Confesiunea de la Westminster –19 – Despre Legea lui Dumnezeu

Capitolul XIX. Despre Legea lui Dumnezeu

1. Dumnezeu i-a dat lui Adam o lege, ca un legământ al faptelor, prin care i-a poruncit, lui şi tuturor urmaşilor săi, o ascultare personală, completă, exactă şi perpetuă; i-a promis viaţa ca rezultat al împlinirii legământului şi l-a ameninţat cu moartea în cazul călcării acestuia şi l-a înzestrat cu puterea şi capacitatea de a-l respecta.

2. Această lege, chiar şi după căderea sa, a continuat să fie regula perfectă a neprihănirii şi, ca atare, a fost dată de Dumnezeu pe Muntele Sinai în Cele Zece Porunci şi scrisă pe două table de piatră. Primele patru conţineau îndatoririle noastre faţă de Dumnezeu, iar celelelate şase îndatoririle noastre faţă de semeni.

3. În afară de legea aceasta, numită în mod obişnuit legea morală, Dumezeu a binevoit să dea poporului Israel, ca unei biserici neajunse la maturitate, legi ceremoniale care conţineau mai multe rânduieli prototipice: o parte din ele se refereau la închinare, prefigurându-L pe Cristos, harurile Sale, faptele Sale, suferinţele Sale şi beneficiile aduse, iar o parte conţineau diferite învăţături despre îndatoriri morale. Toate aceste legi ceremoniale sunt abrogate acum în perioada (dispensaţia?) Noului Testament.

4. Tot lor, ca entitate politică, Dumnezeu le-a dat felurite legi juridice, care au expirat o dată cu statul poporului [evreu], fără a impune obligaţii celor de astăzi dincolo de cerinţele generale ale dreptăţii.

5. Legea morală rămâne întotdeauna obligatorie, atflel că toţi oamenii, atât cei justificaţi, cât şi ceilalţi, trebuie să asculte de ea; şi acesta nu numai în ce priveşte poruncile cuprinse în ea, ci şi în ce priveşte autoritatea lui Dumnezeu, Creatorul, care a dat-o. Nici Cristos nu dizolvă în Evanghelie această obligaţie, ci o întăreşte foarte mult.

6. Deşi credincioşii nu se află sub legea aceasta ca sub un legământ al faptelor bune, prin care să fie îndreptăţiţi sau condamnaţi, totuşi ea este de mare folos atât pentru ei, cât şi pentru alţii, deoarece, informându-i despre voia lui Dumnezeu şi despre îndatoririle lor, ca regulă de viaţă, îi îndreaptă şi îi obligă să trăiască în conformitate cu ea; descoperindu-le, de asemenea, necurăţiile păcătoase ale firii, inimilor şi vieţilor lor. Astfel încât, examinându-se în lumina ei, să ajungă la o mai adâncă convingere de păcat, la o mai mare umilinţă pentru el şi la o ură mai aprinsă împotriva lui, dar şi la o convingere mai clară a nevoii lor de Cristos şi de desăvârşirea ascultării lor faţă de El. Tot astfel, ea este de folos şi celor născuţi din nou, pentru a-şi înfrâna pornirile corupte, deoarece ea interzice păcatul; iar ameninţările ei servesc să le arate ce pedeaspă merită şi păcatele lor şi la ce suferinţe se pot aştepta în viaţa aceasta pentru păcate, chiar dacă au fost eliberaţi de sub blestemul păcatului conţinut în lege. Promisiunile ei, în aceeaşi manieră, le arată aprobarea lui Dumnezeu pentru ascultare şi binecuvântările la care se pot aştepta în urma ei, deşi nu ca şi cum ascultarea le-ar fi cerută prin lege ca un legământ ale faptelor; astfel că dacă un om face binele şi se înfrânează de la rău, pentru că legea îl încurajează la una şi îl descurajează de la cealaltă, nu înseamnă că el se află sub lege şi nu sub har.

7. Foloasele mai sus menţioante ale legii nu sunt contrare harului Evangheliei, ci se îmbină armonios cu ea; Duhul lui Cristos supune voia omului şi-i dă putere să facă de bună voie şi cu bucurie ceea ce îi cere voia lui Dumnezeu descoperită în lege.

Author: DanutM

Anglican theologian. Former Director for Faith and Development Middle East and Eastern Europe Region of World Vision International

Leave a comment