Christopher Hitchens – intre dispret si gratitudine

Christopher Hitchens a plecat la cele vesnice exact acum doua saptamini. Moartea acestui cunoscut ateu (sau mai degraba, ‘antiteist’, asa cum ii placea sa se descrie) a stirnit patimi, asa cum s-a intimplat si in timpul vietii lui. Cei care ii cunosc cariera controvesata nu se vor fi mirat deloc.

Este interesant de observat relatia stranie pe care Christopher a avut-o cu fratele lui, Peter, un credincios anajat, cu care a avut si citeva dispute publice. In ciuda unor tensiuni mai vechi, cei doi s-au reconciliat si relatia lor a fost una decenta pina la sfirsit.

Sincer sa fiu, nu am avut niciodata un interes prea mare pentru persoana lui, desi stiam, in general, despre disputele lui cu diversi promotori ai teismului. Odata sau de doua ori am urmarit insa un interviu cu el (cred ca mai demult am si pus un clip cu el pe blog) si trebuie sa va marturisesc faptul ca in general mi-a placut autenticitatea, inteligenta stralucita si aplombul lui, chiar daca uneori rostea cu seninatate adevarate enormitati. Mai mult, l-am gasit adesea mult mai interesant si mai amuzant decit aparatorii neinspirati ai propriei mele credinte.

Am avut in acest caz aceeasi senzatie pe care am avut-o acum vreo zece ani la Sheldonian Theatre din Oxford, la o dezbatere pe tema stiintei si credintei, la care au participat John Polkinghorne si Alister McGrath, ambii cu pregatire si activitate stiintifica serioasa inainte de a se decide sa faca teologie, dar si teologul german Jurgen Moltmann si cunoscutul autor liberal David Jenkins, fost episcop anglican. Atunci mi-a facut o reala placere sa ascult confesiunile personale ale lui Moltmann (mai ales ca la sfirsit am putut povesti putin despre respectul lui pentru Staniloae), dar, in ciuda lucrurilor foarte interesante pe care le-a prezentat,  am fost cam plictisit de stilul arid al lui Polkinghorne si de-a dreptul agasat de pietismul siropos al lui McGrath (foarte diferit de stilul lui in scris), care incerca, intr-o maniera tipic evanghelica, sa na mintuiasca pe toti. Dintre ei, cel mai mult insa mi-a placut Jenkins, care a spus cu umor lucruri foarte interesante si adevarate, cel putin de data asta scutindu-ne de unele dintre aberatiile teologice pe care le sustine.

Moartea lui Hitchens a stirnit, asa cum era de asteptat, oarecari patimi si intre evanghelicii romani. Astfel, pe 19 decembrie Marius Cruceru, care nu putea rata un eveniment atit de important, a publicat AICI un text in care afirma ca deplinge moartea lui Hitchens. Nu sunt intotdeauna de acord cu Marius, mai atunci cind in scrisul lui domina persona lui eclesiala, (re)creata din pacate ‘dupa chipul si asemanarea’ emanuelita (si foarte diferita de aceea, mult mai autentica, cred eu, pe care o avea pe vremuri la Iasi), dar trebuie sa spun ca de data aceasta am gasit in textul lui o multime de lucruri de bun simt (nu ca acestea ar absenta din alte texte ale sale – exista insa si exceptii, mai ales cind este vorba de texte instrumentate politic).

Nu tot asa stau lucrurile, cred eu, cu textul scris a doua zi de Dionis Bodiu, un om cu al carui scris am in genere foarte multe afinitati, si intitulat in mod sugestiv ‘No Respect for Christopher Hitchens’ (nu cred ca acesta este un raspuns la tonul pozitiv al textului lui Marius, desi se poate sa ma insel). De data aceasta cred ca Dyo a avut una dintre zilele lui proaste. Nu contest dreptul lui de a nu avea nici un fel de simpatie pentru Hitchens. Eu sunt gata sa lupt inclusiv pentru dreptul lui Dyo de a nu avea simpatie pentru mine. Cred insa ca aici el a depasit o limita, asa cum, daca este sa fim sinceri, o mai face uneori, si cum o fac si eu sau altii in spatiul virtual. De aceea cred ca, in ciuda rautatii lui evidente, Cosmin Maricari are oarece dreptate in critica lui. De la un ateu ne putem astepta la rationalitate. De la un crestin insa ar trebui sa ne putem astepta la putin har (chiar daca nici rationalitatea nu i-ar strica) si la mult respect pentru omul, fie el si ateu, creat, conform Scripturii, ‘dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu’.

