Ioan T Morar – Sarbatoarea Corturilor

morar-Sarbatoarea-corturilor

Citesc cu asiduitate, enorma placere, si deosebit interes ultima carte a domnului Ioan T Morar, Sarbatoarea corturilor. (Am fost nevoit sa merg mai incet, deoarece nevasta mea a reusit sa devoreze prima cartea, asa cum se intimpla de obicei la noi in familie).

Am citeva motive speciale pentru care subiectul acesta ma intereseaza in cel mai inalt grad:

  1. Am in familie (sau mai degraba am avut, caci a plecat deja la cele vesnice) o matusa care a facut parte din ‘miscarea trezitilor’, condusa de Jan Gligor, despre care vorbeste aceasta carte. Matusa mea, pe numele ei Lidia Ababei, a facut din aceasta pricina zece ani de puscarie psihiatrica – pe motiv de delir religios, o veritabila crima in comunism – intr-o clinica de trista amintire (si inca neexplorata ca fapt istoric, probabil pentruca medicii criminali care au condus-o sunt inca in viata, si probabil cu functii mari in sistem) in orasul numit cindva Dr Petru Groza (ce potrivire de nume si ce ironie macabra!). Arestarea a avut loc dupa ce matusa mea a fost excomunicata din biserica baptista in care se inchina, la presiunea Securitatii comuniste si cu larga cooperare a pastorului de atunci al bisericii, Radu Cruceru, un colaborator al acestei institutii opresive, care a avut el insusi un sfirsit tragic, din cite se pare dupa ce a incercat sa rupa legatura cu aceasta (in dosarele mele de urmarire de la Securitate, publicate pe acest blog – vezi categoria File I-1065 – apar multe dintre notele informative scrise de el). In urma tratamentelor inumane aplicate, matusa mea nu a mai fost niciodata un om normal. In cele din urma a emigrat in Statele Unite (am vizitat-o in timpul primei mele calatorii in aceasta tara, in 1991, in Portland, Or.) si a murit prematur in urma cu mai multi ani, posibil si din pricina efectelor nocive ale acelor tratamente.
  2. In virtutea acestei legaturi de familie, si a relatiilor apropiate intre membrii comunitatii evanghelice, din care fac parte, am cunoscut, de asemenea destul de indeaproape, pe mai multi membri ai grupului ‘trezitilor’ din Iasi. Cu una dintre acestea, doamna Lili Anton, profesor la Agronomie, ne-am inchinat o vreme in aceeasi biserica, dupa 1989. Am observat atunci ca dupa persecutiile la care au fost supusi in anii ’70, membrii grupului vorbeau foarte rar si cu precautie despre implicarile lor in acea miscare. In fapt ‘s-au dat cu totii la fund’, ca sa zic asa, preferind activitatile spirituale conspirative, implicarilor oficiale. Cu totii insa au continuat sa fie mentori pentru cei interesati de formare spirituala. Si, din fericire, chiar daca vadeau mai departe anumite inclinatii dogmatice sau spirituale stranii, specifice acelei miscari, in cea mai mare parte s-au pastrat cu totii pe linia ortodoxiei evanghelice.
  3. Dupa o intilnire providentiala, despre care voi vorbi mai tirziu, a povestit in mai multe rinduri cu autorul cartii despre aceasta miscare si despre planurile lui de a scrie o pseudo-fictiune pe aceasta tema. Am incercat chiar, din pacate fara succes, asa cum n-a avut nici el in incercarile lui, sa-i conving pe unii dintre cei care au cunoscut miscarea miscarea dinauntru, sa povesteasca cu el despre experienta lor acolo. Teama si suspiciunile lor funciare i-am impiedicat sa faca asta. In acest punct trebuie sa recunoastem ca noi, cei care am trait mai mult de jumatate din viata sub comunism pastram inca inclinatii paranoice, si vedem inca mai peste tot pericole, informtori si securisti.
  4. Nu am fost prea surprins sa aflu ca unii dinte cei care au cunoscut miscarea trezitilor din perioada ei aradeana au reactionat negativ la vestea nasterii acestui proiect. Si ei, probabil, tot din pricini de paranoia. Nu-i asa, domnule Doru Radu? Sper totusi ca acestia isi vor depasi blocajele, irationale, vor citi cartea, si se vor convinge ca scopul autorului nu a fost nicideum batjocura, ci ca acesta a facut de fapt un serviciu comunitatii evanghelice, fiind chiar, as spune eu, extrem de tolerant cu unele dintre nazbitiile si smintelile teologice care au caracterizat miscarea despre care vorbim aici. Domnul Morar este insa scriitor, nu teolog, si isi poate permite acest lux. Eu unul, nu prea.
  5. Asa cum scriam in alte locuri, dupa cartea lui Dan Lungu, Cum sa uiti o femeie, si cartea lui Vasile Ernu, Sectantii, aceasta este a treia carte din literatura romana recenta (sau poate dintotdeauna) a carei actiune se desfasoara in mediul evanghelic, care a fost cel mai adesea ignorat, ca fiind virtualmente inexistent, si tratat, cel putin pina acum, ca un veritabil paria de spatiul cultural romanesc, pretins foarte tolerant. Interesant este ca toate cele trei carti au aparut la Polirom (felicitari pentru curaj editurii iesene! sper sa si cistige ceva bani de pe urma acestui pariu, caci n-au facut-o doar de amorul artei). De asemenea, mi se pare relevant ca, desi scriu din afara spatiului confesional evanghelic, toti cei trei autori au legaturi de un fel sau de altul cu acest mediu, ceea ce le permite sa scrie cu competenta, credibilitate si simpatie, chiar daca nu toate cele descrise in cartile lor sunt neparat vrednice de admiratie.

