Danut Manastireanu – Interviu de istorie orala – 1 – familia

Nota: In data de 17 iulie a acestui an am acordat un interviu despre situatia bisericii in perioada comunista, pentru un proiect de istorie derulat in prezent de un grup de la Iasi. Redau mai jos, ca primul episod al unui serial o versiune putin editata a inceputului interviului – interventiile in text au vizat estomparea stilului eminamente oral al interviului.

* * *

1972 - cu Coca in fata casei
Danut si sora lui, Marcela, in 1972

  1. Date signalectice: nume, prenume, data şi locul naşterii, studii, profesia, domiciliul actual.

IO – Pentru înregistrare, aş vrea să vă rog să îmi spuneţi numele, prenumele, data, locul naşterii, studii, profesia, câteva date personale ca să rămână.

DM – Dănuţ Mănăstireanu, fiul lui Ioan şi Mina, născut în 30 noiembrie 1954, la Iaşi, de profesie economist, până în `87, apoi teolog, după 2004.

Actualmente locuiţi în…

Iaşi, Aleea cu Nuci, 73, Valea Lupului.

  1. Confesiunea evanghelică – hiatus sau continuitate?

IO – Interviul este structurat pe câteva capitole mari, unele întrebări sunt cu date mai generale, aprecieri cu privire comunitatea evanghelică, altele vizează experienţa personală şi o să vă rog să răspundem de fiecare dată şi pe un palier şi pe altul, cum va fi nevoie. Vreau să începem cu o întrebare legată de confesiunea părinţilor şi cea în care v-aţi născut. Au fost părinţii dvs. evanghelici, v-aţi născut într-o familie de evanghelici?

DM – Părinţii mei au fost creştini după evanghelie, amândoi.

IO – Deci v-aţi născut într-o familie de evanghelici.

DM – Am crescut într-o familie evanghelică.

IO – Dar ei au avut un moment în viaţă în care şi-au schimbat confesiunea, sau ei, la rândul lor, s-au născut într-o familie de evanghelici?

Dumitru Serediuc
Dumitru Serediuc, bunicul pe linie maternă;
un pionier al evanghelismului in Moldova

DM – Ei erau a doua generaţie de evanghelici. Părinţii mamei mele au fost primii evanghelici în satul în care au trăit, Drislea, comuna Truşeşti, judeţul Botoşani, iar despre convertirea sau rădăcinile evanghelice ale părinţilor tatălui, nu ştiu foarte multe, decât că sunt a doua generaţie de evanghelici. Părinţii lor au fost creştini, deci tatăl meu era a treia generaţie de evanghelici, mama a doua. Cred, şi unii şi alţii, convertiţi din mediul ortodox.

Nu aveţi informaţii precise despre bunici, despre străbunici dacă…

Despre străbunici nu am informaţii; ştiu ceva mai mult despre bunicul dinspre mamă; bunicul dinspre tată nu l-am cunoscut; a murit în ‘53, eu sunt născut în ‘54.

Aş vrea să trecem la propria experienţă acum, dacă background-ul este evanghelic. Ştim că în comunitatea evanghelică se pune accent pe convertire. Aş vrea să vă rog să îmi descrieţi puţin cum a avut loc acest eveniment în viaţa dvs., ce a precedat momentului botezului, ce evenimente importante v-au marcat şi v-au condus la adeziunea personală la creştinism?

