Scrisoarea lui Miroslav Volf către semnatarii mesajului adresat lumii musulmane

miroslav_volf.jpg

Către: Semnatarii mesajului Să-l iubim împreună pe Dumnezeu şi pe aproapele nostru (Loving God and Neighbor Together)
De la: Miroslav Volf
Data: 7 ianuarie 2007

Dragi prieteni,

Au trecut aproape două luni de când textul Să-l iubim împreună pe Dumnezeu şi pe aproapele nostru a fost publicat în New York Times. Vă scriu mai întâi pentru a vă mulţumi pentru deschiderea de a semna acest document, în unele cazuri chiar în ciuda presiunilor celor din jur pentru a nu face acest lucru. Între timp textul nostru a fost distribuit şi discutat în foarte multe locuri. El a fost, de asemenea, tradus în limba arabă şi a fost publicat, atât în arabă, cât şi în engleză, într-un număr de cotidiene arabe prestigioase. Eu însumi am fost în Abu Dhabi pentru a participa la o conferinţă de presă organizată în legătură cu publicarea traducerii în limba arabă, şi în timpul acelei călătorii am avut discuţii extinse cu câţiva dintre actorii principali din spatele textului Un cuvânt împreună (A Common Word – pentru acest text şi răspunsurile la el vezi) în Iordania şi Emiratele Arabe Unite.

Privind înapoi la ultimele săptămâni, la pregătirea pentru publicare şi la adunarea semnăturilor de susţinere, nu pot decât să fiu extrem de mulţumitor pentru primirea caldă, ba chiar entuziastă, de care s-a bucurat răspunsul nostru atât între creştini, cât şi între musulmani de cele mai diferite orientări. Sper să nu greşesc prea mult spunând că acesta este un semn că Dumnezeu este la lucru. Ceea ce am auzit peste tot de la musulmani este cât de mult au apreciat ei spiritul generos în care a fost scris textul, prin faptul că el a îmbrăţişat mâna prietenoasă întinsă de ei, afirmând, pe de altă parte, în mod neîndoielnic substanţa credinţei creştine (inclusiv punctele în care aceasta diferă în mod profund faţă de islam). Ei au fost adânc mişcaţi de cererea noastră de iertare, şi au apreciat-o şi mai mult atunci când le-am explicat că cererea de iertare izvorăşte dintr-unul dintre stâlpii de rezistenţă ai credinţei creştine, care a şi fost subliniat în răspunsul nostru, care constă în faptul că Dumnezeul căruia ne închinăm este cel care îi poate mântui pe cei necredincioşi, astfel încât noi ne cerem iertare ca unii care au fost iertaţi, dar şi chemaţi să-şi iubească vrăjmaşii. Un lider musulman foarte influent m-a privit cu lacrimi în ochi şi mi-a mulţumit pentru ceea ce am scris! Mulţi musulmani au fost plăcut surprinşi, chiar uimiţi, de faptul că lideri creştini atât de proeminenţi, aşa cum sunteţi voi, au luat o poziţie care este atât de generoasă, dar şi adânc înrădăcinată în fundamentele credinţe voastre. Ca urmare a acestui lucru, ei s-au simţit iubiţi şi onoraţi, în egală măsură.

Între timp, mulţi alţi lideri creştini au adăugat semnăturile lor la răspunsul nostru, şi unii dintre ei au scris pentru a-şi exprima suportul entuziast pentru iniţiativa noastră şi şi-au oferit ajutorul pentru viitoarele iniţiative pe drumul lung şi interesant care ne stă în faţă. Au fost însă şi creştini care, pentru diferite motive, au considerat că nu pot semna textul Să-l iubim împreună pe Dumnezeu şi pe aproapele nostru, unii dintre aceştia considerând chiar că întreaga iniţiativă este o mare greşeală. Răspunzând în mod atât de pozitiv la Un cuvânt împreună, s-au întrebat ei, nu i-am trădat noi oare pe creştinii care sunt discriminaţi şi chiar persecutaţi în unele dintre ţările musulmane? N-am renunţat noi prin asta la convingerile care definesc creştinismul clasic, cum ar fi faptul că Cuvântul s-a făcut trup sau că Dumnezeu unic este Sfânta Treime? Nu este cumva iubirea de Dumnezeu şi de aproapele nostru o temă marginală şi nu una centrală în islam şi nu cumva cuvântul „dragoste” are semnificaţii diferite în islam şi în creştinism? Am primit multe asemenea întrebări – unele, ca simple întrebări de clarificare, altele, ca provocări şi contestări sfidătoare. (A propos, autorii şi semnatarii textului Un cuvânt împreună au propriii lor detractori şi au fost criticaţi de fundamentaliştii din propria lor tradiţie pentru că ar fi trădat islamul.) Este important, cred eu, ca toate aceste voci să fie auzite, să fie luate în serios, şi să primească răspuns, cu răbdare, respect şi responsabilitate teologică. (A propos, în curând, unele dintre răspunsurile noastre la întrebările puse de detractorii creştini ai răspunsului nostru vor fi postate pe situl.) Colegii mei din Programul de Reconciliere al Centrului Yale pentru Credinţă şi Cultură, Joseph Cumming şi Andrew Saperstein, împreună cu mine, ne-am angajat să interpretăm obiecţiile criticilor creştini ai textului Să-l iubim împreună pe Dumnezeu şi pe aproapele nostru ca un act de iubire creştină şi să răspundem acestora în în spiritul adevărului şi al respectului (şi suntem gata să facem acelaşi lucru în relaţia cu musulmanii, fie ei prieteni sau detractori ai Cuvântului împreună). Aceste chestiuni sunt mult prea importante pentru noi ca să permitem urii şi certurilor tendenţioase să ne deruteze de la formularea unor argumente clare şi constructive.

