Teodor Tita – Cand si unde poti sa iti bati copiii in numele Domnului? Sau al tau

Nota: Stiu ca acest text va enerva din nou pe cei care alimenteaza isteria din jurul cazului Bodnariu, dar cred ca estre important ca pozitii rationale si echilibrate, pecum cea a domnului Tita trebuie neaparat sa-si faca si ele loc in spatiul ideatic al evanghelicilor romani. (Sublinierile din text imi apartin).

* * *

Când și unde poți să îți bați copiii în numele Domnului? Sau al tău

Nu zilele astea. Nu în Norvegia.

Plec, evident, de la cazul familiei Bodnariu, care ocupă de ceva timp spațiul în știri. Cei cinci copii ai familiei, cu vârste între 3 luni și 9 ani, au fost luați de Autoritatea pentru protecția copilului din Norvegia (Barnevernet) din casa familiei și dați în grija unor asistenți maternali.

Decizia Barnevernet a fost luată în urma sesizării directoarei școlii la care învățau doi dintre copii. Citez din Adevărul:

Profesoara, care, în trecut, ar fi fost foarte categorică în a interzice uneia dintre fete să le cânte un cântecel creştin colegilor, a sesizat Servicul de Protecţie a Copilului (Barnevernet) cu privire la faptul că fetele au mărturisit că sunt disciplinate acasă, inclusiv prin corecţii fizice. Potrivit familiei, în descrierea părinţilor şi a fetelor, directoarea a arătat că părinţii sunt „foarte creştini”. Totodată, directoarea a subliniat că fetele sunt inteligente, îngrijite şi creative şi nu consideră că sunt supuse unor abuzuri fizice sau psihice, părinţii având nevoie doar de îndumarea Servicului de Protecţie a Copilului.

Link-ul de mai sus duce către un timeline al întregii povești. Citiți-l. Din tot ce am văzut până acum e probabil cel mai coerent și unbiased. Nu am pretenția că am toate detaliile poveștii. Cu excepția Barbevernet și a familiei, nimeni nu le are.

Vedem totuși o campanie furibundă împotriva autorităților norvegiene, acuzate de abuzuri. Lista acuzațiilor arată cam așa (cu bold acuzațiile, în paranteză comentariile și întrebările mele):

– încălcarea Convenţiei cu privire la Drepturile Copilului, adoptată de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite la 20.11.1989, în special art.5, 8, 9, 14, 18, art.20 alin,3, si art. 30 (Articolul 8 vorbește despre respectarea drepturilor copilului fără nicio imixtiune ilegală. Cine a stabilit că intervenția Barnervernet e ilegală? Au mers soții Bodnariu la instanță? Articolul 9 e chiar situația aflată în discuție, nu înțeleg cum e ajutată familia amintind de el. Articolul 14, alineatul trei, aceași situație.  Pentru a stabili ca Art 20 alin 3 e incălcat trebuie lămurit unde au ajuns copiii)

– forţa extremă şi abuzivă a Barnevernet (S-a respectat legea norvegiană? Ce înseamnă “extrem”?)

– lipsa unei anchete sociale prealabile (Pentru copii bătuți? Nu trebuie în primul rând luate măsuri pentru ca micuții să nu mai fie loviți? Dați-mi voie să mă gândesc că victima unui viol e totuși ținută departe de presupusul agresor până își face poliția treaba. Știu cum sună asta, dar tot violență e)

– lipsa unei evaluări a impactului separării copiilor de părinţi şi a separării fraţilor prin plasarea în trei familii diferite (Foarte probabil familia are dreptate aici, dar cum Barnervernet nu spune nimic, nu știm dacă nu cumva “evaluarea” a avut loc)

– lipsa de transparenţă (Adică discreția autorităților norvegiene. Familia ar fi vrut să se desfășoare totul într-un tribunal al opiniei publice. Aici sunt absolut de acord cu autoritățile. Nu facem spectacole din violența împotriva copiilor)

– interogatoriu fără translator şi fără avocat, încălcându-se astfel dreptul la apărare (Așa o fi? Soția e totuși cetățean norvegian. Procedural, erau obligate autoritățile să cheme avocați? Nu știm.)

– constrângerea de a nu contacta ambasada (Manifestată cum? Văd că nimic nu îi impiedică pe partizanii familiei să contacteze toate autoritățile române care au sau nu au vreo legătură în cazul ăsta)

– lipsa unor evidenţe de abuz fizic sau psihic asupra copiilor (Serios? Se justifică intervenția doar dacă copiii au falca ruptă și fracturi vizibile?)

– întârzierea întocmirii documentaţiei în limba română, aşa cum prevede legea (Ce înseamnă întârziere? Zile, săptămâni? A fost pusă problema asta în fața autorităților? Cum au răspuns?)

– mama nu-şi poate alăpta bebeluşul de 4 luni decât de două ori pe săptămână (Un subiect sensibil și dureros. Dar dacă la final se va ajunge la concluzia că familia își brusca copii, e mai bine pentru bebeluș să fie în grija unor oameni mai calmi)

– presiuni asupra mamei (Ruth) să declare în mod mincinos că tatăl (Marius) este abuziv cu ea şi că astfel işi va primi copiii (Aici vorbim deja de un pattern de violență domestică. Norvegienii bănuiesc că Marius își cam bate nevasta. Dacă prin presiuni înțelegem întrebări, pierdem vremea analizând. Autoritățile trebuie să înțeleagă cum funcționează familia Bodnariu)

– ameninţări la adresa lui Marius să nu facă public cazul, riscând să nu-şi mai vadă copiii niciodată – plasarea copiilor in orase diferite la distanta de 3,5 ore de casă, inclusiv a bebeluşului de trei luni care trebuie alăptat, deşi avocatul a găsit o locaţie în apropierea casei părinteşti (Iar amenințări. Eu aș întreba de ce s-ar lega la cap Barnevernet în felul ăsta? Cine lucrează acolo? Joker-ul din Batman? Nu prea are sens)

– manipularea copiilor prin întrebări direcţionate, pentru a da declaraţii prin care părinţii să fie incriminaţi (Manipulare sau tentativă de aflare a adevărului?)

