Confesiunea de la Westminster – 1 – Despre Sfinta Scriptura

Capitolul I.  Despre Sfânta Scriptură

1. Deşi lumina raţiunii naturale, împreună cu lucrările Creaţiei şi ale Providenţei, dovedesc până acum bunătatea, înţelepciunea şi puterea lui Dumnezeu în aşa fel încât omul nu se poate dezvinovăţi, totuşi ele nu sînt suficiente pentru a dobândi acea cunoaştere a lui Dumnezeu şi a voii Sale care sînt necesare mântuirii; de aceea, Domnul a binevoit ca, în multe rânduri şi în multe chipuri, să Se reveleze şi să-Şi arate voia Bisericii Sale, iar apoi, [a binevoit] ca acestea să fie în întregime aşternute în scris, pentru o mai bună păstrare şi răspândire a adevărului şi pentru o mai bună mângâiere şi o mai temeinică apărare a Bisericii împotriva stricăciunii firii şi împotriva răutăţii lui Satan şi a lumii. Aceasta face ca Sfânta Scriptură să fie absolut necesară, deoarece acum căile anterioare de revelare ale voii Sale către poporul Său au luat sfârşit.

2. Sub denumirea de Sfânta Scriptură, sau Cuvântul Scris al lui Dumnezeu, sunt conţinute acum toate cărţile Vechiului şi Noului Testament, care sunt acestea:

[urmeaza lista celor 66 de carti ale Bibliei – 39 in Vechiul Testament si 27 in Noul Testament – din canonul clasic protestant, fara cartile apocrife sau deuterocanonice]

Toate acestea au fost date prin inspiraţie divină, ca normă pentru credinţă şi viaţă.

3. Acele cărţi numite în mod obişnuit „apocrife”, nefiind de inspiraţie divină, nu fac parte din canonul Scripturii şi, de aceea, nu au nici o autoritate în Biserica lui Dumnezeu, nici nu pot fi  aprobate ori folosite altfel decât orice alte scrieri omeneşti.

4. Autoritatea Sfintei Scripturi, pentru care se cuvine să fie crezută şi ascultată, nu depinde de mărturia vreunui om sau a unei biserici, ci numai de Dumnezeu (care este adevărul însuşi), autorul acesteia; şi, de aceea, ea trebuie primită, fiindcă este Cuvântul lui Dumnezeu.

5. Este posibil ca, prin mărturia Bisericii, să fim mişcaţi şi conduşi spre o înaltă şi reverenţioasă preţuire pentru Sfânta Scriptură. Caracterul ceresc al conţinutului ei, eficacitatea doctrinelor ei, maiestuozitatea stilului, armonia tutror părţilor ei componente, ţelul întregii cărţi (acela de a da lui Dumnezeu toată gloria), descoperirea completă a singurii căi de mântuire pentru om, multe alte aspecte referitoare la incomparabila ei măiestrie şi întreaga ei perfecţiune, sunt toate argumente prin care se dovedeşte cu prisosinţă ca fiind cuvântul lui Dumnezeu. Dar, cu toate acestea, convingerea şi asigurarea depline cu privire la acest adevăr infailibil şi la autoritatea divină pe care o reprezintă vin din lucrarea lăuntrică a Duhului Sfânt, care mărturiseşte prin Cuvânt şi împreună cu acesta în inimile noastre.

6. Tot planul lui Dumnezeu, referitor la toate lucrurile necesare pentru gloria Sa, pentru mântuirea omului, pentru credinţă şi viaţă, este fie clar proclamat în Scriptură, fie poate fi dedus, în mod necesar şi logic (?), din Scriptură. Căreia nimic niciodată nu-i poate fi adăugat, nici prin noi revelaţii de la Duhul Sfânt, nici prin tradiţii omeneşti. Cu toate acestea, recunoaştem că iluminarea lăuntrică făcută de Duhul lui Dumnezeu este necesară pentru o înţelegere mântuitoare a lucrurilor revelate în Cuvânt şi că există anumite aspecte referitoare la închinarea faţă de Dumnezeu şi la administrarea bisericii, comune activităţilor şi societăţilor omeneşti, care trebuie organizate după inteligenţa naturală şi înţelepciunea creştină, în acord cu normele generale ale Cuvântului, care trebuie întotdeauna respectate.

7. Nu toate lucrurile din Scriptură sunt la fel de limpezi în ele însele şi nu la fel de clare pentru toţi. Totuşi, acele lucruri care trebuie cunoscute, crezute şi urmate în vederea mântuirii, sunt atât de clar expuse şi dezvăluite într-un loc sau altul din Scriptură, încât nu numai cei învăţaţi, ci şi cei neînvăţaţi, folosind cum se cuvine mijloace obişnuite, pot dobândi o înţelegere suficientă a acestora.

8. Vechiul Testament în limba ebraică (care era limba maternă a poporului lui Dumnezeu din vechime) şi Noul Testament în limba greacă (care, la vremea scrierii sale, era limba cea mai răspândită în lume), fiind inspirate în mod direct de Dumnezeu şi fiind păstrate curate în toate veacurile, prin grija şi providenţa Lui speciale, sunt, prin urmare, autentice. Astfel, în toate controversele privitoare la religie, Biserica poate apela, în ultimă instanţă, la acestea. Dar, deoarece aceste limbi nu sunt cunoscute de toţi oamenii lui Dumnezeu, care au dreptul la Sfintele Scripturi şi sunt interesaţi de ele şi cărora li se porunceşte, în frica de Dumnezeu, să le citească şi să le cerceteze, ele trebuie traduse in limba obişnuită a fiecărui popor în care s-au născut, astfel încât, cu ajutorul Cuvântului lui Dumnezeu care locuieşte din belşug în ei, să se poată închina lui Dumnezeu într-un mod plăcut Lui şi, prin răbdarea şi mângâierea pe care o dau Scripturile, să aibă nădejde.