Socotiti cele citeva observatii de mai sus ca pe o pregustare. Voi reveni, mai intii cu ceva observatii sprintare, de pe parcursul cartii, si apoi  cu o recenzie, care sper sa fie vrednica a fi publicata de o revista serioasa, de preferinta de la Iasi. Pina atunci, ‘sa auzim numai de bine’, vorba domnului Neculai Constantin Munteanu.

* * *

ioan-t-morar
Ioan T Morar, alias Biju, pentru prietenii apropiati

Cine nu-l cunoaste la noi pe domnul Ioan T Morar? Macar de la aparitiile lui televizate si pe scena cu grupul Divertis, din care a facut parte o vreme, din textele lui taioase din revista Catavencu sau din cele citeva volume de poezie, si mai nou de proza, publicate de acest autor.

Nu voi uita niciodata prima noastra intilnire. Calatoream intr-o seara cu avionul de la Otopeni la Iasi. In sala de zbor am observat ca se afla si domnul Morar. Sfios fiind de felul meu, n-am indraznit sa-i vorbesc. Cind insa am ajuns la scara avionului, el s-a apropiat de mine si mi-a spus: ‘Sunteti domnul Danul Manastireanu, nu-i asa?’ Si, sugubat, a adaugat: ‘Va cunosc de pe blog.’ (Iata ca sunt si blogurile bune la ceva.) De atunci am ramas in contact, ba ne-am si reintilnit de citeva ori, ocazii cu care am povestit si despre poiectul cartii de fata, de care ma bucur ca de o nastere in familie.)

18 thoughts on “Ioan T Morar – Sarbatoarea Corturilor

  1. @”Si ei, probabil, tot din pricini de paranoia. Nu-i asa, domnule Doru Radu?”
    Si da, si nu. Eu am scris negativ intr-un spatiu inchis, Dar nu din paranoia. Am citit interviul autorului dintr-o revista… (Orizont?) si mi-a cistigat simpatia. Mai pot sa va spun ca m-am pocait in acelasi spatiu inchis de faptul ca l-am banuit pe ITM c-ar fi fost informator. Ideea mi-a dat-o ziaristul Ion Andreescu. Ma bucur ca Biju povesteste c-a respins de 2 ori oferta Secu. Nu e paranoie la mine nu pt ca-s mai bun decit altii, ci pt ca -in acelasi context -in care mi-am pomenit rezervele am motivat de ce le am. La fel ca dvs si spre deosebire de dvs am cunoscut grupul Jean G…. foarte bine. Am scris la dvs pe blog despre evoultia sa teologica dar n-am scris lucruri “nebublicabile”. Este posibil ca si IT M sa nu faca asta desi el recunoaste c-a aflat amanunte de la informatorul grupului…. Eu l-am cunoscut si pe dl Moraru si i-am urnmarit evolutia despe care nu doresc sa scriu. Am copilarit la aceeasi biserica (in prima parte a copilariei). M-am bucurat ca se declara credincios si ca dupa Revolutie frecventa oarecum regulat o biserica pe al carui pastor il cunosc. Prefer sa fiu considerat paranoic dar nu spun mai mult; as putea scrie insa un capitol intreg despre motive de ingrijorare. N-o fac pt ca e nepublicabil. Va multumesc pt atentie si ii doresc lui IT Moraru mult succes cu aceast carte si multa binecuvintare in viata. Dupa cum stiti, Jan Gligor a plecat in vesnicie in urma cu vreo 14-15 ani…iar de morti numa’ de bine. Despre vii insa….