Spre deosebitre de Dyo, eu cred ca, in ciuda agresivitatii lui si a modului absolut nedrept si obsesiv in care a tratat anumite personalitati (asa cum este cazul celebru al atitudinii lui dispretuitoare fata de Maica Tereza de Calcutta), sau a islamofobiei viscerale pe care a exhibat-o pe toate canalele, Hitchens a facut mult bine crestinilor, tocmai prin felul in care le-a expus slabiciunile.

Mare pacat ca Hitchens nu si-a gasit intre crestini un partener de dialog pe masura (sau a refuzat el insusi sa dialogheze cu cei care, poate, credea ca il pot birui prin argumentele lor). Daca ar fi facut-o, poate ca folosul ar fi fost mult mai mare, de toate partile.

Nu sunt dintre cei care cred foarte mult in valentele apologeticii, mai ales cind aceasta este purtata in meniera modernista, cu argumente rationale. Desi argumentele au poate locul lor, la un anumit moment dat, nu cred ca cei mai multi dintre noi au ajuns la credinta pentru ca au fost convinsi cu argumente de adevarul acesteia. Daca ar fi asa, n-ar mai fi credinta, ci certitudine. Ori, se stie, nu indoiala (care este adesea expresia cautarii intelectuale sincere si modeste), ci certitudinea (una dintre virtutile desuete si supralicitate ale modernitatii) este opusul credintei.

Nu cred, asadar, ca Hitchens merita dispretul nostru, ci mai degraba gratitudinea noastra pentru ca ne-a facut sa ne vedem limitele. Si acest lucru nu este deloc de lepadat pentru niste oameni care cred, saracii de ei, ca au gasit deja adevarul (dar uita ca Adevarul nu este un concept, ci o Persoana, din a carei intilnire existantiala se naste credinta autentica).

Inchei citind, cu simpatie, ceea ce impartasea recent Miroslav Volf pe Facebook in legatura cu Hitchens (va rog sa-mi permiteti sa nu traduc; doar de aceea exista Google Translate, pentru cei care nu s-au invrednicit sa invete lingua franca a lumii de azi):

I find myself these days missing Christopher Hitchens. I disagreed with him on so much of grave importance, but admired his spirit, certain honesty, and style–the words that he threw into the air and they fell onto the page perfectly arranged, as one of his friends said.

* * *

UPDATE

Puteti citi AICI superbul articol comemorativ din Christianity Today legat de moartea lui Hitchens. Autorul, Douglas Wilson, l-a cunoscut foarte bine pe Hitchens si a calatorit adesea cu el pentru dezbateri pe tema credintei si a ateismului.

De asemenea, cititi AICI un articol scris, pe aceeasi tema, de prietenul meu virtual Carson Clark.

Author: DanutM

Anglican theologian. Former Director for Faith and Development Middle East and Eastern Europe Region of World Vision International

9 thoughts on “Christopher Hitchens – intre dispret si gratitudine”