Mulţumindu-vă pentru că aţi semnat textul Să-l iubim împreună pe Dumnezeu şi pe aproapele nostru, şi că aţi susţinut întreaga iniţiativă, permiteţi-mi să vă rog două lucruri. Mai întâi, vă îndemn să vă luaţi timp pentru a vă angaja în discuţii în cât mai multe contexte posibil, în jurul chestiunilor ridicate de Un cuvânt împreună şi de răspunsul nostru. Făcând asta, sper că veţi reuşi să încurajaţi între participanţii la aceste discuţii practicarea „rostirii adevărului în dragoste”, aşa cum ne îndeamnă apostolul Pavel în Efeseni – atât în relaţie cu interlocutorii musulmani, cât şi cu detractorii creştini ai iniţiativei noastre. În al doilea rând, solicităm în continuare semnături de susţinere a textului nostru. Vă rog, deci, să-i îndemnaţi pe colegii, membrii parohiilor şi ai comunităţilor voastre să citească textul Să-l iubim împreună pe Dumnezeu şi pe aproapele nostru, să reflecteze asupra lui, şi, dacă este posibil, să-l semneze. Cel mai bun mod de a face asta este prin intermediul sitului internet al Centrului Yale pentru Credinţă şi Cultură. Şi voi şi eu ştim că prin Să-l iubim împreună pe Dumnezeu şi pe aproapele nostru, nu am afirmat tot ceea ce putem şi trebuie să spunem ca răspuns la Un cuvânt împreună (ca să nu mai vorbim de ceea ce ar trebui spus din punctul de vedere al unui răspuns creştin faţă de islam!) Documentul nostru nu este decât un „cuvânt” dintr-o lungă conversaţie care trebuie să aibă loc. În acest sens, plănuim să organizăm o serie de evenimente în cadrul cărora vom avea ocazia să punem întrebări dificile şi să primim răspunsuri la ele, încercând să rostim adevărul în dragoste împreună cu interlocutorii noştri musulmani. Vă vom ţine la curent în legătură cu aceste iniţiative. Până atunci vreau să vă anunţ despre marea conferinţă planificată pentru sfârşitul primăverii sau începutul verii (în parte, în colaborare cu Universitatea Harvard şi Seminarul Teologic Princeton). Veţi auzi curând mai multe despre aceasta şi veţi primi nu peste multă vreme invitaţii la acest eveniment. Acesta şi altele asemenea, sunt parte dintr-un şir de evenimente care intenţionează să adâncească înţelegerea reciprocă şi să stimuleze reconcilierea iniţiată de Un cuvânt împreună, (alături de cele iniţiate de Universitatea Cambridge şi de Universitatea Georgetown, ca şi de marea conferinţă din Iordania).

În speranţa că aţi un avut un timp binecuvântat de celebrare a coborârii lui Dumnezeu la noi în persoana lui Isus Cristos, şi cu rugăciune pentru un an înfloritor pentru voi şi familiile voastre,

Miroslav Volf
Profesor de teologie Henry B. Wright
Director fondator al Centrului Yale pentru Credinţă şi Cultură

(Scrisoare publicată cu permisiune autorului.)