    Like

    • Domnule Radu, ma bucur, ca intodeauna, sa interactionam, chiar daca sunt putine sanse sa fin de acord, fie si in mare, date fiind paradigmele radical diferite in care interpretam realitatea. Totusi, ne uneste, sper, credinta in acelasi Mintuitor, chiar daca nu suntem de acord cu felul in care opereaza aceasta mintuire sau in ce consta ea.
      dupa cum puteti lesne observa, m-am inclus si pe mine sub diagnosticul de ‘paranoia’. Este inevitam. Toti am fost setati de comunism, unii mai mult ca altii.
      Desigur, niciunul dintre noi, nici eu, nici dvs. nici Ioan T Morar, nu spunem in public tot ce stim. At=r fi o timpenie colosala. Si timpiti nu suntem niciunul dintre noi. In plus, cartea lui Morar, fiind literatura, este in mare masura fictiune – si din pricina de paranoia de care discutam mai sus. Asa cum va spuneam cindva am vorbit despre asta cu un prieten comun, care a ramas setat pe ‘pasarelele’ sioniste ale trezitilor si care mi-a spus pe sleau ca refuza sa vorbeasca cu Biju despre asta, probabil din pricina acelorasi suspiciuni ca si dvs. Mare pacat. Incerc sa ma intreb cum ar fi aratat cartea asta daca autorul ar fi avut acces la dosarele relevante de la CNSAS, si daca martorii ar fi fost deschisi sa vorbeasca. Dar n-au fost, si basta. Iar cartea, si fara astea, este una extrem de valoroasa, atit ca literatura, cit si ca o marturie despre lumea evanghelica, cu luminile si umbrele ei.
      Eu il socotesc pe domnul Morar un prieten (sper ca la fel ma scoteste si dumnealui, desi nu pot pretinde asta0. Asa fiind, nu ma pot erija in judecatorul starii lui spirituale. Orice autor autentic isi reflecta personalitatea in cartile sale, in grade si forme diverse. Sunt sigur ca acesta este cazul si cu aceasta carte. Care insa sunt partile autobiografice, si care sunt cele fictionale cred ca uneori nici autorul insusi nu poate distinge foarte clar.
      Si eu sper ca aceasta carte sa primeasca atentia pe care o merita din olin. Si sper ca veti reusi sa o gasiti si sa o cititi. Va asigur ca veti gasi in ea mult folos pentru suflect.
      Cu (paranoica🙂 si contondenta) pretenie,
      Danut

      Like

  2. Si inca o chestie d-le Manastireanu (avem amindoi ceva experienta de viata evanghelica)> E foarte posibil ca afirmatia de final a d-lui Beni sa fie marturisirea d-lui Moraru: “nu conteaza pe unde ajungem Dumnezeu ne va gasi” -aprox.)… E posibil sa fie un roman in care autorul isi gaseste propria intilnire cu Dumnezeu. Desigur este o parere personala foarte autorizata avind in vedere ca n-am citit cartea!!!

    Like

  3. Da. Nu m-am suparat. atita doar ca mi-am argumentat, acolo unde am scris, parerea. Putem totusi face diferenta intre fapte si pareri; intre banuieli (cum a fost a mea) si fapte. Am crezut ca IT Morar a consultat dosalere CNSAS. De accord cu dvs ca nu spunem tot ce stim. M-a surprins Morar fiind sionist si… mp-am temut ca a sa carte va fi sarcastica (trasatura pe care dinsul o are din plin). Mai sunt si alte lucruri… confidentiale. Numai bine si multumesc de raspuns.

