Omilia papei de Miercurea Cenusii

Veneraţi fraţi,

Iubiţi fraţi şi surori,

Astăzi, Miercurea Cenuşii, începem un nou drum de Post Mare, un drum care se desfăşoară pe parcursul a patruzeci de zile şi ne conduce la bucuria Paştelui Domnului, la victoria Vieţii asupra morţii. Urmând tradiţia romană foarte veche a stationes de Postul Mare, ne-am adunat astăzi pentru Celebrarea Euharistiei. Această tradiţie prevede ca prima statio să aibă loc în Bazilica “Sfânta Sabina” pe colina Aventin. Circumstanţele au sugerat să ne adunăm în Bazilica Vaticană. Suntem numeroşi în jurul Mormântului Apostolului Petru şi ca să cerem mijlocirea sa pentru drumul Bisericii în acest moment deosebit, reînnoind credinţa noastră în Păstorul Suprem, Cristos Domnul. Pentru mine este o ocazie propice pentru a le mulţumi tuturor, în special credincioşilor din Dieceza de Roma, în timp ce mă pregătesc să închei slujirea petrină, şi pentru a cere o amintire specială în rugăciune. Continue reading “Omilia papei de Miercurea Cenusii”

Miercurea cenusii – chemare la pocainta si (re)convertire

miercurea-cenusii

Astăzi se celebrează, în tradiţiile creştine occidentale, catolică şi protestant magisterială, aşa-numita “Miercure a cenuşii”, sărbătoare care marchează începutul postului mare (Lent). Cu această ocazie, credincioşii sunt marcaţi pe frunte cu semnul crucii făcut cu cenuşa frunzelor de palmier primite simbolic în ziua de Florii a anului anterior.

Continue reading “Miercurea cenusii – chemare la pocainta si (re)convertire”