9. Regula infailibilă de interpretare a Scripturii este Sciptura însăşi. De aceea, când există întrebări cu privire la sensul întreg şi adevărat al oricărui text din Scriptură (care nu este multiplu, ci numai unul), acesta trebuie căutat şi cunoscut din alte locuri care vorbesc mai clar.

10. Judecătorul suprem, prin care trebuie limpezite toate controversele şi în lumina căruia trebuie examinate toate decretele şi conciliile, toate opiniile scriitorilor antici, toate doctrinele omeneşti şi toate părerile (călăuzirile) personale şi cu ale cărui hotărâri trebuie să fim satisfăcuţi, nu poate fi altul decât Duhul Sfânt vorbind prin Scriptură.

(Traducerea, Mircea Mitrofan)

Redau mai jos, pentru referinta, textul original in limba engleza.

* * *

Chapter 1 – Of the Holy Scripture

1. Although the light of nature, and the works of creation and providence do so far manifest the goodness, wisdom, and power of God, as to leave men unexcusable; yet are they not sufficient to give that knowledge of God, and of his will, which is necessary unto salvation. Therefore it pleased the Lord, at sundry times, and in divers manners, to reveal himself, and to declare that his will unto his church; and afterwards, for the better preserving and propagating of the truth, and for the more sure establishment and comfort of the church against the corruption of the flesh, and the malice of Satan and of the world, to commit the same wholly unto writing: which maketh the Holy Scripture to be most necessary; those former ways of God’s revealing his will unto his people being now ceased.

2. Under the name of Holy Scripture, or the Word of God written, are now contained all the books of the Old and New Testaments, which are these:

[follows the list of 66 books in the classic Protestant Bible, 39 in the OT and 27 in the NT; Apocripha not included]

All which are given by inspiration of God to be the rule of faith and life.

3. The books commonly called Apocrypha, not being of divine inspiration, are no part of the canon of the Scripture, and therefore are of no authority in the church of God, nor to be any otherwise approved, or made use of, than other human writings.

4. The authority of the Holy Scripture, for which it ought to be believed, and obeyed, dependeth not upon the testimony of any man, or church; but wholly upon God (who is truth itself) the author thereof: and therefore it is to be received, because it is the Word of God.

5. We may be moved and induced by the testimony of the church to an high and reverent esteem of the Holy Scripture. And the heavenliness of the matter, the efficacy of the doctrine, the majesty of the style, the consent of all the parts, the scope of the whole (which is, to give all glory to God), the full discovery it makes of the only way of man’s salvation, the many other incomparable excellencies, and the entire perfection thereof, are arguments whereby it doth abundantly evidence itself to be the Word of God: yet notwithstanding, our full persuasion and assurance of the infallible truth and divine authority thereof, is from the inward work of the Holy Spirit bearing witness by and with the Word in our hearts.

6. The whole counsel of God concerning all things necessary for his own glory, man’s salvation, faith and life, is either expressly set down in Scripture, or by good and necessary consequence may be deduced from Scripture: unto which nothing at any time is to be added, whether by new revelations of the Spirit, or traditions of men. Nevertheless, we acknowledge the inward illumination of the Spirit of God to be necessary for the saving understanding of such things as are revealed in the Word: and that there are some circumstances concerning the worship of God, and government of the church, common to human actions and societies, which are to be ordered by the light of nature, and Christian prudence, according to the general rules of the Word, which are always to be observed.

7. All things in Scripture are not alike plain in themselves, nor alike clear unto all: yet those things which are necessary to be known, believed, and observed for salvation, are so clearly propounded, and opened in some place of Scripture or other, that not only the learned, but the unlearned, in a due use of the ordinary means, may attain unto a sufficient understanding of them.

8. The Old Testament in Hebrew (which was the native language of the people of God of old), and the New Testament in Greek (which, at the time of the writing of it, was most generally known to the nations), being immediately inspired by God, and, by his singular care and providence, kept pure in all ages, are therefore authentical; so as, in all controversies of religion, the church is finally to appeal unto them. But, because these original tongues are not known to all the people of God, who have right unto, and interest in the Scriptures, and are commanded, in the fear of God, to read and search them, therefore they are to be translated into the vulgar language of every nation unto which they come, that, the Word of God dwelling plentifully in all, they may worship him in an acceptable manner; and, through patience and comfort of the Scriptures, may have hope.

9. The infallible rule of interpretation of Scripture is the Scripture itself: and therefore, when there is a question about the true and full sense of any Scripture (which is not manifold, but one), it must be searched and known by other places that speak more clearly.

10. The supreme judge by which all controversies of religion are to be determined, and all decrees of councils, opinions of ancient writers, doctrines of men, and private spirits, are to be examined, and in whose sentence we are to rest, can be no other but the Holy Spirit speaking in the Scripture.

(Source, HERE)

Author: DanutM

Anglican theologian. Former Director for Faith and Development Middle East and Eastern Europe Region of World Vision International

2 thoughts on “Confesiunea de la Westminster – 1 – Despre Sfinta Scriptura”

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s