Vasile Ernu Catalin Augustin Stoica
De curind a fost dat publicitatii un foarte interesant studiu cu privire la tinerii din Romania, finantat de Fundatia Friedrich Ebert – Romania. Iata citeva detalii despre acest studiu:
Studiul iniţiat şi finanţat de Fundaţia Friedrich Ebert – Romania (FES) a avut două componente: o componentă cantitativă – un sondaj realizat pe un eşantion probabilist, stratificat, multi-stadial, de 1.302 de respondenţi, reprezentativ la nivel naţional pentru populaţia rezidentă a ţării cu vîrste cuprinse între 15 şi 29 de ani; marja teoretică de eroare +/-2,7% la un nivel de încredere de 95%. Interviurile din cadrul acestui sondaj au fost de tipul faţă-în-faţă şi au fost realizate în perioada 19-31 iulie 2014, la domiciliul respondenţilor. Componenta calitativă a constat în realizarea unui număr de 10 interviuri de grup (focus-grupuri) cu tineri din Bucureşti, Moldova, Muntenia şi Transilvania; în regiunile menţionate, focus-grupurile s-au desfăşurat în septembrie 2014, atît în mediul urban cît şi în mediul rural. Discuţiile de grup au vizat explorarea în profunzime a unora dintre rezultatele sondajului. Ţin să precizez că sondaje similare au fost finanţate de FES în ţări precum Croaţia, Bulgaria, Macedonia, Bosnia-Herţegovina. În toate aceste tări şi în România, s-a utilizat acelaşi chestionar, iar metodologia de eşantionare a fost similară – un fapt ce ne va permite, într-o altă fază, compararea datelor.
Intr-un text publicat de ziarul Adevarul, Vasile Ernu discuta cu sociologul Catalin Augustin Stoica despre rezultatele acestui studiu. Iata citeva date despre interlocutorul lui Ernu, asa cum apar la inceputul acestui articol.
Cătălin Augustin Stoica şi-a obţinut titlul de doctor în Sociologie la Universitatea Stanford, în 2005. Din 2007, este director general al CURS. Este, de asemenea, conferenţiar universitar la SNSPA, Departamentul de Sociologie. Spre deosebire de alţi confraţi sociologi, refuză (pe cît posibil) apariţiile la televizor şi interviurile. A făcut însă o excepţie de această dată.
Redau mai jos citeva dintre evaluarile domnului Stoica, insotite de scurtele mele comentarii (marcate cu DM – ).
* * *
CAS – …atitudinea tinerilor faţă de întreruperile de sarcină: 19% dintre ei consideră că avorturile ar trebui total interzise; 37% consideră că avorturile ar trebui permise doar în cazul în care viaţa mamei este pusă în pericol şi 36% susţin că avorturile ar trebui să fie permise fără restricţii, aşa cum sînt în prezent; 8% nu au răspuns la această întrebare. În total, 56% dintre tineri susţin restrîngerea dreptului la avort într-o formă sau alta. Chestia asta a surprins pe mulţi, ţinînd cont de istoria recentă a României şi dramele provocate de politica pro-natalistă a lui Ceauşescu…
Pe acest fundal, e normal să ne mire atitudinea tinerilor. La o examinare suplimentară a datelor, lucrurile sînt mai puţin pesimiste. În primul rînd, răspunsurile la această întrebare au fost influenţate de aşa-numitul „efect de dezirabilitate socială”: tendinţa subiecţilor de a da răspunsuri conforme unor norme (religioase, sociale, legale) larg acceptate şi de a supra-raporta comportamente pozitive ori dezirabile social. Mai departe, liberalismul în raport cu avorturile creşte odată cu vîrsta. Cu cît înaintează în vîrstă şi odată ce îşi încep viaţa sexuală, nesurprinzător, tinerii devin mai liberali, permisivi în raport cu avorturile. Deci, lucrurile nu sînt bătute în cuie din acest punct de vedere.
Fără îndoială, unii tineri sînt şi vor rămîne conservatori din acest punct de vedere. Posibile explicaţii pentru atitudinile lor sînt influenţa familiei, fervoarea religioasă post-comunistă şi – de ce nu? – educaţia religioasă în şcoli.
DM – Domnul Stoica, format in Statele Unite, nu pare sa opereze cu alte considerente in aceasta chestiune decit cele pur seculare. De aceea, pentru el, atitudinea conservatoare a tinerilor romani fata de problema avortului este ceva retrograd, negativ, conservator (ceea ce este de rau, pentru el) si spera ca aceasta se va schimba in timp. Se poate sa aiba dreptate, in sensul ca aceasta atitudine se va schimba in timp. Noi insa, din perspectiva valorilor crestine, speram ca sociologul roman sa nu aiba dreptate.