    Like

  4. Nu cred ca Iisus a folosit sarcasm ci doar ironie; oricum, de-a facut-o El a putut fi fara rautate dar noi nu putem separa sarcasmul de rautate.

    [Nu cred ca granita dintre cele doua este atit de clara cum lasati impresia. ‘Morninte variute’ si ‘pui de napirci’ nu sunt ironii ci descrieri sarcastice, aproape imprecative.
    Cu rautatea insa aveti dreptate. Cel putin in ce ma priveste pe mine.]

    Una din marile mele reserve fata de “Sarbatoarea Corturilor” e ca ea poate da o imagine gresita asupra evanghelicilor.
    Fiind fictiune si nu studiu documentar, autorul poate face ce vrea; se poate folosi de miscarea religioasa din jurul lui Jan pt a descrie viata evanghelicilor. Dar aceasta miscare nu este neaparat repreentativa pt evanghelici.

    [Nu cred ca autorul si-a propus sa prezinte o imagine reprezentativa a evanghelicilor. Nici nu prea avea cum s-o faca dinafara mediului. Daca nu reusim noi, evenaghelicii, sa-o facem dinauntru, cum ar putea s-o faca altii. Dezamagirea dvs potentiala se bazeaza, cred eu, pe o asteptare nelegitima.
    Este insa, cred eu, o contributie importanta la aducerea chestiunii marginalilor evanghelici in atentia constiintei publice, intr-un mod mai eficient decit ar putea-o face un text doct, tocmai pentruca este fictiune, si, deci, neinvaziv.]

    Citeva motive:
    -de-acord, ea a aparut la sfirsitul miscarii de trezire extraordinara numita “miscarea trezitilor” care a dominat mari parti din Transilvania anilor ’60. La fel ca multe treziri, dupa o vreme apar grupuri izolate care pot ajunge la erezii. Asa a ajuns acest grup; la inceput ei au semanat mai mult c-o miscare carismatica desi n-au folosit acest termen. Apoi a evoluat (in anii ’80) intr-un fel de crestinism iudaizat (nu exista termenul de crestinism mesianic si nici nu cred ca li s-ar fi potrivit termenul)

    [Interesant este ca nimeni nu a scris inca in mod consistent despre aceasta miscare de trezire. Cauza, cred eu, este lipsa totala de constiinta istorica a evanghelicilor, precum si patima premilenista – ‘furur eschatologicum’, cum o numea parintele Visky. Deci, daca aveti date, scrieti, fratilor. daca ne lenevim – ca si asta ne e caracteristic, iata ca ne-o iau scriitorii inainte. Si noi, in loc sa facem ce trebuie, croncanim ca clostile si ne plingem, ca vulprea, ca strugurii la care nu putem ajunge sunt aacri. Mai mare mila.
    Pe de alta parte, asa cum bine stim, dar ne e greu sa recunoastem, Reforma luterana, mai mult decit celelalte schisme anterioare, a deschis cutia Pandorei, si a eliberal duhul bezmetic al confesionalismului. Ce au facut baietii lui Jan este sa duca principiile reformei la concluzia lor logica, asa cum au facut inaintea lor si anabaptistii. De aceea i-a injurat cu sirg Luther pe cei din urma, si ii criticam noi cu patos pe janisti si pe altii ca i. De fapt suntem toti in aceeasi baltoaca confesionala. Din pacate, ‘we cannot put the genie back in the bottle’. Confesionalismul, cred eu, va ramine cu noi pina la parusie. Si va fi, sunt sigur, alaturi de micile si dragele noastre erezii, una dintre pricinile lacrimilor, pe care ni le va sterge Isus in vremea aceea.]

    – dar citi dintre noi ar fi renuntat la putina acoperire juridical data de un “cult recunoscut de stat” pt o grupare “ilegala” in comunism?

    [Au facut-o si ostasii su unitii. Iar altii dintre noi au facut parte din miscari subversive, precum ALRC, sau subterane, ca Navigatorii. S-a putut, deci.]