  1. Domnule Cosmin,
    Poate am fost eu neatent, dar n-am observat bine la dvs. ‘recursul la Biblie’.Asa cum spun ea cineva, ‘daca n-avem scrupule, putem ‘dovedi’ orice cu Biblia’. Eu unul n-as numi asta ‘;recurs la Biblie, dar dvs faceti ce vreti. Numai nu ma obligati sa incghit nemestecat toate lucrurile pe care le emiteti. Altfel ma simt luat de prost. Si poate sunt, in raport cu inteligenta dvs, dar tot nu-mi place.
    Eu nu cred ca existenta lui Dumnezeu poate fi dovedita. Si, in egala masure, inexisternta lui. Astea sunt copilarii iluministe si, slava Domnului, lumea a depasit aceasta faza, necesara, dar imperfecta, a evolutiei ei.
    Nu despre Hitchens spuneam ca incearca sa deminizeze credinciosii catolici, ci de dvs. Eu nu l-am citit pe Hitchens (per s-o fac cind imi permite timpul) si nu este decent sa vorbesc ‘pe de rost’.
    Sunt de acord cu faptul ca exista o multime de oameni admirabili de alte credinte decit a mea (am intilnit in slujba mea musulmani a caror credinta sincera (nefundamentalista) si al caror caracter m-am facut sa ma simt mic) sau fara nici o credinta. Eu unul nu cred in superioritatea morala a crestinilor. Am vazut prea multe ca sa fiu atit de naiv sau de triumfalist. Cred insa in puterea credintei de a schimba caracterul unui om. Despre puterea ateismului de a schimba caractere nu ma pot pronunta, dar deocamdata am indoieli. Sper sa nu va ofenseaza asta.
    Atunci cind am vorbit de India am comparat exemplul dvs (impartirea de prezervative) cu ceva la acelasi nivel. Daca vprim de educatie, inclis cea legata de reproducere (care este mult mai mult decit impartirea de prezervative), lucrurile stau cu totul altfel. Si, da, organizatia pentru care lucrez face nu doar asistenta umanitara de urgenta, salvind vieti in momente de criza, ci si dezvoltare comunitara – inclousiv educatie, si advocacy, mai ales in ceea ce priveste drepturile copiilor.
    Repet, nu cunosc acuzatiile aduse Maicai Treesa, dar deocamdata sunt sceptic cu p[rivire la adevarul lor. Daca insa ele sunt adevarate, atunci aveti dreptate.
    Ma opresc aici, caci, asa cum spune Biblia, in mod metaforic, ‘scarpinatul nasului da singe’, si vorba englezului, enough is enough.
    Va doresc un an bun si, daca se poate, sa faceti cit mai multi oameni sa zimbeasca. Conteaza.

    Like

  2. Dar domnul meu,

    Spuneați în articol că nu sunteți un fan al apologeticii bazate pe rațiune. În cazul acesta, de ce aceste alunecări spre filosofie? De ce nu dați Cezarului ce-i al dumisale și de ce nu răspundeți la nedumerirea mea atee despre “suferința umană în economia lui Dumnezeu” în același fel în care ați face-o dacă aș fi o oaie temporar rătăcită din turma Domnului? Sau mi-am pierdut dreptul ăsta? De ce recursul al Biblie e scamatorie ieftină în cazul meu și dovadă de credință în cazul lui Dionis Bodiu, de exemplu? Serios atunci: eu cred că Dumnezeul Bibliei nu există și nu merită să existe. Mai serios de atât nu știu să fiu. Și țin să vă reamintesc poziția ateistă: ne este imposibil să dovedim că Dumnezeu nu există, însă nu e necesar să o facem. The burden of proof falls on the Christians.

    De asemenea, eu nu o disprețuiesc pe Maica Teresa, la fel cum nu-l disprețuiesc pe Hitler, de exemplu. Oamenii nu pot fi altceva decât oameni. Faptele lor, pe de altă parte, sunt absolut condamnabile. Pentru o expunere mai pe larg, vă recomand cartea lui Hitchens, The Missionary Position (titlul e înșelător, cartea este extrem de bine documentată, o spun chiar catolicii) sau cartea lui Aroup Chatterjee, Mother Teresa: The Final Verdict.

    Hitchens nu a demonizat niciun miliard de catolici, la fel cum nu a demonizat nicio persoană credincioasă. Dacă veți citi cărțile lui, măcar God is not Great (credeți-l pe cuvânt pe Marius Cruceru, cartea merită citită), veți vedea că el consideră credincioșii mai multe victime decât călăi (să nu credeți că sunt de acord cu el întotdeauna. De exemplu, eu cred că există o mulțime de feluri de oameni credincioși și că există chiar o categorie însemnată asupra cărora credința a fost o influență pozitivă. Alții sunt naivi, pentru unii credința e o consolare, unii refuză să renunțe la ceea ce Liiceanu a denumit “sistemul de iluzii”, Dar mai sunt și aceia care folosesc credința ca un ciomag, cei încremeniți în proiect, cei proști și cei pur și simplu răi. Oameni, adică.)
    Iar eu, după cum puteți vedea în finalul răspunsului de mai sus, am spus că există mii, poate chiar zeci de mii de persoane admirabile de toate credințele, la fel cum există și atei demni de aceeași admirație (mai puțini, dar din motive strict matematice, cred eu).