CAS – Fiindcă vorbim despre religie, doar 1% dintre respondenţii noştri s-au declarat fără religie, iar 1% nu au răspuns la întrebarea asta. În rest, 85% au declarat că sînt creştini-ortodocşi, iar 13% au invocat alte denominări religioase. Sigur, comparativ cu alte ţări din UE sau chiar alte foste ţări comuniste (de ex., Cehia), procentul ateilor din rîndul tinerilor (dar nu numai) e foarte mic. Sînt însă tinerii români chiar atît de religioşi? Sînt ei habotnici? Sondajul nostru a inclus şi o serie de întrebări care ne-au permis să distingem între declaraţii şi practici. Spre exemplu, unul dintre co-autorii studiului, Daniel Sandu, a calculat un indice al atitudinilor religioase (de ex., credinţa că Raiul şi Iadul există, că Dumnezeu a creat lumea etc.). Din punctul asta de vedere, doar 53% dintre tinerii din eşantion s-ar încadra în categoria „credincioşilor”. Mai departe, cînd ne uităm la practici religioase (mersul la biserică, pelerinaje, a ţine post, a te spovedi etc.), constatăm că religiozitatea profundă a tinerilor din Romania este mai degrabă un mit. Deci, parafrazîndu-l pe Peter Berger, lucrurile nu sînt ceea ce par a fi.
DM – Observ din nou ca, pentru domnul Stoica, care este in mod evident o persoana fara o angajare crestina clara, a fi ‘religios’ si a fi ‘habotnic’ este unul si acelasi lucru. Este vorba de o prejudecta secularista raspindita si, in definitiv, de o forma de ignoranta specifica modernitatii tirziim mai ales in versiunea ei dogmatica. Trecind peste aceasta, ma tem ca observatiile pe care le face domnia sa cu privire la credintele religioase ale tinerilor si, mai ales, cele legate de practicile lor religioase, ar trebui sa-i ingrijoreze pe responsabilii comunitatilor religioase din Romania. Daca aceasta tendinta spre secularizare continua, s-ar putea ca in 20 de ani cladirile bisericilor ridicate cu toptanul in Romania sa fie mai degraba goale, asa cum se intimpla deja in Occident. Sa speram ca nu se va intimpla asa, dar ma tem ca acest lucru este aproape inevitabil, in conditiile inadecvarii crescinde a sistemului clerical de la noi. Mai ingrijorator insa mi se pare lipsa totala de preocupare, daca nu cumva chiar negationismul clericilor romani de toate confesiunile cu privire la acest proces de secularizare progresiva a societatii romanesti.
VE – La capitolul „educaţia tinerilor şi piaţa forţei de muncă”, înţeleg că fluiditatea socială a scăzut faţă de perioada de dinainte de 89. Avem mai puţină mobilitate socială, mai multă conservare de status? Adică şansa de a lua un ascensor social se reduce simţitor?
CAS – Da, din nefericire, aşa stau lucrurile şi mă bazez pe analizele făcute de unul dintre co-autorii studiului, Radu Umbreş… Comparînd situaţia tinerilor de la noi cu date anterioare, Radu susţine că fenomenele de reproducere socială ori a avantajelor clasei de origine sînt din ce în ce mai accentuate… Transmiterea intergeneraţională a avantajelor familiei sau a clasei de origine s-a accentuat în post-comunism şi ea îmbracă forme diverse. Bunăoară, părinţii cu nivel ridicat de şcolaritate au venituri mai ridicate şi pot investi mai mult în educaţia copiilor. Şi în eşantionul nostru, copiii ai căror părinţi au ocupaţii aflate la vîrful ierarhiei fac mai multe meditaţii, au mai multe cărţi în casă, au acces la şi folosesc noile tehnologii într-o mai mare măsură decît copiii ai căror părinţi sînt situaţi la baza ierarhiei sociale. Acestora li se adaugă, fară îndoială, efectele datorate inegalităţilor dramatice de dezvoltare socio-economică dintre mediul rural şi urban şi între regiunile ţării. Cu alte cuvinte, şansele copiilor provenind din mediul rural şi/sau din regiuni sărace de a termina liceul sau o facultate au scăzut simţitor în post-comunism..
