Declaratia teologica de la Barmen

Karl Barth (1886-1968)

Având în vedere erorile „Creştinilor germani” şi ale administraţiei bisericii din prezentul Reich, care distrug biserica şi în acelaşi timp sfarmă unitatea Bisericii Evanghelice Germane, noi mărturisim următoarele adevăruri:

1. Eu sunt calea, adevărul şi viaţa; nimeni nu vine la Tatăl decât prin mine (Ioan 14:6).

Adevărat, adevărat vă spun că cine nu intră pe uşă în staulul oilor ci, sare pe altă parte, este un hoţ şi un tâlhar. Eu sunt uşa. Dacă intră cineva prin mine va fi mântuit (Ioan 10:1,9).

Isus Christos, aşa cum ne este el mărturisit în Sfânta Scriptură este unicul Cuvânt al lui Dumnezeu pe care noi trebuie să îl auzim, în care trebuie să ne încredem şi pe care trebuie să îl ascultăm în viaţă şi în moarte.

Noi respingem doctrina falsă că biserica poate şi trebuie să recunoască „dincolo de” sau „pe lângă” acest unic Cuvânt al lui Dumnezeu, alte evenimente, puteri, figuri istorice şi adevăruri, ca revelaţii a lui Dumnezeu.

2. Isus Hristos a fost făcut de Dumnezeu pentru noi înţelepciune, neprihănire, sfinţire şi răscumpărare (I Corinteni 1:30).

Aşa cum Isus Hristos este promisiunea lui Dumnezeu pentru iertarea tuturor păcatelor noastre, în acelaşi mod şi cu aceeaşi seriozitate el este pretenţie puternică prin care Dumnezeu cere întreaga noastră viaţă. Prin el primim noi bucuria eliberării din legăturile fără de Dumnezeu ale acestei lumi pentru o slujire liberă, cu mulţumire a creaturilor sale.

Noi respingem doctrina falsă că ar putea exista domenii ale vieţilor noastre în care noi nu am aparţine lui Isus Christos ci altor domni, domenii în care nu am avea nevoie de îndreptăţire şi sfinţire prin el.

3. Ci credincioşi adevărului în dragoste, să creştem în toate privinţele, ca să ajungem ca cel ce este capul, Hristos. Din el tot trupul bine încheat şi strâns legat primeşte creşterea (Efeseni 4:15,16).

Biserica Creştină este comunitatea de fraţi în care, în Cuvânt şi sacrament, prin Duhul Sfânt, Isus Hristos acţionează astăzi ca Domn. Cu credinţa şi ascultarea sa, cu mesajul şi porunca sa, trebuie să mărturisească în mijlocul lumii păcătoase, ca biserica păcătoşilor iertaţi, că-i aparţine numai lui şi că trăieşte şi poate să trăiască prin mângăierea sa şi numai sub direcţia sa, în aşteptarea apariţiei sale.

Noi respingem doctrina falsă că biserica ar avea permisiunea de a ceda mesajul încredinţa ei şi ordinea sa, unei dorinţe ale sale sau vicisitudinilor convingerilor ideologice sau politice ce domină în acea zi.

4. Ştiţi că domnitorii neamurilor domnesc peste ele şi mai marii lor le poruncesc cu stăpânire. Între voi să nu fie aşa. Ci oricare va vrea să fie mare intre voi să fie slujitorul vostru (Matei 20:25, 26).

Diferitele încredinţări din cadrul bisericii nu pot fi temeiul ca cineva să exercite autoritate peste alţii în afară de slujirea cu care întreaga comunitate a fost încredinţată şi împuternicită.

Noi respingem doctrina falsă că, în afara slujirii sale, biserica ar putea, sau ar putea să îngăduiască, să-şi dea sau să permită să-i fie daţi, lideri speciali (Führer) investiţi cu autoritate de a conduce.

5. Temeţi-vă de Dumnezeu, daţi cinste împăratului (I Petru 2:17).

Scriptura ne spune că prin „ordinare” (rânduială) divină statul are sarcina, atât cât abilităţile şi discernământul omenesc permit, de a menţine dreptatea şi pacea, în această lume încă nerăscumpărată în care se află şi biserica, cu ajutorul ameninţării şi prin folosirea forţei. Biserica recunoaşte cu mulţumire şi reverenţă faţă de Dumnezeu beneficiile acestei „ordinări” a sale. Ea atrage atenţia asupra Împărăţiei lui Dumnezeu (Reich), poruncii şi dreptăţii lui Dumnezeu şi prin aceasta supra responsabilităţii celor care conduc şi sunt conduşi. Ea se încrede şi ascultă puterea Cuvântului prin care Dumnezeu susţine toate lucrurile.

Noi respingem doctrina falsă că, pe lângă încredinţarea sa deosebită, statul ar trebui şi ar putea deveni ordinea unică şi totală a vieţii umane, şi să împlinească astfel şi vocaţia bisericii.

Noi respingem doctrina falsă că, pe lângă încredinţarea sa deosebită, biserica ar trebui şi ar putea să preia natura, sarcina şi demnitatea care aparţin statului şi să devină astfel ea însăşi un organ al statului.

6. Şi iată că eu sunt cu voi în toate zilele până la sfârşitul veacului (Matei 28:20).

Cuvântul lui Dumnezeu nu este legat (2 Timotei 2:9).

Încredinţarea bisericii, care este temeiul libertăţii sale, este ca, în locul lui Hristos şi deci în slujba Cuvântului şi lucrării sale, să transmită tuturor oamenilor prin predicare şi sacrament mesajul harului fără plată a lui Dumnezeu.

Noi respingem doctrina falsă că, prin căutare oamenească a gloriei vanitoase, Biserica ar putea pune Cuvântul şi lucrarea Domnului în slujba unor dorinţe,scopuri sau planuri proprii.

Sinodul Confesional al Bisericii Evanghelice Germane declară că vede în recunoaşterea acestor adevăruri şi în respingerea acestor erori baza teologică indispensabilă a Bisericii Evanghelice Germane ca o confederaţie de „Biserici Confesionale (mărturisitoare)”. Îi cheamă pe toţi cei care se solidarizează cu această Declaraţie să cugete asupra acestor descoperiri teologice în faţa tuturor deciziilor care privesc statul şi biserica. Apelează la cei implicaţi să se reîntoarcă la unitate, speranţă şi dragoste.

Verbum Dei manet in aeternum

(Preluat, cu permisiune, de pe situl lui Oti Bunaciu. Traducerea ii apartine. Detalii despre Declaratia de la Barmen, puteti citi AICI. Textul integral al documentului in limba germana, din care face parte declaratia tradusa, poate fi citit AICI, iar AICI poate fi citita traducerea documentului in limba engleza.)