Author: DanutM

Anglican theologian. Former Director for Faith and Development Middle East and Eastern Europe Region of World Vision International

7 thoughts on “Scrisoarea lui Miroslav Volf către semnatarii mesajului adresat lumii musulmane”

  1. Frate Manastireanu, ca si crestin am mare incredere intr-un om ca John Piper si nu il banuiesc deloc de intentii rautacioase in nici un fel. Nu cred ca oameni ca el nu vor un dialog constructiv. Eu nu sunt teolog nici pe departe si de asta urmaresc cu interes aceste dezbateri ca sa inteleg si eu si pe unii si pe altii. Incerc sa va inteleg inima si incerc sa-i inteleg si lui inima. In raspunsul lui este clar ca se refera la faptul ca intr-adevar ar participa la o discutie dar o dicutie care porneste de la premiza ca Isus Hristos este cine este. Orice altceva este neonest, si cred ca si nefolositor (probabil pentru ca neonest). Pentru ca daca nu putem sa-l aducem pe Isus in discutie atunci care este scopul final?
    Cred ca dumneavoastra (ca si World Vision dealtfel )aveti intentii bune caci ce este rau in a vrea sa te impaci cu cineva? Dar nu vad unde este impacarea pentru ca intr-un dialog in care fiecare vorbeste limba lui cum poate exista intelegere?
    Ca si laic, nu inteleg explicatia teologica a scrisorii pe care ati semnat-o.
    Si nu cred ca ati oferit o buna explicatie in acest sens.
    Astept raspunsul dumneavoastra. Multumesc anticipat.
    __________

    Desigur, Daniel, si mie imi place Piper, mai ales atunci cind nu intra in chestiuni de teologie complicata care, din pacate, cred eu, dar s-ar putea sa ma insel, il depasesc.
    Ca si Iosif Ton, in cazul nostru, Piper este mai degraba invatator decit teolog, cel putin in sensul academic al cuvintului.
    In ce priveste conditiile pe care le-ar pune Piper pentru un dialog cu islamicii, este clar ca cunostintele si mai ales experienta lui, extrem de limitate, dupa cum se vede, ii pot permite sa fie idealist. In definitiv este dreptul lui si, fiind la caldurica, in America, isi poate permite acest luz. Pentru noi, cei care lucram in fiecare zi, riscindu-ne viata intr-un context islamic dominat de extremism, o asemenea optiune nu exista.
    N-am incercat inca, pina acum o justificare teologica a faptului ca am semnat acel document si nici nu cred ca voi avea prea curind timp de asta. Am prea multe responsabilitati de serviciu care asteapta la rind ca sa ma pot consacra unui subiect care, pentru cei mai multi cititori de pe Persona, este pur teoretic, daca nu cumva chiar o tema de birfa la o cafea.
    Sper ca va veni vremea si pentru o dezvoltre a temei, dar cu siguranta nu este acum. M-a ispitit chiar sa scriu un text scurt pe aceasta tema, intitulat De ce nu sunt de acord cu Al Moeller, dar n-am avut vreme. Poate mai tirziu.
    Sa fii binecuvintat.
    Danut, de data asta din St Petersburg

    Like

  2. Atasez un link cu raspunsul lui John Piper.
    http://www.desiringgod.org/Blog/1032_a_common_word_between_us/

    ________________

    Desigur, Daniel, este dreptul cititorilor de a cunoaste si cealalta opinie cu privire la aceasta importanta problema.
    Ce bine ar fi insa daca cele doua parti (si mai ales cea din care face parte Piper) n-ar incerca s-o demonizeze pe cealalta, ci s-ar angaja intr-un dialog constructiv. Se pare insa ca dihonia care domneste intre evanghelici in Romania este prezente, cel putin intr-o oarecare masura si aiurea.
    Danut

    Like

  3. un comentariu postat la http://aurelmateescu.wordpress.com/2008/01/12/a-common-word/#comment-495

    Domnule Manastireanu,

    nu stiu daca intrebarea pusa de mine este cu adevarat o obsesie, generala, evanghelica, dar este un lucru care ma preocupa.
    Traiesc intr-un mediu, pe care greu mi-l imaginam din Romania, care este multicultural si pluralist din toate punctele de vedere – religios, filosofic, etc.
    Am in preajma mea moschei musulmane, temple budiste, biserici ortodoxe si, inca, si biserici evaghelice.
    Societatea este , intr-o buna masura, toleranta si fara obsesii (poate mai mult economice).

    Sunt de acord cu dumneavoastra ca Imparatia lui Dumnezeu nu trebuie identificata cu biserica, chiar daca biserica este ‘avanpostul’, si ca misiunea acesteia din urma nu se reduce doar la unele acte.

    mai degraba preocuparea mea este cu ce este vrednic ca biserica ’sa-si cheltuiasca’ vremea si energia.