DM – Acesta este unul dintre fenomenele cele mai ingrijoratoare din societatea romaneasca, si, in definiyiv, o nedreptate strigatoare la cer. Din pacate, aceasta tema lipseste complet de pe agenda dreptei romanesti, inclusiv a reprezentantilor ei care se reclama de la o perspectiva crestina asupra realitatii. Se pare insa ca, cel putin in acest domeniu, si in altele adiacente, sursa lor de inspiratie, este mai degraba neoliberalismul secular, decit evanghelia lui Isus Cristos, care ii are in centrul ei pe cei saraci si marginalizati. Pe de alta parte, atunci cind aceasta tema este prezenta in discursul reprezentatilor stingii romanesti, ori a celor care se reclama a fi de stinga, chiar daca cel mai adesea nu sunt, preocuparea este mai degraba una fatarnica, ori, in cel mai bun caz, o simpla lozinca ieftina.
VE – Cum văd tinerii accesul la un loc de muncă, cum înţeleg ei raportul cu munca, patronatul, statul etc.?
CAS – Aici sînt mai multe de spus. În primul rînd, citesc şi eu în presă lamentări ale unor patroni români, potrivit cărora şcoala nu-i pregăteşte pe tineri pentru piaţa muncii. Niciodată nu mi-a fost foarte clar la ce se referă astfel de reproşuri, pentru că, de cele mai multe ori, cei care se plîng de acest lucru nu pot nici ei da mai multe detalii. Chestiunea nu se pune în termeni de „ştim noi ce vrea «piaţa» într-adevăr?”, ci mai degrabă „putem afla ce vrea «piaţa» şi reforma sistemul de învăţămînt în conformitate cu dorinţele ei?”. Invocîndul pe Raymond Boudon, eu cred că e aproape imposibil să reformăm sistemul de învăţămînt astfel încît el să corespundă într-o foarte mare măsură „pieţei“… În toată chestia asta cu „cerinţele pieţei” e foarte multă gîndire deziderativă (wishful thinking) de sorginte neoliberală.
DM – Da, auzim permanent plingeri cu privire la inadaptarea invatamintului la cerintele pietei si cred ca, cel putin intr-o oarecare masura, acestea sunt legitime, mai ales cind ele se refera la modul desuet, rigid si neprofesionist in care se face educatie in Romania. Ma tem ca sistemul nostru educational pregateste timeri pentru secolul al XIX-lea, sau, in cel mai bun caz, pentru prima jumatate a secolului al XX-lea. Problema nu este ca sistemul nostru de invatamint nu pregateste specialisti pentru toate meseriile solicitate de piata, ceea ce oricum este imposibil, data fiind dinamica actuala extraordinara a pietei muncii, ci ca sistemul de invatamint este rigid si se bazeaza inca, in cea mai mare parte, pe memorarea si reproducerea informatiei, ceea ce in contextul actual este ridicol si inutil. In final, asa cum foarte bine subliniaza sociologul roman, ideea neoliberala conform careia educatia ar trebui sa slujeasca piata, este una extrem de problematica, ea conducind la comodificarea invatamintului (transformarea educatiei intr-o simpla marfa), si la eliminarea completa a preocuparii formative a sistemului educational, care s-a aflat inca din antichitate in centrul preocuparilor educationale, cel putin in spatiul european.
CAS – Nu mă pot pronunţa cu privire la individualismul tinerilor fiindcă nu am avut indicatori care să surprindă acest lucru. Da, în sondajul nostru, tinerii apar mai preocupaţi de şi mai optimişti în legătură cu viitorul lor decît în legătură cu viitorul societăţii româneşti în ansamblul ei. Este acest lucru un indicator cert al individualismului? E greu de spus. Mai mult, întrucît nu avem sondaje similare despre generaţiile anterioare, este dificil de precizat în ce măsură noile realităţi economice – capitalismul şi criza – au generat mai mult individualism în rîndul tinerilor. O discuţie similară s-ar putea purta pe tema aşa-numitelor valori post-materialiste. Bunăoară, principalele patru teme de care le pasă tinerilor de la noi sînt lipsa locurilor de muncă (28%), probleme economice (salarii, sărăcie – 24%), situaţia din sistemul de sănătate (11%) şi corupţia (9%). Discriminarea de gen, cea pe criterii entice, discriminarea pe criteriul orientării sexuale ori probleme legate de protecţia mediului/ecologie reprezintă surse de îngrijorare pentru foarte puţini tineri (sub 4%). Preocuparea pentru probleme de acest tip (mediu, discriminare, binele altora, altruism) este asociată valorilor post-materialiste. Tinerii nostri, din păcate, se confruntă cu probleme de bază: şomaj, sărăcie, venituri reduse, flexibilizarea forţei de muncă etc. Din moment ce aceste trebuinţe de bază – à la Maslow – nu sînt statisfăcute, este normal ca alte trebuinţe asociate altor tipuri de valori (generic denumite post-materialiste) să fie marginale pe agenda tinerilor nostru.