DM – Eu am crescut, aşa cum spuneam, într-o biserică creştină după evanghelie şi părinţii m-au dus cu regularitate la biserică, însă în perioada liceului, pe care l-am făcut la Liceul internat „Costache Negruzzi”, am început încetul cu încetul să mă îndepărtez de biserică, din pricina unei percepţii legate de teologia bisericii părinţilor. Ceea ce auzeam acolo erau lucruri care aveau în centrul lor o preocupare pentru lumea care va să vină, dar prea puţin interes pentru lucrurile dimprejurul meu, pe care le percepeam ca nefiind aşa cum trebuie. Deci, o lume în care există inegalitate, în care există exploatare, în care există sărăcie… Lucrurile astea nu păreau să preocupe deloc biserica părinţilor mei, şi asta mi-a răcit interesul faţă de biserică. În acelaşi timp, tatăl meu a trecut printr-o perioadă de îndepărtare de biserică, el însuşi din pricina unor dezamăgiri prin care a trecut. A început să meargă mai rar la biserică, şi asta s-a potrivit cumva cu neplăcerile mele, de aceea timp de câţiva de ani de zile, în perioada în care eram la liceu, mergeam adesea duminica la Ciric, un lac din apropierea Iaşului, la iarbă verde, la înot, şi aşa mai departe, ceea ce pe mine nu mă deranja deloc, dată fiind criza prin care treceam.

În acea perioadă a liceului, m-am apropiat mai degrabă de marxism, care părea să aibă mai mult sens în legătură cu frământările mele existenţiale. Am început să citesc Marx, Feuerbach, Hegel, Lenin, aşa cum puteam, cu instrumentarul meu de atunci, şi lucrurile astea păreau să aibă mai mult sens, păreau să răspundă cumva preocupărilor şi frământărilor mele de adolescent. Numai că, spre sfârşitul perioadei liceului, am trecut printr-o serie de crize existenţiale personale. În sfârşit… O primă iubire sfârşită nu foarte bine, dar percepută traumatic, aşa cum se întâmplă la vârsta adolescenţei. Am descoperit, de asemenea, tot atunci, în perioada aceea, în clasa a 11-a, faptul că nu voi putea deveni ofiţer de marină comercială, aşa cum visam, din pricina unor probleme de sănătate, la ochi, şi aceste două istorii, plus o serie de tensiuni cu părinţii, m-au adus în pragul unei crize existenţiale. Şi atunci, în acel context, am încercat cumva să mă agăţ de marxism, să apelez la soluţia marxistă. Am realizat că marxismul de fapt pretinde să aibă o soluţie la problemele societăţii, dar n-are o soluţie pentru mine ca persoană. Şi, îmi amintesc destul de bine, începusem, reîncepusem să merg la biserică, aveam un verişor care se convertise nu de mult şi care mă lua cu el din când în când… Nu se petrecuse nici o schimbare majoră, dar în acel context, îmi amintesc că într-o seară, disperat, m-am aşezat la marginea patului şi am zis: „Doamne nu ştiu ce să fac cu viaţa mea”. Şi atunci, am auzit înăuntrul meu o voce care mi-a spus: „Tu trebuie să mă slujeşti pe mine”. Am ştiut, aşa cum ştim în vis, că Cristos era cel care îmi vorbeşte. Şi… Am răspuns pozitiv chemării lui Dumnezeu, şi… ăsta a fost începutul întoarcerii mele la Dumnezeu, care a fost un proces destul de îndelungat.

IO – Dar comunitatea avea această concepţie despre faptul că fiecare persoană, chiar dacă s-a născut în comunitate, trebuie să ajungă la un moment al convertirii? Cum era plasată dinspre comunitate această idee?

DM – Da. Evident, aşteptarea unei convertiri, deseori cu cât mai traumatice cu atât mai bine validată de comunitate, era o aşteptare normală, naturală şi care era întărită de fiecare dată când aveau loc ceremonii de botez, când candidaţii împărtăşeau experienţele lor de convertire. În cazul meu, eu nu m-am întors în biserica părinţilor mei, ci am fost botezat la vârsta de 18 ani în biserica baptistă, pentru că acolo mergea verişorul meu şi acolo am găsit un grup de tineri de care m-am ataşat şi împreună cu care am început să activez în anii care au urmat, până în ‘89.

IO – Eraţi elev la liceu…

DM – Eram elev la liceu, da, în ultimul an.

* * *

Va urma.

Author: DanutM

Anglican theologian. Former Director for Faith and Development Middle East and Eastern Europe Region of World Vision International

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s