    -multi evanghelici sunt pro-sionisti, dar nu toti. Si chiar pro-sionistii nu prea stiu ce e sarbatoare corturilor. Dar membrii acestei grupari locuiau literalmente in colibe facute din tulei de porumb in timpul acestei sarbatori vechi-testamentare
    -citi dintre noi ar fi renuntat la slujbe bune, lucrind la CAP sau monumente funerare?

    [Dupa cum stiti, am trecut si eu pe acolo, chiar daca nu de buna voie. Si nu cred ca neaparat a fost nu stiu ce eroism.]

    -citi am fi renuntat la conveniente si cutume sociale?
    -citi am fi urmat un lider ce-si schimba des teologia pina la a emigra in Israel?

    [Bine ca n-am facut-o, in acest grad, dar, trebuie s-o recunoastem, in grade mai mici am facut-o cu totii. Mie mi se face rusine cind ma gindsc la fundamentalismul in care am cresccut si in erezia dispensationalisma, pe care am propagat-o cu el. Dar m-am vindecat, slava Domnului. Dar, veti zice dvs., m-am imbolnavit de altele, ceea ce nu neg. Ar fi absurd. As spune insa ca e mai bine sa ne uitam fiecare in oglinda, decit sa aratam cu degetul la altii.]

    -citi dintre noi ar renunta la bunuiri materiale si ar locui intr-o casa comuna avind “toate de obste” ca si primii crestini?
    -citi dintre noi am fi fost atit de primitori de oaspeti si amabili, gata de sacrificiu, ca acesti tineri (la data respectiva)?

    [Ce au facut janistii este parte a istoriei, cu bunele si relele ei. Spre deosebire de dvs., si eu, si autorul, credem ca aceste lucruri este bine sa fie cunoscute. In rest, ce face fiecare cu ele, este treaba sa.]

    Like

  5. Apreciez raspunsul dvs. Desigur am stiut c-ati ajuns sa “varuiti morminte”. Nici ei n-au facut-o de drag dar au stiut la ce se expun.
    Oastea Domnului, unitiii, ba chiar si Jehovistii au fost ilegali. ALRC-istii au ramas cit au putut in biserici. Merita statuie pastoral Talos care i-a primit pe Popescu si Niculescu precum si pe cei din Brasov dupa excluderea din cult oferindu-le o bruma de legalitate. Celelalte actiuni ale noastre erau in subteran dar cu acoperirea unui cult legal.
    Sunt mai multe lucruri cu care au expus acest grup persecutiei: dvs stiti ca buletinele de oras erau sub control militienesc, la fel imobilurile (cartea de imobil –bat-o vina). Ca sa ai o proprietate in comun vreo 3-4 cupluri trebuia sa fii destul de creativ.
    De asemenea sa supravietuiesti ca si grup de romani in sinagoga din Arad si sa treci de aprobarea eminentei sale Dr. Roben Moses (sa nu zic smecheriei sale) e iarasi o perfomanta.
    Si pe mine ma fascineaza miscarea trezitilor. N-am citit despre ea decit in documentele Secu publicate de Mitrofan… si mai stiu din povestile “trezitilor”
    Au fost si unguri printre treziti si au avut contacte in Europa; se pare c-a fost mai larga miscarea.
    Dupa cum stiti, Visly a apartinut miscarii betaniste care cred c-a fost doar intre reformati. La luterani (au fost ceva miscari pietiste). Ele au ramas –cred- in interiorul unei confesiuni.
    Jan Gligor a acut o influenta buna asupra mea si a altor tineri la inceput. Am parast miscarea aceasta atunci cind ea a devenit extrem de creativa teologic iar eu raminind drept credincios baptist. Desi sunt dispensationalist, nu m-am pliat dupa toate toanele vremii; iata de ce nu ma identific cu fluctuatiile unor evanghelici.
    Jan a fost un foarte competent musician; in studentie a cintat in corul Madrigal. La Filarmonica Arad era respectat de toti, de la portar la director. L-au dat afara pe motive religioase. Era specialist in coruri barbatesti. A armonizat multe din cintarile lui Moldoveanu (care-i admira competenta muzicala). A facut canto cu multi tineri chiar cu afoni care deveneau cintareti de nerecunoscut. A compus cintari si a fost in relatii bune cu muzicologul George Balan.
    Desi a fost un bun cunoscator al Scripturii, el a avut multe fluctuatii teologice in urma unor descoperiri, proorociri (ca un bun charismatic). Ce m-a ferit pe mine au fost avantajele baptiste anume: fiecare credincios fiind liber sa interpreteze Scriptura. Nu m-am simtit deci obligat sa urmez nici dogmatismul rigid al liderilor baptisti si nici ideile novatoare ale unor lider carismatici, la figurat vorbind.
    Dl Moraru a parasit bisericile evanghelice de tinar. Pe el nu-l pasioneaza dotrina acestora- banui-. Tatal sau a ramas un Baptist ultra conservator care poate nu va fi exercitat vreo influenta asupra fiului; acesta e unul din motivele ce m-au lasat perplex mai ales ca dl. ITM nu i-a cunoscut mijlocit pe janisti- dupa cum declara. Locuia insa in zona apropiata de ei.