DM – Explicatia lipsei de preocupare a tinerilor romani pentru ‘valori post-materialiste’ mi se pare rezonabila. Insa, in absenta unei situatii economice prospere, comunitatile religioase sunt cele care ar putea cultiva aceste valori, pe baza unei dinamici se scapa ‘mecanismului Maslow’. Cind insa teologia acestor comunitati este una fundamentalista, ori aceasta este preocupata aproape exclusiv de cautarea obsesiva si milenarista a salvarii introo alta lume, o asemenea alternativa devine nu numai imposibila, ci ea poate face ca comunitatile religioase sa submineze cultivarea unor asemenea valori inclusiv in contexte prospere, asa cum se intimpla in crestinismul influentat de neoplatonism (in spatiul ortodox ori catolic) sau de dispensationalism (in spatiul evanghelic).
VE – Care ar fi principalele tendinţe din datele studiului legate de relaţia tinerilor cu politicul, cu implicarea politică, cu încrederea în stat etc.?
CAS – Interesul tinerilor pentru politică este foarte scăzut: doar 4% sînt interesaţi sau foarte interesaţi de politică. Aşa cum am mai spus, ţinînd cont că vorbim şi de adolescenţi, procentul este nesurprinzător. Altele sînt însă sursele de îngrijorare. Spre exemplu, doar 31% dintre cei intervievaţi consideră că votul are influenţă multă sau foarte multă asupra unor instituţii la nivel local precum primărie, consiliu local etc. De asemenea, doar 26% consideră că votul cetăţenilor are influenţă asupra modului în care funcţionează instituţii precum Parlamentul sau Guvernul. De altfel, doar 9% dintre tineri au încredere multă sau foarte multă în Parlament, 12% în Guvern, 28% în mass-media autohtonă şi 28% în ONG-uri. Singurele instituţii care beneficiază de un nivel de încredere de peste 50% în rîndul tinerilor sînt Biserica (58%) şi Armata (53%) – un alt punct comun cu generaţiile mai vȋrstnice. Un lucru cu adevărat tulburător pentru consolidarea democratică este încrederea foarte scăzută în partide politice. Doar 6% dintre tineri au încredere multă sau foarte multă în partidele politice…
DM – In conditiile coruptiei generalizate a sistemului politic de la noi, nu este deloc surprinzator scepticismul tinerilor fata de politica. Din pacate, aceasta demobilizare politica a tinerilor este un teren propice pentru manipulatori si extremistii, asa cum vedem deja in Ungaria lui Orban. Totusi, daca proverbiala mamaliga rromaneasca incepe sa eplodeze mai des, poate ca mai sunt totusi sperante. Cine stie?
– ca şi în alte ţari şi perioade istorice, tineri sînt, în anumite privinţe, diferiţi de părinţii lor.
– chestiunile legate de protecţia socială din vremea comunismului nu sînt regretate de tineri pentru simplul motiv că, spre deosebire de părinţii lor, nu le-au cunoscut în mod direct
– tinerii de azi sînt mai cosmopoliţi şi mai bine conectaţi la cultura globală (de fapt, occidentală) decît părinţii lor.
– obiectiv vorbind, spre deosebire de părinţii lor, tinerii de azi au şanse mai scăzute de succes şi mobilitate socială ascendentă… Inegalităţile de dezvoltare dintre mediul urban şi cel rural, inegalităţile de dezvoltare regională şi cele asociate clasei sociale a părinţilor au efecte mai pronunţate asupra tinerei generaţii
– tinerii par a fi la fel de realişti ca părinţii lor în unele privinţe. Bunăoară, la fel ca restul populaţiei adulte a ţării, principalele motive de îngrijorare ale tinerilor ţin de locuri de muncă, venituri, sărăcie, asistenţa medicală şi corupţie
– interesul faţă de politică al tinerilor este foarte scăzut… am putea vorbi de o alienare a tinerilor de la noi în raport cu principalele instituţii politice (partide politice, Parlament etc.)
Persona 