    Este absolut admirabil că faceți asemenea lucru în India. Nu pot să nu observ tonul malițios cu care mi-ați atras atenția asupra acestui lucru. Deocamdată nu dispun de mijloace materiale care să-mi permită să ajung în India, fie și în scop turistic, așa că remarcile dvs. răutăcioase sunt strict gratuite.
    Dar nu văd de ce ștersul de rahat e o chestie mai meritorie decât educația, fie ea și sexuală. Eu nu spuneam c-ar trebui să apară comandouri atee care să verse tolbe de contraceptive peste ghetouri. Însă educația este singurul lucru care elimină sărăcia pe termen lung. Puteți merge să-i ștergeți de rahat în fiecare an, n-o să obțineți mare lucru. Pe de altă parte, dacă-i învățați să se șteargă singuri, impactul ar fi imens. (Folosesc cuvintele dvs. și sunt răutăcios. Eu sper totuși că misiunile dvs. au totuși în primul rând o latură educativă, nu?)
    Încerc doar să vă explic unde-a greșit Maica Teresa: în loc să folosească infrastructura și fondurile obținute pentru educarea săracilor, s-a complăcut doar să-i șteargă de rahat, i-a internat în spitale și le-a ținut copiii în orfelinate (în ce condiții, căutați anchetele jurnalistice și cele ale autorităților indiene. O asistentă de acolo a comparat, îngrijorător pentru noi, condițiile din orfelinatele din Calcutta cu cele din orfelinatele româneștii din anii 80: copii legați paturi, acoperiți de propriile mizerii, bătuți, abuzați, vânduți – e celebru cazul măicuței care a scos copii la vânzare ca pe vite -, ignorați). Cred cu tărie că singura șansă a oamenilor de oriunde este educația și mă enervez de fiecare dată când mi se spune despre o anumită categorie de oameni că nu poate fi educată. Scuzați așadar tonul, păcatele naivității și tinereții. Poate o s-ajung și eu în India cândva și-o să mă lămuresc că ștersul de rahat e cel mai bun lucru posibil. Dar mă îndoiesc.

    Like

  3. Domnul meu,

    Acest mod de a discuta despre suferinta umana si sensul ei in economia lui Dumnezeu este, din punct de vedere filosofic, ca sa nu mai vorbim de cel teologic, absolut execrabil. Nu cred ca puteti obtine cu asemenea scamatorii ieftime altceva in afara sentimentului auto-indus al unei pretise superioritati retorice. Sunt sigur ca puteti discuta si serios, nu numai in bascalie, despre existenta sau inexistenta lui Dumnezeu.

    In ce o priveste pe Maica Tereza, inteleg de ce cineva care crede astfel de lucruri despre ea o dispretuieste. Si daca ele sunt adevarate, ceea ce eu nu stiu – este prima data cind aud asemenea lucruri, destul de implauzibile pentru mine, dar nici nu le resp[ing in mod automat – nu pun mina in foc pentru nimeni; nici macar pentru mine, atunci ea ar fi cu adevarat vrednica de dispret. Sincer insa, pina la proba contrarie, ma indoiesc de adevarul acestor acuzatii.

    Nici eu nu sunt de acord cu pozitia catolica (sau ortodoxa) cu privire la contraceptie – pozitie pe care Maica Tereza, catolica fiind, nu putea decit s-o, in afara de cazul cind era o fartarnica, dar de aici pina la demonizarea unui miliard de catolici mi se pare o alta scamatorie retorica neserioasa. Haideti sa pastram totusi proportiile. Observ ca va place catastrofismul si hiperbola aproape la fel de mult cum le plac acestea fundamentalistilor crestini. Deh, oti fi avind si dvs, ateii, fundamentalistii dvs. Vorba lui Caragiale, cu falitii…

    Cit despre ajutorul in prezervative pentru saracii Indiei, chiar ma apuca risul, daca n-ar fi de plins. Sper ca glumiti. Nu cred ca sunt permise asemenea glume proaste nici daca n-ati fi fost inca in India, ca doar exista televiziune. Nu cred ca puteti compara in mod serios stersul de rahat al saracilor cu impartirea de prezervative. Cred, sau maoacr sper, ca dvs si ateii dvs, puteti ceva mai mult. Altfel, cred ca saracii Indiei se pot dispensa de asa ajutor. Oricum, ajung in iunie din nou acolo si am sa-i intreb personal.