    Like

  6. Doar pt “istorie”. Evident ca am solicitat si eu cartea lui Biju; printr-un intermediar sper s-ajunga in 2 saptamini.

    Like

    • Doamne-ajuta! Eu am reusit s-o iau cu mine prin amabilitatea cuiva de la editura, la sugestia autorului, caci cartea iesea in librarii dupa ce plecam eu din tara. Am fost deci un privilegiat al sortii. Vorba ceia, ‘it’s not what you know, but who do you know’.

      Like

  7. D-le Manastireanu: Polemica noastra a luat-o pe abatuta. Eu n-am vrut sa spun ca ei au gresit ducind reforma mai departe. Eu am vrut sa spun ca asta nu e carcteristic pt noi, pocaitii acelor vremuri.
    Faptul ca prof Jan Gligor era foarte competent muzical l-a ajutat sa aiba trecere in rindul tinerilor. Dovada a competentei sale stau aranjamentele si citeva compozitii ale sale publicate. In plus, grupul Talmud Tora pe care l-a format (inclusiv din afoni) si care cinta la sinagoga din Arad era cel mai bun din afara Israelului. Exista inregistrari, etc. Unul din janistii originali pomenea o chestie intersanta. In perioada cind Jan a cintat la Filarmonica din Arad, Securitatea n-a vrut sa-l lase in turneu international. Interesant e c-au vrut sa-l scoata incompetent. Securitatea i-a dat directorului o partitura cu o modulatie atit de grea incit si la pian era greu de executat d’apoi cu vocea. Jan a luat-o si a cintat-o vocal la prima vedere. “Esti geniu” – i-ar fi spus directorul. “Nu mai stiu pe cineva care-ar fi putut-o interpreta”. Oricum, nu l-au lasat sa plece. Mi s-a parut interesanta tactica securistilor de-a-i soate pe inderizabili drept incompetenti.

    Like

    • Nici n-am spus ca ati spu svd. asta. O spun eu. Acest soi de radicalism – asa cum au dovedit sectarismul care s-a nascut din Reforma radicala – conduce intotdauna la extreme si, uneori, la erezii.
      Ceea ce nu delegitimeaza insa cautarile lor.
      A propos de tactica eliminarii pric acuzatia de incompetenta, pe aceasta mi-au aplicat-o securistii si mie. Atunci cind, dupa episodul cu traducerea pentru delegatia de Christian Solidarity care a venit sa pledeze pentru eliberarea din inchisoare a lui Costica Sfatcu, Securitatea m-a presat sa plec din fabrica in care am lucrat, iar eu am refuzat, in urmatoarele luni a facut imposibila implinirea obligatiilor mele de serviciu – care implicau dese deplasari la Bucuresti, deplasari care mi-au fost interzxise, ‘ca sa nu iau legatura cu ‘sectantii’ (mai ales cei din strainatate – in cele din urmami-a fost clar ca se pregateas sa ma concedieze pentru incompetenta profesionala. Marturisesc ca am fost prea orgolios sa accept aceasta umilinta – in definitiv, desi nu aveam nicio vocatie, imi faceam slujba fara repros, si in octombrie 1987 am fosr nevoit sa plec – ca muncitor necalificat, la monumente funerare. Asemenea istorii s-au repetat mereu in acea perioada, sub diverse forme.

