.

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s