Christopher Hitchens – intre dispret si gratitudine

Christopher Hitchens a plecat la cele vesnice exact acum doua saptamini. Moartea acestui cunoscut ateu (sau mai degraba, ‘antiteist’, asa cum ii placea sa se descrie) a stirnit patimi, asa cum s-a intimplat si in timpul vietii lui. Cei care ii cunosc cariera controvesata nu se vor fi mirat deloc.

Este interesant de observat relatia stranie pe care Christopher a avut-o cu fratele lui, Peter, un credincios anajat, cu care a avut si citeva dispute publice. In ciuda unor tensiuni mai vechi, cei doi s-au reconciliat si relatia lor a fost una decenta pina la sfirsit.

Sincer sa fiu, nu am avut niciodata un interes prea mare pentru persoana lui, desi stiam, in general, despre disputele lui cu diversi promotori ai teismului. Odata sau de doua ori am urmarit insa un interviu cu el (cred ca mai demult am si pus un clip cu el pe blog) si trebuie sa va marturisesc faptul ca in general mi-a placut autenticitatea, inteligenta stralucita si aplombul lui, chiar daca uneori rostea cu seninatate adevarate enormitati. Mai mult, l-am gasit adesea mult mai interesant si mai amuzant decit aparatorii neinspirati ai propriei mele credinte.

Am avut in acest caz aceeasi senzatie pe care am avut-o acum vreo zece ani la Sheldonian Theatre din Oxford, la o dezbatere pe tema stiintei si credintei, la care au participat John Polkinghorne si Alister McGrath, ambii cu pregatire si activitate stiintifica serioasa inainte de a se decide sa faca teologie, dar si teologul german Jurgen Moltmann si cunoscutul autor liberal David Jenkins, fost episcop anglican. Atunci mi-a facut o reala placere sa ascult confesiunile personale ale lui Moltmann (mai ales ca la sfirsit am putut povesti putin despre respectul lui pentru Staniloae), dar, in ciuda lucrurilor foarte interesante pe care le-a prezentat,  am fost cam plictisit de stilul arid al lui Polkinghorne si de-a dreptul agasat de pietismul siropos al lui McGrath (foarte diferit de stilul lui in scris), care incerca, intr-o maniera tipic evanghelica, sa na mintuiasca pe toti. Dintre ei, cel mai mult insa mi-a placut Jenkins, care a spus cu umor lucruri foarte interesante si adevarate, cel putin de data asta scutindu-ne de unele dintre aberatiile teologice pe care le sustine.

Moartea lui Hitchens a stirnit, asa cum era de asteptat, oarecari patimi si intre evanghelicii romani. Astfel, pe 19 decembrie Marius Cruceru, care nu putea rata un eveniment atit de important, a publicat AICI un text in care afirma ca deplinge moartea lui Hitchens. Nu sunt intotdeauna de acord cu Marius, mai atunci cind in scrisul lui domina persona lui eclesiala, (re)creata din pacate ‘dupa chipul si asemanarea’ emanuelita (si foarte diferita de aceea, mult mai autentica, cred eu, pe care o avea pe vremuri la Iasi), dar trebuie sa spun ca de data aceasta am gasit in textul lui o multime de lucruri de bun simt (nu ca acestea ar absenta din alte texte ale sale – exista insa si exceptii, mai ales cind este vorba de texte instrumentate politic).

Nu tot asa stau lucrurile, cred eu, cu textul scris a doua zi de Dionis Bodiu, un om cu al carui scris am in genere foarte multe afinitati, si intitulat in mod sugestiv ‘No Respect for Christopher Hitchens’ (nu cred ca acesta este un raspuns la tonul pozitiv al textului lui Marius, desi se poate sa ma insel). De data aceasta cred ca Dyo a avut una dintre zilele lui proaste. Nu contest dreptul lui de a nu avea nici un fel de simpatie pentru Hitchens. Eu sunt gata sa lupt inclusiv pentru dreptul lui Dyo de a nu avea simpatie pentru mine. Cred insa ca aici el a depasit o limita, asa cum, daca este sa fim sinceri, o mai face uneori, si cum o fac si eu sau altii in spatiul virtual. De aceea cred ca, in ciuda rautatii lui evidente, Cosmin Maricari are oarece dreptate in critica lui. De la un ateu ne putem astepta la rationalitate. De la un crestin insa ar trebui sa ne putem astepta la putin har (chiar daca nici rationalitatea nu i-ar strica) si la mult respect pentru omul, fie el si ateu, creat, conform Scripturii, ‘dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu’.

Spre deosebitre de Dyo, eu cred ca, in ciuda agresivitatii lui si a modului absolut nedrept si obsesiv in care a tratat anumite personalitati (asa cum este cazul celebru al atitudinii lui dispretuitoare fata de Maica Tereza de Calcutta), sau a islamofobiei viscerale pe care a exhibat-o pe toate canalele, Hitchens a facut mult bine crestinilor, tocmai prin felul in care le-a expus slabiciunile.

Mare pacat ca Hitchens nu si-a gasit intre crestini un partener de dialog pe masura (sau a refuzat el insusi sa dialogheze cu cei care, poate, credea ca il pot birui prin argumentele lor). Daca ar fi facut-o, poate ca folosul ar fi fost mult mai mare, de toate partile.

Nu sunt dintre cei care cred foarte mult in valentele apologeticii, mai ales cind aceasta este purtata in meniera modernista, cu argumente rationale. Desi argumentele au poate locul lor, la un anumit moment dat, nu cred ca cei mai multi dintre noi au ajuns la credinta pentru ca au fost convinsi cu argumente de adevarul acesteia. Daca ar fi asa, n-ar mai fi credinta, ci certitudine. Ori, se stie, nu indoiala (care este adesea expresia cautarii intelectuale sincere si modeste), ci certitudinea (una dintre virtutile desuete si supralicitate ale modernitatii) este opusul credintei.

Nu cred, asadar, ca Hitchens merita dispretul nostru, ci mai degraba gratitudinea noastra pentru ca ne-a facut sa ne vedem limitele. Si acest lucru nu este deloc de lepadat pentru niste oameni care cred, saracii de ei, ca au gasit deja adevarul (dar uita ca Adevarul nu este un concept, ci o Persoana, din a carei intilnire existantiala se naste credinta autentica).

Inchei citind, cu simpatie, ceea ce impartasea recent Miroslav Volf pe Facebook in legatura cu Hitchens (va rog sa-mi permiteti sa nu traduc; doar de aceea exista Google Translate, pentru cei care nu s-au invrednicit sa invete lingua franca a lumii de azi):

I find myself these days missing Christopher Hitchens. I disagreed with him on so much of grave importance, but admired his spirit, certain honesty, and style–the words that he threw into the air and they fell onto the page perfectly arranged, as one of his friends said.

* * *

UPDATE

Puteti citi AICI superbul articol comemorativ din Christianity Today legat de moartea lui Hitchens. Autorul, Douglas Wilson, l-a cunoscut foarte bine pe Hitchens si a calatorit adesea cu el pentru dezbateri pe tema credintei si a ateismului.

De asemenea, cititi AICI un articol scris, pe aceeasi tema, de prietenul meu virtual Carson Clark.