    Nu neg ca multe lucruri sunt utile si necesare, fie in domeniul politic fie cel social. Vorbeam mai degraba de misiunea bisericii si a celor care o slujesc. De ceea ce ar trebui sa fie prioritar.
    Constatarea experimentala pe care o fac este aceea ca biserica din vest, implicata de mai multe vreme in astfel de proiecte, cum este cel despre care se refra postarea, a cazut in doua extreme: una cu o tenta teologica liberala – in care aproape orice este permis , iar o alta fundamentalista, in care credinciosii sunt atrasi spre ghetouizarea credintei.

    ma intreb ce putem invata noi care , nu am avut ocazia sa trecem prin istorie o data cu ei, fiind izolati , mai mult sau putin , de ‘beneficiile’ comunismului.

    Apostolii nu au transformat misiune lor intr-una pur sociala – au refuzat sa puna prioritar misiunea social , umanitara de a sluji vaduvele si orfani, sarmnii acestei lumi, ci s-au axat pe proclamarea Evangheliei.
    Apostolul Pavel, cand a fost confruntat cu o Atena plurireligioasa nu s-a lansat intr-un dialog interminabil , ci a proclamat pe Cristos si invierea Lui- oricat de inacceptabil este lucrul acesta.
    Daca s-ar fi rezumat numai la Comon Word – ca de la asta a pornit si el, nu am mai fi avut noi astazi Evangheliile.

    Ce mi-e teama mie, cand vad astfel de proiecte, este ca oamenii, uitandu-se la ceea ce crestinii si musulmanii ar avea in comun, ar ajunge la concluzia ca restul nu mai este esential.
    Ori asta ar fi o alta evanghelie!

    Stiu ca o teologie biblica a creatiei ne pune pe toti, deopotriva, musulmani si crestini, inainte Creatorului, pe acelasi nivel. Din punctul acesta de vedere Dumnezeu este tatal nostru al tuturor!

    Dar, si aici intervine, soteriologia, fie ca vrem fie ca nu. Soteriologie care ne desparte. Care ne desparte chiar de mozaism. De fapt , ca sa exprimam mai direct, Cristos este cel care ne desparte.

    Astea-s cateva ganduri fugare…
    poate continuam dialogul si poate se mai implica si altii…

    by aurelmateescu ianuarie 13, 2008 at 3:45 pm edit comment

    __________

    Mulţumesc frumos pentru această serioasă angajare cu modestele mele consideraţii. Voi reveni curând, sper, cu câteva comentarii.
    Cu sinceră preţuire,
    DănuţM

    Like

  4. [Un comentariu postat pe blogul domnului Aurel Mateescu]

    Draga domnule Aurel Mattescu,

    Ma bucur pentru deschiderea dvs. la dialog.
    In ce priveste intrebarea pusa, imi pare ca ea reflecta obsesia pe care o avem cu totii ca evanghelici cu proclamarea.

    Asa cum venirea lui Cristos pe pamint nu poate fi redusa la scopul crearii Bisericii, ci trebuie sa adaugam acesteia tema, mult mai ampla si inclusiva, a Imparatiei lui Dumnezeu,in acelasi fel, misiunea nu poate fi redusă sa evanghelizare si marturia creştina nu poate fi redusa la proclamare. Asa fiind, nu tot ce face un crestin poate si trebuie sa fie redus la tematica bisericii, a evanghelizarii si, cu atit mai putin, a proclamarii, oricit de importanta ar fi aceasta – si este.

    World Vision, organizatia in care m-a chemat Dumnezeu sa-l slujesc, defineste marturia crestina ca cea ce se realizeaza prin: VIATA, FAPTE, CUVINTE SI SEMNE. Iata de ce-mi place World Vision, in ciuda multelor ei slabiciuni omenesti.

    In ce priveste chestiunea in discutie, intrebarea este, dupa opinia mea, gresit pusa.
    Mai intii, scopul acestui efort nu este lansarea unui dialog ecumenic. Si cu atit mai putin proclamarea. Dialogul nu este decit un mijloc pentru realizarea unui scop mult mai important, salvarea lumii de la marasmul violentei, in care au impins-o liderii politici iresponsabili ai lumii, pretins (ori ignorant) credinciosi din ambele tabere.

    Ca sa intelegem valoarea umana a acestui demers, trebuie sa ne desprindem de obsesiile noastre soteriologice si sa redescoperim o solida si biblica teologie a creatiei.

    Cu sincera apreciere pentru posibilitatea de a dialoga pe aceasta tema,

    Danut Manastireanu

    Like

Leave a comment