      Like

  8. Va cred. Sunt inca indignat de toti care au fost umiliti. Au actionat pe toae fronturile ca sa ne distruga. … Am scris si eu ca trezirile spirituale pot conduce in final la erezii.

    Like

  9. Am terminat cartea. Pt ca acest post ma pomenestem gasesc uilt sa-l “inchei din punctul meu de vedere”. Desigur, m-am insalat; cartea e altceva decit am crezut ca va fi. Sunt un cititor particular: l-am cunoscut putin pe autor, am cunoscut grupul, sunt din Arad, baptist din “Sega” -devenita celebra prin roman, aradean, etc. Sunt un cititor “marginal”. Mai intii interviul lui IT Morar cu M. Mihaes mi-a cistigat simpatia si mi-a placut faptul ca priveste ca si credincios Biblia si ca privese “filozofic” lucrurile si nu simplit.
    Despre carte? Impresiile mele. E un roman labirint care este o fresca destul de completa a societatii romanesti din comunism; apoi ea se extinde la emigratie, repatriere, terorism, rezistent structurilor Securitatii dupa 1989. Cuprinde probleme personale: sexualitate, mariaj inter-religios, etc.
    Pe scurt: ea are o amploare mult mai mare decit problema marginalilor, cum am crezut eu.
    N-am mai citit de mult literatura romana; sper sa primeasca premiul de cartea anului.
    Mi se pare excelenta analiza psihologica a delatorului… dar pe mien nu m-a interesat acest aspect.
    Despre autor: m-a interesat traseul lui spiritual, unde a fost drumul Damascului pt el. N-am reusit sa-l aflu decit prin compararea cartii cu interviurile. Probabil o parte din parerile lui Corneliu reprezinta si convingerile autorului; cred si sper ca nu toate.
    ITM are umor si scrie inteligent. Cred ca a scris anume pt marginali ca mine pt ca strecoara subtil detalii de care numai cunsocatorii grupului; ai impresia ca autorul iti trage cu ochiul. Nu-mi place ca foloseste zeflemeau pt ca asta e un risc sa-l aplici si la unele lucruri unde nu s-ar cuveni.
    Mi s-au dat lectii ca autorul scrie ce vrea el si nu ce vreau eu. Desigur. Numai ca si impresiile mele sunt subiective si nu cele impuse de altcineva sau chiar de autor. Aici suntem chit!
    Ca si cititor mi-a placut sa-mi reamintesc vremuri si locuri pe unde am umbla; sa intilnesc personaje reale pe care le-am cunsocut si sa ma identific cu evenimente si trairi din comunism. Unele nu mi-au facut placere desi fac parte din viata mea (cozile, recrutarea, lectiile de ateism, etc).
    Mi s-a parut interesant ca autorul mixeaza personaje imaginare cu personaje reale: Moisescu, Simion Motz, Onisim Mladin, fratele Florea, scriitorul Marandiuc, poetul dr. Frincu, etc. Alte nume sunt o anagramare a unor nume realae-Ghimbi (parca?). Iar uneori schimba intentionat personaje reale: fratele presedinte Carter cu fratele presedinte Nixon
    Povestitorul Corneliu e subtil, captivant, inteligent…dar mult prea detasat, mult prea detasat pt unul care-a fost dispus sa treaca prin toate… sacrificaindu-si viata sociala, etc, pt un lider in care nu prea avea incredere dar caruia ii ramien fidel. Chestiunea asta mi se pare neverosimila; un sectant ce urmeaza orbeste un lider, o miscare nu e atit de detasat de miscare/autor. Detasat e autorul cartii dar nu cei implicati acolo.
    … continuare