    Like

  4. “It is a gift of God. He allows us to share in His suffering. And to make up for the sins of the world.”

    Dacă suferința e un dar de la Dumnezeu, eu mă lipsesc atât de dar, cât și de dăruitor. Poate e o lipsă a ateilor, blestemați să nu înțelegem subtilitățile iubirii unui Dumnezeu care te poate, în orice moment, umple de boli și suferință în urma unor pariuri cu Satan (Iov, că poate vă citesc și atei care n-au deschis Biblia). Mie mi se pare că e mai util să mergi în Calcutta cu prezervative, anticoncepționale și manuale de educație sexuală decât cu Biblii și sfaturi sterile despre ce-i place și ce nu lui Dumnezeu. Faptul că a denumit suferința dar de la Dumnezeu și a interzis calmantele și anestezicele (deși ea și-a tratat bolile proprii în spitale ultramoderne), că s-a opus contracepției (nu avortului, atenție, ci contracepției) într-un loc precum Calcultta, că zeci sau sute de orfani au fost maltratați (mergând până la arderea cu fierul înroșit în foc) în orfelinatele conduse de ea în timp ce conturile fundației sale erau burdușite cu zeci de milioane de dolari (din care mare parte proveneau din surse deloc “ortodoxe”, pardon the pun), toate acestea, plus alte fapte, documentate cu dovezi indiscutabile, poate v-ar putea schimba părerea despre Maica Teresa. Desigur, sunt doar minciuni demente ale unor atei înrăiți, important e că avea credință, nu că a condamnat o zonă deja afectată de o sărăcie cruntă la încă vreo 40/50 de ani de zbateri în ignoranță.
    Sunt mii de persoane meritorii, inteligente, care acționează cu adevărat ca forțe ale binelui în interiorul credinței (la fel cum sunt atei care fac același lucru, pentru că empatia nu ne ocolește), de ce trebuie tocmai Maica Teresa, of all people, să fie transformată în figura asta mitologică prin minciuni sau, în cel mai bun caz, omisiuni?

    Like

  5. Draga Dyo,

    Daca tu nu vezi diferenta radicala intre tonul articolului tau si cel al textelor lui Marious Cruceru, Carson Clark si Douglas Wilson atunci ma tem ca patima apologetica ti-a intunecat putin simturile.

    Nu, nu trebuie sa fim neaparat de acord in toate lucrurile. Ar fi nu numai plixctisitor, ci si periculos. Si nici nu trebuie sa am neaparat dreptate. Ceea ce am impartasit in textul meu este mai degraba o dezamagire, decit un discurs logic inlantuit, cu argumente imbatabile. Acest soi de abordare ma lasa complet rece.

    Nu am nici eu mare apreciere pentru unele dintre abordarile lui Hitchens, insa mi se pare ca ceea ce faci tu este sa anulezi persoana lui concreta, odata cu persona publica.

    Mai uita-te odata la ceea ce scrie Walson. Citez:

    One time we shared a panel in Dallas, and I told the crowd there that if Christopher and I were not careful, we were in danger of becoming friends. During the time we spent together, he never said an unkind thing to me—except on stage, up in front of everybody. After doing this, he didn’t wink at me, but he might as well have. So we got on well with each other, because each of us knew where the other one stood.

    Poate gresesc, dar ceea ce simt eu aici este har si respect, pe cind la tine simt dispret si intoleranta. Sa ma ierte Dumnezeu daca nu este asa.

    Oricum ar fi, inainte de a te pripi sa-mi raspunzi, cu orgoliul bloggerului premiant, te rog frumos ia-ti o zi de meditatie la ceea ce am scris aici. Ca tot e sfirsit de an si vreme de bilant. Desigur, este o sugestie, ca de la un om mai batrin. Tu, desigur, esti liber sa faci ce vrei.