Comentariile de mai sus sunt mai degrabă niște nelămuriri. E exclus să ai certituni mai ales când norvegienii invocând protecția presupuselor victime, țin totul în secret și, repet, foarte bine că fac așa.

Aș remarca doar că această campanie negativă la adresa Barnevernet e foarte violentă și fără sens. Adevărat, serviciul norvegian de protecție a copilului este foarte strict și nu e la primul conflict de acest fel. Un exemplu aici, tot cu est-europeni. Însă de aici și până la a-i transforma pe funcționarii norvegieni în Disney villains e cale lungă.

Și câteva observații.

1) Norvegia este unul dintre cele mai prospere state ale lumii, ține constant primele locuri din punct de vedere al locurilor în care e bine să trăiești.

2) Norvegia nu are niciun fel de istoric recent de abuzuri împotriva drepturilor omului, fie că vorbim despre cei născuți acolo sau de alții. [nota: recent nu, dar exista, totusi, o pata neagra in istoria norvegiana, cind, dupa 1945 copiii rezultati din legaturile norvegiencilor cu ermanii din trupele de ocupatie au fost abuzati la un nivel incredibil pentru lumea civilizata; cam la fel cu s-a intimplat si in Bosnia, cu copiii rezultati din violurile sistematice facute de sirbi asupra femeilor bosniace]

3) Idem 2, dacă restrângem aria de observație la copii. De altfel, un top alcătuit de Salvați Copiii și publicat în Time pune Norvegia în top 10 al locurilor în care e bine să fii copil. Îl găsiți aici.

4) Familia Bodnariu a ales o confruntare directă și presiune publică foarte agresivă (mitinguri, scrisori, petiții). A fost alegerea lor nu a norvegienilor. Un rol important aici îl are Cultul Penticostal din care cei doi fac parte. Am avut curiozatatea să citesc pe site-ul Cultului ce s-a comunicat vizavi de acest caz. E o înșiruire de scrisori adresate MAE, Președintelui, ambasadei etc. Lobby insistent căruia i se răspunde de fiecare dată politicos și neangajant. Nicio vorbă, nimic-nimic despre cum nu e bine să îți lovești copiii. Sau cum e bine să nu îți proiectezi credințele personale asupra comunității. [Observatie extrem de importanta. Ea vadeste ca, la fel ca si restul majoritatii evanghelicilor romani, penticostalii de la noi, ca si familia Bodnariu probabil, gindeste ca disciplinarea fizica a copiilor este ‘biblica’ -n in baba unei lectyueri literaaliste si fundamentaliste a scripturii, ea fiind astfel nu numai permisa, ci si recomandata – horribile dictu.]

Aș vrea să fiu bine înțeles. Cei doi părinți Bodnariu chiar trec printr-o dramă. Însă înainte de a ne apuca să îi compătimim, poate ar trebui să ne întrebăm dacă nu cumva poartă o responsabilitate pentru propria lor soartă.

Dacă ar fi să bănuiesc, acolo e vorba inclusiv de un conflict cultural. Marius Bodnariu vine dintr-o țară în care, la fel ca în Norvegia, dacă ieși pe stradă și îi arzi unuia o palmă, ajungi la tribunal. Dacă, însă, îți bați copilul, trecătorii or să se întrebe ce tâmpenie o fi făcut nesuferitul ăla mic. Iar aici nu mai seamană deloc cu Norvegia.

Mi se pare deranjant faptul că în diverse comentarii din România se pornește de la premisa că norvegienii ăia răi asupresc niște buni creștini. Foarte rar vezi întrebarea: de ce ar face norvegienii asta? [nota: ba cred ca uneori intrebarea este pusa, fie si implicit, iar raspunsul este ca norvegienii s-au indepartat de o intelegere literalista a textului biblic – de aceea atit de putini dintre ei mai merg duminica la biserica, si atare, au devenit niste nenorociti de secularisti, daca nu cumva de-a dreptul pagini, pentru cineva care isi traieste in mod asumat credinta este ‘prea crestin’; asta spre deosebire de penticostalii si evanghelicii fundmentalisti din Romania, care se stie cit sunt de irenici – vezi campaniile isterice iscate in jurul acestui caz, si cit de desavirsiti sunt in materie de moralitate personala si comunitara (cu exceptia momentelor de ‘scapari’, cind dau spaga ca sa-si ia carnete de conducere, cind dau diverse tunuri financiare, sau cind ‘ung’ cu sponsorizari grase politicienii (de la PSD, sau PNL; nu conteaza, la putere sa fie) pentru niscaiva avantaje.]

A, și încă ceva, colateral. Mulți dintre avocații români ai familiei Bodnariu susțin în același timp că diverse grupuri etnice sau religioase ajunse de aiurea în Europa trebuie să respecte tradițiile și legile europene. Adică exact ce ar trebui să facă și familia mixtă de penticostali despre care vorbim. Exact aia.

A naibii ironie.

(Sursa, AICI.)