O aventura afghana – 2 – Dubai

Am aterizat la Dubai pe la 7 dimineaţa, după circa şase ore de zbor de noapte, timp în care n-am reuşit să dorm mai deloc, ceea ce nu mi se prea întâmplă. Eram sfârşit.

Era a treia oară când ajungeam în Emirate. Prima dată fusesem acolo în 2000, în drum spre India (vezi AICI prima parte a descrierii acelei călătorii).

Atunci am trecut doar prin aeroport, care era încă în construcţie. Îmi amintesc însă prezenţa agasantă a poliţiei şi a trupelor de securitate înarmate (unul dintre şocurile acelei călătorii, care m-a dus cu gândul înapoi în timp, la vremea comunistă de care scăpasem cu vreo zece ani în urmă).

Acum era cu totul altfel – aeroportul mai aerisit, mai puţin opresiv, mai luminos. Ieşind din aeroport, am aflat că hotelul la care eram cazat nu trimisese maşina să mă ia – orientalii sunt, în general, cel puţin la fel de împrăştiaţi ca românii. Aşa că a trebuit să mai aştept vreo jumătate de oră. Dacă aveam prezenţă de spirit, luam un taxi (costa mai puţin de 5 dolari). Eram însă prea adormit pentru a gândi atât de repede. Am aşteptat deci şi am ajuns peste vreo oră la hotelul Le Meridien, la care stătusem în cursul celei de-a doua vizite în 2006, cu ocazia unui training inter-cultural pentru staff-ul creştin şi musulman al World Vision.

Ajuns la hotel, am primit formularele pentru viza de Afghanistan şi am plecat urgent la consulatul afghan pentru a le depune. Taximetristul care m-a dus habar n-avea unde este ambasada, aşa că m-a lăsat undeva, foarte departe de aceasta, ca s-o caut singur. Noroc de un lucrător amabil de la o altă ambasadă, care a explicat unui al doilea taximetrist cum să ajungă unde trebuie. De data aceasta a fost bine.

Am depus actele şi am revenit la hotel, urmând să revin după paşaport la ora 3. După un fel de brunch (o „corcitură“ între mic dejun şi prânz), m-am culcat rapid căci eram frânt. Am mers apoi după paşaport şi revenit la hotel m-am culcat din nou. Nu mai fusesem de mult atât de obosit.

În timpul ieşirilor în oraş am făcut câteva poze. Dubaiul este un loc straniu. Construit în deşert, totul este artificial acolo. Privind din avion, vezi adeseori şosele care se afundă brusc în dunele care înconjoară oraşul. Zonele aride alternează cu cele verzi, susţinute din greu, cu munca emigranţilor, de apa scoasă din puţuri adânci sau produse de uzine de desalinizare.

Străzile sunt largi, căci spaţiu este din belşug, iar banii din petrol şi mai mulţi. Vezi peste tot vile somptuoase şi grădini luxuriante, în care lucrează din greu asiatici asudaţi, sub soarele dogorâtor. Este februarie, dar temperatura este de peste 25 de grade.

Pe stradă, alături de bărbaţi arabi, îmbrăcaţi în portul alb, tradiţional, vezi doar femei de origine asiatică: filipineze, pakistaneze, etc. Soţiile arabilor sunt acasă, ascunse în spatele porţilor înalte. Sunt şi destui bărbaţi asiatici, dar şi negri sau est-europeni.

Seara apar pe străzi şi fetele în ,,haine de lucru” – thailandeze (scunde şi delicate) sau albe, mai ales rusoaice, dar şi de alte etnii din spaţiul ex-sovietic. Acestea sunt în general blonde (veritabile sau vopsite), arabii având o atracţie pentru această culoare a părului, rară la ei. Industria prostituţiei este înfloritoare în emirate, în ciuda eticii sexuale extrem de rigide promovate da Islam. Ca şi în spaţiile predominant creştine una este teoria şi alta este practica.

Mafia însă controlează piaţa bordelurilor neoficiale şi industria damelor de companie, cu sau fără masaj thailandez. Acesta este motivul pentru care, chiar şi atunci când am fost în Thailanda, am evitat masajul, inclusiv în hotelurile bune, pentru că am vrut să evit a mi se oferi, eufemistic vorbind, servicii pe care nu le-am comandat.