    Cu aceeasi pretuire prieteneasca,

    Danut

    Like

  6. Domnule Cosmin, scuze ca v-am botezat. Nu este corect sa facem asta unui ateu. Doamne fereste. 🙂

    Se poate sa fiu confundat eu pe Hitchens cu Dawkins in n chestiunea refuzului. Asa cum spuneam, spre deosebire de dvs. nu am un interes special pentru ateism si promotorii lui, desi ii gasesc adesea mult mai interesanti decit multi dintre cei ce se tretind credinciosi.
    Se poate sa ma insel, dar ramin totusi la impresia ca este mai mult decit ironie sau umor in ceea ce ati scris despre Dionis.

    Punctul dvs. 4 este un altul in care ne despartim radical. Cred ca va inselati prpofund cind o acuzati pe Maica Tereza ca susntinea saracia. Asa ceva numai un dement ar putea face. Ma tem ca, si sa-mi fie cu iertare, nici dvs. nici Hitchens nu aveti organ pentru a intelege ceea ce a facut femeia asta. Voi crede altfel cind va voi vedea, pe dvs. sau un alt ateu, ingrijind, fie si numai o saptamina, cu dedicare si lepadare de sine *(un alt concept strain ateilor; sau poate ma insel si aici – s-a mai intimplat :-() de exemplu un bolnav de lepra. La dat cu gura suntem toti mari maestri, inclusiv eu. Este insa putin mai greu cind e vorba de slujire si de sacrificiu.

    Va doresc si eu tot ce poate fi mai bun in anul care va veni.

    Like

  7. Si mie mi-a placut de Hitchens. Cu toate ca la inceput cand am dat de el nu mi-a facut o parere prea buna, cu timpul am ajuns sa dezvolt un fel de simpatie ciudata pentru el. Multi crestini care au avut de-a face cu el au ajuns sa il placa, tin minte ca Lennox povestea ca Hitchens e un tip foarte agreabil in viata “reala” si ca desi in dezbateri e nemilos, in particular este un partener de discutii excelent. Lennox, care a tinut dezbateri si cu el si cu Dawkins a recunoscut ca Hitchens era si cel mai inteligent dintre cei doi.
    Dintre The Four Horseman el era si cel mai citit in ale religiei, in plus el citea foarte atent criticiile care i se aduceau.
    Si dezbaterile pe care le-a avut trebuie sa recunoastem ca le-a cam castigat, de fapt in afara de cea cu Craig pe care nu prea avea cum sa o castige si poate cea cu Lennox (desi aici nu sunt la fel de sigur) Hitchens isi cam “umilea” adversarii. Ca unul care a urmarit sute de dezbateri si care le urmareste cu foarte mare placere pot spune ca asta e o performanta impresionanta. Sunt multe de spus, cert e ca fac si eu parte din tabara celor care sunt intristati de moartea unui om pe care l-au respectat.

