Importanta uceniciei crestine – IV

D. J.: Liviu, stiu ca tu ai studiat povestea asta a uceniciei in Evanghelia dupa Ioan. Spune-ne cateva coordonate. Cam care a fost metoda lui Cristos fata de ucenicii sai? Care a fost telul sau obiectivul lui Cristos si cum a lucrat cu ucenicii lui?

L. C.: Am sa incerc doar sa ridic mingea la fileu pentru Danut, pentru ca lucrurile pe care vi le spun sunt luate de la el. Exista cateva lucruri simple pe care le putem invata din acea evanghelie. Sunt cateva etape prin care Cristos a trecut impreuna cu ucenicii Lui. Din cate stiu eu, in lucrarea Sa publica, Cristos nu Si-a chemat de la inceput ucenicii, ci a fost o perioada cand toata lumea l-a vazut pe el ca maestru. Au vazut ce putea sa faca, ce putere avea si abia dupa aceea Isus i-a cheamat pe ucenici. Deci, daca nu avem ceva consistent in noi, daca nu avem o lucrare personala, atunci nu este cazul sa chemam ucenici langa noi. In prima faza Cristos nu pare sa se ocupe in special de ucenici; i-a luat sa-i aiba cu El, sa vada indeaproape modul Lui de viata. Deci primul stagiu este acela de ucenicie latenta, dupa care vine si o proba speciala. Ma refer la momentul in care Cristos, dupa ce i-a lasat langa El sa-i vada viata in amanunt, ii trimite doi cate doi sa faca si ei ce l-au vazut pe el facind. Aceasta este perioada activa a uceniciei, cand ucenicul face si el ce l-a vazut facand pe maestru. Dupa aceea ucenicii se intorc la Cristos, ii marturisesc entuziasmati rezultatul lucrului lor, numai ca Cristos schimba putin foaia, ii tempereaza si spune: nu va bucurati de rezultatul evanghelizarii voastre pentru ca nu rezultatele si numarul conteaza, ci conteaza faptul ca numele voastre sunt scrise in ceruri. Deci nu va uitati la cifre, uitati-va – intotdeauna! – la continut. La un moment dat Cristos are cateva discursuri foarte dure, in urma carora multi ucenici Il parasesc. Nu vorbesc de cei 12 apostoli, ci de ceilalti care sunt in jurul Lui. Cristos are discursuri de genul: “cine nu mananca trupul Meu si nu bea sangele Meu, nu poate avea viata vesnica”, sau “Eu sunt painea vietii, cine Ma mananca pe Mine are viata vesnica”. Sunt discursuri de natura sa indeparteze pe cei superficiali. Aceasta este o faza foarte importanta. La un moment dat maestrul trebuie sa scuture pomul de ucenici si sa cada cei care sunt verzi, dar care nu au nici o sansa sa se coaca. N-ai ce sa faci. La un moment dat trebuie sa dai drumul celor care nu pot merge mai departe, pentru ca tu insuti nu poti rodi la nesfarsit. Si cand raman doar cei 12 in jurul lui, Isus nu se sperie si ii intreaba de ce nu merg dupa ceilalti. Este aparent o atitudine de renuntare totala la ucenici. Prin asta cred ca ceea ce vrea Cristos sa spuna este ca in ucenicie este nevoie un atasament deosebit. Deci numai daca esti decis sa platesti pretul pentru a invata de la maestru, numai atunci poti sa accesezi si tu la nivelul de profunzime pe care il doreste Cristos. Acestea sunt cateva etape foarte importante, sigur ca lucrurile sunt deosebit de dificile. In viata vin momente in care, asa cu a fost rastignirea lui Isus, cat or fi fost ucenicii de buni, au cazut la examen. Vine momentul in care ucenicul, fiind suficient de matur, incepe sa-si croiasca drum propriu sau devine suficient de puternic pentru a crea in dreptul lui. Deci incepe sa devina el insusi un maestru si atunci apar diferente si tensiuni intre cei doi. Daca eu as fi precum maestrul meu, se cheama ca nu sunt maestru. El este maestru pentru ca m-a precedat. Eu nu am cum sa-l copii, ci trebuie sa devin un specialist intr-o bucatica diferita de a lui. Daca nu intervine un astfel de proces de maturizare, ucenicia nu este implinita. Dar cand apar astfel de diferente semnificative, apar in mod natural si tensiuni.

D. J.: As vrea sa mai spun cateva lucruri frumoase din evanghelia dupa Ioan. Mai intii in legattura cu vulnerabilitatea si deschiderea. Isus Cristos, desi era Fiul lui Dumnezeu, era omul perfect, omul ideal, se arata deschis, poate chiar vulnerabil inaintea ucenicilor, isi impartaseste temerile, isi arata indoielile fata de oameni, fata de misiunea Lui. Nu-si ascunde slabiciunile umane si nu Se sfieste sa aiba toate manifestarile unui om normal. De asemenea, mi se pare extraordinar, tot in aceasta evanghelie, modul in care Isus isi curteaza oarecum ucenicii. Modul in care le valideaza specificul, personalitatea si construieste pe aceste personalitati fara sa ii faca clone, fara sa-i faca sa devina altceva decat ar fi firea lor. Sunt lucruri care tin de viata. Acesta este de fapt terenul uceniciei. Este o viata de om, un proces cu toate riscurile, etapele, testele implicite, in care conteaza enorm de mult acea fidelitate fata de ucenic si acea incredere in forta si in directia lui.

L. C.: Revin la ideea pe care am lansat-o deja, ca ucenicie nu exista doar in domeniul crestin. Parfrazand spusele Mantuitorului, cum ca unii dintre fiii intunericului sunt mai intelepti decat fiii luminii, as spune ca daca suntem atenti avem multe lucruri intelepte de invatat din domeniul ucenicirii in domeniile seculare. Vorbeam inainte de aceasta vulnerabilitate, de aceasta expunere a maestrului cu bunele si cu relele sale, in fata ucenicilor. Daca eu imi doresc ca studentii mei cei mai buni sa aiba unde sa scrie lucrari bune de specialitate, care sa fie publicate la simpozioane, colocvii sau in reviste de specialitate, iar studentul meu nu ma vede pe mine incercand sa scriu astfel de lucrari, se cheama ca eu nu sunt capabil sa fac ucenici. Iar cand imi vine lucrarea de la un simpozion, sau de la un colocviu, sau de la o revista, inrosita de catre specialisti, maestri pe care nu ii stie, studentul meu are dreptul sa afle ceva despre greselile mele. Daca nu suntem deschisi la asa ceva nu exista proces de invatare. Lucrurile sunt foarte simple in domeniul acesta de specialitate. Nu avem nimic de ascuns. Problema este, asa cum spunea Danut, ca deseori alunecam in fatarnicie in mediul religios si ne plasam pe un piedestal de unde nimeni nu ne poate da jos. Si realitatea nu este asta. Deci trebuie sa fim deschisi, transparenti! Nimeni dintre noi nu este perfect. Toti suntem in procesul acesta de sfintire. Dar daca tragem cu ochiul, asa cum am spus inainte, la domenii in care factori de genul acesta mai functioneaza, putem invata lucruri foarte serioase. Implicatia acestor consideratii este ca daca incercam sa facem ucenici in mediul religios, este absolut necesar sa traim o viata integrata in societatea noastra. Sa fim oameni nu doar duminica in biserica, ci si in celelalte sase zile ale saptamanii si sa facem ucenici in domeniul nostru de specialitate.

(Acest text, transcris de Bogdan Muntean, a fost publicat pentru prima data in revista Foaie pentru minte si suflet a Asociatiei Onesimos)