    Like

  10. …cont.
    Desigur, ITM a scris ce-a vrut. Viata spirituala -cu exceptia iudaismului- este prezentata precar. Apare mi degraba viata sociala a evanghelicilor…. chiar daca apare fanfara si ceva din slujbele bisericesti, si ceva din structura prganizatorica a bisericilor. Chestia aceasta m-a surprins; dimensiunea transcedentala lipseste de-a binelea. apar diferente confesionale dar nu apar elemente de viata de “umblare cu Dumnezeu, convertiri”, etc. Cartea face o introspectie mai adinca-n iudaism dar pe celelalte confesiuni le priveste superficial.
    Ce nu mi-a placut? Faptul ca introduce scene “sexy” la fel ca filmele bune doar din motive de marketing. In conservatorismul moral extrem de strict al acelor vremi, aceste scene apar complet artificiale- ca sa fiu moderat.
    Dipsensationalismul evanghelcilor e prezentat nedrept; [robabil i se datorea indelungului sejur francez. Metodistul america ce vrea sa distruga moscheia din Ierusalim e aproape la fel de periculos ca sinucigasii musulmani. Soteriologic, dispensationalismul pre-milenist nu are nevoie de reconstruirea Templului din Ierusalim. “Perciunatii” -cum ii numeste autorul- pe evreii ortodocsi au nevoie de reconstructie dar nu dispensationalistii crestini. Pe acestia tempul -in a caror reconstructie cred- ii incurca in evanghelizarea evreilor.
    Ca unul care am privit “grupul lui Jac”, care a inspirat cartea, din punct de vedere biblic si chiar dogmatic mi se pare eleganta abordarea autorului care pune totul pe seama unui neastimpar, al unei cautari permanente. Predica lui Jac din final -construita de autor- e extrem de binescrisa; este scrisa cu forta. Cuprinde multe idei metafizice, filozofice; “toata lumea are nevoie de paradis”…care insa lipseste iudaismului. Ea insa creaza o confuzie. “Am luat din toate religiile”, zice Corneliu, desi luase doar din crestinism si iudaism, e un fel de sincretism periculos care sper sa nu fie luat ca o concluzie a unei cautari a cititorului. Strict spiritual vorbind, as fi preferat un altfel de discurs final; chiar daca fraza din final e frumoasa: “nu conteaza daca ratacim sau nu; Dumnezeu ne va gasi oriunde Il cautam”. Fraza aceasta pare o completare la spuperbului citat din motto: “intoarce-ne Domane si ne vom intoarce”-Ieremia 5:21. Dar fraza de inchere -foarte frumoasa altfel- e discutabila epistemologic.
    Ce mi-a placut cel mai mult, spiritual? Faptul ca Jac vrea sa se explice si cumva sa-si ceara iertare de la cei carora le-a spart bisericile. Mi-a placut asta din doua motive: primul e acela ca autorul da expresie invataturii crestine de-a ne cere iertare celor carora le-am gresit. Si-n al doilea rind pt ca am fost un admirator al perioadei de inceput al lui Jac, cel real. Si m-as fi asteptat sa faca ceea ce face IT Morar in locul sau: sa-si ceara iertare. N-a facut-o. Si desigur asta n-are legatura cu cartea dar pe mine ma intereseaza mai mult viata. Viata de credinta.
    Ii doresc mult succes lui IT Morar si numai bine. Ii cer iertare public pt suspiciunea mea de cind am auzit ca va scrie cartea. Suspiciunea mea nu s-a justificat, cartea a luat o alta turnura decit am anticipat. Inca odata: i-am apreciat interviurile
    Zile bune tuturor!

    Like

    • Apreciez si eu considertiile dvs de aici si va multumesc. Ii voi transmite domnului Morar comentariile dvs, caci nu cred ca adasteaza prea des pe aici. Va doresc un 4 iulie linistit, chiar daca sunt alergic la dezlantuirea de patriotism articifial si kitsch a americanilor. Cel putin din ce am vazut astazi in Wheaton.

      Like

  11. Multumesc sincer de urari; chiar m-am bucurat. Acriu greu depe telwfon. Sejur fericit. In State. Ajungeti si-n Detroit?

    Like

    • Multumesc. Nu ajung in Detroit, din pacate. Am fost o singura data, in 1991. Dupa ce termin aici plecam la citeva zile de liniste la o manastire in Wisconsin, apoi alte citeva zile sin Chicago, si in sfrsit acasa, de unde plecam imediat la o scoala de vara in multi, organizata de Andras Visky. Abia astept. N-am mai fost cu ei de aproape 30 de ani.

      Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s