Mesaj catre Presedintele Iohannis pentru recunoasterea genocidului armean

Domnule Presedinte,

Pe 24 aprilie se implinesc 100 de ani de la teribilul genocid caruia i-au cazut victime circa 1,5 milioane de armeni.

Din pacate, Romania, din pricina unor calcule politice meschine, legate de interesele turcesti in Romania, si de interesele romanesti in raport cu Turcia, nu a recunoscut acest act criminal sub presedintii anteriori.

Cred ca a sosit vremea unui act de dreptate istorica, oricit de mult am pierde economic ca urmare a acestuia.

Daca victimele acestei crime oribile ar fi fost romani, nu ne-am fi asteptat ca armenii, si altii, sa fie solidari cu noi?

Sper ca intelepciunea si simtul dreptatii vor prevela, macar de data aceasta, asupra pragmatismului politic si economic ce domina cel mai adesea destinul poapoarelor mici si le face sa nu conteze in istorie.

Cu sincera pretuire,

Danut Manastireanu

* * *

Am transmis astazi presedintelui Iohannis, pe contul sau de Facebook, mesajul de mai sus. Sper ca voi primi un raspuns. Sau, si mai bine, voi vedea un act public de dreptate. Sa dea Dumnezeu!

Author: DanutM

Anglican theologian. Former Director for Faith and Development Middle East and Eastern Europe Region of World Vision International

10 thoughts on “Mesaj catre Presedintele Iohannis pentru recunoasterea genocidului armean”

  1. Aveti dreptate! Omorirea Barbara a acestor oameni e intimpinata cu atita indiferenta. Imi vine sa strig pina cind Doamne? Dumnezeu sa Se indure de crestinii din zonele respective si de familiile etiopenilor, libienilor aruncati in mare si kenienilor. Mi-ati dat o idee, je suis Ethiopian.

    Like

  2. Ati vazut ptobabil si decapitarea etiopienilor. Si nimeni nuzice ‘Je suis Ethiopian’. Asa cum n-au zzis nici ‘Le suis Kenyan’. Jumatatea de masura a secularistilor este evidenta.

    Liked by 1 person

  3. Nu scriu cu diacritice pe Facebook, deoarece cei mai multi dintre prietenii mei virtuali sunt de limba engleza. DEsigur, daca i-as scrie un mesaj obisnuit, fie si intr-un document in Word, as folosi diacriticele. Este cu totul altceva.

    Like

  4. Da, toti se pleaca in fata avantajelor economice si strategice al Turciei. Daca memoria nu ma insala, nici administratia Americana n-a catalogat acest barbar act drept genocid. Parca Franta a facut-o… daca nu m-oi insala. Lasitatea Vestului e condamnabila si-i va adduce prejudicii in timp. In America e-o emigratie armeana semnificativa si apreciata; sunt in general oameni educati. E insa prea veche si prea putin numeroasa pt a fi bagata in seama de politicieni. … Am intilnit un pilot militar armean care a bombardat Ploiestiul (ca pilot American) in al doilea razboi; a fost doborit de artileria romana. El a ramas cu o buna impresie despre romani si felul in care a fost tratat ca prizonier de razboi… Pilotul a cazut tocmai la Timisul de Sus pe domeniile printesei Caterina Caragea; printesa a obtinut permisiune de la germani pt a vizita lagarul si a le duce haine si instrumente musicale prizonierului. In 1967, cind printesa romana a vizitat Detroit-ul, a fost salutata de acest armean fost prizonier in Romania. Presa din Detroit a semnalat atunci aceasta intilnire, armeanul devenind un architect de elita… Lumea e mica….
    Dar tragedia acelor oameni si familii ramine ca o pata pe istoria secoluluii XX si nici macar nu e recunoscuta official.

    Like

  5. Multumesc frumos. Nu stiu ce sanse exista, dar cineva trebuia s-o spuna.
    Erdpgan a fost recent la Bucuresti si sunt sigur ca incercat, asa cum ii este obiceiul, sa il santajeze pe Iohannis, asa cum a facut cu Basescu.
    Dar, cine stie, poate cindva va triumfa dreptatea, si intelepciunea va bate jelnicele calcule economice implicate in aceasta decizie.

    Like

Leave a comment