    Like

  8. Dragă Dănuţ,
    Nu văd un capăt de ţară în faptul că avem păreri diferite pe “subiectul Hitchens”. Asta îmi arată că fostul anti-teist poate să nuanţeze unele simţăminte faţă de persoana sa şi în afara registrului minimalist reprezentat de adularea oarbă (din partea fanilor săi) şi sfântul dispreţ evanghelic.
    Observ însă că sensul articolului meu la care faci referire este denaturat, motiv pentru care sunt dator să fac nişte minime precizări.
    Denaturarea este indusă de fraza în care ne spui ce aşteptări ar trebui să avem de la un creştin, explicitând două dintre ele: har şi “respect pentru omul, fie el si ateu, creat, conform Scripturii, ‘dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu”.
    Am depăşit o limită, îmi spui, după care laşi să se înţeleagă că aceasta (limita) este marcată de cele două jaloane pe care le-am ratat cumva în demersul meu. Să vedem dacă este aşa.
    Voi începe cu cea de-a doua, întrebându-te dacă poţi să-mi dovedeşti că nu i-am acordat lui Hitchens acel respect despre care pomeneşti în postare, respectul pentru el ca om. Anticipând faptul că nu vei putea găsi în textul meu o astfel de lipsă de respect, îţi voi spune că prin “no respect” mă refeream la prestaţia sa publică anti-Dumnezeu, la felul batjocoritor de argumentare şi relaţionare faţă de “sclavii religiei”. “No respect” este expresia scepticismului meu cu privire la valoarea unei jeliri creştineşti a lui Hitchens. Poţi să nu fii de acord cu asta, dar nu spune că nu l-am respectat ca om creat după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, te rog. Decât, eventual, dacă poţi proba o astfel de afirmaţie …
    Har. Numai la un nivel cu totul abstract, complet nepractic după părerea mea, mai poate să îi acorde cineva har lui Hitchens. Omul e mort. Cuvinte frumoase, îngăduinţă pentru slăbiciunile sale, condescendenţă şamd toate astea fac parte dintr-un repertoriu absolut inutil relaţiei noastre cu lumea acestuia. Totuşi, trebuie remarcat că l-am hiperbolizat niţel pe birtanic comparându-l cu Goliat; tot respectul pentru armele din dotare … şi atât. Am câte o porţie de har, după măsura mea, pentru familie, pentru prieteni, colegi şi vecini … ce har să-i pot eu, Doamne, acorda unuia ca Hitchens, altul decât acela al rugăciunii pentru mântuirea sufletului său (cam târziu acum…)?
    Chiar nu văd ce limită am depăşit, afară de faptul că mai ai şi alte jaloane nespuse aici. Repet, în timp ce găsesc cu totul ok să avem păreri diferite despre prestaţia acestui om în agora contemporană, socotesc că nuanţele induse de tine mesajului meu sunt nedrepte şi provin (sper) dintr-o citire (prea) lapidară a textului.
    Cu respect,
    Dyo

    Like

  9. Bună seara,

    1. Cosmin, te rog, nu Costin. 🙂
    2. A nu se confunda umorul cu răutatea, te rog. Nici la mine, nici la Hitchens. Mai ales în cazul ăsta, unde răutatea șade mai mult de partea lui Dionis Bodiu.Mă poți acuza, eventual, de glume proaste sau ignoranță, și-o să admit că e posibil să ai dreptate.
    3. Nu înțeleg de unde impresia că a refuzat dezbateri… A spus deseori că e dispus să dezbată teismul cu absolut oricine. Și a și făcut-o, din câte știu eu. Cine, vreodată, s-a plâns că a fost refuzat de Hitchens? (E posibil să fi fost confundat cu Dawkings, el a refuzat într-adevăr unele dezbateri. Problema cu Hitchens era că-i lipseau unele cunoștințe științifice, în timp ce Dawkins n-are treabă cu teologia. Împreună ar fi fost de nebătut în dezbateri.)
    4. Orice persoană care preferă să susțină sărăcia și interzicerea contracepției în mod activ, indiferent că o cheamă Tereza sau Ratzinger, merită absolut tot disprețul umanității.
    5. Uite, un dialog interesant între Hitchens, Kushner și Peter Gomez: http://www.youtube.com/watch?v=veXCL_bzPHg
    Mi s-au părut interlocutori pe măsură, mult mai subtili și inteligenți decât alții, precum cei numiți de Dionis Bodiu (și anume Turek și D’Souza).
    Nu vreau să par din nou plin de răutate, dar mi se pare că problema a fost și continuă să fie lipsa argumentelor și nu lipsa credincioșilor dispuși să-și apere credința.

    6. “Nu cred, asadar, ca Hitchens merita dispretul nostru, ci mai degraba gratitudinea noastra pentru ca ne-a facut sa ne vedem limitele. Si acest lucru nu este deloc de lepadat pentru niste oameni care cred, saracii de ei, ca au gasit deja adevarul (dar uita ca Adevarul nu este un concept, ci o Persoana, din a carei intilnire existantiala se naste credinta autentica).”
    Absolut de acord. Și am și spus chestia asta în articolul meu plin de răutate. Însă doar până la paranteză. Nu de alta, dar paranteza anulează toate rândurile dinainte. Și e păcat, întotdeauna un ateu și un credincios se pot înțelege doar până la un punct.

    La mulți ani!

    Like

Leave a comment